Viva Las Vegas!

Când te cuprinde dor, le laşi pe toate baltă,
Te urci în avion, te duci şi faci o haltă,
Traversându-mi ţara cu orele, chiar şase,
Spre “Viva Las Vegas” să nu mor lemn Tănase!
Și uite aşa în fapt de seară,
Am ieşit mă plimb afară,
Să văd ce îmi este drag,
Ce iubesc acest meleag.
Nu chicinete, şopronele
La trotuar cu scăunele,
Multe multe la un loc,
Veritabil iarmaroc,
Înţesat aglomerat,
Să te ia dureri de cap,
Să uiţi ce ai vrut să iei,
Nu au blugi, tutun, ulei,
Cărţi, bomboane şi papuci,
Să te întrebi und*să te duci?
Cu de-astea eram învăţată,
De România întrebată!

Căderi de ape clipocesc, nici un suflu adiind,
Norii albi nu se clintesc, nici o frunză fluturând
Purtată în letargie, razele îmi vin la gene,
Parcă aud o melodie şi cuprinsă de o lene,
Miros de iarbă plăcută, în vis am adormit,
Ce linişte absolută, deodată am tresărit
De ce mi-au părut mie? Repede mă uit la ceas,
Clipe au fost o veşnicie în locul de popas!
Drag îmi e darul naturii, să aud metamorfoză,
M-ajută să dau uitării, în parfum de roză
Aud hăul cum vuieşte, frunzele dansează,
Molcom apa unduieşte, mintea-mi luminează ,
Când ai multe întrebări, nu-ţi pune nici una,
Învaţă ce vezi în zări, cum se schimbă luna
Nici o zi de peste an, nu va fi la fel,
Natura îţi dă de veste, din suflet apel!

Ah, cuibuşorul nostru (aşa cum vreau eu)
Am omis să spun e musai mereu…
Trecând pe sub arcada cu ciorchinii de salcâmi,
O potecuţă duce spre cuibuşorul de români
Păşind la intrare de la primul pas,
Cuibuşorul nostru te îmbie la taifas
Florile în ghivece parcă au prins glas,
Toată grija zilei în urmă o las !
Parfumul garoafelor de pe un ştergar,
Cusut de măicuţa mea, sus pe un altar
La loc de onoare ce îmi aminteşte
De bunica mea ce se odihneşte,
Trecută prin ani ce-a scăpărat lumină,
O lampă e stinsă tristă ea anină
Parcă plin de viaţă castronul de pământ,
O păuniţă înfiripată, aievea îşi ia avânt!
Bătăile le aud când penele îşi desface,
Oaspeţii să ştie cu cine au de-a face
Din ouă încondeiate ies puii din găoace,
Profilul lui Vlad Ţepeş a fost om de pace
Plosca din lemn, ce sună a gol,
Urciorul e simbol, suntem doar în hol
Deschid altă uşă încet, să măresc suspans,
Spre camera de oaspeţi cu un gest, avans!
Nu ştiu de ce, dar eu la toate le pun laur,
Statuete şi tablouri suflate cu aur
Ochii ţi se scaldă emană poezia,
Toată încăperea pasteluri frezia,
Picturi cu vapoare într-un estuar,
Aduce un val în al meu sanctuar
Apusul de soare pe luciul unui lac,
Parcă îl privesc din loc îndepărtat!
Vremurile stinse încărcată era,
Raphael, Botticelli “hârtii” La Primavera
Aidoma într-o oglindă, zeiţa Venus serenă,
Picturi gladiatori, luptând în arenă,
Pentru cel ce-i avizat, sunt doar imprimeuri,
Dar garantez originale, oriunde macrameuri
Mici colonade sculptate-n flori ereta,
Nu-i din marmură, e ghips şi nu e din Creta!
Candelabrul, diamante care te orbesc,
E arta sticlarilor, românii îţi vestesc
Pe etajere mici susţinând ca piedestale,
Busturi cu domnitori, din bronz ori cristale,
Covor persan rubiniu privind la podea,
Falduri groase draperii, numai Paşa avea
Vitrine încărcate de prinţi şi prinţese,
Porţelanuri fine, reflectând pe mese!
Măsuţe joase cu albume îţi cer ajutor,
Peisaje să admiri, româneşti de dor
Canapele te atrag, oaspeţii se lăfăiesc,
Lucrate get-beget ce nu îmi amintesc,
Colecţii îngrijite de linguriţe şi de roci,
Pe unde am călătorit, în vremuri chiar Proroci
Pietre semi-preţioase ori simple minereuri,
Colecţie monede ce schimbi la ghişeuri!
Pe platouri aurite cafeaua aburind,
Lumânarea parfumată relaxând un gând
Vântul foşnind prin frunze,
Muzică new-age se aude în fundal,
Dormitând chiar blegi, deodată la unison,
Ieşind din feerie, cu plăcere
Vă invit în sufragerie…

PS. Data viitoare!

137 comentarii la “Viva Las Vegas!


  1. 1
    Nora:

    Seva, foarte mişto pozele din vacanţă. Ce aparat ai? Culorile din Marele Canion m-au dat gata. Acolo chiar mi-ar plăcea să ajung cândva.

    Las Vegasul, recunosc, nu prea m-a tentat niciodată. Nu scap de senzaţia aia de artificial, de “făcătură”, de copie, de… chinezism. 😀


  2. 2
    Nora:

    Ah, şi mulţumesc pentru invitaţia în sufrageria ta. 😀


  3. 3
    val_one:

    tii, Seva, ce voiaj de vis! Canionul ăla îţi taie răsuflarea. 🙂 şi văd că te pricepi la pozat. 😉

    e plăcut la tine în casă, se vede că eşti gospodină. 🙂
    nişte poze din grădină şi împrejurimile casei cînd ne arăţi? 🙄


  4. 4
    Nora:

    All: am creat o categorie nouă, de fotografii (nu apare încă pentru că nu conţine nicio postare). Dacă aveţi poze de trimis, ştiţi unde s-o faceţi. Cu ce aţi văzut mişto, interesant, intrigant sau nu. În fine, cu ce aveţi voi chef.


  5. 5
    Nora:

    Seva: merci pentru idee. 🙂


  6. 6
    Nora:

    Da, ar fi mişto şi grădina că prea m-ai înnebunit cu ideea de a avea propriile legume. :mrgreen:


  7. 7

    iiiiiiiiiiiiiiiiiii!

    aia e casă sau muzeu??!

    🙂


  8. 8
    Seva Tudose:

    Mulțumesc,Nora,Val_one și Andreea !

    Voi nu știți câte fotografii am eu,cu miile ! Nora am un Samsung 5X de 14 megapixels !

    Val_One voi pune fotografii(de fapt i le trimit lui Nora pe mail și ea le pune pe site.Încă nu am învățat să le pun direct eu.

    Fotografii cu natura,primăvara,vara,toamna iarna florile și legumele din propria mea grădină,la tot și toate am fotografii ! Din 1990 și până în 2008 le am în albume,fotos developate de pe rolfilm,dar eu nu am printer să pot să pun,și din 2009 am digital camera, toate sunt în computer.

    Andreea 😀 tot așa spune și nepoata mea,că la mine este ca un muzeu.


  9. 9
    Nora:

    Seva: văd că eşti organizată. Eu, din păcate, le am împrăştiate pe cd-uri, dvd-uri, harduri de habar n-am de unde să le culeg.

    Poţi să îmi trimiţi şi din croaziere că te ştiu amatoare. 😀


  10. 10
    Seva Tudose:

    Nora,

    am să-l rog pe fiul meu să mă învețe (doxă de computer) să îmi instaleze un printer/copier la computer ptr.transferarea fotografiilor,cele din croaziere sunt pe hârtie,ultima croazieră a fost în 2008 în Caraibe,Insulele Bahamas,Porto Rico,Insula Saint Marteen(unde a locuit edle)


  11. 11
    Edle:

    Wow, ce frumusete, Seva! Sper sa ajung si eu vreodata sa vad Canionul.


  12. 12
    greenfcknbin:

    hell, yeah! vegas, baby!


  13. 13
    Costelus:

    Seva: pentru fotografiile pe care le ai pe hirtie iti trebuie scanner. Iar ca sa-ti iasa ceva bun, cam trebuie un scanner scumpel.

    Da’ ia incearca sa pui o fotografie pe masa si sa-i faci o poza cu camera digitala. S-ar putea sa-ti iasa suficient de bine.


  14. 14
    Costelus:

    Am uitat sa zic: frumoase poze!

    Vreun motan care sa alerge prin casa n-ai? 😀


  15. 15
    Nora:

    Mda, Costeluş are dreptate. Am scanat şi eu unele şi au ieşit oribil. Iar scannerul nu era chiar ultima porcărie. Dar nici metoda lui nu prea cred că ar merge (aia cu fotografiatul pozei).


  16. 16
    Costelus:

    La mine a mers (si n-am DSLR sa ma joc cu multe lucruri). Chiar foarte bine. Am luat o coala alba, am pus poza in mijlocul ei (poza am tinut-o citeva zile sub niste carti, sa stea dreapta), si apoi tac. Fara blitz, faci chestia asta ziua, intr-o camera luminata.

    Asa s-ar putea ca magazinele foto sa ofere servicii de scanare, dar pina acolo eu zic ca merita incercat cum am zis eu.


  17. 17
    greenfcknbin:

    eu va spun prieteneste ca in vegas se consuma sativa si la canion indica, niciodata invers. be smart for pete’s sake.


  18. 18
    Nora:

    Ce-s alea? Că eu sunt mai de la ţară. Se găsesc şi prin defileul Jiului?


  19. 19
    greenfcknbin:

    prima iti da “high” si a doua “low” cand le fumezi. te duci la vegas sa te distrezi si la canion sa te relaxezi, niciodata invers, vreau sa spun…


  20. 20
    Nora:

    Mulţam. Deci, două specii de iarbă. Mda, nici nu văd cum te-ai putea relaxa în Las Vegas.


  21. 21
    greenfcknbin:

    ei, se gasesc peste tot, noi suntem in mod traditional o civilizatie a canepii, de ce crezi ca statea ciobanul ala de glume cu mioara cand era vorba despre propria lui moarte? pentru ca era “stoned” si mai avea si “brain damage” de la prea mult consum. eu alta explicatie nu am.


  22. 22
    Nora:

    Hm. Nu ştiu ce să zic. Şi eu, dacă ar fi să vorbesc despre propria mea moarte, n-aş vorbi cu mama, cu bărbatul, cu sora etc. Ci cu un perete. Sau cu oglinda. Aşa că nu văd de ce varianta ovină ar fi mai rea decât ale mele. 😀

    Eu, care am oareşce fibră de loseriţă, cum ar zice unii, îl înţeleg foarte bine pe ciobanul ăsta în pasivitatea lui. De când am văzut The Road m-am tot gândit dacă aş proceda ca nevasta tipului (aveau ş-un copil, na, situaţia era absolut dramatică). Adicătelea dacă în caz de catastrofă, de realitate mutilată de azi pe mâine, nevoită fiind să fac tot soiul de grozăvii ca să supravieţuiesc, mi-aş zbura au ba creierii. Eu crez că mi i-aş zbura. Chestie pe care am şi comunicat-o celor dragi, ca să nu se bazeze pe mine în caz că. Cei dragi m-au făcut egoistă. Au dreptate, desigur.

    Şi mai e o chestie: sunt tot felul de oameni care-şi cocoaţă pe frunte coroana de supravieţuitori. Ei, sunt atât de nemernică încât pe mulţi îi privesc cu oareşce silă. Ştii, genul ăla care face trafic de felii de pâine şi tălpi de pantof în lagăr. Ca să mai câştige o zi. Sunt neşte lupte din astea, nişte hore în care nu crez că m-aş putea prinde.

    Desigur, sunt conştientă de faptul că e posibil să delirez grav şi că probabil, confruntată în realitate cu propria-mi extincţie, m-aş târî şi aş ucide şi aş minţi şi cine ştie câte altele.


  23. 23
    Nora:

    Scuzaţi divagaţia aberantă. Nu ştiu ce m-a apucat.


  24. 24
    Seva Tudose:

    Val_one,deja am început să o bombardez pe Nora cu e-mal-uri cu fotografii,cred că le va pune la rubrica nouă.

    edle,desigur că este extraordinar Grand Canyon-ul 😀

    Costeluș,mulțumesc de sfat,de fapt așa și se va rezolva cu un scaner apoi puse pe un disc ca apoi puse ân memory în computer. Asta se face la un magazin de specialitate-foto.Mă bucur că-ți plac fotos.

    greenfckbin,desigur „Las Vegas baby” 😀 dar eu nu știu a fi niciodată stoned nici cu indica ori sativa.Acum aud de la tine ! Știi că aici sunt interzise (legal) nu spun că nu s-ar folosi,eu una nici macar nu am testat vreo iarbă,am știut ce afurisită am fost cu țigările de tutun
    ,dacă încercam o dată și îmi plăcea ,ce mă făceam ❓


  25. 25
    Costelus:

    Nora(22): e greu de raspuns la astfel de intrebari. Poate ca-i usor de luat o decizie pentru tine, dar cind vei avea un copil, crezi ca tot la fel vei gindi?

    Voiam eu sa mai intreb ceva, da’ mi s-o facut frica, sa nu iau pietre-n cap si maturi peste coada din toate partile 😀


  26. 26
    geluodagiu:

    Nora 23,

    Te-a apucat teama ca poti fi vazuta cu sufletul nefardat. Dar eu am apucat sa privesc din spatele tau in oglinda si am vazut ca esti frumoasa.

    Te rog sa ma ierti daca iar te-am plictisit sau daca am pus iarasi “i”-uri anapoda sau punctele pe “i”-uri!

    Rog si pe ceilalti sa nu sara la gatul meu cu: ” mai lasa ba avansurile”!


  27. 27
    Danny:

    Gelu, baga avansuri in continuare, pentru a se obisnui Nora cu ele. Altfel, ar delira grav, iar fibra ei de loserita s-ar umfla la nesfarsit. Ar fi pacat de ea, nu?


  28. 28
    Jasmine:

    oh yeah! vreau si eu in vegaaas!

    sa ne imbarcam cu totii pe o aripa de libelula si in vegas cu noi!

    🙂 🙂 🙂


  29. 29
    Jasmine:

    sau mai bine pe o coama albastra de cal roib!


  30. 30
    Nora:

    Costeluş, mai bine, nu. Că uite, deja mă enervă Danny şi n-aş vrea să lovesc în toate părţile.

    Danny, iar te întinzi ca o merdenea proastă, plină de griş.

    Da, Gelu Odagiu, fix aia m-a apucat. Acum să nu vă uitaţi la mine că mi-am pus sufletul pe bigudiuri şi i-am aplicat şi o mască de castraveţi cu argilă.

    Jasmine: heh! Nici mai mult, nici mai puţin. 😀


  31. 31
    Danny:

    Nora, mai bine ti-ai pune sufletul pe sarma, ar veni putin mai estetic, ha,ha,ha,………………Nu mai am gris, deoarece am iesit din debara……………Ce-mi place sa te enervez, nu se cunoaste ca ai fost la mare. Am plecat pe faleza si la gratar.


  32. 32
    Nora:

    Du-te învârtindu-te. Ah, şi vezi să nu te confunde ăia cu un dovlecel şi să te pună pe grătar. Nu de alta, dar cred că eşti oricum din ăla găunos, uscat înăuntru. Adică un soi de tărtăcuţă, ce să mai.


  33. 33
    Morringain:

    Neata la toata lumea! 😀

    Seva, merci de pozne, imi plac alea de la canion si din sufragerie (mie imi plac muzeele, desi nu cred ca as sta intr-unul, sunt adepta stilului minimalist, la mine in sugragerie gasesti doua canapele, televizorul si cateva plante… ah si pisica, mi-am luat pisica), Vegas-ul ma lasa complet rece (scuze, nu vad rostul jocurilor de noroc, nu-mi place sa risc aiurea, stiu, sunt o limitata).

    Nora, cred ca am mai zis ca un student de-al meu mi-a spus ca in caz de apocalipsa zombie eu am cele mai bune sanse sa ma transform in Alice 😀 Nu stiu daca are dreptate, dar cred ca ar fi fun 🙂


  34. 34
    Nora:

    Neata, Morringain! Bine revenişi! 😀

    Aminteşte-mi cine e Alice, te rog. 😀


  35. 35
    Morringain:

    @Nora: Merci, merci 🙂 Ehm, Resident Evil? 😛


  36. 36
    Costelus:

    Daca n-ai alifie, gasesti tu un iaurt. Tot e bun la ceva si Danone 😀

    Valonas, tot suparata esti?


  37. 37
    Edle:

    Nici pe mine nu ma incanta Las Vegasul. De fapt, n-am avut niciodata curiozitatea sa vad America de Nord, nu stiu de ce. Totusi, la Marele canion m-as duce. (Merci,Jaco, superbe poze!) Si as vedea o data si Niagara!


  38. 38

  39. 39
    greenfcknbin:

    Seva, lasa ca o sa ai timp la batranete daca vrei neaparat. iarba nu este ilegala in cantitati mici in toate statele, in unele este doar “frowned upon”.


  40. 40
    Costelus:

    Seva, la tine acolo nu sint grupuri pe meetup?

    http://www.meetup.com/Arizona-Backpacking/photos/1155911/


  41. 41
    Morringain:

    E clar, tre sa ii cumpar un AK-47 lu domnisorica mea:


  42. 42
    greenfcknbin:

    e o scumpa si-o frumoasa (stiu ca suna ghei dar nu ma pot abtine :-)), morringain.


  43. 43
    Morringain:

    @Greenfcknbin: merci 🙂 eu una m-am indragostit de ea de cand am vazut-o in anunt si am zis ca trebuie sa o iau acasa (la mine suna si mai gay :D). Culmea, din toata Anglia asta mare, am luat-o de la o romanca 🙂

    PS. Are un singur defect: e surda 🙁 dar imi e si mai draga pentru asta 🙂


  44. 44
    greenfcknbin:

    asa sunt pisicile albe, morringain. mai ales alea ceacare. nu se vede in poza dar nu m-as mira…


  45. 45
    Nora:

    Pisicoşilor! 😀


  46. 46
    Morringain:

    @Greenfcknbin: nu e ceacara. Are amandoi ochii albastri. De aia e si surda complet. Cele ceacare aud cu urechea de partea ochiului ne-albastru. Probabil din cauza asta pisicile de Angora ceacare sunt cele mai apreciate.

    @Nora: dap, si stai ca in alta parte vorbesc cu cineva despre un alt animalut de-al meu, de acum taspe ani. O cioara.


  47. 47
    Nora:

    Ai avut o cioară?

    Acum câteva zile, David încerca să ne convingă să-i luăm un animal. Şi se tot miorlăia, “toţii copiii au un animal” (are obiceiul ăsta de a forţa tot felul de generalizări pentru a susţine lucruri pe care şi le doreşte. Alt exemplu “toţi copiii dorm cu mămicile lor, ştiu eu”). Eu: “Da? Ce animale au copiii?”. El: “O fetiţă de la grădi are o bufniţă (:shock:), iar un băieţel un cal”. Evident, am crezut că sunt bântuieli de-ale lui. Dar acum, că te aud pe tine cu cioara, mă gândesc că o fi adevărat. 😀


  48. 48
    Morringain:

    @Nora: or fi de jucarie. Desi calul nu mi se pare asa SF 😀 Si pana la urma nici bufnita, noi am fost cu maimutoiul obraznic la farming world si acolo am pus mana pe tot ce ne-a venit: soimi, vulturi, bufnite. Deci se poate.


  49. 49
    Nora:

    La farming world. Nu într-un apartament de bloc. 😀

    Mă rog, el vrea ceva cu totul banal: un câine. Deocamdată. Soră-mii nu prea îi surâde ideea de plimbări în jurul blocului cu noaptea în cap. 😀


  50. 50
    Morringain:

    @Nora: dar nu e nevoie de plimbari cu noaptea in cap. De doua ori pe zi, o data dimineata si o data seara e de ajuns 🙂


  51. 51
    Seva Tudose:

    Jasmine,

    pe aripi de libelulă, ar fi fost zborul mai ușor decât cu avionul,că ce mai m-a zdruncinat peste Munții Rocky 😥 îmi plângeam de mine,na Sevo,vruși Las Vegas 😆

    Morringain,

    mi-a plăcut Las Vegas-ul dar gata o dată,nici pe mine nu mă atrag jocuri de noroc. Dacă ar fi fost după mine,cât am chieltuit…ar fi dat naibi faliment toate cazinourile
    Și nu uita morinngain acum este rândul tău să ne arăți Londra în fotografii,eu nu am fost în Anglia (yet)am fost
    în tranzit Irlanda,Germania,Italia,Franța !


  52. 52
    Seva Tudose:

    greenfckbin,

    eu nu încerc,nu sunt curioasă,de ce ? Pe mine,mie nu-mi trebuie nimic să mă stimuleze,să devin „high” eu unde mă duc mă simt ca la mine acasă,oriunde,de parcă aș fi amfitrioană 😀

    Costeluș,

    ce-i ais „grupuri meetup” locuri unde se întâlnesc burlaci/singles ?


  53. 53
    Morringain:

    @Seva: o sa vi le arat, o sa vi le arat. Nu am un aparat bun, trebuie sa cumpar altul. Ghiciti cine mi l-a mancat copt pe cel vechi 🙄


  54. 54
    Seva Tudose:

    Morringain,

    „cine mi l-a mâncat copt ” 🙄 te pomenești că fiul tău l-a pus în macrowave /cuptor ?


  55. 55
    Costelus:

    Grupurile meetup folosesc site-ul web numit meetup pentru a-si coordona intilnirile. In linkul pe care ti l-am dat mai sus ai un exemplu de astfel de grup: omuletii de acolo se pare ca se intilnesc si organizeaza excursii pe mai multe zile prin salbaticie. Cind esti singur, e mai greu sa faci asa excursii, unde mai pui ca si costa mai mult.


  56. 56
    Morringain:

    @Seva: e doar un mod de a zice. Nu l-a bagat in microwave doar pentru ca nu posed asa ceva.


  57. 57
    Seva Tudose:

    costeluș,

    eu una nu aș pleca așa ad-hoc în excursii în sălbăticie,pe mai multe zile 🙄 ce necesită camparea cu corturile,departe de civilizație ?

    da,mă duc doar cu excepția unor prieteni f.cunoscuți,cum am fost și în România pe Transfăgărășan ptr.o săptămână cu cortul.

    Altfel dacă sunt singură că de multe ori plec și singură,
    aleg locuri/excursii la o distanță de dus/întors în aceiași zi/excursie de o zi(dacă sunt absolut străini)


  58. 58
    Seva Tudose:

    morringain,

    mda,se zice că este nesănătos să încălzești mâncarea în macrowave 😉 dar eu una,nu mă pot lipsi de el.


  59. 59
    Morringain:

    @Seva: la mine e si dorinta de simplitate. Am cuptor deja, nu vreau sa mai imi incarc bucataria si cu microwave-ul. Pe langa faptul ca sunt o traditionalista 😀


  60. 60

  61. 61
    Seva Tudose:

    Gelu,

    o fi Aura o jazz-istă,improvizând sunetele și vocalele,succedându-se la 4/5 octave…neah…nu-mi vibrează nimic,la ce cântă ea…


  62. 62

  63. 63
    Morringain:

    Daca tot suntem la capitolul muzica, ultima melodie de care m-am indragostit:


  64. 64
    Costelus:

    Seva, eu nu prea as pleca asa singur intr-o excursie de o zi. Mai dau peste vreun urs, imi mai rup vreun picior … caput.

    Da’ vezi ca pe meetup sint multe alte grupuri, nu doar bezmetici care umbla pe coclauri.


  65. 65
    Seva Tudose:

    Morringain,

    alegerea ta este așa de peacefully,specific Celtic ori Irish…parcă te văd îmbrăcată cu haine translucente și alergând prin pădurile seculare dar întotdeauna ceața de după ploaie persistă…și vine un prinț cu un cal pur englez… poetic, nu 😀


  66. 66
    Morringain:

    @Seva: hm, eu cu haine translucente? nu prea cred. Sunt prea friguroasa pentru asa ceva 😀 Si nu am nevoie de print, calul il am eu, asa ca…


  67. 67
    Seva Tudose:

    Morringain,

    eu văzui că tu ai deja un cal,și vine tot călare…așa se fuge,și dacă ești friguroasă,garantez că prințul își va scoate haina de pe el și îți va acoperi umerii…

    și că tot veni vorba de Las Vegas music,cam așa se cântă pe la Grand Canyon…


  68. 68

  69. 69
    Morringain:

    @Seva: romanticoasa mai esti 😀


  70. 70
    Seva Tudose:

    Morringain,

    😆 și apropo,ai ascultat muzica spirituală a indienilor nativi de la Grand Canyon (de la #68) ? Parcă este acelaș șablon al cântecului tău preferat,dar altă
    naționalitate,mie tot aceiași pace îmi aduce în suflet !


  71. 71
    Morringain:

    @Seva: da, Seva, muzica amerindienilor imi place. Desi asta e combinata cu cam prea multe elemente moderne pentru gustul meu.


  72. 72
    Seva Tudose:

    Morringain,

    ca oricare etnie,scot cd-uri pur originale/autentice ori puțin stilizate/americanizate,și desenele/picturile sunt
    ultra sofisticate,fac și ei cum românii,în loc de folclor pur ei cântă etno ! Scurtează fotele,mai despică ia la sâni,fără opinci,în schimb au stilleto shoes 😀


  73. 73
    Jaco Pastorul:

    Edle, cu placere, le primisesem chiar ieri sub forma de powerpoint si nu stiam sa le pun pe blog. Intre timp le-am gasit si pe youtube.


  74. 74
    Danny:

    Nora pot sa pun si eu cateva poze cu malul garlei? Nu se compara cu Las Vegas, dar sunt mai naturale, cu iarba, copaci, pasari, apa, broaste, lipitori, vaci.


  75. 75
    Danny:

    Draga Nora, m-am distrat de minune ieri in mijlocul naturii. Sa stii ca nu m-a confundat nimeni cu un dovlecel pus pe gratar. Nu mi se potriveste deloc comparatia, iar faptul ca tu mereu trebuie sa crezi cate ceva prost despre fiecare, te caracterizeaza. Nu sunt genul gaunos si nici uscat pe nicaieri, obraznicatura ce esti!


  76. 76

    ţi-am zis să nu mai pronunţi cuvîntul “distrat”!!
    mi se strepezesc dinţii!


  77. 77
    Nora:

    Da’ cum eşti, Danny? Dacă ar fi să te compari cu o legumă, care ar fi aceea?

    Andreea, îţi împărtăşesc aversiunea. La fel păţesc şi cu “dulcic”. 👿


  78. 78

    pffff!
    fatăăăăă! să vezi ce m-am distrat aseară cu un băiat super dulcic!
    😆


  79. 79
    Nora:

    😆 😆 😆

    Ştiu, fată. Dar lasă, că şi tu eşti o bunoacă! 😀


  80. 80
    Danny:

    Poate bunaciune. Nu inteleg Andreea, ce ai cu acest cuvant? Iti produce oroare? Toata lumea se distreaza. Dintii se strepezesc in general de la rosii, piersici cu puf si struguri acri…………..si toale apretate, atunci cand nu mai gasesc nimic de mancat prin debara. La aceste lucruri sunt alergic, ma mananca peste tot. Nora, eu nu ma compar cu legume si nici n-am fost vreodata leguma. Eu sunt friptura de leopard. Ma serveste cineva? Vin la pachet cu garnitura de fructe acre, cum ii place Andreei, vin rosu sec “Dubonet” asa cum ii place Norei, intr-un restaurant de lux, asa cum ii place Anei. Va uraz pofta buna! Sunt tare gustos.


  81. 81
    Jasmine:

    @danny: rrrrr


  82. 82
    Nora:

    Tu nu ştii, căpiatule, că nu se consumă carnea de carnivore? E toxică, dovlecel. Stai mai bine pe acilea, printre răzoare, că savana te tulbură la căpşor.


  83. 83
    Danny:

    Nu-i nici o problema, o dezintoxicam cu oregano, peperoncino si busuioc. Poate ma place, Jasmine? In ce tara te afli, draga Jasmine?


  84. 84
    Jasmine:

    in desert, danny, in desert. nici atat nu stii!!


  85. 85
    Jasmine:

    pentru tine, danny si doar danny!


  86. 86
    Nora:

    Eu cred că cif, domestos şi axion ar fi mai indicate.


  87. 87
    Danny:

    Multumesc mult, Jasmine, multumesc! In desert te afli? Hm, si eu am fost in desertul Libiei, acum 30 ani. La 120 km. sud de Tripoli se afla un oras, Ghariani, situat la marginea desertului libian. Desertul este bantuit frecvent de scorpioni si de serpi veninosi. Exista scorpionul galben, al carui venin te omoara in 6 ore, si scorpionul negru te ucide in 2 ore, daca nu iei masurile urgente. Vipera neagra din desert te omoara tot in 2 ore. Ai grija ca aceste vietati periculoase le intalnesti pe dupa stanci, bolovani, adapostindu-se la umbra. De asemenea, iti intra si-n casa, daca stai noaptea si dimineata cu ferestrile deschise. I-a intrat unuia in papuc, iar cand s-a sculat dimineata l-a intepat. A reusit sa scape, deoarece, tatal meu, cadru medical, l-a salvat la timp. Sa nu uitati niciodata de orasul Azizia, aflat la mijlocul distantei dintre Tripoli si Ghariani. In acest oras, s-a inregistrat cea mai ridicata caldura de pe glob, pare-mi-se prin 1976: 58 grade. Cine a fost in Libia poate confirma tot ce am zis. Jasmine, un print al desertului ai gasit pe acolo sau este cazul sa vin eu?


  88. 88
    Jasmine:

    o, danny boy, nici asta nu stii!! sotul meu e musulman.
    poti sa vii ca tot te pricepi la vipere negre 😀


  89. 89
    Danny:

    Sotul tau e musulman? Hm, in ce tara? Eram copil pe atunci, iar toti libienii cand ma vedeau, ma simpatizau, imi dadeau banane si portocale, eu fiind blondul cel mic cu ochi albastri, adorat de toata lumea libiana, dar si de cea germana, deoarece semanam cu un neamt. Se spune ca eram cel mai frumos copil din acea vreme. Parul imi stralucea ca aurul, iar spicele de griu se-ndoiau de uimire inaintea pasilor mei cand strabateam lanurile mioritice. Toata lumea ma pupa pe strada cand ma vedea. Au trecut ani de atunci.


  90. 90
    Jasmine:

    si oitele?


  91. 91
    Nora:

    Erau lanuri mioritice de grâu în Libia? Să vezi drăcie!
    Cred că şi câinii îl pupau, Jasmine. Şi-i dădeau, răpuşi de generozitate, covrigii din coadă.


  92. 92
    Jaco Pastorul:

    Oitele n-aveau nimic impotriva.


  93. 93
    Danny:

    Nu, Nora, lanurile de griu mioritice se afla in Romania. Povestind, am trecut prin timp si spatiu, la fel ca Herodot in istorioarele lui. Credeam ca ti-ai dat seama. Oitele erau la munte cand eu cutreieram campiile. La fel si cainii, le insoteau pretutindeni. Imi ramasesera doar oamenii care ma pupau intr-una. Avantajul meu. D-aia am crescut frumos si voinic. Pe vremea copilariei mele, covrigii eru umpluti la mijloc cu crema de ciocolata, iar cainii aveau cozile taiate.


  94. 94
    Nora:

    Taman ca Herodot trecuşi! 😆


  95. 95
    Danny:

    Da, Nora, mai ceva ca Herodot. Ti-aduci aminte cand Alexandru Macedon a trecut cu oaste la nord de Dunare prin 348-347 i.e.n., inaintand prin lanurile de griu inalte de 2 metri ale Munteniei? Foarte bogata era zona pe atunci. Dorea sa cucereasca niste satucuri din civilizatia fierului “LaTene” la nord de Dunare. Asa si eu, am cucerit multa lume de-a lungul vietii mele.


  96. 96
    Joiana:

    Pe dracu’! Trecu ca IMS-ul la noi la Buninginea când aducea butelii şi să hurducăia tot.

    Bună zâua!


  97. 97
    Nora:

    Da, Danny, mai puţin italiencele. 😆


  98. 98
    Danny:

    Corect, mai putin italiencele. Nu poti satisface pe toata lumea.


  99. 99
    Danny:

    Buna ziua, Joiana! Manca-o-ar taticu’ pe Joiana, ce dor mi-a fost de tine. Banuiesc ca ai fost pe la mare?


  100. 100
    Joiana:

    Nu, domnu’ Dani, că io nu sunt belferă. Am fost la coasă.

    Şi nu-mi zice de-astea cu “mânca-te-aş şi făcea-ţi-aş” că-ţi ard una pe spinare de-ţi pică tot păru’ ăla ca grâu’!


  101. 101
    Danny:

    La coasa? Ce naspa! Si cu distractia cum ramane? Sa nu mai intreb de dragoste. Cred ca d-aia esti nervoasa, de la coasa.


  102. 102
    Joiana:

    Orişicine e nervos când şi când. Cre’ că are dreptate lumea când zice că eşti dovlecel. Că de-aia nu te inervezi matale că-ţi zornăie sămânţa în cap şi te-ar lua cu leşin de pe la urechi.

    Şi io sunt vacă serioasă! Io nu mă distrez şi nu mă hlizesc de-a-n boulea.


  103. 103
    Danny:

    Dar, de-a-n vaca tot te hlizesti, serioasa fiind.


  104. 104
    Joiana:

    Domnu’ Dani, beuşi ceva? Faci pe domnu’ plimbat pe acilea, da’ până şi controloru’ de pe rată e mai fin ca matale. Şi el n-a fost mai departe de Ploieşti.


  105. 105
    Nora:

    Mai ţineţi minte gravatarul lui Goco? Eu aveam o senzaţie tare neplăcută, dincolo de comportamentul celui care şi-l însuşise. Ei, de vreo câteva zile colocatarul a început să se uite la Lost. Trecând prin cameră, mi-arunc ochii spre tv şi-l văd pe “Goco”! 😀

    Iată-l:

    Goco

    Nu vă mai zic ce fel de personaj e în Lost.


  106. 106
    Jasmine:

    HA! Nora draga, avertizeaza si tu oamenii ce ai de gand! cat pe ce sa faca inima poc!


  107. 107
    Nora:

    Dar eu! Când l-am văzut în sufrageria mea! 😆


  108. 108
    Jasmine:

    pai daca l-ai banat pe blog a venit in sufragerie la invitatia colocatarului 😆


  109. 109
    Nora:

    Hi! Pentru una ca asta, ar merita şi colocatarul banat. 😛


  110. 110
    Jasmine:

    :p citeam acum caracterizarea pe imdb. imi place finalul si ultima propozitie: Ben is touched by his forgiveness and tells him it matters more than he can say. ……..Ben sits outside contemplating..
    uite aici: http://www.imdb.com/character/ch0008681/bio


  111. 111
    Jasmine:

    danny, si eu tot blonda sunt, cu ochii ca cachiul


  112. 112
    Nora:

    În secvenţele pe care le-am văzut eu, nu părea “touched” de nimic. Părea doar diabolic.


  113. 113
    Danny:

    Jasmine, tu esti blonda? Ochii kaki? Cum kaki? Ca la pisici? Iar sotul tau e musulman tuciuriu? Te intelegi bine cu el? Intre timp eu am devenit saten, iar ochii violeti. Ce femeie m-ar place pe mine? Bruneta?


  114. 114
    Danny:

    Nora, am impresia ca Goco te bantuie. Daca ti-a intrat si in casa, nu mai ai scapare, asa ca ai grija pe unde calci! Fantoma lui Goco te va urmari pretutindeni. Nu te vad bine deloc.


  115. 115
    Joiana:

    Domnu’ Dani, ce-ai ratat! Matale nu ştii că doamna Ielizabez Teilor a zis că când s-o mai naşte o fetiţă cu ochii mov, da’ amândoi, nu doară unu’, îi lasă jumate din avere moştenire?

    Io zic să te duci cu jalba în băţ că ai şi matale oareşce drepturi şi nu e cinstit să să lăfăie nişte terchea-berchea ca scroafa în pătul!


  116. 116
    Danny:

    Bine, Joiana, ma duc. Dar mai traieste Teilor asta?


  117. 117
    Joiana:

    A socombat, domnu’ dani. S-a făcut leatu’ şi mai bine. Da’ matale du-te orişicum. Cumva, oi răzbi. Vezi că i să zicea Deim că a făcut-o regina aşa.


  118. 118
    Danny:

    Joiana, tie nu-ti place sa te distrezi? Te simt cam nervoasa de la un timp. Tot de la caldura ti se trage?


  119. 119
    Joiana:

    Bre, mai lasă-ne dracu’ cu căldura asta. Altceva nu mai ştii decât să te plângi ca o muiere de căldură şi să dai vina pă vreme că umbli tu teleleu cu musca în ureche, pe la gârle şi prin zăvoaie, şi-ţi ies numa’ bărzăuni pe gură. Păi, de-aia! Că te dixtrezi prea mult.


  120. 120
    Danny:

    Te simt prea nervoasa, Joiana. Cred ca de la coasa ti se trage.


  121. 121
    Joiana:

    Sâmţi pe dracu’ să te chieptene! Coasa mă relacsează. Şi-n genăral orişice însamnă să tai oareşce, să retez, să decapitonez sau cum să zâce. Ia vezi cum te învârţi!


  122. 122
    Joiana:

    Ia zî! Că uitai să te întreb. Făcuşi vreo brânză la alegeri? Sau numa’ o urdă zămârcoasă?


  123. 123
    Danny:

    Vai de capul nostru, Goco sperie, inspaimanta, tu decapitezi. Nu te recunosc, ceva ti s-a intamplat. Ma cam invart in cerculet, hm, nu la Cosa ma refeream.


  124. 124
    Danny:

    Nici macar o urda.


  125. 125
    Joiana:

    Mă gândeam io! Da’ dă ce? Unde ai călcat strâmb? Măcar vecinii şi rudele te-au votat, ă?


  126. 126
    Danny:

    Eu n-am calcat deloc stramb. In general, sunt bine vazut de oameni. Altii au calcat stramb in locul meu. E ca in fotbal, daca 5 din 11 jucatori joaca prost, echipa pierde. Pacat de ceilalti, care au dat si goluri. Mergem inainte, dar cred ca cel mai indicat ar fi s-o iau pe cont propriu. Am multe de spus.


  127. 127
    Joiana:

    Domnu’ Dani, da’ la ce partid ai iscălit matale? De un’ candidaşi?


  128. 128
    Danny:

    Ei, mai, Joiana, cam multe intrebari pui. Daca accepti o intalnire cu mine la Zoo-Bucuresti, iti voi spune. Dar te iau in echipa mea.


  129. 129
    Joiana:

    La Zoo? Mă faci vacă? Mă jicneşti? Cine mai e în echipa matale în afară de-un crap cu ochi sticloşi şi de-un mormoloc?


  130. 130
    Danny:

    Cateva lipitori si o broasca mancata de un sarpe, ha, ha, ha. Nu, Joiana, cum sa te fac vaca, cum sa te jignesc? Eu tin la tine, eu doar glumesc. Atunci, imi vei da tu intalnire.


  131. 131
    StatuPalmaBarbaCot(SPBC):

    Io, io sint, si Craiasa Zapezii. Oh, si-am uitat de Motanul Danila. Cu totii sintem in echipa lui domnu Danny, am fugit toti de la partidul lui dan diaconescu, c-asa ne-a sfatuit domnu Danny, a zis ca ne face ministri daca castiga alegerile.


  132. 132
    Danny:

    Mai intai sa le castig, apoi va fac ministri.


  133. 133
    Danny:

    Joiana? Hai, vino la mine.


  134. 134
    Seva Tudose:

    am reușit să prind Pistolul dar unde este partea dreaptă,cu articole /autori ? Cine a comentat ultimul ori a fi în stare să navighezi la un articol preferat ?
    Spun asta că poate alții văd/prind site-ul diferit decât mine !


  135. 135
    Nora:

    Seva, vor reveni şi alea. La toţi se “prinde” la fel. 😀 Tot cu purici. 😀 Ca la bulgari, pe timpuri. 😛

    Vezi, Costeluş, că unora le sunt utile?


  136. 136
    Seva Tudose:

    Nora,îmi place„ingonito” Sunt pe fază,I love you !


  137. 137
    Nora:

    În sfârşit, te nimerii cu una. Că aia cu albastru, “cusătoreasa sfioasă”, nu ţi-a fost pe plac. 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *