Soţul mamei lui Irene

Făcea Vlad şapte ani. Petrecere cu mulţi copii, nebunie. Vlad e copilul unui bărbat şi al unei femei pe care i-am cunoscut plimbând căruţul în cartier pe când avea Rada mea vreo trei luni. M-am întâlnit cu oamenii ăştia şi am început să vorbim, cum fac plimbătorii de căruţuri ce conţin aproximativ aceeaşi generaţie de locatari. Şi-am descoperit că Rada şi Vlad sunt născuţi în aceeaşi zi. De-aia le facem aniversările separat, ca să putem merge unii la alţii. De obicei în aceeaşi zi, dar la ore diferite.

Despre mama şi tatăl lui Vlad vreau să vă spun că sunt unii dintre cei mai mişto oameni pe care i-am văzut vreodată. El e bucătar, ea, ospătăriţă. Ea e aprigă şi iute ca o tornadă, el e molcom şi cald ca alizeul de dimineaţă. Unul dintre cele mai frumoase cupluri pe care le-am întâlnit. Se vede clar cât de mult se iubesc, dar şi cât de tare se doresc oamenii ăştia. Pe mine m-au impresionat mereu. Şi-i văd foarte des. Îi admir şi-i respect pentru cum ştiu ei să fie, mai ales unul cu altul şi cu copiii, că acum mai au şi o fetiţă, iar ei ştiu asta şi se emoţionează mereu fiindcă nu uit să le-o spun de câte ori îmi vine la gură. Fără menajamente.

Era pe după-amiază, la partea lor de petrecere. Noi ne ştim reciproc invitaţii de la aniversări, că sunt aproximativ aceiaşi dintotdeauna. Mai ajustăm câte ceva de la an la an, dar nu simţitor. La ziua lui Vlad era o fetiţă drăguţă, dar nu dulce, tipul studios-precoce, oarecum în pericol de-a deveni exact ce preconizează, hm, ăsta era cuvântul preferat al bunicului meu, familia ascendentă, ba poate chiar şi aia colaterală. Mi-a plăcut totuşi felul în care privea şi cum îşi purta corpul delicat pe picioarele lungi. Am uitat să vă spun că, evident, Rada şi Vlad sunt colegi de clasă. Iar Irene, la fel, numai că ea era invitată la aniversarea lui Vlad fiind colega lui de bancă, iar Rada mea n-o prea suporta fiindu-i vajnică şi dreaptă concurentă, iar la şapte ani nu ştia copilul cum gestionezi chestiile astea fin-competiţionale. Deci să n-o fi văzut în ochi pe Irene.

Nu ştiu cum am nimerit la un loc exact cu mama şi tatăl lui Irene. Bine, şi cu părinţii sărbătoritului. Cred că de-aia, că părinţii lui Irene nu cunoşteau pe nimeni altcineva şi era firesc să stea pe lângă amfitrioni. Mama lui Irene era o femeie tânără, foarte puţin peste 30 de ani trebuie să fi avut, înaltă şi subţire, cu o frumuseţe de fată care a făcut Dreptul. Sau Relaţii Economice Internaţionale. Impecabilă, cu fond de ten, coafură de gimnastă rusoaică, un surâs cald, însă nu prea deschis, cumva neprimitor. Chinuit o fi un cuvânt prea tare? Mi-a plăcut de ea, chiar dacă, sau poate tocmai de-aia, îmi dădea senzaţia că are nevoie de un analgezic sau poate chiar de un pic de valeriană.

Lângă mama lui Irene era un bărbat de vreo 48 de ani, grizonat şi semichel, cu o faţă rotundă şi lucioasă şi un rictus de director de marketing ajuns, printr-o lovitură a soartei şi printr-o inspiraţie profesională ivită într-o clipă de aşezare habotnică a astrelor, patron sau într-un post decizional pe deasupra managerului oarecare. Ea, tăcută şi finuţă (ăsta e cuvântul adecvat, deşi nu-l suport nici eu), el, mitocanul par excellence. El vorbea continuu. Ea, îmbrăcată corect, ca la corporaţie, tăcea tot timpul cu mult spor. El ne exceda cu poveştile despre descurcăreala lui eficientă profesional. Uite, prietena mea, care-mi stă lângă umăr când scriu, a găsit cuvântul perfect. Mulţumesc, Jasmine! Deci tipul era un suficient. Aşa zice J, aşa rămâne. Un neplăcut, îndrăznesc eu, mai de la ţară. Respingător, ca să mă urbanizez niţel.

Şi în timp ce noi îmbrăcam şi dezbrăcam copiii transpiraţi de multă alergătură, îi mai sfătuiam, întotdeauna inutil, să nu mai urle ca apucaţii, iar mama sărbătoritului a ridicat de pe podea un lanţ de aur, cu o cruce medie, ăsta, suficientu’, ne terminase nervos pe toţi cu geamantanul lui de capacităţi şi cu un râs absolut îngrozitor, iar asta o spun eu, care vorbesc tare în orice context neeclezial şi râd fără umbră de grijă de părerile cistercienilor rătăciţi în societate.

Şi,  la un moment dat, apar şi nişte invitaţi întârziaţi, care vin să-şi prezinte scuzele şi cadourile la masa părinţilor. Nici pe ăştia nu-i ştiam, aşa că părinţii lui Vlad ni-i prezintă pe nou-veniţi. Când ajung la femeia subţire şi gimnastă la păr, o prezintă drept mama lui Irene, de unde mi-am dat eu seama că prietenii mei nu ştiau cum o cheamă pe tânăra frumoasă. Imediat, se ajunge la preferatul meu, iar el este prezentat drept tatăl lui Irene. Ei, bine, mitocanul-cocalar-mojic (mai sunt epitete, dar nu face sens să le epuizez, parol!) replică, râzând înfricoşător, în timp ce nevasta lui căpăta în pomeţi un ton galben-verzui:

Nu sunt tatăl lui Irene. Eu sunt soţul mamei lui Irene!

 Lumea a tăcut brusc, eu m-am ridicat şi-am ieşit la trei ţigări sudate performant şi, când m-am întors, m-am dus peste copiii care dansau Macarena, chestie la care, trebuie să recunosc, mă pricep mai bine chiar şi decât la tortul Joffre. Şi gata. Am plecat scârbiţi şi n-am mai vorbit despre asta. Apoi, la şedinţele cu părinţii, mă tot întâlneam cu bunica lui Irene şi niciodată cu oamenii pe care-i văzusem la petrecere, nici vorbă de ăla de-şi dăduse o parte din gene fetiţei roşcate. Şi am mai aflat că Irene stă cu bunicii toată săptămâna, ei fiind profesori pensionari, iar de vineri până duminică le face vizite celor pe care i-am întâlnit eu la ziua lui Vlad. Şi, lucru care m-a tulburat şi scandalizat deopotrivă, că bunicii care o cresc şi o ajută extrem de eficient la lecţii sunt părinţii soţului mamei ei. Bunica o aducea zilnic de la şcoală şi tot ea o lua fiindcă bunicul nu mai putea. Amândoi aveau pese 80 de ani. Într-o zi, vine Rada de la şcoală şi mă sună, plânsă toată: Mami, Irene pleacă din cartier şi de la şcoală. Se mută cu părinţii ei. Am întrebat ce s-a întâmplat, că părea fericită cu bunicii. Bunica făcuse un accident vascular cerebral şi nu se mai putea ocupa de Irene. Şi de-aia a ajuns ea la cei tineri. Şi mi-a părut rău de Irene şi foarte, foarte rău de bunica, o doamnă cu care mă contrasem des pe la şedinţe, că ştia tare bine ce vrea.

A trecut timpul. Copiii au uitat de Irene. Eu mă oprisem, în primăvara trecută, să-mi iau nişte fructe de la o tarabă din cartier. În faţa mea era bunica lui Irene. Nu mi-a venit să cred. Am întors-o brusc şi-am îmbrăţişat-o tare, dar nu cât s-o fragilizez, că ştiam c-a fost foarte bolnavă şi m-am şi mirat că, la vârsta ei, se refăcuse atât de bine. În timp ce-o ţineam în braţe, i-am şoptit cine sunt fiindcă nu m-a recunoscut, ba chiar m-a făcut domnişoară, lucru din care am înţeles că-i slăbise destul de serios vederea. Dar mi-a recunoscut vocea imediat şi-a tresărit. Primul şi singurul lucru pe care mi l-a spus a fost că, deşi e refăcută complet, tinerii n-au încredere să i-o dea pe Irene. Şi a ajuns s-o vadă ea la sfârşit de săptămână. Astea i-au fost cuvintele: am ajuns eu s-o văd duminica. Am plecat spre birou ameţită. Şi aşa am fost toată ziua.

Săptămâna trecută mergeam la serviciu. Pe jos, că, de când m-am lăsat de fumat, merg numai pe jos. Trec, la un moment dat, pe lângă doi bărbaţi aflaţi lângă o maşină sport, model nou, nu dăm nume. Roşie. Unul era la volan, cu portiera deschisă, celălalt, pe trotuar, vorbind tare cu şoferul. Nu aş fi remarcat scena şi nicidecum personajele, dacă vocea aceluia aflat afară nu mi s-ar fi părut de o stridenţă insuportabilă şi dacă nu m-ar fi înnebunit de neplăcere cum era îmbrăcat: tricou şi semibermude roşii, şosete albe şi pantofi Oxford. Negri. Mi s-au strepezit dinţii în timp ce l-am privit scurt în ochi, cu patimă, i-am surâs sardonic, m-am apropiat de faţa lui cam la douăzeci de centimetri – el nici n-a avut vreme să-şi ducă clasicul şi defensivul picior în spate –, am deschis ochii şi nările cât am putut de mari şi i-am zis pe-o voce de hetairă cartagineză, părând că-l trag în piept, cu totul, de plăcere fremătândă: soţul mamei lui Irene. L-am lăsat viu şi hieratic, fără rânjet pe faţă şi nici pe chelie, i-am pus arătătorul pe umărul cu tricou roşu, aşa, de ca şi cum m-aş fi şters de un lichid intempestiv, şi m-am întors spre paşii mei iniţiali, salutându-l totuşi pe nevinovatul din maşină.

 

http://www.youtube.com/watch?v=Qq3WEB_DTO8

Sursă foto: stock.xchng.

355 comentarii la “Soţul mamei lui Irene


  1. 1

    aşa. s-o luăm pe rînd, detectivistic. 🙂 excludem posibilitatea ca pîrîtul -- domnul soţ -- să fie tatăl vitreg al Irenei?


  2. 2
    Edle:

    Imi pare rau de copilul ala…


  3. 3
    Nora:

    Ha? Păi, eu am priceput că pocitania în roşu era fix tatăl vitreg!


  4. 4

    vezi? e neclar! 🙂


  5. 5
    Ana:

    Vezi că te decad din postura de muză de nu te vezi! 😈

    Neclar e la tine-n cap, nu la mine-n text! 😈

    Tu şi mănânci nodurile alea din papură sau savurezi exclusiv extragerea lor din galaxie? 🙄

    Altfel, mi-era dor de tine. 😉


  6. 6

    … ca să nu mai zic că eu îmi amintesc de o situaţie asemănătoare, în care eram eu, mama şi ăla micu` (mai mic pe atunci) al meu. şi eu m-am prezentat -- sînt mama lui, şi mama -- glumeaţă -- a zis că ea e mama mamei copilului.


  7. 7
    Ana:

    Tatăl lui Irene nu apare decât ca ipoteză la vreo eventuală şedinţă. Unde, evident, n-a fost observat vreodată.

    De unde dracu’ l-ai scos tu pe genitorul lui Irene? 🙄


  8. 8

    nu înţeleg nimic. să mi se deseneze vreau! Nora, tu pricepi? 🙄


  9. 9
    Nora:

    Mie mi s-a părut tare clar. 😀 Nici nu bănuiam că e ceva de investigat!

    1. prezentarea însăşi: soţul mamei lui Irene.
    2. Apoi, la şedinţele cu părinţii, mă tot întâlneam cu bunica lui Irene şi niciodată cu oamenii pe care-i văzusem la petrecere, nici vorbă de ăla de-şi dăduse o parte din gene fetiţei roşcate
    3.Şi, lucru care m-a tulburat şi scandalizat deopotrivă, că bunicii care o cresc şi o ajută extrem de eficient la lecţii sunt părinţii soţului mamei ei.


  10. 10

  11. 11
    Nora:

    Andreeeeaaaaa!

    (acum eu o iau pe Andreea de mânuţe şi o zgâltăi)

    De ce naiba ar fi zis ăla că e soţul mamei, şi nu tatăl dacă ar fi fost tatăl natural?!


  12. 12
    Edle:

    Radeam pentru ca Andreea vrea desen.

    Da, si eu am inteles acelasi lucru.


  13. 13
    Nora:

    Deci, Andreea! Pocitania roşie a fost doar un măgar, un ţăran, o scârnăvenie! Niciun om decent şi cu un dram de creier nu s-ar fi prezentat astfel, punându-şi soţia şi fiica vitregă într-o postură oribilă. El s-a delimitat, mârşav şi scârbavnic, de orice rol patern pe care ar putut să-l capete prin căsătoria cu o femeie cu copil.

    Bleah! Mă duc să-i zgârii maşina!


  14. 14

    deci, putea să fie şi o prezentare semi-glumeaţă, semi-idioată a unul bărbat eventualmente abţiguit şi apelpisit de atmosfera de petrecere chiaunistă care se întîmplă uneori…


  15. 15
    Nora:

    Edle: acelaşi lucru cu Andreea?


  16. 16

    adică, drept să vă spun, şi eu fac urît, uneori, la petrecerile de genul ăsta. nici nu vă daţi seama…

    😆


  17. 17
    Nora:

    Of, da! Dacă naratoarea nu l-ar fi descris înainte ca un antipatic total. Dar, vezi tu, puşca lui Cehov, mai devreme sau mai târziu, se descarcă.

    Şi mai sunt şi celelalte indicii. Faza cu şedinţele la care n-au venit nici ăia de la chef, nici tatăl biologic etc


  18. 18
    Nora:

    Nu-mi dau seama! 😆 Dar aş vrea să văd! 😆


  19. 19

    păi, dacă era chiar vitreg, înseamnă pur şi simplu că era un om cinstit! ceea ce e de apreciat! 🙂


  20. 20
    Edle:

    Nu, am inteles ce-ai inteles si tu. Si da, “bleah” e tocmai cuvantul potrivit.

    Vrei sa-i zgariem masina impreuna?


  21. 21

    mai bine să-l scuipăm! tu de ce nu l-ai scuipat, Ana? era mai interesant!


  22. 22
    Nora:

    Om cinstit? Andreea, beuşi gaz? 😆

    Mergem, Edle. 😀


  23. 23
    Ana:

    Eu, ca şi cum (încă), muză. Că m-am prefăcut că-mi place de el până-n ovare până i-am şuierat vorbele de identificare. 😉


  24. 24

    Ana e tendenţioasă. nu l-a plăcut de la început pe mitocan, pe pastramagiu! ia să fi fost un domn “finuţ”, pe măsura consoartei! iaca scenă:

    lînga mama Irenei stătea un domn grizonat, cu privirea pierdută, cu obrajii supţi de o suferinţă lăuntrică. din cînd în cînd îşi ducea mîna la frunte şi o privea tandru pe soţia sa. la un moment dar, chiar i-a oferit să bea din paharul său plin cu un lichid purpuriu. purta un costum lejer şi o eşarfă bleu-ciel la gît. la fiece mişcare, muşchii i se reliefau îmbietor pe sub stofa hainei, iar mîinile sale…. ooooh, mîinile sale…

    cînd femeia s-a prezentat: sînt mama Irenei, el a spus şoptit, avînd un zîmbet timid în colţul gurii sale senzuale: “iar eu… eu sînt soţul frumoasei mame a acestui copil minunat…

    e? nu e altceva? 😆


  25. 25
    Ana:

    Muză,

    Recunoaşte c-ai băut în seara asta. Altfel, nu faci sens. 😆

    Omul ăla a pus la punct o situaţie de fapt şi de drept. A clarificat că n-a dat niciun spermatozoid preţios, de imbecil sadea, la constituirea fetiţei, plus că el e un generos care a luat-o pe-aia, deşi avea, tuta, şi-un copil după ea.

    Nora,

    Ăla nu merită nici să-i zgârii maşina. 🙂

    Ştiţi cum arăta mama lui Irene? O frumuseţe! Iar el: o căzătură.


  26. 26

    aloooooooo!
    n-am băut un strop de 3 zile! 🙂

    păi de ce l-a luat??! cum de ţi-e milă de ea? ce? -- era oarbă? o fi obligat-o cineva?


  27. 27
    Ana:

    Muză,

    Să mor io dacă tu nu eşti şi nebună, pe lângă faptul c-ai băut ceva ce nu ţi-a plăcut deloc. 😆

    Şi vezi că Irene se citeşte fonetic. Cu vocală vie. Aşa spun ei, aşa spunem şi noi. 😉


  28. 28
    Ana:

    N-am zis că mi-e milă. Numai că părea să aibă nevoie de un pic de Prozac, deşi în România e preferat Xanaxu’ de 25 de mg, pentru început. 😉

    Serios, muzică, nu ştiu ce-o fi fost în capul ei când l-a luat, dar eu chiar sunt după ultima făptură de pe lumea asta care să judece o femeie pentru dezolantele alegeri maritale. Dă-o-n mă-sa de treabă! Nici chiar atât de ipocrită! 😆


  29. 29
    Nora:

    Măi, Andreea, uitaşi un detaliu: ăla fusese deja prezentat de altcineva drept tată. Iar el s-a trezit, ca boul bălţii, să nege. Nu l-ar scăpa de asta nici o mie de eşarfe lavandă! Sau bleu ciel!

    Andreea, Ana: eu zic “grizonant”.


  30. 30

    lasă, Ana, că una e să te păcăleşti şi una să ştii de la bun început în ce te bagi. aşa cum pare să fie cazul aici.


  31. 31
    Nora:

    Şi da, mor când aud asta. “Ce, n-a ştiut pe cine a luat?”. Nu, n-a ştiut. Niciodată nu ştim. Că n-avem noi cheile de la toate porţile, iar uneori nici la ce broaşte trebuie să încercăm nu ştim.

    Presupunând că ştia, ce te fericeşte acum nu e musai să te fericească şi mai încolo.


  32. 32
    Nora:

    Uof! Şi mai şi plouă şi nu mă pot duce la noaptea galeriilor!


  33. 33
    Ana:

    A, îmi place grizonant. Mult. Eu cunosc un bărbat ceva mai tânăr decât mine care, asta-i e gena, a cam albit şi se tunde U.S. Army ca să drapeze că e cvasisur. O să-i soun că e grizonant şi , la cât e de pedant, o să crape de ciudă. Ceea ce, sincer, o să-mi placă la nebunie fiindcă Morringain şi Andrusk vor să mă facă rea, iar eu fac exerciţii până una-alta. 😆


  34. 34
    Ana:

    Uof, Nora! Ce-o ratarăm. Mai ţii minte noaptea muzeelor noastre 😆 de anul trecut? Dar cum nu puteam veni, că n-aveam cu cine lăsa copilul. 🙁

    Aşa că ploaia mi-e indiferentă. Deşi-mi place de nu mai pot. Pe mine ploaia mă binedispune.


  35. 35

    şi pe mine. că turteşte pufii…


  36. 36
    Nora:

    Păi, da, că vine de la franţuzescul “grisonnant”, iar terminaţia “ant” tocmai asta indică: un proces în desfăşurare. Adică, păr pe cale să devină…

    Uof, eu m-am săturat de ploaie! Vreau soare şi căldură şi sandale!


  37. 37
    Ana:

    Tu ai înnebunit într-un fel pe care, nu uşor, recunoisc, încep să-l decodez. Încep să te ador şi-n starea asta.

    Nora,

    Apropo dă fericire. Da’ să nu te fericească nimic încă de la început, însă să sari tu proiecţiile mai ceva ca la Veneţia, Cannes şi Berlin, ca să fiu dracu snoabă şi să nu traversez facilul Ocean? 😆 Aia cum s-o mai numi?

    Stai că vine muza cu noua ordine mondială a cuvintelor-titlu. 😉


  38. 38
    Nora:

    Andreea: 😆

    Săracii pufi!


  39. 39
    coselus:

    “Ştiţi cum arăta mama lui Irene? O frumuseţe! Iar el: o căzătură.”

    O cazatura, dar probabil una cu bani.

    Acuma Ana depinde de situatie, in unele cazuri s-ar putea sa nu fie chiar deplasata “sotul mamei lui Irene”. Poate ca Irene isi cunoaste tatal adevarat si petrece cu el suficient timp.


  40. 40

    auzi, Ana? dar ţie îţi place la petrecerile de felul ăsta? eu îs sătulă pînă peste cap. găsesc tot felul de tertipuri ca să mă extrag de acolo. uneori mă plimb pe stradă, mai stau în parc, mai intru în vreun magazin… altfel, după 2-3 ore, mă dor toţi muşchii feţei, de la permanenta mască pe care trebuie să o port.


  41. 41
    Ana:

    Costeluş,

    Nici nu-mi vine să râd. Cine ce are cu tac’su? E vorba de maţe-fripte la inimă care joacă rolul de protector.

    Dreptul civil spune că soţul mamei lui Irene este tatăl vitreg al lui Irene. Da, vitreg e un adaos de drept, dar nu trebuie să-l faci tu, ca un neisprăvit, şi de fapt.


  42. 42
    Nora:

    Ana: 😆

    Andreea: păi, de ce te duci? Adică, eu nu ştiu uzanţele în cazurile astea: e musai să vină şi părinţii cu copiii la zilele colegilor de şcoală? Eu am început să mă duc singură de prin clasa a cincea. Dacă era mai departe, doar mă ducea mama şi venea să mă ia.


  43. 43
    Nora:

    Coseluş: 😆

    Rămâi cu numele ăsta!


  44. 44
    Nora:

    Serios vorbind, nu-mi imaginez niciun fel de situaţie în care n-ar fi total ineptă şi deplasată o astfel de precizare.


  45. 45
    Ana:

    Muzică,

    Asta era când erau copiii în clasa I. Uneori dansam cu ei de rupeam podelele, iar lor le plăcea fiindcă mereu mă îmbrăcam cumva copilăreşte şi-i distram. Era un fel de clovniadă. Atunci aveam un sarafan galben-canar până sub cur şi nişte bijuterii jamaicane, iar ei se uitau la mine cala pasărea pardisului. Cu copiii era mişto.

    Pe adulţi îi evitam cât puteam, dar nu puteam prea mult fiindcă eu nu prea ies în favor de lume, ca să citez din Irina, aşa că oamenii mă văd cam o dată pe an.


  46. 46
    Ana:

    Nora,

    Ailăviuforevăr!


  47. 47
    costelus:

    Nu Ana, depinde de familie. In unele cazuri remarca aia ar putea fi potrivita si absolut normala.

    Nora: nu m-am prins.


  48. 48
    Nora:

    Şşşşt! 😳


  49. 49
    Ana:

    Tu poţi insista cât crezi că-ţi place. Niciodată, nicăieri remarca aia nu e potrivită. Nici dacă tatăl natural e de faţă.


  50. 50
    Nora:

    Uită-te mai sus cum te-ai semnat.

    În ce dracu’ de cazuri, Costeluş? E o gafă monumentală. Spui cu alte cuvinte “am luat-o cu copilul ăsta atârnat de gât, dar n-am nicio treabă cu povara asta”. Căci aşa identifici copilul, ca o chestie care te incomodează din moment ce nu-ţi asumi paternitatea lui. Paternitate în sens de părinte, nu de donator de spermă.


  51. 51
    costelus:

    Precizarea ar fi buna in cazul in care Irene isi stie foarte bine tatal, eventual petrece si foarte mult timp cu el.


  52. 52
    Nora:

    Măi, Costeluş, nu te supăra pe mine, dar pari genul ăla care, după ce calcă omul pe picior, îi spune şi că are nişte degete la picioare de tot rahatul. 😆


  53. 53
    Ana:

    Copile,

    N-are nicio legătură cu genitorul. Nici cu cât de patroclină ar fi fetiţa. Ţi-a explicat Nora mai clar ca apa. Eu, recunosc, m-am evervat când am văzut ce-ai scris şi m-a luat flama. Îmi venea să… te mângâi pe creştet. 😆


  54. 54
    Nora:

    Costeluş: nu ştiu ce argumente să-ţi mai aduc. Dar, crede-ne pe cuvânt (ca atunci când îţi spuneau părinţii că e urât să te scobeşti în nas şi tu nu prea pricepeai ce regulă anume încalci că muci avem toţi, nu? :D), e nasol! Deci, dacă vei fi vreodată în situaţia asta, să nu care cumva să-ţi treacă prin cap! 😆


  55. 55
    costelus:

    incomodarea si celelalte le-ati adaugat voi. Hai s-o lasam, mai mult ca sigur insa ca tipul era un mirlan… Ana e buna la mirosit oamenii.

    Da acuma o intrebare de baraj: de ce accepta unele femei sa stea alaturi de asa dobitoci? A, ca la inceput era frumos, cu fluturasi peste tot si nu s-a vazut bine, e normal. Dar de ce sa continui chinul?


  56. 56
    Nora:

    Aoleu, o întrebare mai uşoară n-ai? De tipul “ce e viaţa?”, “unde ne ducem când ne ducem?”, “căţeii merg în rai?” (scuze iubitorilor de animale, dar nu mă pot abţine :lol:), “ce e absolutul”? Chestii de-astea, accesibile. 😆


  57. 57
    costelus:

    Poate am fost influentat de faptul ca stiu foarte bine o situatie de genul asta absolut ideala. Un cuplu s-a despartit cind copilul avea vreo 7-8 ani. De ce? Inima zburdalnica, ea si-a gasit pe altul si a inteles ca va fi mai fericita cu el. Faza e ca, desi s-au despartit, nu s-au certat niciodata, n-au facut partaj, iar copilul a petrecut timp cu amindoi, fara reguli si restrictii. Amindoi s-au recasatorit.


  58. 58
    costelus:

    Hai sa te ajut. Uite, alege varianta corecta:

    a) pentru bani
    b) de proaste
    c) de gura lumii
    d) orice combinatie din cele de mai sus


  59. 59
    Ana:

    E, aici iaşte altă ăplicăţiune, draghelor. 🙂 Se poate întâmpla să fii atât de proastă încât, pentru o vreme lungă, să n-ai scăpare. Şi stai, că ar fi jale să faci alt pas. De frică. Iar frica asta poate avea atâtea feţe câţi oameni sunt, înmulţit cu spaimele fiecăruia. Aici e bubă mare cu de ce stă proasta. E cazuistică şi atât.

    Mie mi-a plăcut să mă prefac în plină stradă că sunt impresioantă de bărbăţia lui şi să-l privesc în ochii ăia pe care nu-i uitasem. Şi, evident, să i-o trag fiindcă m-a scos din minţi atunci.

    Apropo. Aseară, la MegaImage, la casă, mă întorc la un moment dat că simţeam prezenţă umană în spate. Bărbatul grizonat din spatele meu a făcut doi paşi, nu unul, în spate. M-am simţit cam ciudat. Ce dracu, am ajuns să sperii lumea?! Că n-aveam nimic special, doar un ruj roşu-tourbillon. În rest, păream normală.


  60. 60
    Ana:

    LOa bani şi la gura lumii nu m-am gândit. Mizez pe prostie şi pe frică. Într-o inconfundabilă şi ultraeficientă combinaţie.

    Pe mârlan trebuia doar să-l vedeţi. Mai mult nu era cazul. Mie mi-a fost repulsiv din prima.


  61. 61
    costelus:

    Da, nu mai discut de mirlan. Te cred. E imposibil sa fii atit de sigura si de fapt sa gresesti. Eu n-as fi avut curajul sa spun chestia aia indiferent de situatie si indiferent de cite explicatii favorabile puteam sa dau. Doar am zis ca, in anumite cazuri, nu mi s-ar parea ca ar fi chiar asa foc.

    Mi-am pus casca pe cap. 😛


  62. 62
    Ana:

    Acolo s-o ţii. 😈

    Hm… mă aşteptam să mă-ntrebi de Jasmine, că ai tu o slăbiciune pentru ea. Chiar m-am mirat că n-ai făcut-o… încă. 🙂


  63. 63

    păi, Nora, a mică are 8 ani. normal că o duc. de cîte ori pot, o şterg şi mă întorc cînd se termină. dar, la modă e acum să nu se mai ţină acasă petrecerile ci în tot felul de “locaţii” :mrgreen: şi părinţii sînt invitaţi. “haaaaaideeeeţi, mai stăm şi noi de vooorbă, o gustare, o cafeluţă“.

    de pildă, sus la Unirea e un loc din ăsta. şi în toate molurile. copiii zbiară şi se aleargă, iar părinţii ronţăie alune şi comentează.

    iac!


  64. 64
    costelus:

    haha, vad acum ca eu am venit exact dupa Andreea. Cred ca Nora a tras o injuratura, ceva de genul “nu pot sa cred, altul!!!”


  65. 65
    Ana:

    Subscriu, muză. Nici eu nu mă duc. Dar când mergeam, împăcam şi copiii, şi verzele. Pe cât posibil. 🙂


  66. 66
    costelus:

    Pai am intrebat o data de Jasmine, na, nu pot sa insist.

    Cred ca am o slabiciune si in general, fata de tot ansamblul de pupeze 🙂


  67. 67
    Ana:

    Eu mă mir că, deşi ai văzut c-am scris textul cu Jasmine pe umăr, n-ai zis nimic de ea. 😉


  68. 68

    nu, Costeluş. ştiu că Ana şi Nora nu mă cred, dar eu pur şi simplu mi-am imaginat că e vorba despre tatăl adevărat care e mai.. tîmp oleacă. un gafeur stupid. nu spuneţi că n-aţi întîlnit astfel de bărbaţi -- care vorbesc aiurea, crezînd că sînt spirituali. eu am întîlnit cîţiva. femei, niciodată 🙂


  69. 69
    Ana:

    N-ai întâlnit femei?! bada, dar n-ai ştiut.

    Uite, eu aveam obiceiul să-l prezint pe Vladimir aşa:”primul meu soţ”. Şi râdeam amândoi homeric, iar lumea râdea cu noi. Li se părea cul.

    Dar ştii că el mi-a reproşat într-o doară prin iarnă, când eram la o şuetă pe e-mail, că i-am cobit statutul? “Mai ştii că numai aşa mă pretenzai?” Mai ştiu, na, cum să fi uitat? 😆

    Deci cunoşti, dar eu tot vreau să cred că gluma mea, de casandră, e drept, chiar era glumă. Asta fu diferenţa, Costeluş, futu-i mama ei de diferenţă! 😆

    Da, muză, acum înţeleg de ce ai crezut tu că ăla ar fi spermatozoidul tuflit. Mor de râs!


  70. 70

    eeeeeeei, noapte bună, dară! văd că şi Nora a plecat -- ori e în galerii, ori în pătuţ. 🙂


  71. 71
    Ana:

    Bună să-ţi fie inima (nopţii)! 😳


  72. 72
    Nora:

    Plecai numai puţin. Nu, Andreea, chiar mă amuză că te gândişi la asta.

    Da, uitasem de moda asta nouă cu zilele copiilor prin localuri. Cred şi eu că e enervant.


  73. 73
    Nora:

    Şi da, sunt de acord cu Andreea, de obicei, bărbaţii sunt gafeuri mai mari decât femeile. Mai rar am văzut femei care să spună lucruri total nepotrivite, să aducă elefanţii între porţelanuri şi, după aia, să întrebe candid “Da’ ce-am făcut?” cu o expresie de parcă acum ar fi făcut ochi pe lume.


  74. 74
    Ana:

    Nora,

    Fî-ţi milă şi pomană şi scoate rogu-te cel de-al doilea “o” din “tânăra frumooasă”. E acolo, la paragraful cu prezentările. Că eu sunt acasă şi… deh, ca femeile preţuite, nu? 😆


  75. 75
    Ana:

    Ba eu am văzut, Nora, şi femei din astea şi nu vorbesc despre gluma mea de mai sus care era doar o nevinovată asumată reciproc. Dar toate pe care le-am văzut erau defective de feminitate. Ceea ce nu contrazice deloc ce-aţi spus tu şi muza. Dimpotrivă. 😉


  76. 76

  77. 77
    Ana:

    Săru’ mânuşiţele la boieroaica! 🙂


  78. 78
    costelus:

    Haha, Andreea, dar ce imaginatie bogata! 😀 Cum ai putut sa intelegi aia? 😀


  79. 79
    costelus:

    Na, eu is motanel cuminte, cam timid si sperios asa. Devin rau cind ma calci tare pe coada, dar tare de tot. In rest nu.

    Am intrebat o data de Jasmine, da, mi-ar place s-o vad si pe ea pe aici, dar cine stie. Poate e vreun motiv pentru care nu se mai joaca, poate n-are timp…


  80. 80
    Seva Tudose:

    da,trebuie să mai recitesc,eu sunt puțin mai înceată,dar asta nu înseamnă atunci când înțeleg despre ce vorbiți…atunci mă înscriu la cuvânt ! Dar îmi place starea asta de tachinare constantă 😉


  81. 81
    .:

    Mama lui Irene era o femeie tânără, foarte puţin peste 30 de ani trebuie să fi avut, înaltă şi subţire, cu o frumuseţe de fată care a făcut Dreptul.

    Ce i-aş trage-o eu frumuseţii ăleia de fată dacă aş înţelege ce ai vrut să zici!


  82. 82
    Jaco Pastorul:

    Textul e ambiguu, cum sa fie el un “neplacut, mai de la tara”, cand parintii lui erau profesori?
    Nu e clar deloc daca era tatal vitreg al fetei (caz in care e de laudat, pentru ca putini fraieri se baga sa creasca copilul altuia) sau era pur si simplu indragostit de nevasta-sa incat o punea pe aceasta in centrul sistemului, iar ei, copil si tata, gravitau in jurul “frumusetii” (chestie iarasi de laudat, pentru unii). Explicatia cu genele roscate vine tardiv si neeficient. Chestia cu “sotul mamei” s-a vrut un soi de modestie, cam stridenta, ce-i drept.

    Nu inteleg, de ce niste decizii normale (cea de a lua fata de la bunici) ni le prezinti ca si cum ar fi anormale.

    Chestia cu pantofii e explicabila. Si eu, daca as purta pantaloni scurti (n-am purtat in viata mea) as fi nevoit sa iau in picioare pantofi de piele, deoarece orice incaltaminte sintetica (adidasi) imi distruge picioarele in cateva ore. Cateodata te imbraci si cum iti cade bine, nu vad in asta un mare defect. Adica, nu poti sa judeci un om dupa asa ceva, e stupid. Am citit undeva, ca marile genii, habar n-aveau sa se imbrace, unii dintre ei isi luau paltonul vara si şpilhozănii, iarna. De fapt, cred ca nici nu le pasa prea tare daca sunt imbracati sau nu.

    Si nu am inteles deloc reactia ta de la final, daca tot ai vrut sa-i transmiti un semnal critic, avand in vedere faptul ca omul era nesimtit, gestul de a pune un deget pe umar, sunt convins ca l-a interpretat ca pe unul familial si de surpriza placuta din partea ta. Ceva imi spune ca i-ai si zambit.

    Deci, pana la urma, ce a fost nasol in toata chestia asta? Ca era patron? Ca vorbea tare si capta atentia tuturor? Concurenta pe auditoriu? Ca isi iubea nevasta? Io sunt convins ca isi iubea si fetita. Ca umbla cu bermude si pantofi? Ce dracu, nu poti sa le ceri tuturor sa se priceapa la moda!


  83. 83
    Jaco Pastorul:

    Singura chestie care e dezgustatoare cu adevarat, e diferenta de varsta dintre cei doi, dar pe asta n-ai insistat. Asta si apropos de comentariul micului patratos.


  84. 84

  85. 85
    Ana:

    Malevici,

    Multe dintre fetele care termină Dreptul au un aer în comun. Sunt asemănătoare cu alea care fac ASE-ul. Cele de la Litere sunt foarte diferite de precedentele, iar alea de la Teatru sunt chiar excentrice.

    Femeia aia îşi păstrase aerul de absolventă de Drept sau de REI. Dar nu cred că asta ţi-ar fi pus ţie cu adevărat probleme.


  86. 86
    Ana:

    Jaco,

    Am citit prima frază din primul comentariu. Dar am citit şi comentariul Sevei, care zice despre sine că e înceată. Poate cineva să-l ajute pe Jaco, că eu n-am de gând să mă obosesc să deschid abecedarul? N-am deprinderi de pedagog. Dar deloc. Pur şi simplu nu eşti capabil să identifici mişcarea discursivă a persoanelor din text. Le confunzi cu povestitorul. Nu am cum să-ţi explic. Nu posed limbajul necesar.

    Mişto ar fi dacă n-ai mai citi ce scriu. Deloc. Dacă totuşi doreşti s-o faci în continuare, nu te mai şi exprima. Te discreditezi. La mine nu mai e cazul, dar mai sunt şi alţii care văd ce comentezi şi poate îţi pasă ce cred ei.

    Seva,

    Iubita mea, tu nu eşti înceată. Tu chiar nu. Şi, oricum, nu eşti niciodată opacă.


  87. 87
    .:

    Să fiu mai specific (poate se prind şi belvele):

    Mama lui Irene era o femeie tânără, foarte puţin peste 30 de ani trebuie să fi avut, înaltă şi subţire, cu o frumuseţe de FATĂ care a făcut Dreptul.


  88. 88
    Jaco Pastorul:

    Aoleu, doar atata poti? Hai, ca-ntorc si obrazul celalalt, da-i bataie, fara grija, ca-s mare si duc.

    De obicei, nu te citesc, sa stii. Ca daca te-as citi, as avea ce sa comentez la fiecare text. La greu. Azi am facut-o doar pentru ca ma cam plictiseam la cafea. Mai Ana, sa ma acuzi pe mine ca sunt cam incet la minte, e o tampenie, zau asa. La fel ca si aia cu a-mi interzice dreptul la exprimare, doar pentru tie nu-ti convine ce spun si nu te scarpin intre coarne. Va trebui sa te obisnuiesti, pana la urma si cu pareri critice, n-am ce-ti face, nu toata lumea iti cade la picioare si iti canta in struna. Asta e cruda realitate, nu poti manipula pe oricine, ce sa-i faci!

    Eu, in locul tau, as accepta situatia si as deschide ochii si urechile, pentru ca, din experienta mea de pana acum, sa stii ca am invatat (involuntar) mai multe de la aia care m-au criticat decat de la aia care mi-au lins dosul.


  89. 89

    😆 😆 😆
    moooooor!!!


  90. 90

    aseară, am vrut să-ţi spun, Ana:

    las` că vine mîine dimineaţă Jaco şi o îmbulinezi… 😆


  91. 91
    Nora:

    Pfoa, şi ce-a mai îmbulinat-o! 😆


  92. 92

    măi Nora, şi eu am rămas cu impresia că nenea ăla a fost chiar plăcut impresionat de faza finală.


  93. 93
    Ana:

    Malevici,

    Degeaba faci pe deşteptul în receraţia mare. E o comparativă acolo: avea o frumuseţe de fată care a terminat Dreptul. Nu sunt obişnuită cu tine în criză obsesivă. Nu eşti tu. Sau bea un ceai bun, să-ţi revii, că nu te ştiu cafegiu. Da, arăta ca o fată care a terminat Dreptul, chiar dacă ea era o MAMĂ. Aşa vrei? Bine, când oi colabora la Anunţul Telefonic o să scriu aşa cum vor clienţii. Momentan, cum vreau eu. Iar mie, mă ştii, îmi plac momentele luuuungi şi, mmmm, intense. 😳


  94. 94
    Nora:

    Da, Andreea, a fost foarte mişto!

    Tu ştii melodia aia a lui Cohen “Don’t go home with your hard-on!”?

    E, cam asta a păţit nenea ăla. I s-a aruncat un jet de apă rece peste… erecţie.

    Acu’, că vouă vi se pare de invidiat asta… ce să mai zic? Perverşilor! 😆


  95. 95
    .:

    Dacă eu, ca cititor, am înţeles altceva, atunci tu eşti vinovată. Eşti vinovată de exprimare la îndemână.

    Dar, mă rog!


  96. 96
    Ana:

    Jaco,

    Iar citesc ce-ai scris după ce-ţi răspund. Dacă aş face-o înainte, nu ţi-aş mai răspunde. Ai înţeles ceva din asta sau rugăm un prieten să descifreze cuneiformele? 😆

    Pur şi simplu, eu nu te mai iau în calcul fiindcă eşti tendenţios. Nu-mi plac astfel de oameni şi nu mai am vârsta şi, în consecinţă, disponibilitatea să-mi pierd timpul cu ei. Mai ales un timp care e destinat exclusiv plăcerii. De ce ar trebui să fac asta?

    Îmi eşti străin complet. Ştiu că n-o să înţelegi sensul figurat al propoziţiei precedente nici dacă o repet silabisind accentuat, dar eu nu prea mă joc cu străinii. Poate numai când am eu chef. Iar atunci e o plăcere reciprocă şi întotdeauna sponană. În ce te priveşte, eşti revolut. Până şi limbricul, în crizele lui obscurantiste, e capabil să mă facă uneori să râd, cum a fost când a zis-o pe-aia cu “I s-a reîncarnat”. Da, nici pe-asta cu faptul că mă face să râd n-o s-o pricepi fiindcă eşti un tezist jalnic, iar asta te întunecă şi te micşorează îngrozitor. Dacă ai avea în preajmă oameni ca tine, ai fugi mâncând pământul. Oameni care văd lumea cum vezi tu. Hai, că încep să explic ce spun, iar asta e o limită pe care e suficient c-o ating, nu trebuie chiar s-o şi traversez.

    Nu-ţi urez nimic, dar poţi să-mi spui ce ţi-ai dori şi ajungem la un compromis sărbătoresc-invectival. Tu dă coordonatele, că înjurătura o configurez eu.


  97. 97
    Ana:

    Malevici,

    Da, iubitule. Eu sunt vinovată. Numai eu. Mereu. Ah! 🙂

    Mă pui la zid, cu eşarfă şi cătuşe? 😳 Miaaaau! 😆


  98. 98
    Ana:

    Nora,

    Nu ereţie. I s-a reîncarnat. 😆


  99. 99
    Nora:

    😆 Corect!

    Ana, eu mă tot uit şi mă crucesc. Dacă textul ăsta, atât de clar, de narativ, a pus atâtea probleme, la restul textelor tale, nici nu vreau să ştiu câte întrebări or fi rămas neformulate.

    Cred că fac o secţiune nouă aici: Ghişeu de reclamaţii. 😆 Îmi dai voie să mă fac purtătoare de cuvinte (neînţelese)? Poate chiar de foneme, dacă o fi cazul. 😆


  100. 100

    deci voi ziceţi că asta e o frază normală la cap:

    Mama lui Irene era o femeie tânără, foarte puţin peste 30 de ani trebuie să fi avut, înaltă şi subţire, cu o frumuseţe de fată care a făcut Dreptul.”

    hmmmmm… 🙄


  101. 101
    Jaco Pastorul:

    Ana, mai bine taceai cu limbricul. Cea care n=a inteles ai fost tu, ala referindu-se la iubita, dar tu ai ras ca te-ai gandit la sula.

    am citit textul asta pentru ca mi s-a parut a fi unu narativ, ca daca era o baclava din aia cu metafore, nu-mi pierdeam vremea. Vad ca texte de astea rationale nu stii sa scrii. Nu cred c-oi fi numai eu care-s confuz, dar abia astept sa se scoale Seva, sa ma lumineze.

    Si mai observ ca habar n-ai sa sesizezi cand vorbesc sarcastic sau serios. Va trebui sa-ti pun maimute.


  102. 102
    Jaco Pastorul:

    Andreea, aia e cea mai inteligibila fraza, ce naiba n-ati priceput??? Mie sa-mi explice cineva (Seva) daca patronu’ a dat gene roscatei sau nu? Si bunica aia e mama sotului sotiei sau soacra mamei copilei, care e fiica vitrega a posesorului de semibermude? Na, ca m-am incurcat…


  103. 103
    Ana:

    Nora,

    Te rog frumos. Da’ să fie şi cu niscaiva cocteiluri, să nu se plictisească lumea la cozi. 🙂

    Andreea,

    Sper că glumeşti. Dacă nu, nu mai sper nimic fiindcă nu mai am motive.


  104. 104
    Manipulatoarea :oops: (Nora, ţi-am zis-o pe-aia cu baba şi vatmanul, da?):

    Jaco,

    Lasă-te de suptilităţi, că nu merită să-ţi pierzi raţiunea cu/pentru ele. Tu nu înţelegi că un tip de exprimare în sine poate fi amuzant şi inedit, aşa-i? Mă refer la umorul involuntar al limbricului, nu la gagicile lui, că nu importă topicul, ci alegerea formulării. Iar la ce scriu eu chiar n-am curajul să mă refer, că ar fi similar cu descinderea în Infern. 😆

    În rest, oricum nu se poate ca tu să înţelegi din cauza obstrucţiei cognitive şi a relei intenţii apriorice, nu fiindcă nu te-ar duce capul. El te-ar duce, bietul, da’ tu nu şi nu. Dacă tu nu te preţuieşti într-atât încât să te eliberezi din chingile prejudecăţilor, dacă tu îţi eşti necesar şi suficient şi dacă eşti tributar inclusiv impresiilor aberante pe care ţi le-ai îndesat între urechi în clipe de rătăcire când ai avut senzaţia că-ţi dai seama de ceva, eu cum aş putea să fac lucrurile astea în locul tău? Zi şi tu: e absolutamente imposibil să te creditez eu cu inteligenţă, atâta vreme cât tu refuzi să-ţi dai acest credit. Tu ştii că-mi pare rău de tine mai ales fiindcă ai nişte gusturi muzicale excepţionale? Chiar îmi pare. Dar n-am (cu) ce-ţi face. Ciusikovski! 😉


  105. 105
    .:

    Ana, spune-mi şi mie, ce m-ar împiedica să înţeleg fraza aceea aşa:

    Mama lui Irene era o femeie tânără, foarte puţin peste 30 de ani trebuie să fi avut, înaltă şi subţire, (şi avea) o frumuseţe de fată care a făcut Dreptul. ?!


  106. 106
    .:

    Sau lasă, că deja încep să devin comentator pe saituri de belve, chestie cu care nu prea m-aş mândri!


  107. 107
    Jaco Pastorul:

    Vai de capul meu, nu m-a injurat nimeni pana acum, atat de elevat! Auzi aici: “obstrucţiei cognitive şi a relei intenţii apriorice”?! Tulai Doamne, n-am stiu ca pot fi atat de ticalos!


  108. 108
    Jaco Pastorul:

    Ba, tu n-ai inteles, da’ de tras, i-ai fi tras-o! Bravos, natiune!


  109. 109
    Jaco Pastorul:

    Ana, aia cu “placerea sponana” e din aceeasi categorie cu reincarnarea, presupun?


  110. 110
    Manipulatoarea :oops: (Nora, ţi-am zis-o pe-aia cu baba şi vatmanul, da?):

    Kazimir,

    Adică tu te împiedici de-o elipsă, de un atare minimum, şi mă faci pe mine belvă?! Nici să te fut nu meriţi. 🙁

    Cunosc registrul de răspunsuri la asta. 😆

    Cum poţi să faci abstracţie de un context? Fraţilor, faceţi-vă pomană şi învăţaţi-mă şi pe mine cum să fac abstracţie de contexte clare şi să înţeleg pe margine. Vă rog frumos. E important pentru mine, nu glumesc deloc. Vreau tehnica.

    Jaco,

    Eşti o dulceaţă. Te ador. 🙂


  111. 111
    Manipulatoarea :oops: (Nora, ţi-am zis-o pe-aia cu baba şi vatmanul, da?):

    O, familialule, în loc de familiar, :lol:, te împiedici de o greşeală de literă? Mai scoete din beţele din cur, dar unul câte unul, să nu intri-n sevraj. 😆


  112. 112
    Jaco Pastorul:

    Recunosc, da’ familial nu are aceea conotatie secsi ca sponana, recunoaste.


  113. 113
    Manipulatoarea :oops: (Nora, ţi-am zis-o pe-aia cu baba şi vatmanul, da?):

    Au! SponAna în loc de spontană. Mişto. Nu mă prinsesem. 🙂


  114. 114
    Jaco Pastorul:

    Na, din partea mea.
    http://www.youtube.com/watch?v=Qq3WEB_DTO8

    ilustreaza-ti muzical, textul.


  115. 115
    Ana:

    Na: mulţumesc. 🙂

    Stăpână, poţi tu să faci asta, că eu încă n-am ajuns la birou şi… ştii tu. 😉


  116. 116
    Seva Tudose:

    Jaco,

    trist este că bunica adoptivă a Irenei,dacă fiul ei declară„nu sunt tatăl Irenei,eu sunt soțul mamei lui Irene”…„Irene crescută și ajutată extrem de eficient de părinții soțului mamei ei” este clar: bunici adoptivi.

    acei bunici și-au exercitat dreptul lor de bunici,fie chiar cu o nepoată adoptată(dacă nu-i ai naturali) !

    și iar este trist că bunica adoptivă a Irenei ia slăbit destul de serios vederea atâta timp ca a făcut-o pe Ana,domnișoară ❓ …la bătrăni 6 luni echivalează cu 2 ani !

    iar chestia cu „am ajuns EU să o văd duminica și părinții Irenei(mama naturală și tatăl adoptiv) ?? până dăunăzi, ea bunica adoptivă o avea pe Irene de luni până vineri și fiul ei și soția lui, o avea pe Irene doar la sfârșit de sâptămână)

    deci acum bunica adoptivă își vede nepoata doar la sfârșit de săptămână și Irene stă cu mama și tatăl adoptiv în cursul săptămâni !

    Dar ce-i important din toată povestea asta ???

    ANA S-A LĂSAT DE FUMAT 😆 😆


  117. 117
    Ana:

    Seva,

    Genial! Mor de râs cu fumatul. Corect. Asta era cheia. Restul nu importă. 😆 :lo: 😆

    Sunt leşinată după tine şi glumele tale mişto.


  118. 118

    aha.

    Ana, pot să corectez acolo? să pun “ca” în loc de “cu”?


  119. 119
    Nora:

    Era o femeie CU nasul mare, CU parul lung si negru, CU ten palid si CU o buna-dispozitie molipsitoare. -- vrei sa corectezi si asta, Andreea?


  120. 120
    .:

    Aaaa, ha, ha, ha, haaaaa!

    Proasta, proasta proasta, proastaaaaaa!


  121. 121

    m-am plictisit.


  122. 122
    Jaco Pastorul:

    Seva, ma intereseaza fraza asta cum o explici: “Apoi, la şedinţele cu părinţii, mă tot întâlneam cu bunica lui Irene şi niciodată cu oamenii pe care-i văzusem la petrecere, nici vorbă de ăla de-şi dăduse o parte din gene fetiţei roşcate.”


  123. 123
    Ana:

    Nu pricep unde trebuie făcută corectura. Plec la birou. Vorbim de acolo. 🙂


  124. 124
    Jaco Pastorul:

    E clar, ati bagat-o-n ceata pana si pe autoare!


  125. 125
    costelus:

    Ce-i aici? Clasa a treia, ora de compunere?


  126. 126
    Nora:

    Nu e, Ana, nicio corectura de facut.


  127. 127
    Nora:

    Sa-i dea cineva un calmant punctului. E in convulsii si, helas, dizgratios.


  128. 128
    Nora:

    Ana, da, mi-ai zis-o pe aia cu vatmanul si baba. 😆


  129. 129
    costelus:

    Ar fi nimerit un banc, ca prea a luat-o discutia intr-o zona mai putin placuta.


  130. 130
    Jaco Pastorul:

    Ai aparut tu pe-aici, e suficient, esti cel mai bun banc!


  131. 131
    Nora:

    Costelus, o las pe Ana. Eu nu ma pricep sa spun bancuri si asta e prea tare, ar fi pacat sa-l stric. 😀


  132. 132
    costelus:

    Auzi mai Jaco, nu gasesti tu alte locuri prin care sa behai inteligent? Poate acolo vei gasi oameni care sa te aprecieze la adevarata valoare.


  133. 133

  134. 134
    Jaco Pastorul:

    No, ce ai ma, di ce se umfla pasatu’-n tine? Asa se zice, unii-s isteti ca un proverb, altii comici ca un banc!


  135. 135
    Ana:

    Dar, Nora, ăsta nu e banc. S-a petrecut, fir-ar! 😆

    Era prin toamna lui ’95, cred. Septembrie. Veneam acasă, stăteam în Tei, cu tramvaiul 16. Era peste ora 22.00, dar nu mult. La Lizeanu, a coborât toată lumea. Am rămas eu cu vatmanul. Dar am văzut că pe la ultima uşă a cozii tramvaiului s-a urcat o doamnă în vârstă, cu multe sacoşe după ea. A venit încet spre mine, care eram la uşa din faţă. M-am dus spre ea s-o ajut, dar vatmanul a pus o frână bruscă la cimitirul Reînvierea (n-am priceput niciodată numele ăsta la un cimitir ortodox, dar se pare că sunt probleme grave în societate cu proprietatea termenilor), iar doamna s-a dezechilibrat din cauza ei şi, probabil, a greutăţii sacoşelor. În drumul pe care l-a făcut, pe burtă, spre capătul tramvaiului, a apucat să urle însă aşa:

    Manipulatoruleeeee, cin’ ţi-a pus manipula-n mână?!

    Ei, numai la asta mă gândesc eu de atunci când aud acest cuvânt. Aşa că nu mă supăr pentru el niciodată. Cât priveşte sensul lui de bază, da, pot fi astfel, însă nu m-a văzut Jaco în această postură, dar fantazează mişto. 😉


  136. 136
    costelus:

    … iar altii prosti ca gardurile.

    Si cu cit is mai prosti, cu atit simt nevoia de a da lectii.


  137. 137
    Jaco Pastorul:

    No, vezi cum iesti mielule, io te fac vesel si tu ma faci prost! Pai, treaba-i asta?


  138. 138
    Nora:

    Da, ştiu că e întâmplare reală, dar Costeluş voia un banc, iar povestea ta e atât de mişto încât ar trece uşor în folclorul urban.


  139. 139
    Nora:

    Jaco, pentru că tot m-am oferit să ţin ghişeul, care ţi-e nelămurirea la fraza aia? Că mie-mi pare clară ca apa.

    Hai, că mi-am luat şi andrelele şi fac pulovere după revista Burda.


  140. 140

    măi, probabil că şi eu sînt cam tîmpită, din moment ce nu mi-a fost nici mie clar textul.


  141. 141
    Ana:

    Nu, iubito, tu eşti doar capricioasă şi, uneori, nudă.

    În rest, o minune. Mai ales când te aşezi pe picioarele de dinapoi. 😉 Şi proferezi injurii mascate. 😆


  142. 142
    costelus:

    Andreea, stai cuminte, la Jaco s-au adunat multe. Multe prea multe.

    La el nu se pune problema sa nu inteleaga, el vrea sa arate ca textul e ambiguu si ca ar fi trebuit scris intr-un anume fel, eventual Ana sa-i fi dat lui telefon sa-i ceara parerea.

    Ce poate fi mai periculos decit Nora cu andrelele-n mina? 😀


  143. 143

    😥 😥 😥


  144. 144
    Nora:

    Andreea: ce tot bâzâi? Nu întorserăţi voi o amărâtă de frază pe toate părţile şi montarăţi ditamai vănătoarea de vrăjitoare? Zi tu ce e greşit la fraza aia. Aşa, cu gramatică şi semantică şi tot ce trebuie. Şi fără să uiţi contextul. Că avem un text care mai are şi un titlu al dracu’ de explicit.

    Ca să ştim despre ce naiba vorbim.

    Costeluş: nuuu, sunt paşnică, am şi metrul de croitorie la gât şi un creion după ureche.


  145. 145
    Ana:

    Eu, cu a doua pereche, lângă ea, torcând. În sens felin, nu din caier. 🙂 Să dezambiguizăm tot, în pula mea, că desfacem fraze în cuvinte, apoi în silabe şi pe urmă în sunete. Iar semnele de punctuaţie le strângem într-un coşuleţ pentru rufele colorate. 😆

    Da, ăsta e pericolul unei sociatăţi consumeriste: te determină să te cauţi de păduchi în nas şi să fii sigur că-i şi găseşti. E, ăsta este un moment în care aş avea mare nevoie de greenfcknbin. Chiar foarte mare. Să ne explice el, calm şi stăpân pe sinele ăl mai profund, cum stă treaba de nu ne mai înţelegem între noi. 🙂 Unde a început această degradare a societăţii şi cum dracu a degenerat ea până aici. 😆


  146. 146

    asta e din cauză că îşi vîră dracul coada… deci, să lăsăm.

    m-am uitat pe dincolo. nu-l opreşte nimeni pe limbricul ăla? mai am, încă, sentimente pentru Pandora. mi-e milă de ea.


  147. 147
    Nora:

    Dracu’ ne ia, Ano. Stai lângă mine, da’ nu mai toarce că torsu’ e ambiguu şi sexualiza(n)t. Dracu’, o dăm în alte ambiguităţi. Mai bine freci un ness. 😆


  148. 148

    nu vreau să dezambiguizez nimic, Ana. cunosc genul de personaj pe care l-ai înfierat acolo. dar putea fi şi altfel. cu totul şi cu totul altfel. ce ai făcut tu e doar o interpretare. nu ştii, de fapt, nimic, din viaţa acelor oameni-personaje.

    nimeni nu ştie nimic.


  149. 149
    Ana:

    Eu m-am gândit să-l trimit în spam, dar mi-am dat peste mână. Să facă Dora ce-o vrea cu el. Dar are dreptate fuckyou: nu-şi ia medicamentele după un orar precis. Uneori mă sperie, alteori mi-e milă. Dar nu cine ştie ce. L-aş scutura niţel.


  150. 150
    Ana:

    Frec, sigur că frec. Cât de tare? 😳

    Până se reîncarnează în boabe sau, aşa, mai deliberat? 😆

    Că pot în ambele feluri. Numa’ tu să-mi spui clar ce te mulţumeşte. Cu stânga sau cu dreapta? 🙄


  151. 151
    Nora:

    Andreea, drept îţi spun, mie mi-e milă de ăla. Pare ieşit din filmele cu exorcizări. Alea proaste, când se vede clar că sângele e din bulion şi se văd şi sforile care mişcă mobila prin casă.

    A propos. Mungiu e la egalitate cu Haneke în clasamentul făcut de ăia de la Screen International. Bine, nu ştiu cât de des se pupă notele criticilor cu preferinţele juriului.

    Plus că Mungiu e la al treilea film al carierei. Ar fi “nu ştiu cum” ca din trei filme, două să fie premiate cu Palme d’Or.

    Haneke are şi el unul, luat acum doi ani cu Das Weisse Band, dar o carieră mult mai lungă.

    Pe lângă ei se “foieşte” Audiard care na, e franţuz…

    Mă scuzaţi, dar una din multele mele halucinaţii e aia în care beau cafeaua de dimineaţă pe croazetă. 😀


  152. 152
    Nora:

    Andreea: dar dacă îl văd pe unul căcându-se în mijlocul intersecţiei la Universitate şi ştergându-se la cur, voluptuos şi meticulos, cu panseluţele de prin răzoare, trebuie să îi cunosc viaţa ca să-l calific pe loc drept coborât din copac?

    E tot o interpretare?


  153. 153
    Ana:

    Sigur, Andreea. E numai ce-am simţit eu în legătură cu acei oameni. E povestea mea. Interpretarea mea. E ficţiune, muză, că, dacă n-ar fi, tu ce rol ai mai avea în toate nebuniile astea de scriituri? Hmm… cam kamikaze tu azi. 🙂


  154. 154

    păi, Nora, trebuie doar să te împrieteneşti cu Botezatu. 🙄


  155. 155
    Ana:

    Ba o să bem! Nu ştiu dacă în septembrie, la Plaisance, dar o să bem, că şi a mea este şi n-o ratez, chit că mă duc pe jos acolo, ca badea Cârţan. 😉


  156. 156
    Nora:

    Botezatu a fost la Cannes? Ce-a făcut acolo? Design pentru hârtia igienică? Nici pentru aia nu e bun. Jane Fonda are şi ea pretenţiile ei.


  157. 157

    daaaaaa, Noraaaaaa! trebuie să îi cunoşti viaţaaaaaa!
    poate are O POVESTE de spus…


  158. 158

  159. 159
    Nora:

    Sigur că are. Toţi au o poveste, chiar şi ăia coborâţi din copac.


  160. 160
    Ana:

    Iaca, muza citeşte cancan! Nu credeam, ţaţo, să mă-ngropi! 😆


  161. 161
    Nora:

    Un brand de băuturi alcoolice? Or fi pus ăia de la Nuemarkt (sau cum se cheamă berea aia la pet) reclame pe acolo? 😆


  162. 162
    Nora:

    Ana: până se reîncarnează în boabe neprăjite, crude şi cresc şi copaci în jurul nostru că să nu stea mosafirii în soare să facă insolaţie la cap. 😆


  163. 163

    nuuuu, măi ţaţo! sînt amorezată de Botezatu, aşa că urmăresc tot ce face. pas cu pas. mă fascinează, pur şi simplu. 😆


  164. 164
    Ana:

    Da, lumea foloseşte inflaţionist r din pudibonderie. Puneţi, oameni buni, l cu încredere. 😉

    Nora,

    Frec, am zis că frec. Mă ştii determinată şi obedientă. Numai să nu dea pe-afară, că sunt îmbrăcată în galben-citron în partea de sus. 🙂


  165. 165
    costelus:

    Vai, ce drama! S-ar putea scrie un Romeo si Julieta modern: ea era amorezata de el. El era homosexual.


  166. 166
    Ana:

    Unde? Unde era homosexual? 🙄


  167. 167

    fiţi atenţi. test de inteligenţă. un mut intră într-un magazin de ochelari şi vrea ochelari de soare. cum cere?


  168. 168
    Ana:

    Zi cum, că de inteligenţă nu m-a acuzat nimeni până acum, a, ba da, dar nu e frumos să-l pârăsc, iar eu, cu atât mai puţin. 😉


  169. 169

    nu zic nimic. Nora? costeluş?


  170. 170
    Nora:

    Andreea: prin semne? 🙄


  171. 171
    costelus:

    Recunosc ca nu m-am prins de poanta, daca e vreuna.


  172. 172

    bravo, Noraaaa, aşa -- gesticulează. duce mîinile la ochi. arată soarele de pe cer, mă rog…


  173. 173

    pasul 2. un orb intră în acelaşi magazin şi cere ochelari de soare. cum face?


  174. 174
    Nora:

    Andreea, n-ai spus-o pe toată. Eu o ştiam altfel.

    Intră un mut într-un magazin de ochelari. Îi explică vânzătorului prin semne ce vrea, primeşte ochelarii, mulţumeşte şi pleacă.

    Apoi, vine un orb. Orbul cum explică?

    Eu aşa o ştiam.


  175. 175
    Ana:

    Hai, mă, termină. Prin semne? Orbu’ vorbeşte, beauty. Sau era acelaşi, multifaţetat? 🙄


  176. 176
    Nora:

    Aşadar, orbul vorbeşte. Aşa cere. 😆


  177. 177

    🙂
    aşa, Ana. toate persoanele pe care le-am întrebat pînă acum au căutat tot felul de alte mijloace de exprimare.


  178. 178
    costelus:

    Aha, asta era poanta.


  179. 179
    Nora:

    E genul ăla de problemă prin care ţi se distrage atenţia prin detalii suplimentare. Aici, ţi se vorbeşte mai întâi de mut. Mutul da, are ceva dificultăţi în a explica ceva. Orbul, nu.

    Mai era una:

    Un cocoşat e înmormântat în vârful unui deal. De ce?


  180. 180
    Ana:

    Care, fraţilor?! Mă omorâţi voi pe mine. Unde mă-sa era poanta? Că mi-aduc aminte de bancu’ ăla sec cu Petrică.


  181. 181

    mintea are direcţii pre-stabilite. e greu să sari de pe o linie pe alta. e cel mai greu. aşa şi cu mine, cînd am citit într-un anumit fel, textul tău, cu mintea setată pe ceva ce-mi părea cunoscut.

    de asta v-am dat testul ăsta. încercaţi-l pe alţii şi o să vedeţi cîţi se poticnesc.


  182. 182
    Ana:

    Unde dracu e poanta?! 🙄 Că eu n-o văd.


  183. 183
    costelus:

    Acolo era mai ieftin Nora, si privelistea mai frumoasa.


  184. 184

    neeeee, acolo era cimitirul. 😆


  185. 185
    costelus:

    Da, poate cea mai buna poanta de genul asta e aia cu becurile.

    Mie imi plac chestiile fara ambiguitati / piste false introduse anumea.


  186. 186
    Jaco Pastorul:

    In concluzie, domle, ala era tat’su vitreg sau era donatoru’ de gene ???


  187. 187
    Ana:

    Nu ştiu. 😆


  188. 188

    vitreg, Jaco. vitreg. ca mama vitregă a Albei ca Zăpada.


  189. 189
    Nora:

    Vă mai dau şi eu una.

    Trei prieteni ajung la un hotel şi solicită o cameră. Recepţionerul le cere 30 de euro. Dau fiecare câte 10 euro (împărţeau camera).

    A doua zi, vine directorul hotelului şi constată că s-a făcut o greşeală: camera costa 25 de euro, nu 30. Îl trimite pe recepţioner să le înapoieze 5 euro. Recepţionerul se gândeşte că n-are cum să împartă 5 la 3, aşa că opreşte 2 euro pentru el, iar lor le dă câte un euro fiecăruia. 3 în total. Deci, înseamnă că au dat 9 euro pe cameră fiecare (din moment ce au primit câte un euro înapoi).

    Întrebare: 9X3=27. 27 (ai lor)+2 (ai recepţionerului)=29. La început au fost 30 de euro. Unde e un euro?


  190. 190
    Jaco Pastorul:

    “Cu ce te speli, lelito, pe cap? -- Cu otet! -- Da’ de ce? -- De mere!”


  191. 191
    Jaco Pastorul:

    Eh, poftim, nu stie nici naratoarea, darmite noi, cititorii.


  192. 192

    ştiţi că pe la 3 ani am lăsat-o pe cea mică vreun an de zile la mama? o vedeam doar sîmbăta şi duminica. aşa au mers lucrurile…


  193. 193
    Nora:

    Da, aşa e, Andreea. Acolo era cimitirul.

    Vedeţi, amănuntele complică lucrurile şi nu mai vedem pădurea din cauza copacilor.


  194. 194
    costelus:

    Vazui az’ un mosulica pe strada, biiguind intr-una: tata vitreg ori gene. 😀


  195. 195
    Jaco Pastorul:

    L-a ciordit baiatu’ de la bagaje!


  196. 196

  197. 197
    Nora:

    Costeluş: păi, asta e ideea cu genul ăsta de probleme de logică. Să te arunce pe piste false.

    Să ştiţi că şi asta cu hotelul e de logică, nu de matematică. Deşi majoritatea oamenilor o iau pe panta asta, a calculelor.

    Mai ştiam una cu un pitic în lift, dar nu mai reţin toate detaliile. Şi sunt importante. Of, vai de memoria mea!


  198. 198
    Jaco Pastorul:

    Andreea, la mama sotului tau, sau la mama proprie si personala? Si mai am o intrebare, sotul tau este unul si acelasi cu tatal fetitei tale? E un pic mai indiscreta, nu-i musai sa raspunzi…


  199. 199
    Jaco Pastorul:

    Uah, ah, aha Costelus, ce banc bun!


  200. 200

  201. 201
    Nora:

    Costeluş: “întruna”. Nu “într-una”. În contextul tău.


  202. 202
    costelus:

    A, stai ca stiu una misto.

    Moare un arab care avea doi copii si lasa intreaga avere celui cu cea mai inceata camila. Se duc copiii la judecator cu cite o camila, cum sa afle care merge cel mai greu? Dupa vreo citeva minute se iau la intrecere, gonind nebuneste pe cite o camila.

    Ce le-a zis judecatorul?


  203. 203
    costelus:

    Au! A durut andreaua. Cam dorm 😛


  204. 204
    Ana:

    Stai, că te iau eu la tors. 🙂


  205. 205
    Nora:

    Păi, eu nu pricep de ce s-au luat la întrecere, de ce “goneau nebuneşte”. 😆


  206. 206
    Jaco Pastorul:

    Nora, a ramas la receptioner, intr-un buzunar secret!


  207. 207
    Nora:

    Uof, nu, Jaco!

    Zi, Costeluş! Că eu n-am răbdare la de-astea. Ce le-a zis judecătorul?


  208. 208
    costelus:

    Pentru ca judecatorul le-a spus ca asa pot afla cine are cea mai inceata camila.

    Da’ exact, ce le-a zis?

    Ana, sa-mi iau casca? 😀


  209. 209
    Jaco Pastorul:

    Hai ma, Nora, ce dracu, tu crezi ca-s costelus?
    30-3=27
    27-2=25
    deci, despre ce discutam?


  210. 210
    Jaco Pastorul:

    ia-o si invers
    25+3+2=30


  211. 211

    pfiiiii, eu l-am chemat pe fi-miu şi el a zis la fel: că ăia doi lei SE SCAD din 27, nu se adună… uoooof! 🙂


  212. 212
    Nora:

    Andreea, acum dădui drumul clipului… 😆

    Jaco, da, corect, nu lipsea niciun euro. 😀

    Ce nu pricep e patima cu care dai răspunsul. Eşti prea bun, prea deştept pentru noi, iartă-ne!

    Andreea: da, când am făcut-o eu, tot ca fiul tău am gândit: adică am scăzut, nu am adunat.


  213. 213
    Nora:

    Costeluş: mai stau mult după cămilele alea? 😀


  214. 214
    costelus:

    Nora: le-a zis sa schimbe camilele intre ei!


  215. 215
    Nora:

    Da, mişto, nu-mi trecu prin cap. 🙂


  216. 216
    Jaco Pastorul:

    Pai ce sa cred, cand io iti dadusem doua raspunsuri la misto la care tu imi raspunzi cat se poate de serioasa???


  217. 217
    Nora:

    Cine ţi-a răspuns serios, Jaco? Crezi că eu răspund serios cu “neah” şi “uof”? Cum aş fi putut să le iau în serios?

    Văd eu bine că e ziua malentendu-urilor azi.


  218. 218
    costelus:

    E o carte numai cu probleme de astea, frumoase, fara piste false:

    P. Winkler -- Mathematical Puzzles.

    Uitati una de acolo:

    Ai doua sfori si o bricheta si poti face ce doresti cu ele. Stii ca, daca aprinzi orice sfoara la un capat, ea va arde complet intr-un minut, dar nu uniform pe toata lungimea ei.

    Cum masori 45 se secunde?


  219. 219
    Nora:

    Dai foc unei sfori la ambele capete. În acelaşi timp, aprinzi cealaltă sfoară doar la un capăt. Când a ars complet prima sfoară, o aprinzi şi pe a doua la cel de-al doilea capăt.

    (am trişat, mi-am întrebat colocatarul :D)


  220. 220
    costelus:

    Ar merita un premiu zic eu, nu stiam s-o rezolv complet. Stiam cum sa masor 30 de secunde si ma tot gindeam cum sa indoi in 4 a doua sfoara sa obtin 15s.

    Daca n-a trisat si el 😆


  221. 221
    Nora:

    N-a trişat. L-am legat fedeleş, i-am aruncat telefonul în wc şi am dat foc cablului de net de la calculatorul lui, n-a putut să sune niciun prieten, nici să caute pe google, nici nimic. 😆


  222. 222
    Nora:

    Da’ premiu nu merită! Că fu îngâmfat când îmi dădu răspunsul. 😀

    Piece of cake, ce să spun! 😆


  223. 223
    Jaco Pastorul:

    E, vezi? Si ma mai intrebi pe mine de ce sunt patimas?

    Niste jocuri de cabana, nu vreti?


  224. 224
    .:

    Uf, comentarii fără numerotare. Ce poate fi mai prost pe un blog?!

    Spune-i programatorului să-mi dea un mail să-i spun cum se numerotează comentariile fără să apeleze la css. Am vorbit serios!

    Acum mă strigă ăştia, dar după ce vin te desfiinţez cu problema ta cu rezolvare pe două căi, cea logică (corectă) şi cea matematică (greşită) !!!!!!

    Vaaai! Prostia ta e inepuizabilă!


  225. 225
    Nora:

    Ce-ar fi să mă scuteşti tu de tot? Nu de alta, dar mă cam plictiseşti şi puţine sunt mai rele decât plictiseala.


  226. 226
    Nora:

    Plus că rişti să-mi dărâmi gardul.


  227. 227
    Nora:

    Jaco: Ce-s alea jocuri de cabană?


  228. 228
    Jaco Pastorul:

    Ehei, fata mosului, pai pe-aici pe la noi, la munte, cand meream noi in tinerete de colindam crestele muntilor, aveam obiceiu de înseram la cabane, unde trageam cate-un foc de ala ţapăn, băgam câte-o răchie, da nu de aia nebunească de să-ţi ia minţile, ci aşe numa la 45 de grade, după aia ciopleam neşte ţepuşe din creangă de alun in care infijeam neşte slană de-aia groasă cât palma şi după ce potoleam foamea si setea, să te ţii numa cântece şi jocuri pân sara târzâu, după care ne băgam la prici si durmeam pân dimineaţă, neîntorşi.

    No, amu, nu să mai practică din aştea, amu vă duceţi cu maşinile, pînă sus, pe Transalpina.


  229. 229
    greenfcknbin:

    unii i-ar spune frustrare, ana, dar nu eu. nu. eu ii spun anger displacement sau, cand ma exprim in limbaj curent, scapegoating. este, cred eu, un fenomen specific pulimii orthodoxe, un exces de apofatism si logofatism in detrimentul catafaticului. reziduurile unei mari culturi, cum ne-am ales tocmai noi cu ele e un blestemat de mister.


  230. 230
    Ana:

    Şi vă mai şi futeţi, huo, nesimţiţilor!, în natură, în loc să vă jucaţi lângă foc! 😆

    Jaco,

    Doar am glumit, că mi-au plăcut sfătoşenia nostalgică a povestitorului, însă şi povestea în sine, mai ales partea cu ţepuşele.


  231. 231
    Ana:

    greenfcknbin,

    Ştii că nu te înţeleg. Lămureşte-mă, te rog. Fii şi tu mai affordable, dracului.


  232. 232
    Nora:

    Jaco, ba să ştii că se mai practică. Sigur, nu dormim pe prici, ci în saci de dormit, întinşi pe izoprenă, uneori mai punem şi “clopoţei” de pescuit în jurul cortului (că unora ne e frică de urşi), se prea poate ca, pe lângă răchie, să mai fie şi o sticlă de Jack Daniel’s, dar important e că nu lăsăm nimic în urmă. 🙂

    Şi da, se şi cântă. 🙂


  233. 233
    .:

    Până la urmă ai dreptate. Ce, pula mea, caut eu pe aici?!


  234. 234
    Giacomo:

    Abdreea , da-mi un mail -- poa’sa fie si provizorium 😉 -- sa-ti trimit ceva . Trimite-l aici , la marinboi@yahoo.com … este cosul meu de gunoi :D) , in care sgarm dupa diamante , cateodata . Si iarta-ma ca ti-am intrerupt moderarea , chiar am fost placut surprins cand am vazut cine imi modereaza elucubratiile poetico-prozaice . De asemenea , tin foarte mult -- daca tot se pun poze la titlu -- sa-ti trimit ceva care ar defini textul meu . Nu de alta, dar sa fie vina mea , de la un capat la altul .


  235. 235
    costelus:

    Nora, si-o rezistat gleznele tale fragile la urcat pe munte?


  236. 236
    Giacomo:

    Ana , sa mor eu ( sau io ) , cum e coafura de gimnasta ruosoiaca ? CA am cunoscut cateva rusoaice ( dreacu’ stie daca au fost sau nu gimnaste , eu cred ca da , din motive evidente ) ,dar fiecare avea alta coafura ?!! Una era tunsa scurt , blonda , si mintea ca era blonda , avea niste ochi de un albastru ireal, de papusa ( era din Kaukaz , cum am inteles mai tarziu , era bruneta , de fapt , dar ochii ei erau magnifici , se puteau asorta la orice : roscat, brunet, castaniu sau blond . Ar fi fost bestiala cu ochii aia , fiind bruneta , dar “impreasrii” , pestii , mai bine zis , i-au cerut sa fie blonda . Chiar daca era mino…bruneta . Era pe vremea renumitului finantist Vacaroiu ..Cine era prim, nu mai e cazul sa explic . Alta a fost satena , dar tot cu ochi albastri -- ceva violuri in epoca stalinista si familia ei a devenit mai bogata . In gene . Alta era bruneta ca noaptea -- parul numai, ca pielea era alba ca portelanul. Deci , cum este coafura de gimnasta rusoaica ?


  237. 237
    Giacomo:

    Пожалуйста, если вы не возражаете …

    Si asta e legata , bineinteles -- ca nu sunt ipocrit , sau lupul moralist . Ar fi trebuit sa o vezi pe rusoaica aia …


  238. 238
    Seva Tudose:

    jaco,

    chestia cu”apoi ,la ședințele cu părinții,mă tot întâlneam cu bunica lui Irene…” e simplu:

    Ana, spune că dacă bunica adoptivă o avea pe Irene de luni până vineri,adică mai mult ea o creștea pe Irene,era și normal ca ea,bunica să fie la ședința cu părinții de la școală…face sens

    și nicidecum mama Irenei și soțul ei(tatăl adoptiv)…care o avea numai la sfârșit de sâptămână…

    și eseul este că bunica a ajuns invers,să o vadă pe nepoată numai la sfârșit de săptămână !

    S-au inversat rolurile ! Ptr.că bunicuța s-a cam ramolit 😉


  239. 239
    Giacomo:

    Costeluse , da de unde stii tu ma , cum e gleznele lu Nora ? !!!???


  240. 240
    Giacomo:

    Lingaule , alunecosule ….costelushule ….


  241. 241
    Giacomo:

    Pe bune … cat o ai ? Limba , vreau sa zic , ca la altceva nu m-am gandit , bata-ma sfantu ‘…


  242. 242
    Seva Tudose:

    și da ,are dreptate punctiform(cosa?),trebuiesc numerotate comentariile !

    că uite ce mult mi-a plăcut comentariul lui Jaco…cel de la…??? despre povestea lui cu „camping”…ce mult mi-a plăcut…


  243. 243
    Seva Tudose:

    cea cu răchie… și da și mie mi-e frică de urși 😀


  244. 244
    Giacomo:

    ba copii …cineva zicea -- pe privat, intr-un mail,tot privat, cu riscul de a-mi pierde increderea prietenilor dar CINEVA de aici va poate confirma ca nu sunt genul care da da pe goarna chestii de pe mail -- cineva zicea , ziceam , la plangerile si jeluirile cuiva ca :
    ” Cutare , comentariile sunt libere pe blog, iar eu nu voi face pe arbitrul şi nici nu voi sta să măsor care jigneşte mai mult.

    Sunteţi toţi oameni mari, vă descurcaţi. ” Integrum .

    Acum, vad ca apare un text
    “Пожалуйста, если вы не возражаете …
    http://www.youtube.com/watch?v=7oPsOut4by0
    Si asta e legata , bineinteles – ca nu sunt ipocrit , sau lupul moralist . Ar fi trebuit sa o vezi pe rusoaica aia … http://www.youtube.com/watch?v=wHylQRVN2Qs

    Your comment is awaiting moderation.
    “Your comment is awaiting moderation ?”
    Ma duc sa vad niste pornosaguri ….sau sa caut ceva care nu exista ….Ce e asta ? Ceva nou , nestiut ? Cineva monitorizeaza ? Cineva discrimineaza? Cineva este mincinos , sau ipocrit ? Cineva …are probleme de caracter ? Remuscari nu cred sa aiba, e o persoana dura ,cool, intransigenta , iubeste gri-ul , spre negru ….Morbida , rece si calculata…”Nobody ever will be uppon me “. Dictatura Noriana ? Suna frumos ,SF, ca si “drumul catre noile culmi ale socialismului”, pe care le propovaduia dragutul de Ceausescu …Fara ca bovinele sa inteleaga despre ce e vorba…
    The sound of this music is too sweet -- but too loud , sometimes,though :
    http://www.youtube.com/watch?v=7Sh74mk7VM8


  245. 245
    Giacomo:

    YOUR COMMENT IS AWAITING MODERATION …
    SO , YOU WOULDN’T FEEL ANY FRUSTRATION
    BEEING TRACKED , BUT ONLY JUBILATION


  246. 246

  247. 247
    Giacomo:

    Este doar un playback basit,si demn de fluieraturi , dar textul spune tot .
    Nici nu puteam face altceva mai bun , fiind un DJ expirat , ramas in anii ’78 …

    Can you feel what the REAL friendship means , my dearest owner of this blog ?


  248. 248
    Giacomo:

    NORA ,


  249. 249
    Jaco Pastorul:

    Mie de ursi nu mi-a fost frica niciodata, dar de ursoaice, da!

    Mai faceam acolo, la munte si mamaliga ciobaneasca, din malai negrisat, dupa care framantam cocoloase cu branza pe care le prajeam pe gratar, langa bureti si vinecioare culese de pe drum.

    Nora, nici noi nu lasam gunoaie in urma, ma refer la cele nereciclabile, pentru ca pe vremea mea, nu prea era la moda palsticul. Rachiul il aduceam in sticle de sticla, care musai trebuiau luate inapoi, mancarea era in ştaniţăle de hârtie, cafeaua in termos, apa in damigenuţe speciale.


  250. 250
    Jaco Pastorul:

    Ana, doar pudoarea m-a tinut in frau sa povestesc despre asemenea scarbavnice obiceiuri!


  251. 251
    Jaco Pastorul:

    Asta cauti, mai Cosa, ca noi toti de altfel:

    They wanna get a statement for Jesus sake
    It’s like talking to the wallHe’s incommunicado no comment to make
    He’s saying nothing at all
    But in the communique you know he’s gonna come clean
    Think what he say, say what he meanMaybe on Monday he got something to say
    Communication
    Communique
    Communique
    Maybe he could talk about the tricks of the trade
    Maybe he could talk about himself
    Maybe he could talk about the money that he made
    Maybe he’d be saying something else
    But in the communique you know he’s gonna come clean
    Think what he say, say what he mean
    Maybe on Monday he got something to say

    Asa ca, maine-i luni, mai lasa si tu coarnele deoparte, intra-n pluton si incearca sa comunici!


  252. 252

  253. 253
    Nora:

    Giacomo: 1. comentariul ţi-a intrat în aşteptare. Nu ştiu dacă neapărat din cauză că avea două linkuri sau din cauză că ai folosit caractere chirilice. Ideea e că, îmi pare rău s-o spun, dar nu stau mereu cu laptopul legat de gât să văd când apare un comentariu şi să-l scot din aşteptare.

    2. Citatul acela este dintr-un mail scris de mine. Da, menţin ceea ce spun acolo, comentariile sunt libere, cum tu însuţi ai putut proba de câteva săptămâni încoace tot emiţând tot felul de “opinii” deloc măgulitoare -- ca să folosesc un eufemism -- la adresa mea şi care tronează nestingherite pe blog. Nu crezi că eşti puţin lipsit de logică? Adică permit insulte, dar nu permit clipurile lui Sting?

    Sper să fie ultima discuţie de genul ăsta pe care o avem.

    Reţine: nimeni nu cenzurează aici comentarii.


  254. 254
    Jaco Pastorul:

    Unele clipuri de-ale lui Sting sunt foarte periculoase. De fapt, majoritatea…


  255. 255
    Ana:

    Mirdita! 😆 Aşa, după prânz.

    Nora,

    Explici evidenţa? 🙄 Cine şi de ce să cenzureze aici? 🙄

    Giacomo,

    Svetlana Boghinskaia a fost modelul din mintea mea când am scris coafură de gimnastă rusoaică. În general, gimnastele din URSS şi republicile desprinse ulterior aveau părul foarte bine strâns în nişte cocuri identice. Ochii li se îngustau, din acest motiv, ca la rasa galbenă. Am purtat şi eu ochi oblici multă vreme, însă în combinaţia coadă de cal, nu coc. Fu clar? 🙄


  256. 256
    Nora:

    Neaţa, dear! Da, aşa de rău am ajuns să explic para-evidenţa. Vorba lui Jaco, mă tem de subversiv. 😆

    Pe mine mă doare capul dacă îmi prind părul aşa strâns. 😀


  257. 257
    Nora:

    Gimnastele noastre poartă părul mai scurt şi la competiţii şi-l prind cu tot felul de clame şi clămiţe colorate. 😀 Sau aşa mi-a rămas mie în cap.


  258. 258
    Ana:

    Sigur. Uneori, părul nu e chiar aşa de lung şi trebuie ajutat cu diverse accesorii de prindere. Rusoaicele copilăriei mele aveau însă cocurile specifice. Iar Boghinskaia era cea mai frumoasă dintre ele. Aşa o vedeam eu. Şi cea mai înaltă. Îmi plăcea de ea, dincolo de faptul că a fost o mare campioană, pentru faptul că mă simţeam rîzbunată când o vedeam: era cea mai înaltă dintre el, chit că n-avea decât 1,69 sau1,70 metri. Dar mereu mă gândeam că poate aş fi putut continua şi eu cu gimnastica dacă m-aş fi oprit la înălţimea ei fiindcă mi-a fost foarte greu când a trebuit să renunţ la aceste sport. De fapt, să ştii, Nora, că în mine n-am renunţat niciodată. 🙂


  259. 259
    Nora:

    Nu m-am mai uitat de ceva ani la gimnastică, dar cred că şi acum rusoaicele poartă părul la fel.

    Din cauza înălţimii ai renunţat?


  260. 260
    Giacomo:

    Ana :
    Mda , acum fu . Am avut o gagica mai demult -- romanca -blonda , miniona , cu ochi albastri si cu coculet , ca ala din avatarul tau . Nu-i statea bine cu parul despletit , ci doar cu coculetul ala . Eu ii ziceam “chifteaua” si se sufoca de nervi :D)) …Dar , asa e , asa sunt rusoaicele , am vrut doar sa irit atmosfera …De la un timp, numai asta fac , si nu numai aici …Si-mi iese al naibii de bine , chiar ma intreb de ce nu-mi iese contrariul atat de bine… O sa incep o cura cu ceai de tei , dar mi-e frica de efectele secundare …Ceaiul de tei cam inmoaie ..omu’ .


  261. 261

    vezi, GcuM, că ţi-am trimis mail.


  262. 262
    Giacomo:

    Ana :
    “Serios, muzică, nu ştiu ce-o fi fost în capul ei când l-a luat, dar eu chiar sunt după ultima făptură de pe lumea asta care să judece o femeie pentru dezolantele alegeri maritale.”
    Ana , mai mult ca sigur ca -- fiind singura persoana care avea acces la ceea ce avea omu’ sub costum -- o fi avut ceva , vre-un “surub” mai disproportionat in sasiul ala al lui ..Poate ca i-a placut “designul” surubului , poate era ergonomic si se potrivea la fix cu standardul filetelor ei ….ma gandesc eu …cu voce tare …Este ceva banal , se intampla mereu : “Ce-o fi vazut draga , la uratul ala ? ” Hmmm…ceva ce voi nu puteti vedea , carcotaselor, din cauza costumului… :D)))


  263. 263
    Ana:

    Da, Nora. Antrenoarea, văzându-l pe tatăl meu, 2,10 metri, s-a gândit la un moment dat, nu de la început, să-mi facă vârsta osoasă. Rezultatul a fost în defavoarea continuării gimnasticii. Era clar că nu voi putea continua acest sport la nivel de performanţă. Mi-aş fi distrus coloana, iar asta pentru nu prea mare folos fiindcă n-aş fi putut fi la fel de bună la peste 1,75 metri precum colegele de 1,55–1,60 metri.


  264. 264
    Giacomo:

    Saru’mana , tanti 🙂


  265. 265
    Giacomo:

    fetili .. stiti ce fac eu acum , in acest moment ? ( nu , nu ma masturbez , asta e prima replica in asemenea situatii ) …


  266. 266
    Nora:

    Ana: puteai merge la gimnastică ritmică. 😀


  267. 267
    Ana:

    Ritmică şi era. Dar nici acolo fetele nu au peste 1,70 metri. Adică se recomandă să nu aibă. Prietenul tatălul meu, Traian Decebal, niciodată n-am ştiut care-i e numele şi care prenumele acestui antrenor, m-a luat imediat la baschet, unde am stat doi ani. 🙂


  268. 268
    Nora:

    Aaa, credeam că erai la cealaltă. La ritmică, fetele îmi păreau mereu foaaarte înalte. Văd că era doar o iluzie dată probabil de conformaţia diferită faţă de cea a celor de la sol, bârnă, paralele etc.


  269. 269
    Ana:

    Exact. La cea sportivă sunt foarte micuţe de statură. La aia ritmică au peste 1,60, ceea ce le face să pară uriaşe. 😉

    Oriucm, baschetul a fost opusul ales, că nu ştia nimeni cât o să cresc. Prognosticul arăta că foarte mult fiindcă şi sora tatălui meu are 1,98 metri. 😆 Am scăpat totuşi ieftin. 😉


  270. 270
    Giacomo:

    http://www.youtube.com/watch?v=g05X7vMClf8
    ies la plimbare cu Milky , e cel mai bun lucru pe care il pot face acum …mai invat ceva ungureasca , pe strada …


  271. 271
    Nora:

    Într-adevăr. 🙂

    Oricum, ai un trecut sportiv glorios. Spre deosebire de al meu, total ruşinos. Când aruncam eu mingea de oină, se strângea toată clasa. Ca să râdă. Umilinţă publică. Record absolut: 10 metri. 😆


  272. 272

    🙂
    eu mă descurc doar cu patinele de gheaţă şi cu paletele de ping-pong. în rest… pfiiiii… greu!


  273. 273
    Ana:

    N-am, Nora. N-am niciun titlu de campioană, nici individual, nici cu echipa. Mă rog, cu echipele, campionate neimportante. Faţă de mătuşa mea, campioană mondială şi olimpică, şi de fiica ei, tot mondială şi olimpică, eu nu exist. 🙂

    Dar mingea de oină mi-a plcut mereu. Are greutate. Râdeau ei, dar ai ajuns o mare aruncătoare, chiar dacă nu la oină. Dă-i încolo de complexaţi! 🙂


  274. 274
    Nora:

    Vă spun că turbam. Erau trei zile de-a lungul anului şcolar negre pentru mine. Aş fi preferat să intre un asteroid în Pământ. Să plouă cu broaşte. Să vină lăcustele. Zilele în care aruncam nenorocita de minge de oină. M-a marcat proba aia. Şi mă duceam la nemernicul de panou mai mult plângând. Uneori, aruncam atât de puţin încât nota mea nici nu apărea acolo. Probabil ar fi fost sub 0. 😆 Mă mai scoteam cu proba de rezistenţă şi săritura în lungime (se făcea un soi de medie).

    Da, în sistemul de învăţământ românesc, eram singura din clasă care nu avea 10 la sport. Odată, am luat premiul doi din cauza mediilor la sport. Traumatizant, vă zic. 😀


  275. 275
    Nora:

    Aaa, Costeluş, că-mi amintii. De fapt, nu mereu gleznele au rezistat. Dar nu din cauza lor. Ci a capului meu de zăbăucă. Am făcut odată o entorsă de am venit acasă cu piciorul cât un butuc şi mai mult cărată. Bine, astea mi se întâmplă nu numai când bântui pe coclauri, ci şi când cobor scările la metrou, de exemplu. 😀


  276. 276
    Ana:

    De acord. Traumatizant. Şi eu am păţit asta din cauza matematicii. 😆 Nici acum nu-mi revin şi dacă întâlnesc oameni care iubesc matematica şi, evident, o şi pricep, îmi vine să le fac temenele şi să le pup şi papucul, ca la sultani. Atât de marcată sunt. 😆


  277. 277
    Nora:

    Ana, n-oi avea tu titluri, dar sportul nu ţi-e o chestie străină, nici n-ai vreun sentiment de handicap greu de clasificat când vine vorba de el.

    Muzo, faci piruete? 😀


  278. 278
    Nora:

    Da, daaa, e de ajuns să-mi spună unul că e matematician (da’ de-ăla pur, nu inginer) că-mi vine să ţip isteric, mai ceva ca la concertele Beatles. 😆


  279. 279
    Ana:

    Aha, deci suntem două. Ne facem groupies? De matematicieni, evident. 😆

    Ce ingineri, soro? Ne-ncurcăm cu ingineri?! 🙄 Esenţă pură, ce dracu! 😆


  280. 280
    Nora:

    Şi, după aia, tac. Ca la biserică. Sau ca la muzeu. Merg în vârful picioarelor. Pâş, pâş! Fac ceaiuri, storc lămâi, strecor supa. De-astea. 😆


  281. 281

    :mrgreen:

    fac. cum să nu fac. dar îmi trebuie un bărbat puternic, foarte aproape…


  282. 282
    costelus:

    Eu am avut profesori bunisori in liceu. La sport de exemplu nu se punea problema ca fetele care se bateau pentru premii sa nu aiba media 10, chiar daca de alergat alergau mai mult din miini.

    Matematica e frumoasa, ce se face in liceu e o mare timpenie insa. Ca in tot invatamintul romanesc de altfel. Uite problema aia cu sforile care ard e o problema de matematica frumoasa (apropo, daca a rezolvat-o instantaneu, ori o stia, ori ai tu noroc cu carul :P)


  283. 283
    Ana:

    Nora,

    😆 😆 😆

    Obediento!


  284. 284
    greenfcknbin:

    neata frumoaselor, se facu frumos afara 🙂


  285. 285

    vi-l prezint pe tata? matematician pur. nimeni nu înţelege ce spune… 🙂


  286. 286
    Ana:

    Poate la afara ta. Aici doar nu plouă.


  287. 287
    Ana:

    Muză,

    Da. Când? 🙄


  288. 288
    costelus:

    Nu vrei sa zici ceva de Jasmine totusi? Sper ca n-a patit ceva nasol de a amutit asa, complet.


  289. 289
    greenfcknbin:

    normal, era o afirmatie


  290. 290

    gfb,

    te ştiu cumplit de raţional şi tăietor bisturiac în carne vie. 🙂 ce părere ai despre povestea soţului mamei lui Irene? dar despre părinţii soţului mamei lui Irene? dar despre Irene însăşi?


  291. 291
    Ana:

    Jasmine e foarte bine. Intră ea când poate.

    Muză,

    Frumos e să tragi oamenii de mânecă? Mai ales bărbaţii? Sunt uimită, dar te admir. Dai cursuri? 🙄


  292. 292
    Nora:

    Prezintă-ni-l, Andreea. 😀 Mai ales dacă nu se înţelege nimic din ce spune. Aura de mister asigurată. 😀


  293. 293
    Jaco Pastorul:

    Acu’ o sa vina a doua noapte in care n-o sa pot dormi din cauza misterului cu tatal si genele. Daca voi asa credeti ca se face literatura…


  294. 294
    Ana:

    Be o ţuică de prună. Şi scrie. Orice. Pe orice. Ăi durni pân’ la urmă. De nu te-oi zoita la gânduri. 😆


  295. 295
    greenfcknbin:

    parerea mea, andreea, este ca textul asta este si unul de atitudine. eu l-am citit, in ceea ce-l priveste pe sotul mamei, cu acelasi amuzament cu care am ascultat bancul cu iepurasul care intra intr-un bar si-i da omorul ursului ca nu are sapca, in primele doua randuri, si pentru c-o poarta pe cap, in al treilea. e privilegiul oamenilor puternici de a abuza de aia mai slabi din varii motive. mi-a placut mult. in ceea ce o priveste pe mama lu irene o sa fac o scurta paranteza sa spun ca ana este un narator cinstit adica ea da toate informatiile pe care le are inca de la inceput -- semnificatia particulara a comentariului sotului este de domeniul conjecturii si pentru povestitor ca si pentru noi. eu imi imaginez, tocmai de aceea, ca mama lu irene si cinstitul ei sot se cunoscusera pe vremea cand ea era studenta iar el mic intreprinzator privat cu doua buticuri in bucuresti si un al treilea pe cale de inaugurare la constanta. ca sa scurtez povestea, oamenii s-au casatorit, ea si-a terminat facultatea si s-a angajat la ministerul de interne consultant si ani mai tarziu a avut o scurta legatura cu un ofiter cam de aceeasi varsta cu ea, frumos si atletic, foarte citit, plimbat prin lume, nu mai mult de doua-trei luni, sa spunem, in urma careia a purces grea si a nascut-o pe micuta irene. sotul mamei a iertat-o dar nu se poate abtine, in felul lui bolovanos, sa povesteasca afacerea luindu-i martori pe cinstii comeseni, mai ales cand uita sa lungesca vinul cu apa. cam asta este in mare, draga andreea, parerea mea, dar eu sunt un sentimental cand e vorba de chestii de genul asta si n-ar fi exclus ca rationalitatea pe care tu mi-o ridici la inalt rang sa-mi joace si mie feste.


  296. 296
    Ana:

    😆 😆 😆

    Prix Goncourt!

    Dacă ştiam una ca asta, mă ploconeam la tine de un joint venture. Şi poate făceai pogorământ şi scriai cu mine textul ăsta. Nu mai pot! 😆 😆 😆


  297. 297
    edle:

    Buona sera, tesorinelor. 😉

    Eu am fost martora multor tampenii.
    Trebuie sa va spun insa ca asta a fost cea mai de prost gust replica pe care am auzit-o vreodata. (Ca tot am mai citit o data textul.)


  298. 298
    Ana:

    Ce e aia tesorinelor? 🙄


  299. 299
    Nora:

    Şi injinerul intergalactic unde e? 🙄

    Bonsoir, Edle.


  300. 300
    edle:

    Ha, ha! Acum am citit comentariul lui gfb.

    E un cuvant “de la mine”. Vine de la tesoro.

    Nu stii ca asa va alint eu?


  301. 301
    Ana:

    Nu, da’-mi place. Eu eram meine Schatze. Sinonimul. 😉

    Îmi fu frică să mă bazez exclusiv pe etimologie şi de-aia întrebai. 🙂

    Ştie cineva dacă aceiaşi campioni joacă polo pe iarbă, pe nisip şi pe zăpadă? Ca la tenis? Sau sunt specializaţi? Cine e pasionat de polo pe iarbă să-mi dea şi mie un semn, fac rugăciune, că mă arde tare şi mi-am prins deja urechile. 🙂


  302. 302
    edle:

    Nu, Ana, tu esti mein Schatz, ca esti una. Una si buna.

    (Scriu de pe telefon si mi-e lene sa caut ghilimelele.)


  303. 303
    Ana:

    Aşa crezi tu, că sunt una. 😆 Unde e muza, să-ţi spună că numai ane sunt vreo şapte, cât despre restul… doară vă spusei că nu mă descurc deloc cu cifrele. 😳


  304. 304
    edle:

    Nu cred ca au vreo legatura una cu alta, dar doar imi dau cu parerea acum. Trebuie sa spuna un cunoscator.


  305. 305
    greenfcknbin:

    eu cred ca o sa lucrez ca “nègre” la biroul tau vreo doi ani, ana, pana o sa am drept de semnatura si zic doi ca-s tare increzut.

    injinerul interstelar a luat o pauza din cauza mediului neprielnic dar isi propune sa revina cu o poveste despre manifestul art-propagandei, despre aventura prin care injinerul a intrat in posesia lui si despre influenta acestuia asupra eroului principal cu ceva consideratii despre societatile secrete stelare, asa pe scurt.


  306. 306
    Ana:

    Staţi cuminţi, că aflai: cine joacă una, joacă de toate. Numa’ că mă enervasem că nu găseam clar. 🙂

    Andrei Arsenievici,

    Să-mi trimiţi poze cu tine. Stop. Neapărat. Stop. Azi. Stop. Mulţumesc. Stop. Şi-un CV. Stop. O fiolă cu sânge. Stop. O probă de… 😳 Stop.

    Altfeliu, mi-e dor de inginerul stelar, să ştii. M-ai lăsat fără el şi o vorbă n-ai suflat. Păi, aşa? Să iei injineru’ de la gura femeii? 😆

    Cât priveşte combinaţia de la birou, mă gândeam să începem cu un text împreună, ca să stabilim gradul de compatibilitate profesională. Încrezut, da. Te curtez de câteva luni bune în acest sens colaboraţionist. 😉 Fără niciun succes. Să-mi spui clar ce şi cum trebuie să fac pentru a te convinge să scrii cu mine. Anticameră? 🙄


  307. 307
    greenfcknbin:

    scuze pentru ralenti, antipasto mai degraba ca mi-s tare gurmand si, tocmai pentru acest lucru, usor de manipulat. trimit tot ce mi-ai cerut, cum sa nu 🙂


  308. 308
    Ana:

    Deci şi tu mă vezi manipulatoare, ca pe bietul vatman. 😳 Vai de capul meu şi, mai ales, de manipula mea! 🙁

    Bine că trimiţi, îţi mulţumesc, fiindcă mă pregăteam să-ţi declar iubire viageră, ba chiar veşnică, să ştii, că unde nici Dumnezeu nu face rabat, de ce-aş face eu, nu?, şi să-ţi fac şi ceva promisiuni generice plus vreo două specifice, te rog să nu te gândeşti la fapte dezmăţabile, ci la lecturi adiacente, orice, de fapt, ca să te conving să te combini, scriiturialmente (sic!, că ne fut ăştia cu dezambiguizarea) cu mine măcar o dată. 😳

    Mulţumesc că mi-ai salvat onoarea. 🙂

    Acu’ plec acasă, că am promis că nu m-apucă noaptea pe drum şi sunt aproape de a-mi călca bunătate de cuvânt.


  309. 309
    greenfcknbin:

    fuck, scuze, vb la telefon si caut jucatori de polo, de aceea


  310. 310
    Nora:

    Ştirista cinefilă nebună de la un post de radio pirat:

    Hai că n-a fost rău.

    Mungiu a plecat cu premiul pentru cel mai bun scenariu, iar Cristina Flutur şi Cosmina Stratan au luat premiul pentru cea mai bună actriţă. 🙂

    Haneke: Palme d’Or pentru Amour.

    Una peste alta, sunt bucuroasă. 😀


  311. 311
    Nora:

    Mă scuzaţi pentru întrerupere. Roulez, roulez… 🙂


  312. 312
    val_one:

    asta-i dilemă? 🙄 uite aici una adevarată, de prin arhive: (cică)

    Domnule Director,

    Subsemnatul Şerban Ioan Traian, cu domiciliul în str. Siriului, muncitor în cadrul atelierului X vă aduc la cunoştinţă următoarele:

    În urmă cu mulţi ani m-am căsătorit din dragoste cu o văduvă care avea o fată de 18 ani. Tatăl meu m-a vizitat de mai multe ori după căsătorie, ca pînă la urmă să se îndrăgostească de fiica mea vitregă, cu care în cele din urmă să se căsătorească, fără a-mi cere consimţămîntul.

    Deci fiica mea vitregă mi-a devenit mamă vitregă, iar tatal meu, ginerele meu. Soţia tatălui meu, care în acelaşi timp este mama mea vitregă, a născut un băiat care este nepotul meu, fiindcă eu sînt soţul mamei fiicei mele vitrege, dar acest băiat este şi fratele meu.

    În acelaşi timp, soţia mea a devenit bunică deoarece este mama soţiei tatălui meu, iar eu sînt nepotul soţiei mele. Nu mult mai tarziu, soţia mea a născut un băiat care a devenit cumnatul tatălui meu, fiind frate vitreg cu soţia tatălui meu şi în această calitate este şi unchiul meu.copilul meu este fratele mamei mele vitrege, iar prin mama mea vitregă, soţia mea a devenit bunică şi eu am devenit bunicul meu propriu. Avînd in vedere cele de mai sus, întreb:

    va urma! 😉


  313. 313

    aşa, gfb.
    vedeţi, deci, dragele mele, cum tot bărbatul înţelege mai bine coşmarul prin care trece mult hulitul soţ al mamei lui Irene. ce putem noi pricepe din chinul prin care trece acesta, ori de cîte ori cineva îi aduce în discuţie paternitatea?! de cuţitele care se înfig în inima lui periodic, la mare, la munte, la petreceri…


  314. 314
    val_one:

    Nora, păi a ieşit cam cum ne aşteptam la Cannes, nu? 🙂


  315. 315
    Nora:

    Cam da, Val_one. 🙂


  316. 316
    Nora:

    Val_one: îţi tragi sufletul? 😀


  317. 317
    val_one:

    da, Nora, am răsuflat adînc, am numărat pînă la cinci. 😆
    dar tu? 🙄 bine, nu te mai ţin în tensiune, uite întrebarea omului către director:

    copilul meu, care în aceaşi timp este unchiul meu, cumnat cu tata şi frate cu mama mea vitregă, are drept la alocaţie de stat pentru copii?

    Cu Stimă, Şerban Ioan Traian.


  318. 318
    Nora:

    😆 😆 😆

    Asta seamănă cu problemele de mai ieri, numai că pistele false sunt precum crengile unui copac, o îmbârligătură de rudenii din care greu mai ieşi ştiind cine te-a adus pe lume.


  319. 319
    costelus:

    E Nora, uite asta problema pentru colocatar. 😀 😀


  320. 320
    Ana:

    Nora,

    Expresia “una peste alta” e declaraţie fermă LGTB, adicătelea, mai specific, lesbianism pe faţă (şi nu doar pe faţă). 😳

    Val,

    La tine mă gândeam în drum spre casă, dacă-mi permiţi. Gând la gând, că mai aveam puţin şi-ţi scriam pe nori să te cer de nevastă, nu să te-ntreb de sănătate. 🙂


  321. 321
    Nora:

    Am să i-o transmit mai încolo, Costeluş. 😆

    Ana: fireşte. Am adoptat ticurile de limbaj specific.


  322. 322
    Nora:

    Aoleu, văz că s-a întors Danny din pribegie. 😆

    Ana, my queen. 😆


  323. 323
    Ana:

    Nora,

    😆 ( 😳 ) Forever! Îmi vine să-ţi pun A-ha! Dar acolo e forever not… 😉


  324. 324
    Ana:

    Văzui, Nora, dar pare cam agresiv. Mi-e şi frică. 😆

    Aşa queen cum mă aflu dracului. 🙂


  325. 325
    Nora:

    Acuş te trimite în exil. 😆

    Păi, se poate? Dă-o dracu’ de treabă! Vine acasă şi unde-s fecioarele? Numa’ un cuib de limbrici pe acolo.


  326. 326
    .:

    Te-a lăsat imaginaţia, Val_One, ai ajuns să dai copy-paste de pe Pandora’s?!


  327. 327
    Ana:

    Ah, fecioarele. Uitasem. Eu numai cu gândul la paloş sunt. 😳


  328. 328
    Nora:

    Ehe, cred că e cam ruginit. Mai ales că e campanie acum. 😆


  329. 329
    val_one:

    Queen Ana? 🙄

    yes! 🙂


  330. 330
    val_one:

    care imaginaţie, punctişorule? că eu doar cu memoria stau bine. 😉

    şi acolo nu tot eu dădusem cu copy/paste? 🙄


  331. 331
    Ana:

    Apăi, văz că suntem trei unele peste altele, dintre care două, perfect logodite. Sau n-am înţeles clar yes-ul?! 🙄

    Deşi te cam grăbişi, că n-apucai să formulez cererea. Da’ nu ne formalizăm noi, nu? Formulată, neformulată, a mea eşti! 😉 Doară nu-mi iau cuvântul înapoi, nici măcar pe ăla de pe nori. E ca tatuajul. 🙂


  332. 332
    val_one:

    🙄

    my Queen, mie îmi plăcu titulatura, la aia m-am repezit. 😆


  333. 333

    Fir-ar! Vad ca am lipsit de la un articol misto rau. De tatal lui Irene ce sa spun, probabil as experimenta pe el ceva proceduri medicale medievale de drag ce imi e. Sa ma explic: dupa ce au divortat ai mei, pe mama au mai curtat-o barbatii (ca arata bine rau, pacat ca nu-i seman fizic), dar nu stiu cum se face ca toti erau niste idioti. Unul a avut tupeul de a-i cere sa renunte la mine (adica sa ma adopte bunicii mei, parintii ei), ca nu accepta mama lui o femeie divortata si cu copil 🙄


  334. 334

  335. 335
    Ana:

    Morringain,

    Şi idiotul ăla mai e viu? 🙄


  336. 336
    Nora:

    Ana: Aştept traducere. Fie ea şi liberă. 😀


  337. 337

    @Ana: nu stiu, eu aveam vreo trei ani pe vremea aia. Normal ca a disparut subit din peisaj.


  338. 338
    Ana:

    Nora,

    ?! Ce traducere, una peste alta? 🙄


  339. 339
    Ana:

    Morringain,

    Să-l uităm, atunci. Mai mult oricum nu merită.


  340. 340

  341. 341
    Ana:

    Să mor dacă pricep, Nora. Ce drac de traducere? Mă ridicai de dimineaţă din pat, după ce aţipii douăzeci de minute după ce mă trezisem prima dată. Şi în drum spre faza bipedă, după ce m-am târât a gimnastică pe podele alte douăzeci de minute sau mai bine, mi-au venit cuvintele astea în cap. Dacă-ţi spun că am vizalizat şi paranteza aia dreaptă, probabil numai tu o să mă crezi. Pur şi simplu l-am văzut aşa cum arată. M-am îmbrăcat, am plecat, am ajuns, am scris şi gata. 🙂


  342. 342
    Nora:

    Traducerea versurilor melodiei! Uof! Nu ştii că sunt “opsedata”?


  343. 343
    Ana:

    A, nu ştiu. 😆 Traducem şi noi după cum simţim.


  344. 344
    Nora:

    Poţi să mă şi minţi. Ca atunci când eram mici, nu ştiam să citim, dar urmăream cu degetul rândurile pe pagină turuind ca şi cum am fi ştiut. În realitate, inventând ad-hoc. Sau numai eu mă jucam aşa? 😀


  345. 345
    Ana:

    E, na. Te crezi Prometeu? 😆

    Te mint, cum să nu, da’ să-mi zici cum vrei, cât şi dacă să fie cu sare sau cu zahăr. 😉


  346. 346
    Nora:

    Cu de-amândouă. Ca-n Ardeal. Malo para el corazón.


  347. 347
    Ana:

    S-a făcut! 🙂


  348. 348
    Nora:

    Na, drept mulţumire. 😀


  349. 349
    Ana:

    Ai pus-o, Nora. Lu’ Danny îi e dor de tine. Eşti terminată. 😆


  350. 350
    Nora:

    Nu mă enteresează. Sunt o gurmetă într-ale dorurilor. Ăluia oricum îi e dor şi de-o bucată de brânză topită Hochland. Bleah!

    O chem pe Joiana să-i facă un lapte covăsit.


  351. 351
    Ana:

    Eşti o ce într-ale dorurilor? 🙄


  352. 352
    Nora:

    Gurmetă. Femininul românesc, dospit acum de mine, de la franţuzescul “gourmet”. 😀


  353. 353
    Ana:

    Am vrut doar să mă asigur şi să ofer cinci bănuţi pentru copyright. 🙂


  354. 354

  355. 355
    Seva Tudose:

    hai să ne descrețim frunțile :

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *