Floarea din gardul de beton C6/7.5 (B100) și fier forjat

Într-o tufă de trandafiri care se rătăcește pe sine într-un ritm halucinant, prinsă în angoasele de fier forjat, oare care este revelația existențială și rostul gardului?

Mai simte grădina din fața casei freamătul descartesian al șoselei din apropiere? Se pare că totuși da, judecând după cantitatea florilor care apar bergsonian prin diverși mărăcini mizantropi la margine de drum. Cantitatea erbicicolă aproape apocaliptică, echivalentă parcă cu grădina biblică Ghetsimani, știrbește calitatea valențelor filosofice, prevestind o tufă de crizanteme ofilite, ușor înghesuită între lujerii de trandafiri și terifiant de heliocentrică.

Când îl “doare” ghimpele şi nu mai poate răbda, trandafirul galben se apucă să iasă din boboc, etalând petalajul unor arome nonimunde, aproape ca la o parfumerie în care te grăbeşti heideggerian să dai aprioric pe încheietura mâinii câțiva stropi, să termini cât mai repede procedura de cumpărare, pentru că te dor genunchii și șalele.

Uite aşa apar pseudotufele florale cu zeci de mii de aranjamente şi zero coroane mortuare, tufe păstorite de capre care se cred a fi animalele pământului doar pentru că au defrișat undeva, cândva, în neanderthalul existenţei lor zgrunţuroase, o pajiște pe care au tuns-o doar rudele lor paracopitate.

Pseudotufele astea sunt exact ca rugii invazivi care, de cum au ieşit din gardul de nuiele, încep să agațe. În plus, rugii ăia de mur se pricep la zgârieturi de mâneci și mâini pofticioase, deşi nu au aspectul nici măcar un pic din vreun trandafir de soi.

Aşa şi pseudotufele “zgârie şi înțeapă” pe cei ce nu le respectă zona, formând o barieră vegetală fără a fi de acord să accepte bariera altora, emanând digresiuni despre “răsfăţul vlăstarelor” pe care doar ele îl pot simţi, ițindu-se pe o direcție transgresiv dezordonată, iar tu ai impresia că le-au împietrit țepii sau poate că seamănă cu un ciuline mai măricel.

Trandafirul galben iubeşte ortoexistența luminii virtuale, în general disertaţiile florale, iar în particular lalelele tulipomane şi pline de o presupusă superioritate policoloră!

Asta este, suntem aproape 20 de milioane de trandafiri!

De la o vreme, observ că tot apar cu toptanul garofițe, panseluțe, ghiocei de buzunar cârpit care cresc redundant, hortensii ce înşiruie cu nemiluita vrejuri prinse în tentaculele unui lujeraj invaziv aproape imund, dar mai ales tot felul de scaieți, căci nimic nu este mai uşor în mândra noastră grădiniță decât să arunci cu ierbicide în problematica parazită.

Florilor, nimeni, dar absolut nimeni nu poate păcăli parnasul buruienos, pentru că, dacă nu laşi florile să-ţi crească prin vasele de lut până când simţi că te contopeşti cu ele, zadarnic înflorești!

Eşti doar un ciuline plastograf care se ţine departe de exegeza unei brazde, eliberând presocratic amalgamul unor arome reci care vor pieri în molozul maculaturii din spatele casei.

Dacă nu ai un mesaj important de transmis celorlalte flori, e mai bine să nu mai înflorești.

Dacă nu poţi să stabileşti o punte emoţional-olfactivă cu florile, e mai bine să nu mai înflorești.
Trebuie să simţi cum în trandafirul din tine miasmele strigă, palpitând în fiecare clipă, tânjind după dulcea lumină a libertăţii, să simţi noaptea nesomnul reginei nopții, când bobocul freamătă sub imboldul de a se deschide, când tu nu mai eşti tu, dezintegrându-ţi existenţa florală, lasând-o să joace o mie de roluri de bulbi care îţi deschid ochii spre bucolica nemărginire şi ceea ce este poate cel mai important, niciodată să nu te laşi înşelat de parfumul perfecţiunii florale, căci ştreangul entelehiei în buchet nu va face altceva decât să te cantoneze într-un anumit tipar, şablonizându-ţi petalele.

Nu împodobiţi revuistic și inutil buchetele de flori, obligându-i pe trandafiri să stea înghesuiți lângă petunii, este îndeajuns doar să le ferchezuiţi cu ajutorul unor unităţi celofanologice neobişnuite, care te îndeamnă să vizualizezi buchetul, strecurându-te aproape pe negândite printre florari.
Trandafirii sunt eikonul și homoiosisul care fac legătura dintre grădinar şi oniricul trecător. Și nu uitaţi, vă rog, nimeni nu poate păcăli parnasul buruienos!
Totuși sunt câțiva trandafiri care mi-au intrat hermeneutic la suflet: Teahybrida, Polyantha și alți câțiva trandafiri ornamentali, naturali, de grădină. Butași cu rădăcina ambalată sau la ghiveci.
Ei chiar cresc în tufe pure. Petalele lor sunt fărâme de viață, stropi de poesis. EI CHIAR SIMT ȘI TRĂIESC TRANDAFIRUL. Restul e fandacsie erbicicolă, macușorule!

Cum ți se pare mirobolantul articol?

Adaptare după scenariul și filmul unui cunoscut critic de artă culinară și nu numai: http://goodread.ro/poezia-din-lumea-de-beton-si-fier-forjat/

Sursă foto: freeimages.com.

615 comentarii la “Floarea din gardul de beton C6/7.5 (B100) și fier forjat


  1. 1
    Seva Tudose:

    1Q

    ai scris tu undeva”cu ce animal te identifici ?”…n-am reușit să aflu,dar aici m-ai atins la coarda sensibilă !

    Da,mă identific cu un trandafir f.frumos la vedere ce-ți încântă inima la vederea lui,ce-ți încarcă sufletul cu parfumul lui,fiind chiar o floare unică(de sine stătătoare) !

    Dar cum trandafirii au și spini,să te ferească Dumnezeu,dacă nu mă tratezi cu evlavie,se lasă cu sânge ! 😀


  2. 2
    Raj:

    Face ce face dnu 1Q si iar se ia de mine, dra Nora. Cititi printe randuri si-mi veti da dreptate. Nu mi-a pomenit numele, dar numa 1 neavenit nu si-ar fi dat sama. Cand face referire la trandafirii din text, dnu 1Q se refera la loganu mnealui, iar cand pomeneste de scaetzi, face referire la rapandula mea de mercedes


  3. 3
    Raj:

    Face ce face dnu 1Q si iar se ia de mine, dra Nora. Cititi printe randuri si-mi veti da dreptate. Nu mi-a pomenit numele, dar numa 1 neavenit nu si-ar fi dat sama. Cand face referire la trandafirii din text, dnu 1Q se refera la loganu mnealui, iar cand pomeneste de scaetzi, face referire la rapandula mea de mercedes


  4. 4
    Nora:

    Raj, acum, că zici, parcă mi se pare și mie!


  5. 5
    1Q:

    Ha! Nemenea p`aci. Ia să facem nește ravagii.
    Sărna nu mai zic, să trăiască cine apucă, cine are zile și mestecă dumicatul de cel puțin 2jde ori într-un interval de 1 min. Bea apă cu înghițituri mici, și respiră calm, expiră și ține-ți respirația înainte de a înghiți, inspiră după, relaxat, mulțumit că ai avut ce îmbuca. Plescăie fericit și bate-te pe burtică ușor, apoi încearcă un masaj ușor în sensul acelor de ceasornic în jurul buricului.
    Dacă îți vine să râgâie, să râgâi, că e semn de adâncă recunoștință, de sărumâna pt masă la japonezi.


  6. 6
    1Q:

    A se observa cât de elegant îl ignor pe dom Raj, stima, dom Raj, aveți noroc că aveți Mercedes, o mașină de teuton, impresionantă, al cărei istoric mă umple de fiori reci, albăstrui, fix ca albastrul imperial de LOGAN 1,6 MPI cu briz-briz-urile din dotare. Dacă exmândra ar fi avut și ABS, e-he-hei, altfel aș fi vorbit acum. N-aș mai fi avut nicio pată de căcuța pe perna din spate, dna Manu păstrează oapălu la unbră, ca să nu tragă muștele la ea, pe căldura asta din 3 trompe, orice drosophila melanogangster o face mic dejun


  7. 7
    1Q:

    Nora e gravă, se vede-n grava. Stă pe vine, ca dom Raj pe perna LOganului meu albastru aristocrat, albastru mineral, de Mediterana aia sărată care-mi va nenoroci iar okișory mei extrem de albaștri ca irizațiile Loganului 1,6 MPI cu AC și capace de roți stok în lumina crepusculară a unui neon chior, cu fluctuații de tensiune oculară.
    Stă în poziția “pe locuri, fiți gata” parcă acum ar trage careva cu pistolu`…


  8. 8
    1Q:

    Aci Radionutriția, bine v-am regăsit sătui. În această zi aproape toridă, vă invit, dragii mei sătui de atâta mestecat, să dăm o tură prin meandrele cântecului autohton, să ne tihnească:


  9. 9
    Nora:

    Eram pe canapeluță, așa să știi!


  10. 10
    uc:

    ah, is ff tari aia de la Subcarpati, am fost la un concert cu ei intr-un club :)))


  11. 11
    Nora:

    Și eu am fost. Da, sunt creativi.


  12. 12
    uc:

    is din colentina parca 🙂 publicu era in transa 😀


  13. 13
    Seva Tudose:

    uc

    desigur tu fiind f. tânără îți place ff.tare de Subcarpați,dar ce îți place la ei ? Eu nu găsesc că acesta ar fi un cântec,ci un conglomerat de cuvinte Rap !

    http://www.bing.com/videos/search?q=subcarpati+youtube&FORM=VIRE3#view=detail&mid=FD1121AA87652255D622FD1121AA87652255D622


  14. 14
    Seva Tudose:

    uc,

    ca să vezi artiștii/cântăreții ff.buni ,fă acest experiment : uită-te la video-clip fără sonor…și ai să vezi nada la Subcarpați 😀

    uită-te la Pitbull cu sonor ori fără sonor și ai să vezi ce-i ăla un talent !

    http://www.bing.com/videos/search?q=pitbull+youtube&FORM=VIRE5#view=detail&mid=01A73B1D202BC1EAD18501A73B1D202BC1EAD185


  15. 15
    uc:

    pai i-am vazut in conceert, in bezna 🙂 intr-o sala arhiplina care fremata…. imi place combinatia de stiluri, foclor cu ritmuri de hip-hop, nou cu vechi, underground, chiar si versurile 🙂

    nu stiu ce-i aia fff bun ci ce ma inspira :), adeca ma face sa mai stau, sa mai ascult, sa dansez, adica ce-mi place pana la urma


  16. 16
    Seva Tudose:

    uc,

    văzuși video-clip-ul pus de mine cu Pitbull,combinația rumba+ hip-hop ?


  17. 17
    Raj:

    Pupici pt. dra Ucutza, pt. dna Sevutza, pt. dnu 1Qiutzu si pupoi pt. dra Noroi. In fine , pt. dra Nora…


  18. 18
    Raj:

    Dra Uc, acuma sunteti dama de Bucu asa ca dra Nora ?


  19. 19
    Raj:

    Ma gandesc precum ca ce bine era daca in 90 Romania devenea regat. Am avut o discutie cu 1 neghiob care doreste 1 partid unic. Trebuie modificata Constipatia Romaniei, sa prevaza ca Romania sa fie regat domle…


  20. 20
    Nora:

    Pupoi, pupoi!


  21. 21
    Raj:

    Ma calca pe nervi astia dei fute grija de posetele lu Carmen Iohanis. Sai futa grijea atuncea cand or constata ca a furat si din banii furati poarta vuitoane si rochite scumpe ca madam Imelda lu Marcos care avea 1 mil. perechi da papuci. Chestia asta o cam simt si pe pelea mea. Cu ceva ani in urma am primit niscaiva bani de ordonanta si nu mam dus sa fut banii pin insulele grecesti, -pin insulele azorele sau la Pariz, ci mam apucat dio afacere. Acuma tocmai pe astia care sau plimbat ii fute grijea de starea mea materiala, nu ca as fi strans avere. Tot astia care ma fut pe mine la icre, au votat in masa in 90 si dupa, cu Iliescu. Tot astia nui suporta pe reformati si alte culte. Pupoi, dra Nora si 1 felecitari pt. noua infatzosare , actualu grava spune multe despre dv.: purtati basca pe dreapta si asta imi convine, caci nu sunteti de stanga. Io port orice pe dreapta: palaria, casca de protectie si chiar si bijuteriile de familie, scuzati expresia…


  22. 22
    uc:

    Pupicei pt Ik si 1Q 🙂
    Is bine la cuburesti mi place, Ik bravo pt afacere, cand is bani multi laolalta, dc nu i grija de ei un-doi se duc, dragii de ei banisori 🙂


  23. 23
    Nora:

    Nu e nouă, e veche, de prin februarie. 😀


  24. 24
    uc:

    :)) ne-am vazut in febr, pe 14 🙂


  25. 25

  26. 26
    Nora:

    Eu sunt pe repeat cu asta:


  27. 27
    uc:

    f frumoasa, n-o stiam 🙂


  28. 28
    Raj:

    Dra Nora 23, cum nu e 9 din moment ce nam mai vazuto, sarumana si paltonu ? Dra Uc creca e la zoo acuma. Ma cauta…


  29. 29

  30. 30
    Nora:

    N-ai mai văzut-o tu. 🙂 Bine, e nouă pentru tine. 😀


  31. 31
    1Q:

    Sărumâna, dom Raj și să trăiți, doamnelor și donșoarelor! Închin acest ceai aromfruct cu gust maroniu în cinstea eroilor de pretutindeni, neîntinați de păcate-amărâte ca mine sau ca dom Raj, un domn pe care nu-l mai salut cu plecăciune din cauze mai mult decât evidente. Voi deschide acest comentariu cu o leneee, de nu vă puteți închipui, deoarece Sf Lene și-a făcut sălaș și s-a cuibărit între oasele mele batrâne și se alintă lasciv când pe aicișa, când pe FB. V-aș spune povestea sfintei, da` după cum deja v-ați dat seama, că n-aveți și dvs în oase urme din moaștele preacuvioasei Lene, n-am să reușesc. Sunt convins de asta. Lupt acum cu ultimele resurse regenerabile de energie neconvențională să duc până la capăt această frază, căruia nu-i văz capătul, și nici rostu`. Râd ca prostu`, de parcă așa ar fi și nu s-ar mai povesti


  32. 32
    1Q:

    Ce muzică ai pus, Nora! Merci. După ce că eram ș-așa fleașcă, acum o să lenevesc de sting


  33. 33
    1Q:

    Cobor și ridic pleoapele ca obloanele de la magazinele cu antichitiți din antichitate. Am numărat 3 secunde la o bătaie de pleoapă. Altădată băteam 10 per second, mureau fetele


  34. 34
    1Q:

    Lumea fierbe pe net de căldură, încet, ca broaștele, ca să nu sară din ceaun. N-am fiert niciodată broaște, da` acum aș face o probă. Și dacă n-am broaște, ce, oamenii ce-au, nu fierb? Fierb și mai convingător, habar n-au că fierb, și dacă le spui asta, te stropesc cu zeama în care băltesc. După ce că legumele din jurul lor sunt cam putrede și apa clocită, aroma ce le iese prin toți porii face supa de un verde dens, aproape de Paris.


  35. 35
    1Q:

    Cine vrea să guste?! Aș gusta, da` pe căldura și lenea astaaa, n-am nicio plăcere. Pun sare din oki, o răzui de pe salopeta dlui Raj, că doar dânsu` muncește la grădină, nu altu`. Mai tai și-o ceapă, așa, ca să văz dacă mai am lacrimi, că mi-au secat de mila lor. Blândul păstor, blândul păstor


  36. 36
    1Q:

    M-aș duce să zac la șosea, în șanț, să mă uit cum trec mașinile, poate trece și LOGANu` cela 1,6 MPI cu capace rotunde și AC da` fără ABS, albastru mineral mediteranean, ce odat` a fost supt comanda mea pricepută, ocrotitoare și iubitoare de oameni la trecerile de pietoni


  37. 37
    Raj:

    …. cu capace cu cacat rotund,cu AC si ABS din pula, dnule 1Q. Am onoarea !-


  38. 38
    Seva Tudose:

    Raj #21

    tu băiatule ești extraordinar de deștept ! Tot ce ai scris la #21 am citit,răscitit…..și te iubesc !

    Chiar dacă ne-am certat

    1Q

    te rooooooooooog,lasă-l pe Raj în pace ! And leave the Logan to be blue !

    And now lets have some Blues,or some Bluegrass music,there are 2 different styles !

    BLUE !


  39. 39

  40. 40
    Seva Tudose:

    Și dacă nu-l iubesc pe Steve Martin la nebunie,numai spun că este și un actor desăvârșit ! iubit aici în America !

    http://www.bing.com/videos/search?q=bluegrass+music&FORM=VIRE4#view=detail&mid=C1AE6EE0D685F9779E98C1AE6EE0D685F9779E98


  41. 41

  42. 42
    Seva Tudose:

    Nora !

    eu acum ascult pe ”I am a man of constant sorrow”frumosul meu
    deși ca actor, în viața reală, este ca un comunist,dar când a făcut filmul,a fost NUMBER 1 in America !


  43. 43
    uc:

    🙂

    io ma uit acolo la bing, da nu stiu pa care din ele sa pun degetelu 🙂 bing asta le da la gramada vaz ca , iara io nu ma pricep


  44. 44
    uc:

    ador piesa asta 🙂


  45. 45
    Raj:

    Dra Uc 43, sarumanusitele + nasucu, nici io nu stiu atuncea cand vaz 2 sani cu sfarcurile aderente, nu stiu pe care drinte ele sa pui destu. Daia nu ma mai duc io la nudistele cele dezbracate, penca iau cate 1 cap in gura de fiece data. Odata am primit 1 per. palme. Pleosc, pleosc ! Dna Seva, ati fo la nudisti ? Ca dra Nora , da, penca are nuri. Io nu inteleg de ce la nudisti lumea socializeaza ca si cum ar fi imbracata. Se face abstractie de faptu ca doamnele is in pasarica goala, respectiv domnii cu scarbavnicile madulare la vedere. Io la nudi nu ma duc penca am puta mic si am complecse …


  46. 46
    uc:

    neata 🙂

    na, ce sa faca si ei , sa nu socializeze? is in padure? :))
    abstractia asta …..


  47. 47
    Manuella:

    Am văzut primii nudişti pe plaja de la Costineşti.
    Mă plimbam pe mal, mă uitam doar la apă, habar n-am când am trecut de linia cuminte. Ridic ochii şi-mi apare în faţă un tip bine înfipt în nisip, cu pălărie pe cap şi ziar în mână. Cu totul în aer.
    Mă uit la stânga, dreapta, sus, jos, amestecate trupuri de femei şi bărbaţi, nestingheriţi în goliciunile lor.
    Socializau doar femeile, Raj, schimbau impresii, probabil 🙂
    Cred că m-am grăbit să mă întorc, eram clar intrusă. Nu purtam doar costumul de baie, aveam şi rochie.


  48. 48
    Nora:

    Dar de ce să nu socializeze, Raj? Ce, dacă ești dezbrăcat, n-ai gură? 😀


  49. 49
    uc:

    … 🙂 la costinesti ! :))))


  50. 50
    Nora:

    Manuella, am prins perioada de Vamă când încă mai erau nudiști. Și nu doar în colțurile extreme, ci la Stuf.
    Stăteam eu pe burtă, într-o vară, picotind aproape. Și o aud pe una dintre tipele cu care eram discutând cu un tip. Ridic capul, jumate adormită, cu ochii întredeschiși. Dau cu privirea fix în pula unuia. La vreo 50 de cm așa, de mine. Mai era și o celebritate în devenire.
    Era în curul gol, dar în ie. Să nu-i ardă umerii. Sehr cool. 😀


  51. 51
    1Q:

    Sărna și atât! Cu dna Seva nu mai vorbesc în veci! Să mă trăznească, să moară, să dreagă, dac-oi mai vorbi cu dânsa, după ce că mi-e datoare și-am iertat-o de datorie, mă mai și ceartă că de ce-l supăr pe dl Raj. Să tră, dom Raj, nu vă mai supăr, căcați-vă-n toate LO… de fapt, în toate mașinile, mai ales ălea americane, că nu mă supăr! Dacă m-ați fi vezut cum mă holbam la mătărânga unuia la Costinești, vă cruceați. Stătea dervișu`-n cur, fix în locul unde murea valu`. Cum ajungea în dreptul lui, valul îi ridica bârzoiata, apoi i-o abandona flască, și iar venea un val care i-o lua din scurt urmând să o lase ca pe-o părăsită pe peron.
    Ce, n-am încercat și eu mai încolo? Da` la mine valu` se spărgea de râs, nuj de ce, da` era mișto senzația


  52. 52
    Nora:

    😆 😆 😆


  53. 53
    Raj:

    Am libertatea dela dnu 1Q de a ma caca in toate loganele, dra Nora. Sa se consemneze ! Imi dau sama ceati patit, dna Manu. Dv. care nu scriti peicea nici macar cuvantu cacat, sa nimeriti intre nudisti. Bine ca nu era mai aproape de dv., cariciul lu ala, dra Nora. Io odata luam potrivitu dejun , ca la mine nu poate fi vorba de micu sau marele dejun, caci ma hranesc rational, si cum mancam io, 1 sa asezat pa nisip cu gaura curului la vio 20 cm . de nasu meu. Cei 50 de cm. care va despartea pa dv. de cariciul lu ala, mi se pare o distanta rezonabila…


  54. 54

  55. 55
    Nora:

    Eu știu dacă 50 or fi fost? că nu prea le am cu aprecierea distanțelor? Cert e că am văzut-o bine și pe toate părțile.


  56. 56
    1Q:

    Ha! Nici n-am pomenit de LOGAN 1,6 MPI albastru mineral&restless. Am lăsat puntea de suspensie ridicată la LO…E o anagramă, LOPE. LOL!!!


  57. 57
    Raj:

    Aha, ati vazut-o 3D, dra Nora !


  58. 58
    Raj:

    Aha, ati vazut-o 3D, dra Nora !


  59. 59
    Raj:

    Puntea de suspensie ridicata. Puntea de cacat, na !


  60. 60
    Manuella:

    Îţi dai seama, Raj, m-am înroşit la faţă, am coborât privirea şi am încercat să-mi păstrez cumpătul să nu leşin.

    Alo, 1Q! am o idee cu anagramele tale! că tot vorbim de funduri goale 😛
    Auzi, pretenţii! Albastru mineral, hm!


  61. 61
    1Q:

    Cum pe toate părțile?? Că o parte rămâne nevăzută, ca a misteriosului satelit natural al Pământului. Că doar nu se rotea radial-axial


  62. 62
    1Q:

    Dna Sevaaaaaaaaaaaaaaa, dom Raj se ia de mine! Și io tre` să tac, a? Bineee


  63. 63
    1Q:

    Nu-s pretenții, dna Manu, sărna! E purul adevăr, spus de un bărbat tru, să n-am parte de datoria de la dna Seva. E albastru pur-sânge-nobil, că și nobilii aveau fundul vânăt, nu roșu ca maimuțele


  64. 64
    Manuella:

    Nora, cred că şi eu am văzut-o bine pe a omului cu ziarul.


  65. 65
    1Q:

    Îu! Și dna Manu are vederea periferică 3D


  66. 66
    1Q:

    Dacă la vederea aia periferică erați gata să leșinați, dna Manu, apăi la o frontalăăă…


  67. 67
    Manuella:

    Eram copilă, ce vrei?
    Acum sunt mai puternică. 🙂


  68. 68
    uc:

    1Q, io n-am pricipit pana la urma, si n-am dormit aznoapte pe tema asta :))), ce-i aia barbat tru, ca dc e tru se exista si fals? presimtesc ca iar n-o sa am sommn, am rog, o vreme


  69. 69
    uc:

    3 d cu efecte speciale :)))


  70. 70
    Manuella:

    E, hai, Uc! N-o cocoţa!


  71. 71
    uc:

    :d))) we fain, pup


  72. 72
    Nora:

    Ei, omul se cam frichinea, iar eu a trebuit să mă-ntind ca după somn, știți cum e.
    Dacă n-ați priceput: eu eram întinsă pe nisip, el stătea pe vine în fața mea.


  73. 73
    Nora:

    Manuella, 😆 😆


  74. 74
    1Q:

    Aolică, dna uc, ce efecte speciale să facă o biată pulovără? Se vede că de asta n-ați dormit, tăt așteptați efectele, da` la cauze să nu umblați, să nu umblați, că cine știe ce pățiți.
    Bărbatul tru: Definiție.
    Bărbatul tru e acel mascul care întrunește un cumul de calități deosebite. Are păr pe piept, oleacă de chelie, poartă sandale măs.40 și tricoaie lălâi, blugi uzați, e vesel când se apropie w-end-u` și ascultă muzică eclectică. În traducere free, e 1 exLOGANIST 1,6 MPi cu AC și capace de roți stok, nițel julite de borduri, și alte hălea, că mi-e lene să maid etaliez


  75. 75
    1Q:

    Deci, ca să vă explic, că vă văz tare nepricepute. N-aveți cum s-o vedeți de jur-împrejur, că atârnă doar pe o latură. Altfel nu mai făcea umbră, sau se deșuruba


  76. 76
    Manuella:

    Nora, să nu zici că nu aveai varietate în peisaj! 😆 😆


  77. 77
    1Q:

    Prin urmare, dacă avea 4 laturi, doar 3 erau vizibile. A 4-a latură rămâne misterioasă, tolănită pe cele doo nuci (dacă are)


  78. 78
    Nora:

    Uf, 1Q, mai lasă-mă cu geometria ta. Era o pulă rabatabilă, na!


  79. 79
    1Q:

    A, în cazuri speciale, de efect maximum maximorum, se poate vedea și partea misterioasă, da` șade rușine, nu vă mai spui


  80. 80
    Nora:

    Și se-nvârtea, ca Pământul, și-n jurul axei proprii.


  81. 81
    Manuella:

    😆 :lol:, ca un cilindru, aşa!


  82. 82
    1Q:

    Aaaa, păi în cazuri d`astea, da, se vede toată, mai ales dacă bate oleacă de vânt


  83. 83
    Manuella:

    Oleacă? Vai, mama ei! Sau tatăl ei?!


  84. 84
    1Q:

    Of! Ați văzut și voi un obrăjor de bonsai, un ciot de wikipedia și gata, vă lăudați de parcă ce mare lucru ați văzut


  85. 85

  86. 86
    1Q:

    Aozi! Toată…


  87. 87
    Manuella:

    Nu abate discuţia. Nu sunt de acord cu definiţia bărbatului tru.


  88. 88
    1Q:

    Să aozim și altă variantă: ia


  89. 89
    Manuella:

    Începutul tău e bun. Cu sfârşitul nu sunt de acord, sub nicio formă.
    Pe la cuprins, să zicem fără oleaca de chelie, cu 42, măcar, la pantofi, nicidecum sandale!, nimic lălâu sau uzat, bucuros în fiecare zi!


  90. 90
    1Q:

    Ăla nu e tru, dna Manu, e fals 5 zile/wk!!!
    Și pantofi pe căldura asta? Cât de faaals, îîîîî
    Cu lălâiele, hai, că e oleacă tru, dar uzat tre` să fie, că nu e fals să poarte ceva nou mereu.
    Și care bărbat n-are oleacî de chelie, măcar la tâmple?! Nu e bărbat tru, e clar, e cam fals


  91. 91
    1Q:

    42 poate purta și bărbatul tru, da` dacă face caca pe vine, îl deranjează. Și nu poate să alerge când îl aleargă câinii, că d`aia statul român se luptă cu maidanezii


  92. 92
    Nora:

    😆 😆
    Deci, se adeverește la propriu vorba ”nu ne mai putem căca de pantofi!”.


  93. 93
    uc:

    :d cam cald
    tricoaie lalai? Huooo :)))


  94. 94
    Raj:

    Ce mai tura vura, pula era ca 1 cilindru, are dreptate dna Manu. Acu sa trecem la treburi serioase: nu e bine sa aveti onoarea dnule 1Q a va caca stand pe ciuci daca purtati normal la pantofi 42, si aveti incaltamintea mult mai mare, de pilda 47, penca e pericolu sa va cacati pe staif. Cel mai bine e ca atuncea cand aveti onoarea a va caca, sa o faceti descult. Io daca vreau, sa fac caca in timp ce conduc, penca mercedesu meu prezinta podeaua corodata si are o gaura mare. Intro zi voi face chiar 1 selfie. Selfie cu cacat…


  95. 95
    Raj:

    Cine are 3 coaie, dra Uc ? Ca ati spus “tricoaie”. Sper ca nu loganu dnului 1Q…


  96. 96
    Raj:

    Maine sa anuntat iar canicula si creca noi mai pleca deacasa cu izmana albastra. Azi mam cam incins la testicule si in + izmana a avut oleaca de suferit in zona slitului, caci prezinta o pata de urina tip britanice urinate si tre sa folosesc niscaiva turnesol sa-i dau culoarea tip albastru logan…


  97. 97
    Seva Tudose:

    Raj#45
    așa sunt eu,răspund cu… mother fucker întârziere ! Deh, ora Americii !
    Raj,eu te-am iubit,te iubesc și te voi iubi mereu !
    ”primit 1 pereche palme,pleosc,pleosc…”

    1Q#62/63

    de ce spui aici pă net că ,(cu) dna Seva nu mai vorbesc 😥 de ce nu mă mai iubești(anymore) ?


  98. 98
    Seva Tudose:

    1Q

    TREBUIE să știi cât eu te iubesc/apreciez/ tot ce tu scrii(oriunde) ! Ești extrem de inteligent,funny,și nu cred că poate exista un alt om pe fața pământului,ca tine ! Gataaaaaaa am zis…send


  99. 99
    Raj:

    Dnu 1Q, luati-va pula cu dv. si veniti aicea sa dati pept cu uraganu, adica cu mine. Va urez 1 uikend minunat ! Acuma io tre sa plec ca am treaba intrun loc. Rameneti cu bine, ramaneti cu pula !


  100. 100
    uc:

    buna dimi cu soare si voie buna maxima 🙂


  101. 101
    Nora:

    Bună, Uc! 🙂

    Ce weekend, te-mbătași, Raj?
    1Q e belfer, e-n vacanță, își scaldă nostalgiile loganistice în Mediterana…


  102. 102
    Raj:

    Da, isi scalda scrotu cu oole aferente in Mediterana…


  103. 103
    Raj:

    Da, isi scalda scrotu cu oole aferente in Mediterana…


  104. 104
    Raj:

    Sarumana si haripa infundata dela oapelu cel rosu ca (d)racu, dna Manu !………….. Pai az nui marti, dra Nora ? Me, Jo si gata, vine Vi , Sa si Du. Deci uichendu ii iminent…


  105. 105
    Manuella:

    Nicio aripă înfundată, Raj!
    Am văzut, să ştii! La Ana!


  106. 106
    uc:

    1Q, vacanta frum, pozeee de la mare vreau

    mnaziua 🙂


  107. 107

  108. 108
    Raj:

    SarumaNUSITELE, DRA uC ! dNA mANU, SA STITI CA CEAM ZIS DESPRE PERSOANA DV. LA DNA aNA, NU SE PUNE, CACI ERAM BAUT. sA STITI CA NU TOT TIMPU BEAU. cAND MANANC, NU BEAU. Dnu 1Q e la mare, daca vreau ma duc si io la mare. Dna Manu are marea la picioare, dra Nora are papuci la picioare…


  109. 109
    Raj:

    Maine ma duc la strand. Las izmana albastra acasa, caci si ieri am fost la strand cu izmana si au chicotit unii si chiar nu inteleg de ce, penca odata se poate strica vremea si tre sa fiu pregatit. Dra Nora, dv. iarna purtati strampi sub pantaloni ?


  110. 110
    Seva Tudose:

    uc

    uite un festival de SAMBA !

    https://www.youtube.com/watch?v=PGsWB4-wmkU


  111. 111
    Raj:

    Dra Nora, dv. cand faceti plaja cu fatza in jos, va dezlegati sutienu ca sa va bronzati uniform ? Sile a facut plaja cu ochelarii de soare si arata cam caraghios. Acuma tre sa poarte tot timpu ochelarii de soare. Daia va zic: cand faceti plaje nu beti votca, ca exista pericolu sa adormiti cu ochelari de soare in bataia astrului zilei.


  112. 112
    Raj:

    Miau placut braziliencele alea din clipu cu atza in cur dna Seva. Daca nu sar epila la pasarici, li sar vedea flocii, ca bichinu e minuscul… Exista totusi 1 avantaj cu bichinii astia minusculi caci putem sa ne cacam si sa ne pisam mai lesne, indepartand atza dela cur…


  113. 113
    Raj:

    Miau placut braziliencele alea din clipu cu atza in cur dna Seva. Daca nu sar epila la pasarici, li sar vedea flocii, ca bichinu e minuscul… Exista totusi 1 avantaj cu bichinii astia minusculi caci putem sa ne cacam si sa ne pisam mai lesne, indepartand atza dela cur…


  114. 114
    Seva Tudose:

    Raj

    futui,exact când mă pregăteam să plec la oceam/mare la fii-mea, îmi spune că este în criză de timp,că are câteva examene de dat ptr.2 clase de vară,și că se ne ducem la peste 3 zile !

    Tocmai când ne fâceam baggajele,Sandu deja era în vacanță de 3 zile,bea și el vreo 2-3 pahare,se cam ceartă cu vecinu,și uite cum vecinul cheamă poliția…

    și ce mai,un om băut vorbește vrute și nevrute,și l-au ridicat pe sus 😥 că vezi Doamne cu engleza lui cam stricată și cu accent românesc,polițaiul a spus că Sandu a făcut „amenințări teroriste” terrorist threats 😥

    așa că sunt supărată fleașcă 😥 unde dracului să mai plec în vacanță…futui…


  115. 115
    uc:

    Mersi Seva 🙂 Ik, pupik


  116. 116
    uc:

    Seva, mi ar placea sa dansez si eu un pic la rio de janeiro, ce e si in public… dezmat :))))


  117. 117
    Raj:

    Da, asa-i in SUA si in general in vest, dna Seva, cheama imediat politia, desi s-ar fi imcat ei. Probabil ca vecinul e american pur sange, adica pur cacat, caci americanii sunt o adunatura. Chestia e ca in vremurile cand beam de stingeam, eram retinut la bautura, extrem de calm si impaciutor si fosta soacra spunea ca-s un om periculos din moment ce nu raspundeam unor atacuri. Fostul cumnat era certaret cand bea si cum soacra tinea mult la fi-su indiferent ce facea, se simtea oarecum amenintata, nu stiu…


  118. 118
    Raj:

    Da, asa-i in SUA si in general in vest, dna Seva, cheama imediat politia, desi s-ar fi imcat ei. Probabil ca vecinul e american pur sange, adica pur cacat, caci americanii sunt o adunatura. Chestia e ca in vremurile cand beam de stingeam, eram retinut la bautura, extrem de calm si impaciutor si fosta soacra spunea ca-s un om periculos din moment ce nu raspundeam unor atacuri. Fostul cumnat era certaret cand bea si cum soacra tinea mult la fi-su indiferent ce facea, se simtea oarecum amenintata, nu stiu…


  119. 119
    Nora:

    Port când e foarte, foarte frig, Raj. 😀


  120. 120
    Nora:

    Nu prea-l dezleg, că nu-s aşa obsedată de uniformitate. 😀
    Înainte, când eram mai tânără şi mai inconştientă, n-avem ce dezlega întrucât n-aveam nici ce lega. 😀


  121. 121
    Nora:

    Jesus, Seva. Îmi pare rău. 🙁 Stat poliţienesc, au luat-o razna, văd terorişti peste tot.


  122. 122
    uc:

    imi pare rau, Seva, uf….
    ca sa te inseninez un pic sau mai mult 🙂

    si we fain


  123. 123
    Raj:

    Creca dna Manu umbla pin Cazi9 si joak la ruleta. Dak veau, pot pt. ck sa zoc si io la ruleta, dra Nora e starleta…


  124. 124
    Raj:

    Dna Seva, e bine ?


  125. 125
    Raj:

    Ati amutit cu totii ?


  126. 126
    Raj:

    Dnu 1Q si-a luat pula la plimbare, ii in concediu…


  127. 127
    Nora:

    Cred c-a luat-o, Raj, da. Că doar n-o fi lăsat-o singură acasă.


  128. 128
    Manuella:

    Poate a lăsat-o, mai ştii? Să nu-i dea bătăi de cap.


  129. 129
    Manuella:

    Raj, nu joc la ruletă. Nu am unde 😆


  130. 130
    Raj:

    Bine, nu jucati la ruleta, va cred, dar dormiti goala, dna Manu, sarumana. Tampitelu lu vecina va mai murdarit pervazu cu smoala sau cheiciap ? Ca nu mai stiu sigur cu ce il patase… Desdemonu asta de 1Q trebue sami cada el in mana cand se intoarce din conced, dra Nora, sa vedeti cei face Othelu alias Raj. Sa numi ziceti ca nu vam zis !


  131. 131
    Raj:

    Erata corectoare: Iagu, nu Otelu, ca Iagu era mai bulangiu. Sa vedeti pule in cur virtual ce ioi trage io…


  132. 132
    Raj:

    Poate pentru ca so ia ca o amenintare, dnu 1Q. Acu vio juma de an a zis nu stiu ce despre mine, mioi aminti io. Sarumana la dra Uc bucuresteanca, ex clujeanca…


  133. 133
    Raj:

    Dna Seva, dnu Sandu teroristu ii bine ?


  134. 134
    Raj:

    Creca drei Nora io fi facut careva fermece, ca numi mai acorda pupicurile cu care ma obisnuise…


  135. 135
    Raj:

    Dnu 1Q, ati plecat in conced cu pula s-au cu loganu? Ca natz fecut precizari… Creca a taiat-o cu troleul…


  136. 136
    Nora:

    Muah, muah, muah!


  137. 137
    Nora:

    Farmece sigur mi-au făcut. N-ai auzit că mi s-a stricat mașina de spălat acum o săptămână, iar ieri bateria de la chiuvetă în creierii dimineții când nu dormisem nici două ore?


  138. 138
    Raj:

    Coposu e de vina !


  139. 139
    Raj:

    Dra Nora, o doctorita dan Craiova copilariei dv., a luat acasa o americanca ca so trateze de unele. Nati vrea sa va faceti doctora, ca nici io nu stau bine cu sanatatea ?


  140. 140
    Nora:

    De unele ce?
    Nu-s bună eu de doctoră, Raj. Poate de pacientă.


  141. 141
    1Q:

    Îs la la n-șpea bere după o butelcă de uisky, sărna! Nuj cum draq face dom Raj, să tră, dom Raj! că fute des demoni în cur de parcă-i posedat. Luai Mediterana-n pulî, na, ce să fuck și eu, că trag tăți de mine ca să beu, de parcă acasă n-aveam ce, k cică 1 viață avem, Mari Juana e pretena mia, măăăâî, mâââh! …haaaa, nu v-am spus: am condus un trocarici de 350 cc, pe pista de la Benicasim cu viteza de LOGAN 1,6 MPi blue&menigageț, la curbe mă învârteam în loc, crecă erau căcați la cur superangajații cu girofar de pe pistă ca să mă readucă pe asfalt din iarbă întreg și nevătămat, și tot am ieșit pe locul 3. Ce dacă doar 3 participasem. O să pui poze săptămâna viitoare cu mine livid la față de beutură, nu de nervi, k i-am beut și p`ăia.
    Să nu mă plângeți, k mai rezist 1 tură, doo. Cetii și mai în coastă, sărna, dna Seva, mi tu, așijderea vă ibx. Pe Nora o… o… o visai, pe dna uc să n-o văz pe dna Manu


  142. 142
    1Q:

    Poop, dna uc. Dna Manu spala oapalu’. Il dichiseste, n-am ce sa zic. Dupa ce ca e rosu opel, sa mai fie si oleaca murdarel…


  143. 143
    1Q:

    Scurt/2, nici nu mi-e dor de voi, ca sa stiti, k n-am copilarit impreuna. Ete, ba…


  144. 144
    1Q:

    Ma duc la ale mele treburi, ca mi se usuca buzele tat asteptand pupoaiele si pupicii si ma doare-n fundu’ sticlei de pula dlui Raj, futaciosu’ nu stie sa repare o madina de spalat. Eu stiu. Si la baterii is dibaci. Pui turcana pe ceafa si fluier doine de jale, gen Rammstein si alte mortale. Tinderstr


  145. 145
    Nora:

    1Q! Credeam că ne-ai uitat! Dar văd că Loganul şi Opelul roş sunt pururea cu tine!


  146. 146
    1Q:

    Pupoiul voinicesc întâi-și-ntâi, apoi recunosc adevăru`, sărna apăsat și de-a lungu` și de-a latu`


  147. 147
    uc:

    Faci caca? :))))
    Abia astept poze artistice den vacanta Unchiule sa vaz si io cum arata mediterana aia :*


  148. 148
    uc:

    Faci caca? :))))
    Abia astept poze artistice den vacanta Unchiule sa vaz si io cum arata mediteran:)a aia :*


  149. 149
    Nora:

    Uuuuuc! Ai reușit o dublă! 😆


  150. 150
    Nora:

    Muah, muah, ăl mai voinicesc!


  151. 151
    Nora:

    Ce trocarici, bre?


  152. 152
    Manuella:

    Ce e aici? 😆

    Raj, copilul teribil a aruncat un chibrit aprins şi mi-a ars pervazul de la balcon. Că e dintr-un plastic.
    Altfel, s-a mai liniştit. Joacă fotbal în casă şi cântă în gura mare.


  153. 153
    Manuella:

    1Q, maşina mea se odihneşte într-un garaj răcoros.
    Sclipeşte toată, nu e niciodată murdară, îmi pare rău de loganul amintirilot tale, pictat de toate păsările cerului.
    În fel şi chip.


  154. 154
    Nora:

    Ce drac de copil. Așa zicea străbunică-mea.


  155. 155
    Seva Tudose:

    Raj #133

    că întrebași de Sandu,este bine că este în libertate,ieri am fost la judecător(ea) poliția nu a vrut să cedeze din nicio acuzație. Vom avea altă audiență pe 10 septembrie,o alta pe 21 septembrie și când va fi adevăratul proces ? Cândva după…în toamnă ! Este groasă că va dura timp,cu procedurile prin proces/tribunal ! Sunt amorțiță ! Nu-mi vine să cred ochilor,cu ce ușurință poți spune:că un om la 71 de ani,care nu a atins ofițerul,el să declare că viața lui a fost „în pericol,cu amenințări teroriste” 😥


  156. 156
    Nora:

    Este halucinant. Sper ca procurorii să aibă mai multă rațiune.
    Înțelegeam dacă-l acuza vecinul de agresiune verbală, dar terorism?!!


  157. 157
    Seva Tudose:

    Spune articolul: indiferent că ofițerul înțelege ori nu ce spune defendantul,după alură,privirea ochilor,EL s-a simțit ofensat în timpul serviciului…ce să mai zic,categoric,ofițerul nu ia plăcut de Sandu și ia pus în cârcă 6 capete de acuzare,este absolut ieșit din comun ! Vor curge mii de dolari în avocați…este insane ! 😥 Acum câteva zile în urmă un afro-american a fost oprit în Columbus,Ohio,ptr.că nu avea pl=cuța de imatriculare și în față,doar în spate,îi cere carnetul și el spune că nu îl are cu el…ofițerul în loc să se ducă în mașina lui de poliție dotată cu computer și putea afla dacă respectivul are carnet,dacă este suspendat….nuuuuu,ofițerul scoate pistolul și îl împușcă !UN OM CU 10 COPII !


  158. 158
    Nora:

    Doamne ferește! 😥 😥 😥
    Abuzurile poliției în SUA devin halucinante!
    Te dau în judecată pentru că te uiți urât și te omoară pentru că n-ai plăcuța în față.


  159. 159
    Nora:

    Seva, vă doresc putere să treceți prin asta. Mi se pare un vis urât ce vi se-ntâmplă.


  160. 160
    uc:

    i-a pus 6 capete de acuzare in spate uf, pai pana la proba contrarie e nevinovat 🙂 succes!


  161. 161
    Seva Tudose:

    aggravated assault,terroristisc threats,simple assaullt,disorderly conduct 1,disorderly 2,public drunkeness

    toate astea întâmplate în curtea/propietatea noastră…nu pe străzi !

    astea doar că vorbii cu vecinu,și Sandu ia spus că pe gardul lui crește plante otrăvitoare(poison ivy) și Sandu avea vreo 2 beri la bord….polițaiul treaz și probabil nemâncat….ia căzut cu tronc…


  162. 162
    Seva Tudose:

    uc,
    cum până la proba contrarie ? Ce probă,de unde,cum,vorba LUI E SFÂNTĂ de unde să luăm probe ? Ce spunem noi nu are valoare,ce spune polițaiul e sfânt . 😥


  163. 163
    1Q:

    Sărna, lume! Să tră, dom Rajiv Gandhi! Dna Seva, sărna! Poliția de acolo are dreptul de a aresta pe oricine pt orice acțiune care i se pare că atentează la zen-ul conduitei sociale zonale, dar puterea o deține un avocat bun care convinge jurații/judecătorul că nu a fost încălcată legea (asta din ce am văzut în filme).
    Partea înfiorătoare mi se pare acea crimă făcută destul de ușor pt un motiv stupid, pfff! n-avea plăcuța de înmatriculare. Polițistul e un asasin aflat sub imperiul unei uniforme statale. Dacă așa s-a întâmplat și nu altfel, polițistul nu scapă ușor. Cred că e un exces de zel, iar cei somați nu respectă solicitările unui polițist născut speriat și educat să fie în alertă la orice posibil atac armat. Cele mai umilitoare mi se par răcnetele ”mâinile pe volan„ și „culcat, cu mânurile la ceafă, îîîîî


  164. 164
    1Q:

    E mai fain în Spania. N-am văzut poliție să sară pe oameni, dar nici n-am auzit un claxon deși am mers pe un drum destul de aglomerat. Da` dacă aș fi condus un LOGAN 1,6 MPI, albastru mineral, cu AC și capace de roți stock? Opălele roșii îs interzise aici, crecă înfurie taurii care adulmecă liniștiți florile dalbe


  165. 165
    1Q:

    Ieri m-a acostat un nene. Cică:
    -- Ola, bi-bi-pi-bip?
    -- Lo siento, pero no hablas espaniol.
    -- A, du iu spic ingliș?
    -- A, yes. O litrî.
    -- Uer ar iu from?
    -- From Rumeinia.
    -- A!
    Atâtica a zis. A. Mă așteptam să-mi ofer serviciile, să-l descurc pe bietul hombre, da` n-am avut baftă, m-a bătut pe umăr în semn că n-are nimic, se mai întâmplă, și-a plecat. Am plecat și eu, nițel nedumerit. Da` ce-ai, bă, nene


  166. 166
    1Q:

    E cam aiurea, nuj ce să zic, dna Seva. Polițaiul poate are halucinații, poate e prieten cu vecinu`. Nu e chiar așa. Adică nu cred că e posibil așa ceva în ograda mamei dreptății și onoarei


  167. 167
    1Q:

    Îmi spun povestea și mi-o mențin ori de câte ori mi se cere. Apoi, cer daune morale


  168. 168
    1Q:

    Zic: okay, ați atentat la libertatea mea de cetățean american, printr-un abuz polițienesc jalnic. Onorată instanță, acest polițist dezonorează drapelul USA și statutul de american


  169. 169
    1Q:

    Aceasta este povestea mea pe care mi-o susțin și semnez pe propria răspundere. Cer ca polițistul să procedeze la fel, sub jurământ.


  170. 170
    1Q:

    Gata, m-am forțat destul să par dăștept și mă doare burtica. Mâncai o piersică după 5 beri. What have I done, mom, what


  171. 171
    uc:

    de acord cu 1Q 🙂


  172. 172
    Nora:

    Seva, i-au făcut etilotest? De unde știu ei că era beat? Bine, nu pricep. Și dacă e adevărat, n-ai voie să te-mbeți la tine-n curte? Că nu era la volan.
    După ce se termină, ar trebui să-l dați în judecată și să-i cereți despăgubiri.


  173. 173
    1Q:

    Sărna evrybădiilor dvs! Am o pauză de șezlongăgeală și-am venit la palavrageală. Dom Raj s-a dat la unbră, nu mai scrie cân` apar eu, ca să crează lumea că io-s Raj, cân` toată lumea și-a dat seama că dna uc e.
    Ce voiam a zice: curtea aia din fața caselor americane, spațiul acela verde fără uluci și poartă cu capac, nu pare a fi curtea lor. Doar cea din spate, cică.


  174. 174
    1Q:

    Nu crecă ești bine văzut din stradă dacă ai chef de exhibiționism sau alte kestii-trestii cum ar fi alcoologeala, sau babardeala vecinului în gură


  175. 175
    1Q:

    Dna Seva, sărna! Spuneți tăt. Așa-i că dom Sandu l-a împins delicat pe polițai cu un cap neaoș în gingașa guriță a forței americane? Chiar dacă n-a făcut-o, crecă a avut un imbold și ăla a simțit


  176. 176
    Manuella:

    Seva, sunt uluită. Nici nu ştiu ce să-ţi zic.


  177. 177
    1Q:

    Pe partea cui cresc plantele acelea teroriste? Că n-am înțelles. Cine le-a cultivat în scop terorist, era mătrăgună? Polițaiul botanist a pus botu` mintenaș, că e instruit, nu ca la noi că nu ne lasă să plantăm ghivece cu marijuana în case mari, sau în podul cu lucarnă nu cu lucernă


  178. 178
    Manuella:

    1Q, păi, da! Opelul meu alege să meargă pe şosea. Nu pe câmpuri.


  179. 179
    1Q:

    Sărna, dna Manu. Nu vă crez că sunteți uluită. Ați mâncat oloi? Sau stați sub umbra ulucilor


  180. 180
    Manuella:

    Cu loganul tău ai fi făcut senzaţie. Toţi s-ar fi minunat de arătare. Aşa ceva merge??!! Cale deschisă aveai!


  181. 181
    Seva Tudose:

    Nora#172

    da,l-a pus să sufle în aparat și polițistul a spus că nu a suflat tare,destul !

    1Q#172

    nici pomeneală să îl atingă pe polițai,alfel era deja la pușcărie !

    Manuela#176

    așa este câteodată,când ai ghinion,ai vezi com .161!

    pe 4 august cu advocat,primul cap de acuzare Aggravated assault ce se putea transforma cu pușcărie imediată,spune:

    „ the actor attempted to cause or intentionally,knowingly or recklessly caused serious bodily injury to the officer…while in the performance of duty.”

    care se numește felony….a doua treaptă sun crimă/murder 😥

    nici pomeneală Sandu nu la atins,ci polițaiul l-a trântit la pământ și a scos gun-ul Taser și la paralizat la pământ. un fel de pistol ce aruncă cu fire direct ăn piept paralizăndu-te,imobilizat ! A trebuit să vină ambulanța sâl ducă la spital ptr. a scoate firul întrat în piept.

    pe 10 sept. va avea o audiență,ptr.a vedea dacă intră într-un program de reabilitare ? Apoi va avea control/probation,probabil 2 ani,interdicție de a ieși din țară…o altă audiență pe 21 septembrie ca apoi procesul la tribunal după….va fi în sistem,adică cu condamnare dar cu suspendare ! A schimbat în „Misdemeanor” ceea ce se traduce:nu fa face pârnaie !

    Cum să putem noi dovedi,nu a fost nimic filmat,că Sandu l-a atins ? Nici măcar audio înregistrat. Cum putem dovedi ? Vorba lui contra noastră ! 😥


  182. 182
    Nora:

    Dar ei cum pot dovedi? Seva, ei trebuie să dovedească vinovăția lui Sandu, nu voi nevinovăția.

    Vecinul de partea cui e? Poate ar ajuta să fie citat ca martor pentru Sandu.


  183. 183
    Seva Tudose:

    Noraaaa ? Vecinul este cel ce a chemat poliția ! Cum să fie citat ca martor,poate ptr. poliție ! Dragă Nora,Sandu era în grădină și i-a spus vecinului că de când a acoperit gardul cu un alt fel de gard de papură,trestie,acolo crește poison ivy(plante otrăvitoare) și cum gardul blochează nu te poți vedea unul pe altul,doar vorbeau prin gard,Sandu a luat un băț și ia arătat care sunt plantele otrăvitoare,că doar nu era să îi arate cu mâna ? Atunci el cu telefonul l-a filmat pe Sandu cum”damage his property” distruge propietatea lui 😥

    de acolo încolo poliția a sosit și faptul că Sandu era ceva băut a escaladat totul în altceva…asalt grav,amenințări teroriste,atac simplu 1,atac simplu 2,intoxicat/alcool în public…șamd 😥 cred că ne va costa peste 10.000 de dolari în amenzi,avocat…


  184. 184
    Nora:

    M-am gândit că el i-a chemat, dar dacă sunt oameni cinstiți ar trebui să spună adevărul, indiferent de conflictul anterior.
    Jesus, ce sonați, una două cheamă poliția.
    Și care ”intoxicat în public” dacă era în curtea voastră?


  185. 185
    Seva Tudose:

    Nu,Nora,dacă bei afară în curtea ta,și vecinul spune că poate copii lui aud/văd că poate ai folosit cuvântul F de la fuck ! Ori dacă ești în chiloți poși fi condanmnat de indecent exposure ! Iar dacă ești băut și deranjezi vecinii iar ești de„condamnat”
    trebuie să bei doar în casă ! Vom vedea la proces,ce înseamnă public drunkness,că doar a fost în propietatea noastră !

    Vom vedea,avocatul este o personalitate proeminentă ptr. statul PA. Încerc să mă liniștesc că pe 17 august încep școlile și trebuie să încep serviciul !


  186. 186
    Seva Tudose:

    La 2 case de mine,stă un polițist/vecin. A avut party/sărbătoarea /petrecere ptr.onomastică ? Fiindcă este polițist și știe legea…

    Trebuie să pui un semn la stradă cu baloane, cum că este o petrecere la acea propietate.În caz de este ceva gălăgie. La terminare te duci și iei semnul ! Dacă pui ferestre noi la casă,trebuie să pui la stradă semn de„atenție lucrări”ori asfaltezi aleea,ori dacă ai vreo gropiță în curtea ta să fie avertizată,ocolită,ca nu cumnva dacă vine poștașul,poliția….și să nu își rupă gâtul ori picioarele,că tot tu dai de dracul !


  187. 187
    Seva Tudose:

    Dacă ai bazin de înnot trebuie îngărduit și pe cele 4 laturi plăcuțe să se citească de pe dinafară„Atenție,pericol de înec” iar dacă apa din bazin,datorită algelor/ploilor își schimbă culoarea puțin,vine sanepidul ,cum că ești un pericol ptr.sănătatea publică ! Mi s-a întâmplat și asta !


  188. 188
    Nora:

    Ce porcărie. Pentru cine să fie avertismentul cu înecul? Că cei care locuiesc în casă știu că au o piscină și ce adâncime are, nu? Pentru vreun străin care decide să facă o baie?


  189. 189
    Raj:

    Pai si la closetu ala din fundu gradinii trebue sa scrie pericol de inec, caci daca poseaua ii subreda, pac, pac, pac, fleosc, fleosc, cazi in cacat. ……… Dnu 1Q bine ati revenit din hoinareala, va urez 1 bun revenit pe blog si pregatitiva sa va luati portia , caci decum ati venit, vati luat de domnia mea. Daca erati kpabil, va achizitionati 1 qpwl albastru, ca marea, ca ceru, ca pula……………… Dna Seva, aia is tampiti………. Dra Uc se da cu trotineta, dra Nora cu fond de ten………..


  190. 190
    Seva Tudose:

    Nora#188
    Nora,

    cu bazinul de înot ? Exact,chiar dacă el/ea tresspass,intrare ilegală,dacă se îneacă ești tras la răspundere,că nu ai avertizat,exact,vrei să cumperi o cafea ? pe paharele de hârtie ceruită scrie clar:atenție lichid/cafea f.fierbinte,poate cauza arsuri !

    Da,niște proști au dus cafeaua la gură ce era f.fierbinte și și-au ars limba, a dat în judecată benzinăria,cafeneaua…și au câștigat ce-i ce s-au ars cu cafeaua-n gură ! 😛

    în unele state marijuana este legal să-o cumperi,în unele state/majoritatea, faci pușcărie !


  191. 191
    Seva Tudose:

    Sunt unii trecători,dacă vede un accident de autobuz,se urcă-n autobu, ca atunci când vin/vine ambulanța,începe să se vaite:auuuu,capul meu,auuuu mâna mea ….!

    de ce ? ptr. că va lua niște bani de la asigurări,majoritatea statelor este absolut ,obligatoriu să ai asigurare auto ! Și la proces se luptă casa de asigurări a vinovatului și cea a nevinovatului, cauzator de accident ! Și se înțeleg ei la preț !


  192. 192
    Manuella:

    Am citit că astăzi este Ziua Internaţională a Orgasmului Feminin.
    Sărbătoarea vine din Brazilia, din Esperantina. Consilierul oraşului a decis să dedice o zi orgasmului feminin pentru a-şi achita datoria sexuală faţă de soţie.

    Mai e şi Ziua pisicilor.


  193. 193

  194. 194
    Raj:

    Ziua orgasmului la fete sa oficializat. Ziua plii cand o fi ? Ce noi baetii navem nici 1 drept ? Sarumana la drele Uc, Seva, Nora, Manu si lu dnu 1Q !


  195. 195
    uc:

    :))) odata cu a orgasmului, Ik


  196. 196
    Seva Tudose:

    Manuella#192

    niciodată nu ai fost așa de sexy 😀


  197. 197
    Seva Tudose:

    hellooooo,unde ați dispărut ? Ahaaa,vacanța mare ? Vedeți că soarele vă face mai mult rău decât bine 😀


  198. 198
    1Q:

    Hai care vrea salut! Sărna la doamne și la domni nimic pe băț, că n-am chef să vă răsfăț.
    Să tră, dom Raj! Stima, și alte hălea conform etichetelor domnești.
    Fix la fix m-am oprit ca să nu vă-ntreb ce mai faceți, că prea nu mai faceți și mi-am dat seama că, totuși, faceți ceva: liniște. E ceva!
    Varianta scurtă:
    -- ce mai faci, bă?
    -- ia, ce să fac, liniște.

    Varianta lungă:
    -- ce mai faci, bă?
    -- aaa, stai să-ți spui…


  199. 199
    1Q:

    Nora s-a dus la gârlă cu 1 lighean de rufe. Ce bine e de dna Manu că stă aproape de mare. Spală covoru` pe stabilopozi.


  200. 200
    1Q:

    Dna uc e bucureșteancă, ține post și nu spală.
    Dna Seva, sărna, dvs mai puteți?


  201. 201
    1Q:

    Cel mai fericit e dom Raj, că stă la unbra nucului și mănâncă roșii fără brânză de capră. Deh! Cine-a udat grădina toată vara, ăla mănâncă ce are


  202. 202
    1Q:

    Toată lumea mănâncă. La serviciu, colegii-mi spun că-s responsabil cu mâncatu` căcatului, că prea le îmbrobodesc memoriile tehnice, partea scrisă. Cică ei n-au desenat chiar așa, ci mai direct, mai economic. Dacă-i întreabă careva ce fac, răspund în 2 meri că plimbă căcatu`. Proiectarea de canalizări nu o face orișicine


  203. 203
    Raj:

    Stima, dnu 1Q ! Mananc 1 cacat nu rosii cu br. de capr. caci am lipsit vio 12 zile si sa dus pulii recoltu. Azi e ziua lu Alfred Dicicuc, al cu ciorile obraznice si mai e Ziua stangacilor, deci a mea. Cu stanga mananc, cu stanga ma cac, cu stanga dau la buci. Orice cu st. O doare in spatele garii pe dna Manu. Marea la 2 pasi, poa sa faca de cate ori vrea pipi in mare…


  204. 204
    Raj:

    Hicicuc. Parca era cu pescarusii, nu cu ciorile. Sau cu gainile ucigase ? Sarumana la drele Seva, Nora, Uc, Manu, Nora, Uc, 1Q !!!


  205. 205
    Seva Tudose:

    1Q #100

    mă întrebi dacă mai pot ? Eu pot,întrebarea dacă Sandu mai poate 😀


  206. 206
    Seva Tudose:

    Raj

    dacă cu stânga faci cele mai importante lucruri,atunci ce faci dreapta ? Era un banc odată,unul spune așa: eu sunt om igienic,cu dreapta și lingură scot musca căzută din ciorbă și tot cu dreapta și lingură scot penisul când urinez 😀


  207. 207
    Manuella:

    Raj, stai că am reuşit să fac trei plăji! Lucru de admirat, anul trecut am bifat doar una!
    Să mai ştii că nu fac niciodată pipi în mare şi că marea a fost prea agitată zilele astea ca să pot intra mai mult de genunchi.


  208. 208
    Manuella:

    1Q, daa, suflecată toată până la brâu!
    În timpul acesta, cineva îmi face vânt cu un evantai-frunză de palmier şi altcineva îmi pregăteşte cocktail-uri în trei culori.

    Mi se pare interesant, cel puţin, că nu ai zis nimic de!
    Aproape că-mi vine să te invit să-ţi speli şi tu o mocheţică!


  209. 209
    Manuella:

    #196 Seva 🙂


  210. 210
    uc:

    Buna searaulica 🙂
    Is in frumoasa grecie de unde va transmit salutari, pupici luni merg c o barca m. mare de pe care se fac sarituri in apa, abia astept. As putea trai aicea, nu stiu de ce nu raman. Da, nu stiu lb greaca
    steti bine? Pup


  211. 211
    Manuella:

    Uc, dar ce contează să mai ştii limba? 🙂
    Bucură-te de vacanţă!


  212. 212
    Seva Tudose:

    Manuella,

    uc se referă să rămână definitiv să trăiască acolo,nu doar în vacanță !

    uc,

    limba se învață mai repede dacă ești printre greci toată ziua și mai te duci și la cursuri. Eu una dacă nu aș fi avut viză de SUA,în 1990 am fost în tranzit Italia,aș fi rămas acolo cu toată inima,dar a trebuit să urmăm destinația finală SUA !


  213. 213
    Manuella:

    Am înţeles, Seva 🙂
    Şi apoi,la cât e de nebună fata asta, ca mâine ne zice că s-a mutat prin vreo insulă.


  214. 214
    Raj:

    In grecia, ha ? Va ert dra Uc caci imi sunteti draga. De marti, in SE tarii, implicit in Cta dnei Manu va fi racoare. Ha, ha, ha !………… Ceati mai rezolvat cu boii aia de politai, dna Seva, sarumana de la A la Z !


  215. 215
    Raj:

    Da pi undei dra Nora ? Crecai la strand cu 1…


  216. 216
    Raj:

    Da pi undei dra Nora ? Crecai la strand cu 1…


  217. 217
    Raj:

    completare la 214: inca 1 ha. Am bucuria sa va salut oleaca dnule 1Q ! Traiasca prietenia Romano- Gaboneza !


  218. 218
    Raj:

    Vati achizitionat alta masina sau va plimbati pula tot cu loganu, bunule domn 1Q ? Scuze dna Manu


  219. 219
    Raj:

    Vati achizitionat alta masina sau va plimbati pula tot cu loganu, bunule domn 1Q ? Scuze dna Manu


  220. 220
    Manuella:

    Azi a ars. Parcă niciodată în vara asta nu a fost aerul aşa fierbinte. Bine ar fi, Raj! Măcar 5 grade, acolo!


  221. 221
    Seva Tudose:

    Raj#214

    ei bine nu-i gata cazul lui Sandu,ne-a pus capac polițaiul ! Am cheltuit până acum 9.000 de dolari și tot nu se știe ce va fi ?!
    Pe 10 septembrie va fi o audiență,și pe 21 septembrie se va decide dacă va intra la niște cursuri de reabilitare ori va fi intentat proces la tribunal !

    Un ofițer poate să spună,că felony-atac la persoană,este și dacă scrâșnești din dinți,ori te încrunți ori strângi pumnul…la el ! Atac grav,că el este polițai în timpul serviciului ! Nu are nici polițaiul cum dovedi,noi nici atât ! Cu filmări ori înregistrări audio… 😥

    Cuvântul lui contra cuvântului nostru ! Cine câștigă ? Omul poliției… vom vedea !


  222. 222
    Raj:

    Dar daca te pisi pe politai, ii infractiune ? Ca doar nu scrasnesti, nu te incrunti. Te pisi senin, cu zambetu pe buze. Sai fut in bot pe unii politai dan SUA ! 1 lucru e bun, ei nu opresc in trafic loganele. Nu le considera masini… 27 grade cel sius la Cta, sa se mai racoreasca dna Manu. Abea astept sa vie iarna cu -- 10 grade cel jos…


  223. 223
    Raj:

    Dra Nora sunteti bine mersi ?


  224. 224
    Raj:

    Dra Nora sunteti bine mersi ?


  225. 225
    1Q:

    Sărna, dom Raj! Să tră, doamnelor! W-end plăcut, ce să zic


  226. 226
    1Q:

    Polițaiu` cela e bătut în cașchetă cu leuca dlui Tudose, partea a belită, că pe vecinu` l-a bătut de jos în sus și de sus în jos numa` din vorbe


  227. 227
    1Q:

    Dna uc se duce la greci, la sărăciile ălea datoare vândute, n-am ce să zic, s-o fi gândit mult? Că dna Manu n-ar pleca din Dobrogea aia nici dacă ar recuceri-o turcii. Ce-ar mai putea să facă din litoralul cela baricadat de șezloange scumpe, administrate de burtoși arțăgoși și scuipăcioși, flegmatici și vai de noi


  228. 228
    1Q:

    Nora vine cu traista plină de bolovani, eu am venit cu nisip până și în prepuț, că mi-am curățat rinichii definitiv. Se cam oftică vecinii când mă văd, cică: al draq, `ce că n-are bani de Beemveu, da` umblă cu 2 rinichi


  229. 229
    1Q:

    Cum o fi îndurat pietrele ălea supt cearceaf nuj, că eu mă perpelesc în pat noaptea dacă am vreun arc sărit, vreo boabă de mazăre nefiartă, vreo căcărează de purice


  230. 230
    Nora:

    Excelent, Raj. Pietrele-mi priesc, nu ca boierilor care se tot plâng…


  231. 231
    Manuella:

    1Q, nu plec şi pace! Mă ţin de stabilopod, mă bate valul, eu, nu şi nu! dreaptă în faţa nebunei despletite! Că nu am reuşit deloc să înot anul ăsta! M-am dus la plajă fix când era marea nervoasă-n creieri, Raj!

    Una peste alta, a fost minunat la munte! 🙂


  232. 232
    Manuella:

    1Q, eşti prinţes?


  233. 233
    1Q:

    Sărna și canaua de la vidanjă, dom Raj.
    Să tră, dna Manu! Îs, da, ce pulpana me cu trenă.
    Nora se lăfăie ca șopârla pe bolovani. Eu mă piteam pe supt pietre, k n-am sângele așa de rece


  234. 234
    1Q:

    Dom Raj iar și-a perdut cărămida de telefon prin brazde. Până n-o pica bruma, nu dă de el, că au crescut bălăriile mari, nu le mai dă atenție. Roșiile au lujerul până dincolo de nori, se urcă cu Wizz airu` și le culege, nu mai avem tinp de net, ca alții, nu dau nume


  235. 235
    Raj:

    Am pierdut 1 cacat, nam perdut nica, dnule 1Q. Io tin telefonu in gura cand vorbesc, caci am mainile ocupate. Sra Nora, cand ati vorbit cu mine la tel., il aveati in gura ca mine ? Ca aveti vocea 1 pic altfel, vorbiti cu r-ul acela frantuzesc inconfundabil. Puteti sami ziceti si mie de ce atuncea cand car 2 galeti cu apa, thocmai atuncea ma mananca in cur, in cap, in nas, la axile, bashca tocmai atuncea imi suna telefonu si pisica e mereu printe picioarele mele ? Dv. ca o olteanca adevaraciune + bunaciune, dra Nora, puteti pt. ca sami faceti 1 descantec prentu a preintampina mancatu in nas, in cur, intre deste in timp ce io car 2 gal. cu H2O chioara ? Io cu ce sa ma scarpen ? Inteleg, la nas ma scarpen cu limba, dar in cur ? Dra Uc e la Grecia, are lumea bani. Dna


  236. 236
    Raj:

    Am pierdut 1 cacat, nam perdut nica, dnule 1Q. Io tin telefonu in gura cand vorbesc, caci am mainile ocupate. Sra Nora, cand ati vorbit cu mine la tel., il aveati in gura ca mine ? Ca aveti vocea 1 pic altfel, vorbiti cu r-ul acela frantuzesc inconfundabil. Puteti sami ziceti si mie de ce atuncea cand car 2 galeti cu apa, thocmai atuncea ma mananca in cur, in cap, in nas, la axile, bashca tocmai atuncea imi suna telefonu si pisica e mereu printe picioarele mele ? Dv. ca o olteanca adevaraciune + bunaciune, dra Nora, puteti pt. ca sami faceti 1 descantec prentu a preintampina mancatu in nas, in cur, intre deste in timp ce io car 2 gal. cu H2O chioara ? Io cu ce sa ma scarpen ? Inteleg, la nas ma scarpen cu limba, dar in cur ? Dra Uc e la Grecia, are lumea bani. Dna


  237. 237
    uc:

    🙂 e cald bine frumos facut sarituuuri, va pup


  238. 238
    Seva Tudose:

    uc,

    făcut sărituri pe bârnă,la sol,pe capră, trambolină,parașută,platforma de înot…skiing… ?
    skateboard… be specific,please ! Este crucial să știu …profilul 😀


  239. 239
    Manuella:

    Nu-mi vine să cred! A treia zi rece în august!
    Rece însemnând 22 de grade. Minunat!
    Respirăm!


  240. 240
    uc:

    buna seara

    Seva, de pe puntea vaporasului in apa de 10 m adancime 🙂 atata de fain a fost , e o senzatie sa te scufunzi, de nedescris
    ce profil?

    am venit de la 35 la 18 g?! ? 😀


  241. 241
    Nora:

    Raj, după ce mă odihnesc puțin după vacanță, m-apuc de descântece, promit.


  242. 242
    Nora:

    Uuuuuc! În ce ape te scalzi? 😀


  243. 243
    uc:

    acuma nicaria 🙁 😀 is in buc, abia astept sa ne vedem la o cafea


  244. 244
    Nora:

    Ne vedem în weekend? Mi-e dor de tine.


  245. 245
    uc:

    si mie mi-e dor tare de tine, da, ne vedem 🙂 iupiiii
    la a mai faina terasa. care-i aia?


  246. 246
    Nora:

    Mergem în bălării, la Eden?


  247. 247
    uc:

    mergem, dara cum ajung io acolo? :))) cumva ajung, sambata?


  248. 248
    Nora:

    E pe Victoriei, Uc. 😀
    Am zis bălării pentru că e vorba de curtea palatului Stirbey, lăsată cam în paragină, dar plină de farmec.
    Perfect, sâmbătă.


  249. 249
    uc:

    perfect, vb la tel 🙂 acolo ne vedem, suna bine 🙂


  250. 250
    Manuella:

    Vreau şi eu în bălării! Îmi place bălării-Eden!
    Staţi! eu nu vorbesc cu voi, astea, călătoarele în ţări străine şi ape albastre!
    Ce? eu cum am rămas la marea noastră?!


  251. 251
    Nora:

    :))))) Manuella, mie mi-e dor și de marea noastră.


  252. 252
    uc:

    si mie mi=-e dor de marea noastra, pan una-alta, Manu, nu vii la Eden? 🙂


  253. 253
    Manuella:

    Vin, vin! Vedem cum ne găsim, anunţ! 🙂


  254. 254
    uc:

    🙂 🙂 🙂 :*


  255. 255
    Seva Tudose:

    să beți o cafea și cu mine,imaginar ! Una ammarreto cu frișcă și ciocolată amăruie rasă peste… !


  256. 256
    Nora:

    Bem, Seva, bem. 😀

    De dimineață, nu știu cum și de ce, mă trezii cu Antinaționalistul în cap! Îl mai țineți minte?


  257. 257
    Manuella:

    Vag.


  258. 258
    Nora:

    Cuuum vag? Ce ne mai muștruluia el, ce mai perdaf ne trăgea!


  259. 259
    uc:

    da, Seva, bem 🙂

    eu nu-l stiu


  260. 260
    Manuella:

    Da, adevărat. Azi sunt senină, fără nor.
    Ce-ţi veni cu el?


  261. 261
    Nora:

    Nu știu, mă trezii cu el în minte, l-oi fi visat și nu mai știu cum. 😀


  262. 262
    Raj:

    Unii se scufunda in grecia, altii in cacat. Fiiecare se scufunda unde poate. Dra Nora, si mi-e mie dor de marea noastra. Unii, mai bine zis unele, au marea la picioare, altii tre sa faca drum lung pana acolosa. Dra Nora, sarumana si cantu usii, nu vi se pare amoral ca dna Manu sa faca pipilicu zilnic in mare, in timp ce dv. faceti pipilicu doar odata pe an in concediu in mare ? Io ma pis pe concediul meu, dna Seva face pisu pe politia USA. In fine, nu pe toata, ci doar pe cea care la supi pa dnu Sandu. Evident ca dnu 1Q se pise pe logan, neexistand satisfactie mai mare. E ca si cum ai fute…


  263. 263
    Raj:

    Cinei antinationalistu, dra Nora ? Cititi sa vedeti ce scrie istoricu ala in Historia despre istoria adevarata a Romaniei. Nui asa cum am invatat io in scoala. Bine, stiam unele chestii precum ca St. cel Mare se babardea intruna cu muerile, ca Cantemir era filorus, ca Brancoveanul cam aduna avere, dar nu stiam ca Mircea a imbulinato la Rovine, Ca Mishu Viteazu nu prea a castigat meciu cu galatasarai la Calugareni. Si cate si mai cate. Io postez mereu la Historia, miramas sami descoperiti stilu. Acolosa toti suntem anonimus. Aicesa la pist.cu bul. imi place sa ma cac in loganu dnului 1Q…


  264. 264
    Raj:

    Si io ma trezesc catiodata cu dv. in minte, dra Nora, sarumana si verso sifonierului unde nu stergeti prafu. Nu creca doriti sa stiti cum ma trezesc…


  265. 265
    Raj:

    Mai scrie acolosa ca St. cel M nu era prieten cu Vlad Tepes. Dimpotriva. Vlad tepes conducea regatu cu o stapanire tiranica si extrem de nedreapta. Asa ca dra Nora. Dra Nora, sarumana si paru din cap, fir cu fir, as dori ca pe pist. cu bul. sa fie liniste totala, consens, si mu, mu, mu + lugu-lugu. Asa ca pe alte bloguri. Aicesa prea se discuta cu pula si cacat si nui frumos…


  266. 266
    Nora:

    Absolut nedrept mi se pare, Raj. La ce face 1Q nici nu îndrăznesc să visez…
    Hiiiii! De unde știi că nu șterg praful pe șifonier decât pe margine așa, pe unde ajung fără să mă urc pe scaun…


  267. 267
    Nora:

    Aia știam, că nu prea se-nțelegeau. De altfel, de multe ori nu ne-am înțeles muntenii cu moldovenii.


  268. 268
    Nora:

    Mumumu, lululu, termină, că acuș cer murături.


  269. 269
    Raj:

    Az ii prea cald. Ca sa se bucu dna Manu si sa ma ofti io. Dna Manu, sarumana si gherghefu, tampitelu ala a lu vecinu de deasupra se mai caca pe pervazu dv. ? In fine, se urineaza si isi satisface nevoile fiziologice constand in cacare…


  270. 270
    Nora:

    Antinaționalistul comenta pe Pandora s. Ne certa întruna ba că nu suntem ca personajele lui Eliade din romane, ba că n-avem trăiri înalte, ba că n-avem profunzimea lui Dostoievschi, ba că femeia româncă așa și pe dincolo. Suferea mult și scria într-o limbă unică.


  271. 271
    uc:

    ca sa te scufunzi in grecia e minu, zic si io asa :))) e vis!
    am mai auzit ca si in egipt e frumos sub apa, da nu stiu cand ajung acolo


  272. 272

  273. 273
    Manuella:

    Raj, niciun pipilică în nicio mare!
    Bine că e cald, mai adună turiştii pe plajă şi poţi merge liniştit prin oraş să-ţi rezolvi problemele!
    (pentru Raj, nu problemele care ţin de nevoi fiziologice)

    Nora, dar tremurat a scris Raj cu gândul la tine dimineaţa!
    Şi îndeluung! 😀


  274. 274
    Nora:

    Manuella, bine totuși c-a fost îndelung și nu îndescurt! 😆 😆 😆


  275. 275
    Raj:

    Creca calculatoru multiplica automat postarile inteligente, alminterea numi explic. Stiu ca dna Manu ma crede asa mai berbec, dar ce sai faci ? Gura lumii doar cernoziomu o astupa. Dna Seva, acuma la USA e zi sau noapte ? Sa ma cac in el fus orar, ca nu pricep cum vine…


  276. 276
    Manuella:

    Raj, ce ai stat să zici? vezi cum mă superi…


  277. 277
    Seva Tudose:

    Raj#281

    este simplu cu fusul orar ! 7/șapte ore mai devreme !

    Romania 8 dimineața….SUA 1 dimineața

    Romania 10 dimineața…SUA 3 dimineața

    Romania 12/prânz…….SUA 5 dimineața

    Romania 14 după-amiază…SUA 7 dimineața

    Romania 16 după-amiază…SUA 9 dimineața

    Romania 18 seara………SUA 11 dimineața

    Romania 20 seara………SUA 13 /1 după amiaza

    Romania 22 seara………SUA 15/3 după-amiaza

    Romania 12/0 noaptea…..SUA 17/5 dupâ-amiaza

    ….

    Romania 2 dimineața/a doua zi…SUA 19/7 seara, ziua precedentă

    Romania 4 dimineața/a doua zi…SUA 21/9 seara,ziua precedentă

    Romania 6 dimineața/a doua zi…SUA 23/11 seara,ziua precedentă…șamd 😀

    SĂ TE GÂNDEȘTI,CĂ SUA ESTE CU ȘAPTE ORE MAI DEVREME FAȚĂ DE ROMANIA !


  278. 278
    Raj:

    Buna dimi, dna Seva ! La dv. ii ora 8, icea-i ora 15. La dna Manu tot ora 15


  279. 279
    Raj:

    Buna dimi, dna Seva ! La dv. ii ora 8, icea-i ora 15. La dna Manu tot ora 15


  280. 280
    Raj:

    Buna dimi, dna Seva ! La dv. ii ora 8, icea-i ora 15. La dna Manu tot ora 15


  281. 281
    Nora:

    Bună, Raj. Și la mine, ce chestie, tot așa era. 😆


  282. 282
    1Q:

    Sărna si vikend maharajahal, allatoyahal, că de faraon nu prea e cerere. Mă duc oleacă până pe fb și revien, don go


  283. 283
    Nora:

    Pfff. E joi! Mâine muncim, căpiatule!


  284. 284
    1Q:

    Hă? Cine maimuncește și mâine


  285. 285
    1Q:

    Toată săptămâna ce-a făceat, a? A stat pe net, ce, nu știu…


  286. 286
    Manuella:

    1Q, tu, din vacanţă, te-ai întors timid.


  287. 287
    1Q:

    Așa-s din născare, mai speriat, sărna, de unde draq atâta timiditate, poate dom Raj, că nici nu mai are coraj să răspundă la telefon, l-o fi perdut prin brazde, ce știu eo ce-i aia grădinărit, plivit, copilit


  288. 288
    Manuella:

    Voiam să zic retras.


  289. 289
    1Q:

    A, la obloane vă referiți? Păi le trag așa, să zac în suc propriu, în zeama lenii, singur cu greierașul imund care-mi cotropește grădinița conștiinței.
    Mno, ce știe Nora că stelele mor în patul lor lăsat de Univers, ce știe dna uc de bietul mormoloc uscat de vânt, ce știți dvs de dna Seva că trage de legi și nu de bani, ce știți de Daria, o fi loat examenele, da` de dl Dan cel Groaznic, da` de altcineva mai știți? Că uit, și berea mi-e departe de laptop


  290. 290
    Raj:

    Am plivit, privit si copilit 1 cacat, dnule 1Q. S-au manat. Nus ce are dna Manu cu mine…


  291. 291
    Raj:

    Cand pula lu Stalin care a castigat batalia dela Stalingrad, din cauza ca nemtii au purces la lupta in luna dec. cand iarna e groaznica in Rusia si le-au inghetat cartusu pe teava, motorina in rezervoarele tancurilor, chestie care i-au facut pe hitleristi sa piarza rasboiu, dnule 1Q , nu v-am raspuns io la telLuavas cu respect, dragalasenie si condescendenta, loganu in pula, na ? De cate ori matz sunat si v-am sunat, am raspuns la tel. Dra Nora, pot pt. ca sa va sun iar cand iubi a lu dv. nui acasa sa va zic ca va iubesc si sami faceti la tel muah, muah, muah ? M-am luat iar de drele Nora si Manu la dna Ana. Ha, ha si iarrasi ha ! De 3 ori ha. Acuma la USA lu dna Seva ii ora 15,40. Cand noi ne trezim si ne babardim pe nepisate, dna Manu isi face siesta dupa masa de pranz. Mam prins cum ii cu fusu oral. Nici nu era greu …


  292. 292
    Raj:

    Dra Uc, sarumana , la anu veti avea iar inpertinenta sa va scaldati in marea Egeie in grecia, in timp ce io, dra Nora, da Manu , muncim ca sa avem ce manca ? Va rog sa raspundeti prin da, nu sau poate. Numi plac raspunsurile evazive. Scurt pe 2.


  293. 293
    uc:

    neata 🙂

    nu stiu la anul, Ik 🙂 de data asta chiar nu stiu


  294. 294
    Nora:

    Sună-mă, Raj, oricând.


  295. 295
    Nora:

    Acuș mă duc la Ana, să văd ce-ai zis de noi.


  296. 296
    Raj:

    Corectare la 291. Cand noi dimineata ne babardim pe neurinate (scrisesem nepisat, dar nu asa se vorbeste in public !), dna Seva (deci nu dna Manu) isi face siesta, ca la USA ii pranzu din cauza de fus oral, ca se invarte pamantu. Acuma dna Seva ii cu cracii in sus , iar noi cu capu sus, caci America ii pa partea alanta a pamantului, dar din cauza gravitatiei nu simtim. Is curios cum se caca cosmonautii in spatiu, cum se spala pe picioare, cum fac pipi. Pipiul no ia razna pin camera ? Sau se pise intro palnie la care se leaga 1 furtun si pisu ii distribuit in spatiu ? Cand ne cacam in veceul trenului, cacatu se revarsa pe traverse. Daia nu-i bine sa lingem traversele de chefereu. Io nu mai ling de mult traversele…


  297. 297
    Raj:

    Dnu 1Q, facem o afacere reciproc avantajoasa pt. mine ? Va dau 1 stilou chinezesc cu penita din iridium, imi dati loganu in schimb ? Ca bonus va dau si 1 kil de struguri din via propie…


  298. 298
    Raj:

    Dnu 1Q, facem o afacere reciproc avantajoasa pt. mine ? Va dau 1 stilou chinezesc cu penita din iridium, imi dati loganu in schimb ? Ca bonus va dau si 1 kil de struguri din via propie…


  299. 299
    Manuella:

    Când va fi să ne întâlnim, într-o bună zi, cu toţii, aştept ca tu, Raj, să ne vorbeşti astfel.
    Aoleu, dacă oi fi vreun timid şi nu o să te recunoaştem?


  300. 300
    Seva Tudose:

    Raj #291

    o scrântiși din nou 😆

    Când ai scris com.291 pe 28 august, era 8:37 la tine-n Romania,se înțelege clar că te-ai referit la 8:37 dimineața !

    La mine pe 28 august era 1:37 dimineața !

    Dacă te referi că pe 28 august în USA este !5:37 după amiaza…la tine este 22:37 seara !

    Deci la com 291 la tine 8:37 dimineața ,la USA nu este !

    Tu ai avansat cele 7 ore diferență,întotdeauna noi americanii suntem(nu toate statele 50 din USA sunt la fel)

    Trebuie să te gândești așa: când tu te scoli să zicem la 8 dimineața,eu încă dorm cu bășini,fiind 1 dimineața la mine,dindărăt Raj ! 😆


  301. 301
    Seva Tudose:

    Raj,la ora asta când scriu acest com.la mine-i 12:49 după-amiaza,la tine este 19:49 seara !


  302. 302
    Manuella:

    Seva, 😆 :lol:, curat lămuriri!


  303. 303
    1Q:

    La anus și LMA! Sărna la mafioți și preotese woodoo, să tră dom Raj, fi-v-ar telefonu` obect contondent pt căței posedați de lăței, că răspunde majordomu în locu dvs, cică: bine ai sunat, Măria-sa, abonatul Raj, nu poate fi deranjat, `cearcă alt`dat!
    Sărna dna Manu! LMA cu bucurie, e zioa dvs? Fie ca lumina ce se înalță din Întunecata Mare din preajma dvs să vă descopere garajul, să vedeți ce ruină roșie adăpostiți. O ruină, da, nu o capodoperă nazistă ca a dlui Raj care are vedere panoramik la podea prin care citește urmele cailor de la LOGANul ce odată troncănea vesel prin hârtoape, a urmelor de balube rătăcite prin prerie în căutarea unei biserici cu acoperișul aurit, nu ca gura lacomă a popilor ce le încuie noaptea de frica haiducilor insomniaci


  304. 304
    1Q:

    Aoleu, dna Seva, sărna! Ar trebui să fiți arestată pt că distribuiți vitamine în aerul american fără să aveți pic de recunoștință față de legi și curcanii sacrificați


  305. 305
    1Q:

    Asta da a face re, nici urmă de reumatism, dom Raj, să tră cu LOGAnu meu care vă acceptă în căsătorie, de bună voe și nesilit de nimeni. Mi s-a umezit okiu` de emoție…


  306. 306
    1Q:

    Să fiți blând cu prințesa mea MPI, că nu știe de bataie la culbutori sau tacheți. Numa eu știu cum am avut grije de ea, ce răsfățată a fost în zilele de uikend și sărbători naținale, cu ce drag o îmbăiam, o masam pe tabla azurie, nobilă de Voroneț, încălțată cu gumari de iarnă, cu aere de nordic siberian în zile toride


  307. 307
    1Q:

    Dna Manu, de ce tot tăceți în păpușoi? Ce, dacă e zioa dvs tre să vă laud oapălu` cela care arată ca un obect nefericit abandonat de vreo civilizație extraterestră


  308. 308
    1Q:

    Parcă văd că invitații dvs își dau coate și vă laudă cutiile din garaj apoi exclamă când descoperă ghiocul șela: vaaai, tu, da` ce e asta? Aaaa, mașiiină, ce chestie drăguță! Și merge? Daa? Vreau și eu, vreau și eu să văăăd! Și toți bărbații vor ceda locul consoartelor curioase să se dea o tură din garaj până la poartă și retur cu obectul acela identificat ca oapăl nazzy, căutat pentru crime împotriva umanității


  309. 309
    1Q:

    În fine, de aceea există preteni, ca să vă necăjească, să vă distrugă psihotronic, să vă golească porcușorul cu economii și să vă pustiască frigideru`


  310. 310
    1Q:

    Uikend grațios și somn ușor până luni dimineață când ne trezim plini de energie și elan muncitoresc


  311. 311
    Raj:

    Elan in pula sami doriti dnule 1Q. Dv. ce va pasa, aveti o varsta pt. futut, dar otz ajunge si dv. la varsta mea, cand pula va fi necesara doar pt. facut pipi. Acuma cand scriu, la USa e ora 3 noaptea, deci 7 ceasuri inapoi, asadar ii urez dnei Seva noapte buna !


  312. 312
    Manuella:

    1Q, ai uitat complet. Ziua mea este primăvara!
    Să ştii că în garaj s-a făcut curăţenie exemplară, nu există deloc cutii cu maimuţe.
    Iar Opelul cel roşu stă ca un prinţes la palat.
    Nu mi-am invitat prietenii în garaj. Nu vreau să creez animozităţi.

    Altfel, trebuie să fac cinste, nu? 😛


  313. 313
    Raj:

    Sa va tra garaju ! Sarumanusitele ! Dnu 1Q se ofti ca nare oapel verde ca a lu dv., dna Manu. Mucea da deasupra a mai patat per vazu ? Muma-sa ii fru sau u ? Dv. sunteti sha, bru ro sau blonda ? Ca sa stiu…


  314. 314
    Raj:

    Aaa, oapelu dv. ii baiat, nu fata ! Mercedesu meu ii mosneag, clio cel rosu ii fata, matizu lu nevastamea ii baiat, kia cel negru tot baiet, iar fordu lu fimiu e tot negru . io is sur, fost blond-saten, cu ochii si acuma de cad late femeele… Dintele ii galbui…


  315. 315
    Manuella:

    A, Raj! Nu întreba o femeie ce culoare de păr are! Că e o mare provocare. Sunt atâtea nuanţe adunate în paletă şi ea ar vrea să le înţelegi bine-bine, să nu greşeşti tonul şi să îi spui că ultima aleasă e cea mai bună.

    Şaten. Intens deschis 🙂
    Culoarea alunei aurii, culeasă aşa, la început de octombrie.


  316. 316
    Manuella:

    Nu l-a mai pătat. Acum mai apare câte un chips, două-trei, când e darnic. Mai mereu cu paprika.

    Altfel, cântă din toate puterile. Azi dimineaţă, Justin Bieber Full Album.


  317. 317
    1Q:

    Daaa, sărna, dna Manu, tre` să faceți cinste, că și dna Seva a făcut. Dom Raj să trăiască, dom Raj să trăiaaască, Laaaa Muuulți Aaaaaaaaaani! Băgați clondiru la `naintare, dom Raj, nu vă mai fofilați dupe dunele din spatele cășii. Nora doarme dusă, răpusă de oboseala vacanței. Mi-e o milă de eaaaa, nu spun


  318. 318
    1Q:

    Sărna, dna uc! Doar cu dvs ce mai vb la telefon, că ceilanți n-are


  319. 319
    Raj:

    Clondiru cu cacat, ia mai terminati cu prostiile, dnu 1Q si nu ma mai indemnati sa beau ca sa mor ca sami babarditi nevasta. Va stiu io pe voi barbatiii…/////////////////// Nuanta cu care sunteti vopsita acu, va sede cel mai bine , dna Manu, sarumana si stabilopodu pe care stati cracita la plaja//////////////// Dna Uc doarme dusa iar dra Nora doarme goala. Dnu 1Q doarme plin. Cu bere…./////////////// Dna Seva se pregateste de nani caci acu la USA ii ora 19…


  320. 320
    Raj:

    Dna Manu, cand putem a ne intalni la 1 cafea cu zaar + frisca. Io fara zahar. Sa nu va asteptati sa fiu ca pe blog. Is om serios, tata de caine si pisica, stapan de fiica + fiu …


  321. 321
    uc:

    Unchiu 🙂

    Buna dimiiii


  322. 322
    Nora:

    Raj, iote-ne, poate ţi-era dor de noi:

    Am fost pe la Ana, care ne-a făcut ospăţ. 🙂


  323. 323
    Raj:

    Aveti defecte minore tus4-lea, dra Uc are rochita prea lunga, dra Nora are okelarii in par, de park ar avea ochii in crestet, dna Ana are rochita rosu cu alb de parca ar fi formatie de muzica usoara. Sa stiti ca in Bacaul anilor 70 a existat o formatie de muz. usoara care se chema Rosu si Alb, al carei lider era Genu Cambos, fratele Rozinei Cambos care-mi dadea bomboane lu lapte tavalite si cacao, 160 lei kilu. In +, dna Nora e zebra la fusta. Pe dna din st. drei Uc o pup pe frunte chiar daca no cunosc. Pe banii mei caci platesc netu lunar, pup pe cine vreau io de pe blog. Inca nu sa nascut omu (cu exceptia nevestemii c) care sa-mi interzica sa pup dnele adorabile da pa blog. Pe dna Ana o pup la ochisorii de cate ori vreau io, penca dnu Narcis a zis ca is dus cu capu si astia dusii cu capu are voe sai pupe nevasta pe okisori. Pe masa aveti vin rosu si tigari mentolate. Io fumez tigari mentolate numa cand ma pup cu amanta cu limba in gura ca-n filme. In lume fumez numa kent 6, iar in particular cand nu ma vede oamenii, LM. Dra Nora fumeaza laiki streic pe ascuns… Dra Uc nu vrea sa faca cu picioarele miscarea aia a la Sharon Stone in basic instinct, cand lu politistu ala care o ancheta ii ieseau ochii din cap, dupa ce in pre alabil i se facusera cat cepele… Dnu 1Q are 1 logan si vreau sa fac schimb cu el. Ii dau in schimb o rasnita de cafea 9.


  324. 324
    uc:

    :))) ce miscare Ik ? A fost o seara minu iar Ana a gatit numa bunatati 3zile nu mai mananc


  325. 325
    Raj:

    Aaaa ! ( de 4 ori a), si daca vreau , pe banii mei pot sa ud si canapeaua. Na contribuit nici1 blogar cu bani cand miam cumparat canapeaua. Banii mei, canapeaua mea, pisatu meu……………. Pai daca dna Ana a gatit numa bunatati 3 zile, insamna ca a fost praznic, dra Uc. Poate mo invita si pe mine la masa dna Ana, io ma multzu cu niste paste cu garnitura de ceafa de la 1 porc, 1 chiftea, 1 crovig si bere la pet eftin, 2,5 l Bucegi si ii promit ca nui voi folosi baea pt. pishu. Vin cu pempersi. Cel mai bine e sa bei bere cu pempersi, nu cu paiul.Daca bei bere cu pempersi te imbeti mai greu, cu conditia ca pempersii sa nu fie folositi…


  326. 326
    Raj:

    Ce funie cu margele are dra Nora ! Nush de ce, dar pe dna Ana imi vine so mananc. Dpdv al mancatului de femei,dna Ana se situeaza pe locu I….


  327. 327
    Raj:

    Acum cand scriu aceste randuri pt. eternitate, la USA dnei seva ceasu ii ora 3 dimi, din cauza fusului orar si dna Seva doarme cracacita in ultimu ha,, iar acu la orele 22, 18, dna Nora beau 1 ceai, dra Uc bea tot 1 ceai, iar dna Ana se gandeste ca cum a dat diun narod ca mine…


  328. 328
    Raj:

    Rectificare. Dna Seva doarme cracacita in penultimul hal, caci in ultimu hal de cracacit, doarme dnu 1Q candu-i matol…


  329. 329
    Nora:

    Seva poate trage un somn de după-amiază acum. Că aproape 4 la ea. După-masa.


  330. 330
    Nora:

    Ce roşu oi vedea tu la rochia Anei…


  331. 331
    1Q:

    Am avut 1 LOGAN, nu-l mai am. k dacă-l mai aveam nu făceam schimb. Of, ce de amintiri frumoase mi-au rămas! Dvs ce amintiri aveți cu râșnița, a?
    Doamne, ce se bucura când intram în ea cu totu`, și cum făcea ea brum, bruum, bru-hu-uuuum, îmmmmmm, mmmmm…


  332. 332
    1Q:

    Cine-i ghicește culoarea, ia
    Sărna și LMA! Că uitai să mă port civilizat, k unul care știe ce e aia Dacia, ce e aia Istoria neamului, ce e aia viță de vie și cu ce se mănâncă frunza ei


  333. 333
    Nora:

    Te-a trădat Raj, 1Q. Aia e. Vede roşu în loc de albastru şi Opel în loc de Logan.


  334. 334
    Raj:

    Istoria pulii…


  335. 335
    Manuella:

    Bună dimineaţa de august!

    Raj, cronica ta mondenă este excelentă, eu zic că poţi semna, cu succes, la ziar!
    Ne întâlnim, eu cafea nu beau, pun atâta zahăr în ea că nu mai ştiu dacă e cafea sau ciocolată topită. Da’ îmi iau o limonadă maaare!


  336. 336
    Manuella:

    Nora, piesă de luni 🙂
    Musai live.

    http://www.youtube.com/watch?v=n_GFN3a0yj0


  337. 337
    1Q:

    Nu vorbesc neam cu trădătorii, nu sunt neam cu ei, nu ne-am mai salutat cu respect deosebit, deci n-am ce să mai zic. Pula nu poate sta imediat după istorie tot așa cum n-are cum să șadă în capul acesteia. Deși, dacă stau bine să mă gândesc, istoria e valabilă la orice: istoria LOGANULUI, isteria oapălului… de ce nu și a pulii, că și acel apendic iobag trupului de același sânge cât și prin alianță, a dus lupte, care mai de care, cu fruncea sus și peptu` dezbelit, fie a fost trădat de propriul neam care-l spăla de păcate, fie s-a trezit fleașcă, în dimineți cețoase. A intrat ca 1 eroin neînfricat în hrube necălcate de cercetători renumiți cu riscuri enorme de încălcare a drepturilor la libertate. O libertate simplă de-a intra unde vrea pula lui. A fost condusă prin peștera lui Ali-Baba ca să caute relaxarea și să-și pitească nestematele purtate cu mare greutate în sacii cu bijuterii, a fost ținut în carcera din bumbac și torturat isteric atunci când neamurile lui de carne se alipeau lasciv în dansuri de societate cu dujmanul…


  338. 338
    1Q:

    Sărna și LMA, uikend socotit, plin de bucurii și bani, bani, bani. Mulți baaani


  339. 339
    1Q:

    Istoria pulii are multe variante, unele false, altele nu, cum doresc stăpânii, căci cronicarii au potență de adevăr cu valoare de postulat, adică ai istoria mare, ai pe ea și-oleacă de căcat, fie-i dlui Raj lăudat


  340. 340
    Manuella:

    1Q, zici că suntem în shogun…


  341. 341
    1Q:

    S-a spus despre istoria pulii că este una dintre cele mai inexacte științe. Că datele, cu cât sunt mai vechi, cu atât sunt mai alterate de intromisiuni și de subiectivismul celor care le-au simțit. Lipsa unor dovezi palpabile dă și ea naștere la zeci de mistificări și de relatări inexacte. E istoria pulii, așa cum a fost acuzată, ciomuită, una “fabricată” în perioada ei de glorie? Este istoria noastră una falusă, așa cum susțin adepții teoriilor pizdaționiste? Ne tragem cu adevarat din puli adevărate? Sunt eroinele istoriei pulii noastre niște adevărate eroine sau doar niște creații faluse ale unor isterici pulifrici? Au fost victoriile noastre interne și diplomatice atât de importante pentru puli și pentru cele ce-i atârnă, sau au fost doar niște “incidente neînsemnate la graniță” ? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care vom căuta să răspundem în cele câteva episoade din istoria spatiului pulo-pubiano-axilic, pe o perioadă istorică ce se întinde de la apariția poluțiilor prepuțo-falice și până la domnia lui Pulă cel Nătâng, urmaș de hotentot obsedat


  342. 342
    1Q:

    Ăăă, hă-hă, io-s Toranaga san, că am făceat burtă


  343. 343
    1Q:

    Dvs beți ceai? Că dacă da, bat acușica din palme, pac-pac! și până sorb o cinzeacă de sake, vine fata cu servirea


  344. 344
    Manuella:

    Stai să-mi îmbrac chimonoul ăla alb-imaculat, cu păsări în zbor şi vin!


  345. 345
    1Q:

    Pana veniți io pui muzică de antren:


  346. 346
    Manuella:

    Ah! ce note suave de întâmpinare!
    Zici că s-au strâns războinicii în jurul palatului şi cer o zi liberă! Cât să-şi strângă iubitele în braţe!


  347. 347
    uc:

    pt o sapt voioasa 🙂


  348. 348
    Seva Tudose:

    Raj#327

    scrie odată în credința mea,ptr.eternitate ! Raj.când la tine-i este 22:18 seara ,la mine nu este 3:18 dimineața…ci dincontră…15:18 după-amiaza ! 😀


  349. 349
    Seva Tudose:

    1Q #341

    😆 😆 tu vreodată te controlași la cap 😆 că încep să mă îngrijorez ptr. bunul tău demers…. crăp de râs !


  350. 350
    Seva Tudose:

    1Q,

    varianta lui Ion Creangă !

    https://www.youtube.com/watch?v=pldps_Ea9LU


  351. 351
    Manuella:

    La mulţi ani, Raj!
    Să fii sănătos şi voios, numai bine îţi doresc! 🙂


  352. 352
    uc:

    La multi aaaani, Ik! 🙂 :*


  353. 353
    Nora:

    Mulți ani trăiască! Mulți ani trăiască! Raj să trăiască!


  354. 354
    Raj:

    Multu frumos, sarumana si bumerangu ! Ca in posetele domnitelor poti gasi toate ciudateniiile pamantului, cine imi garanteaza ca nu aveti in positurile dv. tot felu de nimicuri, printe care si 1 bumerrang pe care il lansezi dela nivelu tzarloaelor (in cazu meu), de la nivelu gambelor fine , in cazu domnitelor care sunteti ? Acuma cand la mine ii oa 18 seara, desi in mod normal ar trebui sa fie ora 13,30, dar io mam culcat de pranz cand trebuia sa ma trezessc, la dna Seva e ora deci 18 + 7, deci e ora OO,OO cand bate toaca de Revelion daca acesta ar avea loc pe 1 sept., ceeace nui cazu decat in cazu meu ca-s dus cu pluta. Acuma cand postez pt. generatiile viitoare, caci generatia asta nu ma intelege, is traversat in diagonala pe sofa de siameza cea cretina, care a dormit pana la ora asta, dar si-a pus ceasu sa sune ca sa-mi faca mie viata 1 calvar. O sfatuiesc pe dra Nora care are 3 pisici, sa le infieze, sa scape de ele, caci viata cu pisici e 1 calvar. AAAAA ! Dna Ana are pisici, nu dra Nora, oricum, cine are pisici sa scape de ele, caci pisicile iti mananca viata si alimentele din frigider, caci siameza mea stie sa-mi desfaca lacatu la frigider, caci s-a ginit cand formam eu cifrul la lacatu dela frigider si acuma ma trimite dupa lapte si intre timp imi deschide frigideru si-mi consuma icrele cele negre de Manciuria, o provincie din Asia care se afla la vest de Mongolia si Coreea de Nord al carui singur locuitor grasun este liderul acesteia, Kim Giong un sau Il, care produce o arma nucleara, focoasele comparandu-le de la Iran, o tara aflata la golful Piersic, de unde si numele indragitului nostru actor , Florin Piersic. D`aia va zic eu: cei care aveti pisici, debarasati-va de ele si cumparati-va 1 covor nou sau ce vreti. Aveti termopan, dra Nora


  355. 355
    Raj:

    Multu frumos, sarumana si bumerangu ! Ca in posetele domnitelor poti gasi toate ciudateniiile pamantului, cine imi garanteaza ca nu aveti in positurile dv. tot felu de nimicuri, printe care si 1 bumerrang pe care il lansezi dela nivelu tzarloaelor (in cazu meu), de la nivelu gambelor fine , in cazu domnitelor care sunteti ? Acuma cand la mine ii oa 18 seara, desi in mod normal ar trebui sa fie ora 13,30, dar io mam culcat de pranz cand trebuia sa ma trezessc, la dna Seva e ora deci 18 + 7, deci e ora OO,OO cand bate toaca de Revelion daca acesta ar avea loc pe 1 sept., ceeace nui cazu decat in cazu meu ca-s dus cu pluta. Acuma cand postez pt. generatiile viitoare, caci generatia asta nu ma intelege, is traversat in diagonala pe sofa de siameza cea cretina, care a dormit pana la ora asta, dar si-a pus ceasu sa sune ca sa-mi faca mie viata 1 calvar. O sfatuiesc pe dra Nora care are 3 pisici, sa le infieze, sa scape de ele, caci viata cu pisici e 1 calvar. AAAAA ! Dna Ana are pisici, nu dra Nora, oricum, cine are pisici sa scape de ele, caci pisicile iti mananca viata si alimentele din frigider, caci siameza mea stie sa-mi desfaca lacatu la frigider, caci s-a ginit cand formam eu cifrul la lacatu dela frigider si acuma ma trimite dupa lapte si intre timp imi deschide frigideru si-mi consuma icrele cele negre de Manciuria, o provincie din Asia care se afla la vest de Mongolia si Coreea de Nord al carui singur locuitor grasun este liderul acesteia, Kim Giong un sau Il, care produce o arma nucleara, focoasele comparandu-le de la Iran, o tara aflata la golful Piersic, de unde si numele indragitului nostru actor , Florin Piersic. D`aia va zic eu: cei care aveti pisici, debarasati-va de ele si cumparati-va 1 covor nou sau ce vreti. Aveti termopan, dra Nora


  356. 356
    Raj:

    Erata corectoare: Era cu semnu “”?””. Reformulez deci: Aveti termopane, dra Nora ?. Ca stiu ca locuiti la partel si trebuie sa aveti grilaje si plasa de tantari, ca cica ne invadeaza 1 soi de tantari care ne lasa latzi la pamant si vraiste daca ne inteaapa. E vorba de tantarii tigru care au poposit pe teritoriul tarii noastre fiind adus de tirurile care traverseaza oceanul, ascunsi printe marfuri, dar se aude ca ia adus Monica Columbeanu in vuitoanele dansei, asezate pe cap pe post de caciula…


  357. 357
    Nora:

    Am, am.
    Nu știu ce țânțari sau ce alte insecte m-au mușcat în vacanță, prin niște bălării, că mă scarpin și acum până la sânge.


  358. 358
    Raj:

    Dra Nora, dv. stiti ca dna Manu locuieste intr-1 port renumit si anume Constanta ? Si mai stiti ca orice marinar strain are cate o iubita in fiece port pe unde acosteaza ? Dv. ce concluzie trageti ? Sper ca aceste randuri sa nu fie interpretate aiurea, caci io nu fac nici 1 fel de apropont si chiar nu ma intereseaza viata particulara a celor de pe pist. cu bul. …


  359. 359
    Raj:

    E vina dv. ca va musca tantarii, nu a mea, dra Nora. Nui nimeni vinovat ca dv. nu umblati intr-o litiera carata de 1 asin sau 1 logan (caci nu-i nicio diferenta !). Io cand plec din casa, procedez in felul urmator : anunta pe viceprimaru ca plec in cutare loc si acesta trimite 1 batalion de jandarmi si 1 elicopter care imbrastie substante antitantari si fluturasi cu “”Nu votati PSD-ul !””. Caci primarele nost ii PNL-ist si nu suporta sa fie contrat la alegeri. Pt. ca orasu nostu e mare iubitor de caini, duce zilnic mancare la adapostu de 4PD, care se afla la marginea orasului…


  360. 360
    1Q:

    LMA și tot restu` de drăgălășenii în conformitate cu Blogurile de Coeziune și Netul European de Dezvoltare Regională 2015-2250, pt dl Raj, cu adâncă prețuire și ploconeală sclavagistă! Hai, România!
    Dragi preteni și surori, și voi calfe amărâte din ultimul rând, loc în care v-ați lipit fețele năsoase de geam, ca să cetiți ce orez eu acum și aici:

    În această minunată zi de toamnă se deschid porțile unui anotimp îmbelșugat în toate cele. Mâncați, mâncați, mâncați, parcă aud în ureche îndemnul unor efervescenți activiști gurmanzi. Că cu cât mâncați, cu atâta vă căcați. Și unde-i mai mare fericirea decât în privirea omului din coada lopeții care-l adună, în dreptul manetei de control al pompelor de vidanjare, în dreptul semnăturii contractelor cu primăriile. Locuri în care dom Raj salută iliescian secretarele grase care se dau importante și-și plimbă hârtia de dimineață cu un aer obosit și ușor afectat de rutina zilnică, locuri bântuite de fiorii mațelor tinere sau bătrâne, mai fragede sau mai casante, mai fripte sau mai degajate, stoarse de păcate. Că mare sfânt tre` să fii ca s-aduni păcatele oamenilor, să înduri atâta damf uman și să-l aduci în stațiile speciale de reciclare, de curățare și anihilare a răului. După cum vedeți, scopul acestei meserii este unul nobil, un deziderat modern care asigură traiul în condiții civilizate. Așadar, dragii mei preteni și surori, și voi calfe amărâte din ultimul rând, loc în care v-ați lipit fețele năsoase de geam, ca să cetiți ce orez eu acum și aici, să ne rădicăm nițeluș supapele deversoare de păcate și să facem câteva mătănii Kegel în cinstea marelui și hâtrului dom Raj. (Aplauze îndelungi. Se scandează: Raj, Raj, Raj are curaj și Raj e om de comitet, îl doare în rect de net, are de la noi respect)


  361. 361
    Raj:

    In +, primaru ii monarhist ca si mine si noi monarhistii ne ajutam reciproca…


  362. 362
    1Q:

    Iear vă sunai de parcă ați fi gagică-mea, dom Raj, să tră și LMA! Și iear mi-a răspuns o mimoză cursivă că cică n-aveți chef să răspundeți, ori sunteți pe tron, n-am înțăles prea bine


  363. 363
    Raj:

    Dnu !q, aflat asadar ca pe unde umblu eu, toate secretarele is trase pin inel. La noi directorii de SRLuri, intrepinderi, au toti numa secretare bune de lula. La noi directorii dactilografiaza materialele, nu secretarele, caci acestea se dau cu oja din 2 in 2 ore si is neputiincioase. Bine ca nu se dau dracului cu oje la pizda…


  364. 364
    1Q:

    Ălea nu-s secretare, cine știe ce posturi aiurea-n Consilii Administrativ-teritoriale ocupă


  365. 365
    1Q:

    O scretară care se respectă și care respectă postul e grasă, ca să nu-l distragă pe director de la ocupațiunile importante și să se gândească la prostii


  366. 366
    Raj:

    Da ce va aia grijea pe cine angajeaza unii pa post de secretare, dnule 1Q ? Da`ce, nu trebuie sa babardeasca si phalusu lor ceva ? M-a sunat mai adineaoarea dra Nora sa-mi zica LMA si a zis ca spera ca daca ma mai suna si la anu sa-mi zica LMA dragul meu (adica al ei, cum ar veni !), sa am delicatetea sa nu mai fiu beat muci cand ma suna. Daca stiam ca ma suna, nu mai beam.


  367. 367
    Raj:

    Terminati cu prostiile dnule 1Q ! Nevastamea e grasa si tot ma distrage de la lucru in gradina. Cand apare ea. rup rasadurile, in loc sa rup buruienile…


  368. 368
    1Q:

    Mă aia, na, că din cauza lor merge cum merge țara asta, țărișoara asta amărâtă, chinuită de dujmani și batjocorită cu falusuri istorice.
    Pe mine nu m-a sunat niciodată, crecă e supărată pe mine, nuj ce i-oi fi făcut. Doar dna uc ce mă sună o dată/an, dvs din 5 în 5 ani… noroc cu băncile


  369. 369
    1Q:

    Să vă trăiască nevasta, dom Raj! Dar ce v-a făcut de o fugăriți prin grădină, ce, n-are voie să vă dea niște sfaturi pertinente, ca orice nevastă cu baticul înnodat la ceafă, cu o mână în care ține un vătrai ridicată spre ceruri și cu cealaltă-n șold?


  370. 370
    1Q:

    Și ce, dvs sunteți director de răsaduri? N-am mai pomenit așa ceva, Doaamneee


  371. 371
    1Q:

    Cine v-a dat acea înaltă distincție de demnitar în răscolitul pământului, răscolitul iubirii, ați dat examen? Și dacă da, cât ați dat


  372. 372
    Nora:

    Știu de doamna Manu, că are plaja la picioare.
    În fiecare port? Chiar așa? Doamne, greu trebuie să le fie.


  373. 373
    Raj:

    Da, chiar ada, dra Nora ! Giudetzu e mic si fiecare ne stim intre noi. Chiar credeti ca 600 de mii de locuitori, inseamna ceva pt. memoria mea vizuala ? Mai ales ca io am memoria vizuala dpdv al ochilor si stiu s-o osebesc pe dna Manu de celelante femei ? Dumneaei ore capotu patat de cheiceap, caci 1 plod din vecini arunca chethcupu asta pe pervazu dansei. Si cate dne fatale are oapele rosii ca fuc in jud Cta ? Ha ?


  374. 374
    Nora:

    1Q, 😆 😆 așa odă, de adâncă simțire, vidanjării nici că s-a mai pomenit!


  375. 375
    1Q:

    Așa-i trebă, că mă oftic. Odăjdii. Pe mine de ce nu mă suni, a? Nici măcar de zioa me, hm 🙁


  376. 376
    Raj:

    Si mai ziceti-i lu dnu 1Q sa nu mai zica cea zis mai sus> Dv ce paziti aicea, chiar nu vedeti ?


  377. 377
    uc:

    atata mi-e de soooomn, am dat cu cafea, vreau un pui de somn, mic


  378. 378
    1Q:

    Da` ce-am zis, ce-am zis? Că de odăjdii ați scăpat, geaba mai zic


  379. 379
    Raj:

    Mic siadracu. Somnu …


  380. 380

  381. 381
    Nora:

    O să te sun și pe tine de ziua ta.


  382. 382
    Nora:

    Serios vorbind, nu-s o mare vorbăreață. Iar la telefon, și mai puțin. Nu-mi place, nu mă omor. Nu sun niciodată oamenii așa, să văd ce mai fac. Cine știe cum.


  383. 383
    Raj:

    Stiu , dra Nora, mi-am dat seama de mult timp. Pana si eu mi-am dfat seama. Am vrut sa ma dau mare peicesa ca matz sunat. Puteti pt. ca sa iertati ?


  384. 384
    Seva Tudose:

    Noraaaaa !

    spunei tu cu frumosu’lui Raj,că la com.354/355 o tot ține pe-a lui …fusul orar cu +7 ore ! Este -7 ore diferență !

    Acușica la mine-i 10:32 dimineața și „a la Romania” este 17:32 😀


  385. 385
    Seva Tudose:

    LA MULȚI ANI RAJ ! SĂ-ȚI DEA DUMNEZEU,ANI MULȚI PTR. BABARDEALĂ !


  386. 386
    Seva Tudose:

    Raj !

    uite ciorditorul de ceasuri cu lănțic ! Zi-i Raj 😆

    https://www.youtube.com/watch?v=iDwOFWx5MKY


  387. 387
    Seva Tudose:

    Raj,

    văleuuuu,azi este și ziua lui fii-mea 1 septembrie,cea cu arabul 😀 Știind că ea nu sărbătorește onomastica/ziua de naștere…că s-a convertit și nici ea nu îmi dă telefon de ziua mea ! Mai acum 10/12 ani îmi ura „la mulți ani” prin internet,mie,lui mama, care nici nu știam mai nimic cu computerul 😥

    Îmi pornea Sandu computerul doar ca să joc și eu table(backgammon) 😀


  388. 388
    Seva Tudose:

    Nora #357

    ia vezi tu că nu-i de glumă cu mușcăturile de țânțari ! După câte știu fusăși prin Italia ! Între Italia și Egipt îi cale scurtă ptr. Nile moschitos ! Au ajuns ei și prin America,darmite la un băț,ptr.țânțarii ăștia mortali ! Noi îi spuneam țânțarii Țe-țe/Tze-tze ! Du-te la control,analize de sânge !


  389. 389
    Nora:

    Ha, ha, ce urare ți-a făcut Seva, Raj. 😆


  390. 390
    Nora:

    Musulmanii nu-și serbează ziua de naștere? Nu știam. 🙁


  391. 391

  392. 392
    Seva Tudose:

    Nora 😥

    nu ,nu își serbează ziua de naștere,de nume,nu vor să aibe nici un/o cană,farfurie cu aur suflat,nu au tablouri cu persoane,numai spun că eu am nuduri de Michelangello,Rafaelli,icoane…și când au fost în Egipt în vizită,mi-a dat mie câteva souvenir-uri cu faraonii Egipt-ului,pe considerentul,egiptenii de fapt sunt convertiți la islam dar locul lor printre faraoni,nu are nici o legătura cu/a fi musulman !

    Și la o petrecere/oriunde femeile/fetele nu au voie să fie/să se lase fotografiate/filmate…eu la o petrecere am vrut să fac fotografii,și deodată,multe au sucit capul ori și-a acoperit fața cu mâna… 😥


  393. 393

  394. 394
    Raj:

    Dra Nora,stiati ca dna Seva are 1 bebe de sex fem. si ziua lu bebe e pe 1 sept. a.c. ? Acum cand ziua se ingana cu noaptea, cand papagalu ingana siameza, la dna Seva ii 2 sept. anu cur. din cauza fusului orar. Ii ora 1 noaptea si dna Seva doarme dusa in pozitia misionarului. Io dorm cu siameza in poz. 69…


  395. 395
    Raj:

    Dna Seva ma trimis pe iutub unde 1 indian pe numele de botez Raj Capur cu par la cur, fura ceasuri, dra Nora. Dra Nora stiati ca dnu 1Q ma da sistematic in haia a lui ? Na ziso explicit , dar se sub intelege. Daca na ziso, o va zice cat de cu rand, caci nu mai poate inghiti inca 1 afronu din partea mea la adresa loganului dansului, cu capace din aliaj, cu ABS, ABC, RCD, RTV, TVR, cu huse din floci de baba rapusa de icter albastru metalizat…


  396. 396
    TIPSYNEL:

    La multi ani domnului Raj, iubitorul de oameni, admiratorul evreilor si “moartea” gagicilor! Sa ne traiesti ca sa ne mai incanti cu comentarii savuroase! Multi ani traiasca!


  397. 397
    Raj:

    Multumesc a dracului de mult,dnule TIPSY !


  398. 398
    1Q:

    N-am zis că avea huse din floci de babă rapusă de icter albastru metalizat. Poate că erau de babă, da` n-avea icteer, că erau gri, nu galbeni


  399. 399
    Nora:

    Despre floci de babă nu mai discutaserăţi aici. Şi bolnavă de icter.


  400. 400
    Nora:

    Seva, oricum la mulţi ani fiicei tale, sănătate şi toate cele bune.


  401. 401
    1Q:

    Nu că nu mi-ar fi convenit. Galbenul se potrivește cu albastrul metaliat, face mașina mai sportivă, ce dacă n-avea ABS (cu durere-n fundul sufletului am să vorbesc de ea la trecutul alambicat), avea AC și capace stock, adică ale mai a draq capace de fabrică, nu luate de la ruși


  402. 402
    1Q:

    Dar erau gri, în ton cu suc sobru, culori de manager de scară de bloc, așa cum îi stă bine omului serios cu copii și rate la bancă


  403. 403
    1Q:

    Cică-l dau în haia me. Păi și ce, că nu m-au de nemenea


  404. 404
    1Q:

    Sărna, dna Seva, LMA! Numa` bucurii cu polițai să n-aveți


  405. 405
    Seva Tudose:

    Nora#400 mulțumesc !

    1Q#404 mulțumesc !


  406. 406
    Raj:

    Am uitat: sa va traiasca fata, dna Seva ! Acu la USA ii ora 16. Nimic mai simplu. Sluga, dnu 1Q !


  407. 407
    Nora:

    Dacă le mai încurci de multe ori, o să ajungă și Seva să creadă că e cu șapte ore înainte. 😆


  408. 408
    Raj:

    Aaaa, deci inapoi! Deci acu e ora 12,43, deci la USA 6,43. Nimic mai simplu deci. Deci.


  409. 409
    Raj:

    Acu ii bine, dna Seva ? sper ca vam inchis gura, ca lu nevastamea nu pot. Deci.


  410. 410
    Raj:

    Dpdv al inchisului de gura, pana acuma leam inchis gura la urmatorii in ordine alfabertica: dna Ana, dra Nora, Dnu 1Q, dra, Uc, Dra Seva, Dnu 1Q,…//;íi-=???????????????//////////////////////


  411. 411
    Nora:

    Definitiv și irevocabil.


  412. 412
    uc:

    neataaa 🙂


  413. 413
    1Q:

    Neața și sărna la doamne cu reverența din dotare. Tastez cu gura pungă, ermetic închisă, nu cu ea larga, danga, sună-n asfințit talanga, ca să-mi îndese dom Raj, să tră, dom Raj! o lopată cu nestemate extrase din văgăunile comunale ale căcăcioșilor de toate soiurile.
    Toate acestea fiind scrise, nu spuse, mă declar persona non gura, că gura bate curu` . Deci gu-ra, nu pu…team și asta să scriu, nu?
    La dom Raj la poartă,
    E-o siameză îngropată,
    Cine o vorbi
    S-o…


  414. 414
    Seva Tudose:

    Raj,

    categoric îți place să faci pe nepriceputul ! La com.408 când ai scris era 12:44 ora prânzului la tine,la mine era….ghici ?

    În sula calului ori pizda țigăncii, era 5:44 dimineața(nu 6:44)
    😆 !

    Să mor eu dacă nu renunț,văz că semeni cu cumnată-mea,care de 25 de ani îi tot explic cu fusul orar,când mă sună la ora 11:30 dimineața de la Constanța și eu biata de mine dorm că este 4:30 dimineața !

    Auzi la ea”Ce mai faci Seva ?” Păi dormeam așa de frumos,dar tu nu mai lăsat să-mi termin visul…

    Noroc tău că nu ești cumnatul meu,că până aci ți-ar fi fost cu mine !


  415. 415
    Seva Tudose:

    Raj#406,

    mulțumesc și ție !


  416. 416
    lucretia:

    va salut pe toti Ș))


  417. 417
    lucretia:

    Si unchiule , ce are bre Raj ,de impartit cu talica ))) este oficos pe loganul albastru metalizat a lui matale )))


  418. 418
    Nora:

    Bună, Lucreția.
    Da, acela este un conflict secular, care ne sfâșie în două, ne aduce mereu în pragul războiului civil, mai ceva ca Războiul rozelor.


  419. 419
    1Q:

    Sărna și LMA de sfânta Joineri! Să tră, dom Raj, v-am pârât la Ana. Și pe Nora, ca să știți


  420. 420
    1Q:

    Că io când vreau să tac, vorbesc. Și viceaversa, nu ca dna Seva, sărna, dna Seva, dormiți, a? Dna Manu nu doarme, și nici dna uc, sunt treze și stau pe metereze, îmi vine să le pup


  421. 421
    Lucretia:

    Unchiule , pe mine nu ma pupi ? Pai sunt invizibila ?:)))eu tin cu talica si de ciuda ca nu ma pupasi trasai o mămăliga si prajii peste :)))


  422. 422
    Raj:

    Nam nica cu loganu dnului 1Q, dra Lucretia. Ma cac in el. Sarumana dna Seva, acu ii ora00, 13 la Dv. Noapte buna ! Dna Manu face 1 dush, dra Nora thocmai papa 1 felie de pepene cu branza, dra Uc doarme toples


  423. 423
    1Q:

    Aaaaa, ce-a ziiis, sărna, dna Lucre, vă puuuuuup, cum să nu vă puuup, vă puuuuup! Să aveți poftă și să nu-i dați dlui Raj fecalele dvs să se îmbogățească, păstrați-le, că cine știe, poate-mi iau din nou LOGAN că e mai eftin k Beemveu


  424. 424
    1Q:

    Cu ălelante nu mai vb, se dau tăcute, o fi zioa Tăcerii sau au făcut vreun concurs care tace mai vârtos și premiul e baban


  425. 425
    Raj:

    Dna Seva, daca se poate , as vrea sa ne ziceti cate ceva despre indieni, despre bastinasii SUA. Un reportaj cum numa dv. stiti. Acu la dv. ii ora 05 dimi si trebue sa va treziti. 1. Va treziti buimaca 2. Faceti pipilicu, va faceti buzele 3. Il zgaltaiti puternic pe dom. Sandu 4. Faceti 2 cafele 5. Le beti 6. Bateti pisicile.


  426. 426
    Raj:

    Ce fecale, dnule 1Q ? Cacat se zice. Cacat pe toata linia. Dra Uc e cu iubi,


  427. 427
    Raj:

    Ce fecale, dnule 1Q ? Cacat se zice. Cacat pe toata linia. Dra Uc e cu iubi,


  428. 428
    Raj:

    Deci dra Uc e cu iubi, dra Nora face bae nud goala in cada de bae, dna Manu idem, dra Uc ibidem. Toate dnele fac bae goale pusti. Dna Seva doarme dusa cu 1 picior pe noptiera si cu 1 picior in prag.


  429. 429
    1Q:

    La ora asta doarme dna Seva?? La ora asta? Păi e 6 dimineața, când tot gospodaru` dă apă la păsări, udă gazonu` face piața, mai sparge un geam la vecinu reclamagiu


  430. 430
    1Q:

    Dna uc e cu uby la teveu, se uită la știrile de la ora 5 în reluare, dna Manu pescuiește mormoloci în ghena de la baie, că are ieșire la mare și zice că-s guvizi, dna Lucre coase la gherghef chipul lu` nea Gheo, iubitul dânsei din tenerețe


  431. 431
    1Q:

    De Nora nu zic ce face, că sigur tace și face, apoi o coace și iar tace. Tăcerea e de haur


  432. 432
    1Q:

    Dom Raj suflă-n ghioc, după ce mai devreme l-a vidanjat, cetește viitoru`n fecale, că-i contemporan de-al nost. În căcat citeau marii noștri magi străbuni, în mațe de gărgărițe bete și-n fundul ceaunului în care au fiert prunele


  433. 433
    1Q:

    A se notifica în anale că n-am mai pomenit de LOGAN, nici ce culoare azurie îl scotea în evidență pe șoselele patriei, nici ce dotări de excepție avea, ce dacă n-avea ABS


  434. 434
    uc:

    Buna dimiiii

    Da, cu iubi 🙂 aveti un ochean? :)))


  435. 435
    Nora:

    Aseară m-am văzut cu doamna Manu, ce știi tu. La un Apperol Spritz.


  436. 436
    Raj:

    Ce sa scoatza in evidenta 1 logan, dnule 1Q ? Scoate in evidenta 1 cacat…


  437. 437
    Raj:

    Dna Manu ii in nenorocirea aia de Bucu sau dv. sunteti la malu marii, dra Nora ? Vati imbratisat, pupat muah, muah si vati imbatat in centru vechi cand vati revazut ? Trebuie sami raspundeti cu: da, nu, poate, nu-i treaba ta nataraule, neam revazut, dar era bine daca erai si tu (adica io), ce te fute grija ?,


  438. 438
    Raj:

    Cine-i dra Lucretia, dra Nora ? Cati ani are, e fru sau ura, e ti sau batra, e saraca sau are ave, e ma sau nema, are, ca, masa, are aprta sau vila, e din Bu sau din provi, e fata mare sau fu ?……………….. Dra Uc, in Bucu locuiti la parter si urcati din inertie pana la et. VIII sau stati la vila ?……… Daca acu e ora 12 insamna ca la USA ii ora O6,oo. Cu siguranta ca dna Seva sa trezit si da de mancare lu dom sandu si la oratanii. Dnu 1Q de de mancare la pula, ca nare gaini + rate+ bibilici…


  439. 439
    Raj:

    Cine-i dra Lucretia, dra Nora ? Cati ani are, e fru sau ura, e ti sau batra, e saraca sau are ave, e ma sau nema, are, ca, masa, are aprta sau vila, e din Bu sau din provi, e fata mare sau fu ?……………….. Dra Uc, in Bucu locuiti la parter si urcati din inertie pana la et. VIII sau stati la vila ?……… Daca acu e ora 12 insamna ca la USA ii ora O6,oo. Cu siguranta ca dna Seva sa trezit si da de mancare lu dom sandu si la oratanii. Dnu 1Q de de mancare la pula, ca nare gaini + rate+ bibilici…


  440. 440
    Nora:

    A fost Manuella în București, Raj. Nu am fost fost în centrul vechi, am dus-o în bălăriile din spatele palatului Știrbey. Ne-am îmbrățișat, ne-am pupat. Nu ne-am îmbătat. 😀

    Lucreția e o prietenă de pe FB.


  441. 441
    Raj:

    Aaaa ! Se marita dna Manu, ca la palatu Stirbei se fac nunti. Cand e nunta, de ce se marita, ginerica are avere, ii din neam mic, mijlociu, mare, ii de vita nobia de vie ?


  442. 442
    Raj:

    Traieste pe picior mare sau mic ce paiuni are in afara de pacanele si alba neagra ? Sa nu mai bea !


  443. 443
    Raj:

    Vine si dnu 1Q la nunta ? Daca nare bani, sa vanda loganu. Daru la Pal. Stirbei e de max. 300de euro, darul mediu. Deci vinde loganu cu 300 euro, da`cine dracu ii da atata pe el ?


  444. 444
    Raj:

    Invitatio si pe dna Ana cai in limba dupa nunti. Zicetii sa renunte la sarmale, caci trebuie sa mai dea jos 500 de grame. Aceasta greutate sa no dea jos de la ochisori, buze, nasuc, pometi, cearcanele de dimineata, ca is punctele dneaei forte pe care le admir io mai mult. Sa dea jos astea 500 gr. de undeo sti ! Sa se tunda, na !


  445. 445
    Raj:

    Spunetii dnului 1Q sa nu se imbete iar la nunta si sa fugareasca dirijoru orchestre ca sa dirijeze el, cu aracu din gradina de langa palat, caci dirijoru sigur ca va fugi cu tot cu bagheta. Dv. sa va duceti la nunta co rochie neagra lunga pana in pamant si sa luati si evantaiul ca sau anuntat 37 grade la nivelu solului, la sosete deci. Va urez pretecere frumoasa si dnei Manu ii urez casa de piatra placata cu marmora de ruschitza si copii 4 , ca au marit astia indemnizatia.


  446. 446
    Raj:

    Pe dnu 1Q sa nul invitati la dans, caci are prostu obicei sa puie mana la sezutu doamnelor cu care danseaza. Veneam si io la nunta daca era cu manele…


  447. 447
    Raj:

    Corectare: nu cu rochie neagra pana in pamant ci mai scurta, ca nu aveti celulita. Dnu 1Q are celulita, da nu contaza, ca sper ca la nunta dnei Manu nusi va da jos iar pantalonii, cum face la alte nunti. Mia zis sapt. trecuta ca a fost la o nunta si a babardit mireasa si nasa. Asa ceva nu se face. Poate ca nar fi babardito el pe nasa, dar mireasa sa laudat si a auzit si nasa discutia cu violu… Oricum e mai bine ca dna Manu si toate invitatele de parte femeeasca sa vie la nunta cu centura de castitate. E mai sigur. Aveti cuier pe hol ?


  448. 448
    Raj:

    Dna Seva nare timp sa vie la nunta. Io nu inteleg de ce ati facut anuntu azi, daca nunta e maine ?


  449. 449
    Raj:

    Io cand ma duc la nunti , adun toate oasele de pe mese pt. cainele meu Pulica, scuzati-i numele…


  450. 450
    Raj:

    Acu trebuie sa plec ca au astia filmari pt. Revelionu 2016, cu Mos Craciun. Nu inteleg de ce tot lesina mosu, ca astia il stropesc mereu cu apa si au tras a cinspea dubla. Hidratati-va corespunzator ca-i cald afara. Doctorii zic cate 1 pahar cu evian din juma in juma de ora, chiar daca nu ne e sete. Noaptea e mai nasol pt. mine, ca trebuie sa pui ceasu sa sune din 1/2 in 1/2 ora…


  451. 451
    Seva Tudose:

    Raj#425

    eu nu sunt reporteriță,una la labă,ce pot face eu ? Mă pun pe youtube…treabă !

    https://www.youtube.com/watch?v=ZDV7wDdV8l8


  452. 452
    Seva Tudose:

    Raj,

    uite cum o indiancă face pește/salmon/somon la foc…

    https://www.youtube.com/watch?v=vviu55Qchpw


  453. 453
    Seva Tudose:

    Raj ,

    ce pot spune despre ei ? Porumbul/mălaiul de toate culorile este pe locul întâi,apoi locul doi fasole boabe de toate culorile ! Și un soi de tărtăcuțe/dovlecei ! Desigur tot soiul de ardei iuți !


  454. 454

  455. 455
    Seva Tudose:

    Raj,

    uite un dans nativ indian de război din SUA !

    https://www.youtube.com/watch?v=LEl-yJQvXaE

    Pacea să fie cu voi ! Voi lipsi 3 zile de pe net,aici este „Ziua Muncii ori a celor ce muncesc ” ? Nu prea am ideie 😆


  456. 456
    Raj:

    Am vizionat, multam tare. Dar cum se babardesc indienii ?…………….. Dra Nora, Dna Ana nu poate pt. ca sa vie la nunta. A zis ca lipseste bona celor 3 pisici si nare cu cine le lasa, caci Rada ii tabara de vara iar dnu Narcis la servici, caci dansu sambata lucra…


  457. 457
    Raj:

    Ete na, ziua curului…


  458. 458
    Lucretia:

    Raj, multumesc ! Am ras cu lacrimi :))))


  459. 459
    Manuella:

    Raj, grădina unde am stat noi aseară, de ne-a prins miezul nopţii, se numeşte Eden.
    Şi nu ştiţi voi. Dar este în curtea din spata a palatului, un loc neaşteptat de întins, pietruit, cu copaci deşi, cu mese şi scaune din lemn. Iar seara se aprind becurile printre crengi. Foarte plăcută atmosferă. Vie, lume multă, veselie!

    Nu mă mărit, dar aş putea să-mi reînnoiesc jurămintele 🙂
    Unde altundeva decât la palat?!


  460. 460
    Manuella:

    Voi ştiţi că Bucureştiul nu doarme noaptea?


  461. 461
    Manuella:

    Am încercat să chemăm un taximetru aproape 30 de minute.
    La 1 dimineaţa.

    Constanţa pare un oraş părăsit, imediat dupa ora zece seara. Câţiva rătăciţi, la vreo terasă.

    Eu şi Nora ne-am întors pe jos, la 1.30 dimineaţa.
    Nora, calmă, de parcă era prânz. Niciun stres.
    Oraş luminat, circulat, de ce ar exista temeri?


  462. 462
    Manuella:

    Nora, vrei să fii domnişoara mea de onoare? 😆

    Culoarea piersicuţei sau a lavandei? 🙂


  463. 463
    Lucretia:

    Raj , sunt măritată , am 41 ani , un băiat de 21 , un hasky ,apartament , masina , sunt din provincie Slatina .Multumit de răspunsuri ?:))


  464. 464
    Raj:

    Sunteti prea mik pt. mine dna Lucretia. Sa va traiasca fecioru ! Din Slatina lu Eugn Ionesco, Titulescu si Bercea Mondialu ? Fain oras, faina olteank. Va duceti disara la nunta la dna Manu ? Sper ca naveti logan, caci io nu ma insor cu posesoare de logane…


  465. 465
    Lucretia:

    Multumesc Raj, nu am logan , am Bora :))) la nunta nu merg :)))) sănătate multă Raj :))astept sa postezi cum a fost la nunta , rochia miresei cu a fost , nași , lăutari , ce ai mâncat :)))


  466. 466
    uc:

    Ati ajuns la eden? Ce fain 🙂 Ik, ce nunta? Vreau sa dansez


  467. 467
    uc:

    Buna, Lucretia 🙂


  468. 468
    uc:

    La buc stau la et 7, is ca acas :))) is si aicea 2 lifturi -- az mi am luat un cogeac


  469. 469
    Lucretia:

    Buna uc, eu stau la etaj 6 , azi încerc sa fiu un bucătar de elita am băgat un curcan la cuptor si de 4 ore il păzesc :)))


  470. 470
    Lucretia:

    Cand este gata Curcanul , va chem la masa ! Pana atunci puneți mâna pe stilou si apucativa de scris , o poezie , un roman ceva !


  471. 471
    Raj:

    Dna Lucretia, sarumana, dra Uc ! Trebuia sa nu bagati in cuptior curcanu viu. La ce sa-l paziti daca ati inchis usea la cuptior ? Chiar credeti ca in 4 ore nu sa asfixiat ? Dra Nora + dra Uc nu merge la nunta dnei Manu ? ………… Dra Nora, stiati ca dra Lucre a bagat la cuptior 1 curcan viu cu tot cu pene ? Aveti oltenii astia niste retete…


  472. 472
    Lucretia:

    Raj , l-am păzit sa nu sa ardă , ii jumulii penele inainte :))) tu ce faci aflași ceva de nunta ? Meniul , rochia etc. :))


  473. 473
    uc:

    Imi placr curcanul, pozaaa
    Io am facut sarmalecu foi de vita , oua umplute cu maioneza cu vin, nu cu smantana , acuma mi am vopsit parul din combinatia a 2 nuante :d am emotii :)))) Ik ba merg la nunta, da numa cu invitatie 🙂


  474. 474
    Raj:

    Mie numi ies sarmalele la impachetat, ultima data leam legat cu scoth, ca penultima oara leam legat cu sarma. Cu sarma subtire, cu litza, nu cu dan aia groasa, ca nu-s narod. C In aluatu de sarmale mia cazut si inelu de logodna si batista cu muci, ca o aveam in buzunaru dela pep. Siameza sa repezit la umplutura si creca mia inghitit si inelu de logoda pe care-l cumparasem de la iarmaroc, 3 lei buc. Acuma tre sa stau la curu ei sal recuperez. Nu era scump, dar avea importanta pt. mine…………… Dra Lucre, io cand umplu curcanu, pun intransu si o bere la pet. Curcanu cu bere fierbinte e o nebunie. Meniul la nunta consta in mizilic, iar rochia e cu bretele cu spatele gol, dna Lucre. Mirele e cu floare in piept cu carare pe mijloc, iar nasii is beti mapetz ambii iar dnu 1Q na venit ca daca venea ma dadea in pula lui, ca pe linie de dat in pula cuiva, creca is pe locu I, demn de ghinesh buc.Daca vine, vine cu loganu, scuzatie expresia, singur caci dna 1Q nu se urca in logan. Nici io in avion, ca mie frica…


  475. 475
    Raj:

    Dra Uc sia vopsit paru in doua nuante. Daca voi vedea o doamna cu fes de lana de oaie pazita de 1 cioban care da lapte, voi sti ca e dra Uc…


  476. 476
    Raj:

    Dra Nora, sarumana si draperia, era o cucoana Bianca cu 1 farmec anume, care afirma ca spala babe la popou de cacat, material cu care ma ocup si eu, chestie care nea legat la 1 moment dat. De ce nu scrie aicesa ? Ziceti-i va rog io ca am zis sarumana si condoleante in cazu in care ia decedat baba din UK sau Irlanda. Va rog sa apreciati faptu ca am zis popou, nu cur, material , nu cacat, ca stiu ca dnu danut nu suporta englezoaice urinate si cacate…


  477. 477
    Manuella:

    😆 😆


  478. 478
    uc:

    Ik :)))) io is

    A iesit f bine nuanta, nu e negru, e saten inchis 🙂


  479. 479
    Lucretia:

    Eu cum imi pun poza ?:))


  480. 480
    Raj:

    in rama…


  481. 481
    Nora:

    Lucreția, îți faci cont aici cu adresa de email pe care-o folosești când comentezi: http://en.gravatar.com/


  482. 482
    Lucretia:

    Mersi , Nora 🙂


  483. 483
    Raj:

    Si io vreau poza


  484. 484
    Raj:

    Zicetii drei Lucre cu placere sau pt. putin, ca azis mersi Nora, dra Nora………………Am muncit mult la gradina si am obo tare. Odata caram greutati mari si numi era greu tare. Stabilopozii aia dela malu marii dnei Manu, io iam asezat acolo. ii duceam in brate, iar o parte chiar ii duceam pe pla. Acuma cand se aseaza o musca pe pla, aceasta (pla) se inconvoaie, ceeace ma face ca in ultimu timp sa nu mai pun miere pe dansa. Odata sa asezat chiar 1 uliu si stiti ce greu e 1 uliu ? creca are vio 10 kile. Ii sfatuesc pe toti barbatii care fac pipi in natura (la gardu viu, la gardu mort (cel din piatra sau scanduri!) sa se uite cu atentie pe ceriu ca nu carecumva sa se falfaie viun uliu. La avicola de langa mine, se falfae zilnic o cireada de pasari rapitoare care dau rotocoale doar doar o insfaca vio gaina, dar avicola asta are paznici vigilenti cu ecusoane si pulane si ulii nu indraznesc sa se aprochie prea mult. In plus, din juma in juma de ora iese afara directoru si striga din cei 3 rarunchi (atatia are !), iha, iha, iha ! si ulii se indeparteaza in directia SE si de aceea o sfatuesc pe dna Manu sa aiba mare grija cand iese la promenada sa se uite pe cer, iar din 1/2 in 1/2 ora sa se uite si in jos ca nu care cumva sa cada intro gaura de canal, caci acestea nau capace caci lea vandut dnu Mazare la vechi de anu nou ca sa faca bani de orez, cozonaci pt. a le da la babe ca sal voteze ca edil, caci acest edil face surf la Mamaia spre deliciul turistelor care vor sal aiba de sot, asa se explica ca dra Nora face plaja numa la Mamaia spre a fi in vazu dnului Mazare, doar asa de sanchi, caci dra Nora are 1 iubi cu care sta la parter iar dra Nora ia zis sa faca gratii la geamuri…


  485. 485
    Raj:

    Acuma dra Nora poate pentru ca sa se plimbe linistita de anu nou in centru vechi, caci edilu in persoana dnului Sorin Oprescu e arestat si nu mai fura capace de canale in centru vechi de anu nou. Asadar nu mai e musai ca dra Nora sa se uite pe unde calca, ci pe cer, caci au anuntat astia o eclipsa de luna…


  486. 486
    Raj:

    Dnule 1Q va urez 1 uichend bestial la iarba verde cu aia in mana…


  487. 487
    Raj:

    N.R. cu undita in mana, ca sa nu se inteleaga altceva…


  488. 488
    Raj:

    Io in Bucuresti nu fac pipi decat in pasaju Bucur o BOR sau in tunelele de metrou, caci ulii nu intra in tunele sa la Bucur obo …


  489. 489
    Raj:

    Dnule 1Q, maine e luni si sa nu va duceti la iarba verde, caci dupa cum stiti, lunea nici iarba verde nu creste…


  490. 490
    Raj:

    Dra Nora, cand va mai duceti in centru vechi, nu mai mancati la restaurante, caci e f. scump si chiar n-are rost. Luati 1 sufertas de acasa cu deale gurii si 1 termos cu cafea. In centru vechi, cafeaua costa csepte lei si cu acesti bani puneti sa va achizitionati 1 rimel…


  491. 491
    Raj:

    Dra Uc are picioare bronzate frumoase tare si in rochita aia alba mai frumoase se vede bronzate…


  492. 492
    Raj:

    Acuma la dna Seva e Duminica din cauza fusului orar. In japonia e joi, caci e mai departe, iar in Kazastan e marti, caci e mai aproape…


  493. 493
    Raj:

    Dra Nora are o fusta cu dungulite ca zebra si imi vine so traversez…


  494. 494
    Raj:

    Rochita alba a drei Uc imi aminteste ca trebuie sa vina iarna cu zapada, iar inaltimea dnei Ana imi aminteste ca nam mai fost de mult la munte, iar Constanta dnei Manu ma face sa ma duc la mare ca acuma e cu re ducere la kzare, la otel e mai scumpi, iar la particulari cu veceu in fund, e mai ieftin. Dv. aveti veceu in fundu curtii sau locu la bloc, dnu 1Q ?


  495. 495
    Nora:

    Cu plăcere, Lucreția. 😀
    Contul de pe gravatar va face să ți se afișeze poza nu doar aici, ci pe mai multe site-uri și bloguri. 🙂


  496. 496
    Nora:

    Numai și numai de sanchi fac eu plajă la Mamaia. 😆


  497. 497
    1Q:

    Da, dom Raj, să tră! Mi-am imaginat instant toate relatările dvs și m-am umplut de revelație. Mi-a căzut capul pe taste, așa, lent, îl vedeam cum se lasă, se lasă, se lasă… și Baf! Mi-am amintit de-o poză cu niște oameni care purtau pe cocoașă un crucean cât toate zilele. Unul din ei, mai jme` își tot tăia din cruce, că cică n-are nevoie de atâta cruce. Ăl mai dăștept face așa. Și, la o prăpastie lată cât un crucean de om, mare cât toate zilele lui, lumea și-a folosit crucea ca pe un podeț și-a trecut dincolo, în Nirvana cea frumos izbăvitoare și limpede ca cristalu`. Ăsta dășteptu n-a trecut că nu-i ajungea crucea. E, stăteam așaaa, ca vita, și mă gândeam ca un gospodar filozof: cum, bă, e posibil așa ceva?! Ăla n-avea pulă, că dacă avea, trecea fluierând și nici n-avea nevoie de crucea aia. Și ce lume proastă și ra! O singură cruce putea să salveze omenirea, da` na. Lume ra.
    Sărna la doamne.
    E, ce să fac?! Bine, ce vreau io. Că mi-e gându` doar la mine.
    Azi, fiind prima zi de uikend, n-am chef de muncă, pen` că eu muncesc cu osârdie și-n uichend. Asta în cazul în care nu știți. Nu mă interesează dacă nu vă interesează ce borș magic mestec io acum în capul meu.


  498. 498
    Nora:

    Raj, parcă ai fi citit ce-am scris pe FB la treaba cu sufertașul.
    Din păcate, un rimel nu costă șapte lei. 😆


  499. 499
    Nora:

    Dar tu de unde știi de rochița albă a lui Uc și de picioarele ei bronzate?


  500. 500
    Nora:

    Ba ne interesează!


  501. 501
    1Q:

    Na bine că acum ți-ai dat seama cine-i dom Raj, cine ne supraveghează, cine ne urmărește și ne blagoslovește, cine ne sapă grădina cu legume, ciii-neee oaaa-reeeee?
    Cine-i născut în ianuarieee, hai sus, hai sus, hai sus… Hopa sus!
    Cine-i dom Raj? Ecce că nici nu mi-a trecut prin cap. E dna Manu


  502. 502
    Nora:

    În sfârșit! Lumea ne suspecta ba pe Ana, ba pe mine, ba pe tine! Când colo… Așa se explică și râca pe Loganul albastru și diferitele acte imorale întreprinse într-însul.


  503. 503
    1Q:

    Evident. Să vezi că-i în faza de negare, o să cârâie că nu e dânsa, nu e dânsa


  504. 504
    1Q:

    Auzi? Ție ți-a zis dna Manu că se mărită, trebuia să-ți dai seama prima și să ne zici și 9


  505. 505
    1Q:

    Incredibilă mai e! Ce imaginație are, auzi tu ce-i trece prin coafiură; mătărângă pe care să steie ulii să se hodine, să vază prada de sus


  506. 506
    1Q:

    Nici nu mai aduc vorba de LOGAN, parcă i s-a dus naibii și culoarea. Dna Manu, dna Manu… nț, nț, nț


  507. 507
    Nora:

    De 10 kile! Nu orișicum! Ăștia-s curcani!


  508. 508
    Nora:

    Te pomenești că s-o mărita cu un polițist.


  509. 509

  510. 510
    1Q:

    Un polițist de 10 kile


  511. 511
    1Q:

    Sărna, dna uc. Dvs ce ziceți de situația asta? E posibil așa ceva? Chiar aveți picoare mijto, aici n-a glumit, da` și Nora are. Dna Manu le are scurte, că am prins-o cu minciunile, păi ce, se mai căca mult în exLOGANU` meu extrafull, extra ordinar în felu` lui


  512. 512
    1Q:

    10 kile are doar cașcheta, deci cade din socoteală polițistul. Ăștia-s burtoși, au bătut în cuie o oglinjoară pe capacul de la veceu să-și dirijeze jetu` fix la indicatorul oprirea interzisă. Nijte eroini, ce să mai


  513. 513

  514. 514

  515. 515
    1Q:

    Ce n-ai?! Plapumă să te-nvelești că au dat drumu` ăștia la frig? N-am nici eu, dna Manu are, iar dom Raj doarme pe burtă și se-nvelește cu curu


  516. 516
    1Q:

    Dna uc, aveți plapomă? Ce culoare


  517. 517
    1Q:

    Aveam la țară o plapumă greeaaa, vișinie, da` mai mult grea decât vișinie. Dacă dormeai seara gras, dimineața te trezeai plat, așa turtea


  518. 518
    Nora:

    Și eu aveam plapumă vișinie, grea-grea, dar nu mă turtea. Că dacă mă turtea, of, și-n iulie m-aș băga în ea.


  519. 519
    1Q:

    Fără să vreau găsii leac pentru grăsani și dolofane. Achiziționați-vă 1 plapumă de 5j de kile, minimum, sau dormiți cu un sac de ciment pe burtă, o placă din beton, nu așteptați cutremuru` să vă ia prin surprindere și să muriți triști că sunteți grași. Aolo, ce gânduri morbibile am


  520. 520
    1Q:

    Pîi da, că-n iulie ne băgăm în Mediterana, în Marea Egee, în aia Neagră a gurii dnei Manu


  521. 521
    1Q:

    Io-s turtit, par gras doar din față, da` din profil nu mă mai văz


  522. 522
    1Q:

    Ca-n avatar, doar cu raze XXX îs indivizibil


  523. 523
    1Q:

    Dnu Raj crecă e pe FB, cetește comentariile. Și cică se babardește în grădină, printre araci, printre vrejuri cu roșii, că așa se face bulionu`


  524. 524
    1Q:

    Dna Manu pe unde-o fi? Mă fac că n-am aflat, d`aia mă port așa, naturel


  525. 525
    Nora:

    😆 😆 Așa, așa, s-o luăm prin surprindere.


  526. 526
    uc:

    acuma n-am plapoma numa un fel de cearsaf sau chiar si fara, la earna am plapoma usoara si e alba :)) in asternuturi colorate


  527. 527
    1Q:

    Auliu, ce-ai scris pe Fb!!! Aaaaaaa uliuuuuuu


  528. 528
    Nora:

    Ce-am scris, ce-am scris?!


  529. 529

  530. 530
    Nora:

    Ha, de când n-am mai auzit melodia asta! Eheee, Beyonce nu era Beyonce… 😛


  531. 531
    uc:

    super piesa 🙂


  532. 532
    Manuella:

    E toamnă. Dacă nu ai jachetă dimineaţa, eşti tot după ulii.

    Nu e adevărat nimic. Evident.


  533. 533
    Raj:

    Comentu 322 cu rochita si cu bronzu drei Uc, dra Nora sarumana si caftanu ! Pei da unde reacu erea sa stiu, ce nui comentu dv. ? Ati vazut ce debi dnu 1Q ? Ati vazut ? Iar is io de vine ? Nu suport sa fiu pa fb, dnule 1Q, sarumanusitele drei Uc !


  534. 534
    Manuella:

    Plapumă vişinie am avut şi eu. Nu atât de grea ca cea roz, pe care mi-a făcut-o bunica de la Sibiu. Pentru lada de zestre.
    Mă turtea, evident. Acum îmi explic de ce nu am sâni mari.


  535. 535
    Raj:

    Scuze pt. rimel, dra Nora, sigur nare cum sa coaste 7 lei. 3 lei la chinezi…


  536. 536
    Manuella:

    Nora, ai pus o foto cu voi, la Ana.
    De acolo, ştie omul.


  537. 537
    Raj:

    Buni ii din Saghii, dna Manu ? Io cunosc totate bunile din Sibiu, is dio varsta cu mine


  538. 538
    Manuella:

    Raj, cum ne împletim noi comentariile! Lumea zice că sunt tu, auzi!
    Şi eu sunt chiar cuminte, nu zic cuvinte decupate care încep cu p- , niciodată!


  539. 539
    Manuella:

    Nu e poliţist. 😛


  540. 540
    1Q:

    Sărna, dna Manu, ce mai faceți? Ce mai ziceți, ia


  541. 541
    1Q:

    Aveți gagic nepolițist? Hm! Cică e cuminte, nu zice cuvinte decalotate care încep cu pu și se ter


  542. 542
    1Q:

    Mi-am dat seama la timp. Nu mai zic, sărna


  543. 543
    Manuella:

    Bună, 1Q!
    Sunt bine, mulţumesc.
    Atentă la capace, nu ai văzut? Raj m-a sfătuit să fiu cu băgare de seamă!


  544. 544
    uc:

    Il pup pe catelul Pulica, Ik, nu l-am mai auzit de nici io nu mai stiu de cam de cand la tel 🙂


  545. 545
    Nora:

    Manuella: 😆 😆


  546. 546
    1Q:

    N-am văzut, că mă uitam după ulii. Dna uc pupă pe Pulik. Hal de blog, numa` perversiuni cetesc: ba că dom Raj e dna Manu, ba că dna uc pupă cuvântul cela de care se ferește dna Manu, ba că Nora vede verde în fața okilor, Joiana să mă pască, chiar, pe unde-o fi? Că tare mi-e dor de ea să-i admir pajiștea din oky ăia mari și frumoși, blânzi


  547. 547
    Manuella:

    Perversiune în capul tău!
    Toată lumea e calmă. Poate Raj să aibă vreun gând mic, ascuns în cuşca câinelui.
    Noi, fetele, zâmbim liniştite.


  548. 548
    1Q:

    Ce câne? N-are și el nume propriu ca să-l scriți cu literă maju sculă?
    Dna Manuuu! Vă ajut eu. Pu… Completați spațiul punctat


  549. 549
    Manuella:

    La… revedere, sigur ne vom reîntâlni!


  550. 550
    1Q:

    Pula e numele unui oraș croat, Pulică e numele stimabilului câne. Da` e un început promițător :))))


  551. 551
    Nora:

    Raj numai despre siameză ne spune. De Pulică, nicio vorbă!


  552. 552
    uc:

    da, ce mai face Pulica? de l=-as vedea macar intr-o poza 😀


  553. 553
    Raj:

    Da` ce, siameza depune sticla cu rachiu la picioarele nevestemii sau Pulica ? Dv. stiti de cate ori ma dat de gol ? Imi voi face gravatar cu Pulica si io, dar cum ?


  554. 554
    Raj:

    Pulica va fi la stanga mea in poza, iar io la dreptalau. Ca sa nu se iste confuzii, dnu 1Q face perfuzii…


  555. 555
    Raj:

    Nam nici 1 gand ascuns in cusca canelui, dna Manu. Am sticla…


  556. 556
    Lucretia:

    Buna ziua , ce faceți domnilor si doamnelor ? :)) Domnule Raj , mare problema câinele dumneavoastră , eu zic sa il vindem , o sticla de rachiu luam pe el :)) Domnule 1Q , azi nimic de logan ? :))


  557. 557
    Raj:

    Ba da, sa ma cac in loganu dansului…


  558. 558
    Raj:

    AAA ! Sarumana , dna Lucre, va urez 1 inceput de saptamana luminos !


  559. 559
    lucretia:

    Multumesc Raj,la fel si tie :))


  560. 560
    lucretia:

    Raj , ii umplusi loganul de respect:))


  561. 561
    llucretia:

    test sa apar cu poza:))


  562. 562
    llucretia:

    gata am poza :))))


  563. 563
    Nora:

    Bravo, Lucreția. 🙂


  564. 564
    uc:

    bravo! 🙂


  565. 565
    Nora:

    Raj, ca un adevărat vidanjor ce te afli, musai să cetești această dare de samă.

    http://www.viorelilisoi.ro/bucuresti-monstrul-cu-un-rinichi/


  566. 566

  567. 567
    Raj:

    Deci Costin Georgescu a lucrat cu cacatu in calitate de inginer, ca sa ajunga directoru SRI. Corect, trebuie sa parcurgi toate etapele…


  568. 568
    Raj:

    Am uitt sa va salut. Sarumana si omoplatu !


  569. 569
    Lucretia:

    Buna dimineața , o vreme de rahat la Slatina , ploua , bate vantu , imi “storcesc ” creieri sa înțeleg “războiul ” din Siria, trebui sa gătesc si nu am chef la coafor sunt programată sa tund pffff . Voi ce mai faceți ?


  570. 570
    Nora:

    Și aici e la fel. Parcă prea a venit în forță toamna asta. 😀 Acum două zile aveam caniculă, acum sunt 14 grade și-un vânt de-mi rupe umbrela. 😀


  571. 571
    Nora:

    Raj, mie mi-a plăcut că pe vremea lui Caragea, pe ăia de n-aveau bani de amendă, îi ciomăgeau. 😆


  572. 572
    uc:

    mi-e sooomn, cand ajung acas ma trantesc rpd in pat macar 2 ore 🙂


  573. 573
    Nora:

    Zisei că gata, nu se mai poate, iar toamna asta-mi comand cizme de cauciuc. Pe dracu, îmi ieșiră în cale unele Burberry la 940 de lei și unele Moschino la 700 și ceva. 😆
    Însă azi am decis să nu mai fiu proastă. Mai mult de 200 nu dau! Am zis!


  574. 574
    uc:

    haaa, vin sa dea cu sol pt gandaci, o intind mai rpd 😀 un somn mic ce voiam


  575. 575

  576. 576
    Raj:

    200 da lei, dra Nora ? Ati capiat ? Io pt. nevastamea iam alocat 30 lei pt. cisme. Sa se uite pe unde klk, sa nu mai dea prin balti, prin troiene, pin forme de relief neconforme a se preta umblatului cu cisme………………. Dra Uc, sarumana si somnu cel usor, pt. gandaci, cel mai bine e sa dea cu cacat, asfel locatarii nemaisuportand izu de cacat, vor pleca deacasa si asfel nu vor mai fi stresati de gandaci. Sau sa dea dracu cu logane, cai tot aia (fara nici 1 fel de apropont la loganu dnului 1Q, sarumanusitele dra Lucre + dna Seva care doarme cracacita caci la usa e ora 1 noaptea si urmeaza sa se crape de ziua asa cum imi crapa mie izmana in cur de necaz si tzafna…


  577. 577
    Manuella:

    Şi eu vreau cizme de cauciuc! Tot acolo, la 200, mai mult nu merită!
    Raj, cizmele tale de 30 de lei sunt bune de la uşă până la colţ, la pâine. Apoi, poţi să le faci ghivece.

    Şi aici a plouat, dar sunt 25 de grade. Lumea, în schimb, îmbrăcată de toamnă, de noiembrie. Cum nu le-o fi cald?!


  578. 578
    Manuella:

    Nora, la sfărşit de martie au fost unele la Aldo, negre cu buline albe. Reduse, cam 250.
    Chiar dragute.


  579. 579
    Lucretia:

    M-am tuns se uita chiorâș nenea ăla stilist la parul meu dar i-am spus sa facă o minune , a facut un rahat il fila si scapă de mine , de gătit pauza plecai la plimbare :)) cizme de cauciuc așa scumpe :))) merg in papuci ! Raj , te pup !


  580. 580

  581. 581
    Nora:

    Dar ce-ai de ești necăjit și țâfnos, Raj? Se poate să strici bunătate de izmene?


  582. 582
    Manuella:

    Raj, o fi aia albastră? Izmana?


  583. 583
    Raj:

    Aia albastra, sarumana si capu, dna Manu, ca alta nam.Deja o port zilnic dio saptamana. Creca o am de vio 16 ani. Maine e vineri si cepe uikendu. Va urez 1 WE cu realizari marete si salate cretze. Dra Lucre, mam uitat cu lupa la dv., muntele din spate cumu-l cheama ? Vreau sami pun si io poza, dra Nora


  584. 584
    Raj:

    Daca la dra Lucre mam uitat cu lupa, la logane ma uit cu pula…


  585. 585
    Raj:

    Si ma mai uit la ceva cu lupa, dar mie rusine sa zic. Nu tre sa stie nemenea, doar nevastamea…


  586. 586
    Lucretia:

    Raj , este capul lui Decebal , pe Clisura Dunări . Nora , am găsit converse din cauciuc , preț 450 lei , frumoși culoare roșie. Nu i-am cumparat :)) imi luai de piele albi :)))prea scump cauciucul :)) dar ce iubesc blogul asta Tastăm toți ce ne trăsnește prin cap :)))


  587. 587
    Raj:

    Dapoi nu stiu, io parca tastez cu curu, mai intai scriu(behai , in cazu meu!) si apoi gandesc. Asa am facut si cand mam insurat, fara sa gandesc, chestie pe care si acuma regreta si plange cu sughituri + muci. Cand o enervez la creeri, poc, poc ! ma paleste, apoi ma pupa tzoc -- tzoc !


  588. 588
    Lucretia:

    Cu ce te pocnește ? :)) daca te bate înseamnă ca te iubește :)) schimba izmenele , ia budigăi pe tine si fă-i o declarație de dragoste :))


  589. 589
    Lucretia:

    Buna ziua ! Gata funcționează :))


  590. 590
    Nora:

    Bună!

    Raj, m-ai înjurat ieri, m-a căcat un păsăroi azi de m-a norocit pe 5 ani!


  591. 591
    Lucretia:

    Noroc orb , Nora ! Joaca la loto :))


  592. 592
    Raj:

    Da cin va pune sa umblati pe strazi expusa mirificului gainat de pasare , cand aveti atatea metrouri in Bucuresci, dra Nora ? De ce nu umblati cu umbrela contra cacatului asa cum procedeaza dra Lucre ? Sau in costum de scafandru ca dna Manu. Umbrela te protejeaza de cacat, nu si loganu. Nevastamea zicerea mereu sa pornesc cacatu ala de loganca so mut dela soare la umbra. Stiati ca dna Manu are 1 iubi marinar de apa sarata ? Ca marea e sarata Mai trebue sa aiba 1 iubi de apa minerala si neam dat reacu. Dna Seva doarme dusa, dnu 1Q e dus si dansu, dra Uc e la o pitza. A murit CVT, 1 poet care dadea de mancare la caini…


  593. 593
    Lucretia:

    Buna seara Raj , imi era dor de tine :)) hai sa vindem umbrele contra gainietilor de păsări :))


  594. 594
    uc:

    Buna dimi din metrou 🙂
    Am zis ca nu mai pui mana pe tel cand is in metrou ca ma absoarbe si porma tot fac ture in loc sa cobor unde trebe
    N am mai mancat pitza de vio 2 luni?!? An si uitat de ea :d


  595. 595
    uc:

    Vreau 1 felie de pita cu branzeturi si felii de mar :))) uf


  596. 596
    Nora:

    Pizza cu măr? 😀


  597. 597
    Manuella:

    Nora, când doi oameni îţi spun să mergi cu umbrelă şi când e soarele sus pe cer, trebuie s-o faci! 😀

    Raj, eu am călcat într-unul, luni seară!
    Te-aş ruga să te gândeşti la noi cu drag. Suntem fete bune, să ştii!


  598. 598
    Manuella:

    Măr crud, Uc? Sau oţâră copt printre brânzeturi?


  599. 599
    Nora:

    Păi, măi, Raj, orice metrou are și ieșiri. Na, trebuie să mai umblu și pe subt cerul liber. De-acum încolo, o să-mi fac un coif de pungă. 😆
    Știam, știam și de doamna Manu și marinarul de apă sărată.


  600. 600
    uc:

    da, feliile subtiri de mere peste blat si deasupra bucatele de gorgonzola, stropite cu ulei de masline 😀 🙂 miaaaam


  601. 601
    Nora:

    Nu știam șmecheria asta cu mere pe pizza.


  602. 602
    uc:

    nici eu, am “inventat-o” odata, posibil sa existe oricum :)))


  603. 603
    Seva Tudose:

    Bună să vă fie inima ! Sper că nu țineți doliu după Vadim Tudor ! Deci …

    uc,

    Pizza merge cu orice,de pildă aici se pune ananas…tu mere 😀

    https://www.google.com/search?q=pizza+with+pineapple&rlz=1C1AVNA_enUS565US577&espv=2&biw=1024&bih=667&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ved=0CBwQsARqFQoTCPrdlaza_McCFcJzPgod-CwOZw


  604. 604
    Nora:

    Da, cu ananas am mâncat, aia hawaiiană. 😀

    Nu ținem niciun doliu, stai liniștită, Seva. 😀


  605. 605
    Raj:

    Mia murit mie pla si trebue sa tinem doliu. Io 1 mor cate 1 pic, asa pe rand. Prima data mia murit soacra a dintai, apoi papagalu anterior, anu asta mia murit pula, urmand sa mor si io dimpreuna cu pla din dotare. Asa pedeantregu, sarumana si lopata, dra Nora, sarumana si pendula , dra Lucre, sarumana . ancora si Edificiul Roman cu Mozaic din orasu dv. prenatal, dna Manu ! Dra Nora, sarumana si cataifu, dv. vi se pare normal ca dnu 1Q sa ma sune in toiul dupaamiezii si sa ma dea inaia a lui ? Va rog sami raspundeti prin: nu-i posibil una ca asta, bine tia facut, regret amarnic comportarea lu 1Q, nu cred asa ceva, nu ma asteptam la asa ceva din partea lui. Acum la ceas de restriste cand seara se ingana cu noaptea, cand dna Seva se ingana cu dom Sandu, cand dra Lucre numara lubenitele, cand dna Manu numara singuru vapor din Flota Romana, cand dra Nora sare in gol dela geamu apartamentului dela partel, cand dra Uc se da deadura de piun damb, io Raj va urez 1 uikend minunat, cu debaraua plina, cu carnati afumati in pod, cu damigene in pivnita si 1 an nou feri !


  606. 606
    Raj:

    Dna Seva, dv. cum sarbatoriti ziua recunostintei si pe cea a recoltei ? La dv. la SUA se tae curcanu, iar la noi daca nai curcan se tae pla. La Olt la dra Lucre se tae mamaliga cu atza si lubenita, felii…


  607. 607
    Raj:

    Iar la Cj. la dra Uc se tae ungurii intre ei si porcu de pe lista. La dnu 1Q in sat se taie sub limba cu lama…


  608. 608
    uc:

    S a taiat porcu ca mi a adus mama slanina :))) imi place slanina, ungurii nu se tae 😉 mi e dor de prietenele mele unguroaice :* pam pam
    Ik pupic


  609. 609

  610. 610
    Raj:

    dnu 1
    q ii cu loganu sau cu pula la plimbare la iarba verde.. Sai uram iarba verde placuta…


  611. 611
    Raj:

    Dna Seva doarme rascacarata. Sai uram 1 somn rascacarat usor….


  612. 612
    Raj:

    Dna Manu priveste marea si caatare ii uram 1 privit de mare senin !


  613. 613
    Nora:

    Mie nu mi-ai urat nimic…


  614. 614
    1Q:

    Și așa, a? Păi să vă spui și varianta mea de convorbire telefonică cu serenissimul Raj, avută prin grija Vodafone, arză-i-ar terciu pe wi-fi

    Cică: țrrr 1 dată, țrrr de 2 ori, la a 4-a am vrut să închid, da` a răspuns prompt, ca 1 stimul la genunche când dai cu ciocănelu`:
    -- Ia zi, bă, care-i treaba, e urgent? și pe fundal, mai slab “Nici să mă cac nu pot”
    -- A, sscuze de deranj, măria Ta, Raj (Așa am zis, să moară, să dreagă, să n-am parte de LOGAN), ce faceți?
    -- Mă ca… mă, care ești la telefon? Și a dat-o cotită apoi: aaa, de ce nu zici așa, bă, coa`. Era să mă enervez că nu-mi iese cota (și de aici iar sudalme înăbușite, de om care se ține de 1 par)
    -- Păi mă întrebam, așa, ca și cum n-aș avea ce face de Revelion, ce mai ziceți, ce mai f
    -- A dracu potaie (în fundal se aude un schelălăit de câine lovit cu 1 retevei). Ce? A, păi nu m-am dus nicăieri, am stat acasă că am treabă, nu pierd tmpul pe net, ca alții, nu dau nume
    -- păi închid dacă aveți treabă, că atât am vrut să aud, că s..
    -- Și vecinul ăsta (în fundal: “futu-l în gură de milog”) , bă, am un vecin tare nesuferit. Pe Facebook am auzit că-s vedetă, mi-a pus Ana din astea, ce să zic, nu mai zic nimic. Nu vin acolo, nu-mi mai cereți, că nu.
    -- De ce, că-i frumos! Unii scriu bine, te distrezi, gata, trebuie să-nch…
    -- Stai să-ți spun: fac o treabă mare acum, sunt cam ocupat da` tu ce mai faci? ți-ai luat mașină? Ia-ți, mă, LOGAN 1,6 MPI cu AC și capace de roți stock, albastru mineral, d`ăla frumos ca Mediterana sau Egeea, nu te uita-n gura d-nei Manu, ce oapălu-i mașină?

    …. și i-am închis brusc, că prea o bârfea pe dna Manu. De Nora n-a zis, că o belea


  615. 615
    1Q:

    Sărna și LMA! Că uitai, m-a loat valu` și mi-a murit calu`. Lu` dom Raj i-a murit plua, că așa se scrie, nu pula, ca bădăranii, ca țăranii, ca meltenii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *