Despre Jazz – Introducere

Vreau să desenez un tablou, nu să scriu un tratat de istoria muzicii. Tratate sunt destule şi ele sunt făcute de şorecuţi de bibliotecă, riguroşi, plaţi şi meticuloşi. Eu o să vă povestesc cum am ajuns să văd muzica la 50 de ani, după o viaţă trăită si înăuntrul fenomenului şi în afara lui, dar niciodată pe lângă.
De la bun început îmi dau seama că poate părea un punct de vedere arogant. Se poate să fie, dar atunci când ai în spate o tonă de audiţii, studiu si experienţe cu muzicieni, te încearcă un soi de certitudine că eşti pe drumul cel bun. Exact aşa cum îi răspundea un personaj de-a lui Vonnegut, pictor trecut de prima tinereţe, unei tinere ziariste, la întrebarea acesteia că de unde îşi dă seama dacă un tablou e bun sau nu şi la care el îi destăinuie că dacă apuci să priveşti 1 milion de tablouri, nu mai e nicio taină, tot aşa şi eu zic ca secretul e să asculţi cât mai multă muzică. Asta cu condiţia să nu-ţi crape urechile între timp şi să ai habar şi ce asculţi.
De aceea, o să încerc să vă dau câteva chei, atâtea câte am dibuit şi eu.
În primul rând, trebuie să ştiţi că aici n-o să ating deloc segmentul muzicii comerciale. Nu pentru că nu ar avea valoare, ci pentru ca pur şi simplu pe mine nu mă inspiră. Ne respectăm de la distanţă .
Aş încerca să spun câte ceva despre muzica cultă, adică despre replica dată de spiritualitatea muzicală a omului modern la muzică clasică. Şi nici despre aceea, totul. Că n-aş fi în stare.Am în vedere doar un segment care are la bază jazzul. Pentru că există o continuitate, muzica clasică nu a murit odată cu Mozart sau Ravel, muzicienii găsind, în infinita lor imaginaţie, noi drumuri de exprimare, cel puţin la acelaşi nivel valoric ca şi al precursorilor.
Dacă am privi istoria muzicii ca pe un arbore, atunci jazzul sigur ar fi o creangă impunătoare care pleacă direct din trunchi. O creangă de pe care cresc o grămadă de rămurele, dixieland sau New Orleans, blues, bluegrass, swing, bebop, latin, cool, fusion, hard bop, avant garde, vocal jazz, ecm, modal, worldmusic, smooth şi multe altele.
Jazzul, de fapt, nu mai este demult doar un stil de muzică. E un fel de a fi. Un soi de comportament. Un “a fi” care se bazeaza pe rigoare şi improvizaţie, pe simplitate şi complexitate, pe cultură şi nativ, pe ieşiri în decor si groove, toate in acelaşi trup.

Aş zice că e un fel de-a fi care vrea să ne demonstreze cu tot dinadinsul că poate să existe din combinarea extremelor fără ca acestea să se anuleze ci să se scoată in evidenţă una pe alta.
N-o să vă zic că jazzul e mai bun decât altceva. În schimb, dacă nu cumva eşti imun, vă jur că e molipsitor şi fără vindecare. Odată atins, eşti pierdut. Nu mai poţi fi altfel, decât jazz.

9 thoughts on “Despre Jazz – Introducere

  1. Giacomo

    Despre Jazz ….ce sa spui despre jazz ? mai bine spune el despre tine decat poti spune tu despre el ….era unul, Sony Williamson ( zici ca era cine stie ce fante englez cu sange mov , dar nu era decat un african , mult mai aproape de radacini decat altii ca el , cu nume din ce in ce mai sofisticate , gen “Vitrina” , “Stralucirea”, “Diamanta”,”Universitatea”, Aura , Aurica sau Luminita . ..
    Deci , Sony . Si Williamson , asta mia-duce aminte de lamele de ras ale lui taica-meu , Wilkinson’s Swords ..he he … hai la subiect , tata …Si , ca o ultima “aroganta” … SONY nici nu exista cand Sony (Boy)Williamson canta …
    http://www.youtube.com/watch?v=IG3Z_R9wJ-w

  2. Giacomo

    Unele persoane spun pe aici ca cei care folosesc youtube sau alte surse pentru a colora un post -- un text -- sau o simtire , sunt retarzi , doar DJ , adica …adica un DJ ar fi un imbecil , cu alte cuvinte …
    Ce ar insemna daca am incepe -- sau macar am incerca -- sa cantam noi insine pentru a ne exprima simtirile -- asta in cazul in care ar fi posibil asa ceva pe net ? Cum ar suna -- de exemplu -- sa-i cant eu Andreei “Sweet child in time ” ? hai sa zicem ca am ales ceva extrem …Cum ar fi de pilda , sa-i cant eu la saxofon ceva Anei ? Sau sa ma substitui celor de la “Portishead ” pentru a comunica cu Nora ? …ce ipocrizie …Folosim ceea ce au facut altii -- reprezentandu-ne -- asa cum folosim citate sau informatii din cultura universala. Nu pot explica cuiva cine a fost sau ce simt cand ascult Pavarotti , decat prezentandu-i-l in persoana , virtual, macar …Sau -- daca folosesc formule matematice pentru a reprezenta teorema lui Ptagora despre triunghiul isoscel , de exemplu -- sunt un fel de DJ ? Ce pot eu sa fac daca altii au atins perfectiunea -- sau sublimul -- inaintea mea ? Sa-i ignor ? Nu ! Ii folosesc ca etalon , ca exemplu de intelegere sau simtire !
    Asa ca -- va rog -- terminati cu mizeriile astea despre monopolul culturii si excesul de clipuri video . Eu -- daca asi avea timp -- asi face un blog exclusiv numai cu postari de video clipuri …Ar fi interesant …Sa primesti mesaj muzical si sa raspunzi la fel ..fara vorbe , fara cuvinte …Numai cu senzatii …Cred ca ar fi foarte straniu, dar si foarte sensibil si imprevizibil, in acelasi timp …poate nu stiu eu sa ma exprim mai profund in scris …dar cred ca ati prins ideea ….asa ca …domnule DJ , fa-ti treaba …Auzi …DJ …Ha ha ha ….Krzystof Scieranski prezentat de un DJ !! Sa mor ! …
    http://www.youtube.com/watch?v=lzCyf5E4WqA&feature=related

  3. Giacomo

    O fi Nora ? Nu stiu , dar cred ca i-ar placea ……sa-si cante singura Portishead 😉 Nu-i asa , Nora ?

  4. Jaco Pastorul

    Exista un trend printre muzicantii din Bucuresti, chiar si printre “vedetele” autohtone gen Monica Anghel, Loredana Groza sau Paula Seling, de a-si introduce in repertoriu, unul doua standarde de jazz, cantate de obicei cu negative indoielnice, midi-uri gen karaoke, vrand sa demonstreze ca si-au asimilat si genul asta de muzica.

    In afara de aroganta, nu dovedesc nimic, pentru ca in ceea ce canta nu exista nici un fel de feeling de jaz, nu exista interplay, nu exista improvizatie, in afara de cuvantul jazz din titlu, nu exista nimic din spiritul jazzului.

    Gelu, ca sa canti jazz, trebuie sa fii jazz.

  5. geluodagiu

    Jaco,
    nu voiam sa fiu considerat rau, si am evitat totdeauna sa spun despre Monica Anghel, Loredana sau Paula ca sunt pe dinafara in materie de jazz.Intre noi fie vorba(si aici scriu in soapta), m-ai uns la inima.
    In legatura cu Ana mea, nici ea nu este inca muscata de gen. Ea este actrita si ce am postat, este o parte dintr-un examen despre cabaret, sustinut la UNATC.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *