Poveste

A fost odată un băiețel care se trezi pe neașteptate în poiana unei păduri. O poiană cu flori colorate, care miroseau înnebunitor, gâze mici zburau prin parfumul lor, iarba înaltă ascundea o sumedenie de alte mici animale, cărăbuși, bondari, buburuze. Copacii din jur foșneau din când în când, dar fără prea multă asprime, doar cât să rotunjească sunetele ascuțite scoase de zburătăcitul păsărilor. Era o poiană de vis.
Iar pieptul copilului se umplu deodată, exasperant, cu toată frumusețea din jur. Se aruncă printre flori, se umplu de mirosul lor, se tăvăli prin iarba moale și deasă. Era minunat. Alergă fericit până la copaci și înapoi, când, deodată, simți o cochilie zdrobindu-se sub călcăiul lui. În jurul lui, florile culcate la pământ, cu miezul lovit și petalele brăzdate de vinișoare negre, culori rănite, iar sub călcâi simți melcul strivit. Totul se nărui, cu el și peste el. Încremeni, iar pieptul începu să îi se zguduie din ce în ce mai puternic. Începu să plângă cumplit, tremurând din tot trupul, dar pironit locului, ca nu cumva să distrugă și mai mult din frumusețile poienii.

Gemetele micuțului erau atât de puternice, încât dintre copacii din jur se ivi un bătrân, îndreptându-se către el.
– Ce ai pățit, copile?
Printre suspinele sfâșietoare, abia putu să îngâne:
– Mâinile mele au omorât florile. Nu le vreau! La ce îmi trebuie, dacă am omorât atâtea cu ele?
Iar bătrânul, fiindcă era chiar Dumnezeu aflat pe acolo în trecere, îi luă mâinile. Băiețelul se uită la bătrân, ușor luminat, dar tot cu fața schimonosită de lacrimi:
– Picioarele mele au strivit melcii, nici ele nu îmi sunt bune!
Și Dumnezeu îi luă și picioarele; ca prin minune, florile se înviorară, melcul o zbughi prin iarba care se ridica din nou verde și proaspătă. Ochii băiatului se deschiseră larg, larg de tot, și un zâmbet de fericire îi inundă fața. O fericire atât de mare, încât bătrânul îl urcă pe umerii lui și plecară împreună mai departe, cu băiețelul începând să chiuie, de acolo, de sus, extaziat din nou de frumusețile din jur.

Și merseră așa, noapte și zi, una, două, trei, băiețelul era fericit pe umerii bătrânului și se bucura grozav de tot ceea ce vedea și auzea. Când, în a treia zi, undeva pe la amiază, bătrânul îl simți agitat.
– Ce ai pățit, copile?
– Acolo, în hățișul ăla! Vulpea roșie e prinsă, se zbate, este zgâriată și nu se poate elibera! Ah!, dacă aș avea din nou mâini și picioare, aș putea alerga la ea, aș putea să o eliberez!
– Ești sigur de asta? Crezi tu că ai putea să o slobozești de acolo? Te va mușca până să apuci să faci asta, te va mușca până la os!
– Nu contează! Este o vulpe atât de frumoasă!, nu aș putea să o las acolo să se chinuie așa! Trebuie să o eliberez, dă-mi înapoi mâinile și picioarele să mă duc să o scot de acolo! Cu orice preț!
– Dar cum? Și gâzele, și melcii, și florile pe care le vei călca în drumul tău? Oricâtă grijă ai avea, tot le vei strivi, pe orice cale o vei lua!
– Dar vulpea se chinuie atât de rău!
– Am să îți dau înapoi. Picioarele, să alergi cât mai repede acolo. Mâinile, să o poți scăpa din desișul ăla. Dar!, pentru fiecare floare ruptă, mâinile tale vor deveni din ce în ce mai neputincioase. Pentru fiecare gânganie zdrobită, picioarele îți vor fi din ce în ce mai grele, atât de grele, încât, atunci când vei fi călcat pe prea multe dintre ele, te vei face una cu pământul de sub iarbă. Iar vulpea te va mușca, sângele va curge din tine. Mai vrei să alergi acolo?
Cu privirea țintă către vulpea care se căznea să scape din mărăcinișul ascuțit, micuțul îngână: ”Neapărat!”.

Iar Dumnezeu îl eliberă. Băiețelul alergă spre vulpe, se căzni să o scape din tufișul de mărăcini, îi dădu drumul până la urmă. Apoi, plecă mai departe. Pășind cu grijă și simțindu-și picioarele din ce în ce mai grele.

 

26 comentarii la “Poveste


  1. 1
    Daria:

    A meritat vulpea aia cu tot cu frumusețea ei? Nici măcar nu a rămas cu ea.


  2. 2
    rravic:

    Iote măi, vigilență civică! Da’ ce, cu narcisele o rămas? Alea călcate în picioare :P. Da’ brândușele smulse le-a pus la subsuori să-i rămână odori de poiană pe la tuleiele de’acolo?
    ps -- vulpea a plecat la baba moșului, cu tot cu picioare și coadă 😛


  3. 3
    Daria:

    Păi nu rămâne cu nimeni? Cine îi oblojește lui picioarele alea grele?


  4. 4
    rravic:

    Smurd-ul. Știai că au și un program de protecția animalelor? Băietul, neavând acte, alea, alea, a fost oblojit, apoi cipat și trecut la categoria animale exotice. I-au dat drumul în junglă și l-au mâncat leii. Mă rog, a fost mâncat de unul dintre lei, Cecil parcă. Care a fost împușcat din greșeală de un medic stomatolog, din US. Ăsta a găsit cipul în burta leului (când l-a jupuit pentr’ trofeu), da’ a crezut că este ceva piatră prețioasă (tanzanit) înghițită aiurea de leul buclucaș. I l-a pus neveste’sii ca bijuterie, aplicat pe molarul de sus, dreapta. Partea proastă este că vânătorul a fost linșat public de social media pentru trofeiala din Africa. Și a dat faliment. Așa că i-a scos molarul nevestei, l-a vândut la un pawn shop și cu banii ce i-au mai rămas a plecat pe undeva, prin Europa, să i se piardă urma. Acuma cică ar fi pe undeva prin Balcani, a trecut la ortodoxism, dar încă se încurcă cu datele sărbătorilor de Paște, așa că nu l-a acceptat nici comunitatea locală; nevasta l-a părăsit pe drum, în Franța, s-a măritat cu un luptător de Knușcât (nici ăla nu avea molar, dar din alte motive; cei doi parcă erau făcuți unul pentru altul).


  5. 5
    Daria:

    Toată lumea e părăsită. Nici stomatologul nu scapă. Deprimant.


  6. 6
    Daria:

    Ar trebui să scrii mai des.


  7. 7
    rravic:

    Nu. Ar trebui trăit mai des.
    De scris, o poate face și un robot. 🙂 (google for ”Hoshi Shinichi Literary Award” :P)


  8. 8
    Daria:

    De acord. De trăit mai des, dar după de scris despre asta. 🙂 Să se bucure și alții de ce le trece prin cap unora.


  9. 9
    Daria:

    Nora, am uitat parola de la log in și nu primesc mail cu parola nouă.


  10. 10
    Nora:

    Hm, ciudat. Te-ai uitat și-n spam?


  11. 11
    Daria:

    Am verificat acum. Îmi scrie la username Varvara. o.O Eu vreau pt Daria.


  12. 12
    Nora:

    Dacă țin bine minte, cred că m-ai rugat mai de mult să șterg userul cu numele ăsta. De-aia e posibil să nu primești pe Daria.


  13. 13
    Daria:

    🙂 nu-mi amintesc de asta. Cum revin la Daria cu adresa asta de mail?


  14. 14
    Nora:

    Trebuie să-ți fac alt cont. Îți fac și-ți dau parola pe fb. Mai ai cont? Pe urmă, ți-o schimbi tu cum vrei.


  15. 15

  16. 16
    Seva Tudose:

    Nora,ce se întâmplî cu FB-ucul tău,îmi arată deactivated ?


  17. 17
    Nora:

    Am închis contul pentru o vreme, Seva. O să revin în câteva zile. 🙂


  18. 18
    Seva Tudose:

    Mulțumesc Nora,mi-a venit sufletul la loc ! Adresa aia din Suedia este încă activă ?


  19. 19
    Nora:

    Nu mai e, Seva. Sunt la București.


  20. 20
    Danny:

    Mai, Nora, iar mie nu mi-ai spus ca ai dezactivat contul, desi te-am intrebat.


  21. 21
    Seva Tudose:

    vreau înapoi trandafirii !


  22. 22
    Danny:

    Lasa, Seva, ca-ti sta bine si cu iepurasul. Tot e Pastele acum.


  23. 23
    Seva Tudose:

    Mulțumesc Danny,Paște Fericit și ție !


  24. 24
    Danny:

    Paste Fericit, Seva!


  25. 25
    Nora:

    Paște fericit, copii!


  26. 26
    Danny:

    Fericit sa fie, Nora, fericit pentru toata lumea!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *