Aşa era atunci

Ne mişcam în cercuri rapide şi ne ţineam strâns în dinţi. Fusesem foarte tânără până atunci, aveam un arc în fiecare cuvânt, o săgeată în fiecare vertebră şi o tresărire în fiecare os. În fiecare dimineaţă, strigam câte ceva lumii de pe micul soclu pe care îl ridicasem în mine. Uram tot şi iubeam tot. Condamnam şi izbăveam. Preoteasa tuturor zeilor. Ştiam că tot ce am este carnea aceasta care mă ţinea la colţuri, camera asta în care respiram, ucideam şi înviam. Şi mi-era de ajuns. Mâncam din toate fără cuţit şi furculiţă, mâncam cu degetele goale, lipicioase, pofticioase şi toate lucrurile asupra cărora îmi opream ochii erau de luat.

Aveam carnea ferfeniţă, dar ce se destrăma ziua creştea noaptea la loc. Creşteam şi descreşteam şi mă uitam la mine cu detaşarea unui microscop. Eram doar o lentilă aplecată asupra mea. Timpul avea o singură dimensiune pe care săream mereu pe verticală. Bungee jumping. Totul era pe fast forward şi era mereu vară. Mereu. Numai că soarele nu se topea pe cer, se topea în mine. Dădeam tot ce aveam cerşetorilor şi a doua zi mă trezeam indecent de bogată. Atât de uşoară, nu aveam nicio valiză de cărat. Niciunde. Urcam goală în trenuri.

Apoi, am simţit timpul. Am simţit cuvintele. Cuvintele. Lacăte închideau şi deschideau în mine. Mă ferecau de zeci de ori pe zi. Înnădeau lanţuri, aruncau câte o sămânţă peste care turnam acidul îndoielii în fiecare zi. Dar tot germina. Tot creştea şi de ramuri îi atârnau flori uriaşe, flori carnivore care mă mâncau încet pe dinăuntru. Dragostea a pornit mereu de la cuvânt, a crescut monstruos din câteva silabe. Iar aşteptarea îi adăuga alte şi alte fructe. Era toată o hiperbolă sângerândă, o pasăre cu aripi uriaşe care se zbăteau în mine, prea mică, prea strâmtă. Ciocul ei mă muşca undeva în claviculă. Şi atunci îi făceam loc în soare.

Lumea nu era decât un cadru. Nu-mi păsa de copiii din Somalia, de soldaţii morţi în războaie străine, de crize economice, de crahuri înspăimântătoare, de HIV, de dependenţii de droguri, de seringile de pe asfalt în dimineţile care se deschideau oricum peste nopţile noastre, de topuri, de mode, de grafice. Şi nici de cei cărora le purtam sângele. Lumea era doar rama noastră. Teribilul egoism, două oglinzi, nu ne reflectam decât unul pe altul. Restul era material narativ. Lexic pentru noi. Oraşele care se prăbuşeau sub avioane şi bombe, antraxul şi epidemiile, armele şi atentatele nu erau decât pretext pentru noi şi păcătoase şi dulci decantări. Chimii nocturne. Eram nişte creaturi monstruoase, ne purtam schijele unuia altuia şi umblam aşa prin lume, hibrizi bizari altoiţi în laboratoarele cărnii. Implozii şi explozii despre care nu se vorbea la ştiri.

Nimic nu ajungea la noi. Întâmplările şi ceea ce oamenii numesc tragedii veneau ca valurile la malul nostru şi se spărgeau în cioburi mici din care făceam caleidoscop şi pe care le aranjam în tablouri cubiste cu muchii tăioase. Ziduri de care mă sprijineam când mă luai. Burete pentru ţipătul meu.

Ne mişcam în cercuri rapide. Aşa era atunci. Timpul pedala în noi.

Sursă foto: stock.xchang.

203 comentarii la “Aşa era atunci


  1. 1
    goco:

    Ipocrito! Zici ca te dai in vant dupa Raj, dar nu incerci deloc sa te schimonosesti? PLICTISITOR! E la moda stilul Ragi!


  2. 2
    goco:

    Vaya! Zici ca-i compunerea mea din clasa a doua, aia pe care mi-a pus-o tovarasa invatatoare la gazeta scolii.


  3. 3
    tania:

    pe cand asta? 🙂 aminteste-mi un pic vremea… ar merge, ca e 1 iulie deja.

    mai zi-mi din tine!


  4. 4
    Danny:

    Nora, inca n-ai gasit leac pentru psihopatul asta?


  5. 5
    tania:

    goco: de ce? de ce te incapatanezi sa intristezi pe toata lumea?


  6. 6
    Nora:

    Atunci, Tania, atunci.

    Danny: pocitaniile se duc la circ. Nu se eutanasiază. E petul meu, vă rog frumos, un pic de respect, ce mama naibii! 😆


  7. 7
    tania:

    nu cred ca este cea mai buna noapte. si mai venisi si tu, Nora, cu textul tau. cu apoiu’, cu timpu’, cu cuvantu’, cu cercu’. uof. da’ este un uof bun, sa stii.


  8. 8
    Ana:

    Şi atunciul ăsta nu pleacă niciodată din noi. Tu i-ai făcut culcuş, eu i-am făcut căsuţă în copac. Mie-mi vine să fiu atunci când cuvintele nu se opresc în urechi ca în halte, aşa cum se face habitual. Atunci când înţelegi din lungirea vocalelor şi din pauzele de respiraţie de pe vocabule. Atunci când nu trebuie să explici. Există oameni cărora nu trebuie să le explici nimic. Niciodată. Ei poate nu te ştiu, dar te cunosc perfect. N-au nevoie de prospecte şi nici de adjuvante. Despre analgezice nici nu mai vorbesc. Iar niciodată.

    Lângă oamenii ăştia eşti mereu frumos. C-aşa sunt ei. Făcători.

    Nu mi-ai amintit de nimic cu textul ăsta. M-ai luat de nouă. M-ai dus încet şi m-ai purtat deasupra. Mulţumesc.


  9. 9
    Danny:

    Psihopupul asta e din filmul “Jucaria”. Mi-aduc aminte ca nu murea niciodata, calcat de masini fiind. Este elastic, fabricat din cauciuc si e diabolic.


  10. 10
    Danny:

    Ai venit langa mine, Ana? Stiam eu…………..


  11. 11
    Nora:

    Stări fără sincope, oameni care vin şi intră şi care te fac să simţi că n-ai nevoie de uşi. La căsuţa din copac.


  12. 12
    Nora:

    😆 😆 😆


  13. 13
    tania:

    @Ana:

    făcători 🙂 fabulos. nu te culca inca, te rog! mai stai la o tigara. si vino cu neste garantii, daca ai in maneca. de dragul unei povesti in care nu mai cred.


  14. 14
    Ana:

    În Herăstrău era un ecran uriaş unde rula un film cu Audrey Hepburn. Pe femeia asta o căutam ieri. Azi o văd pe pânză. Coincidenţă. Copiii s-au aşezat pe iarbă. Nu mai văzuseră film în aer liber. Ea-i zice alui că e o zână, iar el îi spunea că are prea multă imagianţie fiindcă zâne nu există. Dar împărţeau aceeaşi iarbă, ea avea flori în păr, de mai multe feluri, el mă strânge atare la piept şi-mi spunea că se bucură că l-am învăţat că palmele peste fund nu sunt pedepse, ci iubiri violente, ceea ce el nu ştia, dar e fericit să descopere şi să aplice, mama lui întinerea şi mai tare, fata mea făcea şpagatul pe asfalt şi voia poze contre-jour, iar eu i-am uitat bentiţa vernil cu floricele într-un ghiveci ornamental uriaş, poate pentru că erau prea frumoase florile din părul ei de zână nerecunoscută de băieţelul care acuza un exces nepermis de imaginaţie în lume şi car ezicea fericit “Tu crezi că şi şutul în fund dat în joacă tot dragoste violentă este, nu motiv de supărare?”, iar mie mi-a părut foarte bine s-o revăd pe Diana după 15 ani şi să fac cunoştinţă cu un băieţel care m-a lipit cu totul de el…


  15. 15
    Danny:

    Ana, eu cred ca esti obosita, si eu la fel. Vorbim maine, ok?


  16. 16
    Nora:

    Tania: Ana s-a lăsat de fumat. Pufăie cu fason dintr-o făcătură de-aia cu bec, nu cu jar. 😀


  17. 17
    Danny:

    Ana, eu sunt Danny Hepburn! Nu-i asa ca pe mine ma cautai? Sunt aici.


  18. 18
    Nora:

    Danny: stai potol, nu te mai vânzoli atât.

    Ana: zânele există fie că poartă bentiţe vernil, fie că poartă flori. Iar băieţelul se va vindeca el de scepticism.


  19. 19
    Ana:

    Danny,

    Cred că tu nu pe mine m-ai făcut jucărie stricată, aşa-i? 🙄

    Nora,

    Mori de ciudă, recunoaşte. 😉

    Tania,

    Hai că stau, că mi-era dor de tine, da’ n-aş putea spune de ce. Parcă aş putea vreodată, dar aşa vine vorba.

    Nora,

    Andreea m-a amărât. Rău. De tot. Îmi pare rău, dar lucrurile nu cred să se mai mişte din locul ăsta. În seara asta fu capacul. Să nu te superi, te rog. Ia doar act de asta. Nu-ţi imagina că voi face ceva. Absolut nicio vorbă. Nici cea mai mică înţepătură. Niciun răspuns la vreuna. Nimic. Am încercat pe când încă mai credeam în revergorare. Am abandonat. So, dinspre partea mea vei avea linişte.


  20. 20
    tania:

    ei, si daca s-a lasat, ce? eu stau mereu la o ultima tigara cu un om care s-a lasat de 5 ani. e dreptul meu sa implor timp. 😀


  21. 21
    Nora:

    Nu văzui niciun capac astă-seară, nici juma’ măcar, dar dacă zici tu, nu mai am ce adăuga.


  22. 22
    tania:

    multumesc, Ana! 🙂

    ai reusit sa ma misti. cam asa cum o facea dragostea pierduta, intr-o vreme. pune-mi lacat ca as avea multe sa-ti zic, asa simt. si nu trebuie, caci nu se cade. am invatat asta!


  23. 23
    Ana:

    Nora, Tania,

    Am o bere, nu spui de care, prietenii ştie că ie dăştepţi.

    Audrey avea o maletă neagră şi încerca să scape de curtea mârşavă pe care i-o făcea unul care se dădea filozof. Hubert de Givenchy a fost un tip mişto şi-un mare artist. Audrey are peste tot bucăţi din el.

    Copiii au fost timizi la început, adică a mea, că, deh, n-am câştigat şi eu azi un cipicao să-i dau de zestre, că iar m-apucă râsu’ de zăpăcitu’ de Raj, Vladimir o tot căuta cu ochii şi mâinile, asta se băga în şalvarii mei şi mă împungea ca viţeii de lapte. Le-am închiriat biciclete galbene, dar n-a mers nici aşa. Până la urmă s-au căţărat în nişte copaci de lângă o baltă puturoasă din care concertau nişte brotaci frustraţi care sigur voiau întâietate aristică fiecare, că prea făceau urât.

    Nu ştiu cum ţi s-a năzărit ţie, Nora, textul ăsta, dar eu stăteam de vorbă cu Diana după 15 ani şi-mi creştea dragostea personală de zici c-o uda cineva cu hârdăul. Nu mă întreba cum vine asta, că nu ştiu, dar aşa a fost.

    Tania,

    Ce nu mai crezi tu? Zi, că te rezolv eu, că sunt o avocată de geniu, reprimată şi neajunsă, desigur, dar cu nimic mai puţin performantă.


  24. 24
    Danny:

    Vai de capul meu, tu asta ai crezut pana acum, ca eu te-am facut jucarie stricata, Ana? Cum crezi ca eu iti pot zice asa ceva ? Dar nu ti-ai dat seama din context ca jucaria este psihopatul de Goco? N-ai vazut filmul Jucaria? Nu vezi ce poza are tampitul ala la gravatar? Nu vezi ce se bucura pe Pandora’s ca eu am murit? Sa vezi ce o sa ma scol eu din morti, de maine incolo, ca au trecut sarbatorile celor dusi dincolo si sa vezi ce-l fugaresc eu prin cimitir, asa hidos cum e. Eu n-am mai precizat cui ma adresez , in nici un caz tie, ce naiba?


  25. 25
    Nora:

    Mi se năzări la un pahar de vin. Şi din împresurarea ştirilor. 😛


  26. 26
    Ana:

    Nora,

    Du-te la aia cu se poate worst şi citeşte ultimul paragraf. Ăla a fost finalul. L-a vrut, îl are. Să-l poarte sănătoasă şi bucuroasă! 🙂

    Danny,

    Da, aşa am crezut. Ai şi tu dreptate cu oboseala o dată. M-am săturat de atâtea porcării ale ăluia şi văd porcării peste tot. Totuşi, te org insistent să nu-l mai înjuri. Nici pe le, nici pe alţii. Să nu îmbrăcăm hainele lor de indezirabili. Fă-mi hatârul ăsta.


  27. 27
    Danny:

    M-ai inteles, Ana? Vorbeste odata.


  28. 28
    tania:

    in atunciul etern.

    si in ciupit. stii? cand te ciupesti de teama. de groaza ca ai putea visa. exista un numar limitat de ciupituri. apoi, nu se mai impune. ia-l de-l rezolva pe “niciodata” 🙂

    hai, noroc!


  29. 29
    Ana:

    Tania,

    Păi, ce, sunt vreo catedrală? 🙄 Ba să-mi zici ce vrei tu fiindcă oameni care să umble liberi în zicere sunt prea puţini pe lume. Iaca de-aia mi-e mie ciudă că ei se abţin, iar cine-ar trebui să tacădracu, vorba lu’ Raj, nu mai pridideşte cu mocirla.


  30. 30
    Danny:

    Da, mai, Ana, dar sa-i lasam asa sa spuna numai prostii? M-am plictisit si eu de prostiile lor. Hai ca vorbim maine, acum sunt frant de oboseala. Noapte buna!


  31. 31
    Nora:

    Danny: dau cu tine de toţi pereţii dacă mai aud şi vreo urmă de imperativ de la tine. Ce e aia “vorbeşte odată”? Ce e trasul ăsta de mânecă? Stai cuminte şi mănâncă un chipicao, vorba lui Raj.


  32. 32
    Ana:

    Cipicao, nu chipicao, vorbeşte frumos (odată)!!!!!!!!!

    Ori citezi, ori ce… rahat? 😆 Ai văzut cu nevasta lui Llosa, da? 😆 Şi cu morţiimătii. 😆

    Cât de încuiată minte să ai ca să nu te tăvăleşti de râs?


  33. 33
    Danny:

    Ai dreptate, Nora, imi pasa de Ana, de-aia am strigat la ea. Uneori folosesc aiurea semnul exclamarii, nu intotdeauna e imperativ. Ma scuzati, sunt obosit. Hai da-mi un chipicao, sa ma duc la somn


  34. 34
    Morringain:

    Stau si incerc sa imi aduc aminte daca eu am avut un astfel de atunci. Nu cred. Dar nu-i asa, nu trebuie sa avem toti aceleasi experiente 🙂

    PS. Ma obsedeaza cantecul asta. Asa ca vi-l bag pe gat si voua 😛


  35. 35
    Nora:

    Ana: scuzaţi! Bad habits die hard. 😆

    Danny: ia cu lăptic. Somn uşor!


  36. 36
    Ana:

    Noraaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!

    E imprecativ dracului şi nu ne prinserăm noi! 😆 😆 😆

    (Şi vezi logica NF = Nastasia Filippovna = Nora Filiberto. Am căzut pe tastatură de râs la faza aia.)

    Parantezele sunt completamente inutile. Mulţumesc. 😆


  37. 37
    Joiana:

    Mie nu-mi place cipicao. Că mi să lipeşte de dinţi şi-mi cioflăne.


  38. 38
    Nora:

    Morringain: e o băgare plăcută. 😛


  39. 39
    tania:

    @Ana: fii atenta, ca eu sunt pe ceva mai tare decat voi doua 🙂

    una dintre lectiile mele: nu conteaza cat dai, sufletu’ tot, zic, daca poti… se poate sa fie otravit. matraguna, mi-a zis cineva, odata. poti sa stii dinainte ce cantitate iei? eu avertizez mereu inainte: e dur nodul, dar odata desfacut sacul, n-are fund.

    astea ar fi vorbele: am I part of the cure? / or am I part of disease?


  40. 40
    Danny:

    Gata, am luat cu laptic de la Joiana si m-am bagat la somn. Sa fiu al naibii daca stiu ce e ala chipicao, dar l-am inghitit pe tot. Sper sa ma trezesc maine, ca ma duc la pescuit.


  41. 41
    Ana:

    Joiană,

    Mâncai vată de zahăr în seara asta, că-mi băgară copiii pe gât. O porcărie. Vezi de-ţi ia nen-tu’ Cosa Nostra şi ţie una de-aia roz-bombon, să-şi aducă el aminte de când era mic şi limpede. 😉


  42. 42
    Ana:

    Că chiuăra, dragă Tania, e totuna cu dizizu; chestie dă perspectivă, ce dracu’! 😆

    Tu taie nodu’ gordian şi dă cu măduva peste ochii pretendentului. 🙂


  43. 43
    Ana:

    Vezi, Nora, de-aia mor io după bărbaţii adevăraţi: înghit orice, nici nu se gândesc să mestece sau să întrebe ce. MDR! 😆


  44. 44
    tania:

    am chef sa dansez. si dansez.

    @Ana: ntz. dar asta nu inseamna ca nu esti intr-un mare fel. intr-unul mare rau.


  45. 45
    Ana:

    No, aşe. Dansaţi, muică, dacă aveţi tinereţile la locurile lor. Pe mine mă stoarseră zâna şi scepticu’ până la os. M-oi duce, dacă Tania dansează. Că doară rosturile sunt ca vremurile. Scurte şi cu temperaturi suportabile, ca să nu le zic potrivite. 🙂

    Tania,

    Nţ, adicătelea îl lăsăm viu? 🙄 Apăi, fata babei, nici în vis (-ele lor, nu mai zic de ale mele) nu i-am lăsat vreodată vii. 😆


  46. 46
    tania:

    @Nora: uitai sa-ti spui, ce-mi plac mie creaturile monstruoase. si egoimul oglinzilor. si parca te tiu minte, creatura cumplita 🙂


  47. 47
    tania:

    noapte buna, profil de enigma!


  48. 48
    Nora:

    Ana: ai sms.

    Da, uite, vedeţi, Tania vorbea de mătrăgună. Danny o lipăi frumuşel şi plecă la culcărică. 😆

    Ai dreptate, Ana, şi mie-mi place. 😀


  49. 49
    Ana:

    Zeugmă, ce pm! Noapce bună! 🙂


  50. 50
    Nora:

    Tania: ştiam eu că eşti o lepră şi tu. 😆


  51. 51
    Nora:

    Noapte bună, Ana.


  52. 52
    tania:

    io? fereasca Dumnezeu, doar din prostie, poate. 😀


  53. 53
    tania:

    auzi, Nora, da’ ce e ala soclu in mine? da’ “fast forward”? adicatelea e de rau, nu-i asa?

    o sa reproduc acilisea un scurt schimb de replici:
    -- uite, asta era drumul meu zilnic spre azi!
    -- mie imi seamana a fi mai mult drumul tau zilnic spre ieri.
    asta, va sa zica, nu e deloc fast forward. si tot de rau cica ar fi.

    sunt off topic? si ce daca!


  54. 54
    Joiana:

    Nu-mi ia, doamna Ana, nimica că cică sunt cam vacă şi că să mai slăbesc. Unde s-a mai pomenit una ca asta? La noi, cu cât eşti mai vacă cu atâta e mai mulţămit moftangiul.


  55. 55
    Nora:

    Iaca, Tania, ce să fie, o bucată de templu în care n-a pus nimeni niciun zeu. Nu-i nici de rău, nici de bine, doar e.


  56. 56
    Nora:

    Şi aici poţi fi cât de off topic vrei. Noi suntem ăia care am dus off topicul la rang de artă. Joc pur, gratuit, cum îi şade bine jocului.


  57. 57
    tania:

    ce sa zic, Nora? atunci, sa fie intr-un ceas bun! daca nimeni n-a pus niciun zeu, zic.

    mie imi place si jocul gratuit, da’ ce ma mai omor dupa joaca cu miza.


  58. 58
    tania:

    fir’ar al dracului, Nora, iar ne prinde ceasu’ 3. ar trebui sa fie interzisa ora asta!


  59. 59
    tania:

    apucai sa-ti spun macar, ce-mi placu’ din textul tau, mai mult si mai mult?

    ideea ca ar exista pe lumea asta o preoteasa a izbavirii.


  60. 60
    goco:

    Monamur, monamur, vitanşează-mă în cur!


  61. 61
    Nora:

    Păi, să fugim de ea atunci. Să pedalăm, zic. 😀


  62. 62
    tania:

    eu dansai. nu mai am energie sa si pedalez, acuma. ia de indeparteaza-te, de poti. eu ma mai ratacesc un pic, in noaptea asta.


  63. 63
    Nora:

    Ia de rătăceşte atunci. Şi un pumn de firimituri ca să afli drumul înapoi:

    Şi Nancy tot un soi de preoteasă.


  64. 64
    tania:

    🙂

    stii doara ca te iubesc!


  65. 65
    Nora:

    Ştiu. Sunt foarte iubibilă. 😆 😆


  66. 66
    tania:

    cea mai! noapte buna! ia, ca nu ma pot abtine.


  67. 67
    Giacomo:

    E prea complicat pentru nivelul meu , recunosc, nu am asemenea trairi, gen fata aia islandeza care-si face cosmarurile clipuri pe youtube ( reusite , e drept ) . Eu nu joc in Liga Mare , sunt amator . Dar nu in simtiri . E prea complicat , nu simt nimic , nu vad nimic, decat abstractii …ma doare capul, ma duc sa vad un SF bun . …


  68. 68
    Giacomo:

    Toata nebunia asta de clipuri care mai de care mai sofisticate si mai brutale , nu arata decat anumite stari -- provocatoare sau nu -- ale persoanelor care le posteaza . O stare permanenta de acest fel, nu te poate duce decat la alienare sau la sinucidere . Care e mai nebun , eu sau tu ? Era o caricatura a unui mare artist , Nell Cobar il chema ( jidan , dupa nume ) , in care erau niste accidentati in curtea unui spital, cu diferite membre in ghips . Unul avea piciorul in ghips si arata de parca era Napoleon ( sau Adrian Nastase in Salvare , ma rog ) Alti doi , comentau :
    -- De ce e ala atat de ingamfat si nesociabil ?
    -- Pai , pe el l-a accidentat un Mercedes !


  69. 69
    Jaco Pastorul:

    Nora,

    si eu am incercat sa citesc. De trei ori. N-am putut. E prea abscons si prea incarcat textul, pentru creierul meu topit de caldurile de-afara. Daca nu ti-e greu, te rugam, fa-ne un rezumat, mie si lui Giacomo, asa, in doua randuri, nu de alta, dar nu vreau sa pierd esenta.

    Ana,
    frumusetea este sa il accepti si sa il iubesti pe fiecare om, asa cum e el, cu bune si cu rele, chiar daca nu iti ridica imnuri de slava. Sa accepti ca si tu esti pacatoasa, ca si tu ai lipsuri, ca si tu ai de primit critici, pe langa laude, intr-un cuvant, sa accepti ca faci parte din aceeasi masa compacta care se numeste omenire. Tu iti construiesti acum o bisericuta, in care vrei sa atragi doar corul laudatorilor care sa iti mangaie zilnic si la ore fixe orgoliul nemasurat. O sa vezi ca e un drum gresit care duce doar la situatii conflictuale, pentru ca cei pe care reusesti sa ii atragi vremelnic cu ceea ce crezi tu ca este iubire, isi dau seama, mai devreme sau mai tarziu ca ceva nu este in regula. Si de aici, excluderi. Chestia asta seamana cu un soi de prozelitism care atunci cand da gres, inchide portile oitelor ratacite de turma. Asta e parerea mea si nu e musai s-o iei in serios.


  70. 70

    ce pizda mamii ei de viaţă mai făcui şi-n seara de ieri, nu ştiu…
    scuze Nora, revin mai încolo.


  71. 71
    Nora:

    Jaco: păi, are un titlu. Prezintă avantajul de a fi dintr-un singur rând. O juma’, un sfert de rând. Sau uite, ca să nu zici că sunt fată rea:

    -- Au început ştirile.
    -- Ce dacă, noi avem treabă.

    E bine?


  72. 72
    goco:

    POATE STIATI. DAR DACA NU…CITITI!

    De ce este atit de obisnuit ca in Finlanda, un adolescent normal sa termine primele 12 clase cu medii excelente, vorbind o engleza perfecta si citind o carte pe saptamina?
    07:45
    -- Saili (15 ani) asteapta autobuzul urban care il va lasa la poarta scolii (nu exista autobuze scolare).
    Autobuzul trece la fiecare 5 minute.
    Finlandezii incearca sa-i faca pe fiii lor sa fie independenti de mici.
    Pe foarte putini dintre ei, parintii lor îi duc cu masina pina la scoala.
    Biletul este subventionat de catre municipalitate.
    Conform legii, niciun elev nu poate locui la mai mult de 5 km de scoala. In exterior, instalatiile scolii dau o impresie spartana.
    Niciun muc de tigara, nicio hirtie pe jos, niciun grafitti pe ziduri.
    09:15
    -- Orele de 45 de minute.
    Finlandezii mizeaza pe studiile de limba materna, matematica si engleza. 75% dintre materii sunt comune in toata tara . Restul il alege scoala, in acord cu profesorii, parintii si elevii.
    Orele sunt scurte, intense si, mai ales, foarte participative. In interiorul scolii, curatenia este si mai evidenta.
    Totul pare recent dat in folosinta. Pe banci si pupitre nu sunt semne, si nu se scrijeleste nimic.
    Scoala este publica si, bineinteles, gratuita, dar cu instalatii demne de un colegiu “scump” din Spania.
    Salile de cursuri dispun de ecrane gigant de plasma cu TV in circuit inchis, acvariu de 200 de litri cu pesti tropicali, bucatarie completa, dispozitive audiovizuale, aer conditionat, multe plante.
    Fiecare doi elevi au cite un calculator.
    O duzina de masini de cusut in sala de croitorie, aparate de sudura, scule de timplarie, schiuri… O sala de sport acoperita, un auditoriu pentru orele de teatru si o sala de mese cu autoservire.
    Cartile sunt gratuite, materialul scolar e gratuit, mincarea e gratuita.
    12:00
    -- Mincare calda, nutritiva si gratuita.
    Saili are o jumatate de ora pentru prinz, la restaurantul scolii.
    Legea finlandeza obliga ca meniul sa fie gratuit, nutritiv, si cu multe feluri de salate si fructe.
    Se bea apa sau lapte. Costurile le plateste municipalitatea fiecarui oras.
    Daca orele se prelungesc pina dupa amiaza, scoala are obligatia de a oferi o gustare elevilor.
    16:05
    -- Inapoi acasa, Saili joaca hockey cu fratele lui mai mic.
    Nu exista delincventa, strazile sunt sigure.
    Cind se lasa seara, Saili si fratele lui, care au invatat sa gateasca la scoala, pregatesc cina pentru parintii lor, daca acestia intirzie la serviciu.
    18:30
    -- Cina si sauna (aceasta, de 3 ori pe saptamina) sunt momentele in care familia se afla impreuna.
    Se converseaza mult, mai ales despre proiectele copiilor, dorintele, progresele si nevoile lor.
    Dar in aceeasi masura, se fac si planuri de vacanta pentru toata familia, in comun.
    20:15
    -- Temele si la culcare.
    Copiii finlandezi au foarte multe teme de casa, desi Saili le termina rapid, intr-o ora sau doua, pentru ca de-abia asteapta sa se urce in pat si sa citeasca Harry Potter in engleza.
    Pentru Saili, scoala este ca un serviciu.
    -- “Daca un copil doreste sa studieze, poate sa ajunga medic sau judecator sau inginer, chiar daca familia sa este una saraca”.
    -- Educatia fiecarui copil costa statul finlandez 200.000 de euro, de la gradinita pina la absolvirea unei universitati.
    “Sunt banii cel mai bine folositi din impozitele noastre”.
    -- Studentii platesc doar cartile si mincarea (2.50 euro la restaurantul facultatii).
    Apoi, statul îi ajuta sa se emancipeze dindu-le subventii pentru inchirierea unei locuinte si primul salariu.
    -- Elevii au un respect total fata de profesori, si se vede in orice moment politetea in relatiile dintre ei.
    Nu poarta uniforme, dar sunt intotdeauna simplu si corect imbracati si pieptanati.
    -- Intr-o scoala din centrul capitalei Helsinki , sau dincolo de Cercul Polar, nivelul este acelasi.
    Sistemul educational nu este elitist si nu urmareste producerea de genii, ci atingerea unui nivel general mediu cit mai inalt.
    -- Presedinta Finlandei, Tarja Halonen, licentiata in Drept si profesoara:
    “Cind îi cert pe studentii mei, le spun ca irosesc banii contribuabililor”.
    -- Nu exista repetenti, desi nu exista decit o singura oportunitate de a lua un examen, “pentru simplul motiv ca viata insasi nu se traieste decit o singura data”.
    Se studiaza pina cind se ia examenul, dar promovarea in anul urmator este automata.
    -- “Ziua de lucru” a lui Saili este intensa, de la 8 pina la 3.
    Orele sunt insa scurte, de 45 de minute. Una dintre recreatii se petrece obligatoriu afara, in aer liber.
    Se stimuleaza rationamentul critic inaintea memorizarii mecanice.
    Orele sunt relaxate, cum ar fi cursurile de dansuri de salon, teatru, arta digitala, coafura, arte martiale, hockey, schi de tura, gastronomie, primul ajutor, dulgherie, mecanica sau muzica.
    Elevii cinta la vioara, chitara electrica sau la ce prefera.
    Si, inca odata, se incurajeaza gindirea critica si se discuta.
    -- “Saili inca nu s-a hotarit ce vrea sa faca mai incolo. Chimie, medicina veterinara sau creatie de jocuri video.
    Il intreb daca este fericit. Fara sa clipeasca, imi raspunde -- ” da.”

    Dar exista un secret:
    Pe la anul 1600 s-a legiferat ca cine nu stie sa scrie si sa citeasca nu are voie sa faca copii!!!
    Trimiteti textul tuturor profesorilor, parintilor si bunicilor pe care-i cunoasteti !

    Dati mai departe ! Poate ajunge si la careva de prin minister!!!


  73. 73
    goco:

    andreea, ma fato, daca eu imi fac blog literar-artistic si muzical, vii la mine pe blog? Da cu productii proprii, nu cu El-Zorab.


  74. 74

    goco, măi băiatule, nu vin, mi se pare că eşti teribil de fioros.


  75. 75
    goco:

    Bine mai fato, daca zici tu, cu toate ca pe blog nu puteam sa te mananc. O duminica linistita, desi mi se pare ca nu.


  76. 76
    goco:

    Nora studiaza. Sa vezi ce teorii ii tine ea lui Costelus cand o veni, despre modelul finlandez.


  77. 77

    mersi la fel.
    se mănîncă foarte bine şi pe bloguri.
    cu furculiţe şi cuţite care taie pîn` la os.


  78. 78
    val_one:

    🙄 ai dreptate, Nora, tot înainte!… era mai bine.

    din orice punct de vedere şi în orice sistem de referinţă. 🙁


  79. 79
    goco:

    E rea Ana asta, si-i place sa sfarame inimi de toate felurile. Si ea rade cu gura pana la urechi.


  80. 80
    Nora:

    Val_one: 🙂 Nu neapărat mai bine. Un alt fel de energii de cheltuit, un alt fel de a ne consuma unii pe alţii.


  81. 81
    goco:

    Nostalgii de canibal… O, tempora!


  82. 82
    goco:

    Cu toata dragostea de la “monstru” o dedicatie pentru fetele de pe acest blog, care s-au nascut si poate au si crescut un pic pe la tara.
    httpv://www.dailymotion.com/video/xndtg_primal-scream-country-girl_music


  83. 83

  84. 84
    val_one:

    nu ştiu, Nora, eu mă cam simt supt vremi… 🙄


  85. 85
    goco:

    Si pentru mamicile tinerele deasemeni, cu dragoste.


  86. 86
    Nora:

    Ride the snake, Val_one, ride the snake, cum zicea Morrison. Şi că tot adusei vorba de el şi că tot e duminică azi, nu “blue” pe de-a-ntregul, mai degrabă, sper eu, “with a splash of blue”:


  87. 87
    val_one:

    🙂 🙂 🙂


  88. 88
    goco:

    La naiba, sa mergem in vacanta!


  89. 89
    goco:

    Sau sa mergem un pic la sala.


  90. 90
    Ana:

    Bună midineaţa! mi-di… 🙂

    Nora, ai pus demiănraisu’ meu preferat, ăla de mă face să plâng, şi am şi migrenăăăăă… 🙁

    Tania noastră nu e cuminte deloc. 😉

    Valonaş, nostalgia nu e musai rea, dac-o iei cu şerbet de zmeură şi cu apă rece.

    Giacomo,

    Citeşte textul cu voce tare, dar voce calmă, relaxată. O să-i simţi bătăile… inimii. Nu se fac rezumate estetice, Giacomo. Nu-ţi explic eu ţie asta, că doară tu artist eşti. 🙂 Serios, încearcă aşa.


  91. 91
    Nora:

    Bună midi! 😀 Nu e cuminte deloc, e dezminte. 😛


  92. 92
    Ana:

    Între timp, îmi iau capu’-ntre umere şi inima-n dinţi şi m-apuc de dat cu aspiratoru’ şi de făcut pui cu smântână, că, deh, copilul nostru, stăpânul nostru.

    Mai viu, de mă voiu achita de astea două. 🙂 Şi ca să mă simt importantă şi “unicată”, spăl şi vasele. 😉

    Valonaş, aseară, în parc, Rada urla că vrea cu tine cu barca. Abia am potolit-o, că mai urla şi băieţelul, că vrea şi el, deşi nu te ştie. 🙂


  93. 93
    Ana:

    Nora,

    Notre Tania pare să ştie de glumă, da? Adicătelea, de glume grele, nu de-alea de demoazele pe pansion de Sviţera. Donc, o fată nu se împăca defel cu acest nume: Tania. Prietenii ei puneau paie pe foc aşa: îi ziceau “PociTania”. Aşa că fata a început să iubească diminutivul “Poci” şi aşa şi-a acceptat identitatea ei modificată de… Tania. 🙂


  94. 94
    Nora:

    😆 😆 Ştie, ştie de glume grele.


  95. 95
    Nora:

    Mă duc şi eu puţin că aud bolborosind tâmpenia aia de saună facială.


  96. 96
    val_one:

    of, Ană, Ană! nu era de ajuns un cuţit de răsucit… 🙁

    spune-i Radei, între două pupicuri de la mine, că abia aştept evenimentul, lucrez din toate puterile pentru asta. 🙂


  97. 97
    Ana:

    Ce-ţi făcui? 🙄 Ce cuţit? 🙄


  98. 98
    Costelus:

    Si eu as vrea cu barca cu valonas. Sau cu pluta …


  99. 99
    val_one:

    ssst! 😉 crezi că n-aş da orice pentru o plimbare cu barca? 🙄

    cu voi, evident.


  100. 100
    val_one:

    habar nu ai ce bine ştiu să înot, Costeluş. 😉


  101. 101
    Seva Tudose:

    ce mult aș da să înțeleg codul vostru de conversație !

    și intru cu capha 8BD3


  102. 102
    Nora:

    Sevaaa, de ce nu te loghezi? Cu user şi parolă ca să scapi de captcha?

    Ce cod de conversaţie? 🙄


  103. 103
    edle:

    Pe mine ma enerveaza ca intotdeauna atunci e mai misto decat acum. Sau asa ni se pare, cel putin.


  104. 104
    val_one:

    poate fi şi din cauză că în general nu ne putem mulţumi cu ce avem, Edle. mereu vrem mai mult, mai bine. 🙂


  105. 105
    Costelus:

    Hihi, val_one, ce ne iubim noi. 😀

    😆 sauna faciala. Ce-ai facut, ai deschis geamu’?


  106. 106
    Ana:

    Femei. Nu le mulţumeşti cu nimic. 🙂


  107. 107
    Ana:

    DE-aia mi-e mie drag de Costeluş. Draci de s-ar adecva la vreun context vreodată! Aşa se vede testosteronu’ pă om. Luaţi aminte! 😆


  108. 108
    Costelus:

    Lasa contextele, ca am vazut mai sus cu Andreea. Banuiesc ca-i de la prea multa caldura totusi, ca altfel nu-mi explic…


  109. 109
    Nora:

    Cred că ni se pare, Edle. 😀

    Ana: da, stau cu lupa pe testosteronul ăla. Că e unu’ singur. Un testosteron. 😆

    Costeluş, nimic nu ştii!


  110. 110
    Costelus:

    Pai daca nu explicati nimic, doamna profesoara. 🙁 🙁

    (sa fi avut eu asa profe, poate dadeam si eu mai des pe la scoala in liceu).


  111. 111
    Ana:

    Ce să fi văzut tu, dacă n-ai priceput nimic? 🙄

    Şi mai uşor cu presupunerile, Costeluş.

    Nu fac scheme.


  112. 112
    val_one:

    😆 😆 😆

    jar mîncai, elevu`!


  113. 113

    nu ştiu, Nora, ce-au avut bărbaţii nepricepători ai dimineţii (oboseală, ceaţă şi mai presus de toate lipsa răbdării binevoitoare), dar mie povestirea ta despre vîrsta de aur mi s-a părut cît se poate de limpede. cu o singură observaţie: dacă ai fi fost într-atît de întoarsă către tine, către voi, precum spui, nu ai mai fi putut scrie acum despre atunci, în felul acesta.

    deci, eu cred că un colţ de tine a rămas, totuşi, perfect vigilent. 🙂


  114. 114
    val_one:

    eu cred că mai mult de un colţ, Andreea. poate chiar jumătate. 😉


  115. 115

    noooo, valone,
    maxim 25%.
    sfertul academic al vigilenţei.
    🙂


  116. 116
    val_one:

    ok, deal! e suficient. 🙂


  117. 117
    tania:

    ‘neata

    ” spunea Bernard Shaw. . oscilam in permanenta intre speranta si deceptie, aceasta din urma fiind amplificata de o speranta realizata. o intreaga scoala de gandire a pus accentul pe frumusetea anticiparii, in detrimentul realizarii. spunea Rousseau, subliniind rolul imaginatiei in intalnirea amoroasa (L’Emile, pag 871). independent de ceea ce ni se intampla sau nu, numai asteptarea este magnifica, scria, la randul sau Andre Breton. himera ar inlocui realul si existenta ar merge de la visele erotice ale tineretii pana la dezamagirea varstei adulte. cel mai bun lucru in iubire, se pare ca ar fi spus Clemenceau, ni se intampla atunci cand urcam scara: viziune sinistra, care miroase a camera inchiriata, a legaturi ancilare, a intalniri de la cinci la sapte, facute pe furis.

    acestui cliseu romantic ii putem opune o alta experienta: aceea a fericitei surprize, cand evenimentul se dovedeste a fi mai bogat decat se prevazuse. intre a-si visa viata si a-si trai visele exista un al treilea termen: a trai o viata care ne sufoca prin bogatia ei prea mare si care ne subliniaza saracia viselor noastre. numesc betie a spiritului, spunea Ruysbroek, un mistic flamand din Renastere, acea stare in care placerea simtita depaseste posibilitatile pe care le intrevazuse dorinta. de unde si caracterul fad al rugaciunilor noastre de indata ce dorintele ne sunt implinite, adica ucise. orice iubire fierbinte depaseste in bogatie, in fervoare, ceea ce nadajduim sa avem: se produce altceva decat voiam si suntem literalmente sufocati. iluziile pierdute sunt si poarta deschisa catre acest miracol: deceptia minunata”.

    deci nu subscriu la ceea ce spun edle, val_one sau nora. nu intotdeauna era mai misto atunci, decat acum. caci mereu exista un atunci, resimtit ca fiind un acum. nici ca nu suntem multumiti cu ce avem, si tanjim dupa mai mult. uneori avem stari de panica ca am putea muri efectiv de fericire. nici nu ni se pare, pentru ca fiecare stie cel mai bine la ce realitate se raporteaza. ar fi trist ca, at the end at the day, sa nu faci cunostinta cu propria-ti viata din nou si din nou, in mod autentic. sau macar din cand in cand.

    nu va contrazic ca nu exista si aceste stari, fireste ca exista. dar de-asta am dat citatul cu pricina, ca sa subliniez ca sunt autentice toate trei: cand iti visezi viata, cand iti traiesti visele si cand viata, cateodata, te sufoca atunci cand iti ofera in plus decat imaginatia ta a fost in stare sa scorneasca. eu dupa asta, a treia stare, tanjesc. si din pricina ei, mi-e teama. ca poate nu se repeta de prea multe ori. sa ridice manutele sus cine nu a trait-o niciodata 🙂

    @Ana: tot prietenii ii mai ziceau si Taenia pisiformis. si, desi si-a acceptat identitatea ei modificata de Tania, nu s-a impacat niciodata cu viermisorul cu ventuze si coroana de carlige care o poseda adesea 😀


  118. 118
    Nora:

    Naratoarea era vigilentă, fetelor. Nu personajul. Ăla, vai de capul lui! 😀


  119. 119
    tania:

    “in viata exista doua catastrofe” spunea Bernard Shaw *


  120. 120
    Nora:

    Foarte mişto, Tania, citatele şi foarte mişto opoziţia între proiecţie şi “decepţia asumată”.


  121. 121
    Nora:

    Costeluş: chiar vrei să-ţi explic ce e aia o saună facială? 😆


  122. 122

    (pfiiiiii, ce-am mai păcălit-o pe valonaş. făcea pe puţin 75% vigilenţa aia! 😆 )


  123. 123
    val_one:

    😆 uite o păcăleală care mă bucură. vigilenţa mea e cam… 🙄


  124. 124
    val_one:

    într-un fel, are dreptate GB Shaw, Tania. iar noi sîntem puntea dintre cele două catastrofe.


  125. 125
    Danny:

    Mai, fetelor, e prea cald afara. Am dormit dupa amiaza si ma simt naspa. Trebuie sa ies sa beau o bere. Caldura imi ia mintile.


  126. 126
    Danny:

    Cine merge cu mine la o bere pe faleza? Intreb fetele….


  127. 127
    Danny:

    Stiti cum e pe faleza la mine? Exact ca la Costinesti: terase cu muzica pe o parte si pe cealalta, poti cumpara orice, etc. Este cea mai frumoasa faleza din tara.


  128. 128
    Danny:

    Valonas, mergi cu mine pe faleza?


  129. 129
    tania:

    @val_one:

    🙂


  130. 130
    Danny:

    Hai, mai, ca plec in 10 minute. Vii?


  131. 131
    Danny:

    Am plecat. Cine doreste sa se intalneasca cu mine, ma gaseste la terasa “Swing”, pe vaporas. Vaporasul e garat vis-a-vis de Primarie. Sunt mai multe vaporase acolo. Stati sa va dau nr. meu de telefon:**********. Ci vedeamo la.


  132. 132
    tania:

    hm, nu stiu de ce mi-au disparut fraze intregi din citat (abia acum am observat). am incercat sa pun ghilimele in ghilimile, poate d’aia?


  133. 133
    val_one:

    ia-ne şi nouă cîte una, Danny. dacă vezi că întîrziem prea mult, bea-le tu pe toate. 🙄

    şi ai grijă să răspunzi la telefon. 🙄


  134. 134
    Joiana:

    Domnu Dani, plecaşi fără mine fi-ţi-ar picioarele să-ţi fie! Io mai întârziai un pic cât stătui să-mi dau cu ruj şi să-mi înfoi oleacă coada. Dupe ce plecaşi tu la suing, mă gândii că viu în urma ta că ne-om întâlni noi acoloşa. Numa’ că pe drum, mă opriră doi. Unu’ că să-mi vândă porumbi fierţi, altu’ hamzii prăjite. Unu’ zisă că ce buze frumoase am, altu’ că hamziile fac coada mai stufoasă. Nu ştiui pe care să crez aşa că luai de la amândoi că m-oi dumiri eu dupe aia, aşa-mi zisăi.

    M-aşezai p-o bancă să mănânc că nu puteam să merg aşa gătită cu hamziile duhnind în poşetă. Când gătasem prima găleată, veniră doi în şlapi lipa-lipa şi pantaloni scurţi de fâş fleoş-fleoş. Că să le dau şi lor. Le dădui. Chiar dacă nu prea-mi conveni că aruncau capetele pe jos şi ştiuleţii în spate.

    Mă dusei pe urmă la suing da’ să tot bâţâia, mi să făcu cam rău, pe matale nu te văzui aşa că plecai acas’ cu rata.

    Pe un’ umbli?


  135. 135
    Seva Tudose:

    Ok.așa era atunci…oh,ah…

    pe calea Uranus în tramvaiul nr%2 câtre Gara de Nord,se apropie stația Izvor la Cișmigiu…ies și mă duc la Piața
    Kogâlniceanu la Cafenea…acolo unde actori și poeții își aveau replicile…

    dar când nu aveam chef,mă duceam în sus pe bulevardul Ghe.Ghorghiu-Dej până la MAN,la Casa Armatei,Romarta Copiilor,ori restaurantul Berlin,acolo unde am pupat-o pe…Doina Badea,săraca s-a prăpădit la cutremurul din 77…și Toma Caragiu avea apatament la Universitate…


  136. 136
    val_one:

    cu tramvaiul ăsta mergeai tu, Seva?


  137. 137
    Nora:

    Seva, ce-mi place mie când vorbeşti de Bucureştii de atunci. 🙂 Iar zona Uranus e una dintre zonele mele preferate. Atât cât mai e din ea.


  138. 138
    Danny:

    Fetelor, m-am intors. Supermisto pe vaporas. Am baut 2 beri, atat. Dar, nici una din voi n-a vrut sa vina. Ce ma fac eu cu voi? Telefon nu mi-ati dat niciuna. Am inteles, trebuie sa-l dau in privat. Eu l-am dat in mod democratic, adica public, transparent. Joiana, eu te-am asteptat la terasa de pe vaporas, cea de sus, de unde vezi Dunarea in toata splendoarea ei. Mai e una jos, aia e mai naspa. De ce nu mi-ai dat telefon, Joiana? Intr-adevar, faleza e plina de porumbi fieri si copti si de hamsii. N-ai baut nici o bere dupa hamsiile acelea? Nu mai da mancare, asa la oricine, ca nu-i de bine. Ala a fost un pretext pentru ei sa se bage in seama cu tine, iar tu le dai si de mancare? Data viitoare sa nu mai faci asa. La Swing danseaza cine vrea, nu e obligatoriu, dar sper ca ti-a placut atmosfera. Data viitoare sper sa colaboram mai bine.


  139. 139
    Ana:

    Joiană,

    Colaboratoareoooooooooooooooooo! 😆 😆 😆


  140. 140
    Danny:

    Azi dimineata am fost la pescuit. La 6 eram in cizme pescaresti, pana dincolo de genunchi, in apa. Peisajul era infiorator de cristalin, apa, pe aici tulbure, pe unde umbla carasul, pe dincolo limpede stravezie, pe unde umbla rapitorul. Pe toata suprafata baltii era matasea broastei, din loc in loc vazand cate un ochi de apa. Acolo aruncam si eu pluta. Nimic mai fetelor, nici urma de peste. Pe la 10 am prins un biban infometat care s-a repezit brusc la rima mea. Greu i-am mai scos carligul din bot. N-am avut forficelul la mine, asa ca, cu perere de rau, i-am cam sfartecat capsorul. N-am avut incotro, sorry. Data viitoare voi schimba locul. Apoi m-am dus la umbra nucului sa vad in ce stadiu se afla? Nucile verzi erau prea mari pentru a le mai culege sa fac dulceata din ele. Trebuia sa le fi cules cu o luna in urma. Dar, m-am simtit bine in natura.


  141. 141
    Joiana:

    Domnu’ Dani, te sunai da’ tot suna ocupat. Cu cin’ tot vorbeai şi cât credit ai de faci atâta risipă?

    Că mă simţâi şi prost. Stăteam acolo în uşa şi mă luă un chelner la trei păzeşte că cică dacă am rezervare, că pentru grupurile numeroase tre’ rezervare la suing deşi io eram numa’ una.

    Bună sara, doamna Ana!


  142. 142
    Nora:

    Danny, ce e ăla “forficel”?


  143. 143
    val_one:

    şi rîma ta a păţit ceva, Danny? 🙄

    să ştii că eu tot am încercat să te sun, dar mereu auzeam în cască: abonatul nu vrea să răspundă sau abonatul este ocupat pînă peste cap


  144. 144

    io n-am putut să te sun, că eram cu şefu`! 🙄


  145. 145
    Danny:

    Nora, fetelor, daca tot am scris ceva, poate imi permiteti sa public un articol pe care l-am postat pe Pandora’s, drept comentariu, anul trecut. Nu stiu daca l-ati citit, daca doriti, spuneti-mi ce trebuie sa fac?


  146. 146
    Danny:

    Telefonul l-am avut deschis mereu, nu inteleg de ce nu ne-am putut auzi. Vocea mea este placut-barbateasca. Forficelul este o scula pescareasca de mici dimensiuni si are 7 operatii: scoate rima din botul pestelui, are surubelnita, pila, cutitas mic, furculita, cutit mai mare si unghiera. Andreea, tu esti mereu cu seful?


  147. 147
    Danny:

    Rima mea era rosie si groasa. De regula, bibanul se arunca la ea cu putere. I-am scos si rima din bot. Apucase s-o penetreze.


  148. 148
    val_one:

    forficelul are şi unghieră? da`ce, unii peşti au unghii? 🙄


  149. 149
    Joiana:

    Domnu’ Dani, lasă prostiile cu râme şi cu bibani. Io sunt reporteriţă, dupe cum bine ştii, şi iote ce ofertă am: să scrii matale acilea, într-un comantariu, plataforma politică şi io ţi-o găzduiesc. Îţi fac şi-o introducere, o prezentare cum ar veni.

    Ce zâci?


  150. 150
    Danny:

    Asa este prevazuta unealta pescareasca, adica, imi fac si unghiile cand sunt la pescuit.


  151. 151
    val_one:

    deci se face bine rîma ta, doar un pic penetrată fiind. 😆


  152. 152
    Morringain:

    Bonsoir, lume!

    Asa imi e dor de un pescuit… n-aveti idee. Da n-am cu cine, domne, n-am cu cine 😀


  153. 153
    Nora:

    Ce cochetă e una lume de-şi face unghiile la baltă. 😆

    Danny: vezi că ţi-a făcut Joiana o ofertă. 😉


  154. 154
    Danny:

    Tocmai am trimis un mesaj Norei sa-mi spuna cum sa postez articolul. Trebuie sa primesc raspuns de la Nora. Joiana, proiectul meu de reforma politica nu l-am terminat. Intentionez sa fie teza mea de doctorat, 100% originalitate, nu plagiat, nu chestii d-astea urate, pontane, funeriene, etc.


  155. 155
    Nora:

    Bonsoir, Morringain. Eu nu prea mă dau în vânt. Mă plictisesc.


  156. 156
    Nora:

    Danny, eu zic să nu respingi oferta Joianei de a-ţi găzdui articolul. Nu cred că vei primi una mai bună.


  157. 157
    Danny:

    Nora, vreau sa lansez un articol la tine. Ma ajuti?


  158. 158
    Danny:

    Unde trebuie sa apara textul meu?


  159. 159
    Morringain:

    @Nora: mie imi place linistea baltii. Prilej cu care pot sa visez la cai verzi pe pereti.


  160. 160
    Danny:

    Unde trebuie sa apara bulina mea?


  161. 161
    Nora:

    Ah, liniştea bălţii, da. Statul cu undiţa în mână, băgat de momeală în ace, descurcat de fire prin stuf când arunci cu mulineta aiurea, nu prea. 😀


  162. 162
    Danny:

    Hai, Nora, fa-o macar pentru Morringain.


  163. 163
    Nora:

    Danny, ţi-am făcut un cont. Articolul îl trimiţi prin formularul de la “scrie-ne”, de restul mă ocup eu.


  164. 164
    Morringain:

    @Nora: la mine pescuitul e asociat cu unchiul meu. Pentru care pescuitul era aproape o obsesie. Toate vacantele si le petrecea la o lipoveanca la Maliuc. Si binenteles ca el era responsabil cu echipamentul, tot. Eu doar cu visarea. Aveam cred ca vreo zece ani cand am fost ultima data in delta, la un pescuit ca lumea. Am mai fost dupa doar cu un fost logodnic, pe Dambovita sau la Lacul Morii. Dar nu era nici pe departe acelasi lucru.


  165. 165

    am prins şi eu odată doi guvizi mici mici de tot…


  166. 166
    Nora:

    Morringain: aşa huzur, da.

    Danny: ce să fac pentru Morringain?


  167. 167
    Nora:

    Şi eu. Nişte amărâţi de caraşi.


  168. 168
    Danny:

    Textul il scriu la mesaj?


  169. 169

  170. 170
    Danny:

    Gata, il trimit. Il prelucrezi tu? Uita-te la virgule, atat.


  171. 171
    Morringain:

    @Nora: la varsta aia, nici nu cred ca se putea altceva. Bine, mai eram si fata, deci nepriceputa din nascare si unchiul nu avea incredere sa imi lase ceva pe mana. Ca daca eram baiat, cred ca era vai de fundul meu daca nu eram as la manevrat echipamentul 😀


  172. 172
    Danny:

    L-am trimis. Prelucreaza-l si da-l pe T.V.


  173. 173
    Danny:

    Joiana, unde imi gazduiesti platforma politica?


  174. 174
    Danny:

    De care guvizi ai prins Andreea? De Dunare sau de mare? Stii cum se mai numesc guvizii? Pietrari, deoarece stau la pietre si consuma rima la pietre. Se mai numesc P.C. Stii ce inseamna? PWLA CIOBANULUI!


  175. 175

    de mare. cu scoici în cîrlig. dar era demuuult, demuuuuuult…
    nu existau PC-uri pe atunci.


  176. 176
    Nora:

    Danny, deja mă enervezi. Mă voi ocupa de el când voi avea timp. Şi cred că ai uitat să pui un “te rog” acolo. Nu sunt secretara ta. Ne-am înţeles?


  177. 177
    Danny:

    Guvidul de Dunare este cenusiu, cel de mare este negru si de dimensiuni mai mari. Este gustos, dulce si nu are oase multe.


  178. 178
    Danny:

    Cand vei avea timp scumpa, Nora? Spune-mi unde sa pun “TE ROG” si-l voi pune cu draga inima, pentru tine. Iti dai seama, sa fii tu secretara mea, cred ca m-ai bate tot timpul, nu-i asa? Te rog, Nora!


  179. 179
    .:

    N-am apucat să citesc decât primele douăzeci de comentarii şi Ana îmi pare din ce în ce mai jalnică. Sau disperată. Jalnică de disperată.

    Mă culc.


  180. 180
    Nora:

    Danny, e publicat.


  181. 181
    Nora:

    Danny: o recomandare: blancul se pune după semnul de punctuaţie, nu şi înainte. Deci, e incorect “xxxxx , zzzzzz”. Corect e xxxxxx, zzzzzz”.

    Şi încearcă să foloseşti cu încredere paragrafele. Când am deschis textul tău, am simţit cum am nevoie de ochelari instant. Era ca o clătitoaie gigantică!


  182. 182
    Jaco Pastorul:

    Andreea, nu incerca sa fii altceva decat ceea ce esti. Nimeni nu merita chestia asta.

    be yourself no matter what they say


  183. 183

  184. 184
    andreea:

    deci, Jaco, o să spun ceva ce nu cred atunci cînd o să facă plopu’ pere şi răchita micşunele. în cel mai rău caz, eu tac. pricepuşi?!


  185. 185

  186. 186
    Nora:

    Andreea, nu te supăra, sunt în dispoziţia mea hispano-patetică (“patetic” ăla de vine de la “pathos”) :mrgreen: :


  187. 187
    andreea:

    🙂
    nu mă supăr deeeeeloc, Nora. nu am boxe, nu am căşti azi. puteţi pune orice. şi Cătălin Crişan, dacă vreţi.


  188. 188
    Nora:

    Merci. 😀 Îmi fac de cap atunci. 😀


  189. 189
    edle:

    Tocmai asta e, Tania, ca si eu tanjesc dupa starea asta. Ce poate fi mai frumos decat atunci cand nu numai ca-ti traiesti visele, dar realitatea se dovedeste inca mai bogata decat imaginatia? 🙂

    Dupa betia aia a spiritului tanjesc si eu. Pentru mine asta era “atunci”.

    Si da, nu se intampla de multe ori.


  190. 190
    Iffy:

    Am uitat sa va mai spun ca mie-mi place si barbatii cu Mercedes.


  191. 191
    Danny:

    Foarte urat din partea ta daca-ti plac barbatii cu Mercedez. Peste tot numai femei interesate de masini Mercedez? Poftim, palosul meu este marca Mercedez. Te intereseaza?


  192. 192
    Nora:

    Ai naiba nemţii ăştia, Iffy. S-au apucat să facă şi desfăcătoare de conserve. 😀


  193. 193
    Danny:

    Iffy? Palosul meu, marca Mercedez, este si automat si manual. Exista un buton de comutare: manual/automatic. Daca te intereseaza………


  194. 194
    Jaco Pastorul:

    Nu se spune Mercedez, se spune Merge des!


  195. 195
    Jaco Pastorul:

    Andreea, ingineria genetica a luat avant, asa ca e foarte posibil ca plopul sa faca pere si rachita “minciunele”.


  196. 196

    carevasăzică, mă faci mincinoasă.


  197. 197
    Iffy:

    Danny, lasa-ma cu palosul, ca m-am lamurit.

    Tu zi-mi mai bine de forficel.


  198. 198
    Jaco Pastorul:

    Nu, nu te fac mincinoasa, vreau sa spun ca metafora e depasita. Pana si ceasca si-a dat seama.

    Forficel in coltu’ mesei, mai dorulet, mai
    Frumosi sunt ochii miresii, mai dorule, mai
    Tralala lalala…


  199. 199
    Seva Tudose:

    Nora,

    atât de mult mi-a plăcut copilăria mea în zona Uranus ! Nu era stradă să nu fie bătătorită de pașii mei…urcam pe Calea Rahovei până-n Palat,de fapt pe vremea mea era Casa de Cultură a sectorului 6

    Acolo îmi făceam veacul,eram la dansuri populare,la dansuri moderne și instructor era Victor Vlase,la clasa de pictură inclusiv la teatru de păpuși/marionete ! Eram nelipsită de la serile de dans !

    Și Doamne,eram nelipsită de la filmări,se filma foarte des pe Calea Rahovei partea de la strada Antim în sus către Palat și fabrica de bere,mi-a aduc aminte când aveam repetiții la dansuri pe terasă afară,cei de la fabrica de bere,veneau și se uitau la noi cum dansam…

    o dată unul a venit cu o canistră plină cu bere și toți am băut,apoi țin-te nene pe joc,eram în forță 😆


  200. 200

    incredibil!
    dacă scriu “buline” pe gugăl, pistolul nostru e al treilea link!

    … e drept că dacă scriu “pistol”, nici nu apare. dar asta numai şi numai din cauza Ginei Pistol. :mrgreen:


  201. 201
    Danny:

    Iffy, nu stiu cat de mult te-ai lamurit de palos, nici macar nu l-ai vazut, n-ar fi rau sa-l incerci putin, cat despre forficel, scot dintii pestisorilor cu el si rima din gatul lor. Te sfatuiesc sa incerci palosul, e mai Mercedez decat forficelul.


  202. 202
    geluodagiu:

    Nora,
    Un cititor ca mine, simplu, cand citeste un text, aude o anumita muzica, vede un film sau tablouri poate si ceva forme tridimensionale, daca nu chiar statui in toata regula.
    De multe ori vad o papusa perfecta, frumoasa ca o Barbie, aud o piesa techno si un ticait de ceas elvetian.
    De fiecare data insa sunt condus peintre cuvinte de un fir care ma ajuta in orice moment sa nu ma ratacesc prin labirint. Firului ii spun cateodata timp, alta data tema sau motiv. In final raman cu ceva, poate chiar un citat pe care sa-l reproduc in anumite discutii ulterioare.
    Citind textul tau am revazut scenografia lui Ciulei la Furtuna lui Shakespeare, montata la Bulandra-sala studio, cu multi ani in urma: Intr-un bazin cu apa colorata in rosu, erau aruncate papusi rupte si chele, seringi, cutii de conserva desfacute, instrumente muzicale deteriorate, arme din epoci diferite, chiar si o armura aproape completa, o reproducere a Monalisei, scoici, nu lipseau nici bocancii cu sireturi inegale si varfurile departate in stilul Charlie Chaplin.
    Deaspra bazinului, sprijinind pe cateva teancuri de carti, o pltaforma din scanduri(scena propriuzisa). Pe ea un schelet de barca murdar de namol si pe alocuri carbonizat de un foc stins de ceva timp. Cred ca mai era pe scena si un clavecin si parca si un costum ponosit de arlechin.
    Frumos, inteligent, dens, dar…
    Totul a devenit rotund, viu si cu un sens, abia atunci cand a inceput spectacolul in sine.
    Sa inteleg ca urmeaza sa inmultesti textul cu 3,14 pentru a devenii rotund si cu sens?
    E posibil sa spun prostii dar am o scuza: Inca de la inceput am spus ca sunt un cititor simplu.


  203. 203
    Nora:

    Nu, Gelu, îmi pare rău, dar textele aşa rămân. Ciuntite, nerotunde. 😀 Nu mai revin asupra lor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *