De fapt, mie mi-e dor de Africa

Credeam ca sunt intr-o dilema, ca sunt indoita, ca stau in cumpana. Cursul de pana acum al vietii mele va lua sfarsit in scurt timp. Imi inchipuiam ca trebuie sa intru intr-o competitie acerba, sa lupt pentru ca acest curs sa continue pe acelasi drum, doar ca mult mai ingust.

Stiu cursul asta pe de rost, cursul asta pentru care se dau bataliile cele mari. Credeam ca vreau sa parasesc razboiul de frica de esec. Ceea ce am ajuns, totusi, sa stiu este ca simt pentru prima oara, cu tot ce sunt eu, ca toate vocile mele sunt in armonie pentru ceva. Si toate au spus: drumul acesta a fost pana aici. Au spus-o adunat intr-un singur glas asezat de univers.

Si am stat in liniste.

Apoi am privit mai departe pe urma firicelului de parau pe care nu-l bagasem in seama, pe care l-am ignorat, ba chiar alungat. Acolo mi-a zambit soarele iar oceanul isi dansa fericit delfinii.

Azi, in lift, cand ma intorceam de la serviciu, o vecina ma intreaba direct: Nu te supara, tu unde lucrezi? Intrebare incomoda pentru ca mie nu imi place sa fiu chestionata in acest subiect si, in acelasi timp, uluitor de neasteptata pentru ca locuiesc de aproape zece ani acolo si nici nu suntem apropiate. Precizez ca nu este nici vecina aceea curioasa si tata (tzatza adica :d). Din contra. Cu toate acestea, a castigat atitudinea mea paranoica si retinuta si i-am raspuns prin eternul: de ce ma intrebi asta. Pentru ca esti mereu plina de energie pozitiva, de voie buna. Presupun ca datorita atmosferei de la serviciu. A balbait intimidata cerandu-si din ochi iertare ca daduse buzna necioplit in interioul meu. Eu am cascat ochii foarte mari si am raspuns automat: A! nu de la serviciu, asa sunt eu.

Si mi-a parut rau ca am facut-o sa se simta prost. Ea venise la mine in inima cu inima ei. Iar eu am ranit-o. Si am iesit din liniste.

M-am asezat apoi pe un fotoliu. Si-am inteles.

http://www.youtube.com/watch?v=cNBQe1O6vXY

Sursa foto: stock.xchng.

45 thoughts on “De fapt, mie mi-e dor de Africa

  1. Ana

    Africa este numele tău de-acum, da? 😉

    Iar cântecul e pre inima mea (din Coasta de Fildeş). 😉

    Îmi place dedesubtul textului ăstuia foarte mult. Iar glazura e dulce-acrişoară. Ca vederea pe care-am primit-o eu azi, din Papua Noua Guinee. Mi-a fost ca un mojito vederea aia. Cu mentă proaspătă. Primele cuvinte au fost aşa: “Ana, I miss your red boots.” 😆

    J,

    Mi-era dor de tine. 🙂

  2. Costelus

    Jasmine, ma bucur tare mult sa te vad pe aici. 🙂

    Stii unde se gaseste ceva energie de-aia pozitiva de cumparat? Sau de schimbat cu energie negativa, ca eu numai de aia am.

  3. Edle

    Era sa fac infarct cand am citit titlul. Azi-noapte am visat numai… Africa. 🙄

    Jasmine, mai exista multe alte drumuri. Ma bucur ca esti in liniste.

  4. Eu aş vrea nişte energii mai… liniştite. 😛

    Mă bucur că ai zărit pârâul acela. Pâraiele, mai ales ignorate înainte, devin apă vie la un moment dat.

    Mie mi-e dor de locurile în care n-am călcat.

  5. goco

    Buna Jasmine, sunt Goco!

    Textul tau este provocator inainte de toate fiindaca te pune de la inceput intr-o stare de cautare. Eu am tot cautat diacriticele, dar nu le-am gasit. Cautarea continua si starea de neliniste indusa, la fel.

    La un moment dat se pare ca vorbesti de un curs de la facultate care se poate invata pe de rost. Ideea ca tot universul rezoneaza odata cu tine e corecta. E ultima gaselnita in fizica cuantica. Nu detaliez, decat daca voi fi intrebat.

    Intamplarea din lift este fix experienta me pe Pandora’S si Pistol. Adica am venit cu inima plina de ganduri bune, dar cu niste intrebari cam directe si mi s-a dat cu flit(observa te rog anagrama cuvantului lift).

    Eu si timpul avem rabdare! Adica, ia poate cineva, stie ea cine, sa vada ca nu am adus aici si acum nimic din lumea mea hidoasa si total paralela cu arta. Ca poate chiar eu sunt izvorasul ignorat, care se poate transforma in inima ei intr-un rau cu apa vie, cum zice Scriptura.

  6. Edle

    Costelus, n-am visat niciodata negri. 😳

    De fapt, a fost un vis destul de trist. Imi luam ramas bun de la cineva drag. Acesta pleca in Africa. Definitiv. I-am si povestit visul meu, ieri, dar mi-a raspuns ca n-ar fi trebuit sa fiu suparata, ca de mult isi doreste sa vada Serengeti. Si am tot vorbit despre Africa toata ziua.

    Iar seara am vazut titlul asta si nu-mi venea sa cred.

    P.S. Copilul meu are serbare maine. Ghici care e tema? Da, Africa. 😆

    ___________

    Costelus: Imi cer scuze, Edle, sunt un grobian!

  7. Jasmine

    Ana, de ghetele alea rosii turbate? I miss them, too!!

    costelus, mersi :), ia o pisicuta pentru energie.

    edle, aveam de gand sa te intreb ce-ai visat, da vad ca nu e cazul, comunicam telepatic. hih

    nora, exact!!! 😛

    goco, e buna asta cu flitul :)) . detaliaza, te rog 🙂
    am vazut ca vrei sa o imbunezi pe nora, dar nu am tabloul complet. nu cunosc inceputurile. dar, asa intre noi, daca inca te lasa sa vii pe aici, cred ca ai putea sa-i trimiti un e-mail la scrie-ne si sa va lamuriti. 😉

    Bushman, multumim. Africa pare sa fie leaganul muzicii

  8. Jaco Pastorul

    Pana si ala e un scheisse, e contrafacut Edle, e chinezesc, a venit la pachet cu termopanele!

  9. goco

    Mneaţa, andreea. Nu pot sa nu te salut. Si de data asta mi-a placut clipul sugerat de tine. Daca-mi place, imi place. N-am incotro. Si imi da ghes sa zic.

  10. mmmmneaţa, goco. vezi că Ana e pe aici şi e în stare să ne cunune cu forţa. şi e foarte cald, nu ştiu dacă fac faţă la o sindrofie.

  11. Ana

    Nu cu forţa, cu vorba bună, cu apa rece, cu gheaţa. Cum nu-ţi trece ţie prin cap. 😉

    Dar mă bucur că ţi s-or linişti şi ţie hormonii, că începuse să se vadă rău de tot. Abia te mai suportam. Te-a miluit Dumnezeu. Vezi că ai parte de băiat bun, să-l meriţi. 🙂

  12. chiar? aşa se întîmplă? de unde ştii? la tine a avut efect?
    ahaaaa…
    ce ţi-e şi cu virtualul ăsta!
    cum ostoieşte el hormonii neostoiţi…

  13. Ana

    Uite, J, preferaţii mei:

    Sigur, n-o uit pe Miriam Makeba. Dar o las pe Valonaş să pună ce link vrea ea cu Miriam. 🙂

  14. Ana

    la tine a avut efect? 😆 😆 😆

    Sigur, dragă doamnă. A avut. 😆 😆 😆

    Suntem nişte empirişti de duzină, dă-ne dracu! 😆

    Şi sunt convinsă că mai sunt trepte de descoperit, Andreea. 😉

  15. Ifigenia

    Hi, hi, pe astia am putut sa-i ascult si eu!

    Ana, ia zi, am fata da vedeta porno sau ce dracu?

    Cum a fost la serbare?

  16. goco

    Evadare.

    Hai vecino in padure,

    La cules de fragi si mure.

    Tu n-ai nica pe sub poale,

    Laptele e alb si moale,

    Se prelinge dinspre ţâţe,

    “peste umerele goale”

  17. Ana

    Iffy,

    Ai, cum să nu! Dar ar fi trebuit ţuguiate buzele alea, că eşti ca o profesoară indecisă între pornografie şi geografie. Mie-mi place, dar mă ştii aşa, mai de nişă. Să spuie bărbaţii, că iei e targhetu’. 😉

  18. Ana

    La serbare fură 60 de grade. Vintre de vulcan, nu altceva. Copiii, fericiţi, învăţătoarea, lila şi mişto, blândă şi bună ca o zână, dreaptă ca zeiţia justiţiei la note. mă bucur c-am avut copila la femeia asta. Mult îmi mai place de ea. N-am avut nici măcar umbra unui reproş la adresa ei în patru ani, nici la o mie de kilometri nu s-a strecurat aşa un gând.

    Fie-mea vru două outfituri: unul pentru serbare, informal, dar nu cool, şi unul pentru petrecerea ce a urmat serbării. 🙂

  19. Edle

    E un moment important pentru ea, vezi bine.

    Si tu? Eu ma gandesc la ceva colorat pentru maine, sa fiu in ton cu tema propusa. 🙂

  20. Ana

    Noi avem mâine examen la Engleză. Toată ziulica aproape. Dimineaţă, proba scrisă, iar după prânz încep probele orale.Am emoţii, nu arăt nimic, sunt zen, ba chiar niţel fiestoasă, ea, la fel. 🙂

    Azi mă-mbrăcai în jumpsuit, roşu/negru, tocuri luuungi, am doi metri, ea, rochie roşie, frumoasă, frumoasă. Fuserăm drăgălaşe, ce să mai. 😉

  21. Edle

    Sigur ca ai emotii si foarte bine ca nu i le arati.

    Dar, intre noi fie vorba, nu prea cred ca ai de ce sa-ti faci griji. 😉

  22. goco

    andreea, starea civila nu-i chiar asa importanta. Important e ca inimile sa bata la fel.

    Naşico mulţămim de dedicatie!

  23. Ana

    Dana,

    Am şi nu arăt nimic. Griji îmi fac. Să n-o blocheze ceva. Dacă e relaxată, n-are probleme. Emoţiile ei mă sperie, nu altceva. Că examenul e şi oral, ba chiar cu două probe orale.

    goco,

    Să fiţi fericiţi în orice formulă de convieţuire!

  24. goco

    Jasmine, ai aici dezvoltarea ideii cu rezonanta universului, de la 34:34. Desigur toata conferinta e o incantare!

  25. goco

    Daca te ajuta vreun pic spaniola, ca alta subtitrare n-am gasit, iar sa-i pun eu una dureaza. De la min 5:00

  26. Seva Tudose

    Hello Jasmine !

    Dorul ăsta de Africa ,mi-a tras o mamă de sperietură 😉
    eram în Florida, Orlando City cu fiica mea,ne reîntorceam dintr-o croazieră… oricum,ne ducem la un parc Zoo-African Safari !

    Desigur parcul imens cu vegetație specific africană iar animale libere ca „pasărea cerului” ce mai veritabilă junglă 😆 Accesarea numai cu mașini,nu pietoni 😆

    Să vezi tu ce frică mi-a fost când un rinocer se freca la fund de mașina noastă…girafa nu știu ce făcea gâtul ei era deasupra mașinii,tot ce vedeam era burta… ?

    dar cu leii,mamă,mamă ! ce stateau ei leneși tolăniți la umbră și nu îmi trăznește ideia să las geamul jos de la portieră ca să le trag o poză 😉 că și văd un leu pregătindu-se de start…ținta eram eu 🙄

    desigur parcul avea circuit interior de monitorizare și deci am fost filmată,dând geamul jos,atragând o fiară la atac,desigur am plătit amenda ! ATENȚIE,A NU SE DESCHIDE
    GEAMUL PORTIEREI !

  27. Jasmine

    ana, bafta radei la examen!

    andreea, mersi 🙂 da, cu spini intepatori dar doar verzi, nu si uscati. ma tot gandesc la o poza, da nu am gasit-o inca. poate un trandafir 😆 cand citeam amintiri din pribegie a lui djuvara, asemanarea care ma tragea cel mai mult de manece (vorba norei) provenea din mentalitatea si atitudinea populatiei. hachitele si apucaturile noastre si ale africanilor sunt peste tot in lume. diferenta sta in atitudinea populatiei. mi s-a intarit opinia asta si cand am citit presa si diverse bloguri din continentul african.

    seva, 😆 daaa! si regula nr 1 in safari e sa tii geamul ridicat. l-ai coborat, esti mancat 😀 ma bucur ca ai scapat cu bine din aceasta aventura. cu siguranta nu mai uiti regula. hih

    goco, avea si parov stelar o piesa care ilustra ideea asta de interconectivitate. despre conferinta pot sa imi dau cu parerea doar ca impresie artistica. e o incantare, asa e. la fizica, nu am inteles niciodata nici notiunile elementare predate la scoala, desi eforturi am depus multiple. acum vreo 7 ani ma batea gandul chiar sa imi caut un meditator. atat de marcata am fost ca nu eram capabila sa pricep o iota. de ecuatia aia nu am habar ce e, dar daca tu zici, si mai zic si altii, asa o fi, trebuie sa poata fi explicat stiintific. am vazut ca unele concluzii i-au fost contestate. important e ca se lucreaza la asta.

    avea parov stelar o piesa cu gaselnita asta, daca o gasesc o trimit aici in vizita

    🙂

  28. Jasmine

    hai ca am gasit. era trentmoller cu miss you. memoria mea e varza, ca o gaina bezmetica hih. da’ tot e bine. cautand la parov stelar am dat de trentmoller. bine ca vizualul ce ma mai salveaza. uite:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *