La fără fix

 

Şi-a strâns hârtiile tăiate cu foarfeca ondulată, acrilicelor li s-au închis tuburile, fiecare primindu-şi capacul personal, cuvenit, mi-a spus din nou că n-o să mai accepte fiindcă iubeşte şi nu-nţelege de ce, i-a spus Ancăi la mulţi ani!, şi-a făcut un duş şi s-a apucat să-şi pună lucrurile risipite-n săptămâna grea la locurile lor. De undeva trebuie să şi începem, iar fiindcă eu nu ştiu de unde, a ales să facă începutul propriu, care nu este altceva decât o aşteptare, o încredere mare şi-o credinţă totală. Eu am ales să tac şi să strâng. În braţe. 

 

– Taxi! Buna ziua! Liber?

– Buna ziua! Ca pasarea cerului. Incotro, taicuta?

– Spre Nicaieri, via Pretutindeni. Pe autostrada imaginatiei, daca se poate. Cu viteza maxima, bineinteles, daca exista aceasta posibilitate. Cam obosita masina asta a timpului. E singura din parcarea dvs. mentala?

– Nu. Nu e singura. Da’ nu stii ce poate masinuta asta si ce-a vazut la viata ei, nepoate. Harbul meu cunoaste diferite viteze; de la cea de croaziera, forumistica, pana la viteza luminii. Tine-te bine!

– As fi preferat o viteza supersonica, sa sparg bariera fonica a blogosferei. Ma grabesc… si nu stiu de ce. N-am un scop precis si nici necesitatea nu ma impinge de la spate.

– Cu totii ne grabim. Si cu totii ne propunem virtual sa nu ne mai grabim. Ne accentuam realitatea actiunilor generatoare de boli moderne, cum ar fi stresul, grabindu-ne peste limitele normale, de cele mai multe ori fara sa rezolvam nimic, ci din contra. Stiu, sunt oameni care intr-adevar au o viteza de reactie mare, au dexteritate si capacitate de actiune. Tin stacheta de reper pentru societatea actuala moderna. Pentru ei nu exista notiunea de graba. Se comporta firesc, insa nu sunt perceputi normal de cei lenti, care vor sa mentina ritmul cotidian, justificand astfel graba. Graba nu e buna, daca nu face parte din deprinderile tale.

– Si daca acel cineva care considera fireasca o actiune a lui ma obliga sa-i mentin ritmul?

– Daca ai potential si simti ca ai putinta, incerci. Daca se dovedeste ca ai doar dorinta, renunti. Esti omul nepotrivit, in locul nepotrivit.

– Ok, ok. Dvs. ce credeti: va grabiti sau aveti deprinderea de a merge in ritmul firesc?

– Nu stiu. Am multe incertitudini. De cele mai multe ori ma las ghidat de civilizatie, cu legile si metehnele ei. Tehnologia noua ma depaseste. Aceasta se dezvolta si dezvolta dependenta generatiilor succesoare, direct proportional cu evolutia omului.

– Si instinctual, nu?

– Cu timpul, instinctele se vor atrofia. Nu ne vom mai baza pe ele. Acestea vor fi inlocuite cu tehnologia inteligenta, iar experienta va fi mama informatiei doar pana cand omul va fi inlocuit de cyborgi biologici. Batranetea si bolile vor deveni legende. Nu si moartea.

 

Cafea şi gec. Ajunge. Curge. Amestecă. Tutun. Dilată. Diluează. Pierde. E bine. Şi mâine o să cred, şi astăzi poţi să mă minţi cât vrei, nu te teme, n-am limite. Nu e libertatea lui Geo, aceea de a trage cu puşca, doar cu una, ci e mai mare, mai grasă, te las să fii întreg pluton de execuţie. O să stau mereu, goală, la zid. N-o să păstrez câmpii de refugiu nici data viitoare, n-o să construiesc buncăre, n-o să aştern pânze, lânuri, piei şi nici alte feluri de haine. Durerea trebuie lăsată să te devoreze, niciodată să te schimbe. E dreptul tău să mă ucizi şi al meu să te iubesc în timp ce-o faci. Vezi dacă te fericeşte, e singura diferenţă. 

 

– Cu reveria cum va descurcati?

– E problematica in timpurile de acum. Fiind ruda nobila a somnului primitiv, in plina viteza de uzitare a asfaltului, ma poate trimite spre pasunile verzi ale Nirvanei. In acest caz, experienta fara un minim instinct de conservare nu ajuta. Tehnologia nu e perfectionata doar pentru a salva vieti. Ci si pentru a ucide. In egala masura.

– Cu sicanele in trafic cum stati?

– In general, ma descurc. Sicanele ma scot din reverii si-mi mentin atentia treaza. Cateodata-mi mai fileaza cate-o lampa neuronala veche si-mi scufunda linia de plutire spre adancul neputintei, enervandu-ma. Dar simt ca traiesc atunci cand ma redresez. Si proasta dispozitie face parte din panoplia senzatiilor, din potpuriul de stari care compun echilibrul armonios general. Cunoscand fiecare stare, ajung sa mi le dresez, sa le pilotez cu degajare.. Fac ce vreau eu cu ele, nu ce vor ele cu mine.

– Sicanatorii… ce fel de oameni sunt?

– As fi tentat sa spun ca diversi. Dar nu. Pot spune ca nu fac parte din categoria driverilor intelepti. Sunt copilarosi. Genul de copil rasfatat, medievalist, pe care l-ai bate cu placere daca ai avea ocazia. Spontani si imprevizibili. Le place sa domine si sa dirijeze traficul intr-un stil propriu, aproape criminal. Te scot si in decor, daca vor. Te obliga sa urmezi o anumita banda, intotdeauna in urma si cu viteza inferioara lor, iti forteaza franele si directia… Te urmaresc sa te traga pe dreapta, daca-i sfidezi prin ignorare. Sau, daca treci pe celalalt sens, iti arunca peste scuar cu bolovani. Daca e unul singur, poti intra in joc, dar intotdeauna se termina cu un accident. Daca-s mai multi, ori cedezi si le lasi locul liber, ori risti un accident urat. De cele mai multe ori se lasa cu ciomageala, daca opresti sa le dai satisfactie. Indicat e sa nu opresti, ci doar sa le dai senzatia ca faci ce vor ei si sa–ti vezi de drum. Daca te tine masina si ai ceva experienta in ciomageli, e chiar indicat sa-i mai fragezesti putin. Au si ei nevoi d’astea… maligne, masochiste. Vrei sa participi la o ciomageala? Mai am ceva zvac in incheietura pumnului.

– A, nu. Multumesc. Mi-ar fi placut in alta situatie, da’ sunt operat de o mandra tumora benigna si, dupa cum vedeti, port un costum nou. Mi-am dat cu gel pe par… m-am spalat chiar si pe dinti. Si cred ca nu mai avem mult pana la destinatie.

– Ok. Sa-mi zici cand sa opresc. ‘Te-n freza… cu dantura ta!

– Scuze. Nu zic eu. Ne vom opri, asa, pur si simplu.

– Esti sigur?

– Nu. Stiu doar ca n-o sa mergem asa, la nesfarsit. Undeva, candva, ne vom opri… Puteti da mai tare muzica asta? E preferata mea.

– Desigur. Si mie-mi place. In aceste conditii, pot rula si cu rezerva de carburant…

 

 

 

Când n-o să mai pot fi prostită va fi rău. Voi fi deja iască. Scut din zid. Neisprăviţii simt mereu nevoia să-şi încerce puterile mâinilor lor mici pe ceilalţi. E foarte bine. Trebuie lăsaţi să-şi trăiască bucuriile meschine. S-ar prăpădi fără ele, iar eu sunt păsătoare, nu-i pot lăsa să se chircească de lipsa crimei. S-ar sufoca. Cum ar fi ziua în care nu m-aş mai clătina şi nu mi-aş mai simţi şuruburile scrâşnind? Ar fi ziua cu dreapta, mult prea dreapta năsălie, iar eu n-o văd atinsă, că nu vreau s-o văd. Pune pe foc ibricul şi încălzeşte lava. Împachetare. 

 

– Stresul e o boala a inadaptabililor. Activa la te miri ce sau declansata de boli. Poate interfera cu stresul general, poate fi rod al unei inchipuiri… poate fi orice. Eu ii zic cruce. Sunt multi cei care cred ca duc o cruce mult prea mare pentru spinarea lor firava. Daca as pune stresul pe o scara a intensitatii, multi nu si-ar gasi situatia nici pe prima treapta. Roade instinctele de conservare… e o carie a maselei de minte.

Amintirile ma tranchilizeaza dureros, lacrimile mi-au secat de mult, de la ultima intalnire cu o gagica ce-mi facea vraji cu-n singur ochi bland, de caprioara ucisa de tatal criminal al unui copil sensibil, plangacios si infometat. Nici ultima baba vecina n-a trecut nelovita-n coloana sonora. Coaja cordului meu inca ii atarna pe centura de asteroizi de la baioneta. Inca-mi pastreaza sclipiri umede de sange, scorojit de-atata rau… basca scalpul sprijinit de tetiera.

 

– Ce? Iar am dat de-o bariera? Activati scuturile! Pornim. Vuuuuuuuuuuuuuuu…

Mentionez in jurnalul de bord data stelara, destinatia, scopul si durata vizitei… chestii de rutina, confidentiale…

 

Măcelăria e o acţiune de forţă mecanică şi minoră. Porţionezi şi exişti. Nu deci. Eşti mic şi ai nevoie să te înveleşti în hălci ca să-ţi dai senzaţia creşterii, dacă nu chiar a pulsului. Dă-i drumu’! Taie, împarte, stabileşte, decide, condimentează. Ştim bine că poţi mai mult decât meseria ta, eşti un creativ, ce dracu’. Deasupra ta stă dumnezeul manipulării, acela care-şi râde de fanfaronada ta, care te otrăveşte în picături, da’-ţi spune că te eliberează. Tu-l crezi, necredinciosule, şi i te prosternezi. Îţi place să fii prost cu tranşee, în timp ce faci bube repulsive când crezi că te atingi de prostie. Îţi place să fii mic, neterminatule. Bagă glonţ pe ţeavă.

 

Pana mea de scriitura, ce-mi ia vorbele din cap, ocolind o proasta gura, e o neagra tastatura. Exorcizez tastele in pacanele de zici ca scot dracii din ele. Vreau sa transmit pe aceasta cale… ei, hai c-o iau la vale. Scuze.

 

O unda valurita ma invaluie, ma parcurge in fiori, se desprinde de-al meu trup, si-o figura feminina-n holograma ma invita s-o urmez: ce sa fac? Ma conformez. E atat de aproape ca pot s-o ating daca intind mana, cum mai fac copiii mici, vrand sa prinda luna. Cand o-ntind, figura pleacă, tinand palma catre mine, cu intentia s-o prind. Desi simt ca nu e bine, lumea toata dupa ea colind. Nu tin cont de curti, de oameni… cainii sar sa-mi rupa carnea, ciomege-mi zdrobesc spinarea, de ma vezi, te-apuca jalea, insa eu nu simt nimic. Mi-e doar o cumplita sete. Timpul sta, strada ma trece… nu astept la semafor. Nu-mi da nimenea un sfat. Maine, poate o sa mor… Am facut rost de-un topor.

Asta simt; sa fie dor?

 

 

112 thoughts on “La fără fix

  1. gelu odagiu

    Citind, ma imaginez stand cu un picior intr-o barca si cu celalalt in alta barca, alaturata. Alaturata initial ca apoi se indeparteaza lin una de alta, transformandu-ma intr-un spagat. Nu am putut sarii in barca cea noua cu toate bagajele ce ma insoteau in cea veche. Cred ca sfarsitul imi va fi brabcovenesc.

  2. gelu odagiu

    M-am regasit in text, eu cel razvratit in vechiul sistem si greu adaptabil la secolul post secolului vitezei. In vechiul secol, viteza maxima era cea a luminii. Acum parca se incearca atingerea unei viteze a intunericului. Ochii mei abia se adaptasera la lumina. Acum sunt organe de care organismul se poate lipsi, ca de un apendice. Oare voi descoperii ce organ sa folosesc? imi este greu sa inteleg de ce in aceasta epoca, in care imaginea pare a insemna totul, ochiul nu mai conteaza. A devenit doar o cale de trecere rapida, a mesajelor subliminale.

  3. Şeherezada y Verzel

    Închide ochiul şi întoarce-l. Ştii că el spunea că înăuntru se deşteaptă. Nu vorbea prostii.

  4. gelu odagiu

    Noile generatii de fiinte superioare, se nasc parca fara ochi, doar cu un fel de baston alb si cu un instinct de pasari calatoare, care ii indeamna sa zboare spre tarile “calde”.

  5. gelu odagiu

    Asta si fac. Am intors ochii invers, sa trimita spre exterior, spre ceilalti lumina, cata am acumulat si eu in interior. Cred insa ca intensitatea luminii sau poate viteza ei de propagare nu este compatibila cu noile iphone-uri sau ipod-uri.

  6. gelu odagiu

    lumea in care am trait pana de unazi isi avea inceputul undeva in rai, unde Adam a muscat din marul ala frumos. Acum tot un mar muscat este simbol(logoul “apple”) calauzitor.

    Nu mai inteleg nimic.

  7. Şeherezada y Verzel

    Şi ce dacă? Multe dintre cele pe care nu le înţelegem ne îmbogăţesc. Nu ştim asta, de cele mai multe ori, când ni se întâmplă neînţelegerile, dar aflăm mai departe că aşa a fost. Descoperiri…

  8. gelu odagiu

    Nu va suparati pe mine ca sunt o intrebare permanenta. Sigur sunt in acelas timp si raspuns pentru unii(chiar daca negativ, “-“).

  9. Şeherezada y Verzel

    Eu n-am de ce să mă supăr, nu mai am loc acum, oricum. Altcândva, poţi încerca, dar trebuie să treacă două-trei veşnicii până atunci. Acum îmi poţi spune orice vrei, îţi poţi chiar ascuţi falangele pe mine, n-o să mă supăr, n-o să mă doară, n-o să mă mute nici un sfert de milimetru.

  10. Verzel

    Am citit beat. Şeherezada-i Verzel?
    Mi-a pleznit o venă-n cap după ce-am mi-am citit expunerea compotului literar pe rafturile rastelului. Zvâcnea sărăcuţa de ceva timp şi-mi bubuia ţn uşa tâmplei drepte, speriată de efortul unei noi aplicaţii neuronale tip origami – varză la ghiveci. Asta după ce descoperise câteva sinapse prinse de rarele cuiburi cerebrale care s-au dovedit a fi doar holograme halucinogene prinse-n găuri de vierme, înfăşurate la rândul lor într-o reţea mafiotă de antimaterie distrugătoare. Toate acestea, coroborate cu pânza imaginilor de retină deformate, au slăbit ţesătura fină a purtătoarei de sarcini hematoide făcand-o cvasisensibilă şi bolnăvicioasă.
    Şi, pentru ..ce? nu-mi dau seama acum, mă concentrez pe o altă venaă mai solidă, mai docilă. Cotrobăi febril în cutiuţa cenuşie a milei şi dau peste o anaconda leneşă, bine camuflată în deşeuri verbale. Ultima dată când m-am spălat pe creier (îi spuneam cuiva odat’) când să mă clătesc, pleosc-buf-paf! mi-a scăpat în hăul de pe umeri, săpunu’, peria.. chiar şi para de la duş. Capsoman.
    Să-mi revin, trag reptila de coadă, aşa cum am văzut la herpetologii documentarelor tv, şi o trezesc. Incerc să-i prind capul, s-o domesticesc în felul meu. Credeam că-i mai uşor, dar m-am înşelat. Fără pic de pregătire în domeniu, fără tact şi diplomaţie, m-a muşcat de-am leşinat. Nu ştiu acum de unde scriu, deşi presimt că-s în burta ei împrastiat în acidul gastrocritic.
    Ei.. uite că presimţirea-mi lucrează eficient; chiar pe acolo circul cu trenuleţul magic al imaginaţiei mov-lila-gri spre maroniu. Nu trece mult timp şi văd o luminiţă, parc-ar fi o ieşire dintr-un coprotunel. Intr-un şuierat discret, nemernicul şarpe m-a expulzat, fericit şi uşurat că nu m-a digerat total. Instinctiv, caut să-mi aranjez freza, dar, ei dracie! nu-mi mai găsesc capul.
    Mă pipai în gând şi mă regăsesc, mă recompun pentru a compune, oare ce? Adevărat, am devenit mai clisos ca înainte dar sunt recuperat suficient spre mulţumitor d.p.d.v. virtual anatomic, plus că tăria prunelor, ce-mi emană vapori din toţi porii, mi-a folosit ca ajutor eficient pentru digestie.

    Renunţ să mai caut vena înlocuitoare şi bat câmpii în jungla compozitelor mizere, aruncate d’avalma, claie peste gramadă. Triez elemente de text pe mărime, grosime şi densitate pentru a face din piramida nazală, claxon literar pentru faraonii de azi şi aztecii de maine. Adică ..ce, cum?
    Incerc să fac ţuica-spirt spiritual din nemurirea prunelor uscate ţi-mi iese un sirop egocentric stimulat de propriul orgoliu. E dulceag, dar iţi strepezeşte dinţii şi-ti lasă un gust amar, ..o fi de la bila?! Lămâia nu va face never faţă, nici verso. E bună doar stoarsă de esenţă şi combinată cu apa din toaletă, la care se adaugă miere politraumatizantă senzorial, după gust.

    Am vrut să zic ceva: A, nu mai ştiu, căutam ceva; habar n-am, dar ştiu că acum mă obsedează acel ceva. Ce-oi fi căutând?! ..na belea, simt ca nu-s anormal, aşa, beat!
    Recitesc ce-am scris şi mă cuprinde erotic somnul raţiunii într-un stil ermetic, cu inserţii de clişee pe fond. O să-mi nască un monstru, mi-am zis, şi .. nu m-am speriat. Hm..ce să spun!
    Monstrul ar fi un distrugător al fiinţelor neajutorate, plăpande, fragile, neadaptate.. hrana paraziţilor umanoizi. Ar dărâma construcţiile cu bulină roşie, cât şi pe cele slab armate sau pufarinele cu turnuleţe… Ar fi vârful ascuţit al lanţului trofic. Vârful vârfului vârfuit de vârfuri. Şi-o să-mi zică ..tati.

    Aşa, şi? Puţină selecţie naturală n-ar strica. N-are numa’ părţi rele, nu-i aşa? E chiar necesar un monstru d`sta fascist şi ar trebui reinventat, căci în realitate el nu exista sau daca da, e neputincios. O fi în creştere, la munte.. da’ nu se face el mare??

    Unde am ramas: A, m-am răzgândit. Nu mai caut nimic. Mi s-a refăcut vena pleznită, s-a târât ameţită şi doarme epuizată pe gazonul tâmplei. Imi vine s-o pleznesc dar mi-e de folos pentru a încheia acest text cât o anaconda ce digera un bou..de balta.

    Nota:
    Structura textelor este formată în baza unei filozofii personale, cu fantezii liricochirilice ce pot fi confundate uşor cu fazele incipiente ale unor boli psihice destul de grave. Plăcerea de a merge pe sârmă, peste prăpastia unei etichete medicale, este mai mare decât limita codurilor morale, a conformităţilor de normalitate şi echilibru, raportate la fiecare individ în parte.
    Prin urmare, poziţionaţi-vă confortabil şi priviţi-mă-n lumina spectrului de tragere aşa cum credeti că vă vine mai bine pe retina înţelegerii.
    Guriţa închisă, aşaaa.. capul pe spate relaxat, aşaaa.. corpul drept, aşaaa.. picioarele, lăsaţi picioarele libere..aşaaa..gata, somn usor.
    -- Ce faci, mă, aici? Uşa salonului se izbi de perete şi sora stabilimentului se răţoia furioasă, crăpând aerul bonom de pe faţa tuturor pacienţilor.
    -- Soră, cre’ că i-am păcălit! Am putere de convingere..uite de la ce!

    -- I-ai păcălit pe dreacu..închide interfonul că te-a auzit tot spitalu’. Iar te-ai învelit cu perdeaua? Ptiuu, şi mocheta ai jumulit-o. Si i-am zis şefului să aleagă altă culoare.

  11. Verzel

    Şeherezada: rişti să te innoroieşti culegând varză direct de pe câmp.

    Mai bine o iei direct de la mine, de la tarabă! 🙂

  12. Şeherezada y Verzel

    Risc, Verzel, şi-o să risc mereu. 🙂 Altfel, împietresc ori mă calcinez. Dacă nu rişti, eşti numai propriul tău spectator, ceea ce e fad, plictisitor şi trist. Nu e pentru mine.

  13. gelu odagiu

    In perioadele de tranzitie de la ceva la nimic, se nasc forme de exprimare varzeasca, in scris, avangardista. Aceasta arta, in combinatie cu imagini si muzica adecvate pot constitui o punte spre deocamdata, acel “nimic”.

    Si uite asa, viata merge mai departe.

  14. gelu odagiu

    Şeherezada,

    Si eu cred ca actul de creatie este individual. Brancusi a fugit de sub copacul Rodin. Femeile au tendinta sa intre in conuri de unbra, sa se impodobeasca cu diamante masculine, sa para arcul ce lanseaza sageata.

    Sunt insa situatii cand e bine ca femeile sa se expuna soarelui, sa lase diamantele neslefuite, sa vopseasca arcul cu toate culorile curcubeului si sa ramana muze.

    Si crede-ma nu sunt un misogim.

  15. Şeherezada y Verzel

    Da, pe tine. Cu nimicul.

    Muzenia nu este un act, este o stare şi, în lume, ea nu poate, ca orice altă stare, să fie perpetuă.

    Nimeni nu trebuie să nimic. Trebuie nu există decât ca autostimulare. În orice alt context este un abuz.

  16. gelu odagiu

    Seherezada,

    Eu cred ca nimicul, este ceva spre care ne indreptam si care ne este inca neclar, nedefinit. L-am numit nimic, ca o negare, fireasca din pozitia mea conservator-neputincioasa.

    La 17 am spus ca in anumite situatii ar fi bine, nu ca trebuie.

  17. gelu odagiu

    A fi muza pentru cineva nu inseamna implicit ca nu te poti manifesta creativ. Spuneam doar ca actul de creatie nu poate fi duet, decat in cazuri foarte rare. Asa cred eu.

  18. gelu odagiu

    Perspectiva ta e alta si datorita varstei. Eu sunt mai obosit, cred. Am 55 ani, calendaristic vorbind si sper mai multi cognitiv.

  19. Raj

    “Te-n freza cu dantura ta”. Frumos zis. Asta-mi aminteste de taica, Dumnezeu sa-l odihneasca. Cand stranutam, imi zicea: ai racit fututencur !. Cand stranuta el, io ii ziceam: sanatate alteta. El raspundea: mersi infamule. Asa ma alinta el. Una peste alta, va felicit Dna Shehe pentru verzeleala iar pe dl /Dna ? Verzel, pentru text. Thocmai le-am vazut la teve pe cele doua monici. A dlui Gelu si cealalta monica din Cernavoda, cartierul Columbia. Ii cunosc parintii. Cartierul Columbia e o zona de blocuri de peste dealul Sofia, unde a fost gasit celebrul “ganditor”. Blocurile Columbiei se afla pe locul fostei inchisori politice din epoca Dej, unde si-au dat sfarsitul cei mai eminenti oameniai Romaniei: preoti, prelati, generali, medici, profesori universitari, la muncile canalului din anii 50. Nu s-a scris nimic, dar batranii orasului afirma ca acolo si-a gasit sfarsitul fiica lui Malaxa. Localnicilor li se spunea ca , detinutii sunt criminali, ca nu cumva sa-i ajute cu ceva.

  20. Şeherezada y Verzel

    Raj,

    Mulţumesc. Cum rămâne cu femeile alea despre care vorbirăm deunăzi? Vrei să scrii cu mine sau vrei cu Ană-ta? Ca să-i spun ori ca să ştiu. 🙂

  21. Raj

    Coane Gelu: zi-i te rog Monicai s-o sune pe Monica Merisan si s-o intrebe daca tacsu are un logan roshu, asta ca sa fiu sigur ca despre mnealui e vorva. Pe Monica am tinut-o in brate cand era bebe. Parca lucra la Securent patuncea. Stima, sluga !… chestii dan astea. Mitica Puscatu, tacsu lu Oana Puscatu , care a fost si ea la concursul asta, ii bolnav. S-a operat la cap. Ii tot dan Cernavoda………… Shehe igrec Verzel, sluga !

  22. Raj

    Sarmana ! Daca ar fi sa fie, as scrie cu Ana-mea, daca nu-i cu superare, dar as vrea si cu dv. daca nu s-ar simti tradata. Io ma precep la femei, magari si masini. Totusi cred ca-s cam rasuflat. Verzel are un ceanume, ce nam io. Dealtfel, cred ca Ana a fost sfatuita sa se debaraseze de mine, dar nu io am puso sa arunce margaritare la puorci………. Voiam sa zic ca, prin “”intermediari”” noi neam pseudointalnit vreodata. Io cu Gelu, pin intermediul lu Monica Merisan, cumva. Cu Ana m-am “”intalnit “prin intermediulDnei Valentina, prifisoara de francaise. Pai cand va zice Raj…

  23. Şeherezada y Verzel

    Raj,

    Ană-ta nu poate fi sfătuită. E refractară la consiliere de orice fel. Te iubeşte cum şi tu o iubeşti. Momentan, bea şi se enervează că alcoolu’ pare apă chioară, n-are absolut niciun efect. E plină de draci şi nu-nţelege nimic. I-am spus să bea motorină şi a zis că ia serios în calcul asta.

    Lasă tu trădările, zi clar pe care dintre noi o vrei.

  24. Verzel

    Eu am început, ştiu, da’ ajunge. Stop joc. Fiecare îşi foloseşte mintea, aşa cum găseşte de cuviinţă.
    Nu mai discut despre capacitatea utilajelor din dotarea atelierului de procesare a vorbelor. Că-i buldozer, macara sau roabă, toate-s bune ..când le pui să facă treabă. Fiecare sculă virtuală are un rol important în definirea unei arhitecturi sociale, nu?

    Tot ce am crezut a fi f. greu, a fost rezolvat ieri, azi lucrez la imposibil, pentru că-mi plac provocările.. (preluare din..nu mai tin minte, deh! Nu-i usor să ai 666 de ani!)
    Ştiţi ce consider că-i mai greu decât imposibilul? Să nu fac nimic. Nici acum n-am terminat..

    Incerc diferite forme de rezolvare a marelui nimic. Combin ecuaţii matematice, caut structuri geometrice compatibile cu gândurile, ideile, cu tot ce-mi formează mixul imaginaţiei. O fi mai simplu şi eu mă complic, nu ştiu.
    Dar sunt provocat şi asta nu-mi dă pace. Dacă dilat timpul, actiunea mea e în reluare, ca fuga într-un coşmar. Neputinţa este o senzaţie dintre cele mai puternice, iar dominantă este frica. Toţi scapă de ea iar eu rămân ultimul mereu, cu picioarele prinse-n melasa spaimei de moarte, trase greu de dorinţa subconstientă a vieţii şi intrată automat –ca un instinct de conservare- în ritmul timpului.

    Aşa că, încerc să comprim cât pot de mult timpul. Oi trăi la fel senzaţiile? Ia să vedem..
    E mai bine pt o fracţiune dintr-o clipă. Restul e tot o formă de spaimă. Mai copleşitoare. Realizez cât de scurtă e clipa şi-mi seacă energia cumplit de repede. Vreau să-mi încetinesc ritmul pentru a intra în constanta timpului, insist să fiu la fel cu ceilalţi şi nu mai pot. Trăiesc acelaşi coşmar. Capcana timpului e închisă. Să cer ajutor? Nu. Nimeni nu ţi-l acordă. Doar moartea e dispusă şi diponibilă. Pentru că e atât de sigură de victoria ei, încat îţi dă în avans viaţa (nu mai ştiu de unde am citit asta, ştiu, e răsuflată). E cruntă. Sunt mai mulţi cei morţi decât cei vii.

    Si, dacă percep posibilitatea de a trăi aşa cum vreau şi cât îmi permite capacitatea spectrului de întelegere uman, (încărcat de balast patetic şi blazare) fără să-mi torturez inutil mintea şi timpul, încercând să mă bălăcesc în câteva norme sociale, atunci şi numai atunci, imposibilul devine derizoriu, uşor de rezolvat, în câteva mişcări de algoritm cerebral, ca un cub rubik.

    Urmează, după toate astea, să vă transfer fericit, tristeţea închistării apoi să mă intind relaxat în sfera cotidianului, urmărind foile de varză din gravavatar, cum se desprind şi cad în derizoriu.

    Na, îmi ţin mintea blocată, baricadată. Nu cedez la presiuni, că cine ştie ce se interpretează. Gata. Inchei compozita mea posomorâtă, cu veşnica plăcere de a o transfera optimiştilor sobri.

    După toate astea,.. să nu iubeşti ţuica?

  25. Verzel

    Şehe, motorina e buna dacă n-are aditivi.
    Rişti să mori făcând reclamă dr-ului Mencinicumsomaiscrie pentru hrana sănătoasă, fără E-uri.

  26. Şeherezada y Verzel

    Verzel,

    Risc, da, nu mă usuc imaginându-mi cum ar fi. Risc, dămădracu’, şi-o să tot risc până crăp.

  27. Şeherezada y Verzel

    Verzel,

    🙂 Nu aşa, copile. Altfel. Un pic, deşi doar foarte puţin, dar altfel. 😆 Tu mă seduci, micuţule? Bravo! Respect! Ai sânge-n topor. 😆

  28. Şeherezada y Verzel

    Nora,

    Să spuie Verzel. Taximetristul nu e-al meu, ci al lui. 🙂 Te scuzăm, dar ce zici, sărbătorim doi ani de la prima vedere în 14 decembrie? Tu, muza, eu şi Val, dac-o vrea şi ea să vină cu noi. Nu e musai să fie în ziua aia, dar pe-acolo, cumva.

    Verzel,

    Păi, loveşte. Cu sete. Asta e calea. Numai că, tinere domn, eu nu sunt seductibilă. Nu mai. Venişi la bătrâneţile mele, deh, taimingu’ mamii ei de viaţă.

  29. Verzel

    Nora, taximetristul e proprietarul unui vehicul dotat cu un sistem metrologic. Tata e miliţian şi de la el ştiu.

  30. Şeherezada y Verzel

    Nora,

    Genială asta cu ziua noastră. Râsei cu lacrimi. Îţi spusei că nu tre’ să fie ziua aia, eu o ţin minte pentru că a fost a doua zi după aniversarea mea. Era marţi? 🙄 Dar apropo de ziua noastră, da, da, trăseşi toată banda de cartuşe. Genial. 😆

  31. Verzel

    Nu? păi, mă Şehe, tataia mi-a lăsat cu vorbă de moarte să te caut, şi să te păstrez, ca pe o comoară. Nu de multe ori îţi apar flăcări din pământ, din iarbă verde. Şi acum, după ce te-am găsit, tu mă refuzi?

  32. Verzel

    Morringain are un staul p`aproape, calul meu apare la primul fluierat, asadar, nu`s probleme de transport.

  33. Şeherezada y Verzel

    Bine. Să te văd. Răpită nu mai fusesemdracu’. 😆 Cum să te refuz? Nu vezi că te pun la încercări? Voiai mură-n gură? Aia, nu… mai! 😆 Are şi prostia limitele ei. 😆

  34. Verzel

    Da, ai dreptate cu prostia, săraca! Nu-i sunt favorit şi mă întristează faptul că nici deşteptăciunea nu mă cauta prea des.

  35. Şeherezada y Verzel

    Eu nu-i sunt datoare decât prostiei mele, numai pe ea o pomenesc, ei mă prosternez, îi fac chip cioplit şi apoi o vopsesc, că nu-mi place prostie simplă, din piatră, cu ochii larg închişi. Să fie culoare…

  36. Verzel

    Să fie Şehe! Nu-mi place când aud de prostie complexă, mai bine să zicem că-i deşteptăciune simplă!
    mereu vorbesc de mine, doar aşa, că-s al draq de egoist..şi modest! 😉

  37. Şeherezada y Verzel

    Modest, nu. Mă sperii. Fii arogant şi puternic. Modeştii sunt oameni slabi şi bărbaţi inexistenţi. 🙂

  38. Verzel

    Dămădraq că-s slab mort şi nici existenţa nu mi-e pusă în valoare. Nu c-aş avea vreuna.. să nu se interpreteze!

  39. gelu odagiu

    Nu-mi plac deloc duminicile. Parca se termina benzina si mai este si inchis la benzinarie. Las masina departe de casa si ma gandesc ca luni va trebui sa merg cu o sticla de plastic(daca ma vor lasa cei de la pompe sa pun benzina in ea), sa akimentez, sa put a benzina si abia dupa un timp sa-mi reiau viata. parca m-am nascut in masina.

    Am o masina, ca o regina

    Ii fac toate voile.

    Si stiu tot ce poate, are motorul in spate,

    Merge bine la urcus.

    Imi place sa tin volanul in mana

    As sta asa si-o saptamana

    Eu sunt stapan sau ea e stapana,

    Masina.

    De cand am masina, pe post de regina

    Au inceput si grijile

    Se plange vecina ca-i stric gradina

    si ca-i omor gainile.

    Mai bine imi iau un cal, mai frate

    Are picioare dar e ca pe roate,

    Mananca iarba, benzina nu poate

    Un cal.

  40. gelu odagiu

    Constat cu tristete ca nu ma baga nimeni in seama. Ori am lasat masina aiurea si v-am ocupat parcarea?

    Vad eu luni daca voi gasi stergatoarele ridicate.

  41. gelu odagiu

    Nora,

    sper sa nu te superi daca scriu aici un coment catre Ana, pentru articolul ei “Cantec de somn”(ma enerveaza ca dincolo exista un filtru imbecil, care respinge tocmai ce scriu eu, desi scriu decent, in timp ce, cu mici trucuri, altii se potcaiesc acolo fara probleme)

    Ana,

    Era cat pe ce sa te invinuiesc de plagiat. 🙂

    Citind insa cu atentie, te “invinuiesc” doar ca ai citit ce deliram eu si inca vreo doi, pe aici. Apoi cu mestesug, ai transformat imaginea omului cu curul in doua luntrii(cu un picior in trecut si cu altul in nimicnicia viitorului). Ai incercat sa impaci falca din cer cu cea din pamant, sau mai bine zis, mandibula cu partea de sus a craniului, depozitara a amintirilor. Ai sarit putin calul cu impacarea si ai obtinut o inclestare. Noroc ca era la indemana un patent ce putea fi folosit invers, intru desclestare si asistata de o cruce din varful unei surubelnite, ai transformat totul intr-un zambet de impacare putin fortata, intre amintirile vechi si cele ce nu s-au intamplat inca.

    Eu sunt incantat cu gandul ca ideile din delirul meu, ma transforma adesea in…muza.

  42. Ana

    Gelu,

    Mă bucur că-ţi place. Textul, unul premonitoriu, la care n-am vrut să fiu atentă în acel moment, este scris pe 25 august. Nu mai ştiu când l-am început, am scris fără oprire şi am pus punct temporar la 18:35. Mă gândesc serios ca el să nu rămână aşa. M-am gândit de atunci, dar tot n-am vrut să văd în faţă premoniţia care m-a aşezat la scris aproape cu forţa. Dar nu vreau să-ţi iau postura de muz, nu, deloc, dacă accepţi ca ea să fie retroactivă.

    Şi mai am unul, da’ ăla e cu o luntre în… carne şi oase. Are vârsta de un an. 🙂

  43. Raj

    Neatza la varza creatza si la cei de pe langa ! Dna Sehe:Ana si cu mine suntem fidei. Io fidel, dansa fidea. Fidelutza carevasazica. Dle Oda: sunteti un muz……… Dle Verzel: a scos Dna Ana la Pando, un text. Va invit

  44. Verzel

    -Buna ziua! staţi jos, şi faceţi niţică liştine, că v-am adus jucărele sh, puţin uzate, pentru a fi controversate, aducând o vorbă vie peste scârba neputinţă, cea de zi cu zi. Ce înghesuiţi staţi, aşa, fiecare în băncuţa lui si totusi, paradoxal, sunteti atat de distanti! Of! .. zâmbiţi condescendent, a?

    Azi dimineaţă m-a trezit o florareasă, şi, simbolic, mi-a băgat în glastră, la fereastă, flori de mucegai. Le vreţi voi? Vi le dau din tot sufletul meu virtual tatuat cu vârcolaci şi cu cip-ul translucid. Nu sunt arid, vreau doar o secundă să vă-mpac ..cu nebunia. Că e luni şi-s bosumflat. Pe alocuri, răsuflat, însa bine dezmierdat, cum se simte-n aşternuturi noi, trupul tânăr, răsfaţat.

    Iată ce-am gasit pe drum, ţopăind sfios, râcâind câteva garduri cu mulţimea mea de carduri.
    Aşadar, pe drum `ncoa’ spre voi, pe coridoare, printre turme de mioare, o vacă nebună şi-a garat în capul meu ugerul plin cu seva ierbii verzi păscute şi rumegate pe câmpii, printre morţi şi printre vii.
    Mi-a procesat în flux armat de cortexul subliminal o zeamă cu vitamine scriptice; natural, io mi-am zis c-ar fi laptic. Cine are-un bebe mic, știe tot ce vreau să zic. Nici una, nici 2, mă amenință mugind agale, pe cărarea frezei care prinde moda verzei, s-o mulg de idei, ca altfel îi explodează ugerul și mă inundă de neliniști interioare.
    Voi ce-ați face în locul meu? Sunt convins ca ați intra în panică si veți încerca să scăpați de ea cât mai repede, făcându-i pe plac. Așa cum fac eu acum.
    Trag grăbit, stângaci, de toate țâțele odat’, până pielea i-a crăpat. Imediat, vaca-n tâmple mi-a urlat. In copite m-a călcat, 6 straturi mi-a tasat. Durează până conștientizez (cu ce, nu știu! am conștiința liberă de sarcini) că trebuie luate delicat, una câte una. Priceperea, experiența, talentul, tot ce are legatură cu tehnica mulsului literar îmi lipsește, dar nu mă las. Tre’ sa scap de paguba zoofilologică, virulent vexată de stilul ermetic adoptat și alăptat câteodată, pe furiș, cu tetina galimației într-un mixaj formal, atipic. Tre’ să mă eliberez cumva, indiferent câte stereotipii, clișee, sau imitații maimuțărești veți identifica în cuprinsul divagațiilor din aria textelor explodate în cuvinte. Ce, nu vă place să rezolvați cuvinte`ncrucișate, sudoku, nici să construiți lego, puzzle? Nu vă place să reconstituiți crima sintaxei abstracte? Ei, și? Curaj. Da’ ..nu-mi dați în cap! Sunt operat..

    Revin la muls. Parcă ceva-ceva dă să iasă. Tiii.. uite cum izvorul laptelui țâșnește, se adună înspumat si pornește-n vale clipocind șăgalnic, evolutiv, sub stindard copilăresc. Se joacă pe drum cu frunze, crenguțe și ace de brad, se-oprește în goluri de stâncă, și-așteaptă cuminte să creasca; pănă-n buză, până-n mal..
    Mărit și fluid, lăpticul rupe zăgazuri, răstoarnă bolovani și-adună din drum meandrat ramuri și paie, învârte și bârne în ochiuri, oprite la coturi. Desprinde și maluri de grup. Sapă adânc lărgind copaia de curs liric iar turbiditatea crescută s-alină-ntr-un loc de pe șes. Are sens? Nu cred. Dacă da, îmi trebuie o referință, o premisă de fapt superfluu. Cine vrea să traverseze înot balta formată, în diagonala, fără antrenament, fără să cunoască adâncimea acesteia, fără să estimeze distanța dintre maluri, riscă să se înece. Repet: nu dați în cap! A, mai există o variantă salvatoare: inconștientul poate să facă pluta, până-l salvează cineva.
    Avante cutezator, liber cugetator! Balta e mică, gândește c-o umple o cană cu lapte..nebun. De sus, din grădina fericirii, pare o pată de lapte praf, pe un câmp cu multă varză.

  45. Raj

    iar menteserrat ii Dna Andreea. La volum , nu la talent. Ea a inceput raca, nu io. De ce sa luat de mine ? Dle Jaco: dv. sunteti Freddie. Cu osebirea ca, dv. nu va futeti in cur ca raposatul

  46. Verzel

    Da? k, o sa-l citesc, da` nu cre` că voi comenta. Sunt prea conservator şi oricum nu mă lasă mama să plec de la scara mea. Odat` ce mi-am plantat cortu` aici, aici voi rămâne. Howgh!

  47. Verzel

    Mă puneţi pe gânduri! mi s-au zburlit funzele şi m-am umplut de rouă. Simt că mă stric din ce în ce.. nu că n-aș fi o delicatesă ș-așa.
    dl Raj, am zis că nu vă mai citesc, ce draq, că mă doare burtica şi iar m-a certat mama ca chicotesc ca prostu`. Cică aşa-mi trebuie!

  48. Verzel, mamă,
    linişteşte-te. cazi pe gînduri.
    minunata limbă română… s-o mai fi spunînd în vreo limbă
    a cădea pe gînduri?…

  49. Raj

    Inthocmai Dna Andreea. Aia care-ar vrea sai bagencur freddiului, arcushu ? Dle/Dna Verzel/a: pentru burtica trebe nestev prishnitze

  50. Verzel

    Da, Andreea, daaaa!
    Ai dreptate, am greșit, scuze!
    Da` io știu că varza se pune, așa am auzit la mama când punea varză, întotdeauna gânditoare. Mie mi-a căzut odat` una din mână și-a zis că-s împiedicat și bolovan, fără să stea sau să cadă pe gânduri. Se ține bine și-acu`..

  51. Verzel

    Sigur că da. Faină expresie. Totu-i de la Creator +++, așadar, totul e al Lui, slavită fie-mi licoarea verbală!!! +++. Când am aflat asta, știți ce-am făcut? L-am pândit când așezam amforele cu nectarine în miniportbagajul căruței (cea de toate zilele), pe lângă celelalte comori dezgropate din adâncuri..dintr-un beci. Cu coada ochiului meu vânăt-verzulie de reflexia a ceea ce culesesem de pe câmpii, din poziția primirii împărtășaniei agricole, am observat că preabunul mă fură la bine și la greu; recunosc, nu mereu.
    Indesam 2 saci în micuțul spațiu al căruței,.. și nu se umplea. Si pt. că, nu se umplea, am mai băgat un săcotei.. deci, 3!
    3 săcotei, îi așezam, pe-o căldură infernală, și pt că, nu se umplea,.. am mai primit un borcănel (cu dulceață amăruie). Și să vezi! Când preacuriosul încerca să guste din borcan, a avut un moment de reflexie, și cum reflexele l-au cam lăsat, l-am apucat de-un picior. Gândești că-i doar o expresie? Greșit. L-am tras jos din templul eteric și i-am cerut explicații mitologice, simbolistice, despre natura fenomenului ce a luat amploare la baza găurii negre din spatele carului meu alegoric. A încercat să-mi intre-n cap, prin metode empiric emoționale, să-mi schimbe configurația cerebrală, mă ispitea cu un procesor al unei rațiuni de generație nouă.. și alte alea, glumești. Adică vroia să facă ce vor mușchii lui divini cu mușchii mei moleșiti di vini pământene. Ha!
    Era f. uimit și derutat că nu l-am lăsat să se desfășoare așa cum îl lăsa toată lumea. Păi, să-l iert după ce-mi umblă la borcane? Nu-mi stă-n fire. Intr-un dialog apocaliptic cu amenințări catastrofale de sfârșit al lumii, și alte bla-bla.., mi-a cedat totul și nimic, doar să-l las în pacea raiului cu îngerii lui zeloși și la pene albinoși. Cică ce, trocul a eșuat, așa că, norocu’ tre’ să mi-l fac singur .
    Hm.. și fără intenție, posedat de scenarii demonice, îmi scapă un cot în sfera lui sfântă a complexului victimei și sindromul empatic a luat forma aurei unui cucui milenar. Dintr-o dată, a început să turuie povești cu arhanghelii politicii românești, de sfinți, de felul cum își fac bisericuțe și se roagă fiecare pentru el și-ai lui. Mi-a spus că-n acele bisericuțe sfinții îngenunchează la chipuri cioplite cât și pictate pe platforme de socializare. M-a aratat și pe mine cu o gravitate slow motion, pictat în forma sublimă a beatitudinii mov-lila înnegrit de fumul fumigenelor repelente. Mi-am recunoscut frunzele de varză, că nu prea semănam cu ceea ce mai țin minte că-mi zice lumina oglinzii spirituale.
    Cine crede că spun povești, e un necredincios și ar trebui să aducă dovezi dacă acestea sunt altfel decât cele cunoscute. Rog abținerea de la hule. Toate formațiunile antipovești tre’ să se spovedească, să recunoască faptul că-s muncite de spirit de daci, pardon, traci..off!

  52. Şeherezada y Verzel

    Verzel,

    O să-i spun Anei. Criminala! 😆

    a-şi lua lumea-n cap, a-şi arunca ochii pe fereastră

  53. Verzel

    Șehe, ailaviu! Nu mă spune, zi ce să fac, și fac!
    Nu mă lăsaaa.. (Puiul)
    Nu mai fac! Am lăsat ochii-n pământ și zgârii pamantul cu unghia mare a piciorului drept, în timp ce-mi frământ mâinile de disperare.. N-are cum să nu te `moaie figura asta!

  54. Verzel

    Raj: E de preferat chestia cu ochii. Nimeni nu vrea să-și pună lumea-n cap. Poate s-o ia în altceva și să fugă cu ea, târâș, cum zicea vecinu` de la parter, în disperare, inundat de tranzitul biologic normal al vecinilor de deasupra.

  55. Verzel

    Rew:”Ce bine ca esti, ce milale că sunt!
    Două cântece difelite, lovindu-se, amestecându-se,..”

    Șehe: boxez și plâng..boxez.

  56. gelu odagiu

    Verzel,

    Tu pe o parte si Ana pe alta, ma mulgeti de idei cu experienta. Ana ma banuieste de procesomanie si se justifica cu date concrete, pe zile si ore, fara a fi foarte atenta(cum e normal daca vrei sa ai un alibi) ca eu nu am spus nimic despre data “crimei”. Acum cica pregateste un alt “plagiat”, datat inainte de aparitia mea pe aici. Parca nu ar sti ca o muza bantuie atemporal.

    Muza paranoida cum sunt, nu pot sa nu gandesc ca ugerul meu plin de invataminte, iti devine tsunami de inspiratie. Mai esti si nerecunoscator. Dupa ce acel val imens de lapte, l-ai sorbit, te intorci pe o parte ca un bebe si ragai. Privesti cu superioritate un peisaj cu varza bine crescuta(de parca laptele meu ar fi fost drojdie de bere) si te miri nevinovat, de ce o fi balta aia alba asa de mica, cat un praf.

    Ana se justifica plimbandu-se in timp, facand eschive iar tu Verzel esti nevinovat. Tu in mod natural ai supt cu radacinile, din sol, saruri minerale si niste lapte, care era in trecere pe acolo.

    Mama voastra de hoti!:)(sa ma ierte Nora pentru injurii dar m-am enervat si io)

  57. Şeherezada y Verzel

    Gelu,

    Acest comentariu al tău mi-a plăcut aşa de mult încât mă poţi acuza deja chiar de bună dispoziţie, ceea ce n-aş fi scontat pentru ziua de azi nici să mă fi picat cu ceară. Mulţumesc mult!

    Îi spun femeii că muzul este etern. Se va bucura.

  58. Ana

    Sunt încântată, Gelu. În-cân-ta-tă! 🙂

    Auzi, dar tu nu cumva încerci să-mi seduci muza, folosindu-te de mine, nevinovata victimă colaterală? 🙄

  59. Verzel

    Biiinee..:)

    Măăăăăî, mă mănâncă o ciupercă de sub tabla cu idei. M-am dat la vorbă cu gospodinele și mi-am neglijat treaba.. mare, cu povești. Să tot citești. N-am ce-ți face, nici n-ai cum să te pitești. Asta e, de belele te ferești dar cu mine.. printre verze o sfleclești. Dacă vrei să scapi, o ..beție de cuvinte poți să tragi. Inc-o bere, nu mă scoate din nădragi. Hai să traiești și la mulți ani!

    Mi-am adus aminte de-o câmpie cu legume fel de fel. Mari și mici, pe rânduri plantate toate, coapte pe alocuri, altele cu boli maligne răbufnite peste noapte, altele uitate moarte sau căzute de pe vrej.
    Chiar și în lumea legumelor se fac cuiburi, se leagă prietenii, își țin umbră una alteia cedându-și excesul de umiditate. Plesnesc în soare de sănătate organică șoptindu-și vorbe aromate. Cele mari crapă, pârâind în tonuri joase, secretoase, pe mese de fețe simandicoase.
    Majoritatea sunt de apă gata. Prea puținele defavorizate, înghit în sec privind bogăția suratelor norocoase născute lângă șanțul cu apă, și le invidiază. Habar n-au cât sunt de fericite. Nu conștientizează, cred ca e ceva normal.
    Suspinând în simbioză cu soarele ce le atribuie sarcini de viață peste puterea lor, trăiesc din amintirea unei ploi de luna trecută. Nefericitele s-au simtit egale cu celelalte. Doar au aceeași structură genetică. Idolii umani le transmit senzații dureroare când se opresc langa suratele bogate-n trup și primesc mângâieri de satisfacție. Pe ele le ignoră. Ba chiar trăiesc spaima unui șut obidit, primit ieri de o ghinionistă plantată lângă autostrada răsfirată în poteci. Acum zace spartă-n drum. A călcat-o un nebun. I-a împrăștiat semințele pe jos și carnea ruptă îi putrezește stricând aerul..
    Duios aerul se refăcea, cand Anastasia harnică trecea și legume culegea.
    Hai mă.. citește mai departe. Că poate-ți place. Da’ mai bine scurtez, iți zic ideea. Ideea e că n-am nicio idee da` poate-mi vine pe parcurs una cât de cât acceptabila pentru toți. Să nu mă fac de râs. Să-mi fac prezența în cuvinte fără multă minte; nu doar să pătez pagina albă a dulapiorului cu buline și pistol.
    Ciuperca mi-a mâncat deja aria narativă, fără să-mi expun vreo sămânță de idee. Mi-a ramas doar un vrej uscat de inspiratie sprijinit într-o varză speriată. Caut printre rănduri un alt vrej verde cu fructul unei idei comestibile. Când să ma resemnez, că asta e, -- nu mereu îmi coace leguma creatoare -- discretă, pitită după frunze late, gălbui colorate, o vânătă se dă pe spate și-mi șopteste la genunchi:
    -- Nepoate, ia un vrej de lângă mine, pune-i la picioare, dacă ai nițică apă. E fasolea cea vestită, spre cer daca vrei, ea rapid mi te ridică.
    Ușurel, mă plec spre-al legumei mușuroi, observ vrejul, și îndată îl inmoi, lăsând zona demarcată de urme-n noroi.
    Planta, cum a dat de apă, imediat urcă pe sapă.
    Apoi caută mai sus, tot mai sus, spre cabina lui Isus.
    Mă agăț de-a ei tulpină, îmi dă mâna o albină și m-ajută să-mi bag acul plin cu ser, printre noduri trec lejer..
    Zbor pe gânduri dus de vant, uh! sunt departe de pământ.
    Un gândac preia ștafeta și mă plimbă cu șareta, printre frunze, printre nori, cu cârceii alpiniști. Au o priză buna-n aer, prind azotul de membrană și-l transformă într-o hrană, pentru rădăcini.
    Am ajuns. Deschid o poartă, încă una, și-mi apare-n față una, care face pe nebuna:
    -- Ce tot vrei, nu înteleg..tu n-ai treabă, măi, copile?
    Parca ești un mărăcine.
    Uită-te bine la mine: dacă vrei să stai aici, trebuie să paști furnici.
    Jos, de vrei să mai cobori, n-ai nimica, o să mori.
    Așadar, tu ce alegi? Aici nu țin cont de legi.

  60. Verzel

    Uof! am o problemuță cu Virgul, piciu` ăla cu suzetă care sare din pătuț, se plimbă pe acoperiș. (desen animat, francez)
    Îl striga mama lui,
    -- Virguuuuul!

    Nu găsesc pe YT, sorry! mă obsedează și melodia.
    tana-na-na..na/nam..

  61. Verzel

    *uită-te..pfoai, ce de greșeli!
    Varza-i agramată. E datădracu la grămadă, cu lipsuri la gramaj..
    Scuze!

  62. Verzel

    Noraaaa, te rooog, corectează-mi greșelile! Și șterge-mi și pleonasmu` cu piciu` ăl mic. Pune tu virgulele un`e trebuie!

    pfff.. am uitat si simbolu` emoticonului care roșește!

  63. Danny

    Buna tuturor din lumea pistolara! N-ati stat degeaba 5 zile, Seherezada s-a pus pe treaba. Iar eu am mult de citit.

  64. gelu odagiu

    Verzel,

    Inspira-te si tu din basme romanesti, ca doar nu esti varza de bruxelles. Sper sa nu incepi sa promovezi si drapelul american, tocmai acum cand antena 3 a inviorat productia de tricoloare si mai reduce putin rata somajului in industria textila(nu Nora, nu fac politica)

    Seherezada, Ana,

    Era sa-mi plesneasca inima de mandrie, cand am vazut ca-mi fixati cu pioneze, o frunzulita de maslin, pe tampla.

  65. Şeherezada le povesteşte prietenelor ei:

    -- M-a vizitat Aladin, ăla cu lampa fermecată. A început să frece, să frece şi iar să frece şi toate dorinţele mele s-au îndeplinit!

    -- Ţi le-a îndeplinit Duhul Lămpii ?

    -- Da’ cine a zis că Aladin a adus şi lampa cu el? răspunse Şeherezada.

  66. Goco, fără supărare, dar mie foarte puţine bancuri îmi plac. Ăsta nu e printre alea puţine. Aşa oi fi eu, o acritură.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *