dealul spirii 3

dealul spirii (3)

ștefane, mă simt şi eu ruptă în bucăţi. stăpâna, moroiul, doamna, toate fetele din sindicat trag de mine în toate direcţiile…

nu mai ştiu nici eu nimic, nimic, nimic… cine sunt, ce fac, de ce fac, încotro mă îndrept… cine eşti tu??!

am făcut curat în casă. o mică victorie, oare?… în ce hal am ajuns să mă bucur că am dat cu aspiratorul în 2 camere goale, n-am mai avut după aia energie să fac curat în baie – sau să rânesc la bucătărie…

am nervii întinşi la maxim, şi nu mai ştiu nici eu dacă e din cauza ta, sau dacă fără tine o să mă prăbuşesc cu totul…

am nevoie de tine, şi în acelaşi timp îmi faci rău. e rău cu tine, e la fel de rău fără tine. de 4 luni (hahaha, se fac 4!!!) vorbim în fiecare zi, tu-ţi dai seama? nu cred că a fost vreo zi când n-am vorbit… ai ajuns să faci parte din viaţa mea, ce vorbe tâmpite, ce clişee stupide: “faci parte din viaţa mea”…
nu mai ştiu nici eu cum arată o zi fără să vorbesc cu tine. am ajuns să am reflexul să-ţi dau telefon, ce mi se întâmplă parcă nu se mai întâmplă până la capăt dacă nu-ţi spun şi ţie…

…şi totuşi, am în egală măsură reflexul de a-ţi ascunde lucruri… chestii cu jobul, prostiile mele nenumărate, incapacitatea mea de a face lucrurile care trebuiau făcute… şi dispreţul meu copleşitor către mine însămi… of, o să plătesc atât de din greu răsfăţul imbecil din perioada asta…

…şi ţi-am ascuns, evident, şi măreața poveste cu Inginerul. O vrăjeală benignă, despre care am început să vorbesc numai după ce se terminase… (apropo: nu te-ai prins deloc când eram la vagi vrăjeli cu faimosul Inginer. asta a fost prin iulie – nu, nici o legătură cu 14 iulie la Poiana Braşov, era adevărată faza cu maria şi copiii ei. dar în perioada aia mă suna distinsul Inginer, destul de des, şi am ieşit cu el de vreo două ori… şi n-am putut efectiv să leg nimic, mi-era mult mai bine cu tine… şi în sâmbăta aia oribilă când ţi-am zis că ies cu Inginerul la cafele se terminase de mult vrăjeală. n-am ieşit cu nimeni, trebuia să mă duc la o petrecere cu maria şi până la urmă n-am avut chef… eram mai mult decât amărâtă cu şi despre tine, nu-mi pasă mie de nici un inginer :D… De ce te-am minţit? Conştient – ca să te îndepărtez de mine, cică, să te fac să mă laşi dezgustat în pace. Inconştient – probabil, ca să te chinui, ceea ce îmi dau seama cu groază că fac fără să vreau, dar on a regular basis :D… știu că sunt uneori o nemernică, dar singura mea scuză, ca să zic aşa, e că mă chinui pe mine mai mult decât pe tine…)

dar nu te-am minţit niciodată în ceea ce priveşte lucrurile care contau. în felul meu ascuns şi alunecos, am fost onestă cu tine cum poate n-am fost niciodată cu nimeni…

mi-e dor de tine, ştefane… am tot aşteptat să mă plictisesc, să te plictiseşti, să ne desprindem paşnic unul de altul şi după aceea, poate, să rămânem prieteni…


Imagine: Nadezhda Udaltsova  (1885 – 1961) – Compoziție 1913,  ulei pe pânză
Biografie: Rusartnet


17 thoughts on “dealul spirii (3)

  1. Manuella

    Gânduri întrerupte şi frânte într-un ”nu mai ştiu” continuu.
    Aproape că nu ştii care din ei duce mai greu. Ieri, el. Azi, ea.

  2. TIPSY

    Patru luni! Daca se-adevereste ca dragostea tine trei luni sau trei ani si apoi se duce, mai avem de citit! Da’ e fain ca acum parca-i mai pe intelesul meu, am priceput din prima.
    E olteanca daca stie de “moroi”.
    Cum dracu’ sa mai ranesti in bucatarie daca ti-e capul doar la “discutii”?
    Misto ca ai schimbat ordinea aparitiei comentariilor Nora, nu mai trag de cursor…

  3. TIPSY

    Era “bolnav” cursorul meu, nu s-a schimbat nimic. Te rog sa ma ierti, Nora.
    Pe unde o umbla 1Q, Raj, Dany? Astia o pun toti de o platforma?

  4. Ba s-a schimbat, Typsinel. Acum căsuţa în care scrii comentariul e sus, înaintea comentariilor anterioare, nu jos.

  5. Lucretia

    Ai idee cât am căutat eu , căsuța pentru comentarii ?:)))Dragi mei va pup pe toți . Maine dimineața plec . Dar de mine nu scăpați :)) rezolv cu netul si vorbim . Sănătate multă sa aveți .

  6. TIPSY

    Drumuri bune, zbor lin si sa ne dai de stire cum ai ajuns!
    Bafta multa, curaj si multa putere iti doresc draga Lucre!
    Cred c-am chiorat putin Nora, de accea am fost putin in ceata!
    Initial credeam ca vor aparea comentariile de sus in jos, adica primul venit, primul servit!
    Nu radeti va rog, ce ar fi daca Ileana ar ramane putin grea? Nu-i asa ca ar mai fi timp?

  7. uc

    Lucre, drum bun si multa bafta acolo! Ai grija de tine 🙂 te pup

    de pe tel n-am putut scrie ca nu gaseam caseta de comentariu?!?

  8. uc

    apare caseta, am mai verificat o data 😀 , creca eram un pic cascata :)))
    seara frumoasa 🙂

  9. danah

    S-a schimbat ceva in separeu si eu nu stiu? ca eu in aceeasi pozitie am comentat si zilele trecute.

  10. danah

    Lucre, noi nu ne stim prea bine, dar vad ca esti pe picior de plecare si iti doresc drum bun oriunde te-ai duce. Plecarile sunt miraculoase.

  11. Dana, până aseară, caseta pentru comentariu era jos, sub comentariile deja postate, nu sus. 😀
    Dar nu contează, important e că toată lumea o găseşte. 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *