Iarnă şi oameni în Anatolia

Încep să cred despre mine că sunt o fiinţă teribil de răbdătoare. Sau, mă rog, una care nu preţuieşte din cale afară timpul. De parcă mi-ar zornăi în buzunare ca monedele de cinci bani. Tot auzisem că Winter Sleep e “mişto, dar parcă prea lung, mult prea lung”. În principal, cam de la aceiaşi oameni care şi “ciorba” lui Porumboiu din “Poliţist, adjectiv” o înghiţiseră cu multe noduri, numărând linguri şi secunde. Filmul ţine 3 ore şi 16 minute. Ei, cum n-am avut o problemă cu sorbitul lui Porumboiu, n-am avut nici cu stepele turcului.

Exact atât le-a trebuit personajelor să se coacă pe toate părţile.

Vă avertizez de pe acum că textul are câteva spoilere. Nu mă pot abţine, sunt prea fascinante personajele ca să nu îmi scape una, două, din ce li se-ntâmplă. De altfel, la nivel de epic, nu li se-ntâmplă prea multe. Filmul e construit mai mult din dialog şi din peisaje – dinafară şi dinăuntru – decât din fapte. Aşadar, dacă spoilerele vă strică plăcerea vizualizării (mie nu prea îmi pasă de ele, căci mă interesează mai mereu mai mult “cum” decât “ce”, dar ştiu că majoritatea cinefililor nu vor să ştie dinainte cu cine se mărită fata), mai bine treceţi direct la comentarii. 😛

De la început, filmul mi-a semănat a teatru. Două câte două, rareori câte trei, personajele se rotesc până când le vedem din toate unghiurile. Şi ce mediu mai bun pentru asta decât o comunitate izolată?

Avem Anatolia (la fel ca-n Once Upon a Time in Anatolia, se pare că e provincia preferată a lui Nuri Bilge Ceylan) cu stepa ei şi un hotel într-o zonă în care locuinţele săpate în formaţiuni calcaroase în genul celor de la Cappadocia sunt frecvente (posibil să fie vorba chiar de Cappadocia, nu am căutat). Acesta este mediul în care se derulează povestea. Un spaţiu închis, sufocant, în pofida unui peisaj al întinderilor deschise, generoase. Aydin este stăpânul locului, feudalul, proprietarul hotelului şi proprietarul caselor celor amărâţi. Şi mai mult decât atât. Un soi de caricatură a unui om al Renaşterii, un bogat cu preocupări artistico-intelectuale, colaborator la ziarul local şi fost actor, care ne anunţă ritos că n-a jucat în niciun serial, dar care, cu stânjeneală simulată, într-un anumit context întinde mâna spre a-i fi sărutată deşi se pretinde un progresist.

Are şi un fel de vătaf, un om bun la toate, care face, de fapt, munca murdară, căci stăpânul este prea distrat ca să-şi amintească să confişte bunurile chiriaşilor restanţi sau să trimită executorii judecătoreşti peste ei, de pildă. Şi are grijă de vreo câteva ori să simuleze înălţătoare şi nobile amnezii privind asemenea detalii triviale pe care nu vrea mai niciodată să le discute, cărora le neagă mai mereu importanţa, dar din protagoniştii cărora se inspiră pentru a redacta editoriale prăfuite, dar pline de revolta moralistului care se-ntreabă încotro merge ţara cu oameni cu aşa apucături, care nu se se spală pe picioare şi nu-şi ţin grădinile în ordine.

Drama se desfăşoară pe două paliere: pe de o parte, căsnicia eşuată a lui Aydin, iar ăsta ar fi un cuvânt blând, pe de alta, conflictul proprietar-chiriaş. Chiriaşii reprezintă Turcia săracă şi religioasă: un imam umil, cel căruia i se potriveşte teribil verbul “a se căciuli”, fratele fost puşcăriaş şi aparent depozitarul întregii rezerve de testosteron a familiei, mama lor, şoţia şi copilul celui de-al doilea au trăit mai toată viaţa într-una dintre proprietăţile lui Aydin. Ca-n tragedia greacă şi ca la Dostoievski, echilibrul precar e stricat de “ceasul rău” al fatalităţii: întâlnirea între un caracter vulcanic, genul de om care se află mereu pe punctul de a vărsa sânge, şi o provocare din care nu înţelegem nimic, căci e irelevantă. E pietricica ivită doar ca să frângă un gât. Şi care duce la creşterea precarităţii financiare a întregii familii. Cercul vicios. De aici urmează o continuă milogeală şi umilire a imamului (Hogea Hamdi) în faţa proprietarului prea distrat şi prea din alte sfere ca să înţeleagă ceva din concretul şi sordidul suferinţei lor.

Urmează la rând martira: soţia lui Aydin, frumoasa Nihal, mult mai tânără decât el şi care-şi caută destinul în operele de caritate, încercând să dea sens unei vieţi eşuate într-un mariaj din care nu are curaj să se rupă.

Tot filmul adună “probe”. Pentru unul şi altul. Fiecare personaj parcă e clădit dintr-un morman de gesturi, din dialoguri, din opoziţia creată de interlocutor. Şi peste toţi, peisajul ăla frumos şi nepământean, străbătut de turme de cai sălbatici, peste care, la un moment dat, începe să ningă. Peisaj în care oamenii par mereu mici, mărunte pete negre, locuitori în tranzit.

Drama domestică deschide mai multe fronturi: căsnicia ca război ce cunoştea un armistiţiu fragil, încălcat de Aydin, relaţia frate-soră (la hotel locuieşte şi sora lui Aydin, Necla, divorţata care aruncă în discuţie imposibile dileme morale) care abia reuşeşte să se menţină în aparenţele civilizate (căci avem de-a face cu doi intelectuali, iar focurile între ei nu ajung niciodată la dimensiunea unor incendii, loviturile sunt mai mereu mocnite) şi conflictul, tot mocnit, soţie-cumnată.

Cehovian, destinul personajelor e presărat cu mici revelaţii, dar, helas, niciuna nu are sensul acela “seismic” pe care l-am aştepta. Niciunul nu este smuls din traiectoria lui şi aruncat în alta. Fiecare dintre personaje este un înstrăinat şi fiecare practică un anumit fel de alienare, de separare de ceilalţi. Nici Nihal – cu care am empatizat cel mai mult – nu face excepţie, căci şi ea dovedeşte într-un anumit moment aceeaşi opacitate, aceeaşi lipsă de înţelegere reală.

Nu există buni şi răi aici. Ci doar nesfârşite şi aprofundate tonuri de gri. Am spus mai devreme că se adună probe. Verdictul însă lipseşte. Sau, dacă ţineţi, îl puteţi pronunţa voi. Între tonurile astea de gri, sunt aruncate suficiente teme pentru seminarii întregi de politică, etică şi psihologie. E un film dens ca un covor din Anatolia din ăla original, cu nu ştiu câte mii de noduri pe centimetru pătrat.

L-am antipatizat pe Aydin tot filmul. Pentru moliciunea lui, pentru ipocrizie, pentru egoism, pentru inumana lui lipsă de substanţă, pentru platitudinea lui intelectuală (e un sac imens de clişee pe care le scuipă către ceilalţi cu cel mai enervant şi pedant ton). Toate astea le vezi într-un lent şi sigur proces de dezvelire. Şi ştiţi când mi-am dat seama că e un film mare? Când, deodată, într-o singură frază, dar într-un alt registru, regizorul a decis să treacă din dialog în monolog – singurul – am empatizat, trecând înăuntrul lui aproape pe nesimţite, cu el. L-am simpatizat chiar. M-a PĂCĂLIT!

99 comentarii la “Iarnă şi oameni în Anatolia


  1. 1
    Manuella:

    Aştept să văd filmul.


  2. 2
    Nora:

    Şi Uc văd că se duce. 🙂 Aştept să-mi spuneţi cum vi s-a părut. 🙂


  3. 3
    Manuella:

    Ia să vedem. Astăzi este blue monday. Zi stabilită astfel după studii intense, formule matematice şi altele.
    Evident, britanicii. Sunt convinsă că prima bifă a fost vremea. 🙂
    Avem şi o recomandare: să stăm lângă o fereastră. Nu se precizează dacă să ne bucurăm de ce vedem afară sau să ne aruncăm.
    Şi să ne plimbăm.


  4. 4
    Nora:

    E o luni mai “blue” decât altele? 😀
    Să stăm lângă fereastră, auzi! Dar ce sunt eu, Mama de George Coșbuc?


  5. 5
    Manuella:

    Este cea mai deprimantă zi a anului. Nu mai vorbim că e luni.
    Acum, dacă fereastra e mai cu moţ, se poate executa un machiaj rapid în caz de “ne-timp” acasă.


  6. 6
    Nora:

    Pfiu, de ce n-ai zis de ieri? Mă prinde depresia ca Valentine’s-ul. Nepregătită.


  7. 7
    Manuella:

    😆 poţi s-o mimezi cumva!


  8. 8
    Manuella:

    Trebuie să fim în “trend”.
    Nu ştiu cât o putem convinge pe Uc să fie depresivă, copila asta pare să râdă non-stop.


  9. 9
    Nora:

    😆 😆
    E mai obositor, bre. Că nu ține doar câteva zeci de secunde. 😆


  10. 10
    Nora:

    Da, da, o să fie de muncă.


  11. 11
    Nora:

    Băi, trece ziua și nimic, nimic. Și nici la fereastră nu am stat. 😀


  12. 12
    uc:

    buna ziulica 🙂

    vesti: vorbeam la un tel cu fir si cand sa inchid s-a agatat firu de la tel de cercelul in forma de semicerc, a zburat. am incremeniiiit. acuma cauta tamburusul ala pe jos, nu vedeam nimica pe mocheta gri, noroc cu tel cu lanterna a unui coleg, m-am razgandit. Mai port cercei 🙂


  13. 13
    Nora:

    Uc, se pare că în ultima vreme, cerceii tăi fac picioare.
    Am uitat să vă anunț: a funcționat metoda cu șamponul. Mi-am mărit și rochia, și puloverul (total nesperat!) la loc. 😀


  14. 14
    Nora:

    Telefon cu fir? Hăhă, de când n-am mai folosit unul. 😀


  15. 15
    uc:

    care metoda cu samponul?


  16. 16
    uc:

    am avut si io o metoda sa inlatur niste stropi de ceara de pe mobila si de pe gresie, cu fierul de calcat si o hartie 😀 s-au dus

    si de pe haine functioneaza


  17. 17
    Nora:

    Tanti asta zice că nu merge la pulovere, dar eu am încercat, nu aveam ce pierde și a mers. 😀


  18. 18

  19. 19
    Nora:

    Da, aia cu ceara o știam.
    Auzi, dar merge și cu ceară de epilat? Că acum mi-amintii de cum am ”îmbulinat” un anume hanorac.


  20. 20
    uc:

    buna treaba, incerc si io la o bluza, s-a scurtat 🙂 mersiii


  21. 21
    uc:

    s-ar putea sa mearga, poti incerca 🙂

    am fugeat, pe mai tarziu


  22. 22
    Nora:

    Costele, iar ești la tămâiat?
    Băi, îmi rupi inima. Ești bun de subiect de manele.


  23. 23

  24. 24
    Manuella:

    Uuuc, ia-ţi cercei care se închid cu lăcăţel!!

    Ia să procedez şi eu. Am o bluză care a vrut, brusc, să mă port xs.


  25. 25
    Mediator Autorizat:

    Imi plac filemele care ma cuceresc chiar si castigandu-mi la un moment dat antipatia fata de un personaj !


  26. 26
    Seva Tudose:

    mișto…ciorbă…numărând secundele linguri…wtf…filmul e …diafară dinăuntru…

    nu mai trebuie să-l văd,am înțeles din povestire

    nebunatico,îmi place cum povestești…Cehov(ian)

    Aydin,Necla,2 intelectuali,loviturilee sunt mai mereu mocnite…SOȚIE-CUMNATÂ ?


  27. 27
    Seva Tudose:

    cine-i subiect de…manele ? Costeluș ?

    Nora,vrei să pun o manea ?


  28. 28
    Nora:

    Pune, Seva, pune. 😆
    Costel, da. Așa bântuie locuri trecute că-mi urcă plânsul în piept ș-mi vine să dau cu cafeaua în birou.


  29. 29
    Manuella:

    Aoleo, Seva!
    Aoleo, Nora! Lasă cafeaua în ceaşca ei!
    Aoleo, 1Q! Unde umbli?


  30. 30
    uc:

    buna dimi 🙂


  31. 31
    Nora:

    Domnule mediator, am văzut că sunteți de toate. Și mediator, și notar, chiar și life coach.
    Ceea ce-mi sună a ”restaurant tradițional românesc. Pizza, mici, șaorma”.


  32. 32
    Nora:

    Bună, Manuella. Mi se pare că situația o impune. :mrgreen:
    Seva, dar să fie manea de-aia tristă, de rupt cămeșa. (nu-mi fac griji, Costel știe să coasă)
    Bună, Uc.


  33. 33
    Nora:

    Mi-uitai inelul acasă, parcă-s dezbrăcată.


  34. 34

  35. 35
    Manuella:

    Senzaţia asta o am eu la parfum şi ceas. 🙂


  36. 36
    Nora:

    Da, am mai zis, pentru parfum, m-am întors acasă. 😀
    Ceas n-am, nu port.


  37. 37

  38. 38
    Nora:

    Ha, ce taaaaaare e asta! Aproape uitasem de ea.


  39. 39
    uc:

    daaa, f tare 🙂


  40. 40
    Nora:

    Apropo de flamenco, azi aflai c-a murit Manitas de Plata. În noiembrie. 🙁 Da, știu, avea 90 și ceva de ani.
    Bizar pentru că acum o lună și ceva mă extaziasem cu o prietenă de pe FB la ”La Belle Gitane”.
    Omul ăla e istorie.


  41. 41
    uc:

    n-am stiut 🙁


  42. 42
    Nora:

    http://www.lapunkt.ro/2015/01/17/cand-criticul-compromite-critica-si-la-pachet-uniunea/

    http://www.lapunkt.ro/2015/01/20/despre-cumetrii-literare-si-alte-chestiuni/

    (şi)De-asta mi-e silă de lumea asta, pe care aş fi preferat s-o cunosc doar din cărţi.
    Cu menţiunea că Ruxandrei Cesereanu i-a scăpat un detaliu: şi ăia nemulţumiţi de cumetrie au propriile cumetrii. Sunt doar supăraţi că ale lor sunt mai ineficiente decât ale ălorlalţi.
    (da, Manolescu a fost şi idolul meu. Cred în continuare că unele dintre vertebrele coloanei cu care privesc eu literatura au fost sădite de el, dar, dumnezeule, rapacitatea asta cum l-a urâţit. Şi nu se mai opreşte)


  43. 43
    Nora:

    Jindul şi scârba

    dacă e frig, mie îmi este cel mai frig.
    când e cald, mie îmi este cel mai cald.
    locul acesta cine l-a ales?

    la zece minute de mers e raiul.
    faţa ta e cernită
    mâinile mele tremură.
    de câte ori vine lepra, sapă gropile comune
    le îndeasă cu ce urăsc ei şi iubim noi
    până se şterg diferenţele.

    solzii lacului nu ştiu nimic de grijile noastre.
    noaptea alegem vocile care vin din metale,
    sapă în lemn,
    ies din ce ne spune focul.
    în jurul vorbelor noastre
    coboară o casă plină de fum.
    nu aşteptăm pe nimeni să vină.
    sunt ani de când ar fi trebuit să murim.
    ca un copac smuls mă prăbuşesc in apă
    şi trecutul cade peste mine
    ca un copac stufos tăiat în apă.

    dimineaţa nimic nu mai seamănă cu ce ştim noi.
    soarele e gras, roşu, cancerigen
    şi are faţă de maimuţă.
    creierul coboară în stomac,
    sufletul în chiloţi.
    peştele cu buze lascive de femeie
    puiază în Marea Moarte.
    precum fătul în burta mamei,
    nebunia dă la soroc semne în cap
    şi în plămâni.

    Marin Mălaicu-Hondrari

    Aşa. Că mă uitai după volumele lui de poezie şi pe cărtureşti.ro, şi pe elefant.ro şi nu-s niciunde.


  44. 44
    Manuella:

    Sumbră poezia în fapt de seară.


  45. 45
    Nora:

    Eram cam tristă. 😛
    Aseară, aproape am alergat ca să prind un film la MȚR. Ajung eu și-mi spune un domn de acolo că să mai stau puțin, că deocamdată sunt prima doritoare. 😀
    Am stat, n-a mai venit nimeni. E prima oară când pățesc asta la un film de seară. 😀

    În timpul ăsta, am conversat cu domnul ăla, care zicea ”nu mai vine lumea la noi, se duce la mall, că acolo se și mănâncă, dar și noi avem Clubul” (Clubul e Clubul Țăranului Român, care are și mâncare, cam proastă, și băutură, și unde se întâmplă evenimente de tipul lansări de carte și concerte). Mi-a mai spus că i-a venit rău la ”emag” (am presupus că voia să spună IMAx :D) și că a ieșit după cinci minute. 😀 Nu i-am mai spus că și pe mine m-a luat cu amețeală, dar am rezistat, că n-am vrut să mă dau vitează. 😛
    Exagera oricum. Am prins și filme cu sala plină la MȚR. Sau curtea. Că vara fac și-n aer liber.
    Nu se ivea nimeni așa că am avut ideea de a cumpăra eu cele 8 bilete (ăsta e numărul minim ca să aibă loc proiecția), fiind oricum o veche fantezie a mea, să am un cinema doar pentru mine :D. M-a privit ca pe o nebună și n-a vrut să mi le vândă. 😥 A zis că ce, mă dau banii afară din casă? Mai bine să-mi cumpăr ceva de ei. 👿
    Am fost o proastă. Trebuia să mint că ”vai, ce coincidență! Mi-aștept fix șapte prieteni!”.


  46. 46
    Nora:

    Bună dimineața, apropo. 😀


  47. 47
    marcel zadda:

    hm! asta mi s-a-ntîmplat și mie pe la sfîrșitul anilor ’70. chiulisem de la școală pentru a vedea “piesă neterminată pentru pianină mecanică”. rula numai la matineu, futu-i… eram, ca și tine, singurul client al cinematografului. culmea, tot opt bilete trebuia vîndute pentru a se da drumul la proiecție. am plecat dezamăgit. nu mai știu cum am făcut rost de bani, dar a doua zi m-am înființat la locul faptei, am cumpărat opt bilete și am văzut “piesa…”. cred că eram îndrăgostit de evghenia glușenko, nu mai știu…


  48. 48
    Nora:

    🙂 Ce coincidență mișto. 🙂
    Da, da, la matineu, am mai pățit-o și eu, dar niciodată seara. 🙂
    Eu voiam să văd asta: http://www.imdb.com/title/tt2024519/. Care avea proiecție doar aseară. Omul cu pricina mi-a zis că l-ar relua peste două săptămâni, să vedem. 🙂


  49. 49
    Nora:

    Mișto și că ai rămas singur cu Evghenia, până la urmă. 🙂


  50. 50
    marcel zadda:

    eh, n-am rămas chiar singur. mă-ncurca un pic mihalkov ăla…


  51. 51

  52. 52
    Nora:

    Am pățit-o și eu odată, în liceu. Ne duseserăm, la matineu, să vedem filmul despre Picasso, ăla cu Anthony Hopkins și Julianne Moore în rolul Dorei Maar. Atunci m-am îndrăgostit de amândoi.
    La noi era nevoie de cinci bilete. Dar abia avuseserăm bani de două.
    Am venit la altă oră.
    Cinematograful ăla s-a desființat. Jean Negulescu îi zicea.


  53. 53
    marcel zadda:

    uite cum îmi facuși tu program pentru diseară! m-apuc să caut “pianina”, “fata fără zestre” (de larisa am fost îndrăgostit 100%!) și cred că și “gară pentru doi” _ ăsta e al lui riazanov, parcă _ ca sa-l văd pe nikita … pfuiii! ce tineri eram…


  54. 54
    Nora:

    Heh. Te aștept mâine să-mi spui dacă și cum s-au menținut dragostele. 🙂

    Legat de filme rusești, m-am tot ținut să ajung la Leviathan al lui Andrei Zvyagintsev. E din generația nouă. I-am mai văzut ”The Return” (scuze, mi-e imposibil să rețin în original, neștiind iotă de rusă) și mi-a plăcut rău de tot.


  55. 55
    marcel zadda:

    am auzit de zviaghințev, dar inima îmi spune să-l revăd pe nikita în “siberiada” lui koncealovski. doamne, ludmila, ce frumusețe de muiere!


  56. 56
    Manuella:

    Bună dimineaţa! 🙂

    E ceaţă de “nu mai cunoşti drumul către casă”.

    Domnul MŢR nu e deloc un bun negustor. Când cineva intenţionează să cumpere 8 bilete, chiar îşi doreşte să vadă filmul! Nu-ţi faci alte griji, îi împlineşti dorinţa.

    Nu prea am văzut filme la matineu. Aveam cursuri dimineaţa.
    Dar îmi amintesc că m-au luat colegii odată pe sus, la propriu, să vedem un film. Nu concepeam să chiulesc.
    Eram tocilară.


  57. 57
    Nora:

    Follow your heart, Marcel. 😛


  58. 58
    Nora:

    Manuella, nici eu n-am chiulit până într-a noua. 😀


  59. 59
    Manuella:

    M-am dus la marochinărie să-mi fac trei găuri la o curea.
    O curea foarte frumoasa.
    Omul a ales scula potrivită şi s-a executat rapid.
    Nu-mi vine să cred. Găurile sunt zig-zag, mai mici decât cele originale, niciuna în linie cu ele!
    L-am privit perplexă, mi-a spus că nu mă costă nimic!

    Morala : cumpăraţi curele cu mărimi potrivite!
    Niciodată 5-10 cm în plus!


  60. 60

  61. 61
    Nora:

    Soră-mea are un cizmar care refuză lucrări. 😀 Ce i se pare lui prea greu (deși a făcut nazuri și la o geantă de-a mea, la care trebuia doar să coasă o baretă ruptă) refuză. :mrgreen:
    Sau ia inițiative dubioase. De pildă, i-a dus niște pantofi să le schimbe flecurile și a crezut el de cuviință să schimbe și pielea de pe talpă din interior. Ceea ce a și făcut, fără să-ntrebe. Piele care n-avea nimic și care era și drăguță, perforată cu un model anume.
    Se poartă cam ca pakistanezul cu supa din Seinfeld. Nu poți comenta prea mult pentru că e singurul de la ea din cartier, iar eu, neavând niciunul pe lângă mine, tot la al ei apelez.


  62. 62
    Manuella:

    Cum îşi fac meseria oamenii ăştia?
    O gaură şi o baretă par provocări!
    Nu-i plăteam deloc talpa din interior. Ba mă şi certam cu el!


  63. 63
    Nora:

    Tocmai mi-a parvenit ”Lunetistul” lui Mălaicu-Hondrari, cel invocat și aseară.
    Vă atașez prima pagină a cărții. Mi se pare un incipit genial.


  64. 64
    Nora:

    Și pe soră-mea a umplut-o de draci. Talpa aia făcea mare parte din farmecul pantofilor.
    Cu bareta oricum era delegată nevastă-sa. Ea e, se pare, meștera în marochinărie, el e doar cu încălțămintea. Dar chiar și așa tot a fost ”fuarte, fuarte greu”. 😀


  65. 65
    Manuella:

    Mişto început! 😀
    Ce ciudat arată despărţit aşa “locu-inţa”! chiar corect fiind.


  66. 66
    Nora:

    Regulile despărțirii în silabe la capăt de rând sunt nițel cam ciudate și de multe ori chiar în contradicție cu regulile despărțirii așa cum le știm de la fonetică.
    De multe ori, ele se supun mai degrabă pronunției și/sau rațiunilor de estetică/economie a spațiului.


  67. 67
    Nora:

    Vă vine să credeți că mi se repetă povestea de aseară? Suntem două plătitoare și un domn care intră gratuit. Așteptăm, mai sunt 10 minute. E înăuntru și pisica de care ziceau aseară că stă să fete. Subt siderată! Vai, au mai venit doi! Or sta?


  68. 68
    Nora:

    Ne-au lăsat în sală, suntem 5 plătitori. A mai venit și o a doua pisică. Nefătătoare. 😀


  69. 69
    Nora:

    Mai veni unul. Gataaa, pornește filmul. N-au reclame, săracii.


  70. 70
    Manuella:

    Au socotit şi mâţele! cu puii nenăscuţi! 😆
    Bine că pornii filmul!


  71. 71
    Manuella:

    Sper ca filmul să merite. Că truda fu!


  72. 72
    uc:

    iupiiii, am fost la winter sleep, mi-a placut 🙂
    a dat drumul calului 🙂


  73. 73
    Nora:

    Mă bucur, Uc. 🙂
    Eram sigură că te va încânta faza cu calul. 🙂

    Manuella, n-a fost tot ăla de aseară. Azi a fost “Dans la cour”. Drăguţ, nu cine ştie ce.
    De meritat a meritat căci am un gust teribil pentru poveşti absurde.
    Mai ştii când vă ziceam cum ţin eu la Campionate cu Ghana şi alte ţări din astea?
    Ei, de azi am decis să mă duc cât de des pot la cinema-ul de la MŢR. Până acum, l-am neglijat, mă duceam mult mai des la Studio sau la Elvira Popescu. De acum încolo, dacă am de ales, voi alege MŢR. 😀 Chit că-mi fată pisicile la picioare. 😆


  74. 74
    Manuella:

    😆 😆 aaa! eu nu vreau la film cu pisici jur-împrejur!

    Să fie MŢR! E o problemă cu spectatorii, văd.
    Nu se adună uşor. Chiar şi 8.


  75. 75
    Nora:

    Din ăia care fuserăm, jumate aveau peste 70 de ani. 😀
    Cred că eu am o problemă. 😆 😆


  76. 76
    Manuella:

    😆 😆


  77. 77
    Nora:

    Pfiu, mâine n-au nimic! 😀
    hai că m-am ţăcănit.
    Noapte bună.


  78. 78
    Seva Tudose:

    😥

    voi aveți amintiri f.plăcute legate de vizionarea unui film ori teatru…eu,cred că aveam zece ani ?

    adunam sticle și borcane,le spălam ca să mă duc la centru să le vând. Ori percepeam o taxă de 50 de bani,dacă mă duceam să le umplu sifoanele unui vecin,fie că mă deplasam cu butoiul pe cărucior să cumpăr gaz 😥

    și nu numai că la cinematograful „Modern” de la Rond Coșbuc,apoape de 11 iunie dinspre Piața Unirii…biletele de intrare erau pe categorii: primul rând era 1 leu erai prea aproape de ecran,rândurile 3-4 , era de 1 leu 1/2,la fel și ultimele 2-3 rânduri din sală,unde erai prea departe de ecran…în rest era 2 lei 1/2…

    economiseam și ptr.bomboane,iar la caserii se vindeau fotografii cu actori din filme…Michelle Mercier,Sofia Loren,Ion Dichiseanu…Pierre Brice,favoritul meu din filmele„Winetou” indienii americani…

    de atunci mi-am pus în gând ca într-o zi voi ajunge prin munții Appalachians…și am ajuns și la propriu acolo/aici 😀


  79. 79
    uc:

    neataaa 🙂

    Seva, si io am adunat sticle si borcane 😆

    am adunat si castane in clasele primare -- asta nu-mi placea, nu pricepeam pt ce, si m-am cam si fofilat 🙂


  80. 80
    Nora:

    Neața,

    Seva, mă ocup imediat de poezie și de fotografii.


  81. 81
    Nora:

    http://www.weart.ro/diferenta-dintre-arta-si-obscenitate-intr-o-galerie-foto-exceptionala-2/#

    Mă tot sucesc și nu-mi dau seama ce le lipsește pozelor ăstora ca să-mi placă.


  82. 82
    Manuella:

    Neaţa! 🙂

    Îmi place poza 3. Foarte mult.
    Şi 6, cred că e aceeaşi femeie.


  83. 83
    Nora:

    Da, e aceeași. 🙂
    Și mai am o nedumerire azi. 😀
    Cum o fi reușit Katie Melua să strice așa The Flood de la 2:03 încolo? Are o stare așa mișto, iar la jumate se frânge într-o labă disco.


  84. 84
    Manuella:

    Un disco aşa mai blând, o fi fost ideea compozitorului, a vrut mai mult. Câteodată, mai mult strică.


  85. 85
    Nora:

    Mda, drept. Habar n-am dacă-și compune singură.


  86. 86
    Manuella:

    Trei au compus-o : ea, Guy Chambers şi Lauren Christy.


  87. 87
    Nora:

    Să fie sănătoși. 😀


  88. 88
    Manuella:

    Nedumerirea mea de azi.
    Cum e posibil să primesc corespondenţa pe adresa veche după 7 ani? 🙂
    (după zeci de precizări privind adresa cea nouă!)


  89. 89
    Nora:

    😆 A cui e vina? A expeditorilor care nu-și actualizează datele?


  90. 90

  91. 91

  92. 92
    marcel zadda:

    ave!

    poza 3 este, într-adevăr, bună. e atît de bună, încît, în primă instanță, nici n-am văzut sînii femeii. rămîne să mă lămuresc dacă “amănuntul” mi-a scăpat din pricina emoției artistice sau, doamne ferește!, din alte cauze…


  93. 93
    Nora:

    Ave, Ave! 🙂

    Îmi place ideea nudității în ipostaze din astea total cotidiene.
    Dar tot am impresia că lipsește ceva (nu unei fotografii anume, ci proiectului).
    Altfel, Marcel, nu vreau să înaintez niciun diagnostic. :mrgreen:


  94. 94
    marcel zadda:

    mărturisesc că ideea -- și nu numai ideea -- de nuditate feminină îmi place în orice ipostază! în schimb,(fie și numai) ideea de nuditate masculină, mai ales în ipostaze total cotidiene, cum le zici tu, îmi repugnă cu desăvîrșire. cred că sufăr de demi-homofobie, dacă o fi existînd așa ceva…


  95. 95
    Nora:

    Există, există. Pesemne homofobia are multe nuanțe de căcăniu. 👿


  96. 96
    marcel zadda:

    ești mai demi-homofobă decît mine, bag seamă!


  97. 97
    Nora:

    😆 😆 nu, nu, dar am citit recent ce fel de pornografie preferă femeile și bărbații. 😀


  98. 98
    marcel zadda:

    pentru mine, în domeniul ăsta, manualul inițiatic a fost “conversație la catedrala”. nici azi nu știu cum a scăpat cartea lui llosa de pudibonda cenzură a vremurilor de atunci.


  99. 99
    Nora:

    Mă gândeam la Elogiu mamei vitrege, dar ăla a apărut ceva decenii după.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *