Ruşinea lui Diodone, amantul surdo-mut

Ruşinea lui Diodone, amantul surdo-mut

Blestemat la naştere, Diodone s-a născut cu un grav beteşug. Era surdo-mut.
Însă Cel-De-Sus nu putea fi atât de rău.
Nici cu Iov se pare că nu a fost.
La vârsta adolescenţei, era cel mai frumos bărbat din târg. Nu exista femeie care să nu şi-l fi dorit. În lumea bărbaţilor, mereu clevetitori, ajunsese un subiect de bârfă şi invidie.
În permanenţă, purta asupra lui un creion şi un carneţel pe care îşi scria vorbele pentru cei care nu cunoşteau limbajul de semne al surdo-muţilor.
Era sătul de întrebările prietenilor sau necunoscuţilor care îl opreau pe stradă sau la cârciumă să-l întrebe cum poate un surdo-mut avea aşa succes la femei.
În consecinţă, pe prima pagină a carneţelului scrisese deja câteva cuvinte cu care începea aşa-zisa discuţie: “charismă şi mai ales discreţie”, discreţie pe care ei ceilalţi, prin natura firească a lucrurilor, nu o puteau avea. Mai apoi răspundea la restul de întrebări deocheate.

Totul pe lumea asta are, din păcate, un sfârşit (poate mai puţin suferinţa).
Într-una din nopţi, destinul lui de amant perfect avea să se schimbe brusc.
Călare pe o târgoveaţă, oferind plăcere cum numai el ştia mai bine, privea distant chipul schimonosit al femeii. A simţit doar un mic tremor al propriilor fese. O parte a corpului îl trădase. Un flatus zgomotos a oprit ceea ce părea o poveste. Femeia se opri din gâfâielile orgasmice, se ridică brusc şi începu să-l lovească cu pumnii.

Nu a durat mult ca în târg să-i meargă vestea de neruşinat. Din bărbatul dorit şi visat ajunsese un proscris de care râdea şi se ferea întreaga lume.
Trist şi în singurătate, a rupt prima pagină a carneţelului pe care a scris:
Este vreun om ca Iov, care să bea batjocura ca apa” (Iov 34:7).


Imagine: ”Behemot și Leviatan” (detaliu) –
William Blake, ilustrație (acuarelă) pentru ”Cartea lui Iov”, 1826


20 thoughts on “Ruşinea lui Diodone, amantul surdo-mut

  1. danah

    :)))))))))) asta ar trebui sa fie numele de scena al blogului, Pistolul cu buline- carisma si discretie.
    Scuza-ma, Noraaaa :), sa nu te superi pe mine, I have the time of my life :))

  2. Manuella

    Hello, Mushtyuc! (cu y, dacă aşa vrei) 🙂
    Eu nu am râs. Că a fost, aşa, nu-ştiu-cum spusă istorioara.

  3. danah

    Eu am ras, ca am o imaginatie extrem de bogata :).
    Dadada, Manuella, swingereala e pentru adulti cu experienta, masajul e supraestimat erotic 🙂

  4. Tipsy

    Din pacate tot femeia a daramat mitul. Nu putea sa se nimereasca a fi surda targoveata?
    Unde-i discretia femeii? Eu stiam ca doar “masculii” se lauda!
    Buna dimineata tuturor!
    Raj, ai mingea ridicata!

  5. Tipsy, mno, indiscreţia funcţionează în două sensuri. Tot femeile l-au “mărit”, tot ele l-au înfundat. 😀 Altfel, cum ar fi avut faima de mare amant?

  6. Manuella

    13 (aiurea, dau şi eu vina!)
    Ceasul a sunat la 6.30. L-am oprit, de ce?, de ce?, am zis că mai stau 5 minute.
    M-am trezit la 8. Nu vreţi să ştiţi panica!

    Bună dimineaţa?! 🙂

  7. Eu o ştiu exact. 😀 Când eram mai verde, mi-era de neconceput să mă mai culc după ce-a sunat ceasul. Acum, ehee, snooze-ul să trăiască.

  8. danah

    E ceva in aer, nu conteaza latitudinea. Pe mine m-au trezit colegii la sapte jumate, eu la sapte incep lucrul. Si toate au mers pe dos.

  9. uc

    Manu, io nu mai ma joc, sunt la next level de trezit dimi…in pat sunt multe-multe perne, colorate, mari si mici, si dimi -- ia una din aia mica si cu coltul pernutei ma gidila la nas si in urechi :))) de intind mainile s-o prind si s-o arunc, az cand ajung acas’ ascund pernele cele mai mici, sa-l vad pe urma 😀

  10. Manuella

    Nora, am oprit cu tot cu snooze! Femeie asumată! 🙂

    Dana, clar! Cum sună mâine, mă ridic. După ce-l dau de pereţi.

    Uc, răsfăţata tare! Ca prinţesele. 😛

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *