Despre fuste. Și cap

De când și-a început mandatul Iohannis, probabil și din lipsă de vizibilitate în teme cu adevărat importante, toată suflarea toacă ținutele soției sale, Carmen Iohannis. Nu folosesc titulatura de “Prima Doamnă” întrucât nu sunt sigură că, în tradiția noastră republicană, ea există, ca instituție. Spre deosebire de americani, la noi, consoartele președinților au fost mai degrabă prezențe discrete. Atât de discrete că, pe Nadia Constantinescu, nu sunt sigură că aș mai recunoaște-o pe stradă.

Carmen Iohannis pare din alt aluat. E mult mai “lipită” de soțul ei și-l însoțește la întâlniri la care celelalte soții de șefi de stat nu o fac. Cum a fost reuniunea Consiliului Europei din luna martie.

Bineînțeles că nuanțe de gri nu există în isteria națională care-i mereu retro și alb-negru. Sunt fie cei care o pun la stâlpul infamiei pentru că are fusta prea scurtă sau pentru că, în general, nu respectă protocolul, fie cei care spun că e irelevantă fusta atâta timp cât ”ești om ca lumea și arăți bine”. Pe modelul ”nu contează cât de lung am părul, important e cum și cât gândesc”.

Chiar așa. Cum și cât gândește doamna Carmen Iohannis? Știe cineva?

Aici voiam să ajung. Unul dintre clișeele alea care mă scot pe mine din țâțâni e ”regulile sunt făcute ca să fie încălcate”. De acord. Numai că am o adăugire esențială: Regulilele sunt făcute să fie încălcate de cei care le cunosc și de cei care știu ce-ncalcă și cum încalcă. Încălcatul, îmi pare rău, dragilor, nu e pentru căței. Așa, oricine și-ar putea șterge mucii pe mânecă, rânjind, mândru, că nu respectă protocolul bătătorit al suflatului mucilor în batistă pentru că, ce pana mea de păun alb, e rebel.

Cam așa și cu doamna Iohannis. Nu mă pricep la protocol. Mie bunul-simț, posibil de sorginte provincială, îmi spune că nu e în regulă o rochie cu mâneci scurte ziua, mai ales când, lângă, o văd pe Regina Letizia purtând sacou. Dar m-o trăda, experții în protocol să mă judece.

Se aduce mereu drept exemplu de către tabără defensivă modul în care Michelle Obama a schimbat regulile la Casa Albă, unde și-a adus rochiile înflorate și colorate. Și se amintește acea cină oferită în cinstea Președintelui Chinei, la care Prima Doamnă a purtat o rochie Alexander McQueen, roșie, drapată extravagant și cu un umăr gol. Sau, tot într-o situație sensibilă, îndrăzneala din Arabia Saudită, vizită în care a mers cu capul neacoperit. Dar cu sacou și mâneci lungi. Aici e altceva: Michelle Obama nu e doar o fashionistă care-și impune gustul propriu asupra etichetei (de altfel, SUA au o întreagă tradiție în asta. V-o amintiți pe adorabila Jackie Kennedy?), ci face o declarație de stil&putere. Exact. Rochiile ei nu sunt doar frumoase sau îndrăznețe, sunt rochii care ascund un mesaj. Iar mesajul nu este de tipul “Michelle Obama face ravagii la Sibiu! Bărbații nu și-au putut lua ochii de la ea!”, ca la noi. Nu-și șterge nimeni excesul salivar cu palma.

Care este mesajul în cazul alegerilor discutabile ale doamnei Iohannis? În ce cauze se implică doamna Iohannis care să-i câștige dreptul la rebeliune? Michelle Obama plantează roșii în curtea Casei Albe și-i învață pe tinerii americani să mănânce sănătos ca să nu le crape inima la 40 de ani. Se implică în tot felul de cauze sociale&umanitare. Pe doamna Iohannis cine a văzut-o luând poziție în vreo chestiune anume?

Să fii Carmen Iohannis nu înseamnă să fii doar soția celui care e Președintele României. Să fii Carmen Iohannis înseamnă să-ți asumi o funcție, o datorie. Și din moment ce bugetul de stat îți asigură cheltuielile de protocol și din moment ce alegi să reprezinți o țară, fusta nu mai e doar fustă. Altfel, dacă ar fi o doamnă oarecare, din partea mea, ar putea să umble în chiloți imprimați cu steagul SUA și bătuți în Swarovski.

Vedeți, de acord cu voi. Nu fusta face omul. Dar când nu-i nici cap, vai de picioarele pe care fusta le expune.

75 comentarii la “Despre fuste. Și cap


  1. 1
    1Q:

    Bună ziua și LMA cu ocazia sfintei Marți!
    Sărna cetitorilor și răscititorilor dvs!
    Hev ă nais dei la tăți feișăniștii! Să le hie rușâne în primul rând primelor doamne. Care doamnă o să inter dupe mine și m-o apostrofa violent, cu poșeta-n cap, aia cu cărămizi și borduri culese de pe drum și duse acasă la gospodaru` ei, să-i dea de lucru, că are poteca mocirlită până-n deal, la toilette


  2. 2
    1Q:

    Să tră, dom Raj! Pe dvs nu v-am salutat din prima, că-mi place să vă chinui. E că nu mai puteați? E? Nu v-a durut burtica până acum? Unde ați făceat căcuța, ce LOGAN ați găsit, era la fel ca al meu? Rupeți-mi imina


  3. 3
    1Q:

    Era albastru? Da 1,6? Mpi, da? Că dieselurile îs găurite, vă ia corentu` la coccis și înțepeniți de mijloc.


  4. 4
    1Q:

    Dna Manu stă la soare, și-a lăsat oapălu` la unbră să nu se cojească de tăt. După ce că e roșu, să se mai și cojeaaască? Cîă degeaba l-a uns cu loțiuni de plajă, ălea-s prostii


  5. 5
    1Q:

    Dna uc a uitat de unde-a plecat. Se dă bucureșteancă și se fâțâie toată ziua pe scările rulante. Nici nu mai vorbește, ca să nu se prindă lumea fină de acolo că nu e bucureșteancă nativă și să o privească de sus, de la etaj


  6. 6
    1Q:

    Nora e cum zice dom Cristi, bănățeanu`: Ca o apă cristalină


  7. 7
    Nora:

    😆 😆 Cum vine asta, 1Q?


  8. 8
    1Q:

    Dna Seva doarme toată ziua, iar noapte băstăcăne pe net. Încă mai mestecă din cina de aseară și numără în gând: 215, 216, 219. Sare peste 217 și 218, cică doar ea știe


  9. 9
    1Q:

    Cum, cum vine?! Ca o apă cristalină?? Păi mă uit la tine și-ți văz fundul sufletului. Iar ai stat cu babele ălea imunde pe lațul de la portic, la bârfă? I-am dat aseară cu petrol, dacă vrei să știi.
    Cică numa` fetele mari se uitau în luciul apelor cristaline, săracele, n-aveau bani pentru oglinjoare. Își puneau dorințe ascunse, cine știe ce perversiuni


  10. 10
    uc:

    1Q, nu pot pt ca sa tac, e sufi ca merg mai incet :)) vio cateva zile am luat-o pe langa scarile rulante ca era ingramadeala, d-apai dup-o vreme le-am prins gustul 🙂 -- scari rulante, lifturi, chiar si la sala de sport e lift


  11. 11
    1Q:

    Ce suflet aglomerat ai! Pietre, raci, monezi!! Iotea, și-un lănțic de haur


  12. 12
    Nora:

    Fundul sufletului? Fugi de acilea, nu-s eu genul să umblu-n curul gol. Ia să mai iau o pereche de budigăi, preventiv.


  13. 13
    1Q:

    Sărna, bine v-a revenit glăscioru`. E că ați lăsat-o mai moale cu sportul? Lift, scări rulante, ce balustradă visează dom Raj! Chiar, cum vă urcați pe balustradă dacă veniți de la piață cu plasele-ncărcate: cu roșii, ceapă, fasole păstăi și 5 kg de cartofi


  14. 14
    1Q:

    I-ați, ce, toată lumea are. Mai vezi tu vreun exloganist p`aci?


  15. 15
    uc:

    cu plasicele :)) ce sa fac cu 5 kile de cartofi? ahahaha
    mananc cartofi 1 data/l


  16. 16
    1Q:

    Cum ce să faceț, dna uc? Cum? Sunteți în București, 1 oraș aglomerat. Nu plecați de acolo nemăritată. Stați la geam, la etaj, și aruncați cu cartofi în bărbatul care vă place. Oț nemeri unu` din atâția cartofi
    Nora stă la parter. Ghinion!


  17. 17
    Nora:

    😆 😆 Deci, de-aia nu m-am măritat, că n-am cum arunca în bărbați cu cartofi. Mai am și grilaj, zero șanse. 😆

    Și cred că nici cartofi n-am acasă.


  18. 18
    1Q:

    Eu am loat unul mic, prăpădit, încolțit. Mi-am dat seama imediat că cineva e la ananghie


  19. 19
    1Q:

    M-a atins în ceafă, așa, discret. Nu am avut nicio vânătaie, ca alții, nu spun că dom Raj n-are vinete în grădină mai mari ca oul de porumbel voiajor, nu de coțofană hoață, că ălea-s albe și ce mai e alb în grădina dlui mai sus menționat


  20. 20
    uc:

    Da nu vaz bine de la etaj sa iau si lupa :)))


  21. 21
    1Q:

    Aruncați cu nădejde, la nemereală, că altfel puteți să-i scoateți oky.


  22. 22

  23. 23
    Seva Tudose:

    Nora,

    La Casa Albă cînd nu se grădinărește,se dansează Rumba…. He is the Pittbull and she is the first Pittbull-easă !
    http://www.bing.com/videos/search?q=i+know+you+want+me+pittbul+youtube&FORM=VIRE4#view=detail&mid=146B73EB87C20005E174146B73EB87C20005E174


  24. 24

  25. 25

  26. 26
    Seva Tudose:

    Acum serios,vorbind de First Lady,da,intenționat refuză,să fie catalogată doar First Lady,ea dorește să rămână în istorie ca The First Afro-American(ă) Lady !
    Poate istoria nu se va mai repeta…

    Păstrându-și demnitatea,iar rochiile ei spun ceva,are un mesaj.

    http://on.aol.com/video/see-all-of-michelle-obamas-fashionable-looks-from-the-inaugural-weekend-517650429


  27. 27
    Nora:

    Seva, e tot ce-am spus și eu. Michelle Obama e o prezență, nu un accesoriu zâmbitor.


  28. 28
    Seva Tudose:

    Nora, daaa,dar se pune o întrebare,și mulți istorici a Casei Albe,știu că fiecare președinte,redecorează interioarele Casei Albe după gustul lui personal.Unele unde numai cuplul prezidențial are accesibilitate.

    Și mulți se îngrozesc cum vor fi lăsate după terminarea mandatului…colorat și cu tendințe africane,cu citate din Coran ?


  29. 29
    Nora:

    Ha? Seva, tot mai crezi în mitul ăla că sunt musulmani?
    Apoi, care e problema? Viitorul cuplu prezidențial va redecora la rândul lui.


  30. 30

  31. 31
    Seva Tudose:

    Nora,

    Nora,cine poate știi exact ? Nici tu nici eu !
    Obama nu dezminte vehement apartenența lui religioasă,nici c-ar fi musuman,nici creștin !

    La întruniri cu specific religios creștin,d-abia dacă pronunță cuvântul…creștin,ori se limitează cu câteva citate din Biblie…ori God bless America și nu arată convingător…niciodată nu privește-n camera de luat vederi,privirile zbor undeva pe deasupra… body language !

    Iar la întruniri cu specific muslem,are o altă atitudine,de plecăciuni chiar servitudine față de oficialitățile musulmane… body language !


  32. 32
    Nora:

    Seva, după logica asta, Laura Bush e musulmancă. Ea a purtat văl în Arabia Saudită, Michelle Obama n-a purtat.
    Dă citate din Biblie? E deja prea mult! 😆 😆


  33. 33
    Seva Tudose:

    Nora,nuuuu,Laura Bush a respectat protocolul ! Fie că ești tu First Lady,respecți tradiția acelei țări în care îi calci pământul !

    Michelle a fost stubborn/încăpățânată și lipsă de respect/bold ! Acum cu ce intră în istorie ?o persoană ce a încălcat un lucru elementar de etică !


  34. 34
    Nora:

    Păi, ori sunt servili, ori sunt încăpățânați cu oficialitățile musulmane? 😀


  35. 35
    Seva Tudose:

    Și uite că și Jacqueline Kennedy nu s-a sfiit să-și pună un scarf/băsmăluță pe cap,în vizitele ei în India și Pakistan…asta o face pe Jacqueline,musulmancă ?

    http://www.bing.com/videos/search?q=jacqueline+kennedy+visit+in+arabia&FORM=VIRE4#view=detail&mid=33908AF720B3087B1D2233908AF720B3087B1D22


  36. 36
    Raj:

    Dra Uc se da cu scarile rulante. Oricum ajunge mai repedea jos, decat cu loganu albastru. Ce frumoasa e nevasta lu Felipe al Spaniei ! Zici ca nici nu se caca…


  37. 37
    Nora:

    Seva, firește că n-o face. Eu doar am folosit modul tău de gândire. Am aplicat aceeași măsură. Tu ai spus că Obama e ciudat pentru că face plecăciuni musulmanilor.


  38. 38
    Nora:

    Raj, 😆 😆 Genial!


  39. 39
    Seva Tudose:

    Una vorbinm,în alta o dăm… de Barack spuneam cu„servitudine” iar de Michelle încăpățânarea ei de a se ploconi…ca și cum i-ar știbi din reputație !

    și da într-un cuplu se întâmplă să fie unul„servil” și celălalt„încăpățânat” !

    și tu știi la cine m-am referit a fi servil ! Te ascunzi după deget !


  40. 40
    marcel zadda:

    madame iohannis _ moeurs de province

    altfel, să vă dea dumnezeu sănătate!


  41. 41
    Nora:

    M-ascund, m-ascund, dar n-am loc. 😆

    Bună, Marcel.


  42. 42
    uc:

    Ik :))) nda
    era frumos loganu’ albastru , acuma e in amintiri 😀

    Jackie Kennedy a fost iubita de un grec 🙂


  43. 43
    Nora:

    Și-ncă ce grec!


  44. 44
    uc:

    da, da 🙂


  45. 45
    marcel zadda:

    on topic: ce are madame iohannis în cap nu știu, dar, în materie de vestimentație, are un prost gust “cultivat”, aș zice chiar desăvîrșit.


  46. 46
    Nora:

    Marcel, ea ca ea. Dar consilierii ei?
    Apoi, ai fi uimit: eu cred că gustul e chestiune de cap. 🙂


  47. 47
    Jasmine:

    Totusi a lungit fusta cu 2 cm si manecile cu fro 4, fata de prima zi


  48. 48
    Seva Tudose:

    Nora,uite aici un gest de„superioritate” făcut de Obama celui mai sfânt on Papa de la Roma ! Dacă te uiți atent Papa dă mâna cu Barack,dar Obama pune mâna lui stângă peste a Papei,în semn de ocrotire !http://www.bing.com/videos/search?q=obama+meet+pope&FORM=VIRE16#view=detail&mid=8068616986DE777C414C8068616986DE777C414C

    NUMAI PAPA PUTEA FACE ACEST GEST,MÂNA STÂNGĂ A PAPEI TREBUIA SĂ FIE PESTE MĂNA LUI OBAMA,CEL CARE ESTE UN OM DE RÂND ! TOT AȘA CUM MICHELLE A ATINS REGINA ELISABETH,CEEA CE NU SE CADE ÎN PROTOCOL,NU SE ATINGE REGINA !

    Dar hai să-i lăsăm în pace…body language !

    uc,

    Jacqueline a fost iubită de un grec…încă ce grec…?!

    După asasinarea lui John F. Kennedy ea a acceptat relația și căsătoria legală cu Onassis,a rămas văduvă f.tânără cu copii mici,fie ea First Lady…dacă l-au omorât pe soț,ce greutate politică și ce statut ar mai fi avut,putea avea ea ?


  49. 49
    marcel zadda:

    eu cred că mme iohannis e genu’ de self-made man, mă rog, woman, care nu ascultă de nimeni, le știe ea pe toate… sau, poate, e vorba doar de un banal și trist caz de narcisism.


  50. 50
    Nora:

    Posibil. Că e imposibil să nu fi aflat cât de criticată e. Pe românește, probabil că ”i se rupe”.


  51. 51
    marcel zadda:

    mda,bine zici; dacă “i s-ar rupe” la ‘mneaei-n bătătură, n-ar fi nici o pagubă, da’, așa, în văzu’ lumii, chiar mă-ncurcă un pic.

    la urma urmei, însă, într-o țară în care ponta e prim ministru și în care arsenie boca umblă brambura prin buzău, la ce să te-aștepți?!


  52. 52
    Nora:

    Pe Arsenie Boca brambura în Buzău l-am ratat.


  53. 53
    Nora:

    Jasmine, prima zi de mandat sau prima zi de vizită? 😀


  54. 54
    marcel zadda:

    dacă l-ai ratat pe boca, te poți consola cu selfie-ul asistentei care s-a nemurit alături de cotabiță pe patul de spital sau cu aparițiile-șoc de la mormîntu’ mădălinei manole, aka “fata cu păru’ de foc”.


  55. 55
    Nora:

    Marcel, nici cu ăștia nu mă pot consola, că nici de ei nu știu. Sunt irecuperabilă.


  56. 56
    marcel zadda:

    offfff, nu-ți face griji! e plin internetu’ românesc de minuni; e imposibil să le scapi pe toate.

    documentîndu-mă on topic, aflu că mme iohannis gustă spectacolele de teatru și de balet _ e, totuși, un pas înainte; mic pentru ea, dar uriaș pentru țară.


  57. 57
    Nora:

    E recuperabilă, cum ar veni. 🙂


  58. 58
    marcel zadda:

    mda, să zicem că e, dar nu știu dacă asta ne și folosește la ceva 🙂


  59. 59
    marcel zadda:

    și uitai să-ți spun, ce voiam să-ți spun de la-nceput: îmi place mult titlul pe care l-ai dat bulinei de azi.


  60. 60
    Nora:

    Deh, și eu, pe aici. 🙂


  61. 61
    Seva Tudose:

    Nora,nu-l crede pe Marcel #59,dacă nu era vorba despre critica de câtre o doamnă despre altă doamnă…fie ea Prima Doamnă,nu ar fi intervenit ! 😀

    ia scrie ceva despre ,pe cine apreciază Marcel dintre politicieni,și ai să vezi că mai te flata… 😀


  62. 62
    Seva Tudose:

    sunt sigură că este adeptul zicalei:păr lung și minte scurtă ! 😀


  63. 63
    Nora:

    Marcel, dă-te prins!


  64. 64
    marcel.zadda:

    ooooofffff! doamna seva, doamna seva… spune tu, nora, mai pot sa zic ceva?! plua mea, ma dau prins 🙂


  65. 65
    marcel.zadda:

    precizare: titlul CHIAR imi place.


  66. 66
    Nora:

    😆 😆

    Seva e vigilentă, nu ca mine. 😛


  67. 67
    marcel.zadda:

    futu-i! totdeauna a fost vigilenta.

    il citesc, in sfirsit, pe kerouac (on road, dharma bums etc. … pizda ma-sii!). sa mor io, in anii ’70, noi eram mai tari. sau, e de vina traducerea.


  68. 68
    marcel.zadda:

    pai, plua mea, sa-i vad si io pe beat-nicii care-mi faceau fatza la borcanu’ cu spirt; medicinal, de op’zeci de grade, desigur… pai, picau latzi, va zic pe cuvint! noi protestam, in felu’ asta, impotriva conducatorilor tarii: niste criminali, bolnavi psihic, sau, in cel mai bun caz, niste analfabeti afectati de un retard mintal sever.


  69. 69
    marcel.zadda:

    ma-sa-n cur, ne mai miram unde sintem acum…


  70. 70
    uc:

    mneata 🙂


  71. 71
    Nora:

    Aoleu, Marcel. Credeam că faza cu spirtul e doar un mit. 😀

    Neața, Uc.
    Nu știu cine era mai tare, dar tot tare m-aș fi urcat în mașina aia din On the Road.


  72. 72
    marcel zadda:

    daaaaa! hudson-ul făcea toți banii, într-adevăr. da’ gagicile noastre erau mai frumoase, aicile dădeam clasă, să mor io!

    eh, povești din viața la niște oameni…


  73. 73
    Manuella:

    Cineva spunea că este greu să schimbi brusc alegerile cuiva în materie de vestimentaţie. Sigur, e un proces treptat.
    Nu înţeleg de ce nu se pot respecta regulile de protocol.
    Sigur, nu comentez impetuozitatea doamnei. Mă surprind doar alegerile, iată! mai mereu comentate drept nepotrivite, în condiţiile în care eşti profesor la un liceu important în Sibiu şi respecţi o etichetă vestimentară.


  74. 74
    Toni:

    Protocolul de stat, de recepţii mega oficiale este cu totul altul faţă de cel pentru Vatican sau case regale. Şi mai mult de atât, complet diferit de cel dintr-o şcoală, universitate. Doamna Iohannis poate ştia să fie trendy şi considerată foarte cool în funcţie de alegerile vestimentare făcute cât era profesoară în liceul sibian, dar acum e cu niscai trepte mai sus de-atât. Pare o persoană orgolioasă care ştie ea mai bine, dar cred că are de unde-şi alege consilieri pentru a învăţa cum e cu protocolul în diverse situaţii.

    Bravas, Nora, pentru titlu, articol şi echilibrul exprimat.


  75. 75
    Nora:

    Merci, Toni. Asta a fost și ideea. Un pic de moderație, că, vorba aia, radicali avem destui.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *