Orela

Avea bunicu-meu, Ioji-bacsi ăl bătrân, c-aşa-i zicem şi lu’ taică-meu când face pe înţeleptul cu noi, o casă cum numa’ una mai e azi în Clopotiva, şi-o făcură ăştia de curând muzeu. De fapt, el era străbunicul meu, dar nu ne plac, copii când suntem, cuvintele lungi. Bătrânul avea binişor peste doi metri şi era filiform, cu păr alb, luptase-n Primu’ Război şi era bilingv: germană şi maghiară. Dădea şi româneşte, nu rău, da’ cu accent. Plus că româniza toate cuvintele de-i ieşeau în cale. Venise din Război fără veste şi-şi găsise nevasta cu altu’, gata măritată, nu în ambiguităţi. S-a supărat şi-a căutat la casa Kiss muiere. A găsit-o pe bunica, mai mare decât el cu unsprezece ani, pe care n-am cunoscut-o, murind ea în ziua în care m-am născut eu. Drăguţa me îi spunea el când o povestea.

Ne duceam o dată pe an acolo, în vacanţă. Ai mei erau tineri-tineri şi năstruşnici. Mergeam cale lungă din Regat până acolo, ajungeam prin dimineţi, bunicul deschidea porţile cele mari, ferecate cu un drug uriaş, de fier, şi ne primea. Ne aşeza pleduri şi dune şi ne culcam în iarbă. Cuvinte pentru mirosuri nu am. Tre’ să vă spun cam pe unde e Clopotiva şi cam cum este. Să fie pân’ la Sarmi vreo trei kilometri, poate un pic mai mult, peste dealuri, i-am făcut cu pasul. Un kilometru e până la intrarea în Parcul Naţional Retezat, adică aproape de Gura Zlata. De la Haţeg, sunt vreo 14, iar până la Caransebeş e cale lungă.

Prin sat trece un pârâu. N-are nume sau nu i-l ştiu eu. Prin faţa casei noastre. Acolo am văzut şarpele cu floricele şi-am vrut să-l pup pe ele. Aveam cinci ani jumate. Era august şi-o seară frumoasă. Ai mei şi Ioji-bacsi m-au lăsat să stau cu ei pe târnaţ. A, tre’ să vă spun. Casa avea un fel de etaj, că parterul era o cămară imensă, o parte, iar cealaltă era un cuptor unde făceam colaci pe drugă. Etajul era locuit. Târnaţul este un fel de pridvor, de fapt, un balcon de lemn care cuprinde trei dintre cele patru laturi ale casei. Tavanele camerelor erau nişte bârne imense, date cu baiţ sau numai foarte vechi, sfârşit de secol XIX.

Ăi mari ieşeau seara să vadă munţii şi să povestească. Din cauza tentativei de pupare a şarpelui, m-au pus într-o miţoasă şi m-au întins pe-o laviţă-n târnaţ. Lângă ei, să fie siguri. Mai somn decât cel cu poveşti la cap nu cred să fie. Şi-ar fi fost el deplin, dacă n-aş fi auzit ceva ceartă din sălaş. Ceea ce prin părţile astea se cheamă gard, acolo este o construcţie, e, nu v-aşteptaţi la murus dacicus, ci la fâşii de copaci, aşezate transversal, adicătelea nu pe înălţime. Zi tu, muză, că eu îmi declin competenţa.

Pe drum veneau doi oameni. Un bărbat cu muierea lui. Beţi-cuşmă. El se legăna cătră pârâu, ea se priponea de zidul Fărcăşonilor, vecinii noştri din sus. Şi-ăi din jos tot Fărcăşoni sunt, că-s rude-ntre ei. Bărbatul suduia, da’ nu cu poftă, ci cu năduf. Femeia scotea nişte sunete ca nişte gemete adânci. Le-am auzit la beneficiarii de frecţii sănătoase, aplicate de femei decise şi vârtoase, care-ntorc şi fân. Le-am mai auzit eu şi prin pereţii de la cămin, dar cred că sorgintea le era alta. În fine.

Ea, la un moment dat, cade. El merge-nainte, înjurând paşnic şi relativ coerent. Avea şi pălărie, îmi amintesc. Apoi, se uită-n dreapta, căutând-o pe ea. Nimic. Se-ntoarce. Greu. Era la deal. Apleacă genunchii, să-şi uşureze urcuşul, şi ajunge la ea. Încearcă s-o ridice. Poate. Femeia se sprijină şi geme uşor. Ca-n filme. El se enervează şi-o mustră.

– Calşi-te, de beţâcă!

O ţine lângă el şi-i imprimă ritmul. Pornesc nehotărâţi. Ea-şi lasă capul mai mult pe pieptul decât pe umărul lui, bărbatul se scutură, dar n-are putere s-o respingă. Noapte-păcură. Lumină, doar la noi. Oamenii de pe drum se uită către bec, el lasă capu’-n jos, ea nu mai face diferenţe. Şi cade iar, când el o lasă pentr-o clipă fără sprijin. Ai mei îl întreabă pe Ioji-bacsi cine sunt ăştia. Orela şi George, beţivii satului, îi lămureşte el. Mama zice că Orela e un nume frumos. Bătrânul îi răspunde că e varianta locală pentru Aurelia. Şi iar ne uităm după ei. Toate astea s-au întâmplat preţ de câţiva metri şi multă răchie. Că timpul lor era încătuşat cu totul în picioare. George se uită la femeia lui căzută şi ştie că nu mai are putere s-o anine iar de el. O lasă acolo şi pleacă de vale. Ai mei vor să meargă s-o ridice. Bunicul le face semn greu, cu mâna. Şi le şopteşte că nu s-a terminat.

Şi chiar nu. A trecut mult, mult, dar George s-a întors c-o roabă. A potrivit-o lângă nevasta care dormea din toate puterile şi a început s-o îmbarce încet şi apăsat, pe membre. Dar dormitul de băutură e inert aproape ca un mort. Ce dacă nu-i şi ţeapăn. E greu şi moale. Iar Orela, fie iertată dimpreună cu George-al ei, era femeie de la munte, nu vreo stârpitură.

– ‘Tu-ţi răsăritu’ tău, Orelă, băga-s-ar dracu’-n tine de muiere, scoală! Scoală, tu, n-auzi?! Scoală!

Orela a-nceput să geamă, iar el o îndesa mai abitir în roabă, transpira şi suduia, i-a căzut şi pălăria peste femeie, a scuturat-o dur atunci, femeia, nu pălăria, şi-a reuşit după prea multă vreme s-o pună pe Orela-n roabă, şi toată, nu în porţii. Noi, sus, am răsuflat uşuraţi. George, înjurând de porţile iadului şi-ale raiului, împreunate, mergea mult mai greu decât înainte, că roaba plină era tare grea. Îl asuprea. Dar nu s-a lăsat. A mai scăpat-o pe Orela de câteva ori, răsturnând-o când în pietre, când pe vreun podeţ, i-a mai lăsat şi capul atârnând peste margini, dar nici prin gând nu i-a trecut s-o abandoneze. Ori nu s-a auzit. Printre gemetele ei mai mult oftate şi vorbele lui spurcate, trăbă c-au ajuns acasă fiindcă satul a tăcut a doua zi a obişnuinţă.

610 comentarii la “Orela


  1. 1
    val_one:

    no, vez`doară că iubirea iaşte lucru maaare. 🙄


  2. 2
    Ana:

    Am vrut să scriu şi asta, la final, dar m-am gândit eu că mai bine o scrii tu. 🙂


  3. 3
    raj:

    Frumos. Creca-i scrierea ce-o asteptam. Pai cum dracu ! Ia sa ma imbat si io odata, sa vezi ce-ar mai vocifera unii ! Anica-i curca toata ziua . E naturala. Daca-i treaza e nasol. I-am zis ca dac-o mai vaz matoala, ii trag un toc de pla. A zis ca dare-ar Domnu. ……………… Salut reaparitia lui Val_one, pe care o pup pe crestet. Pe nasuc nu se poate, stie Dna Anuta. Cea din poza seamana oarecum cu Dida Dragan la varsta cand am vazut-o eu cu sanii goi. Mama ce picioare lungi ! De cand e poza ? ca tre sa fac neste calcule


  4. 4
    Ana:

    Crecă 21 aprilie 2012. Nu mi-e clar. Paştile mici înseamnă a doua duminică de la Paşte.

    Altfel, să te fut! Ştii tu de ce.


  5. 5
    Edle:

    Ana, cum ţii tu minte beţâcile, mai rar!


  6. 6
    raj:

    Dare-ar Domnu, dar nu stiu de ce. Sami moara, sami coaca, sa nam parte.


  7. 7
    Raj und Ana:

    Edle: ces alea betzaci ? Betii ?


  8. 8
    Ana:

    Dana,

    Păzea! 😆 Şi stai să vezi când o veni sărbătorita… o bag direct sub patrafir. 😆

    Raj,

    Săţi moară, săţi coacă, să nai parte, da’ săncapi tu în mâinile mele, căţi aduci aminte toţi psalmii Exodului şi Cântarea Cântărilor, plus Macabeii. Nimic nu te mai scapă.


  9. 9
    Manuella:

    Ana,

    Nu ştiu, o fi o istorie cu beţivi, dar eu am citit-o altfel.
    Poveste-păturică.Te încălzeşte când ţi-e frig tare.

    (Camera bunicii avea tavanul cu bârne…)


  10. 10
    Raj und Ana:

    Rice, da` nu Macabeii. Nam gresit chiar asa. Face ce face Manuella si iar e deasupra mea……….. Tre sa ma culc acusi. La ora 3 iar trebe sa fiu in… uvertura (a se citi rahat !)


  11. 11
    Raj und Ana:

    Orice nu Rice. Nush ce am, parca apas tastele aste cu pla


  12. 12
    Ana:

    Şi eu mi-amintesc cu drag, Ella, şi-ai mei râdeau aşa frumos şi erau atât de tineri… Dacă m-au făcut la 23 de ani, îţi dai seama. Şi bunicu’ era în putere, vesel şi drept şi, mai ales, era…

    Ieri, când mi-am amintit de Orela, l-am sunat pe tata, să-mi zică numele bărbatului, dar, în timp ce sunam, mi l-am amintit. Plus înjurăturile.

    Poate cândva o să scriu şi de Amfizia, fata popii, una de-a vrut să fie iubita lu’ tata, da’ nu s-a putut, că i-a scris o scrisoare cu greşeli, iar ăsta e un pedant, ce dracu. 😆 Plus că era siropoasă scrisoarea, iar tata e… tatăl meu. 😆

    Îl mai întreb eu, mă documentez şi-oi scri-o.


  13. 13
    Ana:

    Apăi, apasă-le acu’ cu pula, Raj, că, după ce ne vedem, n-o să mai ai varianta asta. 😆


  14. 14
    Seva Tudose:

    Apoi să mă ierte Dumnezeu,când eram tânără și eu și bărbatul meu, dacă luam o litră de mastică sau o sticlă d-aia de liqueur de banane ori ananas cubanez…aveam o lună și jumătate din ea !
    Pe vremea aia aveam niște păhăruțe mici, cât degetarul ptr.croitorie…

    Acum am un pahar de cristal că trebuie să-i țin fundul cu două mâini(de mare ce e)ca să nu-l scap jos…votcă triplă cu orange juice 😆

    Apropo,când cineva mi-a spus: dacă ai sânge grupa B3 înseamnă grupă de bețivani,apoi mama le cam bea,de tata ce să mai zic,unchiul se duce în fiecare toamnă la țară și își aduce,țuică cu damigenele și vin cu vedrele 😀

    apoi acum să fiu corectă de luni și până vineri sunt „gentlmană” dar să nu te pui cu mine vineri seara, că te bag sub bar 😀 și mai dansez și ca proasta 😆

    a doua zi,simt că am cioburi în cap…și cum cui pe cui se scoate,la prânz sâmbăta trag o cinzeacă numai,parol !
    și dăm cu banul cine bea și cine conduce 🙄

    ori stabilim „week-end par și impar” eu sunt par și soțul impar 😆


  15. 15
    Igraine:

    Ana,

    Aș putea crede că te-am tentat cu povestioara mea cu moșu’ înpaloșat de te-ai apucat, în sfârșit, să o scrii pe Orela. Dar nu mă învârtoșesc io… 😆

    Ești plină de snoave, Bartoneaso. M-a uns pe suflet și m-a ajutat să-mi revin după mizeria de film la care am fost în seara asta. Fără vreo vină a cuiva. Retina și simțul mi-au fost grav afectate în seara asta. Dar cu Orela mi-am revenit la forma care m-a consacrat. Aferim!


  16. 16
    Igraine:

    Seva,

    Genială ești. Fată hăi, savuroasă de-a dreptu’, nu faci nimic fără simț de răspundere. Dintr-o bucată.


  17. 17
    Raj:

    Neata ! Sunt mandru si falnic ca un castravete de gradina. Dna Anuta -- picioare lungi, sa-nteleg ca dracii ma gaseste ? Ati begat frica-n mine. La cum aratati, o figura de giu-gitzu m-ar lasa lat………. Dna Sevuta, si eu am B3. Nevastamea cea ca am scame in sange. Periodic ma intreaba daca mai am frati pe acasa, de parca nar sti. Eu am betia in sange, dar nu voiu pentru ca sa beu. Nush daca Dna Anuta le frige, ca sasha mia pus gand rau. Dna Sevuta ma dat pe spate, respectiv cu capu de pereti. Ingraine , ce film ai vezut ?


  18. 18
    Edle:

    Pai, Raj, nici eu n-am auzit de el pana acum, da’ suna bestial! 🙂


  19. 19
    Nora:

    Superb cuplu. 😆 😆

    Dragostea asta iaşte lucru mare, dar necesită opintire pe măsură, după cum bine se poate vedea mai sus.


  20. 20
    Nora:

    Dar ce nume au oamenii pe acolo. Orela, Amfizia (nu le-am auzit pe niciunul dintre ele în viaţa mea)…


  21. 21
    Ana:

    Neaţa!

    Beţâcă iaşte beţivă. 😉

    Seva,

    M-ai terminat. Am râs cu scuturături şi clătinări de scaun. Voi chiar sunteţi un cuplu mişto. Să-l pupi pe Sandu din partea mea. 🙂

    Raj,

    Eu nu prea beau. Să spuie Nora. Dar pe tine sunt foc şi pară şi-n luptă dreaptă te-oi dovedi. Da’ cum arăt, dragă domnule? Ca muma zmeilor?

    Igraine,

    Orela-mi veni-n minte alaltăieri, pe când făceam resortu’ pă plaja exotică. Fu podarcă la drum de seară pentru sărbătorită. Îmi pare rău că filmu’ a fost prost.

    Dana,

    Şi mie-mi place. Nici nu mai pot spune altfel.

    Nora,

    Şi n-am zis încă nimic de nana Dalida, cu accent pe prima silabă, şi de ăilalţi. Să mai fac o ţâră research la tata. 🙂


  22. 22
    Igraine:

    Raj,

    Am fost să mă culturalizez și am văzut filmul care a luat marele premiu la Festivalul de la Cannes, în 2007, “La forêt Mogari”. Foarte slab mi s-a părut. Nu știu nici acum de ce a luat premiu.


  23. 23
    Rajcucalcaieleaprinsesicrapate:

    Dna Anuta, nici eu nu beu. Sa spuie Nora cea implinita in al 31-lea an. Inca imivine so pup si sai urez fericire. Aratati beton Dna Ana. Nu trebe sa stiti cei in capu meu ca miat zice imediat porcule. Imi txau gandurile pentru mine. Dna Seva sal pupati pa dom Sandu si din partea mea. Dom Sandu bea plosnitza ? Uischi carevasazica. Ingraine, ce zici de prenumeca:Justitia, Venetia, Londra, Viena ? …..Edle doarme rasfirata……… Manuella, si eu am barne in living.Am si camin si pian de frumusete, ca ma gandeam co canta fimea. Tiai gasit, ieri sa catarat intrun copaci cu tot cu role. Cum o fi putut Doamne ? Ditai domnisoara de 178 cm


  24. 24
    Nora:

    Igraine, văzusem şi eu trailerul. Nu că ar fi vreun indiciu de luat în seamă. Dar mă tenta să-l văd.

    Pe 19 vin filmele de la Cannes de anul ăsta.

    Chiar, a văzut careva până acum “După dealuri” al lui Mungiu?


  25. 25
    Rajcucalcaieleaprinsesicrapate:

    Ingraine, io nu stiu pa ce criterii se acorda premiile astea. Eu me hlizesc la filme cu Cechi Cian, Mistar Bin. Mor dupa Gheorghe Dinica, Marin Moraru, Toma Caragiu in Operatiunea Monstru sau Actorul si salbaticii. Nam auzit de filmu asta “”La furat Magari””


  26. 26
    Ana:

    Igraine,

    Asta fu. data viitoare-i sunăm p-ăia şi le cerem să garanteze cacum s-ar zice şi s-ar spune că e măcar ca filmu’ canadian cu morţi preparaţi intern şi machiaţi extern. 😆 De-am râs eu şi-ai leşinat tu. Aproape. 🙂

    Raj,

    Ţi-aş suci gâtul cacum făcea Morcoveaţă potârnichilor. Dar o să te ţiu minte şi-apăi m-oi pomeni. Asta dacă mai scapi. Dacă nu, saxofoanele Apocalipsei. Beton, da, aici fuserăm gând în gând. Beton armat. La tine nu râd, că-s prea cătrănită.

    Nora,

    Nu l-am văzut. Mai aştept mult să-mi spui ce/cât ai beut? 🙄


  27. 27
    Ana:

    Bun. Ora de poezie.

    […]Un tânăr preafrumos îi dă târcoale

    Când în vâlcea se lasă întuneric

    Ţinându-se de mână, cobor uşor la vale

    Cu o dorinţă-n suflet la modul categoric.

    Autor: Fanfan, rechinul puşcăriilor


  28. 28
    Raj:

    O afrodita catranita. Viata cumplita


  29. 29
    Ana:

    Hai, plângi, plângi, să te văd…

    Aşa zice fie-mea când o supăr. 😆


  30. 30
    Raj:

    La Iasi pana si puscariasii au talent. Iasul e un oras special. Acolo si precupetele recita. Parfum fin, discret. Soferii de taxi sunt culti, sculerii -matriterii imprumuta carti de la biblioteca municipala. Parca si ambulantele trec cu sirenele in surdina.


  31. 31
    Raj:

    Plang. Imi vine sa disloc beceaurile cu capu


  32. 32
    Ana:

    😆 😆 😆

    Am scris despre femei, că au sexul superb, am sentiment, da’ când văd o fimeie că mă trişează, o bat. Pe Anişoara am spart-o cu bătaia..

    Apoi citeşte o poezie dedicată ei şi plânge, acoperindu-şi hohotele cu palmele adunate.


  33. 33
    Nora:

    Nu mai zic nimic. Şi aşa am faimă proastă. La mala fama. Am decis să nu mă mai compromit. Voi fi serioasă. Sobră chiar.


  34. 34

  35. 35
    Nora:

    🙂 Ce stare mişto îmi dă piesa asta.


  36. 36
    Ana:

    Şi mie.

    Mai ia una… interesantă:


  37. 37
    Nora:

    Am citit ieri că au început filmările la Nymphomaniac. Următorul film Lars von Trier. N-a renunţat la frumoasa de Charlotte. Iar o torturează dementul. E protagonista. Partener îi e Stellan Skarsgard. Îmi place şi el. 😀


  38. 38
    Manuella:

    Cam reverenţioase.

    Ia! Ce ascult eu acum. 🙂


  39. 39
    Ana:

    Ella,

    Eşti romanticădracu. 😆

    Nora,

    Nu-l ştiu pe Stellan. Ştiu un Peter Sarsgaard, nu cum ziseşi tu, Sk… Foarte bine că e cu Charlotte. Îmi place fata asta. Lars s-a manierizat, mi-a cam ieşit din preferinţe.


  40. 40
    Nora:

    Îl ştii. Iote-l. E cel cu papion. Cel tânăr e fiu-său, Alexander. Mie, nu. De Lars zic. Încă aştept cu sufletul la gură să văd ce mai scoate.

    Stellan


  41. 41
    Nora:

    Of, suedezii ăştia! Toată lumea zice că pe vremea lui Ceauşescu era plin de suedeze la noi la mare. Dar suedezii de ce nu le însoţeau? 😀


  42. 42
    Ana:

    Da, îl ştiu, sigur că da. Îmi place. Nu-l legam de nume, poate nici nu i l-am reţinut vreodată.

    Vreau să văd ce soate Lars, evident, dar nu (mai) freamăt. 🙂


  43. 43
    Ana:

    Mda. Actori, da. Bărbaţi… mă lasă rece. Tot ce e blond mă lasă rece. Tot ce e nordic.


  44. 44

    ăla e Kiefer Sutherland. fiu lu tat’su.


  45. 45
    Nora:

    Îu! Da, pusei poza greşită. Aici sunt bărbaţii Skarsgard.

    skarsgard


  46. 46
    Ana:

    Dracii să ne ia, Nora! Fata asta are dreptate. Al lu’ Donald al Papadopolinii. 😆

    Muză,

    Zi tu cu gardu’ pă lat, rogu-te, că io nu mă pricepui. Bagă-te, dacă vrei, şi scrie acolo. Ţi-am lăsat loc. 🙂


  47. 47
    Edle:

    Ce documentate sunteti! Eu nici nu mai stiu pe ce lume traiesc, in ultima vreme.

    Ana, de-acu’ zic si eu asa!


  48. 48
    Ana:

    Dana,

    Cui îi zici? Ţie? 😆


  49. 49
    Edle:

    😆 😆 😆

    Mie, mie. Cand m-oi mai imbata vreodata, asa-mi zic!


  50. 50

    nu ştiu! nu ştiu de copaci rupţi în fîşii! îmi sună foarte… despicăcios. să mă mai gîndesc.
    ……..
    beţîcă.
    la 20 de ani m-am îmbătat prima şi ultima oară în viaţa mea. din cauză de bere cu vodcă. nu credeam că o să mă simt în halul ăla. a fost cumplit. era să mor. şi tot aşa, un prieten inimos m-a salvat, m-a ferit de ochii lumii şi m-a plimbat, două ore, pe malul mării, încolo şi încoace, spunîndu-mi tot felul de poveşti şi rîzînd de mine, năuca. de la 2 la 4 noaptea. am vărsat de 3 ori în timpul ăsta. bleah!

    apoi, cînd m-am băgat în pat, pereţii camerei veneau spre mine şi se îndepărtau tacticos, pe rînd, cînd unul, cînd altul. camera nu mai era paralelipipedică, nu mai ţinea de geometria euclidiană. nasol. nu ştiu cine ar mai vrea să repete aşa o experienţă. bleah!


  51. 51
    Edle:

    Eu ma gandesc serios sa-mi cumpar si-o roaba.


  52. 52
    Nora:

    Andreea, trebuie metodă. Perseverenţă şi seriozitate. Trebuie să-ţi asculţi vocea interioară. 😆 Ea te anunţă când te îndrepţi către pereţii molatici care vin către tine. N-o ignora că apoi se răzbună crunt.


  53. 53

  54. 54
    Ana:

    Muză,

    Spune/scrie cum se cheamă şi explică şi cum arată gardurile alea din fâşii longitudinale de copaci aşezate transversal. Uf, transpirai de la atâta arhitectură!

    Dana,

    Vorbim la M.A.D. Gallery, cu Busser. La ce motociclete expune, roabele tre’ să fie supersonice. 😆


  55. 55
    Edle:

    P. cu aripi si roabe supersonice. Asta da viata!


  56. 56
    val_one:

    Andreea, în acea stare trebuie să ţii cont de geometria noneuclidiană. 😆

    cum era ăla de înconjura un stîlp pe care-l confunda cu un zid fără sfîrşit.


  57. 57
    Ana:

    Cucamaşaceva sunt eu încălţată azi. Da’ parcă mai înalte, brune, nu negre, dă porc, nu dă lac, şi-n curele late, gladiatoare. În rest, la fel. 😆 Including pedichiurile, pe care le-am făcut după ce m-am încălţat, ceea ce vă sfătuiesc. Se usucă la colţu’ blocului.


  58. 58
    Ana:

    Val,

    Ăla era zid, Val, nu stâlp. Să mor io! 😆 😆 😆

    L-am văzut. 😉


  59. 59
    val_one:

    mie îmi place mai mult tărăboanţă. 🙂


  60. 60
    Ana:

    Ia să văd, poci să pui o poză cu ele?

    Noraaaaaaaaaaaaaaa!

    Pune-o tu, bogdaproste!

    Nu pricepi nimic. Ştii că vin pe jos la birou. M-am încălţat cu alte sandale, cu labe goale şi nojiţe. Platformele erau pe umăr, în sacoşică. 😆


  61. 61
    val_one:

    cu pedichiurile? 🙄


  62. 62
    Nora:

    Păi, şi ultimele degete? Le laşi nefăcute?

    Tărăboanţă! 😆


  63. 63
    Edle:

    Ana, si eu ma dau cu oja dupa ce ma incalt! 😆

    Val, da, uitasem cuvantul asta. 🙂


  64. 64
    Ana:

    Nora,

    O pui? 😳

    Şi vezi că ţi-am răspuns la ultimele unghii. Te grăbeşti ca nubila la discotecă.

    Aşe. Sărămâna! Ce, nu seamănă? 🙄


  65. 65

  66. 66
    Ana:

    Tre’ mai măşcată, că nu să vede platformili. Niţeluş.


  67. 67
    val_one:

    Raaaj! hai la poze! 😆


  68. 68
    Ana:

    Lasă-l, Val, că iară zice că nuş’ ce dracu am şi n-am.

    Întâi, să mă-mpace, de l-or ţine putirinţele.


  69. 69
    val_one:

    vrei mai măşcată de-atît, Ană?

    poza. 🙄


  70. 70
    Ana:

    Nu. Ie bine. Săru’ mânuşiţele! Să să vază platformili bine. Atât. Că poza ie tare urâtă, da’ nu contează. 🙂


  71. 71
    val_one:

    iar pe Raj l-or ţine putirinţele. ştie că ni-e drag şi n-are-ncotro. 🙂


  72. 72
    Ana:

    Să mă-mpace? 🙄 Hmm… N-o fi lesne. Nu merge numai cu beceaurile sparte.


  73. 73
    val_one:

    😆 ştiu că lesne nu e.
    dar e o provocare. 😉


  74. 74
    Ana:

    Pe care omul o ia dacă vrea. 😉


  75. 75
    val_one:

    ok, aşteptăm preom.


  76. 76

  77. 77
    Seva Tudose:

    Igraine#16

    raj#17

    Ana#21

    mă bucur că v-a amuzat ,spusele mele,să știți că nu-mi pare rău,că m-a luat gura pe dinainte(eram sub influența…) oricum o știți 😆

    Val_one,

    mă bucur că te văd,ce te-aș șmotoci un pic…ne-ai lăsat așa…scoală-te pulă să te tai…când ne era lumea mai dragă ! Să nu mai faci așa ceva ! 😀


  78. 78
    Ana:

    … să te taaaaaaaaaaaai?!!!!!!!!!! 😆 😆 😆


  79. 79
    Edle:

    Seva, draga, te-am visat aseara, sa stii.

    Ambitioasa femeie! Seva, cand imi iau roaba, tu vreau sa ma cari! 😆


  80. 80
    Raj:

    Mama ce buze are negresa aia cu maraseasca-n gura ! Daca te tzuca odata……… Iote cine vorbeste ca dispar ! Val care a disparut ca basescul dupa referendum, de mantrebam ceo fi cu mneaei, de no fi bolnaviara……… Seva, pe mine ma ia gura pe dinainte oricum. Nu tre sa fiu beut. Ca daia ii dau de mancare, ca sa vorbeasca aiurea………. Dna Anuta,la sandale tocoasa, pantalonoasa, bratoroasa, la gat triunghiuloasa, la buze rujoasa, la ochi frumoasa, in total aspectuoasa, pai nu zisei io ca mio fo rusine sa va talnesc ?………. Cei pe forumu ista ? Nora ne invata cum cum sa ne purtam cu peretii care vin spre noi, Andreea dilueaza bunatate de otca alternando cu bere dupa care le risipeste pe litoralul romanesc al marii negre, toata lumea vrea mertzane,numa Edle vrea roaba. Ma duc iar sa ma izbesc euclidian de beceauri.


  81. 81
    Danny:

    Dana, explica-mi cum sa folosesc ce mi-ai trimis.


  82. 82
    Raj:

    Ambitioasa si zdravana E Seva si deloc mu,mu,mu, adeca pisicoasa. Nare fitze si mii draga. Ce nu mia placut e ca nare muscaten geam, ca vazui pozele….. Edle, si acu ma pufneste rasu xcu Orela machita, cum o tarnosea al ei pe ulita. Isi iubea omu nevasta. Iai vedea acum pe asazisii domni sasi ajute pretenii cand intrec masura la rachie ? Da de unde, ii buzunareste. Sau dusdracu vremurile cand puneai sticla de lapte cu banutii intransa si-ti luai sticla plina. Tre sa stie cei in jur de 50 de ani cum erau vremurile. Poate Seva. Atuncea nu se devalizau banci. Doar ca trebuia sa stai cu ochii pe butelie. Si ce bun era carpatiul, snagovul, papastratosul, vinul pelin la 9 lei kilu. Ce trai a fost pana in 78 !


  83. 83
    Edle:

    Raj, sa nu ma crezi! Femeie mai nemultumita ca mine nu exista! Daca-mi iei Mercedes, vreau BMW, daca-mi iei BMW vreau Mini, daca-mi iei Mini vreau caruta si daca-mi iei caruta vreau roaba. Cam asa. Sau invers.


  84. 84
    Danny:

    Dana, luna de pe cer o vrei? Poate te-o multumi. Sau imi vei cere soarele din adancuri?


  85. 85
    Edle:

    Danny, tie, cand vrei sa comentezi aici, ti se cere la inceput numele (Danny), apoi, pe al doilea rand, o adresa de mail. Ei, acolo trebuie sa scrii mailul pe care ti l-am trimis eu. Doar asa iti apare avatarul.

    Sper ca te-am lamurit.


  86. 86
    Edle:

    Nu o vreau, Danny, ca n-am ce face cu ea. Vezi daca-ti iese.


  87. 87
    Raj:

    Edle ejti buna de nevasta. pai sa vrea omu sati ia beemve si tu sa zici ca nu trebuia sa se deranjuleze ca de fapt merge sio roaba, asta mai rar ca tine nenico. Io ii luasem lu maica lu maica niste pantofiori mai acatarii si ea voia gumari de fapt. Matz dat pe spate , ba chiar cu capu de uluci………. Danny , in avatar apare si… carasu ?


  88. 88

  89. 89
    Danny:

    Dana, nu vrea sa iasa. Imi cere o adresa de email valida. Asta-mi spune mereu. Deci?


  90. 90
    val_one:

    Danny, îţi cere adresă validă pentru că tu încerci să te loghezi cu adresă nouă la contul vechi. tu încă nu ai cont cu adresa de la Dana, trebuie s-o aştepţi pe Nora pentru asta.

    pînă atunci, poţi comenta direct, cu nume şi adresa nouă.


  91. 91
    Nora:

    Nici eu nu vreau BMW. Acum vreau un Fiat 500. E aşa de frumuşeeeeeellll!


  92. 92
    Nora:

    Danny, ca să comentezi nu e musai să fii logat. Poţi comenta cu adresa cea nouă, numai că va trebui să introduci de fiecare dată codul captcha.

    Îţi fac un cont nou de îndată ce am adresa cea nouă.


  93. 93

    uite-o şi pe Orela:


  94. 94
    Nora:

    Acuma, Andreea, dacă tot te pornişi, pune-l şi pe George. Ştii tu, ăla de seamănă cu Bowie. 😀


  95. 95
    Edle:

    E frumusel, dar eu tot fan Mini raman. 🙂 Mini One.

    Nora, vine imediat adresa.


  96. 96
    Danny:

    Care e codul captcha?


  97. 97

  98. 98
    Danny:

    Vreau contul nou. Eu nu inteleg ceva? Acum am doua adrese de email?


  99. 99
    Danny:

    Te salut, Valonah. Mi-a fost dor de tine. Sa nu mai pleci niciodata.


  100. 100
    Raj:

    Am vazut chiar acu poze cu fiatul 500. E deo persoana ?


  101. 101
    Costelus:

    Dana (83): si daca-ti ia roaba, tu vrei …vaflea 😀


  102. 102
    Edle:

    Danny, ai doua adrese, da. Trebuie sa folosesti acum adresa pe care ti-am trimis-o eu. Uof, Zana Maseluta, Mos Craciun, undedracu sunteti cand are nevoie lumea de voi?


  103. 103
    Danny:

    Adresa de email pe care mi-ai creat-o o voi folosi doar pe acest blog sau peste tot?


  104. 104
    Nora:

    Raj, parcă eşti colocatarul! 👿 Nu! Încăpem foarte bine amândoi!

    Danny, dacă vrei să apară poza, trebuie să foloseşti când scrii comentarii adresa pe care ţi-a făcut-o Edle. În rest, foloseşti ce adresă vrei tu.


  105. 105
    Edle:

    Peste tot, Danny. Unde vrei tu sa comentezi. Si in acelasi timp poti sa o pastrezi si pe cea veche, bineinteles.


  106. 106
    Nora:

    Nu mai poooooot! 😆 😆 😆


  107. 107
    Ana:

    Toată lumea-n păr? Biiineee!

    Venii de la teatru. Sunt o femeie de cultură, cu un copil de cultură. Clar?!

    Aşa. Extemporal:

    Cine ştie cum se numesc zodiile compatibile?


  108. 108
    andreea:

    pupizodii?


  109. 109
    Edle:

    Zi, Ana, ca ma duc la culcare! 🙂


  110. 110
    Edle:

    Costelus,

    Ca tu n-ai vrea! 😀


  111. 111
    Costelus:

    Ehe Nora, peste ani poate ai sa-ti dai seama ca fiat 500 e de o persoana.


  112. 112
    Ana:

    Muză,

    Pe tine sunt supărată, că n-ai făcut gardu’. 🙁

    Vine hoţii. 🙂

    Dana & Andreea,

    Zodii verişoare.


  113. 113
    Danny:

    Nora, mi-ai facut contul nou?


  114. 114
    Costelus:

    Valeu, cum sa vreau vaflea!! Ma crezi popa din povestea lui Creanga?


  115. 115
    Ana:

    Ia, acuma să vă declaraţi apartenenţa la semnele zodiacale, să vedem carecum ne potrivim, să ne-nrudim.

    Eu sunt Săgetător cu ascendent în Leu.

    Următorul…


  116. 116

    nu ştiu, uf, cum se numeşte. şi de altfel, eu sînt specialistă în copertine, scări şi bude. nu în garduri. uf. să spuie altcineva.


  117. 117
    Nora:

    Danny, da, ţi l-am făcut. Verifică adresa făcută de Edle. Ţi-a venit acolo email cu parola noului cont.


  118. 118
    Raj:

    Nora 104: Incapem pe dracu. Doar daca-mi scot cracii pin parbriz. Uite cum facem: tu la folan si io alerg in urma ta…….. Ana, acu precis ca faci o salata de cultura. Deh, cina. Zodiile compatibile is atuncea cand ii dai sotului cu tigaia in cap si el riposteaza tot cu tigaia. O compatibilitate pe linie de tefloane carevasazica. Ce pesa ? La TNB ? Acolo imi place ca au cerdacuri


  119. 119
    Costelus:

    eu parca am zis ca-s gemeni si-am luat suturi la greu.


  120. 120

    Scorpion cu ascendent în Scorpion. doară ştiţi.
    de ce mi-e somn?


  121. 121
    Edle:

    😆 Mistoooo!

    Asta e de azi: Mami, vreau sa pistolez ca am pistoala plina! (era in cada, cu un pistol cu apa)

    M-am si gandit la Pistolul nostru. Natuerlich. 😀


  122. 122
    Manuella:

    Peşti cu ascendent în Scorpion.


  123. 123
    Costelus:

    da’ cu ce se maninca ascendentu’?

    Mi-i o foame … jale.


  124. 124
    Nora:

    Ei, Raj, ce să-ţi fac. Dacă ai cracii aroganţi…

    Edle, mor după bordul de la Mini. Toate alea rotunde şi frumoase foc. Mă simţeam în el ca-n yellow submarine.


  125. 125
    Edle:

    Taur cu ascendent in Rac. Si-mi plac Balantele. 😀


  126. 126
    Raj:

    Ios fecioara dar nu asced. A zis careva cai specialist in bude ? Vad ca toti se dau mari… Ia-ti fecut contu lu Danny ? Ceasteptati ?


  127. 127
    Ana:

    Costeluş,

    Tu trebuia să taci sau să inventezi altceva. Nu suport Gemenii. Din rărunchi. Nişte scârbe, cu varianta iude.

    Raj,

    La Metropolis, dragă. Frumos. Scrisorile călugăriţei portugheze p.m. Regizorul, un uriaş: Aureliu Manea. Piesa, monumentală. Dacă v-aţi putea imagina, nonficţiune. Un delir continuu, dar nonficţional. M-am îndrăgostit de viziunea acestui om cumplit de bolnav. L-au adus pentru acest spectacol direct din ospiciu. Schizofrenie.

    Muză,

    Pe tine te iubesc cu Scorpion cu tot. Ce draci să fac? Am încercat să scap, n-a mers.


  128. 128
    Danny:

    Nora, Dana mi-a facut noua adresa de email pe care incerc s-o folosesc sub numele meu, pe blogul tau, dar nu iese nimic. Mereu imi scrie acelasi lucru. Am copiat adresa noua, primita de la Dana in inbox si am pus-o in locul celei vechi de pe blogul tau, dar nu iese nimic.


  129. 129
    Nora:

    De mine ştiţi. Balanţă cu ascendent în Leu.


  130. 130
    Ana:

    Bă,

    Nu vă mai bateţi joc. Chemaţi-l pă limbric, să-i iesplice cum numai el ştie. Tâmpesc de râs! 😆


  131. 131
    Danny:

    Eu sunt balanta, dar nu stiu unde imi este ascendentul. Stie cineva sa mi-l descopere? Spuneti-mi, va rog!


  132. 132

  133. 133
    Ana:

    A, Nora, deci leii noştri sunt în amor. Abia ac um înţeleg. La Edle nu pricep, că pe Tauri i-aş suprima, iar cu Racii e un chin. Dragoste mare, dar chin.

    Raj,

    Tu eşti prima Fecioară care-mi place, ba încă te şi iubesc. Pe restul abia dacă-i consider homo sapiens sapiens.


  134. 134
    Edle:

    Uof, imi scoti peri albi, omule!


  135. 135
    Ana:

    U-haaaaaaaaaaaaaaa! Să-mpuie Danny. Daţi o bere! 😆


  136. 136
    val_one:

    🙄 🙄 🙄


  137. 137
    Nora:

    Danny, nu te speria, eu eram. 😆 după cum vezi, funcţionează.

    Ia spune tu frumuşel, tot ce scrie la tine după pomelnicul de comentarii. Descrie ce vezi cu ochişorii tăi.


  138. 138
    Nora:

    Edle, tu eşti? 😆


  139. 139
    Ana:

    Sunteţi nebune! Io desfăcui berea. Vine băietu’ cu internetu’, aşa că lipsesc niţel.


  140. 140
    Ana:

    Spuneţi-i să se ducă jooooos, da’ joooos, la autentificare.


  141. 141
    Nora:

    Nici nu trebuie să se autentifice.


  142. 142
    Raj:

    Nu teleg, pe cinea adus dela ospiciu ? Actorul e schizo ? Io dacas fecioara cu cin ma potrivesc ? Is oleaca zdruncinel la cap, da is baet bun. Cum ati calculit ascendentu ? Is lepadat la 20,3o


  143. 143
    Nora:

    Cu taurii şi cu capricornii, Raj.

    Data e 14? Şi zici că ai 48. Revin.


  144. 144
    Danny:

    scrie : “lasati un comentariu”, apoi numele meu, adresa de email, website, cod de securitate. Cam atat. N-am inteles eu bine?


  145. 145
    Edle:

    Eu, eu.

    Danny, vrei sa-si puna toata lumea avatarul tau, ca sa vezi ca se poate?


  146. 146
    Nora:

    Dacă eşti născut pe 14 septembrie 1964, la ora 20, 30, atunci ai ascendent în Taur.


  147. 147
    Costelus:

    Auzi ma, Ana iti zice sa mergi mai jos. 😀


  148. 148
    Costelus:

    Am inteles ca gemenii ar avea p. mica.


  149. 149
    Edle:

    Ana, da’ ce-ai cu Taurii?

    Raj, al meu esti! 😆


  150. 150
    Nora:

    Unde scrie Name(required), pui Danny.

    Unde scrie Email (required), pui adresa de email pe care ţi-o făcu Edle, cu nemărginita-i răbdare şi generozitate.

    Apoi, pui comentariul.

    Apoi, codul de securitate. Adică trebuie să copiezi literele şi cifrele alea care apar în căsuţa colorată.

    Apoi, apeşi pe “adaugă”.


  151. 151
    Raj:

    Ana io stiu fecioare de care cam fug dracusamaia. Cum vine asta ? Am doi veri fecioare cares sobri, coltosi, tipicari pana la manie. Is cam rusinos in particuler, da pa forum is leu. Cand ne vom talni ne vom arunca unu in bratele celuilalt. Tare mie can ultima secunda te feresti si moi pravali……….Danny, dute jos la autentificare


  152. 152
    Costelus:

    taurii cica o au prea mare.

    Danny, la email acolo trebuie sa pui adresa Danei, nu pe a ta.+


  153. 153
    Nora:

    Adresa pe care i-a făcut-o Dana lui. Că poate pricepe că trebuie să pună adresa de email a Danei şi ne trezim cu avatarul Danei, pantofiori, floricele şi altele. 😆


  154. 154
    Costelus:

    Crezi ca eu de ce i-am zis? 😀


  155. 155
    Edle:

    😆 Aoleu, n-am mai ras de mult asa!


  156. 156
    Nora:

    Al dracu’ eşti şi tu. 😆


  157. 157
    Danny:

    Stiu, mai, de zeci de ori am facut acest lucru. La email required am pus, prin copiere de pe inbox, noua adresa de email facuta de Dana. Am facut de zeci de ori lucrul acesta. M-am dus si la autentificare, dar am dat de dracul acolo, alte panarame pe acolo, asa ca am plecat rapid.


  158. 158
    Costelus:

    Chiar, ce-ar fi sa ne apucam sa scriem pe aici cu adresele de mail ale celorlalti?


  159. 159
    Edle:

    Danny, copiaza codul ala colorat de jos. Altfel nu pot sa-mi explic.


  160. 160
    Raj:

    Sunt a lu Edle cai taurita iar io fecioara. Suna cadracu: Edle taur io fecioara, cand de fapt ios taur cas ditai animalu. Nora : 1 sept.64, ora 20,32………….. Ana suntem doua suflete hlizite si pereche. E adevarat ca taurii stiu sa faca banu ? Mac la culcare ca la 3 is in rahat


  161. 161
    Nora:

    Ah, 1! Ce toantă sunt! Şi pe 14 cine e? Vali? Trebuie să recalculez. Stai pe loc. 😀


  162. 162
    Nora:

    Tot în Taur ai ascendent. 😀


  163. 163
    Costelus:

    Ce tot calculezi tu acolo? Lungimile?


  164. 164
    Nora:

    Danny, ia spune-mi, ai verificat emailul cel nou? Pentru că acolo ţi-am trimis parola.


  165. 165
    Danny:

    cccccccccccccc


  166. 166
    Danny:

    EVRIKA!!! Am descoperit!!!


  167. 167
    Nora:

    A reuşiiiiiit! Să dansăm dansul bucuriei! Edle, ia-mă de braţ! Andreea, treci în stânga!


  168. 168
    Nora:

    😆 😆 😆 😆


  169. 169
    Nora:

    Costeluş, eşti un opsedat!


  170. 170
    Danny:

    Stie cineva unde se afla cauza? Hai sa va vad daca stiti?


  171. 171
    Edle:

    😆 😆 😆

    Bravo, Dannyyyyy!

    Dansam, Nora!


  172. 172
    Costelus:

    Mi-i foame!!!!


  173. 173
    Nora:

    Nu ştim, Danny. Tot ce are legătură cu tine e-o enigmă nepătrunsă.


  174. 174
    Nora:

    Costeluş, fă-ţi un ceai. Mănâncă un măr.

    Ş-acum te aud mormăind “ce, fructele-s mâncare, hă, hă!”.


  175. 175
    Danny:

    Mai sus am spus asa: “La email required am pus, prin COPIERE de pe inbox, noua adresa de email facuta de Dana.” Nu trebuia s-o copiez de pe inbox, ci s-o scriu cu mana!!! Asta a fost totul. Am zis eu ca-s bun pentru munca de cercetare.


  176. 176
    Nora:

    Doamne apără şi păzeşte! 😆 😆 😆

    Voi, cei care folosiţi copy paste, renunţaţi acum. Danny a descoperit că nu asta e calea, asta e numai amăgire şi înşelăciune. 😆


  177. 177
    Danny:

    Hai sa dansam cu totii………………..Ce ascendent spuneati ca am eu?


  178. 178
    Edle:

    😆

    Gata, am plecat. Deja barbatu-meu crede ca-s nebuna, la cat m-am hlizit in fata calculatorului.

    Gute Nacht!


  179. 179
    Nora:

    Danny, trebuie să ştiu data naşterii şi ora ca să aflu ascendentul.


  180. 180
    val_one:

    Edle, tu eşti la 177? 🙄


  181. 181
    Ana:

    Raj,

    N-ai plâns destul, nu m-ai împăcat.

    Aoleu! Cretină mai sunt! Val e Fecioară, da’ uit mereu asta fiindcă nu se comportă de ca şi cum ar fi. Nu pot s-o încadrez acolo şi pace. Val, iartă-mă, nu fu gafă, fu prostie curată. 🙂

    Costeluş,

    Şi pula? Vai de capul nostru! Că-n rest, oricum sunt nişte meschini.

    Manu,

    Peşti ştiam, ascendentul te umanizează. 😆


  182. 182
    Nora:

    Noapte bună, Edle. 🙂 Fuseşi dăşchizătoare de drumuri azi, te încumetaşi acolo unde niciun muritor n-a mai călcat. Meriţi laude şi osanale. 😆


  183. 183
    Danny:

    Ehe, cum fac acum sa-mi schimb poza, ori de cate ori vreau eu? Adica sa pun alte poze cu mine?


  184. 184
    Ana:

    Vali e pe 14, el e pe 1, cu Sf. Simeon Stâlpnicul. 😆

    Da’ e născut la aceeaşi oră cu mine. Îl iert, dălînpulamea! 🙂

    Costeluş,

    Da, bă, Taurii au pula mare. Te oftici? (Fusei dăstul dă vulgară sau mai încerc?)

    Danny,

    Pune câte poze vrei tu, da’ să fie şi carasu’, vorba lu’ Raj.


  185. 185
    Danny:

    Dana, nu plecaaaaaaaaaaaa!!! Mai stai putin…………..

    Valone, la 177 sunt noul EU!

    Nora, data nasterii mele o stii, ora este intre 12 si 13!


  186. 186
    Nora:

    Aoleu, am împătrat-o. 😆


  187. 187
    Nora:

    Danny, trebuie şi anul. Habar n-am în ce an eşti născut. La oră îţi pun 12 jumate. 😆


  188. 188
    Ana:

    Nora,

    Ce scendent are Raj? 🙄 Să ştiu de-l fac un giugiul ori ba. Că, de la o vârstă, nu mai merge să rişti. 😉


  189. 189
    val_one:

    pune-i unufărădoăşcinci, Nora.

    noul TU, Danny? cu vechiul ce făcuşi, l-ai băgat în debara? 😆


  190. 190
    Nora:

    Taur. Tot Taur şi după noua dată. 😀


  191. 191
    Nora:

    Val_one: 😆

    Danny is the new black. 😆


  192. 192
    Danny:

    Anul 67 D.H., ora 12.55 min.


  193. 193
    Nora:

    Unde-i Zâna Măseluţă? Că uite, vrea băietul să se schimbe poza. N-ar fi mişto una de-aia ca alea de când eram mici de făceau cu ochiul? La Danny să i se ridice şapca o dată la 10 secunde. 😆


  194. 194
    Ana:

    D.H. Moooooooooooooor! 😆 😆 😆

    Nu mai pooooooot! 😆 😆 😆

    Raj,

    Ai b. p.! Nu suport Taurii nici poleiţi cu aur. Ne prefacem că nu ştim ascendentu’.


  195. 195
    Nora:

    Capricorn, Danny.


  196. 196
    Ana:

    Da’ Berbec sau Leu nu e nimeni? 🙄 Ceva normal carevasăzicăcacumsarspune.

    Joiană,

    Tu pă unde umbli? 🙄 Zodie şi ascendent, te rog.


  197. 197
    val_one:

    adică ţap, Nora? 🙄


  198. 198
    Nora:

    Zi merci că nu zise “anno domini”. 😀


  199. 199
    Danny:

    Capricorn? Esti sigura? 24 septembrie. Pai, si la 12.30 aveam ascendent in taur? Asa repede mi s-a schimbat animalul?


  200. 200
    val_one:

    dadicé mă desconspiraşi, soro? 🙄


  201. 201
    Nora:

    De unde ţi se năzări că-l aveai în Taur? Îl aveai în Săgetător dacă erai născut la 12 jumate. Ia nu te mai frichini atât şi mulţumeşte-te cu ce ai.

    Val_one: un soi de. 😀


  202. 202
    Ana:

    Pentru că prostia nu vine niciodată singură. 😳

    Mă ierţi sau mă tund, cacălugăriţaportugheză?

    Raj,

    Regizorul e schizofrenic, iar actriţa o să devină, dacă spectacolul are succes.


  203. 203
    Joiana:

    Nu ştiu nimica, nu mi s-a dat, n-am primit.


  204. 204
    Ana:

    Ete Săgetător. S-avem pardon! 😈


  205. 205
    val_one:

    cum să te tunzi? 🙄 pentru asta da, nu te-aş ierta. :mrgreen:

    😆 pentru tuns, evident.


  206. 206
    Ana:

    Joiană,

    Ce nu ştii? Când te-ai născut? Du-te-n grajd, întreab-o pe mă-ta.


  207. 207
    Danny:

    Atunci, lasa-l in sagetator. Voi mai consulta oracolul de la Braila sa aflu exact ora nascio/nascere.


  208. 208
    val_one:

    mda, cum ar fi să fie Joiana în zodia taurului? 🙄


  209. 209
    Nora:

    Parcă e după mine. E după cum vor astrele, Danny. Astrele te-au vrut cu ascendent în Capricorn. Da’ ce-are Capricornul de nu-ţi convine?


  210. 210
    val_one:

    aveţi şi oracol acolo, Danny? 😆


  211. 211
    Joiana:

    Am întrebat-o, da’ zâce numa’ că era cam prin primăvară când să pornisără sloiurile în jos pe Dunăre şi pământul era tot jilav, iară ghioceii abia apăruseră şi nici fân nu prea mai era în pătul.


  212. 212
    Nora:

    Cred că şi farul din Alexandria e tot acolo. 😆


  213. 213
    Ana:

    Că biblioteca, clar, plus Sf. Chiril. 😆


  214. 214
    val_one:

    de ce vrei tu ascendent în săgetător, Danny, că ţie-ţi place paloşul, nu săgeata?

    Nora, un escendent cu paloş nu-i găseai şi lui? 🙄


  215. 215
    Nora:

    Fază reală. Un cunoscut lucra la o casă de producţie. La un moment dat, au angajat ăia o tută şi au trimis-o să filmeze nu ştiu ce cu echipa la Alexandria. I-au dat o listă de obiective şi i-au spus să tragă câteva cadre cu ele, pentru un soi de intro. Printre ele, şi farul (de-ai dracu’). Aia întreba oamenii pe stradă unde e farul. După ce l-a căutat ore întregi (nici ăia pe care îi tot întreba de far nu se prindeau), a sunat deznădăjduită la Bucureşti să trimită pe altcineva, că ea nu găseşte farul ăla, dracu’ să-l ia.


  216. 216
    Danny:

    Sagetatorul este o zodie puternica, a invingatorului, a celui ce sageteaza tot timpul, iar balanta este o zodie a echilibrului, a armoniei, a iubitorilor de frumos, lux si intelepciune.

    Valonash, tu ce zodie esti?


  217. 217
    val_one:

    😆 😆 😆

    ghici, Danny!


  218. 218
    Ana:

    Joiană,

    Mai descoase-o, tre’ să ştie, da’ nu zâce.

    Val,

    Deci sunt iertată. Apăi, ţâu bine de păr, nici nu-l mai spăl. Îl dau cu gaz, să crească frumos, ca la cosânzene.


  219. 219
    Ana:

    Nora,

    😆 😆 😆


  220. 220
    Nora:

    Val_one: ăia cu paloş se dau mereu primii. S-au terminat, au zis că nu mai ţin.


  221. 221
    Danny:

    Imi place si palosul si sageata.


  222. 222
    Danny:

    Hai, Valonas, zi!


  223. 223
    val_one:

    de ce, Danny? vrei să ştii dacă eşti verişoară cu mine? 🙄


  224. 224
    Seva Tudose:

    este 00:47 unde este comentariul meu ?


  225. 225
    val_one:

    care comentariu, Seva? 🙄


  226. 226
    Seva Tudose:

    nu pot să îl redau ptr,autenticitate/originalitate…l-am scris dar s-a pierdut în…NET…mă crezi copilă ?

    a dispărut ! as we speak !


  227. 227
    Costelus:

    Haha, tare faza cu faru’ 😀

    Mie chiar imi plac fructele, asa ca n-ai nimerit-o.

    Ana: nu ma oftic ca taurii au p. mare. Chiar deloc. (da’ sper ca glumim si nu ne suparam).


  228. 228
    Costelus:

    Valonas, ti-a mai trecut supararea pe mine sau inca nu?


  229. 229
    Seva Tudose:

    val_one,doar ca să dovedesc că ceva nu este în regulă,eu scriu ceva la orele șase ! acum este 10:54 seara(aici) adică aproape 7 dimineața acolo !


  230. 230
    Seva Tudose:

    ding,ding..e ora șase !


  231. 231
    Seva Tudose:

    aproape șapte ! uf,diferența de ore mă omoară ! vă sărut și Dumnezeu cu voi !

    Ahhhhhhhhhh,mereu sunt depășită ! Toate cele bune !


  232. 232
    Zâna Măseluţă:

    Ma scuzati, am fost la un schimb de experienta in Salem.
    Voi chiar aveti impresia ca defectiunea era de la copy-paste? Va dati seama c-am intervenit…


  233. 233
    Ana:

    Seva,

    Şi mie mi s-a-ntâmplat de vreo trei ori să scriu comentarii lungi şi s-apăs pe nu ştiu ce rahat de buton de s-au dus în nirvana.

    Zâno,

    Reciteam acum şi iar mă scuturam de râs. Sigur c-a fost bagheta 😳 ta, dar ne-ai lăsat să transpirăm niţel şi pe bietul Danny l-ai dus în deznădejde prin lipsă. 😆

    Costeluş,

    Sigur că glumeam, ce naiba. Cine se uită serios la… zodia omului? 😳

    Mi-amintii eu de astea când zise aia mică de zodiile verişoare şi m-am gândit că o verificare de grup n-ar strica. 🙂

    Zâno,

    Ca să închidem cercul: zodie şi ascendent.


  234. 234
    Raj:

    Auzi precumca cica Anuta vrea sami faca un giulgiu. Un giulgiu la Giugiu sami faca caci acoalea ii o fabrica de textile unde muncitoarele neprihanite mior tese pan ce leo intarzia ciclu de atata concentrare, iar in pauze sa scandeze: nu vrem bani nu vrem valuta, vrem ca raju sa ne scuzati expresia………. Am neste fiinte dragi si va rog INSISTENT sa le calculoti ascendentu: sorumea 26.O2.1965 ora ? iar fina cea mare: 24.O8.1965 , nu stiu ora ca nam stat la piezda lu fina a batrana……. Cei cu zodiile astea ? de ce ficioarele nu sasamana intre ele ? Dacami place mai mult la priveghiuri decat la nunti, ii ceva pe sistem nervos ? Mai am unele ciudatenii: spal veceul de 3-5 ori pe zi, cada-zilnic, nu poci face treaba mare decat la mine acasa ca mi sa urcat bideul la cap iar in ultimu timp mio inchipui pe Ana goala. O fi de la luna plina ? …………. Costelus, daca nu te superi, daca-mi permiti, daca nu te enervezi: eu sa fiu in locu tau, mas purta cu multa eleganta cu Val. Nu de alta dar nas vrea sa mai dispara cum sa tamplat. Sunt ferm convins cai o fiinta mai delicata. Nu prea imi place sa primesc sfaturi darmite sa dau. Daca team superat,imi cer iertare…….. Seva, ma inervezi la creeri cu fusu tau. Mutate la noi in tiganie ca sa fii in rand cu lumea cu orele tale. Nu mi se pare corect ca in timp ce tuti savurezi cafeaua, io sa fiu deja satul de scos rahat. Sau invers: numi place ca io cand vidanjez, altii sa stea cu cracii pe masa, cucafeaua .


  235. 235
    Danny:

    Neatza copchilelor! Cam matinale azi.


  236. 236
    Ana:

    Păi, Raj, visaşi corect, că sunt goală… de conţinut. Cum să mă visezi plină? 😆


  237. 237
    Danny:

    Raj, nu ti-e rusine sa ti-o inchipui pe Ana goala? Cum e posibil asa ceva? Apoi, de unde tot scoti tu mereu rahatul ala, mai, Raj? De luni de zile il tot scoti, asa mult rahat este in lumea asta?


  238. 238
    Danny:

    Zana, te rog sa ne spui zodia si ascendentul sau descendentul?

    Fetelor, eu vreau sa dedic o melodie Andreei si Valonashului. Amandoua mi se par identice, nu stiu de ce, au multe lucruri in comun. Cand ascult melodia pe care vreau s-o dedic, ma duce cu gandul la ele. Melodia e frumoasa, putin trista si o canta John O’Callaghan & Kathryn Gallagher si se numeste: “Mess Of A Machine”.


  239. 239
    Edle:

    Neata, Leute! Val, du bist auch mein. 😉 Uitasem sa precizez.

    Ana, nu mi-ai raspuns. Ce ai cu dragutii si micutii Taurasi? 😀


  240. 240
    Ana:

    Danny,

    Am glumit, măi. Am glumit tot timpul. N-am nimic cu nimeni… până are cineva ceva cu mine. 😈


  241. 241
    Danny:

    Ce faci, Dana? Ne inversam avatarurile?


  242. 242
    Edle:

    Iertare. Eu eram. Danny, ramasesem cu adresa de ieri, de cand iti verificasem avatarul. N-am observat-o.


  243. 243
    Danny:

    Vrei sa postez si eu cu pantofiori? Ma lasi? Nu-i nimic, mi-am dat seama.


  244. 244
    Ana:

    Sunteţi nebuni! 😆

    Dana,

    Răspunsul e acelaşi, mai puţin ultima parte fiindcă tu n-ai nevoie de astfel de precizări. 🙂


  245. 245
    Danny:

    Eh, Ana, numai barbatii pot avea ceva cu tine? E de bine?


  246. 246
    Edle:

    La noi ascendentii cred ca se iubesc, Ana. Leul cu Racul sunt verisori. 🙂


  247. 247
    Danny:

    Dana, de ce nu pui la avatar si o poza de-a ta? Esti destul de frumusica, chiar foarte atragatoare si tinerica.


  248. 248
    Edle:

    😆 Merci, Danny. Cum stii tu sa faci complimente…

    Stie toata lumea cum arat, Danny, s-au plictisit de cate poze am pus pe-aici.


  249. 249
    Ana:

    Dana,

    Nu ştiu ce să zic. Oamenii sunt oameni. Zodiile sunt amuzamente. Chiar dacă eu sunt un exponent perfect atât pentru semnul cel mare, cât şi pentru ascendent. Mă distrează mai tare lucrul ăsta. 🙂

    Danny,

    Bărbaţii, domnule, bărbaţii, nu tentativele, n-au nimic cu mine niciodată. Ne înţelegem perfect. Nici femeile-femei nu au. Probleme apar când nefericirea oamenilor debordează şi-i supără veselia celorlalţi.


  250. 250
    Nora:

    La complimente de-astea cu “destul de”, să mă tot duc învârtindu-mă. 😆


  251. 251
    Ana:

    Nedestulo! 😆


  252. 252
    Nora:

    Raj, nu se poate fără oră. Nu mi-ai dat ora nici pentru soră, nici pentru fină. Te rog să te documentezi, vorba ceea. 😀


  253. 253
    Edle:

    Mie mi-a placut “tinerica”. 😆


  254. 254
    Ana:

    Păi, na, că nu mai eşti nici tu vreo adolescentă de-acum. 😆

    Vorba avocatului din desenul animat: “Uof, nu mai am 80 de ani!”


  255. 255
    Danny:

    Nu inteleg Nora, ce vrei sa spui cu “destul de”? Nu e buna exprimarea mea? Dana este o fata frumoasa, am vazut-o in poze. Eu nu m-as plictisi niciodata s-o vad.


  256. 256
    Nora:

    E destul de bună exprimarea ta, Danny. 😆


  257. 257
    Danny:

    Danei ii dau vreo 32-33 ani. Am dreptate, Dana?


  258. 258
    Danny:

    Eu vreau sa stiu cati ani are Valonash? Vreau sa stiu daca sunt verisoara cu ea?


  259. 259
    Edle:

    Nu, Danny.

    Si las-o pe Valonas. E verisoara mea. 😀


  260. 260
    Danny:

    Si eu cu cine sunt verisor? Caut verisor pe blog! Cine ma ajuta?


  261. 261
    val_one:

    😆 😆 😆

    Sah ein Knab’ ein Röslein steh`n,
    Röslein auf der Heiden;
    war so jung und morgenschön,
    lief er schnell, es nah zu sehn,
    sah’s mit vielen Freuden.
    Röslein, Röslein, Röslein rot,
    Röslein auf der Heiden!

    Knabe sprach: -Ich breche dich,
    Röslein auf der Heiden;
    Röslein sprach: -Ich steche dich,
    daß du ewig denkst an mich,
    und ich will’s nicht leiden!
    Röslein, Röslein, Röslein rot,
    Röslein auf der Heiden!

    Und der wilde Knabe brach
    ‘Röslein auf der Heiden;
    Röslein wehrte sich und stach,
    half ihm doch kein Weh und Ach,
    mußt es eben leiden.
    Röslein, Röslein, Röslein rot,
    Röslein auf der Heiden!


  262. 262
    Danny:

    Pardon, caut verisoara!


  263. 263
    Danny:

    Of, Valonash, nu stiu deloc germana. Cred ca zice ceva despre mine, dar nu-mi vad numele pe acolo. Dana, tradu-mi, te rog.


  264. 264
    Nastasia:

    Ziua bună! Da’ ce aveţi de vă căutaţi de zodii şi stele? Chinezu’ ce zice? Că după horoscoapele lui, eu aş fi şarpe. De dudău, sau viperă cu corn, nu ştiu.


  265. 265
    Danny:

    Fetelor, voi trebuie sa stiti ceva despre mine: sunt printre putinii barbati din lume care stie sa alinte o femeie!


  266. 266
    Nora:

    Val_one, fă-ţi pomană şi cu mine. 😀

    Nastasia, iaca, bem şi noi cafeaua, mai vorbim de zodii şi ne prefacem că şi credem. După horoscop, eu cică m-aş înţelege cu vărsătorii şi gemenii. Gemenii nu prea au făcut pui pe lângă mine, iar vărsătorii ce şi ce, dar plăpânzi rău. În schimb, mi-s pline zilele de săgetători, raci şi lei.

    Danny, tu eşti printre puţinii bărbaţi din lume care.


  267. 267
    Ana:

    Nastasie,

    Bine venişi! Ia, declară-te. Lasă chinezii, că-nnebunim. Zodie şi ascendent. 🙂


  268. 268
    Nastasia:

    Danny, aşa pretinde şi cafeaua Jacobs. Alintaroma, alintodanny. Sau alint-o, Danny!


  269. 269
    Nastasia:

    Săgetător cu ascendent în scorpion, să trăiţi!


  270. 270
    Ana:

    E, Nora, dacă suntem prea mulţi, io plecdracu. 😆


  271. 271
    Nora:

    Ana, pleci degeaba. Că tot de voi am parte. 😆 Aşa că stai. Măcar să fie stocul constant. 😛


  272. 272
    Danny:

    Fir-ai sa fii Nora:…………care stie sa alinte o femeie.

    Nastasia, zi atunci ca sunt Jacobs.


  273. 273
    Danny:

    Valonash, mi-ai ascultat dedicatia?


  274. 274
    Nastasia:

    Mai bine Jakob. Bruder Jakob, Bruder Jakob, schläfst du noch? Schläfst du noch?


  275. 275
    Nora:

    Asta e un soi de Frère Jacques, frère Jacques, dormez-vous? Dormez-vous? 😀


  276. 276
    Nastasia:

    Da, chiar cântecelul ăla e. Cam atât mai ţin minte din germana din şcoală.


  277. 277
    Danny:

    Ia mai terminati-o cu germana! Vreti sa incep eu cu bizantina sau araba?


  278. 278
    Nastasia:

    Da, da! Începe repede, că imediat tre’ să mă duc la cratiţăăăăă.


  279. 279
    Nora:

    Da! Mai ales cu bizantina. 😆


  280. 280
    Ana:

    Revenii. Scurt. Acu’iau aspiratoru’.

    Interşanjai ţoalele de primăvară-vară cu alea de toamnă-iarnă. Nu ştiu unde e pauza lungă, aşa că mulţumiţi-vă cu cratima. Scuze.

    Nora,

    Nu scapi tu, mă alintam. 😉

    Nastasie,

    Acu’ pricep de ce ne potrivim, da’ şi unde nu. Mulţi Scorpioni în juru-mi, relaţii vitale toate, îmi mai vine să-i dau de-a dura câteodată, adică de cel puţin trei ori pe zi, pe fiecare. Fie-mea e Scorpion cu ascendent în Săgetător. Bărbatu’ are şi el ascendent în Săgetător, că altfel ne suprimam reciproc şi simultan. Uf!


  281. 281
    Ana:

    Da, să bage Danny bizantina, da’ cântată.


  282. 282

  283. 283
    Nastasia:

    Eu mă cam tem de scorpioni, deşi nu ştiu exact de ce. Cred că de forţa şi tenacitatea lor. Nu ştiu ce-mi face mie ascendentul scorpion, dar cu săgetătorul mi-e bine, mai ales cu jumătatea-cal. Că m-aş zbengui pe coclauri ca o iapă nărăvaşă, n-aş răbda şaua, nici potcoave pe copite. Jumătatea-om însă e cam bleagă.


  284. 284

    au, ce muzică! aia e muzică?! io, cînd aud aşa ceva îmi vine să mă distrezdracu`!


  285. 285
    val_one:

    eu mi-s maimuţică, Nastasia, da-mi place aşa. 😆


  286. 286

    cică sîntem identice, valone… 🙄


  287. 287
    Ana:

    Ce muzică, muză? Unde e muzica? 🙄

    Că-ţi auzii pasul felinos şi să opri aspiratoru’. Sau fellinian? 🙄

    Nastasie,

    Mie-mi spui? Jumătatea-om e vulnerabilă ca p. 🙁 Noroc cu Leul, că mă mai resuscitează niţel. 🙂


  288. 288
    val_one:

    😆 om fi, soro…

    dar asta o fi muzică? 🙄


  289. 289
    Nora:

    Asta, Ana /le-o dedică Danny Andreei şi lui Val_one):

    Să nu dai cu aspiratorul că mă învineţesc repede. 😆

    Mai trimiteţi-mădracu şi pe mine la treburi.


  290. 290
    Nora:

    Val_one, aia e super-muzică. 😆


  291. 291

    ooooh, oh, oh…

    ooooooooh!

    aaaaaah!

    🙄


  292. 292
    Nora:

    Uite, se vede cine are studii în materie. 😆 Imediat citi partitura.


  293. 293

    doar acolo, la sfîrşit, nu prea înţeleg… sînt nişte acorduri complicate… :mrgreen:


  294. 294
    Nora:

    Acolo, trebuie trei voci, Andreea. Posibil două soprane şi un tenor alternând cu doi tenori şi o soprană.


  295. 295
    val_one:

    😆 😆 😆


  296. 296

    ca să nu mai vorbim de faptul că bemolul ăla de la cheie e absolut nerealist. 🙂


  297. 297
    Nora:

    Exersaţi, exersaţi, exersaţi. 😆


  298. 298
    Ana:

    Tăiaţi-mă, omorâţi-mă, am o nedumerire veşnică: Danny ascultă aşa ceva? Cum e posibil? Eu nici n-o pot porni bine, c-o şi închid.

    Unde dracu’ e Ceata lui Piţigoi? 🙄


  299. 299
    val_one:

    nu ştiu dacă ascultă. poate doar recomandă. 🙄


  300. 300
    Nora:

    Nu ştii să te distrezi, de-aia.

    Că ascultă e una. Că-i atribuie atribute precum “tristă” e foarte bizar.


  301. 301
    Ana:

    Cum se potriveşte muzica aia cu sensibilitatea lui? Cu alinturile dă cocoane, cucarasu’, cu broscuţele, cu puiu’ dă cucuvea… Nu m-oi dumiri vreodată.


  302. 302

    fi-miu a trecut pe lîngă mine, a ciulit urechile şi a zis:

    mama, te-ai dilit!


  303. 303
    Ana:

    Şi ce? Nu e aşa? Te simţi nedilită? Bea ceva, să-ţi revii. 😆


  304. 304
    Nora:

    Se potriveşte cu paloşul. De acolo se trag toate. 😆


  305. 305

    poate că merge des la discotecă. ştiţi, cu lumini din alea fosforescente, cu globuri care se învîrtesc. ce ştiu eu?…


  306. 306
    Nora:

    Pentru caras, broscuţe, pui de cucuvea se recomandă Cutiuţa Muzicală 3.


  307. 307
    Nora:

    Da, poate că are şi fluierici şi brăţări de-alea fosforescente şi tricou mulat cu dragoni.


  308. 308
    Nastasia:

    Bine-o zis cine-o zis, că dau în gropi de proastă. Şi incultă. Mie muzica aia mi-e de dat cu trenu’ pe linia Buzău-Feteşti. Unde mi-e mai urât. Că după aia, Feteşti-Cernavodă e cu totul altceva. Pe acolo se merge spre tărâmul celălalt.


  309. 309
    Ana:

    Vezi tu cu fluiericiul, că e o expresie populară care nu i se prea potriveşte lui Danny. Nu-l întărâta. 😆


  310. 310

    sîntem nişte snoabe.


  311. 311
    Ana:

    Muză,

    Poate tu. Eu sunt cuminte, dulce şi conservatoare ca urda de oi.


  312. 312
    Raj:

    Nasta: io cunosc Cernavoda canpalma. Oameni si locuri, lipoveni preabetivi, multibarbosi. Cunosc bine turcii, tatarii. Iamadmirat talpile si calcaiele lui mos Reshat, care daca merge pe carbuni incinsi sau iatagane, nu se taie la talpi. am prashit acoalea ceva ani buni. Il stiu bine pe boschi ala de sa dat mai acu vo 7 ani ca mananca carne de pisica,. Daco vrea Dna Anuta, moi depana la amintiri.


  313. 313
    Raj:

    … dulce si cuminte, o mananci ca pe placinte


  314. 314
    Manuella:

    Eu am ascultat piesa propusă de Danny. (Cumva. 🙂 )
    Test de anduranţă.

    (Iată, Raj, pot fi şi sub tine!)


  315. 315
    Ana:

    Cu Cernavodă? Vreau, cum să nu! Nu ştiu nimic despre locul ăla. Îl văd în trecere în fiecare an şi mi-a mai povestit odată Vali, prietena mea, de vremurile când era profesoară de franceză acolo. Dar mai mult de oameni decât de loc. Şi-a mai fost şi la telefon. Îmi amintesc mai mult starea.

    Ella,

    Cuminte şi tu, dejascorpioanco? 🙄


  316. 316
    Danny:

    Hellooo? Am lipsit 3 ore si ce-ati facut voi in lipsa mea? Am baut si o bere, daca vreti sa stiti.


  317. 317
    Danny:

    Andreea, Valonash, ati ascultat melodia mea? Eu v-am dedicat o piesa din genul trance. Va rog s-o ascultati. Nu trebuie sa va cramponati neaparat de bass. Ascultati melodicitatea din plan secund. Stiti ceva? Nu se aude ca la mine. Eu am home station SONY cu 5 boxe de 7 ani. La mine se aude perfect, mai ales ca eu am descarcat-o de pe net in regim remix. Este altfel decat aici. Ar trebui sa fiu in fata voastra sa ma vedeti cum dirijez.


  318. 318
    Danny:

    Eu nu inteleg ce melodie ati ascultat voi, deoarece Nora le schimba pe rand. Imi place genul trance, eu descopar multe chestii intr-o melodie, nu ca Till care nu stie nimic. Cand aveam 12 ani ascultam Pink Flyod, la 16 ani am descoperit AC/DC, dupa 2000 am descoperit genul house/trance. Sunt trecut prin Deep Purple at comp. Preferatul meu este Ronnie James Dio. Si mai este unul David Coverdale. Sa-mi spuneti voi unde canta?


  319. 319

    ne, ne, mie îmi place să mă cramponez de bass…


  320. 320
    Nora:

    Şi mie. Nu mă pot abţine. Una, două, mă cramponez şi nu mă mai las dusă. Da’ dacă aş avea home station SONY cu 5 boxe de 7 ani, poate că alta ar fi treaba.


  321. 321
    Danny:

    Ia spune Manuella, ti-a placut melodia propusa de mine? Manuella, eu te simt putin timida, asa este? N-ai vorbit niciodata cu mine. S-ar putea sa ai o oarecare teama sau jena sa vorbesti cu mine. Sa stii ca nu mananc fete, sunt un om care stie sa asculte. Conteaza foarte mult acest aspect. Este greu sa-ti dai seama cu adevarat de persoana din spatele monitorului. Al dracului de greu.


  322. 322
    Nora:

    I-a plăcut, Danny, cum să nu. E topită. Leşinată.


  323. 323
    costelus:

    Si pina la urma ce inseamna ascendent? Sau descendent?


  324. 324
    Danny:

    Dragele mele, eu sunt primul din tara, care am beneficiat de sistem DOLBY B in 1982. Am avut combina muzicala, sistem rack, PHILIPS, comanda speciala in Olanda. In 1984 aveam 16 radiocasetofoane si aceasta superba combina muzicala. In 1980 eram primul din tara care intra in posesia Zidului pinkfloydian. Mi-a placut de prima data si am difuzat-o cunostintelor mele. Stiti cum se uitau la mine? Ca la Pink Floyd, adica nu intelegeau nimic. De abia dupa 2-3 ani, incepeau ei sa se laude cu aceasta formatie.


  325. 325

    Nora, dacă ne înşelăm?! mie mi-e tot timpul frică să nu mă-nşel. cum ar veni, să mă prind în pat cu părerea greşită.
    să vie un specialist!!


  326. 326

  327. 327
    Danny:

    Daca va place sa va cramponati de bass, atunci o sa va dedic numai melodii cu bass.


  328. 328
    Danny:

    Stiu, Andreea, ca iti este frica sa nu te inseli, sa nu te arzi, etc. Ai facut-o de multe ori pana acum, dar nu e bine asa. Aceasta suspiciune a ta te face sa stai mereu deoparte. Te inteleg perfect, te-am deslusit perfect.


  329. 329
    costelus:

    Aham, deci nu de-ajuns ca-s gemeni, mai am si ascendent in scorpie. 😀


  330. 330
    Ana:

    Danny,

    Primus inter pares, ce dracu. 😆

    Costeluş,

    Mai rău e imposibil. 🙁


  331. 331
    Nora:

    În legătură cu ce să ne-nşelăm? Cu muzica?


  332. 332

    păi da, cu muzica.


  333. 333
    Danny:

    Deci, am ascultat multa muzica, o piesa exceptionala, printre multe altele este : STARGAZER-ul formatiei RAINBOW. Vocalist : DIO. Si cu asta am spus totul, ok? Sigur ca da!


  334. 334
    Nora:

    Absolut, Danny. Totul.


  335. 335
    Zâna Măseluţă:

    Phiii, ce zi incarcata am, trebuie sa aplanez conflictele de la o nunta, unde s-au intalnit mai multi care nu-si gasesc ascendentul.


  336. 336
    Zâna Măseluţă:

    Apropos de muzica trash, acuma-s la moda influentele rusesti, au o coregrafie super si un bas…


  337. 337
    Danny:

    Auzi, Nora? Pe tine te mai cheama si Filiberto? De unde ai numele asta? Este interesant. Nu pare a fi de olteanca.


  338. 338

    de fapt, o cheamă Nora Filiaşi, da` se dă mare…


  339. 339
    val_one:

    😆 😆 😆

    ba e maaare!


  340. 340
    Danny:

    Zana, ce au aia de se bat acolo? Nu-i inteleg.


  341. 341
    Danny:

    Nora Filiasi? Adica este din Filiasi.


  342. 342
    costelus:

    E mare tare? 😯


  343. 343
    val_one:

    😆 not big but great!


  344. 344
    Danny:

    Hai, Nora, afirma-ti identitatea. Filiberto? Ce vrea sa insemne acest nume, stau si ma gandesc eu, pe prispa casei, in pozitia ganditorului hamangian. Filiberto???


  345. 345
    Raj:

    Dna Ana: Cumva Dra Puiu Valentina , prifisoara de francaise, care preda la leceul orasului in anii 80 ? O tipa nalta, nalta, frumoasa de pica patuncea. Fuma snagov. Nam mai vezuto ezact de pin anu 1984-1985. Patuncea era directol Prof Buciuc Eliade care dupa aioa a disparut la Bucuresti si a fost preot paroh la o beserica din bucale. Era director fara sa fi fost membru da partid. Patuncea o chema Puiu . Acu o fi meretata. Ella e iar deasupra mea. Io am o metushe in Cernavoda si am fost pin vacante pacolosa. Am vezut inmormantarea lui Tudor Stavru care a murit la cutremur. Cascadoru acela.


  346. 346
    Nora:

    L-am găsit pe drum, în praf, la Filiaşi, cum bine zice Andreea, Danny. E jumătatea mea argentiniană, băutoare de mate şi cam afazică.


  347. 347
    val_one:

    neafirmato! 😆


  348. 348
    costelus:

    “not big, butt great”. Interesant 😀

    Danny: Eleonora era muncitoare la filatura.


  349. 349
    Danny:

    Filiberto asta al tau e din carne si oase? Un argentinian gasit in praf la Filiasi? Ce noroc pe tine.


  350. 350

    mi s-a arsdracu fasolea pe aragaz, din cauza voastră! urîţilor!! 🙁


  351. 351
    costelus:

    Ce romantica cina de simbata seara: fasole afumata. Ai si mujdei? 😀


  352. 352
    Danny:

    Andreea, tu n-ai aragazul langa p.c.? Faci fasole? Galbena, nu-i asa? S-o prepari cu carne de porc, numai asa e buna. Sper ca i-ai luat atele.


  353. 353

    mai taci, că dacă mă enervez te bag în oală şi pe tine! mîţă afumată.


  354. 354

    hm. văzusem eu că nu stă în picioare. dacă îi pun atele, zici că stă?


  355. 355
    Ana:

    Raj,

    Eşti nebun? Sigur că ea! Acum să-mi spui cine eşti tu, ca s-o sun pe Vali. Nu-mi vine să cred. 😆


  356. 356
    Danny:

    Andreea, vrei sa te ajut sa prepari fasolea? Stiu sa fac mancare, chiar imi place. Mai bine o bagi in cuptor.


  357. 357
    Raj:

    Dna Nora are avatar un ciulin. Ca aia de ma zgaraiam io la popou sin alte zone intime cand ma aplecam sa culeg urzici….. Val esti blonda naturel ? In avatar esti chiar tu ? Deci esti albastroasa la ochisori………. Dna Ana, daca Vali era prifisoara de care vorbeate, acu are 60 de ani. M-a cunoscut sigur. Pai cinei dadea struguri de furat prof Vilae de fizica, Pintea de filozofie care a murit boschi sarmanu in urma unui mariaj nefericit si Dnei Vali Puiu ? Am si lucrat cativa ani la Cernavoda ca tener injiner stagiar. A murit si Birda Tiberiu, directoru dela gen. 1 . A sucombat in statia de autobuz, in Cernapraf. Mai acu doo luni , o fosta colega dea ei sa aruncat de pe podul dela Cernavoda. Podul cel mic care face legatura gara-oras, nu cel mare. Era prifisoara de romana. Acu director e prof Covatariu, un tip special care daca catinda la primarie , era ales cu 99 la suta voturi de cernavodeni, dar na vrut penca ii special si nui place curvariseala din politichia locala. Sunatio dacai ea ca tares curios.


  358. 358

  359. 359
    val_one:

    da, Raj, eu. şi blondă, şi albăstroasă naturel.


  360. 360
    Danny:

    Raj, tu in zonele intime te zgarai? Esti sado? Decat un ciulin, mai bine iti iei o perie de sarma. Sau tu preferi numai ciulinii?


  361. 361

  362. 362
    Ana:

    Raj,

    Cine-i spun că eşti? 🙄

    Că ea e sigur ea. Vali Puiu, draga mea prietenă.


  363. 363
    Zâna Măseluţă:

    iimmm, fasole pane, yami, yami…


  364. 364
    Raj:

    Dna Manole o cheama pe profa pensionara care sa aruncat acu doo luni de pe pod. Am fost pentru 24 de ore chiar atunci in Cernavoda si am vazuto lata sub pod, ca nu sa aruncat in apa, ci po strada paralela cu canalu dunare- marea neagra. A fost ceva oribil , dar nu si pentru mine , ca in perioada cea mai neagra a vietii mele am lucrat la o morga din Paris. Asta a fost inainte de ami gasi de lucru, cand am mancat io baxu acela de banane preacoapte dela thomberon deam starnit sila si oprobriul forumului, in special a lu Florin si Danny si a altora. Atuncea am lucrat fara forme legale , ca ajutor de autopsier. Inca se putea patuncea daca aveai oarece relatii.


  365. 365
    Danny:

    Uite, Andreea, ia exemplu de la negroteiul acela. Prepara fasole si foloseste laptopul concomitent. Ce-ti mai face fasolea? Hai, draga, ca nu s-a ars prea tare. Ia zi, ti s-a lipit sosul de fund, miroase a ars? Renunti la sos si la pastaile arse, m-auzi? Cat ti s-a ars?


  366. 366
    Danny:

    Manuella, zi draga si tu ceva. Ce mancare ai facut azi?


  367. 367
    Ana:

    Raj,

    De cine-i spun lui Vali? 🙄


  368. 368
    Danny:

    Haideti, mai, ca mi s-a facut somn de la bere. Ma duc sa stau putin prin pat. Ne vedem mai tarziu.


  369. 369
    Danny:

    Ii spui de mine, Ana. ha,ha Ciao!


  370. 370
    Ana:

    Vorbesc cu Vali acum. Mai dă-mi date.

    Văd că dispăruşi. Nu vreau date prin care să ni te devoalezi, ci prin care să te identifice ea, de vreme ce tu i-ai dat numele întreg, care este şi azi acelaşi.

    Evident, îi ştie pe toţi pe care i-ai pomenit, i-am citit comentariile integral. Struguri nu mai mănâncă de dinainte de a începe să facă naveta la Cernavodă, ceva cu practica agricolă cu elevii, aşa că acolo ne poticnirăm. Mai ales că ingineri stagiari la centrala atomică înţeleg că eraţi mai mulţi.

    Am pus-o şi la proba umorului, să-şi amintească cel mai spectaculos deţinător de umor din vremea aia, umorul fiind singurul lucru care nu se poate disimula, dar ce-a ieşit nu s-a potrivit cu cei 48 de ani ai tăi. Sau erai mai cuminţel atunci? Cu profesoarele, nu în general. 🙂


  371. 371
    Raj:

    Dna Anuta: io tre sa plec imediat cand sunt sunat. Daia nu raspund imediat. Ce date ? Fostii ei elevi sau profesori ? Prof . Bargan a murit de vreo 10 ani, Prof de mate Vancu e paralizat de vo 15 ani, Prof pamfilov a murit de mult, la fel sotia sa a murit. Prof Ciotic a murit. O figura aparte era prof. Pantea de filozofie care si el a murit. Acestia au fost colegi cu Dra Puiu Valentina. Mai era un inginer bucurestean care preda ceva tehnic, unul cu parul tapat, cu sacouri bleomarin, cu nasturi metalici. Valentina era frumusetea liceului. Inalta, slabuta, haioasa, finuta, de gasca. Mai era prof finuta de chimie brasoveanca care sa maritat cu al de fizica, Demirgean, un nesuferit. Cumva Vali a fost sotia lu Demirgean ? Dar pe Gaga sil aminteste ?


  372. 372
    Ana:

    Raj,

    Ţi-am completat comentariul precedent. Dacă tu îţi aminteşti inclusiv faptul că Vali fuma Snagov, e extrem de clar că o ştii nu doar din vedere. Iar ea vrea, firesc, de altfel, să ştie cine eşti tu. Să ştie ea, că eu oricum nu te cunosc.

    N-a fost nevasta lu’ Demirgean şi nici a altcuiva. Vali e la fel de frumoasă şi astăzi, eu o ştiu de 8 ani. Ne-am lipit la prima vedere, ca marca de scrisoare. O minune de om.


  373. 373
    Raj:

    Dar pe Miss Maria o cunoaste ? E maritata cun banatean , cu d-l Miss carei svab. Am fost vecini cu Miss Maria. Maria era seralista pin 80 si avea 10 pe linie. Sa maritat de mica cu Miss timisoreanul si a trebuit sa intrerupa liceul, ca asa erau vremurile. Daca Maria era liceana in zilele noastre, lua bacul sigur cu 10. Sio aminteste sigur Dna Vali. Maria are acu 54 de ani si din frumusetea care a fost, e de nerecunoscut. Nu stiu daca nu cumva a murit.


  374. 374
    Ana:

    Bine. Înţeleg. Nu vrei. O s-o mai sun şi mâine, să-i mai citesc comentarii. Să vedem pe cine mai ştie. Am lăsat-o să-şi stoarcă minţile, să ştii. Eu tot insistam: “Hai, Vali, e clar că e cineva din gaşca despre care mi-ai povestit acum doi ani, cineva apropiat. ” Da’ zici că te f. careva, aşa te fereşti. 😆


  375. 375
    Manuella:

    Ana,

    Raj -- ca peştele zodiei mele. 🙂
    Greu de prins.


  376. 376

  377. 377
    Raj:

    Dna Ana, io visam o nevasta ca Prof. Puiu. Nonconformista, neinchistata, fara prejudecati, nedereglata de comunism, haioasa, frumoasa. Am facut o gafa cu Demirgean. Nu se putea marita cu nesuferitu ala. Ce mai tura vura, iam fost elev un trimestru, cum sasi aminteasca de mine ? Sunt elevul cu terminatia numelui sky. Na avut multi elevi cu asa nume. Sunt elevu caruia prof de lb.romana Cileaga le citea tutulor prifisorilor , in cancelarie, tezele si compunerile mele. Eram diliu. Dar de Draghici Elisabeta, eleva ei isi aminteste ? Era cea mai frumoasa liceanca in 8o. Alta eleva a dansei, Gina Tzigaret a murit intrun groaznic accident mai acu 10 ani. Spunetii sa acceseze Mariana Mircea care ia fost eleva. A fost primarita orasului pana mai acu cateva luni. a pierdut din cauza prof Hansa Gheorghe de la sc. 3, fostul dir. dela sc. 3.


  378. 378
    Ana:

    E, na. Da’ cine vrea să-l prindă? Numai Vali l-ar putea şti, iar mie ce mi-ar putea spune: “A, ăla e Artur Protopopescu, de la centrală, din anii ’80.” Şi io ce-aş face cu informaţia asta? Ce mi s-ar lumina dintr-odată? 🙄


  379. 379
    Raj:

    Nus femeie, desi uneori ma port ca atare. Fostul forum ma invatat minte. Anonimat strict. Creca o cunoaste pe


  380. 380
    Ana:

    Muză,

    Crăpău! Fix asta vorbeam cu altcineva mai devreme. Un bărbat care a spus că, fără dubiu, este bărbat. Ai fost pe fir? 🙄


  381. 381
    val_one:

    e Keyser Söze… 🙄


  382. 382
    Ana:

    Raj,

    O sun mâine pe Vali şi-i spun.

    Adevărul este că voi aţi avut acolo ceva special. Acum doi ani, Vali, într-o toamnă tot caldă, mi-a povestit timp de câteva ore de tinereţile ei la Cernavodă. N-am întrerupt-o. Am rămas cu o stare caldă după povestea aia, stare care m-a ţinut săptămâni întregi.

    Azi, când am sunat-o, am întrebat-o dacă-şi mai aminteşte de sâmbăta în care mi-a povestit de Cernavodă.

    -- Dragă Cami, tu niciodată nu m-ai crezut că am o memorie ingrată. O fi fost, poate, singura dată în care am vorbit şi eu. Şi e clar că ţi-a plăcut mult, dacă m-ai lăsat şi pe mine să vorbesc. 😆


  383. 383

    bineînţeles că e bărbat. femeile duc gunoiul în mod natural, nu aşa… forţat. 😆


  384. 384
    costelus:

    Andreea, dupa o cina romantica cu fasole, urmeaza o noapte si mai romantica? 😀


  385. 385
    Ana:

    Oricum, ea a fost uimită că aia e cea mai frumoasă poveste a ei pentru mine. Mi-am închipuit-o pe toată. Şi-acum o ştiu, în amănunt. Vali a fost şocată în seara asta.

    Altfel, Raj, te înţeleg. Astă-vară, la mare, îmi spuneau prietenii de clonele de pe Pandora’s. Ce era să fac? Dar, recunosc, o senzaţie de neplăcere m-a încercat. Am început să mă uit cu atenţie în jur, parcă ceva nu-mi pria. Când prietena mea m-a strigat “Barton!”, am înţepenit. Numai ea ştie ce i-au auzit urechile.

    M-am potolit însă degrabă, că mă tem să n-o dau în paranoia. Am vrut doar să-ţi spun că ştiu cum este.

    Nu-mi trebuie să ştiu cine eşti, n-am nicio necesitate în sensul ăsta. Mie mi-e drag personajul Raj şi aşa o să rămână. 🙂 Nu te teme, n-am veleităţi de investigator. Pe mine nu mă înşeli numai dacă nu vrei. Îi şi provoc pe oameni s-o facă, tocmai prin indiferenţă, prin lipsa suspiciunii. Nu pot funcţiona suspectând. Aş obosi, m-ar consuma îngrozitor. 🙂

    În viaţă, oamenilor ca mine li se spune creduli, naivi, proşti, imbecili etc.


  386. 386
    Ana:

    Muză,

    Eşti nebună şi genială. 😆


  387. 387
    val_one:

    ete…

    pentru ultima afirmaţie cred că te bat tund cu prima ocazie cînd ne vedem, soro. vezi tu! 🙄


  388. 388
    Ana:

    Val,

    Mâine, iubire, mâine… 😆


  389. 389
    val_one:

    da, chiar mîine, ca indignarea mea să fie la fel de adîncă. :mrgreen: cumpoci să spui aşaşeva? 🙄


  390. 390
    Ana:

    Raj,

    Sigur că-şi aminteşte, dar nu după “sky”, ci după restul, iar Elisabetei i-a fost dirigintă. De soţia profesorului Pamfilov nu ştia şi s-a întristat rău. Dracu’ m-a pus s-o mai sun încă o dată. 🙁

    Fii pe pace, numele tău nu-l mai ştie deloc, dar pe tine te ştie.


  391. 391
    Ana:

    Val,

    N-are rost s-o dau pe după scoruş. Ăsta e adevărul. Am încredere în oameni şi aşa o să fie mereu. De cele mai multe ori, asta nu mi-a creat probleme, dar există şi excepţii. Mă doare rău când se întâmplă, simt că mă desfac în bucăţi, dar îmi ling rănile şi merg mai departe mereu. Îi şi iert. Pe unii, repede, pe alţii… la un moment dat. Oricum, pe toţi.

    Asta este prostie fără limite, draga mea Val. Pe toţi îi iau de buni, fără excepţie. Bărbatul meu, ca să mă protejeze, m-a rugat să mi-i imaginez ca pe câmpuri goale pe care să-i las să planteze cu timpul, nu ca pe holde mănoase. Nu pot, e o mare lipsă, dar nu ştiu cum să fac asta.

    Fac ca toţi dracii când mă enervez, zici că vine tsunamiul, nimic însă în afară de vorbe la nervi, nicio consecinţă asupra nimănui. Şi nu pot purta pică. Nu ştiu cum.

    A, ar fi ceva. Pe oamenii ăştia îi las fără mine, dar cred că n-o fi mare lucru, nu? Mă detaşez abrupt de ei. Când a scris Raj aia cu cine nu mă iubeşte, nu mă merită, am îngheţat. Şi eu am una foarte asemănătoare. Cine nu-şi dă seama, dincolo de histrionismul meu general şi de cel de conjunctură, cum sunt eu de fapt, chiar n-are ce căuta pe lângă mine.


  392. 392

    nu-s genială, îs tîrşită prin viaţă. 🙂
    nebună, da, sînt.


  393. 393
    Danny:

    Bun asa. Cine ma lamureste, ce trebuie sa fac, pentru a-mi schimba poza cand vreau eu? Am poze de sezon, toamna, iarna, primavara si vara.


  394. 394
    Ana:

    Muză,

    Păi, geniul nu e înnăscut, ci dobânditdracului. 😆

    Danny,

    😆 😆 😆


  395. 395
    Nora:

    Danny, pentru asta trebuie întrebat oracolul. Trebuie să existe o configuraţie astrală optimă.


  396. 396
    Nora:

    Andreea, s-o crezi tu! Nu suport să duc gunoiul. Nu-l duc decât noaptea, după unu, în cazuri de forţă majoră (de pildă, dacă am eviscerat vreun peşte).


  397. 397
    Danny:

    Daca ma voi lua dupa oracol, voi astepta mult si bine. Hai, Nora, fii tu oracolul meu.


  398. 398
    Ana:

    Nora, se spune dezmăţat, nu eviscerat. 😉 Livresco!


  399. 399
    Nora:

    Nu se poate, Danny. Nici măcar mioapă nu sunt.


  400. 400
    val_one:

    of, Ană, Ană! 🙄

    ştiu ce spui, ştiu cum eşti, dar asta nu e prostie, nu e credulitate şi nicidecum imbecilitate.

    şi da, cine nu te iubeşte, clar nu te merită. 🙂


  401. 401
    Danny:

    Eu nu inteleg, ce tot discutati despre gunoiul ala? Gunoiul se duce si gata, nu-i ceva urat sau rau. E ceva necesar si trebuie dus. Nu degeaba civilizatia incepe cu toaleta, ma refer la constructii, etc.


  402. 402
    Danny:

    Hai, mai, Nora, nu fii rea. Spune-mi ce trebuie sa fac?


  403. 403
    Ana:

    A, nu v-am spus. Am un prieten care-mi scrie mesaje ca Raj. Nu desparte niciun cuvânt de altul. Nu-i răspund, că urăsc să scriu mesaje, îmi trebuie o juma’ de zi, ci îl sun înapoi, dar mor de râs de fiecare dată.

    Ultimul, săptămâna trecută, când a intrat copilu’ la master, a fost cam aşa: “Suntembugetaridracusăneia!”


  404. 404
    Nora:

    Danny, intri pe http://www.gravatar.com. Te loghezi acolo cu adresa de email pe care ţi-a făcut-o Edle şi parola pe care doar tu o ştii şi îţi uploadezi noua fotografie.


  405. 405
    Nora:

    Ana, am reţinut. Dezmăţat. 😀


  406. 406
    Ana:

    Nu, Val, nu să mă iubească, să-şi dea seama cum sunt, că nu e deloc mare lucru. Poţi să ai ochii legaţi, mâinile moi, să nu poţi vorbi, auzi, pipăi -- şi tot îţi dai seama.


  407. 407
    costelus:

    Eleonora, da’ n-ai colocatar pentru dus gunoiu’?


  408. 408
    Danny:

    Nora, am doua parole, una trimisa de Dana si alta trimisa de tine. Pe care o aleg?


  409. 409

  410. 410
    Nora:

    Aia trimisă de Dana.

    Costeluş, ce-ţi veni cu Eleonora? Da, am, de-aia şi zisei “în cazuri de forţă majoră”.


  411. 411

  412. 412
    costelus:

    Imi place cum suna Eleonora 😀

    Aha, doar in cazuri de forta majora. Credeam ca i-a reusit dresaju’, dar m-am inselat. 🙁


  413. 413

  414. 414
    Nora:

    Ce păţişi, Danny?


  415. 415
    Danny:

    Semeni cu Ana?


  416. 416

  417. 417
    Nora:

    Doar la modul în care avem prins părul în pozele astea. Chiar, nu remarcasem! 😆


  418. 418
    Ana:

    Uf! Mă speriasem. Aşa este. 🙂 Semănăm. La cap. 😉


  419. 419
    Nora:

    Asta am pus-o doar de test. Văd că nu te-ai descurcat pe gravatar.com.

    Ana: 😆 😆


  420. 420
    Nora:

    Dannyyyyyy! Sucombaşi? Hai mai repede cu colecţia de toamnă că vine naiba iarna!


  421. 421

    puf!
    şi-aşa mă confundă lumea pe mine cu valonaş! acum o să vă confunde şi pe voi!


  422. 422
    Danny:

    Stai putin.


  423. 423

  424. 424
    Nora:

    Da, Andreea. Voi sunteţi echipa roz, noi aia albastră. 😀


  425. 425
    Danny:

    Pai, un barbat remarca altfel decat o femeie si invers. Semeni foarte bine cu Ana, mai ales la par, la forma capului.


  426. 426
    costelus:

    Nu prea cred eu ca tu esti in poza aia. Stiam ca n-ai curaj deloc.


  427. 427
    costelus:

    La forma capului 😀 😀 😀

    Asa-i, Ana si Nora au capul rotund, eu si Andreea -- patrat.


  428. 428
    Nora:

    Ai dreptate, Costeluş. Nu-s eu. E micul-verde-spărgător-de-pietre. 😆


  429. 429
    Nora:

    Danny, ai dreptate şi tu. Mai ales invers. 😆


  430. 430
    Danny:

    Nu, Costelush, numai tu il ai patrat!


  431. 431
    Ana:

    Nora,

    Las-o pe-asta. Arată foarte mişto ca gravatar. Numai că induci lumea în eroare. Pari sfioasă. Da’ nu-i bai. Să vie ca mieluşeii şi să-şi ia parii cuveniţi. 😆

    Serios, îmi place foarte mult. Zilele trecute am dat peste ea şi m-am tot uitat. Eşti foarte frumoasă.

    Ia, rozaliilor, angard! 😆


  432. 432
    Raj:

    Da de ce dati comenturi asa scurte? Concisie scrie pe voi. Vam dat epopeea 431. Mai mult pentru Puiu Valentina. Anai deasupra mea. E sefa.


  433. 433
    Danny:

    Este foarte reusita poza ta, Nora. S-o lasi pe blog.


  434. 434
    Raj:

    Nora se uita in jos. Nui cu nasu pe sus. Atipic pentru o olteanca. Ii frumoasa tare. La 31 de ani si io eram frumos. Inalt ca bradu, prost ca gardu, vorba taichii atunci cand iam dat cu barosu peste mana din gresala.


  435. 435
    Nora:

    Raj, parc-ai trăit o mie de vieţi.

    O mai las, Ana, pe weekend. Apoi, revin la spinoşenii. E greu cu primul amor. 😆

    Ia uitaţi, doamnelor şi domnilor, începu colecţia de toamnă. 😀


  436. 436
    Ana:

    Raj,

    Viteazule! 😉

    Pe Vali o iubesc şi eu, numai că nu în tăcere, că eu nu ştiu cacumarveniunacaasta. 😆 E o femeie… altfel. Am cunoscut-o la fostul serviciu, nu eram colege de birou, eu lucram la Partea I, ea, la editură. Ne-am întâlnit la fumeză. Când am văzut cât e de înaltă, şi nici eu nu sunt vreo mititică, am înlemnit. Totul e frumos la Vali. Ca o bijuterie vie. Ea zice că mie mi-a văzut râsul şi-a atras-o căldura. Şi de-acolo n-a mai fost nevoie de timp, că ne-am lipit pe loc şi-aşa am rămas. E încăpăţânată ca o sută de catâri şi cu o inimă aburindă.

    Tu să zici de lipoveni, că de-acolo pornirăm noi vorba.


  437. 437
    Ana:

    Au! Au! Anne Demeulemeester, dracusănepieptene, ameţesc toată. 😆


  438. 438
    Nora:

    Ana, că tot eşti tu agent, redactor şi editor pentru Raj, cred că ar fi mişto să faci şi aici o compilaţie. Dacă n-are el nimic împotrivă, desigur.


  439. 439
    costelus:

    Prea mica, nu vad nimic 🙁 🙁


  440. 440

  441. 441
    costelus:

    Gata, m-am descurcat. Frumoasa tare.

    Poza, ca altfel ma trezesc cu cucuie.


  442. 442
    Nora:

    Erai încurcat? 🙄


  443. 443
    costelus:

    nu, vrajit …


  444. 444
    Danny:

    O data la 7 zile voi schimba poza. Voi merge din 7 in 7 zile pana voi termina toata garderoba unui an intreg. Asa sa faci si tu, Nora. Daca la femei e la moda cocul, atunci la barbati voi promova sapca sport, Sic! Doar, formator de opinie sunt, nu?


  445. 445
    Ana:

    Costele, şezi blând, că iar te castrează astea! Ascultă la mămica, că-ţi vreau numai binele.

    Ca să nu mai vezi mic, tre’ să nu te mai uiţi în jos. 😉

    Nora,

    Păi, eu la cedracimărefeream? Evident că aici. Eu cu Raj scriem pe răboj. Dai răboj, ai scrijelitură. Simplu.

    Raj,

    Aici tot cu mine vrei să scrii sau singur?


  446. 446
    Ana:

    Danny,

    Nu la şapte zile, că mă ştii slabă de inimă şi m-amorezez. Iar cu formatoru’ de opinie sclavă mă faci. 😆


  447. 447
    Ana:

    Edle asta, mare vrăjitoare. Unde pune ea mâna, creşte şi se-nmulţeşte. N-am mai pomenit. Clar, nu trebuie s-o întâlnesc.


  448. 448
    Raj:

    Io numa cu Ana vreau


  449. 449
    Nora:

    Costeluş: Las’ că-ţi trece. Fă-ţi un ceai.

    Raj, îţi zic ce ţi-a mai spus şi Ana dincolo. Dacă vrei, îţi fac cont şi poţi semna singur. Dacă nu, tot pe pagina Anei, ca până acum. Cum vrei tu.

    Danny: musai.


  450. 450
    Nora:

    Ok, Raj, nu apucasem să văd 449.


  451. 451
    Nora:

    Edle, daaa, farmazoană, ce să mai. Să vezi acuma că ne face ş-un calendar. Pirelli, nu alta. 😆


  452. 452
    Nora:

    Danny, da’ pălărie n-ai? Eu sunt de modă veche.


  453. 453

    a ieşit foarte bună fasolea. are un… je ne sais quoi… 🙄


  454. 454
    Raj:

    Dna Ana, trebatio pe Dra Puiu dacasi mai aminteste de Gina Comanescu, eleva ei. Era nepoata profului de istorie , Comanescu Acsinte care nu credea in Dumnezeu si acumai mai mult pin biserici. Zicetii ca si prof Untaru a murit de tanar. La prof Comanescu aveam 9 pe linie ca la el nu exista 10. Nepoatasa lua 6 chiar daca stia de 8 din cauza ca era nepoatasa


  455. 455
    Ana:

    Nora,

    Dau năvodu’ pentru luna august. 😆


  456. 456
    Nora:

    😆 😆 😆

    Şi eu mărgelele roşii. Şi dresurile negre cu adeziv. 😆

    Danny, zi unde să-ţi trimitem coletul. Acuş chem curierul.


  457. 457
    val_one:

    dar ce memorie ai tu, Raj? 🙄

    şi ce mă lăudam eu cu a mea…


  458. 458
    Nora:

    Cred că s-ar potrivi la iunie, când se fac cireşele. 😆 😆


  459. 459
    val_one:

    da, Nora, cu cercei din cireşe. 🙄


  460. 460
    costelus:

    am vrut sa-mi fac ceai, dar n-am gasit vodca.


  461. 461
    Raj:

    Dna Nora, lu Raj nimeni nui face si nui tine nimeni contu. Nam io cont la banca , la cemi trebuie aicesa ? Fara cont, cu Ana brat la brat, doi clasici in viata. Iote acu aveam chef sa scriu, da tre sa ma culc ca la 3 plec intrun loc


  462. 462
    val_one:

    pfii, da`ce bine ne asortăm pe echipe! 😆


  463. 463
    Ana:

    Raj,

    Sigur c-o-ntreb, da’ o s-o mai las niţel, că Vali e sensibilă, o ştiu bine, şi-am întristat-o cu soţia lui Pamfilov, am simţit-o. I-am propus să ne vedem curând, poate în două săptămâni, că drumul ei către casă e aproape de serviciul meu. Da’ pe Vali tre’ s-o laşi să-şi aşeze vorbele, nu e ca noi. Uof, franceza p., că iar am uitat cum mi-a zis ea mie pe franţuzeşte că sunt dulcică. Dracusămăia, de năroadă!

    Muză,

    Aşa e bună fasolea, cu jeoneosecua. 😆


  464. 464
    Ana:

    Nora,

    Năvod în iunie? Nu e prea devreme? Plus că nu respectă veridicitatea… faptelor. 😳


  465. 465
    costelus:

    Fasole frantuzeasca …


  466. 466
    Nora:

    Raj, ho, că nu iau comision. 😆 Nici la depuneri, nici la transferuri, nici la retrageri. 😆 Am priceput, tu cu Ana, doi clasici, la braţ, cum altfel?

    Val_one: nu-i aşa? 😀


  467. 467
    Nora:

    Nuuu. Năvodul rămânea la august. De mărgele şi dresuri ziceam eu. 😀


  468. 468
    Raj:

    dulcision. Ca la furculision………… Val, am o memorie de turbeaza elefantu de oftica. Ofticasion


  469. 469
    Danny:

    Nora, nu prea te simt de moda veche. Zi si tu ca am palarie in loc de sapca. Imi sta bine cu palarie de cowboy si ochelari de soare.


  470. 470
    Ana:

    Nora,

    A. Mi-a venit năvodu’ la loc. 😆 Iunie, mărgele şi dresuri cu bandă, iulie, plaja de nudişti, cu sau fără val spart la cap, august -- decenţă, respect, rigoare, adicătelea măcarnăvodcedracu. 😆


  471. 471
    Ana:

    Raj,

    Moooor, că nu-mi aduc aminte. Poate m-ajută Nora. Nu era un cuvânt uzual. Era cu a… Tutămaisunt!

    Nora,

    Dacă ai năvodu’ la-ndemână şi vrei, taie o buca’ dă poză şi fă o avanpremieră. 😆


  472. 472
    Raj:

    darear cernavodracii !


  473. 473
    Ana:

    Am găsit cuvââââââââântuuuuuuuuuuuuuuuuuu’!

    Allechante, bă, sunt allechante. Să crăpaţi de necaz! Aşa mi-a zis Vali şi-a adăugat: “N-ai decât să cauţi cuvântul.” 😆


  474. 474
    Nora:

    Ana, nu-l am şi nici photoshop n-am pe calculatorul ăsta.

    Nu-mi vine cu “a” decât “affable” în cap.


  475. 475
    Nora:

    Aia e mai mult decât “dulce” sau ce ziseşi tu. 😀


  476. 476
    Danny:

    Adelante, Ana.


  477. 477
    Raj:

    Si Seva ii alechantzica. Acu creca doarme cu capu pe matza. De fapt toate sunteti alchantzoase


  478. 478
    Ana:

    Aoleu! Da’ cum e allechante?

    Poza ţi-o trimit eu, da’ altfel n-o poţi tăia?


  479. 479
    Raj:

    Zici ca Nora e atenta la macrameuri sa nu greseasca. De gravatar zic. Ca o parizianca din secolu 19 asteptandusi sotzu sa vie de la razbel. Sau de la bodeque


  480. 480
    Ana:

    Nora,

    O taie Irina, rezolvarăm. Numai să mi-o dea şi gata, pac la Războiu! 😆


  481. 481
    val_one:

    ce baftă au unii la instantanee… 🙄


  482. 482
    Nora:

    Ana: alléchant

    affriolant, appétissant, attirant, attractif, attrayant, engageant, excitant, friand, intéressant, ragoûtant, séduisant, tentant

    Raj, da, da, sunt mare specialistă în macrameuri. 😆


  483. 483
    Nora:

    Şi nu, nu ştiam cum s-o tai fără photoshop. 🙁


  484. 484
    Ana:

    Iacacalendaru’ Pirelli -- august:

    Năvod la Marea Neagră:


  485. 485
    Nora:

    Danny, observă şi ia aminte.


  486. 486
    Ana:

    A, referinţa completă: năvod de hamsie, nu de guvizi ori barbun. 😆

    Danny să fie septembrie, cu şepcuţa şi broscuţa.


  487. 487
    Danny:

    Si pestii unde sunt?


  488. 488
    Ana:

    😆 😆 😆

    Danny,

    De-aia te ador. Eşti inalterabil inocent. Să-ţi dea Dumnezeu sănătate, că altu’ nu se mai naşte aşa! 😆


  489. 489
    Manuella:

    Poză ispită.

    Era frumoasă completă. Să se vadă tot valul, nisipul, clepsidra…


  490. 490
    Ana:

    Manu,

    Ete, p.! Neruşinato! Să vază ea valu’, malu’ şi mai ce? Caredracuclepsidră? 🙄


  491. 491
    Danny:

    Multam, Ana. Sanatate sa avem cu totii. Poza cu sapca este din septembriul anului trecut. Superba vreme, splendid peisaj, iar maine ma duc din nou dupa marea captura. Numai ca exista o problema: mi-au murit ramele. Am ramas doar cu mamaliga.


  492. 492
    Nora:

    Peştii ca peştii, da’ borcanele cu momeală, cârligele, minciogul… 🙄


  493. 493
    Danny:

    Manuella, draga mea, nu-mi zici nimic?


  494. 494
    Danny:

    Ma descurc fara minciog. In rest am tot ce-mi trebuie.


  495. 495
    val_one:

    da`unde ţineai rîmele, Danny? în ţarc? 🙄


  496. 496
    Nora:

    Danny, spune repede cum ai abuzat de bietele râme de-au dat ortu’ popii.


  497. 497
    Manuella:

    Ana,

    Clepsidra ta.

    Vrând-nevrând. Sunt cuvintele mele de căpătâi, nu? 🙂


  498. 498
    Ana:

    Vai, Danny, râmele, preferatele mele. 😥 😥 😥


  499. 499
    Manuella:

    Inelul îmi place tare ! Acum l-am văzut!


  500. 500
    Ana:

    Manu,

    Io n-am văzut nicio clepsidră acolo, nici nu am vreuna. N-o fi-n vălurile tale? Ai ars mult bakhur în seara asta? 🙄 Beuşi absint? 🙄

    Inelul e o scoică spartă, găsită la dig. S-a potrivit pe degetul Cenuşăresei şi gata. 🙂


  501. 501
    Danny:

    Rimele le tin intr-o galetusa de plastic cu capac gaurit foarte fin in mai multe locuri pentru a avea aer. Bineinteles, rimele au pamant in galetusa. Pe aceasta o tin in frigider si rezista cca 2 saptamani. Le-am folosit de vreo 3-4 ori la pescuit, numai ca ultima data cand am fost la pescuit, am uitat mai mult timp galetusa la soare, astfel au dat ortu’ popii. Voi gasi maine rime pe mal.


  502. 502
    Ana:

    Rime, sigur că afli tu rime pe mal, poetule. 😆


  503. 503
    val_one:

    au făcut insolaţie! bietele rîme…


  504. 504
    Danny:

    Manuella, tu din ce film esti? Noi vorbim de rime si pesti, iar tu de inele si clepsidre?

    Ana, de cand sunt rimele favoritele tale? Favorite la ce?


  505. 505
    Nora:

    Eu nu ştiu cum se face, dar multe vietăţi din jurul lui Danny au un destin tragic, zburătoare sau târâtoare. Broscuţa a murit în gura şarpelui, după ce suferise o teribilă deziluzie, salvată crezându-se, puiul de bufniţă la fel, acum şi râmele! E prea mult, prea mult! Danny, lasă-te de pescuit.


  506. 506
    Manuella:

    Ana,

    Complet neinspirată îmi eşti! 🙂


  507. 507
    Ana:

    Le mănânc, Danny. Bunicul meu mi le gătea cu usturoi şi smântână. Uneori, făcea şi biftec-tartar din ele.

    Dar cel mai mult îmi plăcea să mi le răsucesc pe deget şi să le prind aşa, inele, cu aţă. Le puneam în tigaie, în unt, şi le mâncam cu pătrunjel şi cartofi natur.


  508. 508
    Ana:

    Manu,

    Lasă-aşa, e mai cuminte. 😉 Ciclopii n-or avea somn, să fim cu băgare de seamă. 🙂

    Serios, inelul l-a găsit aia mică şi mi l-a adus fericită. M-a pus să-l probez şi mi s-a părut o frumuseţe.


  509. 509
    Nora:

    Da, cred că merg bine şi cu niţel Cointreau aruncat peste untul ăla.


  510. 510
    Ana:

    Nora,

    Sigur. Şi cu avocado am încercat. Dar poţi să le arunci, dacă sunt de-alea grase, în cuptor, pe un pat de broccoli şi conopidă şi, la final, răzătură de caşcaval şi un pic de piper. Cu mozzarella le agrementezi în farfurie. Sau cu gorgonzola. Vezi tu.


  511. 511
    Danny:

    Cum sa le mananci draga cu usturoi si smantana? Le mancai vii? N-am auzit asa ceva in viata mea. Mai bine participai la un concurs de mancat vietati mici si miscatoare. Sigur castigai un premiu de 50.000 euro.


  512. 512
    Ana:

    Vii le mănânc numai când sunt un pic nervoasă. Le ronţăi pe stradă, dar acopăr acţiunea cu şerveţele, că lumea nu ştie ce e fin în gastronomie. Deh, ţărani. Când eram mică, mâncam şi mormoloci, că mie-mi place tot ce e negru, dar acum nu mai găsesc pe nicăieri.


  513. 513
    Danny:

    Auzi, Nora, cand iti spuneam ca tu ai parul negru si lung, nu ma credeai. Si esti alba la fatza. Te-am ghicit.


  514. 514
    Nora:

    Lipitorile sunt un excelent substitut, Ana. Dacă le marinezi, juri că sunt sushi.


  515. 515
    Nora:

    Nu te credeam, Danny. A trebuit să apari tu ca să aflu cum am părul şi pielea. 😆 ce noroc pe capul meu!


  516. 516
    Ana:

    Nora,

    Mă ceri de nevastă? Am aşa un deja vu… 🙄

    Sau, vorba unui prieten, un deja pu… 😉


  517. 517
    Danny:

    Ana, vezi ca rimele sunt de mai multe culori: albe, rosii si verde-inchis( negre). Ultimele se folosesc la somotei, celelalte la crap, caras.


  518. 518
    Ana:

    Ştiu, Danny, dacă nici la râme nu mă pricep…


  519. 519
    Danny:

    Lipitorile tot la somotei se folosesc, la fel si broscutele mici.

    Noroc cu mine, Nora.


  520. 520
    Ana:

    Şi broscoaiele, Danny? 🙄


  521. 521
    Danny:

    Dragele mele fete, eu va las, deoarece maine ma trezesc la 5. Sper sa prind ceva. Ne auzim. Noapte buna!


  522. 522
    Nora:

    Te-a mai cerut careva cu piciorul în genunchi şi algele pentru sushi în mână? 😀


  523. 523
    Danny:

    Pe broastele mari nici nu pun mana. Sunt scarboase si caraghioase.


  524. 524
    Nora:

    Piciorul în genunchi! 😆

    Sunt obosită, se vede treaba.


  525. 525
    Ana:

    Nu, dear, cu lipitori. În Laguna Albastră, evidemment. 😆


  526. 526
    Nora:

    Baftă, Danny! 😆 😆


  527. 527
    Ana:

    Las’ c-am înţeles. Laguna Albastră era cada plină cu lipitori care se foiau de numa’. Noi, printre ele, în amor bezmetic. O feerie, cedracu! 😆 Am cedat.

    Noapte bună, copii!

    Mâine iar vine muza şi se plânge că tre’ să strângă.


  528. 528
    Ana:

    Noraaaaaaaaaaaaa!

    Nu se urează pescarilor. Retrage-ţi cuvintele!


  529. 529
    Nora:

    😆 😆 😆

    Tu crezi că eu nu ştiu? Dar lasă. Că dacă prinde peşte, nu mai e atent la natura din jur. Şi nu mai iese calendarul bine.


  530. 530
    Nora:

    Bine, fie! Cum era aia? Căcat în tolbă?! 😆


  531. 531
    Ana:

    Vezi că el preferă sucombarea animalelor mici, de alea mari i-e o scârbă indicibilă. De caraghioslâc nici nu mai vorbesc. Lualardracu de caras, că-ţi râmâne-n gât! 😆


  532. 532
    Ana:

    N-o ştiam! Genială! 😆 Scatologică adunătură! Vine Raj şi dă cu noi de pământ, că e fieful lui. 😉


  533. 533
    Nora:

    😆 😆 😆

    E-un delicat, un poiet, un ce să mai!


  534. 534
    Nora:

    Aia e la vânători. Parcă. Se poate să aberez.


  535. 535
    Nora:

    Dacă şi ăia la teatru zic “merde!”… pe româneşte, tot căcat. Treabă e că unde e căcat mult, e prosperitate.


  536. 536
    Costelus:

    Asa-i Nora, mare dreptate ai (536). Uite, de exemplu, in Parlament.

    PS: vezi ca-ti da o eroare chiar cind scrii captcha corect: “Nu am putut citi fişierul codului de securitate.”


  537. 537
    Costelus:

    Ce navod des! N-am mai vazut. 😛


  538. 538
    Costelus:

    Bun ii google! Nu ma prindeam cu cointreau, tot gindeam coi intre ce dracu’?


  539. 539
    Seva Tudose:

    Nora,

    hai că nu zisei nimic de noul avatar,este frumos n-am ce zice dar cred că nu te reprezintă ! Eu te știu de afurisită/șefă/filosoafă/amazoancă/luptătoare/neconvențională/dintr-o bucată/echilibrată…

    bleu inspiră glacial,rece…ceia ce nu te reprezintă ! iar profilul virginic al acelei Donna… te întrevăd ca pe Joanna*d*Arc ! asta nu înseamnă că nu îmi place,este peaceful portrait !

    dar dacă asta este starea/plăcerea ta,mă înclin 😀


  540. 540
    Seva Tudose:

    Doamne,este 2 dimineața la mine și 9 dimineața la voi !
    nu pot să dorm…

    deja am pus de cafea,Columbia roasted/vanilla/amaretto cu frișcă și un strop de miere de salcâm/creamer just a touch…


  541. 541
    Ana:

    Neaţa, Seva! 🙂

    Mă sculai, că plec la baltă şi vă las toată ziua singuri. Zisei să vă spui două vorbe înainte.

    Nora,

    Da, poiet, poiet, nu şagă, bard de regnuri mici şi duioase, cât despre prosperitate, aşa ştiu şi eu, da’ să spuie titularu’. 😉

    Costele, mumă, îţi zisei că e năvod de hamsie. Mic şi des, ca f. la iepuri. 😆


  542. 542

    mînca-v-ar mama să vă mînce pe voi… guralivi mai sînteţi.
    sau… gureşi?
    sau… gurmanzi?
    🙄


  543. 543
    Ana:

    Puseşi balsam în găleata aia? 🙄


  544. 544

    pusăi.
    balsam dă esenţă şi estract dă răsponsabilizare.


  545. 545
    Ana:

    Doamne! Tu ne şi baţi, nu doar dezinfectezi locu’? 🙄

    Io mă gândeam c-ai pus Coccolino, pentru pufoşenie şi lentoare-n mişcare, fir-ar.


  546. 546

    io pentru mine pun. eu sînt nevoiaşa.


  547. 547
    Nora:

    Bonjour,

    Costeluş, eroarea aia apare când ai pagina deschisă de mai mult de nu ştiu câte minute. Poţi apăsa pe butonul ăla cu săgeţele de lângă şi ţi se generează un alt cod.


  548. 548
    Nora:

    Seva, just for the weekend, dear.

    Ana: ce draci’ cauţi la baltă? Că doar nu te apuci şi tu de pescuit. 😀


  549. 549
    Raj:

    Cei linistea asta paicea? Ai sa ne mai injuram oleaca ! Apucai sa va zic de plaiurile Cernavozii tushicii mele. Acolo is cateva locuri de intalnire: la blocu turn. Un bloc cu 6 etaje. Alt loc e la cioara. Cioara e un monument co acvila intrun arac din beton, ridicat in memoria eroilor cazuti. Alt loc e cimitiru. Astai pun deal. Se vede din toate partile. Am trecut intro seara pacolo si unu o jelea pe masa. Avea cam la 60 de ani omu. Lam intrebat cand a murit masa. A zis ca in urma cu 35 de ani si acu sia adus aminte de ea. Iam luat omului sama siam observat ca era imbuibat cu beutura. Daia sia adus aminte. Cimitirul e curat sii loc de promenada. Pentru ca va stiu asa mai mormantala, mai cimitaroasa, cand va fac o cimitareala Dna Anuta ?


  550. 550
    Nora:

    Mai spune, Raj.

    N-am călcat niciodată prin Cernavodă. Numai am trecut pe lângă, ca tot turistul nesimţitor, în drum spre mare.


  551. 551
    val_one:

    eu cred că oraşul a fost întemeiat de niscaiva ruşi sau bulgari, nişte slavi, mă rog, într-o vreme cînd apele Dunării erau mai negre. 🙄

    sau de vreun vodă mai tuciuriu? 🙄


  552. 552
    val_one:

    Nora, da`ce, balta are doar peşte? 🙄


  553. 553
    Nora:

    De întemeiere cred că s-au ocupat grecii. Dar cu apele negre ai dreptate. 😀


  554. 554
    Nora:

    😆 Nu, n-are doar peşte. Vezi, m-a contaminat Danny. Am început să gândesc cinegetic. 😆


  555. 555
    val_one:

    uitai s-o întreb dacă şi-a luat şi năvodul…


  556. 556
    Raj:

    Eu am cunoscut orasul inainte de marea bulibaseala. Aceasta a venit odata cu construirea canalului, atomului, ecluzei, a podului nou, cel paralel cu al lui Saligny. Oamenii se salutau intre ei, se stia care cu care, cine cu cine. Aceste constructii sau facut cu veneticii, asa cum sunt denumiti de localnici. Dupa terminarea lucrarilor au ramas pacolosa. Veneticii sunt denumiti generic moldoveni, chiar daca multi is olteni, regateni, ramniceni sarati. Langa oras era o unitate militara de marina. Era situata pe malul Hinogului. Ca sa treci spre locul de pescuit, trebuia sa inseli vigilenta santinelelor. Cel mai bine era sa treci pacolo la orele 13-15 cand santinelele isi faceau somnu de frumusete. Era un loc unde pestele se prindea masiv dupa pranz, nu neaparat la primele ore ale diminetii, chestie pe care pescarii renumiti nu stiu so explice, darmite Danny. Si seara ,la inapoiere se putea insela vigilenta santinelelor. De data asta erau bete. Cadrele dacolo erau renumite intrale betiilor. Cand coborau din autobuz, dupa program, unii coborau direct in cap, dupa care intrau la Dunarea, cel mai select restaurant in oras. Pe jos era moale de calcat, ca un covor persan, din cauza cojilor de seminte si mucurilor de tigari. Odata lam calcat pe unu pe cap ca nu lam vazut. A icnit oleaca si sa intors pe partea cealalta, invelinduse cu betivul dalaturi care si ala zacea rupt la randu lui. La mese servea una tinerica pe care toti o ciupeau de fund si ea era extrem de incantata. Vara era oleaca de inconfort , ca bazaiau mustele care se asezau pe marginea halbei si trebuia tot timpu sa le alungi. In rest totul era perfect. Cand am intrat prima data mi sa parut cam naspa: doi se certau, doi, se baseau, doi se pishau (la gard) doi se injurau,doi se pupau, doi plangeau, doi radeau


  557. 557
    val_one:

    rîmniceni săraţi? 😆

    mă întreb cum or fi cei nesăraţi.


  558. 558
    Raj:

    Val: presupun ca cei nesarati nau niciun gust. Azi e ziua patriarhului si e bine sa fim solemni, sa ne culegem si sa ne reculegem. Ortodoxia rezista chiar daca avem preoti. Deci in ciuda acestora, vom fi ortodocsi si peste omiedeani. De Boboteaza eram nitel haptziguit si cand a intrat popa pe usa, unu rumen si bucalat, care plesnea de sanatate, lam imbratisat cu drag, pupandul pe ambii obrajori. Perintelu sa fastacit oleaca, sa codit, dar nu sa suparat. Iam dat cateva paare cu vin, lam pupat iar, iam admirat sutana si unghia mare dela degetu mic, lam fursecarit, lam saratzelit, lam placintzit si in timp ce molfaia lam intrebat de una de alta, dar mai mult de masini, ca se plangea ca nu prea merge bine. Lam intrebat dacal supara sefii si a zis ca il supara mult arhiepiscopu si preoteasa. Dascalu era studinte la scoala de pochi, un baietas pitigaiat, palid si rusinos. Lam indemnat sa bea un paar de vin sasi mai vie in fire. A zis cai abstinent si ca beau altii si pentru el, uitanduse cu subinteles la popa.


  559. 559
    Nora:

    Tocmai mă miram de ce bat clopotele atâta. Voiam să văd dacă e vreo sărbătoare mare. Când colo, dau peste articolul ăsta în Gândul.

    http://www.gandul.info/news/pf-daniel-cinci-ani-de-patriarhat-dominat-de-hotararea-ferma-pentru-construirea-catedralei-10139918

    Ăştia au uitat să pună un P în faţă. Articolul ăla e advertorial. Nu altceva.


  560. 560
    Raj:

    Nora 549: Ana pe balta face fermece in toiu noptii. Tae gaina, ii suge sangele si-i da drumu pe balta. Umbla cu moshmondele: cu pedica de la picioarele mortilor, cu ploshtontzacuri adiacente in procesu de efectuare a fermecelor. Asta ca nu carecumva alesu inimii sale sa se uite dupa alte fuste. In poza din mijlocu textului poarta botine rosii ca nu carecumva so deoache oarecine.


  561. 561
    Raj:

    Intaistatatorul Bisericii Ortodoxe Romane. Pai daia ii rotofei, ca nui Intaialergatorul


  562. 562
    Nora:

    Raj, te rog să mă ierţi, dar BOR e o instituţie care mi-e la fel de antipatică precum Parlamentul. Şi pe care o văd la fel de nocivă şi de hrăpăreaţă. Când vine popa de Bobotează, eu îl rog să nu mă mai deranjeze. Peste un prieten, era cât pe ce să intre cu forţa. Atenţie, nu spun nimic de religie, ci de instituţie.


  563. 563
    Nora:

    Raj, 562: 😆 😆

    Ce-s alea ploştonţacuri?


  564. 564
    val_one:

    Raj! 😆

    Ana n-are nevoie de moşmondele, farmece, vrăji şi ploştonţacuri (sau ploştonţîcuri?) adiacente ca alesul inimii ei să nu se uite după alte fuste. 😉


  565. 565
    Raj:

    Ploshtontzacurile sunt mosmondeli de facut fermece. Dupa z trebe caciulita la a, ca io nu stiu sa scriu cu diacritice. Adica bucati din hainele putrezite ale mortului, fire de par, bucati de unghii, chiar si osicioare de la maini. Adeca oasele carpiene si metacarpiene. Cele mai cautate sunt cele distalale, dar sunt bune si proximalele si medialele. Nus indicate talusurile si calcaneurile


  566. 566
    Nora:

    Nici n-aş fi bănuit ce cunoştinţe de anatomie trebuie să ai ca să faci moşmoande. 😆


  567. 567
    val_one:

    şi toate astea se recoltează pe luna plină, bănuiesc.

    brrr! 🙄


  568. 568
    Costelus:

    Asta, Daniel, ar fi bun de prim ministru: hot e, cap are, nu ca Ponta, fura urgent tot.


  569. 569

  570. 570

  571. 571
    Costelus:

    (358) valonas, oare asa o sa facem si noi la batrinete? In loc de perna electrica folosim un laptop.


  572. 572
    Seva Tudose:

    costeluș#570

    de multe ori mă întreb,de ce ești aât de anti-american ❓

    indiferent că vorbești/scri/pui video-clip-uri…trebuie să știu că scoți ceva negativ ❓

    ȚARA ASTA IMENSĂ CÂT TOATĂ EUROPA(Anglia,Franța,Germania,Grecia,Spania…șamd) desigur
    accidente stupide se întâmplă la tot pasul…oriunde

    este ca și cum,tu ai fi un fel de Europa Liberă și transmiți în eter ptr.țări diferite/limbi diferite…

    azi este franceza,mâine este engleza,poimâine este italiană,ca apoi vine portugheza urmată de daneză și desigur finlandeza….de bulgară ce să zic,ungară…

    You got the point ? Aici este țara tuturor posibilităților,a tot ce mișcă pe această planetă !

    de ce nu dai exemple din Bragadiru,ori Fefelința din deal ?


  573. 573
    Seva Tudose:

    costeluș,

    uite dragule cam așa ceva de început…

    http://www.youtube.com/watch?v=bOpX3yjPma4


  574. 574
    Costelus:

    Bai, esti dusa …

    Eu sint anti-prost, nu anti-american. Dar nu m-am gindit la asta cind am citit stirea aia, ci la drama acelui om. American, pakistanez, congolez, pula mea ce nationalitate o fi avind, n-am retinut.


  575. 575

    Doamne, cald e afară! 28-29 de grade. incredibil.


  576. 576

    mi-am montat copila la leagăne şi m-am aşezat liniştită pe bancă, să-mi savurez Montherlant-ul. ţi-ai găsit! draci! tot parcul bubuia de la chestia asta:

    http://www.iconcert.ro/workout-live-music-parcul-tineretului-bucuresti.html

    BUM! BUM! BUM! BUM! BUM!
    sălta banca sub mine… şi din cînd în cînd, o voce blondă şi isterică ţipa:

    “haaaideeeţi! acuuuuuum! să vă văăăăăăd! la DISTRACŢIEEEEEE cu voooooooi!!!


  577. 577
    Manuella:

    Cu astfel de îndemn trebuia să te învârţi toată, Andreea! 🙂

    Ce linişte? Ce parc? Ia! Kangoo jumps şi Zumba!


  578. 578

    da, Zumba, Zumba, Zumba, Zumba!!! energiiiiaaaaaa!!!! 🙂


  579. 579
    Raj:

    Si aicisa is 29 de grade. La shosete chiar 32 de grade. Am vazut un clip cu Inna. Le spunea celor veo 15 da bagabontzi si donsoare cai iubeste. Pai cum poti sa iubesti atatia ? Io nici panacuma nam indraznit sa le spun Ellei , Anei, Sevutei, Andreei, Norei, Val, Edlei si lu Gelui, cai iubesc.


  580. 580
    Raj:

    Le trebe botnite la copiii ajtia in parc. Fac prea multa galagie. Io cand aveam 4 ani nu urlam. Ei, ca mai scoteam putulica si faceam pipi in fatza a 15 babe care crosetau, nu se pune. Erau necesitati fiziologice stringente care nu suportau amanare, carevasazica.


  581. 581
    Raj:

    erata 15 mii de spectatori


  582. 582
    Raj:

    Dar Ana si Ingraine undeau disperut ? Sa racorit, imi vine sa ma…


  583. 583
    Edle:

    Nora, turcoazul ala al tau mi-a adus iar mare si valuri in ganduri. Esti frumoasa!

    Ana, asta e cea mai misto rochie de plaja ever. 🙂 Si ai niste maini superbe, mujer! Seamana cu ale mele. 😆


  584. 584
    Costelus:

    Dar, Nora, daca puneai o poza cu o rezolutie mai mare, erai si mai frumoasa.


  585. 585
    Costelus:

    Blestemul fasolei frantuzesti … am ris ieri de Andreea, azi m-am taiat de doua ori la degete! Deocamdata.


  586. 586

  587. 587
    Ana:

    ‘Seara!

    Venii dă la baltă. Peşte, broscuţe, patru căţei abandonaţi şi doi câini adulţi care i-au luat de suflet. Stuf, ecou, apă caldă, bancuri, scaldă.

    Raj,

    N-ai zis nimic de năvodul meu, invidiosule! O cimităreală oricând, iubitule. Oricând. 🙂

    Nora,

    Mamdistratdracu! M-am perpelit la soare, am mâncat vinete la grătar, roşii, ardei şi enorm de multă ceapă, că mă ştii, viaţa fără ceapă n-are niciun farmec, iar, la final, am înotat cu foame.

    Val,

    Azi fu fără năvod. Ai văzut tu vreo urmă? 😉

    Dana,

    Da, cel mai mişto autfit e năvodu’ dă hamsie. Iar mâinile sunt cele două lucruri frumoase pe care le am şi eu. Deşi unora li se mai face uneori frică, da’ nu ştiu de ce. În fine… 🙂

    All,

    Oare Danny s-o fi sculat de dimineaţă? O fi împlinit rostul zilei de azi? 🙄

    Şi dacă tot am revenit la civilizaţie, mă duc să-mi pun nişte bigudiuri. Mă scuzaţi cinci minute. 😆


  588. 588
    val_one:

    ♫ şi s-a dus la bal-tă
    ♫ pentru apă cal-dă.

    😆


  589. 589
    Costelus:

    Apa calda … prin Iasi acum citiva ani se oprea apa calda cam in tot orasul cel putin in august si septembrie. Asa ca apa calda … doar la balta.


  590. 590
    Ana:

    De ziua mea, vă rog să puneţi mână de la mână şi să-mi luaţi un set de bigudiuri ca lumea. Săru’ mâna! 😆


  591. 591
    Costelus:

    Ce-s alea? De mincare ceva?


  592. 592
    Costelus:

    Navod nu vrei? Cu gauri mai largi.


  593. 593
    Manuella:

    ♫ ♫ ♫

    Ana, să fie de burete sau din plastic?


  594. 594
    Ana:

    Costeluş,

    Demâncare, muică. Da’ să fie albastre. 🙂

    Păi, de ce mai largi? Să mă arză soarele? Ăla e foarte bun.


  595. 595
    Ana:

    De burete, Manu. Moi, diafane, să prinză TOT păru’, oricât de rebel ar fi. Să nu le simţ. Să fie din mană. 😆


  596. 596
    Raj:

    Ana 588 : navodu-i prea des. Nu lasa sa se vada oarece.Este ca pe sup navod n-aveati chilotei ? Hi,hi,hi !


  597. 597
    Nora:

    Bonsoir.

    Andreea, zici tu, dar pe mine m-a bătut o vreme gândul să mă înscriu la zumba. 😆 Nu m-am mai dus până la urmă. Era veselie mai multă decât aş fi suportat, un soi de veselie înregimentată. M-am temut că aş ajunge, de la atâta energiiiiieeee şi distraaaaacţiiiieeee, să-mi ucid colegele.


  598. 598
    Nora:

    La urma urmei, poate nici nu m-ar fi primit. 😆

    “Tu, afară! Nu râzi destul, nu ţopăi destul de energic!”


  599. 599
    Nora:

    Iaca, gata, Costeluş. Revenii la rezoluţia optimă. 😆


  600. 600
    Costelus:

    pacat!


  601. 601
    Costelus:

    Asa-i, nu ti se potriveste zumba. N-ai intrebat daca n-aveau box cu ciomege, ceva asa, mai finut, pentru sexul frumos?


  602. 602
    Nora:

    Ba da, Costeluş. Dar oamenii au un obicei ciudat şi dezagreabil: fac vânătăi.


  603. 603

    exagerezi, Nora. e loc şi pentru neenergice. stai şi tu pitită mai în spate. 🙂 te ascunzi după una mai lată.


  604. 604
    Ana:

    Raj,

    Des este fiindcă-mi plac chestiile dese. 😉 Ai dreptate, nici eu nu i-aş numi chiloţi. 🙂


  605. 605
    Danny:

    Am venit, dragastoaselor. Am mers pe jos, zeci de km., prin praf, pe pamant arabil, prin lanuri de porumb, printre stafii si sperietori de ciori si oameni, am traversat canale inconjurat tot timpul de praf cosmic. Din adancuri ieseau aburi apocaliptici, iar in forma de spirala se urcau la ceruri, serpuind a pustiu un tablou canicular de vara intarziata. Un rosu sangeriu si suparat in chip de disc mi se arata pretutindeni in fatza-mi umeda de atata canicula sudoripara, pasi lenti si anevoiosi, imi tarau corpul imbatranit de secole pe pamantul galben-maroniu, sterp si crapat de fierbinteala soarelui, pana lesinai in pustietatea salbatica si neiertatoare. Vulturii roiau a tipenie de om in cerc deasupra-mi, si cu o ultima sfortare disperata, cu ultimele 2-3 degete aratatoare a drumului spre nord, prinsesem sticla cu apa calda si o revarsai asupra lesului meu infierbantat. Acolo ramasesem doua zile pana cand, un raget profund, gros si o limba uriasa imi umezi intreaga fatza. Ma trezii, iar inaintea ochilor mei o vazui pe Joiana. Ma luara cu botul pe sus, ma puse in carca ei si ma duse acasa, dupa ce traversa intreaga Dunare de la sud la nord. Asa am ajuns acasa dupa minute seculare, petrecute in cea mai mare insula din sud-estul Romaniei. Prinsesem doar un peste, un SINGUR peste, vestitul caras de balta. Si, cand ma gandesc ca Nora imi urasera cu 3 zile inante “rahat in tolba”, acum inteleg dimensiunea cosmica a aventurii mele multiseculare. Nora, data viitoare sa-mi urezi : “FIR INTINS!” Ha,ha,ha, uite asa am ajuns sa scriu din nou pe acest blog.


  606. 606
    mini me:

    păi cum, Danny, tu ai două, sau trei degete arătătoare? 🙄

    că eu, de exemplu, am decît două. 😆


  607. 607
    Danny:

    Mai conteaza, Valonash, daca erau 2,3 sau 4 degete aratatoare? In acea stare de lesin apocaliptic, de inconstienta profunda, puteam sa am si 7 degete aratatoare, ca oricum, nordul nu-l mai prindeam, daca nu ma salva Joiana. Uite, cu ele am reusit sa agat sticla binecuvantata, si s-o torn pe mine, intr-un dramatic final.


  608. 608
    Danny:

    O intrebare am pentru Nora. De ce te-ai ascuns din nou printre ciulini, Nora? De ceeeeeee? Esti o fata reusita. Lasa-ti chipul la vedere.


  609. 609
    rajundANA:

    Coicidenta ! Si io posez doua deste aratatoare


  610. 610
    Danny:

    Eh, cum se face, Raj, ca si tu ai doua aratatoare? Ale mele toate sunt aratatoare. O fi naspa lucrul asta?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *