Zona simetrică

Toți au crezut că seria disparițiilor din imobilul de la nr. 47 de pe Strada Viitorului începuse cu doamna Tomescu. În realitate, începuse cu mult mai înainte, dar lumea uită. Coborâse la boxă, după spusele vecinilor, într-o seară friguroasă de noiembrie, să ia un borcan de murături. Doar ce făcuse chiftele – mirosea până la doamna Paraschivescu de la 3 – și nu s-a mai întors acasă. Domnul Tomescu, fost inginer, obișnuit cu o anumită rigoare și punctualitate, când a văzut că sus-numitele chiftele mai au aproximativ 5 minute și vor fi reci de-a binelea, a plescăit de trei ori și, vizibil nemulțumit, a coborât după ”dumneaei”. Dumneai nu era niciunde, nici cu murături, nici fără.

Domnului Tomescu nu-i plăceau lucrurile inexplicabile. Unde putea să plece în capot de diftină și papuci? Considera că totul pe lumea asta are o explicație. După telefoane la apropiați, după ce-a bătut la toți vecinii, a sunat la poliție. I s-a comunicat sec faptul că trebuie să aștepte 24 de ore ca să o poată declara dispărută. Asta a putut înțelege, regulile mecanismului polițienesc. Doamna Tomescu n-a mai fost găsită, iar domnul Tomescu, privit la început cu suspiciune, fiind ultima persoană care-o văzuse pe dispărută, a fost lăsat în voia Domnului după câteva declarații scrise și dări de seamă amănunțite, cazul rămânând nerezolvat.

La câteva luni, a dispărut administratorul blocului, domnul Udreanu. Coborâse tot la boxe, să schimbe o siguranță arsă. Jumătate de oră mai târziu, vecinii, exasperați de lipsa curentului electric, au coborât după el, dar ia-l de unde nu-i. L-au suspectat că dăduse o fugă la chioșc, să droșcăie ceva, presupunere de care s-au rușinat mai târziu, dar nici el nu era om pe care să te poți baza, după cum o dovedea și starea precară a centralei blocului.

Imobilul de la nr. 47 nu avea nimic special. Fusese construit după război când lumii nu prea-i mai păsa de frumusețe, ci doar de funcționalitate. Locuit în majoritate de pensionari, când și când, chiriașii de la doamna Militaru, fiind studenți, mai alterau liniștea și ordinea, fără urmări sesizabile pe termen lung. Niciunii nu rămâneau suficient de mult încât să fie trecuți în cartea de imobil, bunăoară, ceea ce făcea apartamentul cu trei camere, proprietate personală, al doamnei Militaru, să pară o haltă în drumul lor spre destinații mai importante.

După domnul Udreanu, a fost mătușa nonagenară a doamnei Grigore, o prosperă și vicleană contabilă. Lipsa ei de la masa de Paște n-a fost observată decât trei ore mai târziu, când s-au adus cozonacii pe care chiar dispăruta îi frământase și care coborâse, temătoare, după o rezervă de lumânări rămasă de la Paștele trecut.

O organizație non-guvernamentală specializată în ”patrimoniul cultural extrasenzorial al municipiului București”, după cum scria pe pagina home a website-ului de prezentare, având surse în poliție, aflase de disparițiile misterioase de la numărul 47, strada Viitorului. Veniseră, înșiraseră cabluri, tot felul de aparate cu ace care măsurau și detectau câmpuri și intensității, vibrații și orice sursă de căldură. În afară de termoizolația defectuoasă realizată de cei de la primărie, nu constataseră nimic extrasenzorial și plecaseră dezamăgiți.

În timpul ăsta, noi locuiam în zona simetrică. Din când în când, urcam după o șurubelniță Stanley și o cană cu zahăr. În rest, nu făceam prea multă mișcare, eram sedentari, dar duceam o viață simetrică cumpătată și jucam foarte mult rummy.

Sursă foto: freeimages.com.

32 comentarii la “Zona simetrică


  1. 1
    Danny:

    Totusi, eu as dori sa aflu unde a disparut doamna Tomescu. Daca eram chemat la fata locului, cred ca as fi avut mai multe sanse s-o gasesc decat ceilalti. Cred ca am suficienta imaginatie si intuitie pentru a descoperi ceva.
    Stii povestea din Bucurestii anilor ’50, cand oameni dispareau din restaurantul X din capitala pentru o scurta convorbire telefonica imaginara cu cineva necunoscut. Pana sa ajunga in dreptul cabinei telefonice, persoanele vizate de dinainte de criminali, clienti ai restaurantului, bineinteles, erau nevoite sa treaca printr-un loc ingust, stramt si intunecat, care facea legatura dintre restaurant si cabina telefonica. Cand ajungeau in acest loc, o trapa uriasa se deschidea brusc in jos, iar persoana respectiva cadea 3-4 metri, infingandu-se in multe cutite mari de bucatarie, asezate toate cu varfurile in sus pentru ca virtima sa nu aiba nicio sansa sa scape cu viata. Imediat, “bucatarii” o transau, iar in cateva ore la restaurantul respectiv puteai servi cu incredere carne de cea mai buna calitate, carne de om. Bineinteles, este vorba despre canibalism modern in acest caz. Doamna Tomescu sa fi patit ceva asemanator?


  2. 2
    Nora:

    Nu știam, Danny, povestea cu restaurantul anilor 50. Și cred că e folclor.


  3. 3
    Danny:

    Si eu am auzit-o de la tatal meu. Am ramas masca. Cica s-ar fi petrecut in Bucuresti, prin anii ’50. Cred ca este folclor.


  4. 4
    Danny:

    Nora, am pozele pregatite. Cum le descarc aici?


  5. 5
    Nora:

    Danny, ți-am spus că nu ai cum aici. Ce poți face e să le postezi cu linkul din altă parte. Dacă le-ai pus pe Fb, le preiei cu linkul de acolo și le modific eu ca să apară. Cum fac eu acum cu poza asta.


  6. 6

  7. 7
    Nora:

    Ăsta nu e link de poză, e link către o pagină, după cum văd. Trebuie să fie ceva cu jpg.


  8. 8

  9. 9
    Danny:

    Nu vreau nici asa, deoarece imi vezi toata pagina de fb. Altfel nu se poate?


  10. 10
    Nora:

    Ce înseamnă ”îmi vezi toată pagina de fb”? Apropo, eu am contul dezactivat, nu-ți pot vedea nimic.


  11. 11
    Manuella:

    Danny, de regulă, cei care ne sunt prieteni pe fb , “ne văd” pagina toată.
    Ești pudic? Ascunzi poze de boudoir?


  12. 12
    Nora:

    Manuella, Danny are dreptate să se teamă pentru intimitatea lui. Și-a păzit așa de bine pagina, a făcut un gărduț și un șănțuleț în jurul ei… ar fi păcat acum.


  13. 13
    Manuella:

    Am înțeles.
    Nu ne mai arăta, Danny. Lasă-ne să ne imaginăm. Natura, crângul, iarba abia încolțită, etc.


  14. 14
    Danny:

    Nu m-am referit la tine in mod special, Nora, ci in general. Vreau ca poza sa fie vazuta doar aici, nu si pe pagina mea de facebook, altfel te invitam acolo. Spuneai ca stii ce sa modifici daca o aduc aici. Vreau surpriza sa fie surpriza, nu sa-mi vezi cadourile inainte de Craciun.
    Ma tem pentru intimitatea mea, deoarece simt ca aici se afla cineva, care ma urmareste. Este un balaur care tot timpul citeste. Simt lucrul asta, ma intelegi? Nu stiu cine este, cum il cheama, dar simt ca exista, il simt cum respira. Am un simt in plus fata de ceilalti oameni.
    Manuella, de ce “ne vad”?


  15. 15
    Danny:

    Vreau sa pun poze aici pentru voi doua. Ati dorit lucrul acesta. Do something for that!


  16. 16
    Manuella:

    Cine să te urmărească, Danny? Cine să-ți facă rău?
    Danny, dacă ai prieteni pe fb și nu ți-ai restricționat fotografii sau altceva, oamenii te pot vedea.
    La urma urmei, dacă te simți hăituit, de ce nu-ți dezactivezi contul, tot?


  17. 17
    Nora:

    Nu am ce face, Danny. Atâta timp cât tu nu poți furniza un link valid. Asta e, le voi vedea pe fb, când voi reveni.


  18. 18
    Danny:

    Pai de unde sa iau linkul? Ce e cu link am postat, dar mi se vede toata casa.
    Iar pozele brute nu le pot lua cu copy/paste si sa le aduc aici.
    Nora, fa poza respectiva sa se vada si aici, cum este poza afisata de tine mai sus. Doar am mai postat cu ani in urma pe blogul tau.
    Simt cum cineva ma urmareste. Este cineva nou.


  19. 19
    Nora:

    Iar eu te rog să nu-mi ordoni. Dacă atunci am făcut, înseamnă că am avut ce-mi trebuia. Acum n-am.
    Urmăritorule, nu-l mai urmări pe Danny!
    Danny, calmează-te, nu arde. Vom vedea amândouă pozele pe fb și ne vom exprima atunci. Nu e nevoie să-ți forțezi limitele și să-ți încalci principiile.


  20. 20
    Danny:

    Nora, eu nu inteleg, de ce crezi tu ca eu ordon? Nici pe departe acest gand. Este a X -a oara cand imi spui asa ceva. Eu nu ordon nimanui. Nici macar semnul exclamarii nu l-am pus pentru a crede asa ceva.
    Deci ai avut ce-ti trebuia atunci, acum nu mai ai. Inseamna ca nici tu nu mai poti afisa poze aici? In fine, asta e!


  21. 21

  22. 22
    Danny:

    Nu prea e ok, dar asa se zice.
    Mai sus ai spus ca poti modifica linkul cu poza mea, in asa fel incat sa apara poza aici, fara a fi nevoit sa accesezi linkul. Eu asa am inteles.


  23. 23
    Nora:

    Danny, uite cum facem. Eu îți trimit prin email un cod html. Tu te descurci să pui în el linkul potrivit. Ok? 😀


  24. 24
    Nora:

    Ți-am spus de 30 de ori că NU ai furnizat un link adecvat și că trebuie să se termine în .jpg. Degeaba.


  25. 25
    Danny:

    N-ai spus chiar de treizeci de ori, da’ am priceput. Nu-i chiar degeaba.
    Nu prea imi vine a crede ca ma pot descurca cu codul html. Nu-s chiar atat de avansat pe scara evolutiei itiste.
    Deci tu nu mi-ai vazut poza, deoarece nu ai contul activat. Cand vei aparea pe facebook?
    De cand vream sa te intreb: spune-mi si mie, dulce papadie (ca sa rimeze), cum fac sa dau de tastatura cu diacritice in WINDOWS 8.1? N-o gasesc deloc. Poate stii tu?


  26. 26

  27. 27
    Nora:

    O să apar când o să-mi vină cheful de Fb.


  28. 28
    Danny:

    Multumesc, Nora! Voi incerca acest lucru.


  29. 29
    Danny:

    Ce mai faci, Noră? Uite așa incerc să învaț, dar imi ia mult timp.
    Obișnui-m-ar insistența cu diacriticile.
    Mă bucur ca pot sa-ți zic Noră.


  30. 30
    Danny:

    Pardon = diacriticele. N-ai ceva să-mi corectez greșelile? Căci tu nu vrei să mă corectezi. Mă lași mereu greșit.


  31. 31
    Nora:

    Aș aprecia dacă n-ai mai face-o.


  32. 32
    Danny:

    Ai aprecia daca n-as mai face ce anume? Ca multe fac si nu stiu la ce te referi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *