Poveste-ntârziată, de toamnă (past tense – text de_ colorat pentru adulţi +18)

O mătuşă de-a mea mi-a spus că aveam 15 kg la naștere, iar moaşa comunală o felicitase pe mama că născuse un baieţel zdravăn, frumos, de 1 kg şi restu’ talent. Gurile rele spun că eram cam smiorcăit, iar talentu’ ar fi fost, de fapt, altceva, un compus din pu-u-ţin noroc şi restu’ imaginaţie, aproape bolnăvioară. Poate tocmai asta mi-a declanşat automatismul inspiraţiei şi tot din cauza expiraţiei nu-mi permit să trec peste această introducere.

Sinteza explicativă a poveştilor are loc în perioada bombardamentelor din războiul stelelor, în scopul pragmatic de a domina şi supune o gaură neagră de pe o platformă de socializare. Nu e nimic de speriat şi nici de condamnat. Elementul esențial este însă acela, că nici nu-şi dau seama când, cum şi de ce, au intrat în jocul dominant al puterii, fiind guvernaţi de inconştient, într-o lume paralelă cu cea reală. Învingătorul acestei platforme este, de obicei, un personaj alfa imaginar, entitatea cea mai echilibrată cerebral, cel care nu s-a întâlnit cu evenimente virtuale traumatizante sau nu s-a simţit frustrat, angoasat sau devalorizat… bla-bla, d-astea!

Zilnic, deschid stăvilarul pentru a-mi lamina debitul verbal, păstrând cota NNR a decenţei şi bunului simţ, într-o aură modestă, de băiat finuţ şi talentat… Dacă se întamplă să ajung la cota de atenţie, nu vă speriaţi! Pot controla deversarea verbală, iar digul cerebral nu-mi cedează sub presiunea viiturilor agresive, provocatoare. Cel puţin, sper să nu. A fost dimensionat pentru debite de verificare şi calcul de 1 si 5%. Ee… aici mi-am găsit raiul sibilinic, să epatez cu promovarea culturii verzei, de toamnă târzie.

Vă place maimuţa cu orez? Poftiţi!

Salt capacul cranian şi bag vitejeşte o mână în craterul fierbinte dintre urechi, scoţându-mi coca gelatinoasă a lobilor (sau labiilor encefalici, că-s mai umejori!). Amestec, frământ, întind, rulez şi iar amestec, frământ… apoi pun aluatul gelatinos la dospit. Aşez capacul şi aştept să crească. Simt cum ideea se umflă… se umflă… în timpul relativ scurt, de cca. 9 luni umane, ca 9 min. gnomice de precoit cerebral.

Când aproape să-mi plesnească dovleacul de plăcinta lăsată gravidă de-o singură idee perversă, scot aluatul şi-l bag în cuptorul hipofizar, încins pentru procesarea acestui text, aproape SF.

Pare cam flauşată ideea asta postcoită… Pufoasă şi mătăsoasă ca limba de lemn dulce şi dublu stratificat. N-am ce-i face. Între timp, ajung şi la serviciul meu de stat aproape degeaba. Evident mahmur, fără chef de mers pe jos şi gândit eficient. Cum nu văd bine nici la + sau – 2 m şi casc întruna, mă izbesc de Dorel ce trebăluia c-un mop în mână, spălând scările evoluţiei umane. Dorel ăsta, cum să vă spun, e noua femeie de serviciu. Are mereu o vervă-n el, de mă scoate din pepeni. Nu ştiu, da’ mereu îl întărât să mă enerveze, dându-mi motiv să-l trosnesc, ca pe un oarecare. Și acum i-aş trage un şpiţ în ureche, da’ mi-e lene şi-l rog prin câteva gesturi imprecise, dezlânate, să-şi dea un şut în stern, să mă scutească de efort. Bineînţeles că nu e de acord şi-şi cere scuze, ferindu-se din calea mea bahică, diluată cu o zeamă lactee ca efect de neutralizare a clisei amare din gură. Ba mai cântă şi pe nas, ca un ţârcovnic, o melodie nesuferită, un hit de astă-vară, “eu vara nud dorm”. După ce că e afon… mai are şi polipi.

Îmi povestise la o beţie de rutină că-l luase mă-sa de picioare când era un borac prăpădit şi-l învârtise prin casă, de-a simţit că-i iese creierul pe nas.
– Jefu’, simţeam că nu mai pot să respir de la forţa centripetă… zău aşa!
– Centrifugă poate, mă, Einsteine! Îl corectez cu superioritate omniscientă, amuzat şi emfatic.
– Anja, cum ziceţi, nu vă contrazic, că-s doar un biet specialist în comunicaţii aeronautice şi informaţii spaţiale, nu ca dvs., aproape dăjtept! îmi răspunse pe nas, sfârşindu-și povestea. N-am energie suficientă să-l pocnesc în zona sinusurilor zbârnâite. O bifez la autor fără discernământ, dar cu o posibilă răzbunare sângeroasă pe viitor, într-un sezon dur. Vă imaginaţi însă, cu ce privire-l străpung, ţintuindu-l de perete.

Trebuie să vă spun că Dorel a dat examen să plimbe mopul prin birouri. Si n-a fost uşor… A dat atât probă de lucru, cât și probă scrisă, dând clasă tuturor îndemânaticelor cu batic înnodat la ceafă. E artist cu diplomă recunoscută internaţional, nu aşa luată la oha, într-un târg de vechituri.

Proba scrisă pentru angajare a constat în cunoaşterea legislatiei primare şi secundare din domeniul economic, juridic și sociopolitic, conform unei cerinţe minimale de selecţie profesională. O problemă de utilizare a calculatorului, gen Counter Strike sau Soliter, şi una de fizică atomică în care i se cerea să demonstreze teoria relativităţii restrânse a lui Einstein şi formula celebră a energiei materiei, în limbaj de mIRC.

Adică ceva gen “E, na!” care se putea traduce “mc2, sodiu!”. Ne-a privit superior şi-a trecut testul lejer într-un timp record. D-atunci mi s-a părut tare nesuferit. Chiar arogant. D-aia-l şi plesnesc ori de câte ori mi se pune-n calea plevnei. Eu nu ştiu să joc d-ălea!

Mă… da’ nu vă spuuun! Proba practică a fost de “românii are talent”… stil, clasă şi precizie! Îndemânare la superlativ!

Ce a determinat comisia de angajare să-i încheie contractul de muncă a fost dialogul dintre el şi mop. Îl botezase cu nume de femeie, poate şi din cauză că echipamentul se conjugă masculin şi colegial la genul neutru (cum zicea un geniu de ministru)… nu ştiu, nu mi s-a părut a nu fi anormal.

Iată, aşadar, cam cum s-a desfăşurat tărăşenia:
– Domnu’ Dorel, aveţi holul la dispoziţie, desfăşuraţi-vă cu talent! invit candidatul şi şoptesc discret către secretara care se şi execută, întocmai şi la timp. Muzica… Fetele, dans!

Tacticos, Dorel făcu o reverenţă scurtă, ţinând o mână la inimă ca fotbaliştii la imn, înfiletă coada mopului în şomoiogul textil, după care, luând poziția toreadorului, o sărută undeva sub coadă, strângând-o pătimaș în zona şoldului. Începu:

– Şi acum, draga mea, iubita mea, zglobia mea, te invit la dans pentru a face din acest hol prăfuit Calea Lactee!

Şi drăguţa lui cea şturlubatică fu întoarsă cu coafura-n jos, blocată ca imaginea pe retină şi dansa, dirijată de mâinile acelea banale, un vals albastru dunărean, bine înfiptă-n coadă, unduindu-şi pămătuful erotic pe gresia antiderapantă, ca pe o platformă de socializare. Simţeam, aşa, o bucurie-n nădragi când o vedeam, frecând podeaua cu ridichea, în acea mișcare du-te-vino, nu-ş’ de ce! Am căpătat un fetiş, o obsesie pentru obiectul muncii ăluia! Mi-o închipuiam diafană, subţirica… ce să mai! Eram toropit şi-n acelaşi timp, oripilat! Am vrut să intervin, dar m-au oprit colegii, jenaţi de situaţie, că stăteam în cap s-o admir. Îl invidiam pe Dorel și îl voiam mort sau, cel puţin, dat dispărut.

– Acum, draga mea, dragă – îşi continuă el prestaţia de debut – te-ai cam uscat, musai să te umezesc repetitiv, aproape clişeic, pentru a-mi continua sfânta misiune şi a-mi dezvălui întregii lumi harul cu care m-a înzestrat o şcoală de corecţie. Şi-o scufundă în găleata cu apă, fornăind în struna polipilor “în Iordan, botezându-te tu, dragă…”, apoi, înainte să-i înece şomoiogul ciufulit, o răsucea şiroind de transpiraţie în sita găleţii ataşate, şi mi ţi-o storcea, neneee, de-i ieşea zeama prin toate firele coafurii textile. Aşa umedă, era apoi pusă-n poziţii tantrice de torsiune, cu o misivă de continuare a urmelor jilave, combinându-le în opturi şi-n zigzag. O întreagă vrajă desfăşura Dorel pe podea! Urmele lăsate de el şi the Best Available Technology străluceau ca stelele într-o seară senină de vară. Vedeam caru’ mare şi mă gândeam la caru’ mic ca la un actant al femeilor ce-şi consultă centimetrul de croitorie, cântărind dintr-un ochi cam cât de lung ar putea fi un centimetru, să facă 5 cm, în reflexii apoase, introspecţii păgâne ce le posedau visele diabolic. Devenisem spectator sine qua non al plantaţiei mele cu varză, cultivată de un nea Dorel. Îşi plimba gagica pe aleea viselor ce strălucea mai ceva ca Milky Way, în lumina neoanelor. Maestru, un mentalist dat dracu’!

La un moment dat, mi-am dat seama că asta era ceea ce căutam. Dorel câştigase slujba, detaşat, relaxat, cu un scor mai mult decât necesar şi suficient. Nu-l sufeream, da’ ce făcea cu mândra lui… era de-a dreptul divin. La sfârşit, când toţi dormeau fără nicio grijă, la ceas târziu în noapte, o contemplam personificată, cum o aşezase Dorel pe gard, la uscat. Îmi imaginam un dialog amiabil şi decriptam nălucile umbrelor selenare ale colegilor mei, traumatizaţi de normalitatea și echilibrul zilelor prezente. Nutrea sentimente aproape umane. Mă ura aşa cum mă poate urî un mop, stimulându-mi aceeaşi intensitate a duşmăniei ce colcăia şi-n venele mele, tăiate prea din carne. Era atât de creaţă şi de expresivă, ciufulită în stil modern, cool, că-mi trezea noi senzaţii zen, de parcă ar fi vrut să-mi transmită ceva, succint si pragmatic. Mi-am făcut o poză cu ea, discret… dar poza n-a ieşit aşa cum mă aşteptam.

La finalul acestei povestiri toroidale, satisfăcut de o aparentă satisfacţie, dar speriat de reacţiile emoţionale violente ale comentatorilor empatici, mă trezesc între două extreme ale unei structuri pseudoliterare de produse lingvistice aflate în conflict. Dorinţa puternică de a face o compunere oarecare, amestecată cu frica de acelaşi compost literar, reacţia defensivă şi paralizantă în anumite situaţii sunt tot atâtea semne ale prezenţei unui deficit lingvistic. Faptul că nu-mi pot explica și argumenta logic ceea ce fac la un anumit moment dat este un alt indicator al unui deficit lingvistic. E sinistru, dar adevărat!!

Va urma!
Sunt extrem, extrem de emoţionat!
Nu pot să mai zic nimic acu’. Poa’ mai încolo..

Notă:
Scena descrisă mai sus poate fi citită numai împreună cu părinţii. Este un cadru virtual, cu personaje imaginare, astfel că, orice asemănare cu personaje din realitate este pur întâmplătoare. Textele mele-s preluate de la centrul de textilărie legumicolă, fabricate manual ad litteram sau, mai pe înţelesul tuturor, ad-labam, într-un proces de conştiinţă bazat pe distilarea ţuicii bătrâne din prune uscate. Fluxul de producţie nu e secret şi poate fi urmărit de oricine are interesul să-mi cunoască politica de procesare.

Sursă foto: sxc.hu.

246 comentarii la “Poveste-ntârziată, de toamnă (past tense – text de_ colorat pentru adulţi +18)


  1. 1
    Nora:

    Bine aţi venit, Verzel şi Dorel!

    Un Dorel aşa sensibil, aşa artist nici că mi-aş fi putut închipui.


  2. 2
    Nora:

    Raiul sibilinic… 🙄


  3. 3

    🙂

    Verzel, tare eşti ingenuu! n-ai nicio scîrţofiţă în tine.


  4. 4
    Verzel:

    Bine v-am găsit, Nora! iote ce s-a înroşit Dorel şi dă vina pă mine. Ho, mă!
    Ie timid, dăldracu`!


  5. 5
    Verzel:

    A? scîrţo..ce?


  6. 6
    Verzel:

    Bună seara, andreea!


  7. 7

    seara bună şi noapte bună, în acelaşi timp, că-s cam moartă de somn.

    am vrut să spun, Verzel, că nu încerci să pari altcineva, altcumva. asta e bine.


  8. 8
    Verzel:

    Apoi nu-s destul ş-aşa? 🙂
    Ce să mă mai dau? Ăsta sunt, aşa mă cheamă, singurul defect ar fi că mint. Habar n-aveţi câţi ani am! sâc! Şi nici nu vă spuuuuuun, na!


  9. 9

    … a, şi rău e că mă ameţeşti, uneori. pasaje onirice, viziuni de coşmar. cascade de cuvinte… mă¸învîrt bîjbîind, ca la baba oarba. şi-mi vine să întreb (Nora, nu te enerva! 🙂 ) : da` morala?! unde e morala??! 🙄


  10. 10
    Verzel:

    Andreea, da` la ce te-ar ajuta?


  11. 11
    Verzel:

    Poveştile mele imaginare sunt extrem de stufoase şi cuprind grămezi de balast literar. Tone de steril şi mormane de deşeuri verbale. Miliarde de particule antihaz şi caterincă nisipoasă. Şi desiiigur, mult-mult praf. Nimic strălucitor de băşcalie. Dacă n-aş avea acest …, hai să-i zicem cumva (cum vreţi voi), stil/manieră/format, adaptat armelor de foc virtual, ar însemna că plagiez adevăratele valori spirituale care abundă pe platformele de socializare, nu?. E un kitch, na!.. consumabil. Zic io.


  12. 12
    Nora:

    Nu mă enervez. 😀 Sunt zen. 😛


  13. 13
    Nora:

    Hm, eu abia aştept un tango mop-Dorel. Nu “se pretează”, Verzel? Eu nu cred că-i aşa timid cum pare… Ştie şi counter strike…


  14. 14
    Nora:

    Hi, la cum le descrii tu, Verzel, seamănă cu un cimitir de maşini vechi, dar în care mai dai peste o păpuşă de porţelan, nişte casete vechi cu lambada, o ceaşcă ciobită, o pereche de pantofi nou-nouţi şi câte şi mai câte…


  15. 15
    Verzel:

    Io nu-ş d-astea şi mă `nervez uşor cand nu câştig nimic.
    Bine că ştiu să pierd!


  16. 16
    Verzel:

    Excentrico! Ce cauţi prin gunoaie?


  17. 17
    Nora:

    Neah, neah, nu-s gunoaie. Sunt… mulţimi copleşitoare. Aşa să le rămână numele!


  18. 18
    Verzel:

    k, sunt copleşit.


  19. 19

  20. 20
    Verzel:

    Gata. Ameţit. Bolovan. Împrăştiat.
    P.s. Varză.


  21. 21
    gelu odagiu:

    Mie imi place la nebunie jimi hendrix. Am insa si o problema.

    Acelas Jimi imi taie respiratia atnci cand este pe scena, cand imi zgarie auzul direct, asa cum ii vine lui pe moment. Imi trimite odata cu sunetul, un miros de marihuana sau hasis care isi fac efectul si asupra cunostintei mele, pe care o pierd si o regasesc abia cand corzile chitarei sau ale vocii lui(nu mai stiu exact) isi inceteaza vibratiile.

    Cind ascult inregistrarile sale din studio, acelasi Jimi nu-mi mai duhneste acel parfum, nu-mi mai taie respiratia. Imi place, dar urmaresc cu multa greutate tema cantata. E clar emotia lui s-a consumat decalat de momentul receptiei. Nici eu nu ma simt satisfacut de cantititatea de emotie ramasa si de aici nici feedback-ul la care poate se astepta de la mine, nu-l mai poate incarca cu energia de care sigur are nevoie.

    Orice asemanare cu persoanele de fata este intamplatoare.


  22. 22
    Nora:

    Evident, domnule Odagiu. 😀


  23. 23
    gelu odagiu:

    Evident… ce de sensuri intr-un singur cuvant. Si ma mai perturba la deslusire si ” 🙂 “


  24. 24
    Verzel:


    Poveste v-am zis. Muzică aveţi.
    Şi tot nu dormiţi?
    Treaba voastră, io alunec spre plapuma caldă.
    Noapte buna!


  25. 25
    Nora:

    Ne-ai zis, Verzel. Noapte bună. 🙂


  26. 26
    gelu odagiu:

    Abia acum am vazut ca mi-a trecut “nota” in catalog. Asta e problema cu notele care nu se scriu in clasa. Trebuie sa ma duc pe furis in cancelarie si sa verific.


  27. 27
    gelu odagiu:

    Daca ma uit mai bine mi s-au scazut si cateva puncte, cica sa-mi fie nota mai pe inteles: “mai pe înţelesul tuturor, ad-labam”. Cred ca am fost obraznic. Asa-mi trebuie.


  28. 28
    Seva Tudose:

    Verzel/Dorel/Corel Crew

    deși este primul meu comentariu,țin să spun că mă vei pierde de mușteriu* mie nu îmi plac„poveștile imaginare gen Războiul Stelelor,alerg ca dracu* când văd filme SFY ori știițifico-fantastice ori extrem de violent-cadavric.

    paragraful cu „maimuța cu orez” m-a înfiorat de mi s-a zbârlit păru* măciucă pe mâini! Brrrrr


  29. 29

    Verzel, nu mă ajută. mă… mulţumeşte. mă întregeşte. mă rotunjeşte. 🙂 da’ şi pe tine, să ştii… a, şi prin morală să nu cumva să înţelegi chiar morală. e vorba doar despre fundiţa care leagă balonul. ca să nu se dezumfle. ca să zboare. ai înţeles ceva? 🙂 eu, nu.


  30. 30
    Verzel:

    Seva:
    K, nicio problemă. Nu mi-am propus să câștig mușterii. Povestea asta poate fi înghesuită într-un potpuriu beletristic divers. Nu respectă un standard, o tipologie clasică pe placul tău, asta e clar. Nu mi s-a impus așa ceva. Știu, nu au structura bine definită, o arhitectură tehnică literară și asta tocmai pt a diversifica. Nu face parte nici din genul literar SF, pentru că nu respectă formatul cunoscut (bine, poate să-mi fie mie necunoscut, da` asta-i altceva). Cam ăsta mi-ar fi stilul. Vrei să par altceva? Nu mă pricep și nici nu mă forțez. Nici nu înțeleg cum poți să pari altceva/altcineva. Nu e chinuitor?
    Corel a fost un user care și-a lăsat amprenta buricelor degetuțelor pe aici; am înțeles asta. Habar n-am cine e, dar, dacă ți se pare că avem același stil/format, nu mă deranjează că sunt confundat. Oricum mai mimozez ușor și eu, mai adaptez, mai upgradez, e adevărat, dar în stilul meu simpluț, verzeluț. Asta ar fi un semn că mă pot integra ușor în peisajul acestui poligon de tragere, nu? Zic. În concluzie, sunt conștient că nu pot fi pe placul tuturor. Asta e. Când n-oi mai face față/verso, mă retrag, nu intenționez să-mi fie făcută fresca pe vreun monument închinat eroilor postaci.

    andreea: Am înțeles ceva, da` nu prea pricep ce-ar fi de înțeles că n-ai înțeles.
    Odată ce-am eliberat baloanele, umflate (cu gaz, altfel, le păstrez, așa, de decor) și legate, sunt conștient că le-am pierdut. Nu-mi place senzația. Am simțul proprietății prea dezvoltat, cred. Îmi place să le umflu cu aerul expirat și să le dau drumul zbârnâind rachetă prin casă. Mă amuză. Pe unele le umflu până se sparg. Deh! Fiecare cu vrăbiuțele lui! Din cauza inspirației, de multe ori mi se întâmplă să amețesc. Dar îmi revin repede. Sau așa am impresia. Interferăm?


  31. 31
    Ana:

    Neaţa!

    Verzel,

    Frumos, copile. Frumos şi viu. 🙂


  32. 32
    Verzel:

    Tiii.. Ce m-am umflat! Acu`, păzea, că dau drumu` la zbârnâială.


  33. 33
    Verzel:

    `neaţa, Ana!
    Mulţumesc! Ce să zic, mă bucur că-ţi place.
    Adică, vrei să mai fac? 🙂


  34. 34

  35. 35

    interferăm, interferăm, fii pe pace.
    poate să fie cusurul meu. am ajuns într-un punct al vieţii în care vreau să găsesc semne, sensuri şi rosturi în orice. poate-mi trece…


  36. 36
    gelu odagiu:

    Verzel,

    Mister Bean, de sarbatori isi punea singur felicitari in cutia postala, apoi parea foarte surprins cand deschidea cutia si citea plin de curiozitate felicitarile.

    Scenariul postari articolului tau cu Dorel, pare desprins din acelas film. Am ras ca la finalul unui banc pe care il stiam deja, vazand cat de surprinsa “era” Nora la postarea (1).

    Si nu stiu de ce imi vine in minte un slogan auzit pe la tv: “gandeste singur!”

    Raiul pe aceasta platforma nu este definitiv. Iadul ne paste prin cotloane.


  37. 37
    Nora:

    Tii, domnule Odagiu, noroc cu vigilenţa dvs. că altfel aş râde întruna ca proasta.


  38. 38
    Verzel:

    k, da` nu imediat, că n-am acum niciun chef de reverie creatoare, tembelă.
    Mai am și momente de luciditate. 🙂


  39. 39

    Gelu, eşti aşa de tendenţios că-mi vine să mă uit în spate, speriată, din două-n două minute.


  40. 40
    Nora:

    Verzel, tare gloomy-gotică muzichia ta. 😀


  41. 41
    Verzel:

    Așa e, dl. Gelu!
    N-am control.
    help!
    Colon.


  42. 42
    Verzel:

    andreea: ..poate nu!


  43. 43
    Verzel:

    k, Nora,
    Schimb.


  44. 44

    gurile rele spun că solista asta nouă nu face doi bani.


  45. 45
    Nora:

    Verzel, era doar o constatare, nu trebuie să schimbi nimic.


  46. 46
    Verzel:

    Atunci, revenim. Ooof, femei-femei..!
    Lumea rea, andreea.


  47. 47

    aaaaaaaa, mi-ai făcut poftăăăă… papa buuuuuuun! 🙂


  48. 48
    Verzel:

    Și că tot a venit vremea ei, a iernii..


  49. 49
    Nora:

    Şi mie mi-ai trezit apetitul de Lila Downs, n-o mai ascultasem de ceva vreme.

    Şi varianta Chavelei Vargas:


  50. 50
    gelu odagiu:

    Verzel,

    Mare curaj ai avut cu Dorel. Ai folosit brand-ul consacrat de reclamele tv, dar piesele componente sunt verzesti. Suna ca si cum ai spune ca ai in picioare niste adidasi puma. Dorel a facut deja santuri pe discul de vinil din capul melomanilor si ascultand melodia ta despre Dorel, acul sare cautand aceste santuri. In rest, iti doresc multa sanatate!


  51. 51

  52. 52
    gelu odagiu:

    permiteti!


  53. 53
    Verzel:

    Mulțumesc asemenea, dl Gelu! N-ați ghiiiciiiit!
    Port `călțări mai ieftioare. Adibas.
    Da` pt că sună bine, o să port și puma, na!
    Da` Veer, ce-are?


  54. 54

  55. 55
    Raj:

    52: permit, dar nustiu cat pot pentru ca sa permit


  56. 56
    gelu odagiu:

    Nora,

    pentru ca ma simt singur, invit niste prieteni. Invoc.


  57. 57
    gelu odagiu:

    “Adibas” . Pai atunci trebuia sa scrii “Dolel” in loc de “Dorel” si nu riscai sa fii banuit de plagiat.


  58. 58
    Verzel:

    Pt variație.


  59. 59
    gelu odagiu:

    Nora,

    Sunt vigilent si suspicios. In mintea mea bolnava banuiesc ca tu ai fi Ana si Verzel, Raj. Sau mai rau, ca ai facut un pact cu Ana sa ti-l imprumute si tie pe Raj(varianta cu semne de punctuatie).


  60. 60

    neeeeeee!!
    nici o variaţie…

    iote-l pe Jaco!
    ce cauţi acolo, pe copertă, ai?!!


  61. 61
    Verzel:

    Ei, atunci schimb numele. Gelu e bine?

    No-raaaaaaaaaaaa.. ce zici?

    Bună să vă fie inima, dl Raj! cât si ficatu`, inclusiv celelalte componente anatomice.


  62. 62
    Verzel:

    Insist. 🙂


  63. 63
    Nora:

    😆 Vrei să te botezi din nou, Verzel? Cum anume?

    Domnule Odagiu, nu v-aţi prins! Eu sunt Lady Macbeth în timpul săptămânii şi Oblomov în weekend! Deh, mă mai hodinesc şi eu!


  64. 64

    Verzeeeeeeeeeeel!!
    aseară i-am citit băiatului meu textul tău şi i-a plăcut la nebunie. mai ales partea cu creierul. a zis că, după ce s-a umflat cu Slavici şi Camil Petrescu la şcoală, tu eşti un adevărat desert. şi apoi i-am zis că-ţi place Rammstein. i-au strălucit ochii. deci, ai sigur un fan. 🙂


  65. 65
    Verzel:

    Nora:
    Nuuuu, ziceam că poate fi sch Dorel. Să nu plagiezdracu.

    Și dacă mă gândesc bine, io pot fi Șecspir! sau a nu fi ăsta, înseamnă că plagiez?


  66. 66
    Verzel:

    iuuu-huuu! Am fani, am fani..
    Asta-nseamnă că și ție-ti plașeeee..
    Iu-huuu..ce dea fani câștigai!


  67. 67

    🙂
    nu te culca pe o ureche…


  68. 68
    Verzel:

    Ete colea pușcături..


  69. 69
    Verzel:

    ca variantă.


  70. 70

    🙂
    eli wallach vs amza


  71. 71
    Verzel:

    Îhî.
    Toate-s cu desert, pardon, deșert.


  72. 72
    Verzel:

    Da` Clint e mai p`aproape.


  73. 73

    dar cea mai desert fază din deşert e asta: 🙂


  74. 74
    Verzel:

    🙂 🙂 Nu s-a lăsaat! 🙂 trompi.
    I-a distrus.


  75. 75
    Verzel:

    Frenezie. Energie. Viață printre bombe.


  76. 76
    gelu odagiu:

    Verzel,

    Nu ma lua in seama! Arunc si eu cu pietricele in lac. Produc unde concentrice si visez ca ele ajung la mal, tsunami. Visez doar, pentru ca malul este bine pazit de diguri, cladite cu simt de raspundere, din roci culturale, religioase, de varste diferite. Nimic nu poate trece de ram stein(piatra berbec). Berbecul pentru mine este simbolul incapatanarii. Asa ca nu sper ca valurelele pe care le fac sa atinga vreo constiinta. Mein Kampf(lupta mea) este dinainte pierduta. Trist(pentru mine) dar adevarat.


  77. 77
    Nora:

    Ce pasiune o mai fi şi asta. Să dai cu bâta, pardon, cu pietricele în baltă, pardon, lac.

    Domnule Odagiu, cred că trebuia să vă faceţi misionar. Vă place să zgâlţâiţi conştiinţele, să le amintiţi oamenilor că vanitas vanitatum, omnia vanitas, chestii de-astea profunde.


  78. 78

  79. 79
    Verzel:

    Uichend zbârnâit!


  80. 80
    Jaco Pastorul:

    Nora, mai uitati-va si la filme clasice, a pus Andreea unu’ se numeste Petrecerea cu Peter Sellers, e formidabil.


  81. 81
    Ana:

    Nora,

    Vorbeşti prostii în timp ce eu mănânc (struguri negri, ei, aş!, fără Viagra, că încă mai pooot) şi plâng.

    Aproximarea aproximării şi toate sunt aproximare, iată completarea mea la Qohelet sau, mai bine zis, revelaţia. 🙂

    Cândva, voi scrie despre seducţia deşertăciunii. Praf în ochi, inclusiv în sensul propriu.

    Ştiu, ştiu: dămădracu’, dă profundă! 😆


  82. 82
    Nora:

    Jaco: crezi că numai o dată l-am văzut? Prima oară eram la grădiniţă. 😀


  83. 83
    Nora:

    Ce draci mai făcui?


  84. 84
    Nora:

    Verzel, de-acum? Fie zbârnâit, cum vrei tu!


  85. 85
    gelu odagiu:

    Nora,

    As asculta sfatul tau cu misionarul(parca asta e o pozitie) daca as fi mai tanar. Daca aveam varsta Anei cea libera de viagra, poate ca incercam.


  86. 86
    Nora:

    Bleah. Ce replică de autobază.


  87. 87
    Verzel:

    Dl Gelu,
    Sunt așa cum am scris mai sus, în text:
    Îmi păstrez cota NNR iar digul cerebral nu-mi cedează sub presiunea oscilațiilor la rezonanță, chiar dacă sunt profunde, pt că a fost dimensionat pentru debite de verificare şi calcul de 1 si 5%.

    Toate bune!


  88. 88

    da, da…
    adevărul e că se bazează cam mult pe el însuşi…


  89. 89

    Verzel, Clint reprezintă binele, Wallach -- răul. tu nu vezi că e ca-n viaţă? binili învinje.


  90. 90
    Nora:

    Ce draci e aia cota NNR? Am tot vrut să te întreb de ieri.


  91. 91
    Verzel:

    Dacă n-ar fi răul, am fi obligați să-l inventăm.
    Altfel, cum realizezi că-i bin`li?
    Pfoaidiminișidimini..ce le zic! Parca-s Kant. Șopănhauer.


  92. 92
    Verzel:

    Nivel normal de retentie.
    Dictionar hidro


  93. 93
    Ana:

    Nora,

    Cu deşertăciunea deşertăciunii… tu ai zis, da’ pă limbi moarte. 😳 Mă tot întreb ce te-ai inspirat. 😆


  94. 94
    Nora:

    Aham, merci, Verzel.


  95. 95
    Verzel:

    Eu cred că-i desert, Ana.
    Mă bag și io. Să nu-mi fie luată deșertăciunea-n deșert. 🙂 na!


  96. 96
    Verzel:

    Acu` chiar am plecat!

    Orvoar, gubai, arividerci, sayonara..


  97. 97
    Verzel:

    auØder zen! 🙂


  98. 98
    gelu odagiu:

    Jaco,

    Nu te mai obosi sa propui filme. Nu vezi ca Nora stie tot? chiar si limbajul folosit in autobaze. Eu nu am avut norocul sa pot acumula asa multe informatii pe unitate de timp. La gradinita, abia am memorat niste basme(expirate si alea), niste jocuri(nu pe calculator) si parca am mai mazgalit ceva pe hartie(ca nu erau imprimante).


  99. 99
    Nora:

    Nţ, nţ, nţ. N-am spus niciunde că ştiu tot. Sinceră să fiu, ţin minte filmul ăla pentru că l-am văzut la cinema. Pe timpul când eram eu la grădiniţă, mersul la cinema era un eveniment. Reţin puţine filme de atunci, cel mai bine mi s-au întipărit Petrecerea, Oblio şi Isus din Nazaret, ăla al lui Zefirelli. Nu e cazul să fiţi (IAR!) tendenţios.


  100. 100
    Nora:

    Ah, şi cred c-am tras cu ochiul şi la Pretty Woman. 😀 Dar aia mai târziu, când eram prin clasele primare.


  101. 101

  102. 102
    gelu odagiu:

    Verzel,

    stiam eu ca te limitezi intre niste parametri. Pacat. Se intampla lucruri si dincolo de cifrele alea. Chiar profunde


  103. 103
    Nora:

    Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!

    Val_one, când apari, mai adaugă ceva, te rog, la petiţia aia către wordpress.org. Un emoticon care-şi smulge părul din cap (ca ăla de pe mess).


  104. 104
    gelu odagiu:

    Nora,

    credeam ca “gradinita” era un fel de “am fumat de mult deastea”. Mai gresesc si eu. Din lipsa de imformatii. Nici macar nu stiu daca fumezi.


  105. 105
    Nora:

    Nu era. Era la propriu. Chiar aveam vreo 5 ani când l-am văzut.
    Da, fumez. La propriu, iarăşi.


  106. 106
    Ana:

    Cuişoare. Djarum.


  107. 107
    gelu odagiu:

    Nora,

    esti prea repezita. Nu la profunzimea celor scrise de mine ma refer, ci in general la tot ce nu se incadreaza in limitele pe care le fixeaza Verzel.

    Fii mai atenta cu coarda vocala si in nici un caz, sa nu-ti smulgi parul. Nu merit efortul.


  108. 108
    Nora:

    Păi, asta e şi problema. Că vă preocupă atâta profunzimile altora în loc să vă vedeţi de cele proprii.

    Şi lasă, mulţumesc pentru grijă, dar oricum nu-s cântăreaţă. Iar podoaba capilară mi-e suficient de bogată. Îmi permit excese.


  109. 109
    gelu odagiu:

    Voiam cumva sa-i spun lui Verzel, ca in afara de infinitul mic, interior, mai exista si cel mare, exterior. Daca ai curaj, poti deschide fereastra. Ce-mi e un infinit, ce-mi sunt doua? Tot aia e.


  110. 110

  111. 111
    gelu odagiu:

    “(„Ocolul infinitului mic pornind de la nimic” – se intitulează o carte absolut fermecătoare scrisă cândva de Marin Sorescu. El dorea să spună că poeţii pot cutreiera pământul şi chiar cosmosul fără alt mijloc de locomoţie decât propria închipuire. Şi la sfârşitul acestei fascinante călătorii, fiecare îşi îmbogăţeşte considerabil spiritul. Pornind cu valijoara lui, mai mult sau mai puţin încăpătoare, se reîntoarce cu braţele doldora de avuţii nesperate: în primul rând, cu faptul că au cunoscut, s-au împrietenit, şi-au îmbogăţit spiritul cu cea mai frumoasă experienţă de viaţă: cu întâlnirea la cota cea mai înaltă a altor creatori aidoma lor, ceea ce nu e deloc puţin lucru.
    Graţie mijloacelor moderne de comunicaţie, comuniunile de spirit se înfăptuiesc în epoca noastră mult mai lesne. Şi e şi firesc. În doar câteva secunde, poţi face cunoştinţă cu opera unui autor aflat la celălalt capăt al lumii, îi poţi trimite scrisori, mesaje, creaţii proprii, îi poţi auzi vocea şi chiar îl poţi vedea pe ecran. Şi acest schimb, acest feed-back imediat are un impact major în conştiinţa fiecăruia. Nu numai că-ţi deschide orizontul cunoaşterii, dar îţi permite să afli tot ce e nou în materie de cultură şi civilizaţie prin ţări şi continente, unde nici cu gândul nu puteai, până mai ieri, ajunge.
    Când însă se întâmplă să fii „coleg de carte”, coautor cu personalităţi pe care le admiri, le cultivi, le îndrăgeşti şi le citeşti asiduu, ori măcar ai auzit de ele şi ai dori să le cunoşti, emoţia este cu atât mai puternică. Calea freatică a Poesiei nu cunoaşte oprelişti, nici graniţe. Limitele dispar, Poesia înfrăţeşte, adună, logodeşte, cunună şi înveşniceşte spiritele. E ca o sfântă înviere în duh.
    Practic, te înfrăţeşte virtual cu toţi ceilalţi creatori, uneşte în acelaşi Rotund, sub formă de inimă.
    Nici barierele lingvistice nu mai constituie o piedică pentru că există metode, graţie traducătorilor, ca poeţii să fie tălmăciţi în limbajul universal al iubirii. Ceva mai fascinant nici că se poate.
    S-ar putea naşte de aici, o CONFRERIE, o UNIUNE a tuturor Republicilor Poeziei, într-una singură. Desigur, aceasta e puţin utopic, dar premise există. De ce nu s-ar putea înfăptui un asemenea deziderat major şi poeţii, în loc să se învrăjbească, în loc să se invidieze şi să se elimine unul pe celălalt, să-şi dea mâna sub acelaşi CUVÂNT, ca sub un ACOPERIŞ PENTRU RUGĂ, unde nu încape nici un sentiment reprobabil, nici măcar urma vreunui gând potrivnic)”


  112. 112
    +:

    Poţi să-ţi adaugi la blogul tău câte emoticoane vrei. Ba mai mult, poţi să redefineşti şi seturile de caractere care le creează pe cele implicite. E simplu. Te învăţ dacă vrei.


  113. 113
    Nora:

    Pot să fac singură sau trebuie să rog programatorul?


  114. 114
    Nora:

    Nu vreau prea multe, să ştii. Adică nu mă interesează ăia de se pupă, cântă, ciocnesc halbe de bere, stau cu inima frântă în braţe sau alte alea. Ar arăta prea sorcovă cu ele.


  115. 115
    +:

    Poţi să faci singură. Şi poţi include ce emoticonuri vrei.


  116. 116
    Nora:

    Zi cum fac. Sau dă un mail.


  117. 117
    Raj:

    Buna seara ! Ma bag si io ?


  118. 118
    Nora:

    Bună seara, Raj! 🙂 În ce anume?


  119. 119
    Raj:

    In discutii peicesha. Permiteti sa va pup pe ceafa, Dna Norutza ? Pana ce nu apare Danny…


  120. 120
    Nora:

    😆 Danny şi-aşa s-a săturat de ceafa mea. Nu l-ai auzit plângându-se? Aşa sunteţi voi, nestatornici. :mrgreen:


  121. 121
    Raj:

    Danny nu stie sa va aprecieze ceafa. El e cu cefele de puorci


  122. 122
    Danny:

    Seara buna! Iaca am aparut! Si daca apar eu, kakai problem? Eu am pupat-o de mii de ori pe ceafa, asa ca te las si pe tine. Dar vreau cu zgomot, sa se auda. Adevarul e ca, mai trebuie sa intorci si fatza, macar cu ochelari de soare.


  123. 123
    Danny:

    Vorbeam mai sus de Nora. Sa nu fi inteles gresit Raj si sa intoarca el fatza sa-l pup, ca apoi chiar ca e belea. Deja s-a spus ca am tendinte spre pedofilie, blabla………….nu vreau sa aud alte prosti de la interpretaci.


  124. 124
    gelu odagiu:

    Nora,

    Eu sunt in vacanta politica. Pe tine poate te intereseaza ca unul Ghise, nu stiu ca trasbaie a facut la o receptie, la Cotroceni.


  125. 125
    Danny:

    Fetelor, maine trebuie s-o inveselim pe Andreea. Este ziua ei. Sper sa ne faca un tort colorat vesel. Si as vrea ca in luna decembrie, Andreea sa poarte caciulita rosie de craciun. Si poate nu sunteti din nou la masa si sa apareti pe la ora 22.30. Poate.

    Azi mi-am cumparat a doua jacketa de schi: bleumarin-rosu-alb. Este magnifica. Prima era superba.


  126. 126
    Raj:

    Aham. Chiar ieri a reluat povestea, un tantalache. Deh, cantitate neglijabila. Danny: io vreausa te pup direct pe gura. Ce zici ? Ia sa-i vezi pe aia…


  127. 127
    Raj:

    Si eu mi-am cumparat neste cipici. 10 lei….. Coane Gelu: va pup pe barba aia !


  128. 128
    Danny:

    Bafta, Gelule! Nu prea am chef sa discutam despre politica. Chiar sunt plictisit, toata ziua numai asta fac in campanie. M-am plictisit.


  129. 129
    Danny:

    Iti multumesc, Raj, ca ai venit in ajutorul meu pe platforma. Am vazut ce a scris libidinosul, dar nu-l atac acum, mai tarziu. Se acumuleaza prea multa energie negativa si nu e bine. Acum ma bucur de geci, de bani, de presarbatori si de alte chestii. Nora, sa stii ca mi-am luat si ciorapi rosii, pentru a-i purta de craciun. Am toate culorile si la ciorapi.


  130. 130
    gelu odagiu:

    si ciorpii mei arata ca niste culoare(holuri)


  131. 131
    Raj:

    Mai nashpa era daca arata holu ca ciorapu. Sau pla


  132. 132
    gelu odagiu:

    Dany,

    sa porti sanatos gecile!(daca eram femee….)


  133. 133
    Danny:

    E culmea cu fetele astea, nu vorbesc deloc la aceasta ora. Nu stiu ce naiba au. Noraaa? Vino dracu’ incoace……………sau, vino dracu’ in plm………….E vorba voastra, nu?


  134. 134
    gelu odagiu:

    Raj,

    holul e o cavitate. pla nu poate arata asa. Poate pzda. uite cum ma faci sa vorbesc urat.


  135. 135
    Danny:

    Merci, Gelu! Si, uite, vezi, Nora e femeie si nu zice nimic.


  136. 136
    gelu odagiu:

    Cred ca fetele coc o noua postare marca Verzel 🙂 . Mai dureaza. Regia, montajul, muzica. Nora exerseaza surprinderea(Vai, uite a postat Verzel!). Andreea hm, hm,. Probabil si Val are vreun rol. Ana, o sa improvizeze ea ceva. Apoi occidentalele vor actiona si ele prin simpatie. Seva pare ca e mai rebela.


  137. 137
    andreea:

    ce ştiţi voi??!!
    am fost la şedinţă. o bunică mi s-a plîns că fetiţa mea îl persecută pe nepoţelul ei. l-am întrebat pe băieţel: ce-ţi face?!!! a zis: am făcut schimb de pixuri. eu i-am dat un pix bun şi ea mi-a dat un pix prost!! am ajuns acasă c-o falcă-n cer şi una-n pămînt. de ce ai făcut asta, hoaţo??!! mamaaaa, pixul lui era roz. al meu albastru. normal că trebuia să facem schimb. nici nu mai conta dacă merg sau nu.

    deci, viaţa e grea.
    ei? care aveţi un pix roz?!


  138. 138
    gelu odagiu:

    Complicat cu culorile si culoarele astea 🙂


  139. 139
    Danny:

    Hotomana e fetita ta, Andreea. Oricum, ea l-a vrut roz si l-a obtinut. Nu prea port roz, Andreea, ca ti-as da. Ia zi, ne faci maine un tort roz, sa ne inveselim si noi?


  140. 140
    Nora:

    Vezi, Andreea, ce-nseamnă stereotipiile astea de gen? :mrgreen: Dacă băieţeilor nu li s-ar băga în cap că roz e câh, schimbul nu ar fi avut loc, iar tu nu ai fi avut o aşa problemă!

    Danny: băuşi ceva? Nu, nu e vorba noastră şi cu siguranţă nu trebuie să fie vorba ta cu mine. Pune frână când te mai apucă “efuziuni” de soiul ăsta. Tu chiar nu simţi când sari calul?

    (Nora mimând surprinderea) Vai, domnule Odagiu, iar le ştiţi pe toate! Mare om, mare caracter.


  141. 141
    gelu odagiu:

    Dany, cine mai candideaza pe la Braila?

    Danut Mihai, finul lui Tataia(dumnezeu sa-l ierte)?

    Balan, otevistul si fiul fostului sef de la securitate.?

    Stefanescu, sotul Paulei(care mi-a fost colega la economic)?


  142. 142
    Nora:

    Parcă eraţi în vacanţă…


  143. 143
    Danny:

    Nora, imi vine sa te bat. Imi permiti in a-mi da voie? Calul e in parcare, nu stiu cum se simte acolo. Nu mai fi atat de serioasa. Mai tine si tu la glume.

    Toti cei mentionati candideaza, Gelu. Si, da, suntem in vacanta, Nora.


  144. 144
    gelu odagiu:

    Nora,

    Am intrebat si eu. Nu fac campanie, mai ales ca nici nu stiu pentru ce partide candideaza cei numiti de mine. Sigur nu sunt toti uselisti cum babuiai.


  145. 145
    Danny:

    Andreea, faci tortul?

    Jasmine, vino mai aproape.

    Dana, sunt aici.


  146. 146
    Danny:

    Verzel? Vreau sa-mi dedici o poezie. Maine vreau s-o citesc.

    Gata, plec la somn, m-ati plictisit, oropsitelor.


  147. 147
    gelu odagiu:

    Dany,

    voiam sa te mai intreb ceva(nepolitic). Il cunosti pe Dan Dunarentiu(avea doua restaurante “club Venetia”, pe Mihai bravul si pe Grivitei)?


  148. 148
    Danny:

    Sunt masoni. Personal nu-l cunosc.

    Andreea, tortul il vreau roz.


  149. 149

    multe mai vrei tu, Danny…


  150. 150
    Danny:

    Stiu, Andreea. Ma cunosc destul de bine, zic eu. Vreau multe, dar fara sa fiu lacom. Si ochisorii tai ii vreau, si caciulita ta rosie vreau s-o porti si multe altele………………


  151. 151
    gelu odagiu:

    Ohoo! Da esti informat Dany. Clubul Rotary e al masonilor?


  152. 152
    Nora:

    Danny, dă-mi voie să aleg glumele la care ţin.


  153. 153
    Danny:

    Stau si ma intreb, cum oti fi toti de aici in realitate? Gata, am plecat in pat.

    Rog pe Nora sa explice, termenul “oti”?


  154. 154
    Danny:

    Nora, iti dau voie sa alegi si luna de pe cer. Am zis “iti dau voie”, pentru ca mi-ai cerut voia. Sa nu ma interpretezi. Mai, am zis ca plec la somn. Am plecat.


  155. 155
    Nora:

    Nu e prima oară când eşti cam prea îndrăzneţ pentru gustul meu. Şi în ceea ce priveşte ce ne permitem unii altora, să ştii că nu există egalitate. Dacă vezi că, să zicem, Andreea mi se adresează într-un anume fel, iar eu nu mă supăr, nu înseamnă că un terţ va avea parte de aceeaşi reacţie. Absolut deloc.


  156. 156
    Nora:

    La aia pot să vă răspund până şi eu, domnule Odagiu. Da.


  157. 157
    Danny:

    Misto expresia, “prea îndrăzneţ pentru gustul meu”. Stiu, draga, tocmai eu sa nu stiu lucrurile astea? Problema e ca, fara indrazneala nu faci nimic in viata, iar de multe ori, chiar si cu indrazneala o dai in bara. Noapte buna, Nora si te pup pe ceafa.


  158. 158
    Nora:

    Mda, tocmai ai dat-o iar în bară. Noapte bună! Poate mâine eşti ceva mai… adecvat. La mine, tupeul nu funcţionează niciodată. Să ţii minte asta.


  159. 159
    Raj:

    Neata ! E ziua Dnei Andreea. Ia sa auzim ce-i urati ? Io ii urez multa sanatate, sa se bucure de fiica ei si ea de mamica ei ! Si sa se mai bucure ca e Raj pe forum cu delicatesele lui maronii.


  160. 160
    Verzel:

    La mulţi ani, andreea! Cu toate bune, sau ce crezi tu că-s bune. Adică să fie bine, ca să nu fie rău.

    Fie ca spiritul sfântului Andrei să se pogoare peste aura noastră strâmtă. Să ne-o lărgească tantric, pardon, mantric, în 3 culori vii, de autobază, pardon, bază.
    `neaţa!

    Stimate dom`le Odagiu, (cu accent pe “a” ca să nu zic Gelu, că n-am făcut armata împreună).
    Nu mai ştiu dacă v-am spus, şi dacă nu v-am spus vă repet, adică reiterez noţiuni din dezvoltarea vorbirii în complex hidro: M-am încadrat între nişte limite bine calculate şi verificate la viituri agresive, cunoscute în perioada prepostare pe acest poligon, pt că, orice valoare situată dincolo de aceste limite autoimpuse (1 şi 5%) se încadrează la categoria catastrofe. Fac economie la materiale fiind constrâns moral, adică evit supradimensionarea inutilă a oricărei construcţii.
    Cu ăl mai al draqrexpect,
    SS Obersturbanfuhrer reactiv,
    e.pistolar de tip magnum -- spaima zombilor,
    Trăgător cu apă chioară şi buline oarbe,
    Io, păpuşel, aka Verzel.

    Don Danny:
    Vă dedic o poezie, ce mi-a fost dedicată mie, cu ocazia aniversării zilei mele de onomastică.
    Păi cum, mai,
    Păi cum, păi cum,
    Apoi cum?
    Păi cum,
    Aşa ?
    Păi cum, măi, păi cum,
    Păi, cum,
    Apăi,
    După cum vezi.
    Adic` aşa.
    Păi cum!
    Dl Raj,
    Sunteţi tare pupăcios. Mi-aţi făcut poftă să-i pup şi io. Pe fildeş.
    😉


  161. 161

  162. 162
    Verzel:

    Scuze, uitasem!


  163. 163
    Verzel:

    Andreeeeeaaa,

    🙂


  164. 164

  165. 165

  166. 166

    mdaaaaaa…
    mulţumesc tutulor. 🙂


  167. 167
    Morringain:

    La multi ani, Andreea! 😀

    PS. E si ziua bestiutei mele, Andrei e al doilea lui nume 🙂


  168. 168
    Manuella:

    La mulţi ani, Andreea! Zi cu soare!


  169. 169
    Manuella:

    La mulţi ani şi copilaşilor! Morringain şi Edle ( dacă reţin corect) 🙂


  170. 170
    Morringain:

    Multumesc, Manu 🙂


  171. 171

    mulţumesc. pupaţi copiii!
    între timp, am făcut şi tort… 🙄 roz…


  172. 172
    gelu odagiu:

    Eu nu ma mai joc. De ziua mea(de nastere), isi scutura o baba cojocul, iar cand e ziua Andreei(cu numele), sarbatoreste toata tara, ba mai e si mult soare.

    Chiar asa stand lucrurile, eu, suspiciosul, neadecvatul, usuitul, accentuatul pe “a”, hm-itul, ma bucur pentru ea!


  173. 173
    gelu odagiu:

    Cred ca eu voi primi unul din X-urile din acest tort.


  174. 174
    Morringain:

    Multumesc, Andreea 🙂

    Eu n-am facut tort, am facut aseara o crostata pentru sarbatorit. Care e deja mancata, asa ca azi trebuie sa fac altceva 😀


  175. 175
    Nora:

    Hai c-am apărut şi eu ca o leneşă la prânz. La mulţi ani, Andreea, Andy (al lui Edle) şi Andrei (al lui Morringain)! Mulţi sori zâmbitori deasupra voastră!


  176. 176
    Morringain:

    Multumim, Nora! 🙂 si tie o zi frumoasa, chit ca si la tine trebuie sa fie deja frig (la mine e soare, dar cu dinti)


  177. 177
    Nora:

    Să ştii că şi aici e soare. Chiar e o zi frumoasă. De toamnă târzie, dar frumoasă.


  178. 178
    Jaco Pastorul:

    Mai Verzel, tu de ce anticipezi ce vreau io sa postez? Sa nu se mai intample…


  179. 179

    abia acu văzuşi…


  180. 180
    Raj:

    vazui, varzui…


  181. 181
    Ana:

    Muză,

    Te destrăbălezi, ha? Bravo! Bine-ţi şade… Ia să-mi dai şi mie un sfârc de tort.

    Ia uite că am ceva în comun cu Goco: Ada Milea. Eu ascultam sâmbăta trecută cu frenezie, da’ văz că dormiră controlorii de trafic telepatic până azi.


  182. 182
    gelu odagiu:

    Verzel,

    “evit supradimensionarea inutilă a oricărei construcţii”

    Eu sunt aerian cum spuneam Norei pe undeva pe aici, de aceea consider ca o constructie trebuie sa fie si frumoasa nu doar utila. Altfel ramanem doar la culorile de baza, alea trei de care vorbesti. Sa stii ca unii oameni nu de geaba sunt dotati cu organe care sa perceapa si combinatii de culori.


  183. 183
    Ana:

    Morringain, Dana,

    La mulţi ani, fericitelor (posesoare)! 🙂


  184. 184
    Nora:

    Muză, ce tort de cabaret făcuşi. Am văzut unele de-a dreptul porno prin alte părţi. Adică, foarte detaliate anatomic. Ca să zic aşa.


  185. 185

  186. 186
    Morringain:

    Merci, Ana 😀


  187. 187
    Verzel:

    Gata. Am rewenit, că-mi miroase a tortean. Un colţ aş vrea, o frimitură!
    Oaileu, Dl Odà (mi-a plăcut Yoda, din Războiul stelelor), da` dvs. chiar mă vedeţi în RGB, ca pe o verzică, adică aşa cum sunt? Sigur că percepem combinaţii, vrăjeli, ba chiar şi permutări. De aranjamente nu vorbesc..


  188. 188
    gelu odagiu:

    Asa este Verzel, cum spui. Si eu cred ca percepeti “combinatii”. Numai ca eu ma refer la combinatii de culori, nu de culoare. Si nici razboaiele nu imi plac(cu exceptia celor de tesut).


  189. 189
    Dana:

    Multumesc frumos!

    La multi ani, Andreea! Morringain, pupa bestiuta!


  190. 190
    Morringain:

    O sa-l pup, tizo, in somn, ca altfel nu suporta 😆 trebuia sa semene si cu ma-sa la ceva 🙄


  191. 191
    gelu odagiu:

    Ne plangem ca suntem singuri.

    Ne mintim ca unu’ a muncit cam o saptamana sa ne faca, pe noi si lumea noastra. Eu nu cred o iota(sunt un fel de ateu). Ala din povestea cu facutu’, era poate doar un circar, care umbla pe la balciuri, isi arata muschii si demonstra ce forta detine in ei, rupand demonstrativ cate un pachet de coli A4. Si inca unul si tot asa, dupa care arunca hartiile rupte in daua, in vant sau in timp. Bolborosea si niste cuvinte ca un fel blestem. Daca poti deslusi ce indruga, iti rasuna toata viata in minte blestemul.

    Eu, tu, el, ea, suntem jumatati de coala, blestemate sa ne cautam jumatatea cealalta, de care am fost separati prin rupere, sa ne potrivim si sa devenim iarasi un tot fericit.

    Am auzit multi tineri si mai putin tineri declarand: in sfarsit mi-am gasit jumatatea. Posibil sa fie asa dar asta nu aduce fericirea. Coala originara nu se mai poate recompune. Fiecare jumatate, purtata de vant prin timp pana in momentul unic al regasirii, a suferit modificari de culoare, datorate expuneri diferite la soare, precipitatii, culturi, povesti religioase. Au fost supuse unor schimbari de dimensiuni astfel incat si suprafata de contact cu cealalta parte sortita, nu mai corespunde.

    Ne-a mai ramas o sansa sa incercam fericirea. Un liant special, la care se lucreaza de cand e lumea asta blestemata. Il putem numi generic MUZICA(prin asta intelegand toate formele de arta).

    La intrebarea: cine sau ce ne poate face fericiti?, eu as raspunde: DOAR MUZICA.


  192. 192
    andreea:

    te-nșeli amarnic.


  193. 193
    gelu odagiu:

    Sper


  194. 194
    Raj:

    Dna Morri: nu stiam ca sunteti detinatoare de Andrei. Sa va traiasca !………….. Coane Gelu: muzica iashte un lucru mare………….. Un sfarc de tort. Cata poezie !


  195. 195
    gelu odagiu:

    Raj,

    Ma bucur ca ai vazut lucru ala scris cu majuscule. Acum sunt sigur ca marimea este totul.


  196. 196
    Ana:

    Raj,

    🙂 Degeaba, dragul meu, de tot degeaba. 🙂 Nimic nu se propteşte-n poezie, totul se dedesubteşte mişeleşte. 🙂


  197. 197
    Morringain:

    Merci, Raj 😀


  198. 198
    Seva Tudose:

    andreea.

    hai că ți-a pus Domnul mâna-n cap,sărbătorită de două ori
    într-o lună ? Cred că ai ținut-o numai într-o beție din
    primele zile și sfărșești tăt*așe 😀 La mulți ani !

    Edle,

    Să-ți trăiască feciorașii să te bucuri de ei !

    Morringain,

    Să-ți trăiască „războinicul” nu-i așa că este viteaz ca mumă-sa mongoleză !


  199. 199
    gelu odagiu:

    Buna seara, Ana!


  200. 200
    Morringain:

    @Seva: merci 🙂 foarte viteaz 😀 si mai are si caracterul repezit al italienilor, combinatie fatala 😀


  201. 201
    Ana:

    Bună seara, Gelu! 🙂


  202. 202
    Nora:

    Bonsoir!

    Ce faceţi, huzuriţi?

    Eu cred că jumate din bucureşteni s-au mutat azi la IKEA! Cu tot cu părinţi, bunici, copii!


  203. 203
    Nora:

    Nu vă cred, domnule Odagiu. Nu vă cred de-loc!


  204. 204
    gelu odagiu:

    Nora,

    “de-loc”? Crede-ma, de loc sunt di Braila.


  205. 205
    Nora:

    Era despărţit în silabe. AAAAAAAAAAAAAAAAA!


  206. 206
    gelu odagiu:

    Nora,

    Glumeam. Am inteles ca imi spui raspicat, ca nu ma crezi. Sa inteleg ca nu sunt credibil cand scriu?


  207. 207
    Nora:

    Necredibil, nu. Incredibil, da. 😀


  208. 208
    gelu odagiu:

    Nu avem de ce ne plinge. Suntem fericiti.

    Eu, de exemplu, mi-am gasit jumatatea(multumesc lui Dumnezeu). La fel ca mine, nimeni nu e singur pe pamant(sau mai bine zis, aici in Rai). Cand am timp, si am destul, mai merg la balci si privesc cate un circar musculos ce rupe cu forta de care dispune, pachete de coli albe, pure, format A4. Le rupe exact in doua si le transforma in A5. Dragut spectacolul.

    Eu, tu, el, ea, suntem egali ca niste formate A5. Nu avem nevoie de altceva. Toti traim intr-o clima perfecta. Soarele ne scalda cu lumina si caldura lui in mod echitabil. Vantul este de fapt o briza care mentine temperatura constanta. O MUZICA placuta ne invaluie, nu de alta dar prea multa liniste, ar da senzatia de etern si ne-am putea simti vinovati de atata bine.

    La intrebarea: cine sau ce ne poate face fericiti?, eu as raspunde: Nora, pentru ca acum ma crede.


  209. 209
    andreea:

    pf, pf, pf.

    mersi, Seva.
    (auzi… s-o țin într-o beție! eu!!)


  210. 210
    Raj:

    Coane Gelu: io nu stiu despre ce-i vorba, dar dreptatea e de partea lu matale. Din oficiu carevasazica. Cine s-a despartit ? sa se-mpace. cine s-a combinat fatal ? cine-i mongol ? Nu-nteleg nica. De-loc carevasazica. Ma gandeam ca Dna Andreea ne ofera un striptis de ziua mneaei. Dna Ana pomeneste de sfarcuri, asa dadracu , ca sa ne-ntarate. Domnu Danny ii pa vine. D-l Gelu-i din Braila. Cum nu se poate mai rau. Si dl Danny ii tot dacoalea, dar i se potriveste. Deja si-a asumat brailacitatea


  211. 211
    gelu odagiu:

    Nora,

    Am rescris textul ala din alt unghi. Acum ma crezi?

    Daca nu, oricum pentru mine exercitiul asta cu schimbarea ubghiului, poate fi util. Daca nu castiga USl-ul alegerile, hop, trec in cealalta parte(asta cand voi termina pauza politica in care ma aflu). Pe astia cu politica lor ii crezi?


  212. 212
    Nora:

    La, la, la! LA!


  213. 213
    gelu odagiu:

    Vad ca ma ignori.

    Mai am o varianta. Sa-ti trimit niste ochelari cum sunt cei ce se folosesc pentru filmele tridimensionale. Daca privesti prin ei cele doua texte, simultan, ele se vor suprapune si poate rezultatul, mai bine zis media aritmetica sau geometrica(nu pre ma pricep la matematica, (a+b):2 sau radacina patrata din a x b), va fi ceva credibil.


  214. 214
    Nora:

    Mă scuzaţi! Am de călcat!


  215. 215
    gelu odagiu:

    Nu-i nici o problema, Nora. Sunt obisnuit cu ignoranta.

    Ai grije te rog cum calci, sa nu faci entorsa!


  216. 216

    🙂
    eu o să mor şi n-o să înţeleg de ce operaţia asta trebuie s-o facă femeile şi nu bărbaţii.


  217. 217
    Nora:

    Ce? Călcatul? 😀


  218. 218
    gelu odagiu:

    Cine spune ca trebuie sa o faca femeile si nu baebatii? E scris in codul civil?

    La pasari, parca barbatii se ocupa cu calcatul


  219. 219

    da. eu o fac aşa de rar că n-ar trebui să vorbesc despre asta. am optimizat şifoneala. 🙂
    dar, şi atunci cînd se întîmplă, am o senzaţie ciudată, pe care n-o am la alte treburi casnice, că nu mă califică absolut nimic ca să fac asta. oricum, el o face mai bine, mai repede şi mai cu plăcere, cred. şi atunci?


  220. 220
    gelu odagiu:

    Nora,

    a fost de autobaza si asta?


  221. 221
    Nora:

    Cred că ştiu de ce o fac eu. Pentru că mie-mi pasă mai mult cum arată hainele pe care le port decât îi pasă lui. 😀 La fel, pe el îl enervează mai mult decât pe mine dacă e ceva care picură, vreun şurub nestrâns, vreun cap de duş care trebuie schimbat, vreun bocănit la maşină pe care eu nici nu-l aud, faptul că trebuie să pună cauciuri de iarnă etc.
    Aşa că nu mă plâng.
    Eu calc doar o dată pe săptămână. Ah, şi majoritar haine proprii. Nu de alta, dar nici până acum n-am deprins secretele călcatului de haine bărbăteşti. Cămăşile mai ies cum mai ies, dar la pantaloni sunt dezastru!


  222. 222
    Nora:

    Totuşi, zi şi mie, cum e cu optimizarea aia? 😛


  223. 223
    Danny:

    La Multi Ani, Andreea! Tot ce-ti doresti sa se implineasca, iar eu voi fi alaturi de tine, pana la sfarsitul virtualelor din lumea intreaga. Iti multumesc ca ai ascultat dorinta mea si ne-ai facut un ingenios tort roz, din care am gustat cu multa curiozitate si placere.


  224. 224

    da, sună logic. 🙂
    dar cred că prin casele oamenilor poţi auzi des “dragă, calcă-mi şi mie cămaşa aia!”, dar foarte rar “iubituleeee, calcă-mi şi mie rochiaaa cu bulineee!!”


  225. 225

    păi, cumpăr haine care nu se şifonează. cînd le spăl, pun maşina să le stoarcă mai cu milă şi le întind, după aia de la iau dracii, cînd le pun la uscat. nu calc cearşafuri. să fie sănătoase. nimeni din familie nu are vreo slujbă din aia la care tre să fii ca scos din cutie. în plus, a început şi fi-miu să calce. iaca optimizare.


  226. 226

    mersi, mersi, Danny! a, tu ai gustat? mi se părea mie că lipseşte din zona chiloţeilor o bucată… 🙄


  227. 227
    Nora:

    Ah, cearşafuri nu calc nici eu. Sau prosoape. Doamne, cum erau cearşafurile în copilărie. Toate scrobite, tari…


  228. 228

    mda, ştiu. bunică-mea călca şi chiloţii. 👿


  229. 229
    Nora:

    Aia ştiu că o recomandă şi medicii. :mrgreen: Şi mama ni-i călca nouă când eram mici. 😀


  230. 230
    Danny:

    Interesanta poezie, Verzel. Merci pentru dedicatie.


  231. 231
    Jaco Pastorul:

    Gelu, esti obisnuit cu ignoranta sau cu ignorarea, ca e totusi o diferenta…


  232. 232
    gelu odagiu:

    Jaco,

    nu am diacritice. Dar nici nu-mi sunt necesare. Cand scriu ignoranta, Nora crede ca am scris ignorantza.


  233. 233
    gelu odagiu:

    Jaco,

    Am sa incerc sa nu mai scriu aici. Sper sa reusesc. Scrisul e ca fumatul. E greu sa renunti dar trebuie sa te gandesti si la cei ce nu-ti suporta fumul. Cred ca dupa ce n-o sa mai scriu, se va duce repede mirosul meu de mahoarca si veti respira aerul curat ce va ramane.


  234. 234
    Jaco Pastorul:

    Revin, ca tot nu am inteles, esti obisnuit cu ignoranţa, ignorata, ignoranta sau ignorarea???

    Stai linistit, eu oricum nu stau pe-aici sa ma afecteze fumul, deci poti sa scrii din partea-mi, fara probleme.


  235. 235
    gelu odagiu:

    la la la

    Si cand eu nu voi ma scri(e)

    Poate va veti aminti

    Ca a fost odata…Gelu


  236. 236
    Jaco Pastorul:

    Apropos, Gelu, Djuvara zice ca “odaie” e de origine cumana, nicidecum turceasca.


  237. 237
    gelu odagiu:

    Jaco,

    Asta cu Djuvara, e un compliment sau…


  238. 238
    Jaco Pastorul:

    E un compliment, mă, ce naiba, doar mă ştii că-s direct!

    Nu ştiu ce m-a apucat de scriu cu diacritice?!


  239. 239
    gelu odagiu:

    Multumesc, Jaco!

    Daca iti va fi dor de mine, sa-mi scrii pe mail(daca nu ai adresa mea- )


  240. 240
    Nora:

    Domnule Odagiu, vă apucară dramatismele de dimineaţă? Ia, beţi o cafea şi liniştiţi-vă.


  241. 241
    gelu odagiu:

    Nora,

    Am si eu o ultima dorinta(daca se poate). Stiu ca ai adresa mea de mail(vad ca nu apare cand o scriu). Daca cumva Jaco o soloicita, ca n-o mai putea de dor, te rog sa i-o dai!


  242. 242
    Nora:

    Nici nu e nevoie s-o solicite, o vede singur.


  243. 243
    Jaco Pastorul:

    Gelule, stai asa, mai gandeste-te, nu fa gestul asta fara de intoarcere, viata e frumoasa, tu esti tanar si in putere, noi te iubim! (oare a mai ramas ceva de zis?)
    Gelu, sa-ti dau un meil?


  244. 244
    Danny:

    Gelule, ce ai, mai, baiete? De ce vorbesti asa, ca de sfarsit de drum?, o ultima dorinta, o ultima tigara ramasa pe sub pat, o ultima scrisoare ofilita de trecerea timpului? Eu stiu ca o cam ubesti pe Nora, ca te cam ignora, dar asa face cu toata lumea, obisnuieste-te cu acest gand.

    Si mai stiu ceva: esti un sensibilos. Stiu ca vrei sa fii decisiv in multe privinte, iar atunci cand nu-ti iese este naspa. Te sfatuiesc sa scrii in continuare. In fatza Norei nimeni n-a putut fi decisiv pana acum. Acesta e si motivul pentru care, din cand in cand, Cosa o mai injura din senin sau fabrica acele leme, teoreme, de pomina.

    Iar atunci cand se va ivi, Nora nu va mai fi.


  245. 245
    Nora:

    Danny, cum adică nu voi mai fi? Când se va ivi cine? Ce-o să fac? O să dau ortul popii, o să leşin?


  246. 246
    Danny:

    Doamne fereste, Nora, cum sa dai ortul popkii? Eu tin la tine. N-am fost destul de explicit, imi cer scuze.

    Spuneam asa: cand se va ivi omul decisiv pentru Nora, atunci ea nu va mai fi Nora, cea de acum, de pe aceste bloguri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *