Să dați mărgăritare porcilor

Era iunie, apăruseră cireșele, era foarte cald și asistam la înmormântarea unui dăruitor de mărgăritare porcilor. Stăteam mai retras, sunt o fire timidă și ascultam ce vorbea lumea în urma sicriului:

– Bietul de el, a plecat așa de tânăr.
– Și era așa de bun. N-am văzut inimă mai caldă.
– Ai văzut, domnule, a dat mărgăritare tuturor porcilor și acum, porcii!, n-a venit unul la înmormântare. Să mai faci bine!
– Dar era și prost, Dumnezeu să-l odihnească, fie-i țărâna ușoară! Eu-i tot spuneam ”mă, tu nu vezi că-s porci?”, iar el se tot uita ca tontul, făcea ochii mari și privirea roată și zicea ”unde-i porcul, nu văd porcul”.
– Și eu am încercat să-i deschid ochii. Iar nevastă-sa, biata de ea, ce se mai chinuia cu el, să-nvețe să țină socoteala, să scrie pe caiet, să nu mai fie fraierit așa de orice ghiță. Numai cine nu voia nu profita.
– N-aveai cu cine! Om în toată firea și nu știa adunarea și, mai ales, nu știa scăderea.
– Era orb! Orb! Porcul, în fața lui, da?, râma ca porcul, puțea ca porcul, grohăia ca porcul și el se tot mira, că unde-i porcul. Una cu una fac două.
– I-am făcut și o cămară, cu rafturi și sertare, să pună mărgăritarele acolo, să se organizeze ca orice gospodar. De unde! Mărgăritarele le dădea, iar acolo găseai numai capete de ață, panglici și nasturi. Nevastă-sa, săraca, se mira ce să pună pe masă, din ce să încropească.
– Risipitor! Toată viața a risipit, n-a pus nimic deoparte. Și fiecare om așezat trebuie să aibă deopartea lui. Nu se știe niciodată.
– Trecea pe uliță de parcă era rege. Și turmele în spatele lui.
– Era îngâmfat, adevărul ăsta e. De parcă avea el ceva special, parcă era os domnesc, parcă avea un sac fără fund. Așa se purta. Mărgăritare, ce să spun.
– Drept să spun, nu că sunt eu rău, să nu mă înțelegeți greșit, dar cineva trebuie să o zică răspicat: și-o cam cerea.

Nu știau că, pentru dăruitorii de mărgăritare, porcii nu există. Nici binele, nici răul. Ei dăruiesc perle așa cum dă cireșul cireșe. Soarelui, fiicelor oamenilor sau cui se întâmplă să treacă pe acolo.
Eu știam doar pentru că întâmplarea făcuse să fiu și porc, și dăruitor de mărgăritare porcilor. O boală rarissimă, de care mă căutasem la mai mulți doctori, încercând să tranșez (sic!) chestiunea. Până la urmă, nu avusesem încotro și-mi pusesem un piercing cu mărgăritar în rât.

Sursă foto: freeimages.com.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *