Doamnă, ne-am iubit nebunește acum nouăsprezece ani…

– Bună seara.
– Ăăă, bună seara.
– De când vă caut, doamnă! E realmente un miracol!
– Ne cunoaștem?
– Nu vă amintiți de mine?
– Nu, ăăă, nu cred.
– Uitați-vă mai bine…
– Se poate, dar eu n-am memoria fețelor, cine știe, știți, eu lucrez în vânzări și văd multe fețe. Sună nepoliticos, dar n-am cum să rețin atâtea… V-am făcut vreo prezentare vreodată?
– Se poate spune și așa. Doamnă, ne-am iubit nebunește acum nouăsprezece ani.
– Nebunește? Sunteți sigur?
– Absolut!
– Dar e scandalos. Nu-mi amintesc ni-mic!
– Glumiți?
– Nu, nu, ascultați-mă, chiar nu-mi amintesc. Se prea poate, au trecut mulți ani… Nici nu știu ce să vă spun…
– Doamnă, vă spun, ne-am iubit nebunește. Mi se pare imposibil să nu vă amintiți. Dacă sunteți căsătorită acum și aveți un soț gelos, care vă așteaptă acasă, ar fi mai onest să spuneți așa.
– Nu, domnule, nu e vorba de asta, chiar nu e vorba de asta. Dar acum trebuie să vină metroul și eu chiar…
– Doamnă, este exclus. O dragoste ca a noastră, s-o uitați așa… Un an și două luni din viață, șterse pur și simplu… Nu este posibil.
– Domnule, dar eu chiar nu-mi amintesc.
– Aveți aceleași gropițe. Vă vorbesc la persoana a II-a plural numai pentru că timpul, depărtarea impun o… dar ce prostii spun eu, mă simt nițel caraghios… doamnă, aveați gropițe, de-asta m-am îndrăgostit de dvs. Aveați un motan, Charlemagne, și ne-am cunoscut la veterinar. Amintiți-vă, eu aveam un papagal. Purtați o rochie albă cu maci roșii și sandale cu toc. Am plecat împreună și din seara aceea am fost nedespărțiți…
– Dar ce spuneți… eu, un motan?
– Da, da, Charlemagne. Era astmatic și din cauza asta, aspirați foarte des. Iar eu vă ajutam, și ne iubeam, cât ne iubeam…
– Bine, domnule, și cum s-a sfârșit iubirea asta grozavă? Că m-ați făcut curioasă.
– Chiar nu v-amintiți? Ați plecat cu o bursă oferită de Institutul de Comerț Româno-African. Trebuia să mă sunați de îndată ce ajungeați la Antananarivo, dar n-ați făcut-o niciodată. Am încercat să vă caut prin consulat, nimic, totul a fost în zadar. V-am plâns un an de zile… Vă plângeam și mă uitam la Dincolo de Africa, deși dvs. erați în altă parte a Africii decât Meryl Streep… Ne plimbam des prin Parcul Carol, nu există duminică să nu vin, să nu vă caut cu privirea în mulțime, de 19 ani, doamnă, odată mi s-a părut că vă văd într-un autobuz, eu eram în mașină, la Răzoare…
– Domnule, am fost, într-adevăr, șase luni la Antananarivo, dar ce spuneți dvs… zău, cred că mă confundați. În plus, stau departe de Parcul Carol, e exclus să…
– Dacă-mi dați voie să intru-n detalii intime, eu n-am uitat nimic, nimic, aveți o aluniță pe partea interioară a coapsei stângi chiar aproape de…
– Vă înșelați, alunița mea e pe coapsa dreaptă! Mă scuzați, chiar trebuie să plec, a venit metroul. Sper s-o găsiți pe cea pe care o căutați.
– Doamnă, ne-am iubit nebunește, vă conjur, amintiți-vă!

Atenție, se închid ușile…

Sursă foto: freimages.com.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *