Cum va obţine Chevron pe şest avizul de mediu pentru explorarea gazelor de şist în Vaslui

Pe fondul intensificării dezbaterii în Mass- media privind exploatarea gazelor de şist în România, în special prin prisma avizului dat recent de Ministerul Mediului în ce priveşte începerea prospecţiunilor seismice în perimetrele Chevron: Vama Veche şi Costinesti, dorim să vă aducem la cunoştintă câteva precizări extrem de importante.

Este vorba de modul profund viciat prin care Chevron va obţine, în cel mai scurt timp, avizul de mediu pentru montarea şi operarea a 3 sonde de explorare în perimetrul Bârlad, mai exact în comunele Pungeşti, Băceşti, Găgeşti din judeţul Vaslui.

Menţionăm că în acest caz este vorba de un stadiu mult mai avansat decât cel de pe litoral. Astfel, Chevron se află în acest moment în faţa obţinerii avizului de mediu, ultima etapă semnificativă înainte de montarea sondelor şi începerea explorarii. Ministerul Mediului a trecut sub tăcere totală acest subiect, menţinând atenţia doar asupra celor doua perimetre de pe litoral.

APM Vaslui urmează să emită, în zilele următoare decizia prin care nu considera necesar studiul de impact asupra mediului pentru Chevron, în urma expirării termenului legal de consultare publică, termen scurtat şi tratat în maniera abuzivă expusa mai jos. Aceasta este, practic, ultima formalitate relevantă înainte ca Chevron sa primească undă verde pentru instalare sondelor de explorare. Conform unui document ANRM din memorial tehnic al proiectului Chevron depus la sediul APM Vaslui, sondele pot fi conservate şi utilizate pentru etapa de exploatare.

În Anexă vă prezentam filmul neregulilor şi abuzurilor Agenţiei pentru Protecţia Mediului şi a filialei Vaslui, agenţii complice cu Chevron, în detrimentul voinţei cetăţenilor statutată prin Hotararile Consiliilor Locale de intezicere a metodei de fracturare hidraulică.

Filmul evenimentelor
– Pe data de 16.01.2013, Chevron România depune solicitarea de obţinere a acordului de mediu la Agenţia pentru Protecţia Mediului Vaslui pentru a putea începe forãrile în Pãltinis, Silistea şi Popeni, judeţul Vaslui. Cei de la APM Vaslui analizeazã dosarul şi cer companiei unele lãmuriri. Mai mult, prin decizia 25/08.02.2013, referitoare la proiectul Chevron aferent comunei Găgeşti, APM decide asupra necesităţii “declanşării procedurii de evaluare a impactului asupra mediului“, proiectul intrând sub incidenţa art. 28 din O.U.G. nr. 57.2007 privind regimul ariilor naturale, amplasamentul acestuia fiind situat în vecinătatea sitului ROSCI0286 Colinele Elanului.

– Pe data de 25.04.2013 Chevron depune toate documentele cerute şi APM trebuie să fixeze, conform legii, un termen de 15 zile de consultări publice pe baza proiectelor depuse de Chevron, după care ar trebui să organizeze sedinţa Comisiei de Analiză Tehnică (CAT), în urma colectării obsevaţiilor publicului. Numai că, pe 27.04.2013, cei de la APM stabilesc în mare grabă sedinţa CAT pe 29 aprilie, lăsând, practic, termen doar de o zi pentru ca publicul interesat să depună observaţii, înaintea CAT. Rãspunsul oficialilor la întrebarea reporterilor publicaţiei Vremea Nouă din Bârlad “de ce nu s-a respectat termenul de 15 zile?” este extrem de interesant: “Dacă am fi pus sedinţa peste 15 zile, ar fi însemnat că ea coincide cu a doua zi de Paşte, zi libera prin lege. Cum de pe 1 mai şi până pe 6 mai suntem liberi, nu puteam pune sedinţa decât luni sau marţi (nr. 29 sau 30 aprilie). Dacã am fi pus sedinţa pe 7 mai, am fi ieşit din termen. Din acest motiv, am fost nevoiţi ca termenul de depunere a observaţiilor să fie asa de mic”. Calculele şi consideratiile rămân în seama dvs.!

– Mai mult, pe data de 26 aprilie, în prima şi singura zi inainte de sedinţa CAT când se puteau aduce observaţii de către public, toti angajaţii APM Vaslui erau plecaţi la un eveniment în comuna Rebiceni! Iar pagina de internet a instituţiei, unde teoretic se putea accesa, alternativ, memoriul tehnic, nu funcţiona!

Nereguli ale şedinţei CAT din 29 aprilie, Bucureşti

În mare pripă, s-a decis că şedinţa CAT se va ţine, luni, la Bucureşti, la sediul ANPM fără a exista niciun demers oficial de a justifica aceasta mutare. Mai mult, componenţa originală a CAT, stabilită prin Ordinul Prefectului nr. 257/2012 indica 13 persoane din judeţul Vaslui şi 4 din Bucureşti, ceea ce nu a fost cazul în cadrul CAT din Bucureşti, comisia fiind formată în majoritate din persoane din instituţiile de la Bucureşti, nicicum din persoanele nominalizate prin Ordinul Prefectului. Mai mult, toleraţi la acest CAT, reprezentanţii societăţii civile au sesizat cu stupoare că şedinţa nu este nici măcar condusă de directorul APM Vaslui, ci de un director din cadrul ANPM, care se comporta mai degrabă precum avocatul celor de la Chevron abordând retoric eventualele probleme ridicate de proiectul companiei.

Autorităţile prezente nu au adresat reprezentanţilor Chevron, prezenţi în faţa comisiei, nicio întrebare care solicita vreo detaliere tehnică a operaţiunilor propuse de proiect. Întrebările membrilor comisiei au mimat discuţia, presupunându-se că Chevron va avea grijă să prevină eventuale accidente, fără însă a se evalua parametrii tehnici ai proiectului şi riscurile posibile, şi asta în contextul unei dezbateri acute despre riscurile fracturării hidraulice chiar şi în faza de explorare şi al unor proteste masive şi fără precedent în comunităţile vizate.

În data de 8 mai 2013, APM Vaslui publică anunţul privind decizia etapei de încadrare a proiectului:

“Continuarea procedurii de avizare, fără a fi necesară efectuarea evaluării impactului asupra mediului”, după ce în februarie se considera necesar studiul de impact asupra mediului pe amplasamentul de la Găgeşti.

Modificarea deciziei vine fără nicio clarificare a APM Vaslui! Termenul de depunere a obiecţiilor în acest sens este 16 mai. Interesant este că, după ce publicul fusese eliminat de la dezbateri prin manevra organizării pripite a CAT, acestuia îi este permis din nou să depună observaţii, consultarea documentelor fiind posibilă doar la sediul APM Vaslui.

Astfel, conform procedurii stabilite de legea 445/2009, APM Vaslui urmează să elibereze, în zilele urmatoare, după expirarea termenului legal de consultare publică, realizată în maniera abuzivă expusă, avizul de mediu pentru construirea sondelor şi demararea explorării. Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, aceleaşi sonde vor putea fi folosite şi în momentul trecerii în etapa de exploatare!

În acest context, este cu atât mai interesant faptul că în comuna Bãcesti exista o hotãrâre a CL (nr.12/14.04.2013) prin care se interzice explorarea şi exploatarea gazelor de şist. Demersurile pentru avizarea activităţilor ce conduc la exploatarea gazelor de şist continuă, deşi Premierul Victor Ponta şi Ministrul Mediului, Rovana Plumb, au declarat, în multiple rânduri, că nu se va exploata acolo unde comunităţile se opun. Primarul comunei, Horaţiu Cărăuşu, întreabă astfel APM Vaslui, de ce se continuă demersurile legate de explorare, în conditiile în care la Băceşti există această hotărâre de CL, iar cetăţenii sunt împotriva oricărei activităţi în acest sens – aici au avut loc pe 24 aprilie proteste ale localnicilor. De asemenea, este cunoscut că, în judeţul Vaslui, 14 comune au adoptat în CL hotărâri care interzic pe teritoriul comunelor exploatarea şi explorarea gazelor de şist.

Autorităţile locale abilitate şi competente în ce priveşte avizarea, dar mai ales cele centrale, au facilitat astfel obţinerea avizului de mediu de către Chevron. 5 ani de zile, cât durează etapa de explorare, perimetrele concesionate de către Chevron în perimetrul Bârlad vor fi scoase din circuitul agricol, chiar dacă sonda de explorare se limitează la un procent redus din suprafaţă. Apoi va urma procedura de obţinere a acordului de mediu pentru exploatare.

Putem risca să intrăm în această procedură, ţinând cont de cum vor fi obţinute primele avize?

Comunicat primit de la stopfracturare.ro.

by

Cuvinte şi stări.

198 thoughts on “Cum va obţine Chevron pe şest avizul de mediu pentru explorarea gazelor de şist în Vaslui

  1. Costeluş

    Prea lung sa citesc. Cum va obtine Chevron toate autorizatiile? Simplu, cumpara unu-doi ministri, un prim-ministru, un presedinte daca e nevoie. No problem.

  2. Seva Tudose

    Nora,

    exploatarea de sist prin fracturare hidraulica,nu este ceva nou,se face din 60′ si cat de mult ne-am opune…

    fracturarea hidraulica este ceva…a devenit politic si nu economic ! Si alte tari europene flirteaza cu astea,vezi Germania,crezi ca Angela Merkel nu s-a gandit la urmari ,miram-as 😉

    Trist dar oricum,oricat s-ar opune populatia,politica castiga !

  3. Seva, la fel de bine alte ţări europene au interzis-o. Aşa că, dă-mi voie să le iau pe acelea drept model.

  4. Seva Tudose

    Da,Nora ai dreptate,dar daca sa zicem in Franta este bannat,este ca politicienii nu au vrut,nicidecum populatia ar fi tras sortii de decizie ! ;(

  5. Seva, da. Sau că politicienii lor sunt mai oneşti decât ai noştri. Nu se poate nega însă şi că francezii au fost ceva mai conştienţi şi mai educaţi decât noi şi au ieşit mai mulţi în stradă.
    Primarul actual din Bârlad, când era PDL la guvernare, participa la proteste anti Chevron.
    Acum, când a ajuns el primar, nu mai dă voie protestatarilor să facă miting decât la periferie.
    USL-iştii se declarau împotrivă când erau în opoziţie. Acum, dau avize pe bandă rulantă. Da, i-a uns bine Chevron pe toţi. Ca şi RMGC.
    Ah, şi peste toate vine şi ideea minunată de a modifica statutul proprietăţii. Nu de alta, dar exproprierile trebuie să meargă mai repede.

  6. Seva Tudose

    si aici cu expropierile ai dreptate !

    dar aceasta dreptate de”impropietarire” s-a practicat abuziv din 1990 incoace…si uite cum vezi Doamne unii cu bani multi,a”dovedit”ca mostenesc sute, chiar mii de hectare(de unde pizda masii) 🙄

    dar ptr.prosti si saraci cu duhul,s-au adus “dovezi din arhiva” ca nu au detinut propietati,ci au fost doar”arendasi”inainte de comunisti ! Cum poti dovedi contra ?

    Eu stiam de la bunicul meu cand povestea ca tot dealul,costisa de la Mazil a fost al tatalui lui…apoi
    cand am intrebat si eu ca proasta,prin 2000 unde este pamantul tatalui,bunicului meu…Ia-l de unde nu-i…

    deci unii au pe bune,alti au pe furate pamanturi !

  7. Costeluş

    Nora, hai, iarta-ma, iti arunc un buchet de flori. Sau de tigari, daca preferi. 🙂

  8. Raj

    Dra Nora: am prins din zbor buchetul de flori aruncat de motanul Costel si vi-l ofer cu pupaturi de maini si reverente cum numaiRaj lt.rez. stie sa le execute. Al Dvs. Raj cel galant. Vezi Costele ? PS: cifrele de jos care le formez mintenas ca sa pot arunca postarea catre dv. ,este “”KK1R ” Tradus ar fi: caca unu este Raj”” M-am dat reacu…

  9. Raj

    Vam zis parca ca cand am fost la sarbi cu otocaru, am luat cu mine un pet gol de 2 litri ca la o adica sa ma pish intransu. Am venit cu petu plin in patria mea draga. Cum era sal deversez la sarbi ? Creca am prostata caci nu pot pentru ca sa ma tziu.

  10. Raj

    Dna Sevutza: mai usor cu pizda masii. Taica si maica maichii au avut pamanturi cu ghiotura in Neamtz penca erau chivernisiti prin munca cinstita. Eu nu am primit nica ca nu ma intereseaza. Verii , nepotii maichii s-au luptat pentru retrocedare. Mie nu-mi trebuie, eu vreau sa ma am bine cu neamul. Cand ma dau jos cu familionul din masina la rude, toti ma iubesc. D`aia, ca nu vreau pamant. Dai in pla mea cu pamantul lor cu tot !

  11. elena

    “Zodia taur

    Cinstitul Taur si maretul

    Ce ia direct viata in coarne

    Dorindu-si doar gustos nutretul

    Nu-i admirat de domni si doamne

    Desi-i frumos si e destept

    Si viata el si-o ia in piept,

    Nu stiu cum dracului se face

    Ca asta lume nu il place

    As spune chiar ca e o ura

    A domnilor si-a unor doamne

    A domnilor fara alura

    Si-a doamnelor care pun coarne

    Pe domni ii inteleg, caci tot

    Doresc pe frunte cate-un laur

    Si-I durereros daca nu pot

    Sa fie al comunei taur

    Au construit si o arena

    Caci rautatea e in gena

    In gena lor de matador

    Cu creierul ca din topor

    Aici, adica in arena, invita doamne, chiar copii

    Sa le arate ei, vitejii, cum pot ucide tauri vii

    Si lumea ovationeaza,

    Copii chiar se vad si ei

    Cum vor ajunge la amiaza

    Bravi ucigasi si buni misei

    E dureros ca asta lume

    In care fost-am aruncati

    Nu mandri tauri au renume

    Ci boi ucigasi de frati

    E dureros ca in arena, desi se lupta drept, cinstit

    Nu e erou atunci cand moare, pentru acest popor smintit

    Nu i se face lui statuie, maretului, cinstitul taur

    Ci fruntii’nguste, dar cu laur”

    g o

  12. Juan Jose Padilla are semipareză facială şi nu mai vede cu un ochi (nu poartă chestia aia de fiţe). După 5 luni de când a păţit asta, a revenit în arenă.

  13. elena

    Nora,

    nu m-am semnat…aa…in final am scris “go”. Iatra-ma! era un indemn la citit insa am uitat sa pun “!” 🙂

  14. elena

    Daria,

    De vrei sa stii Elena-i cine,

    De ce nu ma intrebi pe mine?

    Ti-a dat chiar Nora un indiciu

    Daca pui Y grec, din capriciu

    In spatele acelui “brand”

    Iti va iesi un nume-n trand(aici in loc de “a”, trebuia sa scriu “e” dar nu-mi mai iesea rima)

    Sau poate chiar o bautura

    Ce-i tare cand o duci la gura

    go!

  15. elena

    Of, Nora! e adevarat ce spui si vad ca incerci sa-i mai dai un indiciu Dariei. Cel legat de varsta. Cred insa ca o bagi si mai rau in ceata cu trimiterea asta la vestimentatie si cu Y grecul de la “lycra” 🙂

  16. Elena, tot aici eşti? Pa, pa, hai că ai de lucru, la celelalte 11 zodii. Ia vezi ce mai pescuieşti de pe aici.

  17. elena

    Nora,

    Nu prea are balta peste. Putini barbati si aia… vai de ei. Prost mi-am mai ales si eu profesia. Of, of!

    Apropo, tu ce zodie esti?

  18. Morringain

    Sal’tare.

    Acum si daca, sa zicem, tehnologia gazelor de sist ar fi OK, ce nu e OK e cum procedeaza puterea pentru a mai obtine ceva avantaje pe spinarea muritorilor de rand. Oare cand se vor trezi amaratii sa spuna pas?

    Ah, si vad ca Elena, pardon domn GO, nu poate sta deoparte 🙂 Ma mir cum de nu vine si cu chitara sa ne cante serenade 😀

  19. Costeluş

    De unde sa fie OK? Bagi in pamint tot felul de chimicale radioactive si te intrebi pe unde or sa iasa? Plus ca au fost nenumarate cazuri in lume, chiar Chevron: a poluat, pina a fost data in judecata si au cistigat oamenii procesul, Chevron a plecat cu totul din tara respectiva. Nu a mai ramas nimic, nici macar o baraca nenorocita din lemn sa pui sechestru pe ea!

  20. Morringain

    Costelus, eu am spus “si daca ar fi OK”. Dar stiu, nu te incurci tu cu nuantele 😀

  21. Morringain

    Apropo, pe Facebook e cineva care-si spune Cuviosul Onanie. Sa vedeti ce de Doamne ajuta aduna de la persoane care habar n-au macar ce inseamna onania 😀 Eu una mor de ras 😀

  22. Morringain

    Apropo de Eurovision, am avertizat un prieten australian care se uita din plictiseala la Eurovision sa nu se uite la Ouatu, ca nu-l stiu de masochist. Nu m-a ascultat, dar mi-a dat dreptate dupa. Si comentariu super de pe Facebook: “Are o voce atat de buna ca poate speria ciorile din porumb pe o raza de 100km patrati”. N-am putut sa nu dau like 😀

  23. Costeluş

    Apropo de Ouatu, mi-am adus aminte de un banc:

    “La dracu, cind ajung acasa ii rup chilotii lu’ gagica-mea! Praf ii fac, bucati!!

    -- Bine, bine, da’ de ce sa-i rupi, ce ti-au facut?

    -- Daca ai sti ce ma string!”

  24. Seva Tudose

    Fie cum vreti voi,dar daca Romania “se reprezinta” deschisa valorilor europene,de ce nu un cantec de “contramezzosoprana” ?

    what’s the big deal ? Ce,altii o pot face fain,Anglia,Germania,Franta,Danemarca…cu ce…gauara’masii suntem mai prejos ? 🙄

    sa mor eu daca nu imi place teribil de Cezar…

  25. Seva Tudose

    My beloved Edlu/Edle#48

    dragie mio fato,sa iti pitigai vocea si sa canti o opera si nu una fiestecare,nu e un lucru usor 😆

    Tu stii pana unde ajung tenorii germani la o adica ?

    hai sa-i dam Cezarului ce-i al Cezar-ului ! Romanii sunt cateodata originali ! Cu exceptia lui(Loredana,Imnul Mamaiei) ?!

  26. elena

    zodia racului

    “Eu cred ca RAC e ca o sigla

    Ce explicata se doreste

    E mult mai greu decat la peste

    Si nu exista nici o rigla

    De Rac, talentul sa-l masoare.

    Si de ar fi, suflet i-ar spune

    Doar bucuria sa adune

    Precum lumina de la soare.

    Cum poate oare sa existe

    O unitate de masura

    Sa cuantizeze arta pura

    Sa o prezinte prin reviste?

    Talent e unul din cuvinte

    Ce racului se potriveste

    Chiar daca racul leneveste

    Din cand in cand scoate din minte,

    Si daruieste cu placere

    Frumoase perle, poezii

    Muzica, dansuri , comedii

    Spre-a sufletului mangaiere.

    Talent, Iubire, Daruire

    Sunt ale racului cuvinte

    Si “TID” imi vine-acum in minte

    In loc de RAC. E-o talmacire

    Din alta limba azurie

    Din ceruri, poate din afara.

    Sa nu ma umpli de ocara

    Ca nu-ti fac nici o bucurie

    Daca iti spun ca sigla “RAC”

    In romaneste-nseamna “TID”

    Nu e vreo sigla de partid,

    E o traducere de drac

    Si pentru ca eu sunt cel drac,

    Am scris cu rima-mbratisata

    Sa iti dai seama, draga fata,

    Ca asta merita un rac.”

    go

  27. Edle

    Deci, sunt Taur cu ascendent in Rac si ma mai cheama si Elena. Ce ziceti de asta? 😆

  28. Nastasia

    Se vede că racul l-a prins pe taur cu cleştii într-o zonă sensibilă şi strânge, şi strânge, iar taurul rage şi muge. Ce se întâmplă aici? Unde am nimerit oare?

  29. Mâine, poimâine, ne pomenim şi cu un contratenor.
    Elena, data viitoare, dă-le pe restul de 10 odată. Să scăpăm mai repede. Nu mai tot mări suspansul cu câte una pe zi.

  30. Raj

    Cum nu, noaptea pulii. Ce ma intereseaza pa mine muzeiele ? Mananci dantransele ? Astea e mai rele ca cartile, te prosteste. In plus, muzeiele te imbatraneste penca acoalea salazuieste lucruri vechi. Miemi place de doamnele de aicea cas tinerele. In spetza dna Ana, Dra Edla, dra Nora, samd

  31. elena

    Nora,

    oi fi eu o fata care produce dar nici cu 10 intr-o zi nu pot, mai ales ca fiecare are o alta dimesiune… a personalitatii. Daca “suspansul” se traduce prin: “Hai mars, mai repede!”, atunci ma duc dupa…go!

  32. Raj

    Dimensiunea personalitatii… Sa nu ne ascundem, e vorba de dimensiunea pulii. Sa n-o mai dam atata de gard…

  33. Daria

    da, bă, e acasă!
    și aseară a fost acasă și diseară e tot acasă și mâine la fel!
    ca în fiecare seară!
    ce te fute pe tine grija de ce face ea? ha?!
    a dracu’ să fie obsesiile astea!
    ștrumfilor tăi le doresc să le crească negi în vârful nasului și să le cadă puța!

  34. Nastasia

    Ei, dac-ar înceta să-l fută grija, cum v-aţi ofili voi în scurtă vreme, ca nuferii în balta secată.

  35. elena

    Zodia scorpionului

    De vrei sa construiesti o casa

    As indrazni sa-ti dau un sfat

    Un architect destept intreaba

    El e real nu pe vreun chat

    Pe net mai intra cateodat

    Spre relaxare si rapid

    Citeste ce-a mai aberat

    “poetul” ala cam stupid

    Sa revenim la arhitectul

    Care te poate ajuta

    Si iti va arata secretul

    Ce baza-i pentru casa ta

    El studiat-a despre case

    Si dupa multa-nvatatura

    Stie acum ca orice-i trainic

    E inspirat dupa natura

    *

    Stiu, introducerea e lunga

    Nu pot sa scriu dupa sablon

    Am incercat pe ocolite

    S-ajung aici, la scorpion.

    *

    Un scorpion e o minune

    Chiar daca multi se tem de el

    Rezista la calduri inalte

    Si e frumos ca un castel

    Nici frigul noptii nu-l doboara

    Cand in desert rasare luna

    Cand lupii urla se-nfioara

    Si gandu-i urmareste una

    Din mainile ce se intind

    Spre un omor visat in taina

    Frisoanele cand il cuprind

    Se-acopera cu-n fel de haina

    Si echilibrul il pastreaza

    Sa fie bine pentru casa,

    O casa cum mai toti viseaza

    Ca o familie la masa

    Luati scorpionul ca model

    Chiar de nu-I bine pentru el

    Cand vreti sa construiti o casa

    Caci ea va va iesi frumoasa

    La socuri termice rezista

    Si la urlat de lupi la luna

    Alegerea e foarte buna

    Chiar daca uneori…e trista…

    …Elena

  36. elena

    ma bucur ca ti-a placut, Andreea. Nu puteam sa nu raspund comenzii (dorintei tale) 🙂

  37. elena

    si mai mult ma bucur ca te asteptai sa zodiacesc despre scorpion 🙂 Adica te-ai uitat din cand in cand la portita.

  38. elena

    E posibil sa fi postat… altcineva???… aici prostioara asta despre pesti. Eu fiind pestoaica nu cred ca supar prea tare pe “Normea” daca postesc 🙂 si eu:

    Zodia pestelui

    Moartea noastra din viata trecuta ne-a strecurat prin copca mortuara, sub sloiul bleu pictat cu stele. Cate una pentru fiecare, sa ne lumineze destinul. Greu de respirat aceasta noua viata. Traducerea corecta a apei in oxigen, sisifa munca branhiana, dublata de tendinta permanenta de marire, ne umplu ziua subacvatica. Marirea ca si oxigenul sunt vitale. Pestele cel mare il inghite pe cel mic, dupa legea fireasca a matroskai. Plictisitoare zodie. Un fel de iad in care nu mai ramane timp si pentru suflet. Se mai aude din cand in cand, ca intr-un vis, cum cei ramasi deasupra stelelor, pomenesc pe cate unul dintre noi, certand pe cei ce ne continua treaba neterminata, atunci cand fac asta altfel decat am fi dorit noi: “-Daca ar vedea cel dus pe copca, s-ar rasuci in mormant”. Asa spun ei lumii in care vremelnic mormantam noi pestii. Ne rasucim cu totii aici, sperand ca am lasat deasupra ghetii, drumuri incepute si continuate epigonic de cei ramasi vii, cum isi spun ei. Noi cu noi si vii cu vii. In rest mai cade cate o stea marcand momentul cand cei mici poposesc in pantecele balenei, spre a sta la taclale cu Iona sau cand prin copcile inca deschise, vreun medic-pescar iscusit ne trage inapoi in lumea viilor, mulinand guta timpului in sens invers acelor de ceasornic.

  39. Seva Tudose

    Elena

    desi la randul meu sunt scorpion,exact cum tu esti’pestoaica’…eu una citesc cele doua fete ale tale…nu degeaba in zodia ta se afiseaza 2 pesti…

    am dat nastere unei ‘pestoaice’ si deci pot sa iti spun,ca una vorbesti in public si alta este starea ta sufleteasca.Afisezi o fata catre public,ptr.ca doresti sa fi respectata si apreciata. Apoi ‘celalalt pestisor’…arata…

    este inchis si trist,f.retrograd,nemultumit,agasant,certaret,critic la oricine si orice…astepti perfectiune la toti,nu si din partea ta !Dar nu vezi greselile tale ! Esti puternica in dorinte si stii cumm sa iti faci viata ta inchisa…fericita !

    esti cumva individualista !

  40. elena

    buna Sevuto!

    Iti respect parerea despre mine,pestoaica dedublata ce sunt. Si prostioarele mele sunt pareri ale mele, formate de cititul printre randuri, despre cei ce scriu pe aici. Zodiile sunt doar pretext-titltu. Nu cred in zodiac. Sunt convinsa ca exista o relatie cu universul. Nu-mi place insa siguranta cu care unii cred ca au descoperit legi care explica precum cei de la timpul probabil, cum vor fi vremurile. Inteleg ca setea omeneasca de cunoastere este mai mare decat posibilitatea mintii de a bea informatia universala si ca de aici apare necesitatea autoechilibrarii prin povesti. Interesanta gaselnita cu zodiacul ca si cele cu crestinismul, budismul, musulmanismul…naturalismul(ateismul).

    Viata asta a noastra este ca mersul pe sarma. Stim cu siguranta ca vom pica, dar habar nu avrm cand. Intre timp ne distram si noi cum putem, inventand povesti si unii(aproape toti) pro…creeaza urmasi, umplu traistutele lor cu povesti despre mersul pe sarma si apoi…intampla-se orice…

  41. Raj

    Dna Andreea: Dvs. in ce zodie sunteti nascuta ? Ca sa vaz daca ne potrivim. Dna Elena: sunteti frumoasa ?

  42. andreea

    clasamentul e cam așa cum m-am așteptat.
    tot Olanda mi-a plăcut cel mai mult.

    haaaa, mor de rîîîîs!!! am ieșit… româncă! 😆

  43. elena

    Raj,

    nu pot sa raspund la intrebarea despre frumusete. Stiu ca multi ma vad cam barbatoasa.
    Cica sunt prea inalta si am si un fir de par pe piept care imi ajunge pana la…pardon, p.la.

    Andreea,

    Te rog sa ma ierti dar in “zodia scorpionului”, pe langa micile greseli de scris, inevitabile la nepregatirea mea, am scris undeva in loc de “amor”, “omor”. Sper sa-ti placa in continoare ce am scris chiar daca cuvantul cu pricina poate ca schimba putin sensul. 🙂

    Cum as putea sa ma supun si eu testului ala cu tara care ma merita. 🙂

  44. andreea

    am răspuns cum cred că ar fi răspuns Nora și mi-a ieșit Norvegia. 🙂

    Elena, “omor” era mai bine. adevărul e că visez să strîng pe cineva de gît. 😆

  45. elena

    M-am supus…testului. Am iesit bulgaroaica.

    Дарья,

    . Я Gelu Одажиу Нора Не сказать, что он говорит: “hai mars!” 🙂

  46. elena

    Andreea,

    Eu ma gandeam ca nu se schimba prea mult. E ca si cum ai spune, ador, odor sau mai simplu dor.

  47. elena

    imi place despre Nora. Imi aminteste de Brancusi. Asa cum El a ajuns la esenta formei, Nora atinge esenta limbajului, cand in loc sa scrie cum as fi scris eu(nepregatita): “imi face greata”, ea scrie simplu: “bleah”. E geniala. Sunt mandra ca sunt contemporana.

  48. Raj

    Dna Elena: lasati modestia. Firul ala de par ma nebuneste si azunge exact unde trebuie,la pla, cum bine ati precizat dv. Gazele astea de sist trebuie extrase pe shest , ca face lumea demonstratii. Asta asa ca sa nu zica Dra Nora ca nu am postat pe marginea articolului mneaei. Dna Ana creca-i in trifoi, ca prea a futut rapita aia. Dna Andreea viseaza ca strange lumea de gat. Eu visez ca o strang in brate. Daca m-ar vedea s-ar indragosti iremediabil si irefutabil de mine, pardon de expresie. Dra Nora: dl D. a.n.n.y. e inca la cotetz. Cand aveti de gand sa-i dati drumul ?

  49. Seva Tudose

    Eurovizion vazut de mine:

    1-Ucrainia

    2-Moldova

    3-Irlanda

    4-Iceland

    5-Slovenia

    6-Franta

    cam atat,restul nu mi-au atras auzul 😀

  50. Nora&1Q

    Bu-nă zi-uaaaaaaaaaa!
    Să tră, dom Raj!
    Dom Gelu: și dvs! Hm! Leana, vicleana..
    alexa: te iubesc ca la-nceput..
    Cine știe? Eurovizionul e concurs de patriotism sau întărirea relațiilor de pretenie între popoare?
    Mi-a plăcut daneza aia, Amalia Păduraru; și belarusoaica stătea bine la capitolul craci. E bun și locul 13, ce-are?
    Testul m-a scos ungur. Taica o dat iama-n vecine..

  51. Edle

    Hm! Numai pe mine ma trimit in Islanda? 🙄 Cred ca din cauza ca-mi place pestele. 😀

  52. 1Q

    🙁 🙁 🙁 nu pot să scriu că nasul îmi curge fără oprire, lacrimile mi se-nnoadă-n barba tremurândă, ceața mi s-a lăsat peste ochi. Pe minte-mi stă alexa, sta-r-ar bumben..

  53. 1Q

    Sunt eugenicar și ceaiman.. dacă-mi plac și bomboanele cu mentă, cum sunt? Mentosan? San.. Anjin. Toranaga, San Francisco..

  54. 1Q

    Păăăi, eugenia e prăji? Habar n-am..
    Gata, nu mai plâng. Acum doar suspin și d`aia scriu așa împiedicat..

  55. 1Q

    A plecat un coleg la piață și m-a întrebat dacă vreau ceva. I-am zis că vreau covrigei uscați la pungă și el mi-a adus eugenie. Cică față de altceva n-am..

  56. Mi-am luat numele de fată, dar a fost doar temporar, cât să dau cu subsemnata la gazele de şist. Na, o aventură, ce vrei!

  57. Şi eu l-am văzut de vreo două ori. Mi-a plăcut tare. 😀

    Noi zilele astea ne-am uitat la Spartacus, serialul. Nu-mi place deloc. Scenariul muci, actorii au expresivitatea unor dulapuri, iar totul nu pare să fie decât un pretext pentru soft porn şi sânge curgând pe cameră.

  58. Edle

    Da, foarte interesanta ideea scenariului, cu alegerile si realitatile paralele. Si ce coloana sonora!

  59. alexa

    eu una m-am săturat să-ți spun că nu ești bărbat și că mi-e greață de tine.
    tu nu te-ai săturat de mine?
    de fapt, te înțeleg.
    a trecut doar un an.
    de ce să te fi săturat până acum?

  60. Seva Tudose

    Buna dimineata ! e 4:30 dimineata si nu mai pot dormi,dar oricum la 6 tot trebuia sa ma scol,imi fac un ceai de menta ! Voi ce faceti ? multi sunt plecati…(in concediu) ?

  61. 1Q

    Sărumâna, d-na Seva! Io-s plecat (și-am recunoscut), alexa e aplecată. Folosește un săpun tare alunecos!

  62. alexa

    hai, nu-ți mai pierde timpul cu părăsite rupte în două ca mine! nu așa mi-ai spus? pa!

  63. Seva Tudose

    Nora,

    parca o auzisem pe Ana ca s-ar duce unde ? La Tbilisi ? ori gresesc eu…

    1Q,

    esti spumant ca de obicei si mai las-o-n pace pe alexa,prea ai obsesii cu ea…ba ca e aplecata… 😆

  64. 1Q

    Ba n-o las deloc, d-na Seva. Ce, încă o iubesc, încă arde dragostea-n mine. Așa, incinerată, o voi menține aici, pe blog, în scopul nobil de a-i aprinde o lumânare, de a o împărtăși și spovedi..

  65. Ana

    Tbilisi?! M-aş duce, da’ nu m-am gândit până acum. Îmi dăduşi o idee, Seva.

    Până atunci, fusei ieri şi alaltăieri la festivalul turcesc. 🙂

  66. Seva Tudose

    1Q+Daria

    zau daca va mai intelege cineva 🙄 mai eu daca as fi unul/una dintre voi,as stabili odata ptr.totdeauna disputa. Ori tu ori eu,ce faceti voi e o joaca de copii pe malul marii cu nisip(adica cu puta-n nisip ) 😆

    mai eu daca tot ar trebui sa ma cert ori bat…dracului I mean bussines,tai in carne si oase si…gata 😆

  67. Seva Tudose

    Edle

    ‘sa nu mai auzi de spumant’ 🙄 o tinusi lant numai in sampanie,petrecareato !

  68. Am fost prin Herăstrău weekendul trecut. Pe pajiştea aia de lângă piramida de lemn au pus pufi, hamacuri şi roabe cu cărţi. 😀

  69. Seva Tudose

    Ana,
    cand voi veni in Romania voi pleca cu sora lui Sandu de la Constanta la Istambul,n-am fost pe acolo ! Imi place fesul Radei,iar eu abia astept sa-mi cumpar niste pantofiori turcesti,d-aia cu varful lung ascutit si imbarligat 😆

  70. Seva Tudose

    Va las acum,sa aveti o saptamana plina cu bucurii ! Eu ?

    curatenie generala,gradinarit,serviciu…pana peste cap !

  71. alexa

    ai întârziat la șușanele cu băieții și te râcâie.
    ar trebui să fiu cel puțin la fel de bolnavă ca tine ca să mă simt jignită de ce crezi tu că-mi faci. și nu sunt.

  72. Nastasia

    Brrr..ce pustietate! V-aţi ascuns cu toţii când îi e omului mai greu. Halal! Sper doar că petreceţi şi vă bucuraţi pe undeva, de aia n-aveţi vreme să daţi pe aici.

  73. andreea

    Stare de spirit

    Ghem rostogolindu-se,
    ape-mprăştiindu-se.

    Rîu la stînga, rîu la dreapta,
    carne, scrum, abis. Lentoare.
    Plouă strîmb în închisoare…
    Timp de vise nu-i. Şi doare

    ghemul prins în închisoare.
    Apele ce-l însoţesc,
    umbra nu i-o liniştesc…
    Aripi apere-i paloarea!

    Toarce-albastră disperarea,
    pînă ce nu mai rămîn,
    printre firele subţiri,
    decît ploaia şi lentoarea.

    Şi din ghemul ghemuit,
    doar un vis de zbor lovit.

  74. Nastasia

    Ei, ş-apoi ce? Doar nu ţi-e soacră. Şi dacă nu dai cu bâta-n baltă, scapi uşor.

  75. Costeluş

    La tine e totul bine, Nastasie?

    E, la cum muta Nora balta dintr-o parte intr-alta, e greu sa nu nimeresc. 🙂

  76. elena

    Spirit de stare
    ***

    De-ar fi ghemul Gordian

    Pe o apa plutitor

    Cu un palos Danny…an

    L-as taia hotarator

    Ni s-ar stinge-atunci necazul

    Apele s-or separa

    Si pe cale eu, viteazul

    Voi porni in fata ta

    *

    Vei fi mandra de acela

    Ce legende-a imbinat

    Cea cu nodul, cea cu apa

    Stiu ca ma astepta groapa

    Dar ma simt acum barbat

    Si voi impleti nacela

    *

    Unei arce zburatoare

    De vise, incapatoare

    Sau macar un singur vis

    Arca zmulga-l din abis.

    Din potop, din inchisoare

    Din cotidian, din lume

    Cine hotareste oare

    Visele, ca nu sunt bune,

    De le tot dosim cu vina

    E rusine sa visezi,

    Sa atinga vreo retina

    visul tau si ochii verzi?

  77. elena

    am scris si eu o prostioara si sa pierdut prin abis. Nu am nici o copie. si ce daca? 🙁

  78. elena

    M-am prins. Uitasem ca nu trebuie scris un nume . Cel al incuiatului din debara. Cred ca prostioara nepregatitei de mine, s-a(acum am scris cu liniuta) dus in debaraua-purgatoriu.

  79. elena

    Multumescu-ti, draga fata!

    Parca-as mai fi scris o data

    Prostioara mea cretina

    Tu ai scos-o la lumina

    Si ai pus si trei stelute

    Jos, sub titlu. Sunt dragute

    Ca-n al cititului mers

    Nu se creada ca e vers

    E doar titlul altcuiva

    Rasucit in mintea mea

  80. Nastasia

    Aproape nimic, o migrenoaie de două zile jumate, şantier în curte şi-n casă, betonieră, cheltuieli suplimentare, gaură în cont, un pic de lehamite, din astea. Bine că-i frumoasă lumea. Verde, flori, păsărele. Ar trebui să-mi fie de-ajuns.

  81. andreea

    eu mă tratez, previzibil şi jalnic, cu pantofi.
    iaca ce veselie de pantofi mi-am luat. doar-doar…

  82. Ana

    Nastasie,

    O tabletă de Quarelin. Ceri prospectul în farmacie şi decizi. Medicamentul este recomandat pentru durerile capului, indiferent de etiologie.

  83. alexa

    te rog să-i spui vecinului ăluia al meu să nu mai vorbească la telefon la geam despre mine și să nu-mi mai țipe nimic!
    nu știu unde îi găsești pe toți cretinii ăștia!

  84. Lumea o ia razna.

    Ieri am fost la Poştă cu nişte treburi. Oficiul 4, lângă Mall Vitan. Le tăiaseră lumina de o lună. Nu-mi venea să cred. Mai era o bătrânică, voia să plătească telefonul. Întreba zadarnic “păi, şi când vine, mamă?! Să mai stau să aştept?”.

    De dimineaţă, am prins-o pe una furând trandafirii din curtea blocului. Avea foarfecă, de-aia specială de tăiat. Am întrebat-o ce face acolo. Era pe la vreo 70 de ani, arăta respectabil. O bunicuţă inocentă. Zice ţâfnos “Îmi trebuie mie!”. Rămân siderată. Ea continuă să jumulească tufele sub ochii mei măriţi. Zic “Şi? Obişnuiţi să luaţi pur şi simplu tot ce vă trebuie?”. Ea: “Ce, decât să moară aici?!”.

  85. andreea

    da, şi eu am înjurat poşta aia, acum o săptămînă…

    bătrînicii trebuia să-i smulgi foarfeca şi să-i scoţi ochii. 👿

  86. Pe bune? Ai nimerit şi tu acolo? 😆 Te-au trimis şi pe tine, peste bulevardul Unirii, la aia mică, 50 şi nu ştiu cât, de lângă Grawe, unde aveau o “fată detaşată”)?

    (ăleia i-am zis să plece imediat că voi chema poliţia. 😆 Rău am ajuns, să ameninţ bătrânele. Dar m-a uimit şi pe mine că era echipată pentru furat.)

  87. Nastasia

    Eu nu mă mai bag la faze din astea. M-am răţoit odată la un amărât care rupsese o mândreţe de trandafir, în staţia de tramvai. Era acolo un mic spaţiu verde pe care-l contemplam eu, aşteptând tramvaiul. Nu m-am aşteptat la reacţie, era un biet retardat care a început să pângă în hohote, că el n-a vrut decât să ducă o floare la Maica Sfântă, şi că ce rău a făcut el cu asta? S-a tânguit şi s-a zguduit de un plâns disperat, de nu mai ştiam cum să-l consolez.

  88. Aia nu tăiase unul singur, avea ditamai buchetul. Şi niciun pic de jenă.
    Mi s-a urcat sângele la cap gândindu-mă şi la vecina bolnavă de cancer pulmonar care are grijă de ei. Şi care nu taie o floare, ca să ne putem bucura toţi de ei.

  89. andreea

    nu. era sîmbătă dimineaţa şi eu căutam o poştă, ca să trimit o scrisoare maaaare. mi-au zis că n-au cîntar şi m-au trimis la Baba Novac. m-am uitat urît, am ieşit, mi-am luat o îngheţată, m-am mai liniştit, mi-a venit mintea la cap, am dat telefon unui cunoscător care m-a trimis la poşta de la Budapesta, unde aveau de toate.

  90. Aoleu, articolul ăla e de pe 16 aprilie. Şi ziceau că pe 17 se rezolvă. A trecut mai mult de-o lună de atunci…

  91. Raj

    La multi ani Costeloiule ! Ce craci misto are Dna Andreea, dar mie de Dna Ana imi place. In plus, are piciorusele pana-n amigdale. Alea scoase… Sa tra, dle iq ! Dra Nora e rautza…

  92. Costeluş

    Multumesc, Raj, dar nu ma cheama Costel, ci Catalin. Costel a fost un motan pe care l-au avut ai mei, acu’ multi multi ani.

    La multi ani, Edle!

  93. Costeluş, probabil n-ai observat, deşi ar trebui să fie evident şi unui limax: te ignor de câteva zile bune. Glumele tale cretinoide cu “noriq” şi alte diminutive idioate nu ajută deloc, ba dimpotrivă. Nu, nu mut balta, balta e în acelaşi loc, tu doar continui să dai cu osârdie în ea şi să te miri mereu “vai, dar cum m-am mai stropit de data asta?”.

    Deci, marş!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *