Tu

Stătea cu ochii căscați, încă umflați de somn, învelit cu blana albă de oaie care îi lăsa degetele neacoperite. Se trezea în fiecare dimineață cu mâinile deasupra capului și cu picioarele ușor crăcănate. Îi plăcea să stea deșirat și gol, simțindu-se mai liber așa. E cam lung și slab, dar își încape bine în piele. Nimic la el nu dă pe afară, e perfect geometrizat. Miroase a flori ude și căldură. A proaspăt. A bărbat drăgăstos. Părul îi stă bucle când și-l lasă crescut. Mereu m-am întrebat cum e să-ți plimbi degetele prin el când doarme, lăsat fără voie pe mâna mea curioasă, și să-l sărut pe vârful nasului. Să-i fur un pupic pe vârf de buze. Apoi să-i sărut fruntea încrețită de griji, apoi buzele, încet, să nu-l trezesc și să nu mă simtă. Până la urmă să ajung să-i sărut toată fața, că prind poftă și nu mă pot abține. Să profit de neputința lui de a se apăra de avalanșa de pupături cu care l-aș întâmpina în toată ziua. Sau să mă urc pe el cât e de lung și să mă întind cât mă țin puterile, încercând să-l acopăr complet cu trupul meu. Să-mi lipesc nasul de gâtul lui și să-l respir o noapte întreagă, să aud cum îi curge sângele prin vene. Să mă strâng în el cu toată ființa, luând viață din palmele lui. Să-l ating și să știu că sunt TU. Pieptul lui cu păr pe jumătate cărunțit e un locușor cald unde te poți retrage când amarul ți-e vârf. Te mângâie cu drag și te duce în acele momente din copilărie când nu știai cum e să nu fii fericit, când lumea ți-era frumoasă și o vedeai în picături de culoare.

Locuia de ceva ani într-o căsuță construită pe o ramură solidă de stejar, pe o câmpie cu pământ fertil, unde s-a retras indignat de valorile morale ale societății care l-a dezamăgit o viață. Era un intelectual perfecționist, care visa la dragostea ce îți țese pânză de fosfene reticulate. La senzații care îți străbat trupul ca un ghem de ace și te dezleagă de banal. Nu i-a plăcut niciodată să fie un om simplu, subjugat. Mintea lui flămândă nu știa de limite, îi cerea mereu eliberare din rutina pe care ți-o impune traiul într-o civilizație. L-am văzut ca pe un artist tocmai din cauza asta, pentru că arăta ca un amărât plictisit de ce i se oferă, veșnic în căutarea unei evadări care să-l facă să simtă că trăiește. Un modelator în mâinile căruia m-am vrut, curioasă să mă privesc prin forma pe care mi-o dă. Am avut un ciudat sentiment de triumf când am reușit. De parcă realizasem ceva. Acum, după atâția ani, mă întreb cum ar fi fost viața mea fără să fi trecut prin pupila lui. Regret deseori că am renunțat la rațiune și m-am avântat orbește înspre el. Aș vrea acum să fi închis timpul în acea cameră de cămin, să aștept să cresc și abia apoi să mă întorc la ziua în care l-am căutat. Să schimb totul, să nu-l fi cunoscut și să nu fi pierdut o bucățică din mine o dată cu el. A trebuit să mă metamorfozez ca să fac față lipsei lui. Lucrurile mărunte nu au mai contat pentru mine, lumea a devenit serioasă și preocupată de inutilități, lipsită de farmec și de frumusețe. A luat totul cu el, ambiția și pofta de viață, lăsându-mă o epavă obosită. Nu i-a păsat, știu asta, era prea ocupat s-o iubească pe alta, dar ce m-a durut cel mai tare a fost că a ținut morțiș să nu-l mai iubesc. De parcă asta l-ar fi încurcat cu ceva, de parcă dragostea mea l-ar fi ținut în suspensie. Nu m-a lăsat să-mi respir aerul fără suport. S-a făcut ghemotoc de sticlă și mi-a intrat în pat, neinvitat, până m-a făcut o rană vie. Nici asta nu a umbrit cu totul tabloul albastru în care l-am pictat și pe care l-am agățat de trunchiul copacului în care locuiește acum.

Mai arunc din când în când câte o privire pe gaura care îi ține de fereastră pentru a-mi aminti că am trăit odată. Îi miros aerul și îi sărut ochii cu genele, făcându-i în ciudă că nu a reușit să-mi ucidă amintirile. Și să mă facă să nu-l mai iubesc. Acum însă îmi iau rămas bun de la el, sau nu foarte bun. Mă furișez afară din viața lui.

Sursă foto: freeimages.com.

482 thoughts on “Tu

  1. Albu e prost pentru că aşa s-a născut, iar afirmaţiile lui au dovedit asta.

    Coco Chanel s-a ţinut cu nazişti. Asta o face proastă?!
    Sau ce-ai vrut să spui?! Ce legătură are una cu alta?!

  2. Textele de genul ăsta mă plictisesc crunt!

    Să ştii că şi eu am părul cărunt pe piept. Nu sunt păros, dar am tot felul de păr. Vrei să-ţi fac un inventar?

  3. În primul rând tu n-ai voce de actriţă. Ai o voce ca de goarnă spartă.
    Probabil că n-ai vorbit suficient de mult în viaţă. Ai purtat dialoguri în gând sau ai învăţat singură cu voce înceată. Ai tocit, cu alte cuvinte.

  4. Seva Tudose

    Daria

    câtă tristețe mai porți încă în suflet ! Mai bine de un an,te-ai ambiționat să-i fi umbra fidelă,oriunde…

    eu dacă aș fi intâmpinat atâta respingere,l-aș fi confruntat frontal ! Tu ai preferat,saccadat,consistent și constant,să- calci urmele !

    Asta poate l-a făcut să lupte în convingerile lui,că îl sufoci cu iubirea ta foarte grea !

    Dar văd că încetul cu încetul înveți „să te furișezi” 🙄

    Nu,dragă,nu trebuie să te furișezi ! Ai tăria să te ridici în picioare,cu fruntea sus și să-i spui vehement așa:

    a fost frumos,acum ai ce să-ți aduci aminte când vei fi
    puțin„mai grizonat,mai uscățiv” ce ai avut și n-ai apreciat ! Timpul își va spune cuvântul și regretele se lui se vor tripla !

  5. Seva Tudose

    Nora,

    taman ce te-am învitat pe massinger,având webcam să pot comunica verbal ori vizual cu tine,ca apoi să io dai lui
    Cosa !

    dar dacă el deja califică pe Daria având„o voce ca de goarnă spartă…” tot cu insulte…mă face să mă retrag…

    mie,poate să spună alte bazaconii și mai tâmpite 😥

  6. uc

    Ha! Is la o terasa. E pliiin, sunt mai multe terase alipite…la ora asta nu mai munceste nimenea? N-am fost niciodat’ la ora asta la terasa 😆

  7. Seva Tudose

    Nora,

    dar ideea asta cu scrisul de mână și vocea autentică,nu aparține Cosei și va fi un articol de-al lui !

    Nu,nu mă simt deloc„pe dinafară” dacă nu fac parte din acest colaj !

  8. Daria, dacă nu te-ar seca disperarea, ai sta să vezi şi reacţia celorlalţi în legătură cu vocea ta. Poate că eu sunt afon. Poate sunt subiectiv.

    Dar tu ce-ai făcut?! Te-ai repezit ca un copil obraznic şi tupeist.

    Eşti rău de tot cu capu, să ştii.

  9. Daria

    Nu am nevoie de un astfel de “ajutor”. Am primit atâtea lovituri în ultimii ani că îmi vine uneori să urlu de durere. Nu sunt dispusă să mai suport insultele unui străin care nu ştie nimic despre mine şi a unei nesimţite care mă atacă fără motiv. Vă las să vă pupaţi între voi ăştia 3-4 care aţi rămas. Cu înregistrarea fă ce vrei, dar nu te mai aştepta să-ţi mai vorbesc.

  10. Ik

    Dra Uc nr.crt. 9. Normal k sunteti la o terasa din Cluji, ca doara nu era sa fiti la 1 terasa din aripelagu Antilele Mari, care intre noi fie vorba , e 1 paradis fiscal…

  11. Iote, ne-am înregistrat și Cosa o să ne adune vocile și pozele cu scrisul nostru de mână și le pune la un loc, într-o postare.

  12. uc

    iiiik, pup, ce faci la medgidia? 🙂

    asa cal fromos n-am mai vazut…

    ah, acolo unde-si inmatriculeaza barcile, offshore? 😆
    carnetul de marinar se poate obt si de la Of de Capitanie Dej, de ce nu

  13. Nora&1Q

    Sărumâna, vouă, doamnelor, și să tră, dom ik! Mai am 1 săptămână de restriște ascetik…apoi mă iau de cartea Anei din următoarele motive:
    1. Prospectul cela nu se poate citi pe WC (f important! Am primit deja amenințări din partea familiei că exagerez cu statul în baie cf normativelor și STAS-urilor în vigoare), nici aflat în mișcare neuniform variată (tramvai/troleu/microbuz/tren/metrou sau altON).
    2. Cartea ceia nu-i de citit, ci de studiat, ca Holly Baibăl. Cine citește cartea (atât HB cât și P de F) fără să priceapă ceva, a citit degeaba, doar ca să se dea mare literat.
    3. Deși are doar 200 pag. n-o poți termina de citit într-o singură zi.
    4. Musai să ai în bibliotecă un DEX. Dacă n-ai, cumpără-ți unul, îmbogățește-ți vocabularul, săracule/săraco!!!
    5. Nu te apuca de citit cartea dacă nu ai:
    -- liniște în casă cât și în proximitatea acesteia; împușcă-ți vecinii zgomotoși sau pune-le tocăniță alterată pe clanțe. Ia-ți o minivacanță, închide telefonul și anunță-ți prietenii/rudele că ești în delegație și n-ai acoperire GSM. Trimite-ți copilul la bunici. Asigură-te că nu ai obligații familiale, nu rămâi fără pâine, nu ai gunoiul de dus și colocatarul/colocatara e plecat(ă) de acasă cel puțin 1 săptămână(desigur, într-o delegație)
    -- sărit cu coarda elastică. Păi, iaca și de ce: intrând printre rânduri, ai senzația de jamping. Partea plăcută e la final când realizezi că n-ai murit, doar că ești mai înțelept și parcă altfel pulsează viața în tine.
    Și când te gândești că n-am intrat în detalii…

  14. Nora&1Q

    Crezi că-i așa ușor? N-am atâta vlagă-n mine. Fără ajutor de specialitate n-am să reușesc. Și parcă nici c-aș vrea.
    Ooo, dulce moleșeală, dulce amețeală! Ooo, rămâi…

  15. Nora&1Q

    Sărumâna și fugiți la treabă! LMA de Sf. W-end!
    Revin peste 1-2 săpt. că-s în convalescență…

  16. Oricum, acum cred că aiurezi. Te-au drogat ăia, naiba știe ce au băgat în tine.
    Pe urmă, o să te trezești într-o dimineață nițel mirat și cam năuc (”iote, mă, ce chestie!”) ca ăia de cred c-au fost răpiți de nave extraterestre. 😀
    Și gata!

  17. Manuella

    Eu nu mai ştiu când 1Q are sau nu ceva real.
    Ce mai e acum? Treaba cu tubul în nas nu-mi place deloc.
    Nici ca glumă.

  18. Nora&1Q

    Am mâncat o cioko neagră Casino Noir 72% cocoa, mai amăruie și mai neagră ca ceru` gurii mele și broboada d-nei Manu care se poartă așa, ca la nuntă. D-na Manu, nici în glumă să nu mai apăreți așa! Na…, e bine?

  19. Nora&1Q

    Tuburile ălea chiar le simpt în nări, da` ce știți dvs ce-s ălea și la ce mă refer…
    Pt dvs, am transmis de aici din salonul de cardiologie, unde, în direct, ați asistat, în premieră, la cel mai recent transplant Best Available Technique de inimă printată oferită prin grija așezământului Brândușa ofilită.
    Nora, ai legătura.

  20. Nora&1Q

    E de bine dacă te doare. Înseamnă că-l ai.
    Eu nu-l simpt dăloc. Dna Manu, dacă sunteți amabilă să-mi trosniți una-n el, ca să-l localizez…

  21. uc

    ma duc sa ud florile din sera de pe coridor, azi io is la rand, am 2 galeti si un ibric, iar fac balti.

  22. Manuella

    Păi, ţi-aş cam trosni că mă sperii!
    Tocmai am pus compotul pe foc! să-ţi aduc şi orez cu lapte şi dulceaţă?

  23. Nora&1Q

    Păi taman asta-mi spuneți prin broboada ceea: c-am murit! Volta-n vânt, lăsați părul să respire…

  24. uc

    colegii astia se tot radeau de mine ca vine viitura, ca car ca mar, ei cu ochii la mine, in loc sa-si vada de treaba. ca m’am enervat si i-am pus sa se descalte, in sosete pe culoar, acuma e curat 😆

    ia sa vaz, sa pun o poza

  25. Pfoa, ce senzație de sală de cununii am. 😆 De fapt, nu de sală, ci de culoarul ăla idiot pe care-l fac nuntașii pentru miri când țin florile deasupra capului.
    Săraca de tine, ai avut ceva de udat.

  26. Nora&1Q

    Tiiii! Ce dea pârâiașe străbat poteca junglei instituționale. Urmăriți efluența meandrelor concretului…

  27. uc

    😆
    ahaaa, no las, pe culoarul de cununii ii invit data aviatoare si cu muzica cu tot, din 4 drumuri am rezolvit:)

  28. Daria

    pt prof am scris textul acela, nu pt tine. e de rămas bun. adică e ultimul lucru pe care îl mai aude de la mine.
    am terminat cu textele, cu comentatul, cu povestitul despre ce fac.
    pa!

  29. Ik

    Bine ca naveti senzatiile pe care le am io, dra Nora. Acelea de nod in gat, somato-estezica, tactila, intramodale, extramodale si de urinari dese. Cel mai tare ma irita senzatia de urinare deasa, care indeobste intervine in timpu acuplarii, scuzati expresia………… La Mecedia is la 1 neam, dra Uc. De fapt is la ungiu si tusica din cadru Cernavozii, care unchi a fost cadru militar, ca doar nu era sa fi fost cadru de bicla sau chiar mai rau, cadru de logan……… Dra Nora, dnu 1Q gandeste urat la adresa mea, ceiace nu se face intre 2 domni ca noi. ……. Vash da si io vocea, dar ii sparta, hodorogita. E in armonie perfecta cu moaca propie…

  30. Ik

    Dra Daria, sa nu faci asta !! Ramai te rog, fa-o pt. mine. Daca iti spun ca-mi placi asa cum esti, conteaza ?

  31. Ik

    Miemi place la st.civila ca se tiu garoafele deasupra capurilor mirelui si miresei si se mai si arunca cu orez. La cun. propie, 1 bob de orez mia intrat in ureche , in timp ce bobul secund mia intrat direct in cur. La morti cu garoafe, la vii cu garoafe. Numi plac garoafele, lualeash in pula panselutele la astia de le vand…

  32. Ik

    Miemi place la st.civila ca se tiu garoafele deasupra capurilor mirelui si miresei si se mai si arunca cu orez. La cun. propie, 1 bob de orez mia intrat in ureche , in timp ce bobul secund mia intrat direct in cur. La morti cu garoafe, la vii cu garoafe. Numi plac garoafele, lualeash in pula panselutele la astia de le vand…

  33. Nora&1Q

    Nu se poate! Cum așa, nu era textul pt mine??? :(((( De ce? de ce, Doamne, de ce…
    Dontgo!

    Iote ce-ți zice dom ik. Nu e nesănătos la cap.

  34. Ik

    Lam sunat deunazi pe dir. ed. lu dna Ana. Creca nu mai vrea sa auza voce humanoida mult timp deacuma nainte. Poate doar triluri de privighetori sau vocea dnei Ana, Nora Manu, Uc, 1Q carei cam tot aceeasi…

  35. Ik

    Nu eram dezbra, dra Nora, dar mio intrat pe la cingatoare, sa rostogolit pe la noada poponetului cel plat, pana drept la gaurica…

  36. Ik

    E usor de tinut minte nr., dra Ralu. prima cifra nr. de cm ai nasului, a 2-a e nr.de la poarta, , a 3-a nr. de ftaiuri anuale, 2 e nr. de cm pe care ii am la…, ultimile 3 e suma de bani cat manc pe luna.

  37. Ik

    E usor de tinut minte nr., dra Ralu. prima cifra nr. de cm ai nasului, a 2-a e nr.de la poarta, , a 3-a nr. de ftaiuri anuale, 2 e nr. de cm pe care ii am la…, ultimile 3 e suma de bani cat manc pe luna.

  38. Ik

    E usor de tinut minte nr., dra Ralu. prima cifra nr. de cm ai nasului, a 2-a e nr.de la poarta, , a 3-a nr. de ftaiuri anuale, 2 e nr. de cm pe care ii am la…, ultimile 3 e suma de bani cat manc pe luna.

  39. Ik

    E usor de tinut minte nr., dra Ralu. prima cifra nr. de cm ai nasului, a 2-a e nr.de la poarta, , a 3-a nr. de ftaiuri anuale, 2 e nr. de cm pe care ii am la…, ultimile 3 e suma de bani cat manc pe luna.

  40. Ik

    E usor de tinut minte nr., dra Ralu. prima cifra nr. de cm ai nasului, a 2-a e nr.de la poarta, , a 3-a nr. de ftaiuri anuale, 2 e nr. de cm pe care ii am la…, ultimile 3 e suma de bani cat manc pe luna.

  41. Ik

    Cu sig. k a fost propulsat, dra Nora. La iesirea dela st. civila, pe alee e inst. de aer conditionat care era in dfunctiune, ca era pe 26.07., cald.. Thocmai treceam pe sup inst.

  42. Ik

    Cu sig. k a fost propulsat, dra Nora. La iesirea dela st. civila, pe alee e inst. de aer conditionat care era in dfunctiune, ca era pe 26.07., cald.. Thocmai treceam pe sup inst.

  43. Daria

    nu-i pt tine, că nu tu ești profu. el e doar un cititor al acestui blog. tu ai fost surogatul lui. na!

  44. Nora&1Q

    Deci așa, a? Te-ai folosit de mine ca să-l pedepsești pe nemernicul cela, a?
    Mi-ai pârpolit inima de-a trebuit s-o schimb pe-o copie din PVC, scorpie! Și nici măcar nu te-ai distrat…

  45. Ik

    Am sunato chiar adineaoarea pe dra Uc. Am avut mari emotii la cap care sau transmis literalmente la corzile vocale. Miam dres mai intai glasu caci in particuler is tare emotiv. Am facut in prealabil, hm, hrrr, hic (cu caciula la i), mrr, carrr. Ma gandeamsa nu fie vocea aceea a la “”de unde vii porcule la ora asta !!””, dar sa dovedit a fi o voce frumoasa, calma, suava. Acuma-s la Tanta si Costel, in Medgidia si beau 1 paar cu vin alb sec, sec, sec. Ca capu meu cel frumosu…

  46. Ik

    Mia zis dna Ralu ca pe 7 ii lansarea, dra Nora. Pe 5 is la 1 nunta. Io dupe nunta is cheaun 3 zile. Sa viu ?

  47. Ik

    Am tulito la neam. Are 1 fetita de 4 ani care nu intelege de ce nu miros a caca. Stie cas vidanjior…

  48. Ik

    Daca baba naude si nu vede, ii buna de nevasta, dnu 1Q, traivar loganu cu posesoru aferent !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  49. Nora&1Q

    Că tot veni vorba de LOGAN (cu majuscule, da?) ia să-l umplu în zona covrigului cu nițică prezență aparent umană…
    Sayonara

  50. uc

    m-as bucura nespus daca ai putea veni pe 7 iunie, ca sa te vaz si io 🙂 si si 1Q, Nora si cine mai poate veni si vrea.
    Ik are o voce ca nu poci ca sa va explic, e ffff frumoasa, ca mi-a facut o mare mare supriza ca io eram pe strada si nu m-am asteptat, cred ca i-am urlat un pic in urechi, da’ lumea vb tare in jur. 🙂 . Mare incantare, da.

    desear’ ma duc la petrecere, intrarea e 10 lei pentru cei care vin in tinute, adeca fuste, veste, panglici si palarii, si 200 de lei pentru cei care nu vin la tinute. va canta Fanfara Transilvania, cica e facut un cort mare 🙂

  51. uc

    formatia odjila imi placea f mult candva, vad ca si acuma , mie si finilor cei mari, care acuma-s in australia, cei mai vechi prieteni, noua ne placea muzica lor, ascultam pana intra rockul progresiv pe usa, adica alti prieteni…ce veneau la chef. deseara dansam, suntem vreo 14-15, ieri am aflat 😆 cam asta

  52. Edle

    🙂 Nora, da, mare minune.

    Seva, înregistrează-te odată, că i-am promis Anei că-i dau și ei să asculte, și poate așa, pe blog, o reuși, că zicea că nu a putut deschide fișierul.

  53. Edle, Anei i l-am trimis şi-n format mp3, după ce l-a modificat Cosa, e ciudat că n-a reuşit nici aşa.

    Cosa, pune înregistrările odată, am aşteptat destul.

  54. Seva Tudose

    Aici începe carambolul „Memorial Day” (ultima zi de luni din luna mai,ziua în care sunt venerați toți eroii căzuți în toate războaiele,interne ori externe…

    vineri juma’ de zi,sâmbătă,duminică și luni: LIBER 😀
    dacă nu auziți de mine nimic,este că sunt în viligiatură 😀

  55. Seva Tudose

    Edle#116

    începui să o contactez pe Nora pe messinger9dar era la birou și nu putea….am un webcam și pot să-l pun la computerul de birou,să înregistrez/comunic audio/video,nu la laptop că ăsta are deja în sistem,dar nu știu să-l folosesc.

    după week-end-ul ăsta poate…dar cum am spus,înțeleg entuziasmul lui Cosa,dar nu mă simt deloc nebăgată în seamă,dacă nu sunt inclusă în acest „unicat” !

    Edle,eu vorbesc la telefon cu Ana,nu știu ce ar surpride-o…o înregistrare 😀

  56. Seva Tudose

    Nora,

    dacă vrei să te contactez pe messinger,pot recita o poezie…aleg pe George Coșbuc cu „El Zorab”

    deja am făcut câteva repetiții 😆

  57. Seva Tudose

    d-abia aștept să-l văd…și totodată să îmi încarc bateriile sufletului…

    se spune ca este situat în așa manieră că poți vedea 3 state,când meditezi în grădinile palatului:Ohio,West Virginia,Pennsylvania !

  58. Danny

    Baaaaaaaa, de 9 zile n-am mai scris pe aici, uratelor.
    De cand n-am mai scris i-a aparut Bartonesei o carte in librarii? E posibil asa ceva?
    Vreau si eu cartea ei. Cine mi-o da?
    Ar trebui sa mi-o dea gratis Ana, deoarece eu am fost primul acum 2 ani cand i-am sugerat sa publice o carte, iar pe coperta cartii ei trebuia sa fie poza mea, cea cu zambetul acela mortal.

  59. Danny

    Luati text -- imbold de la mine.

    DRAGII MEI,

    Se pare ca pe 25 mai 2014 vor avea loc niste alegeri europarlamentare. Interesant, nu?
    Toata lumea se foieste, intreaba, ce si cum sa faca?
    Mergem la vot sau nu?

    Situatia sta in felul urmator: Noi, majoritatea de pe facebook, suntem de aceeasi parte a baricadei: protestatari antifrack, anti RMGC, anti sistem. Multi dintre noi suntem prieteni virtuali pe facebook sau chiar in real, iar din acest motiv mi se pare normal sa intervin cu idei, sfaturi vis a vis de acest episod al alegerilor.
    Pentru ca tin la multi dintre voi si n-am sa parasesc nicioadata corabia facebookului cu voia mea, vreau sa fac urmatoarele precizari.

    Avem doua variante:

    1 -- NU MERGEM LA VOT, deci nu votam pe nimeni.

    In cazul acesta, mi se pare absolut normal, chiar daca nu votezi, sa te deplasezi pana la urna de vot si sa-ti anulezi votul prin stampilare multipla, deoarece mizerabilii de la putere pot folosi voturile albe in favoarea lor. Deci, pentru a nu le da aceasta posibilitate, e bine ca noi sa ne anulam voturile.

    2 -- Daca vreti sa va exprimati votul, va rog SA VOTATI NUMAI INDEPENDENTI!

    Este adevarat, nici independentii nu reprezinta o solutie viabila, deoarece calitatea de independent d.p.v.d. politologic este echivoca, instabila si nu prezinta siguranta in a-l reprezenta pe cetatean.
    Majoritatea independentilor au facut parte din actualele partide mafiote, sau au gravitat in jurul acestora, contribuind la prabusirea tarii din toate punctele de vedere.
    Un independent azi este indep., maine nu mai e. Traseismul politic in Romania este la moda, este o arta, din pacate,la fel ca si minciuna politrucului.
    In proiectul meu de reforma politica voi lupta si impotriva acestei anomalii, pe care o consider una dintre privilegiile politrucilor postdecembristi, care a dus la distrugerea acestei tari.
    Nu are rost sa insir numele tuturor independentilor aici, deoarece probabil ii cunoasteti pe majoritatea dintre ei, si nu cred ca va spun prea multe lucruri.
    Daca vreti sa votati independenti, votati-i, dar in veci SA NU MAI VOTATI CU ACTUALELE PARTIDE POLITICE MAFIOTE care au distrus o tara intreaga!

    Trebuie sa fiti constienti ca prin cele doua variante, voi, cetateni ai acestei tari, puteti da o lovitura serioasa actualului sistem politic mafiot instaurat in ianuarie 1990. De aceea, va indemn sa:

    votati impotriva P.S.D.!

    votati impotriva P.D.L.!

    votati impotriva P.N.L.!

    votati impotriva P.N.T.C.D.!

    votati impotriva P.M.P.!

    votati impotriva F.C.!

    Mai avem o problema: ce facem cu P.P.D.D.???
    Observ ca multi oameni de pe facebook sunt ppdd -isti.
    Eu i-as intreba: voi, care sustineti P.P.D.D., sunteti membri ai acestui partid sau doar simpli simpatizanti?
    In functie de raspunsurile pe care le voi primi de la ei, voi descrie P.P.D.D. maine seara, deoarece am multe de spus despre acest partid fantomatic. Pana atunci, ganditi-va toti la cele doua variante pe care vi le-am propus mai sus.
    Si nu uitati ca prin votul vostru dat unor politruci, ii imbogatiti cu inca 8000 euro pe luna, timp de 5 ani, in timp ce multi dintre voi n-aveti de munca si nici bani sa treceti strada.

  60. uc

    buna dimineata 🙂

    Nora, sigur ca exista Ik 🙂
    Seva, a fost foarte tare, nu mai pot de picioare, au fost piese una si una, voie buna, dans-dans-dans, a fost si Sandu Ciorba, fanfara, Odjila et c.

  61. Ik

    Mai intai sintai LOGAN. Cu mazuscule, ca asea vrea pla dnului 1Q si tre sa ma supun dorintei domnieisale………. Dra Uc, de cec radeti de mine ? Natz spus eri la tel. k am vocea prea pitigaiata si k sa nu va mai sun cand is bat ? Sarumana si piciarele alea obosite!

  62. Ik

    Mai intai sintai LOGAN. Cu mazuscule, ca asea vrea pla dnului 1Q si tre sa ma supun dorintei domnieisale………. Dra Uc, de cec radeti de mine ? Natz spus eri la tel. k am vocea prea pitigaiata si k sa nu va mai sun cand is bat ? Sarumana si piciarele alea obosite!

  63. Ik

    Ik nu ecsista , dra Nora. Exista caterinca de prost gust, neseriozitatea, preabagarea in seama, prosteala, ineptia. Si cum toate acestea Trebuiau sa poarte un nume, Un singur nume Li s-a spus Ik…

  64. Manuella

    Danny, cât patos la 3 dimineaţa! Nici dacă strângeai în braţe o femeie nu erai mai aprins!
    Mă întreb de ce nu ai socotit tu în atâta vreme să intri în politică. Să combaţi exact din mijlocul vulcanului. Erupt.
    Uite, ce şansă aveai! Numele tău, cu zâmbet cu tot, pe întregi liste electorale! Nu doar pe coperta unei cărţi!

  65. uc

    Nora :lol:, abia astept s-o auz recitand.

    Iiiik, nu e pitigaiata, ai ras la tel, iupiii, ah, ai o voce calma, uitasem pentru ca sa zic 🙂 pup, pup

  66. Uc, stai să vedem dacă ne descurcăm cu logistica. 😀
    Cel mai simplu ar fi poate să aştept să vină în ţară şi s-o înregistez faţă în faţă. 😀

  67. Manuella, nu dispera! Danny e la încălzire. Bine, e acolo de vreo 3 ani, dar aşa îi place lui, să facă temeinic lucrurile. 😀

  68. Manuella

    Înţeleg.
    Dar ce poză! O combinaţie de Gerard Butler, Robert de Niro, Liam Neeson şi Jack Nicholson! Un mix de invidiat!
    Ochelarii fac poza! Sunt vintage, nu?

  69. Ik

    Acelasi iupiii si dan partea mea, dra Uc. La fel, ii transmit drei Nora, Dnei Manu, 1 calduros iupiiii de pe meleagurile Cernavozii, unde am prins 1 crapustean ca tot ii prohibitie, casa se tavaleasca pin colb dnu Danni de necaz, as putea zice , fara riscu dea egsagera, sa turbeze, sasi muste unghiile da necaz, dnu 1Q se sprijina dun macaz…

  70. Ik

    Acelasi iupiii si dan partea mea, dra Uc. La fel, ii transmit drei Nora, Dnei Manu, 1 calduros iupiiii de pe meleagurile Cernavozii, unde am prins 1 crapustean ca tot ii prohibitie, casa se tavaleasca pin colb dnu Danni de necaz, as putea zice , fara riscu dea egsagera, sa turbeze, sasi muste unghiile da necaz, dnu 1Q se sprijina dun macaz…

  71. Ik

    Dra Uc , imi permiteti sa va sun ear pe 25.12. anu curent, casa va zic LMA insotit dun Craciun Feri ?

  72. Ik

    Tampitu de Timofei lipoveanu scoate tot timpu o scrumbie sarata din buzunar si imbuca. O scoate direct , asa neinvelita. Daia are buzunarele uleioase…

  73. Ik

    Da , de la mine. Acuma veti sti fara indoiala cand ma babardesc io. Sarumana si solicit in avans 1 pupoi pentru sapt. viitoare. Dna Manu ear nu ma salutat cu formula:”” Buna ziua Raj-frumosu blogurilor romanesti, sati fie viata usoara ca 1 fulg, sa ai parte de material de lucru pe saturate !””

  74. E un mister cum reuşeşti tu să postezi comentarii identice. Că eu când mai am de-alea doar dintr-un emoticon, îmi zice imediat că mă repet. 😀

  75. Ik

    Deja sunteti generoasa, dra Nora. Ce femee nu siar dori 1 barbat asa ca Ik ? Intrebare retorica, desigur. Reusesc sa dau comenturi identite, dra Nora, fara sa citesc comentu anterior. Am o tinere de minte ceva de speriat.. Este k dnu Dannii are 1 ceva anume, 1 ceva aparte in poza aia ? I se citeste bunatatea, potentza si modestia in priviri sin toata faptura dansului in ansamblu…

  76. Ik

    Acelasi muah in3-t si din partea mea, dra Nora. Mai ofer cate 1 muah urmatoarelor persoane: dna Edle, Ana, Uc si tuturor doamnelor caremi apreciaza inteligenta. Acelasi muah si pt. dnu Danii…

  77. Ik

    Acelasi muah in3-t si din partea mea, dra Nora. Mai ofer cate 1 muah urmatoarelor persoane: dna Edle, Ana, Uc si tuturor doamnelor caremi apreciaza inteligenta. Acelasi muah si pt. dnu Danii…

  78. Daria

    una dintre tâmpitele cu care stau a pus covorul în vană și vrea să-l lase acolo două-trei zile la înmuiat. și eu să mă spăl peste el. auzi! cum dracu să lași un covor în apă trei zile?!!! și să te speli pe el?
    l-am spălat, l-am scos și ea l-a pus la loc.
    cealaltă a zis că bine că l-am spălat, să nu mai zic că nu fac nimic în casă. asta când eu sunt cea care spală baia, că aia mai veche a spălat-o ultima dată la crăciun și asta nouă niciodată. tot proasta asta nouă mă întreba pe mine de câte ori am dus gunoiul, că ea l-a dus de trei ori în două săptămâni și deja transpirase sub limbă. eu îl duc la două zile, că astea dorm pe ele. cu mopul în bucătărie nu au dat niciodată, nu știu ce-i aia. cămara n-au spălat-o niciodată, frigiderul niciodată. dar eu nu fac nimic! băi, incredibil! câtă nesimțire și câtă ipocrizie! nici masa nu și-o șterg de firmituri tot timpul, dar eu nu fac și nu dreg. mor! mai ales că asta nouă a venit de o lună abia și știe ea ce fac și ce nu fac eu.

  79. Daria

    am observat lenea și nesimțirea asta și la colege de-ale mele, prietene, care nu fac mare lucru dar sunt cu nasul băgat în lucrurile altuia. iscodesc și bârfesc aiurea, fără să-și dea seama că sunt și ele ca alții sau mai rău.

  80. Daria

    am spălat și ușile și perdelele, am tras dulapurile din bucătărie și am spălat după ele, cât s-a putut, și aragazul pe lateral, că era plin de ulei vechi și tare, și lor li se pare că dacă dau cu aspiratorul și au șters praful au făcut cine știe ce.

  81. Daria

    și dulapul în care e coșul de gunoi se murdărește permanent. l-au spălat vreodată? nu!

  82. Manuella

    Permite-mi, Ik, cu o mică întârziere:
    Bună ziua, Raj, atotputernic bărbat, mereu încercat de poveşti cu tâlc şi glume cu sare! Ziua să-ţi fie fără cutremur de Egee! Soarele să-ţi zâmbească după o rază, să-ţi fie ciudă că nu ai ochelari de aviator ca ai lui Danny! Niciun nor să tulbure pacea frunţii tale astăzi, seninul în priviri să-ţi fie, trei domnişoare zvelte să-ţi surâdă!

  83. uc

    ik, @151, daaaaa 🙂 , ai fost la pescuit? si io o sg data, am aruncat firul asa inalt, a aterizat intr-un pom, mi-a fost un pic jena, am crezut c-am stricat undita aia, am pus-o jos :d Salutari lui Timofei 🙂

    a fost cutremur in egee? n-am prins niciunul acolo

  84. uc

    unde s-o uita Dani in poza aia? adevarul e ca nu poti sti…de cand cu ochelarii aia beton 😀

  85. Daria

    Cum să nu mă enervez când văd cât îs de proaste? O să se împută covorul acela în apă trei zile şi eu nu pot să fac duş cum trebuie!

  86. Ik

    In sfarsit cineva care ma apreciaza la adevarata mea valoare, dna Manu. Saveti parte de cei mai bun in lume, dna Manu. sanatate, bani, noroc, iar barbatu pe carel iubi sa fie adoima lu Ik……………. Ii voiu transmite salutarile dv. Timefeiului cand il voiu gasi treaz, dra Uc…

  87. Danny

    Ma bucur foarte mult pentru Ana ca a lansat aceasta carte. Si spun acest lucru cu o mare sinceritate. Nu stiu de ce. O iubesc pe Ana intr-nu anume fel, va iubesc pe voi toate la fel, dar nu stiu de ce. Fiecare dintre voi aveti ceva ce imi apartine, dar nu stiu ce, nu stiu inca ce.
    I-am spus Anei mai de mult sa publice, deoarece mi-am dat seama de la inceput ca are talent. Si a publicat.
    Nu stiu daca a tinut cont de sfatul meu sau chiar avea in minte acest lucru, important este ca a publicat, iar eu ma bucur pentru ea.
    Apoi, i-am spus si Norei sa scrie, deoarece si ea are talent literar, si sper ca intr-o zi sa publice. Si din nou ma voi bucura, pentru ca si pe ea o iubesc.
    Si asa cum v-am mai spus, va iubesc pe toate, cu talent, fara talent in ale scrisului, asa cum sunteti, frumoase, destepte, spirituale, cu umor, prietenoase si mai cum vreti voi.

    De ce va iubesc? Nu stiu, pe cuvantul meu daca stiu.
    Mi-a spus Nora sa scriu ceva, sa inventez ceva, orice, numai sa scriu. As vrea sa scriu, dar momentan nu cred ca pot, deoarece sunt nelinistit, sunt cam nervos, imi lipseste ceva, imi lipseste linistea interioara, echilibrul mental si sufletesc. Apoi se apropie anotimpul calduros si nu-mi este tocmai prielnic in ale scrisului.
    Si mai e ceva. Voi pleca. Voi pleca in curand pe o Insula mare, sa vad lumea.
    Cand la coverul meu de pe facebook va aparea poza cu insula, sa stiti ca atunci voi fi plecat.
    Voi lua legatura cu tara mai greu, si-mi va fi dor de voi.

  88. uc

    azi mi-a scris cineva daca mai traiesc 😆

    Dani, de la chefu de asear’ o piesa draga mie pentru tine

    si succes maine la vot!

  89. Manuella

    Dacă Real mai înscrie un gol, vecinii de deasupra mea vor ateriza în livingul meu! Oamenii ăştia se bucură rău de tot!

  90. Danny

    Dragii mei, a vota, a nu vota sau a anula votul inseamna acelasi lucru in Romania: TOT HOTII POLITRUCI VOR CASTIGA! De ce? Pentru ca au electoratul lor pemanent: PSD-ul are electoratul sau de maximum 40%, PDL-ul este divizat intre P.D.L = 12%. si P.M.P .= 10% , in total 22%. Aceste doua gasti se vor infrunta in alegeri. In conditiile in care cetatenii considera ca nu au cu cine vota, isi anuleaza voturile sau nu se prezinta la vot. Dar, cineva tot trebuie sa castige, conform logicii aritmetice, nu? Vor castiga cei cu electoratul permanent cel mai numeros. Pentru a castiga independentii trebuie sa se prezinte la vot mai multi cetateni decat electoratul permanent al celui mai mare partid din Romania. Dar, v-am spus, in actualele conditii, totul este in favoarea politrucilor si in defavoarea SOCIETATII CIVILE!

    PRICEPURA-M-ATI ???

  91. Danny, exagerezi dracu’! Îţi mai văzui comentariul ăsta şi pe FB de vreo 30 de ori!
    Prea târziu! Eu am votat deja!

    Ce draci credeţi că faceţi cu boicotul ăsta? Alegerile se validează oricum.
    Apoi, cum vă veţi deosebi voi de restul care stau acasă de 24 de ani? Veţi fi băgaţi în aceeaşi oală a ălora care nu le pasă şi nici nu ştiau că-s alegeri azi. Moamă, ce palmă aţi dat voi politicienilor! Nu mai pot ăia de jenă!
    Mai ziceam dacă vă duceaţi şi votaţi nul.
    Apoi, vă plângeţi că partidele mici şi independenţii n-au nicio şansă. Da, e adevărat că legea partidelor şi cea electorală sunt total în avantajul grupărilor mari, dar chiar şi aşa, puteaţi vota verzii sau ecologiştii.
    Ce uitaţi voi, tolomacilor, e că 70 la sută din legislaţie e decisă de la Bruxelles. Ceea ce face ca un europarlamentar să vă influenţeze viaţa mai mult ca un parlamentar de aici. Şi mai uitaţi şi că majoritar europarlamentarii votează legile cam cum le dictează familia politică din care fac parte. Nu votezi neapărat PSD, ci socialiştii. Nu votezi neapărat PDL, ci popularii. Nu liberali, ci ALDE. Etc.
    Hai că m-apucă toţi dracii!

  92. Ik

    Dra Nora, ma primiti si pe mine la lansarea cartii dnei Ana ? Chiar daca nu ma primiti, io tot viu. Daca vedeti intrun colt 1 tip la vio 16o cm, chelios cu burta marea, oleaca craca, oleaca de platfus, cu nasu mare, balbait, sa stiti ca acela is io. Ar mai fi o chestie: daca ma bate Cosa, ca lam suparat mult ? Sa promita ca nu ma va pocni si voi veni. Io vreau so pup pe dra Uc pe paru ala ondulatu, mio permite ? Dnu Danii, aratati traznet in poza. Sunteti chiar mai frumos ca dna Manu si dra Uc si dra Nora la 1 loc…

  93. Ik

    Dra Nora, ma primiti si pe mine la lansarea cartii dnei Ana ? Chiar daca nu ma primiti, io tot viu. Daca vedeti intrun colt 1 tip la vio 16o cm, chelios cu burta marea, oleaca craca, oleaca de platfus, cu nasu mare, balbait, sa stiti ca acela is io. Ar mai fi o chestie: daca ma bate Cosa, ca lam suparat mult ? Sa promita ca nu ma va pocni si voi veni. Io vreau so pup pe dra Uc pe paru ala ondulatu, mio permite ? Dnu Danii, aratati traznet in poza. Sunteti chiar mai frumos ca dna Manu si dra Uc si dra Nora la 1 loc…

  94. Ik

    Dna Manu, e a 3-a oara sapt. asta cand nu ma bagati in seama. Aveti ceva cu mine , vam cauzat 1 necaz ?

  95. uc

    Hiii, Daria, ti-ai pus picioarele in poza? 😆

    ik, te las sa ma pupi 🙂 ca si io te pup, ce faci?:)
    Dani e mai fromos ca mine cand zambeste :), ia sa-mi pui si io neste ochelari de soare…chiar daca nu vad prea bine cu ei.

  96. Ik

    Is tot la Mecidia, dra Uc, sarumana, paru si marochinaria (bratara din pele dela mana, botinele cele fine, poseta Vuiton)

  97. Ik

    Oricum platfusu meu ii mai misto k al dv., dra Uc. Ne vom ascunde dupa 1 draperie si ne vom arata platfusele

  98. Ik

    Tot dupa draperie o sa va fur si un sarut pe coltu ochiului, ca mai mult numi permit. Chestie de manere, buna crestere, educatie, lectura asidua…

  99. Ik

    Tot dupa draperie o sa va fur si un sarut pe coltu ochiului, ca mai mult numi permit. Chestie de manere, buna crestere, educatie, lectura asidua…

  100. UKIP pe primul loc în UK, Front National pe primul loc în Franţa… oribil. Cel puţin aşa zic ăştia pe Realitatea. Sunt şocată.

  101. Salut, Vio.
    Nu apucai să văd ştirile, acum ajunsei acasă. Fusei la un grătar cu nişte prieteni. Din 11 oameni votaserăm 4.

  102. junghiul

    În vremurile astea de restriște, nu ne stă nouă capul unde-ți stau ție picioarele.

  103. junghiul

    Așa!
    La Arad, supărare mare. Pentru prima oară (cred) aici învinge USD-ul, 26%.Nici nu e de mirare.Falcă s-ar fi dus cu cățel și purcel în barca Elenei Udrea și al nașului că nu se suportă cu Vasile Blaga, dar și-ar fi pierdut postul de primar. Așa că i-au ajutat pe șest pe cei de la PMP , fiecare cu cât le-a dat mâna , adică oleacă peste 4%. Drept pentru care au trecut pe primul loc cei care la Arad au fost tot timpul ciuca-bătăilor.
    Mircea Diaconu a fost votat și în Arad, mă așteptam la asta. Demisii în lanț la PNL , inclusiv la nivel local .Au făcut un pic peste 12%
    Deci liberalii se vor înscrie in PPE spre surprinderea celor din ALDE.Vor deveni mai creștini și mai democrați. Adică vor fi colegi cu PDL , PMP,UDMR , coagulând dreapta. O să se pupe toți în Piața Independenței…
    În Europa cred că britanicii s-au luat după francezi zicându-și probabil că : „ Le Pen is good!”

  104. Danny

    Simteam nevoia sa va spun ceva inainte de alegeri.
    As fi vrut sa particip si eu la alegeri, dar n-am avut bani. Apoi in cadrul unui partid nu pot face fatza, deoarece majoritatea de acolo sunt pupincuristi, milogi, cersetori, aspiratori de firimituri de la liderii cu bani, mincinosi prin excelenta, lasi, parsivi pana la D-zeu. Aceasta este imagintea politicii romanesti, acestia sunt actorii mari si mici ai unei cloace politice mizerabile si corupte de 24 de ani.

    Toti viermii societatii romanesti au gasit loc de supravietuire sau de preamarire pe scena politicii romanesti, promovand la rang de arta minciuna, populismul si ipocrizia in fatza unei populatii bolnave din toate punctele de vedere si lipsite de orice fel de orientare personala sau colectiva. Aceasta stare de lucruri trebuie sa ia sfarsit odata.

    Cum ii putem opri pe acesti nenorociti de politruci corupti( ma refer la partidele corupte) sa nu mai candideze din randul partidelor corupte? Stim prea bine ca se aleg intre ei, atentie, de fiecare data fara sa stie membrii de partid din esaloanele doi si trei ale fiecarui partid, din randul celor cu bani furati de la popor.

    Cum? Introducand examene pentru postul de parlamentar. Daca ar fi asa, atunci as avea si eu curaj sa candidez, deoarece ma bazez pe cunostintele mele.
    Eu propun 4 examene pentru postul de euro/parlamentar la urmatoarele discipline:
    1 -- POLITOLOGIE;
    2 -- ECONOMIE;
    3 -- ADMINISTRATIE;
    4 -- ISTORIE;
    Deci, fiecare candidat la functia de paralamentar va fi obligat sa dea aceste 4 examene. Nu am ales intamplator cele 4 materii. Acestea sunt materiile de baza pe care orice politician din lume este obligat sa le treaca, altfel n-are ce cauta in politica.
    Vedeti, n-am trecut matematica, fizica, chimie, desen, muzica, educatie fizica, deoarece sunt irelevante pentru un aspirant la fotoliul de parlamentar. In schimb, pentru a conduce o comunitate umana, fiecare politician este obligat sa aiba cunostinte solide din aceste 4 materii! Daca ar fi fost asa, eu aveam curajul sa ma prezint la examen, dar in conditiile actuale nu -- mi permit, deoarece nu sunt pupin’, nu-mi permit sa va mint, mi s-ar face scarba de mine, n-am nici bani, nu fac orice fel de compromis. Daca voi veti realiza ce spun eu, ne-am putea redresa din toate punctele de vedere.
    Aceasta propunere a mea va face parte din viitorul meu proiect de reforma politica, pe care va voi cere sa mi-l votati in anii ce vor urma. Dar sa stiti ca nu va voi da nici macar un pix sau o bricheta pentru acest lucru, asa cum va mituiesc jegurile politruce de 24 de ani pentru a-i vota. Intelesu-m-ati???
    Si inca o chestie: eu spun lucrurilor pe nume, chiar daca uneori sunt mai dur in limbaj.
    Pricepura-m-ati???

  105. Va povesteec maine despre francezul prost care m-a enervat azi (ici chacun a son jardin et sa famille au moins comme si bouas etions tous des, putain, agriculteurs si scarba de prietena romanca sustinand ca aia nu vor sa se i tegreze! Jigodii! Ala sustinea ca gagica-sa e din vreo rasa superioara de imigranti.

  106. junghiul

    “Left --

    my desires boiling…
    my needs over-powering…

    carefree

    Right-
    ­
    my light flickering…
    ­ my heart yearning…
    ­
    ­ passionate
    Center --

    Logical

    Steady

    ­ Reliable”
    ­

  107. Ik

    Am asa niste nervi la cap, dna Vio mai lipsea. Sarumana si bine ati revenit ! Deci sunt si francezi prosti, dna Nora. Aflati dara dela mine k frantzuzu ii cea mai naspa natie, cea mai ofti, nu ne suporta neam. Frantuzu e lugu-lugu, varu nostu bulangiu da unde sa rupt bulangii. Astia te lasa kand ai nevoe de ei. Sunt si exceptii afcors k de pilda maresalu Berthelot si ink ktiva. Francezu judeca ca tot romanu din provinciile romanesti, se preface ca te agreaza dar in sinea lui nu te vrea neam. Asa cum ne prefacem noi ca ii aream pe moldovenii nostri sau pe cei de peste prut…

  108. Ik, mi-ai mai spus, iar eu iti repet: nu exista cea mai naspa natie. Eu am cunoscut ieri un dobitoc a carui dobitocenie nu era egalata decat de cea a prietenei lui. Romance.

  109. Ik

    Cica dra Nora a cunoscut 1 francez doby. Daca m-ar cunoaste pe mine, nu ar mai zice de altii cas prosti. Dra Nora, as dori sami acordati automat pupoiul de ceput de saptamana. Gata, nu mai umblu cu cersitu…

  110. Daria

    nu-s picioarele mele. 🙄 le-am găsit pe net.
    eu chiar nu mai vreau să vin aici. după tot ce mi s-a întâmplat în ultima vreme am înțeles cât sunt de iubibilă și nu mai suport niciun strănut în direcția mea.

  111. uc

    am fost la steeep, mi-a iesit coregrafia, dar cand nu-mi iese?!
    ik pupic, Nora, Vio, Manu, Daria, Seva, 1Q, Cosa, junghiul si restul salutaaari, pe unde umblati?

    Daria, io din printzip nu stranut in directia ta ca ma intorc cu spatele, na (ca ma enervez). Bine, nu sunt picioarele tale, nu conteaza, sunt frumoase.

    ca mi-am adus aminte de-o marca de bere

  112. uc

    hiiii, Queen rulzzzz. cum am tinut un moment de reculegere cu prietena mea si cativa baieti in fata blocului cand a murit Freddie Mercury 🙂 ce ne-a mai placut. faina piesa.

  113. junghiul

    Barcelona e bine?

    Anul ăsta mi-am propus să ajung în Marbella. Undeva prin octombrie.

  114. uc

    ar fi f bine. Io am trecut pe langa o marbella, era un hotel pe coasta Corfului, ca m-a socat, stiam ca e in alta parte 😆
    Cred ca e minunat in marabella adevarata.

  115. Seva Tudose

    Hello,hello

    se va buli Yahoo-Mail începănd cu 5 iunie 2014,trebuie să schimb cu Google,am primit 635 e-mails toate în spam,
    în 2 zile. Am cred un virus/malfunction,că Avast și Norton mă tot avertizează.

    Lap-top-ul are pe ecran un „stilou imens” și nu face nimic,aștept să vină fiul meu,să-l descâlcească.Acum scriu de la computerul de birou,dormitorul lui Sandu

    Prostia mare este că atunci când cumperi pe net,Sandu piese auto,Viagra…eu companii/agenții de voiaj,rochii
    pantofi,bijuterii,creme…

    nenorociții ”îți vând numele” și te trezești cu sutele de e-mails…MF…așa că voi schimba „E-mail adress” și numai un grup mic de prieteni și copii,nepoții îl vor știi !

    Dăunăzi am găsit mesaj pe telefon,că „ăla” de la S.S, FBI,are „Warrant arrest” ptr. Sandu,am chemat poliția să asculte mesajul,s-a dovedit a fi bineînțeles telefon fraudulos„scums MF” jigodiile…

    și mi-a dat numele întreg a lui Sandu :mrgreen: altă femeie ar fi făcut atac de inimă !

    Nora,

    îți voi da e-mail ori telefon când va fi schimbarea ! Sper să le rezolv până pe 7 iunie…

  116. Seva Tudose

    uc#251

    dar ești„pin Europa” Eu așa știu că România este în Europa 😀

  117. Voi aţi văzut emisiunea lui Mândruţă cu Ana?
    Vă mergea ok?
    Că mie mi se-ntrerupe din minut în minut. Mă disperă.

  118. Edle

    Ah, iar Raj e nebun. (Unde ești Raj, să te mai pup o dată?) L-a sunat pe directorul editurii! 😆

  119. Edle

    Mișto. Și eu, de-abia aștept! Săptămâna viitoare am vacanță. După examenul de azi, la chimie, cam am nevoie de o pauză. 😀

  120. Edle

    M-am bâlbâit de dracu’ m-a luat, da’ până la urmă mi-a pus 1.

    Marea mea problemă cu limba asta va fi cu articolele. Greu le mai nimeresc. 🙄

  121. Manuella

    Am văzut emisiunea lui Mîndruţă aseară, aşa întreruptă, chinuită. M-am încăpăţânat şi nu i-am dat timp să se încarce(sau descarce?).
    Omul, amfitrion plăcut de altfel, iscodeşte, pune întrebări incomode, surprinde, te depărtează de la subiect ca să te întoarcă neaşteptat.
    Mi-a plăcut Ana. Mult. Dincolo de cuvinte, mi-a plăcut emoţia ei. Şi sinceritatea.
    Şi mai cred că ceea ce aştepţi tu, Ana, din partea cititorului, va fi împlinit. Aşa simt eu.
    Succes!

  122. Eu am cedat, n-am mai rezistat.
    O fi bun de amfitrion Mîndruță, dar în rest așa-mi pare câteodată o extrem de productivă bandă rulantă de clișee…

  123. Dar de fuziunea între scroafa din copac și porcul zburător ce ziceți?
    Mie nu-mi venea să cred când am aflat, aseară.

  124. Edle

    Și mie mi-a plăcut Mândruță. Bine, în emisiunea cu Ana, că altfel habar n-am ce-i cu el. A încercat el să cam provoace pe alocuri, dar nu i-a ieșit. 🙂 Răspunsurile Anei au fost delicate și pline de tact.

  125. Păi, tocmai. Încearcă să provoace tabloidal. În fine, o să văd emisiunea, să văd dacă a fost tot ca de obicei. 😀

    Da. Și eu credeam că e știre de-aia inventată, de pe Times New Roman.

  126. uc

    mi-a placut interviul 🙂 Lucian Mandruta a avut un aer sceptic pe alocuri, asa mi s-a parut

  127. Manuella

    Iată că Ana nu se ascultă uşor, după cum nici nu se citeşte uşor.
    Se impun încercări de două, trei ori! 🙂

  128. Edle

    Ei, na, spume pentru atâta lucru? Mie mi s-a părut că Ana s-a simțit bine, cu toate înțepăturile. S-au jucat un pic. 🙂

  129. Edle

    😆 Normal că el te-a enervat, doar nu crezi că mă așteptam să te fi enervat Ana.

    Încerc acum să urmăresc un al doilea interviu, cu Petronela Rotar. Sunt curioasă să văd dacă adoptă același stil. Da’ probabil tot peste câteva ore o să termin, că văd că se întrerupe mereu.

  130. Edle

    Mda, n-am răbdare.

    Din ce-am văzut până la minutul trei, cam același stil. Provocări, provocări. Mi se pare că știe foarte bine ce face. Se “joacă” cu invitatul fără a-l face să se simtă totuși incomod.

  131. Gata! Terminai! Iote și impresiile mele:

    1. în primul rând, în ciuda prozei care dă titlul volumului, cartea nu conține ”instrucțiuni pentru bărbați”. E o descriere comercială, da, dar care amputează nedrept. Pe mine m-ar fi enervat o astfel de marketare. Dar da, nu-s eu pe copertă și nici editură nu dețin. 😀 El o ține atâta langa cu instrucțiunile pentru bărbați (de zici că Ana a scris o carte de sfaturi matrimoniale) că-mi dă senzația că el n-a citit cartea! A frunzărit doar ”Prospect” și încă vreo două-trei, tot din registrul erotic. Cel puțin așa pare. E firesc, da, e comercial, să pună accent pe asta, dar nici să reducă totul la această unică latură. Nu aduce deloc în discuție alte aspecte. Ludicul Anei, stilul ei, lexicul și inovația stilistică, alte teme, alt tip de discurs pe care Ana îl abordează (de pildă, toată galeria aia de personaje absolut spumoase). Nu. Zici că e Ana e un tip de autor precum Cristian Andrei sau cum îl chema pe ăla.

    2. aia cu din ce trăiești… brrr…

    3. întrebarea cu Radu F. Constantinescu, iar așa, doar-doar o scânteie de scandal. Cum de i-a ratat pe Otravă și pe Poptamas sau cum căcat îl cheamă pe ăla de e ultima revelație?!

    4. pe smartwoman nu se scrie literatură (omul nu și-a făcut deloc temele).

    5. chick-lit nu e sinonim cu literatura ”siropoasă” gen Radu F. Constantinescu (ca să nu mai spun că siropoșeniile în general nu-s literatură, iar Ana îi explică bine cu paraliteratura)

    6. veșnicul baubau împăiat ”sandra brown”. Alături de veșnicul baubau ”lumea nu citește” și de clișee obosite precum fetele care nu mai au loc în poșete pentru cărți. Ba au, bă, că e poșete mari!

    7. familia știe?! Ce căcat de întrebare e asta?

    8. Ana îi zice că știe c-a terminat teologia, el face pe miratul. + idioțeniile de după. ”cum poate o fată să facă teologia?”. Gee, cam cum poate să facă și filosofia! Parcă te faci teolog numai ca să te faci popă!

    9. faza cu religia. Praf, praf, praf! Nu doar intruziv, nu doar lipsit de respect, ci ignorant. Să spui că dogmatica nu are logică e… Tocmai! E partea aia care încearcă să așeze cumva în rafturi ce e greu de exprimat. Face ordine în haos.

    10. idioțenia aia cu crezutul în Dumnezeu sau în femeie…

    11. Steinhardt. plictisitor?! Nu-s credincioasă, dar cum să spui așa ceva, intelectual fiind? Să urmărești trăirea religioasă a cuiva în genul lui Steinhardt e un spectacol în sine. Sau a vrut să pară elevul rebel de clasa a opta, mândru că știe să-și sufle mucii cu mâna?!

    12. aoleu, au apărut și băieții întârziați la bere!

    13. tonul lui maimuțărit, de parcă n-ar discuta cu un adult, ci cu un țânc.

    14. veșnica tendință spre vulgarizare. Ba cu sugestia de scris materiale gen ”5 sfaturi pentru adulter”, ba comparațiile cu alți autori din online sau cu producători de siropoșenii cu care Ana n-are nimic în comun decât faptul că au folosit același suport. Ori n-are nas deloc, ori… nu știu. Aducerea în discuție a unor astfel de exemple, chiar cu sens ironic, e total neadecvată.

    15. Capsali! Bine că nu l-a băgat și pe Becali în discuție.

    16. Catedrala Mântuirii!!!! Wtf!

    17. Aia cu omul care ia cartea Anei în loc să citească lucrări ”mai utile”. Ce dracu e aia ”utilitate”, domnule Mîndruță, când vine vorba de literatură?

    Pe scurt, Ana a fost o doamnă, a avut o răbdare de invidiat și o stăpânire de sine…
    Sigur mi-au mai scăpat și altele, având în vedere condițiile în care l-am urmărit.
    Să zicem că nu-s picată din lună, știu că orice reclamă e bună, știu că e greu să păstrezi oamenii în fața monitoarelor când vorbești despre cărți. Dar! Mai știu și că șmecherii reușesc asta fără să fie penibili și fără să fie așa de evident nefirescul contorsionismului. Mîndruță ori nu dă doi bani pe auditoriul lui și crede că trebuie să-i arate maimuța ca să îl facă să râdă, ori chiar e el însuși de o factură vai de capul ei…

    Una peste alta, mă bucur c-a invitat-o, dar dacă n-aș fi știut ce scrie Ana și cu se mănâncă, dacă n-aș fi știut nimic despre ea dinainte, cu siguranță Mîndruță nu m-ar fi ajutat, tentat s-o descopăr.

  132. Edle

    Mi se pare că ai luat-o prea în serios. 🙂 E posibil să știe foarte bine cărui segment i se adresează. Și e posibil să o fi dus intenționat înspre comercial. Las’ că e bine. Până la urmă, Ana trebuie să și vândă cartea aia.

  133. Manuella

    E posibil ca omul să se simtă intimidat de invitat şi atunci uite cum apar cel puţin 17 nuci-în-perete!
    Cred că ăsta îi e stilul, aruncat!

  134. Intimidat? La experiența lui în tv și presa scrisă? Când mă gândesc că eram mică și citeam Dilema Veche, mi se părea deștept! 😆

  135. Manuella

    Da. Asta nu înseamnă că nu e deştept. Doar că gafează de multe ori, pleacă rău din rând şi-ţi lasă impresia că a uitat de subiectul în sine. Revine brusc, amintindu-şi.

  136. Seva Tudose

    oooof,că încet mai este computerul ăsta,dar nici cu

    „Gândule,gând nebun,stai așa să-ți spun,ce nu este bun” !

    am încercat și eu să accesez video-clip-ul cu interviul Anei. Am văzut doar fotografia,am auzit 2-3 vorbe,apoi fanfara,pe amândoi preț de 20 secunde și apoi„nada” !

    am comentat acolo la#3

  137. Seva Tudose

    Da,Nora,am scris eu mai sus,că pe 5 iunie Yahoo va anula multe programe,deja numai poți accesa la Chess„for free on line” ! Sandu de cel puțin 12 ani juca zilnic ca un maniac șah ptr. punctaj,fiind f.bun/mondial,acum s-a dus !

    și știi cine a făcut la Yahoo ca să numai fie șahul pe degeaba ? Un român :mrgreen: Sandu îi știe numele…

    acum Sandu se limitează jucând table(backgemmon)dar nu joacă”life” cu oameni,ca înainte,ci cu „computer-ul” și este atât de prost programat computerul,că îl bați de-l ia mama dracului…n-ai nicio satisfacție !

  138. Seva, nu știu cum e cu șahul online, dar sunt sigură că sunt și alte site-uri unde se poate juca șah gratuit. Tot cu oameni.

  139. Seva Tudose

    Nora,

    și acolo la „Gândul@info” te avertizează că dacă accesezi acel video-clip(interviul Anei) este :

    „vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor…”
    și fiecare dintre noi are/au diferit/e anti-virusuri !

  140. Seva Tudose

    Nora,nuuuu…joci „instant șah” cu computer-ul,care este programat la„începători”

    în direct cu oamenii,Sandu este /era la multi-avansat,
    acum trebuie să joci pe bani !

    așa cum ai juca,poker,blackjack ! Sandu nu vrea așa ceva ! Fiul nostru a căutat peste tot,pe internet !

  141. Seva, cu siguranta te inseli. 😀 nu e yahoo singurul, da un search pe google si gasesti o groaza de siteuri pe care joci live, nu cu calculatorul.

  142. Seva Tudose

    Nora,

    știi cum este acum șah-ul ori tablele în direct cu oamenii ???

    întră un începător,care după 2 ori 3 mutări își dă seama că va pierde…și nu mută ! Dacă aștepți o oră,ceea ce nu poți…dacă pleci tu,EL se înregistrează cu partidă câștigată !

    ÎNAINTE DACĂ NU MUTA ÎN 3 MINUTE,AUTOMAT EL PIERDEA,ACUM NUMAI ESTE AȘA,ȘI PUTEAI SĂ TE ȘI ÎNJURI CU EL,FIE ROMÂN,TURC… 😥

    Acum computerul are șablon,cuvintele de schimb cum ar fi :

    „Hai mută,bună ziua,bye-bye,nice move,hello….șamd” și eu joc table 😀

  143. Seva Tudose

    Nora,am notat,când va veni deseară îi fac această surpriză,precis se va duce la „Tournaments” nicidecum „Players vs. Computer !

    acum am să accesez să văd ce spune acest site !

  144. uc

    si io stiu sa joc table, ma rog, stiam…si jucam binisor :D, sah nu stiu, mai stiam bacara. sase-sase, poarta-n casa, sase-doi, ca la noi :)))))
    😀

  145. uc

    si io am jucat online table -- cu turci, greci, evrei, rusi…etc, ce se mai umflau unii cand pierdeau :))), si era fara bani, ooof, mai ma duceam si cascam gura si la altii cum joaca, se putea…

  146. Seva Tudose

    Nora,

    eu deja am scris la #254 și #318 că noi suntem pe Yahoo,și că trebuie să schimbăm pe Google !

    este maaaaare competiție între cele două mari companii !
    de câte ori intrăm pe google,primim malfunctions !

    îți mulțumesc,am să-i predau astea fiului meu…și vom trece numai pe google !

    Acum trebuie să zbor,e 1:20… 😀

  147. Seva, nu exista ce spui tu. Searchul de la yahoo sau cel de la google sunt la fel de sigure si nimic nu te obliga sa folosesti una sau alta.

  148. Seva Tudose

    OK.NORA

    de câte ori intrăm de pe Yahoo pe un site care aparține de google,apare imediat:

    Threat has been detected…malfunction…

    dar pare-se că noi nu știm cum să scăpăm de aceste amenințări !

    e 1:31 Mulțumesc !

  149. junghiul

    Mai bine învățați bridge.Eu am fost atât de fascinat de bridge , că un an nu m-am mai dus la școală!

  150. Seva, nu stiu ce vrei sa spui cu site care apartine de google. 😀 in general, proprietarii site-urilor vor ca acestea sa fie indexate de toate motoarele de cautare, nu doar de unul. Pistolul, de pilda, nu “tine” nici de google, nici de yahoo.
    Ok, te-am pupat, zi frumoasa!

  151. Vedeţi pe youtube cum a vorbit Iaru (îmi stă el în gât dpdv politic, dar n-are a face, fraţilor, ăsta ştie ce citeşte! şi nu e prima lansare la care îl aud vorbind). 😀 Aşa, de dragul comparaţiei. 😀


  152. Edle

    Iaru a fost excepțional. Dacă eram acolo cred că mă apucam de plâns. 🙂 Dar nu prea văd cum am putea face o comparație. Mi se pare că nu prea are a face una cu alta. 🙂

  153. Daria, ti-am spus ca nu mai particip la jocul “publica, sterge textul, ia vocea, nu folosi vocea, e a mea” blabla.

  154. Edle

    Nu e niciun mod de raportare la carte, Nora. Ăla și-a făcut show-ul. Dacă era la lansarea Anei, fii sigură că ar fi avut un cu totul alt discurs.

    Îți place Petronela?

  155. Uf, Edle. Şi-a făcut show-ul, dar prost. Nu poate avea alt discurs, din păcate e adâncit în zeflemeală de ceva vreme.

    Nu.

  156. În articole, mai e cum mai e.
    Dar pe FB… M-aş aştepta de la un intelectual la mai multe nuanţe, nu să-i bage pe toţi credincioşii (subiect predilect) în găleata pupătorilor de moaşte. E bicolor, vede simplist, hăhăie superficial şi o ţine în sentinţe de tipul “românii sunt proşti” şi “oamenii de stânga sunt nişte milogi filoruşi”. Ştii că n-am dram de naţionalism în mine, dar astfel de lucruri îmi par, pur şi simplu, idioate. Adică mi-e cam ruşine cu el, că se-ntâmplă să mai fim în aceeaşi tabără (în sensul că om fi votat la fel de câteva ori).
    Dar momentul în care am decis să nu-l sufăr de-a dreptul a fost când s-a apucat de miştouri ieftine privind RM şi gazele de şist. Adică ăia din stradă erau, iar, nişte ignoranţi plătiţi de ruşi, care nici legea gravitaţiei n-o ştiu, că altfel, desigur, nu le-ar fi frică nici de cianuri, nici de şist.

  157. Edle

    Când am zis că nu am văzut niciun articol, mă refeream la articolul dispărut al Dariei. 🙂

    Din ce spui, faci foarte bine să nu-l suferi. Eu nu îi urmăresc activitatea nici pe Facebook, nici în alte părți. Am văzut doar astea două interviuri, unde chiar nu mi-a lăsat o impresie neplăcută. Destulă miştocăreală, da’ nu mi s-a părut ieșit din comun.

    Mi-am dat seama, evident, din interviul Anei, care-i e poziția în legătură cu religia, dar nu am realizat și că și-o expune pe toate drumurile. Asta nu-mi place. Deloc.

  158. Danny

    Da, pisica m-a prins de limba, haha…………….
    Mai am de invatat gramatica. Nu ma descurc deloc cu forma continua la trecut si viitor. Si nici Present Perfect nu-l stapanesc bine. Poate ma ajuti tu, Nora.

  159. Danny

    Auzi, Nora, nici n-o sa folosesc forma continua la trecut si viitor, doar la prezent.
    Si ce ma enerveaza present perfect! Incepe in trecut si se incheie in prezent. Asta inseamna sa concep in romana, apoi sa traduc in enlgeza, ete na!
    Nu prea le am cu limbile. Trebuie sa invat acum sa le folosesc cum trebuie.
    Ia uite ce craci are Daria! Frumoase picioare, sexoase, bune de limbuit. Ma scuzati, fetelor.
    Raluca, esti o dulce ca intotdeauna. Neatza!

  160. Apropo de vorbit în engleză, am pățit luni o chestie penibilă rău de tot.

    Înainte să plecăm spre Vamă, am zis să ne vedem la o terasă, la o cafea. Eu cu o prietenă și un tip. Ajung acolo, cărând după mine un troller mic, un rucsac și o geantă. Ei ajunseseră înaintea mea, erau deja la masă. Îi văd și o iau pe scurtătură. Scurtătura era cam strâmtă. Evident că am agățat o cană maaaare de cafe latte de pe o masă. Cafeaua a curs pe următoarele: un laptop, un iphone 5 și o superbă rochie roșie (ar mai fi putut fi ceva?!). Arzând de rușine (urăsc momentele astea), mă pomenesc turuind scuze în engleză. Nu-mi dau seama imediat ce fac, ci abia după vreo două fraze îmi trag mental câteva perechi de palme (ce dracu fac? De ce vorbesc engleză?!!!!). Continuu așa pentru că ar fi fost și mai penibil să-mi ”amintesc” brusc româna. Fata aia a rămas cu impresia că nu-s româncă.

    Singura explicație pe care am putut s-o găsesc a fost că intrasem cumva într-un soi de modul de vorbit limbi străine pentru că tipul era belgian. Dar nu mă satisface total, pentru că nu vorbesc engleză cu el, vorbesc franceză! Bizar rău.

  161. Edle, m-am simțit oribil, oribil.
    Biata fată! Cu căpiate ca mine… sper să nu fi trebuit să-și ducă laptopul la curățat ca mine, când cu iaurtul.

  162. Danny

    Nora, facem un exercitiu de engleza gramatical:
    1 -- I work = Eu muncesc ( forma simpla)
    2 -- I am working now = Eu muncesc acum ( forma continua )
    3 -- I worked = Am muncit ( trecut simplu )
    4 -- I have worked since………. = Cum se traduce????(present perfect simplu).
    5 -- I had worked = Eu muncisem ( M.M.C.P. forma continua)
    6 -- I will work = Eu voi munci ( viitorul simplu )
    7 -- I am going to work = Eu voi avea de gand sa muncesc ( viitorul cu forma “going to” ).

    Numai pe acestea le voi folosi, Nora. Este suficient?

  163. Edle

    Băi, am atâția melci în grădină că pot să-mi deschid un salon de live snail facial. 😀 (Tocmai citisem că astea dau bani grei în Japonia să li se plimbe melcii pe față.) Și îmi mănâncă toate căpșuneleee!

  164. Danny

    Pardon, forma simpla la MMCP.
    Nora, care este imperfectul in engleza? Eu munceam?
    Dar perfectul simplu? Sa muncesc?

  165. Danny

    Dana, eu invat intodeauna cand sunt plecat in tara respectiva.
    Acasa n-am chef, nici motivatie. Imi lipseste motivatia.

  166. Așaaa.

    În Vamă era pustiu. Noi trei și cu ăia doi cred că eram singurii turiști. Fiind doar două restaurante deschise, inevitabil am intrat în vorbă. Na, se și vorbea franceză și la ei la masă, și la noi.
    Și, trei pahare mai încolo, vine vorba de alegerile europene. 😀 Ei nu votaseră, dar erau cam anti UE. Culmea, amândoi. Și românca. De fapt, anti-imigrație.
    Cel mai probabil, dacă s-ar fi dus totuși la vot, ar fi votat FN.
    Dar nu asta era neapărat problema. Ci faptul că mascau xenofobia lor într-o așa-zisă preocupare pentru binele imigranților.

    Ne zicea el că noi nu știm în ce condiții trăiesc ei și cum sunt de exploatați (noi fiind picați din lună) și că sigur-sigur le-ar fi mai bine în țara lor. 😀 Că cică de bine, de rău ar avea o mică grădină (nu știu de unde i s-a năzărit lui că toți avem un petit jardin și că toți vrem să facem agricultură și că e ok să ne mulțumim să supraviețuim). Am încercat să-i spunem lui că, fără UE, nici prietenă-sa (pe care o cunoscuse în Vamă în urmă cu șase ani) nu s-ar fi putut muta acolo și nu ar fi putut munci acolo decât cu ceva dificultăți. Dar nu. Lui i se părea că gagică-sa e un soi special, o rasă superioară.

    De fapt, omul avea ce avea cu ”dumpingul de oameni” (expresia lui, nu a mea). Era ok să se stabilească acolo oameni ca prietena mea (și ea stă în vest de 10 ani), ca prietena lui (adică intelectuali), dar nu și categorii cu probleme. Ăia să stea în țara lor și să-și vază de son petit jardin (efectiv, ne tâmpise cu grădina! că după aia, două zile am ținut-o numai în poante cu grădina). L-am întrebat și eu de dumpingul de produse pe care-l fac companiile din vest aici. L-am mai întrebat și dacă el crede că Franța e acum vreo mare putere economică și se va descurca singură și dacă ține cumva minte cum au ajuns acolo primele generații de magrebini și cum își explică eșecul integrării copiilor lor. Ah, și ce părere are de complicitatea francezilor când vine vorba de angajatul la negru.

    În aceste condiții, ea vorbea numai franceză (chiar și cu noi, româncele) și ne-a anunțat că e une vraie parisienne (doar pentru că e chiante). Deși stăteau într-o suburbie unde singuri au spus că-s singurii albi de pe stradă și nu păreau deloc bobos. 😀

    După prima seară, i-am mai văzut (nu era greu deloc :D), dar ne-am mulțumit la a ne saluta și la un vous? De nouveau?! Merde! Hahaha!.

  167. Danny, încetează să te mai raportezi la română pentru că nu funcționează corespondența asta. Plus că româna are un sistem temporal destul de lax.
    Ăla se traduce cu ”Muncesc de…” Deci, un prezent în cazul de față. Dar alteori cu un trecut. Depinde. De-aia zic să nu mai gândești în română.

  168. Danny

    Am inteles. Deci trebuie sa gandesc in lb. engleza!? Pentru acest lucru am nevoie de experienta la vorbit in lb. engleza, am nevoie de conversatii cu omul in fatza, sa-l aud cand vorbeste cu gura plina, cu jumatate de gura, repede, incet, tare, etc. Am nevoie de cel putin 3 luni.

    Mai, mereu nu-mi functioneaza un script. Numai draci am acum cand am nevoie de conversatie cu voi.

  169. Da, el ca el, dar ea ne lăsa cu gura căscată.
    Bine, nu e primul caz de om plecat care ar prefera, dacă se poate, ca el să fie ultimul venit în țara aia și după el să se închidă ușa. 😀
    Iar tâmpenia cu le petit jardin cred că ea i-o băgase în cap.

  170. Danny

    Da, ai dreptate. Numai ca acest lucru se deprinde in timp.
    Hai sa va dau si ultima poza a mea.
    Nora, te rog s-o maresti. Aceasta va ramane mult timp de acum incolo pe Pistol.

  171. Danny

    Multumesc, Nora. Poza nu este aceasta. Ma chinui s-o incarc, dar scriptul ma opreste.

  172. Unde te chinui, Danny, s-o încarci? 😆

    Edle, păi, l-am întrebat de Anglia acum câteva zile și n-a zis nimic. 😀
    Danny, doar nu te-oi duce în Falkland. 😆

  173. Nu știu dacă e convins că Ana e Joiana. E convins însă că Ana a scris textele cu Codin, iar acum mă amenință că-l pune pe Alex Ștefănescu -- cu care e rudă prin vecini și nași 😆 -- să facă o analiză, să spună dacă am plagiat. (nu prea e clar nici ce anume aș fi plagiat)
    Nu e prima oară când vine cu aberația asta.

  174. Vio

    🙂 si eu culeg mai multi melci decat capsuni in gradina.

    Nora,tot ti-a mers bine cu frantuzul.aici toti cred ca suntem curvulite care se vand pe bani putini.

  175. Aham. Și cine, mă rog, e cel care profită? Marțienii? Nu cumva și angajatorul italian?
    Nici nu prea avea cum să ne facă față, iar belgianul nostru îl mai lua și la marele mișto. 😀

  176. Daria

    m-am întâlnit cu 1Q ieri. nu m-am uitat la el o secundă. aș fi vrut să mă înghită pământul! mi-am întors privirea spre stânga, apoi în jos, apoi iar spre stânga, apoi în față, apoi am intrat în clădire și am scăpaaat! el era în dreapta. i-am auzit și glasul ăla de păsăroi. bleah!
    asta a fost a doua oară când l-am ”văzut” în ultimii doi ani. prima dată a fost tot în clădirea aceea, dar el nu mă văzuse atunci.

  177. Daria

    sper să nu mai am treabă pe acolo vreodată. să-mi dau examenul la anato pat și gata! nu mai intru în clădirea aceea!

  178. Ik

    Normal ca vara o sa intrati la apa, ca doara no sa intrati in alte cele, dra Uc. Va rog respectuos sa mariti opoza dela noul grava sa vaz daca naveti defecte majore. Sarumana.

  179. Ik

    Cei ala zermat, dna Edle Sarumana ? Am ajuns acasa. Am mers aproape fara pauza sarumana dra Nora. Nici macar numi trebue schiuri , ca port aproap[e 50 la tarlici, tenesi, respectiv la clapari….

  180. Ik

    Normal ca esit soarele, ca doara nu era sa iasa luna, dra Edle. Dra Nora, dnu 1Q a facaut 1 apreciere la adresa mea neconforma cu realitatea…

  181. Ik

    Numi apare nica, dra uc. No mai scaldati atata, dati imaginea pe post, va rog. ……….Dnu 1Q nu stiu ce are cu mine, dra Nora. Is in cacat pana in gat, nu chiar pana in gat, oricum is pana la stern si nui tocmai rau, asafar sa numi purtati pik…

  182. Ik

    Ce fusta are dra Uc. E 1 tigank sadea. Is obo de pe drum, dra Nora. Am sofat aproape nonstop. De atata obo, nici nu mai am putere sa solicit 1 pupoi asa k de uichend…

  183. Ik

    Aaaa, Bili Idol. Credeam cai vorba de vun fante de Cluji. Ducetiva si distrativa, dra Uc. Va pup ceremonios pe pleoape, iar pe drele Edle si Nora pe barbie, daca nui cu supi…

  184. Edle

    Angie a prins un șoricel mic mic mic. Un bebeluș. Apoi l-a scăpat în iarbă și ăsta a fugit repede sub tufa de lavandă. Hihi!

  185. Seva Tudose

    uc#445

    dădui click pe 445 și îmi spune că „this contest is unavaible” 🙄

    păi eu nu ptr.concurs vroiam,eram curioasă eventual cu dansezi ca o pirandă ! Dă click pe Sandu Ciorba să te inspire la contest 😆

  186. uc

    mi-au placut aia de la iron maiden, aveau o cohorta de fani den toata lumea, astia mergeau cu ei peste tot, bruce dickinson era pilotul avionului……

  187. Edle

    Nora, miiiiic. Nici nu se vedea prin iarbă. Ca un bondar mai mare. 🙂 Mă duc să bag mâța în casă, că stă la pândă.

  188. Seva Tudose

    uc

    să mă vezi dansând ? În primul rând,cred că tu știi ori nu,că eu sunt deja bunică cu una din nepoate de 19 ani 🙄

    dansez al dracului și sârbe,țigănește dar numai țin mult,
    că obosesc repede,aici am un serviciu f. sedentar de 24 de ani 😆

    dar tu parcă ești din Cluj,cum să ne vedem ? Dacă ai fi în București te-aș invita la„bătută” în iunie 😆

  189. uc

    nu stiu f bine sarba, dara m-as baga, de ce nu, sa prinz ritmul 😀
    cand vii in iunie? nu promit nemica, mai ma gandesc, sa vaz ce si cum.
    ce daca esti bunica? f bine 🙂
    faza e ca in buc nu stiu unde se danseaza, am fost o sg data in Salsa.

  190. Seva Tudose

    uc,

    internetul ori articolul ăsta merge așa de greu,se încarcă dracului în 5 minute 😥

    voi fi în Ro. din iunie și nu știu exact când și unde ne vom întâlni,Nora,Ana…trebuie să apelez tot la ele să caute un loc,să lovească toate stilurile:

    (populară,țigănești,hip-hop,samba…) și să fie cu posibilitate de dans/joc,nici eu nu sunt expertă dar prind din zbor 😆

  191. uc

    ok , dar aprox de cand in iunie? In iunie pot numa in we, pe sambata seara
    ar fi fain 😆

  192. Seva, eu nu ştiu nici un loc unde să fie un singur “stil” din alea, darămite toate la un loc. 😆 Poate o fi Ana mai umblată ca mine.

  193. Manuella

    Atâta ne anunţă Danny că pleacă de zici că rămâne pe veci exilat acolo.
    Danny, ia-ţi şi scrierile cu tine, pe insulă te vei plictisi pescuind.
    Nu uita şapca, ochelarii cu protecţie sporită, Autan-ul, obiecte de îmbrăcăminte absolut reconfortante şi două-trei reviste de sudoku.

    Nu te necăji, foarte mari diferenţe între cele două poze eu nu văd. Ce te faci cu insistenţa asta, acolo, departe , exilat?

  194. Sunt la o instalatie in aer luber, pe ploaie torentiala. Uimitori oamenii cum stau agatati la zeci de metri pe ploaia asta!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *